vendredi 30 avril 2010

Carte vitala

Ieri sun la Sécu (asigurarile sociale) ca sa vad de ce nu mi-au venit formularele pentru noua 'carte vitale'. Dupa sfatul pretios al unui 'agent' le-am trimis acu f-o luna vechiul card ca nu mergea, si ei urmau sa imi trimita formular de cerere pentru unul nou (cu poza).
Istoria mai veche e ca de cand sunt amploaiata statului am trecut la asigurarile sociale pentru functionari, si bineinteles, trebuia facut un up date intre aia vechi si astia noi (treaba mea mi-am facut-o, am trimis cerere si la unii si la altii, in rest sa se descurce). Istoria e si lunga de felul ei, ca bineinteles nu am mai auzit nimic de cardul meu, si de cate ori sunam dadeam peste alta persoana care imi exprima punctul ei de vedere, care nu era, bien sûr, cel al persoanei dinainte samd.
Donc, dupa ce primesc zilele astea deconturi (si bani) de la vechile asigurari (desi ar fi trebuiesc sa le primesc de la astia noi, de prin noiembrie anul trecut), imi zic ca ceva nu-i bine, dar ma cutremur interior la gandul ca iar sun la astia noi si nu inteleg nimic, si ma pun sa astept un ceas, ca iar nu o scris numele meu bine, sau ma cauta dupa ala de fata mare. Cardul nu-l mai aveam, bani am primit inapoi da' de la cine nu trebuia, frica cea mai mare e ca ma pun sa dau banii inapoi prin cine stie ce smecherie bancara de care nu am mai auzit pana acu, ca tre' sa ii sun iar pe unii si pe altii si sa fac pe purtatorul amator de cuvant intre asigurarile astea, pe scurt, o perspectiva nu prea roza pentru ziua de ieri, mai ales ca se si innorase afara.
Imi iau inima in dinti, ma brainstormuiesc dupa cuvintele potrivite si pentru a-mi relua povestea de la capat, si sun...1 minuta de asteptare, dau de un agent, ii zic baiul, ma cauta dupa nume, ma gaseste, imi zice ca dosarul nu e la zi, isi cere scuze, da, are cardul vechi, imi trimite asap si hartiile pentru asta nou, nu, nu tre' sa dau bani inapoi nimanui, o fost o neintelegere, isi cere iar scuze, imi ureaza o zi faina, eu la fel, orevoar...Durata totala la convorbire: 3:32 (cu asteptare cu tot), problema ca si rezolvata, ioi, creca chiar vine sfarsitul lumii in 20 decembrie 2012 cum zice buna-mea draga de ea...

jeudi 29 avril 2010

Ab' fab' de prin fata blocului

Un gardian catre alt gardian, in timp ce manipulau pubelele (astia is amploaiatii asociatiei de proprietari care au o 'loge' in bloc si se ocupa administrativ de tot felul legate de cladire):
- Uite ce cacaturi (citeste 'merde') au aruncat iar astia la gunoi...

Pe drumuri...

Cand deschiz ieri hotmailu', ce sa vezi, o amica frantuzoaica ma face sa cad pe spate nu alta, imi trimite un mail sa ma invite la ea...in dupa-masa aceleiasi zile. Dupa ce am parcurs cu interes scuzele de rigoare, ca pe aici nu se cade/face asa ceva, decat in cazuri extreme, de unde lista de explicatii, o sun repede sa nu se razgandeasca si ii zic 'yes, I dooooo/caaaaan', pe la ora saisp'ce is la tine, ca sa vada si ea comportamentul odraslei in direct, ca e insarcinata si zice ca ii prinde bine o lectie de genul asta.
Zis si facut, astept sa se trezeasca piticul, intre timp caut pe net la prietenii de la RATP cum se ajunge la ea fara sa urc/cobor/cobor/urc samd scarile de la metrou CU caruciorul, si imi zic ei ca pot sa iau tramvaiul si dupa aia autobuzul opsopt de la Place Balard. Cum cunosteam o tzar zona (m-am mai pierdut o data pe acolo, cand ne-au dat afara din tramvai si o trebuit sa o iau la picior pana la destinatia finala), nu ma mai zgaiesc degeaba la harta sa vad unde e statia exact (ca tot aia e, simtul orientarii la mine e zub zero absolut) si imi zic ca Place asta nu arata asa de mare data trecuta, ma descurc eu cumva, si apoi pot intreba placebalardezii de traseul respectivului mijloc de transport in comun.
Inca o data gandit si facut, constat cu uimire (pentru a j mia oara) ca o juma de ora de pregatire nu e deajuns cand plec cu juniorul la drum, ca de, schimbatul hainelor de cel putin 2 ori, potrivitul lantului si al cerceilor cu respectivele, dupa aia culoarea asortata la machiaj, dunga neagra impecabila deasupra pleoapelor, cautatul sclipiciului de buze (dar negasitul lui), pregatit biberon, lapte praf, iaurt, lingurita, scutece, servetele umede, body, jucarii, agatatul unei girafe pe cureaua caruciorului, ca sa nu is mai dea sosetele jos si sa le suga, ci sa apeleze la menajeria din dotare, si fix 45 de minute dupa aia ieseam din casa.
In tramvai a fost OK, cu exceptia celor 2 salbatici de copii care se jucau de-a Robin Hood, sub privirea neutro-indiferenta a mamei, cu arce si sageti din plastic, care din prima au aterizat pe Tzo (asta ii piticu, aka Bubulle, aka ciocoflendar - cand ma necajeste numai, aka Victor, si nu in ultimul rand Tzontzo, de unde Tzo). Ma iau de ei, sa fie atenti, adaug ''s'il vous plaît'' pe un ton nervos, din care ar fi trebuit sa inteleaga 'daca mai continuati va tzap afara', mama lor ii ameninta cu vocea asortata atitudinii, ca le rupe armele daca nu se potolesc, copii continua fara a fi deranjati de interventia incolora a respectivei.
Ne dam jos dupa fix 3 statii si ma apuc sa caut Place Balard asta. Il intreb pe un domn respectabil care sedea in statia lui 169/46/N*63 daca nu stie de unde pot lua opsoptule in directa X. No...Ma duc mai departe, ca mi-am dat seama ca Place Balard nu e chiar langa statia de tramvai Balard, ci mai incolo. Ajung in place Balard (o intersectie mai mare cu niste iarba in mijloc tinand loc de sens giratoriu) si intreb un taximetrist daca stie, imi zice ca nu stie autobuzele, da' ca ma duce el cu taxiul sau sa ma uit pe harta. Ma feresc de harta (habar n-aveam unde ma gasesc par rapport la harta aia, si in plus statia de autobuz ar fi fost ca o nano furnica pe ea), refuz politicos oferta de transport, mai intreb 2 batranei unde e statia asta, nimeni nu stie, imi creste usor tensiunea, si mai dau o tura la intersectie. Imi dau seama ca opsoptule in directia opusa e pe una din strazile de pleaca din intersectie, si caut in functie de reperul asta destul de vag, statia pe care o voiam eu. Nu o gasesc. Numai cand vad autobuzul trecand (ce noroc am uneori, ptui sa nu ma deochi), vad unde e, pe o alta strada perpendiculara pe aia de trece prin Place Balard, cam la 400 de metri. Ma intreb retoric de ce ii zice Place Balard, daca nu e acolo, imi zic ca toate statiile de bus/tramvai pe o raza de un kilometru se cheama Balard, ma multumeste raspunsul, si ma pun pe asteptat.
Vine busul, ma urc, cobor dupa 2 statii - la cate ture de intersectie am dat, puteam sa ajung pe jos, daca stiam sa citesc o harta - trec skill-ul asta pe lista de achizitii obligatorii alaturi de carnet, pentru la anul, si ma dirijez catre strada amicei.
M-am mai distrat un pic cu scarile, de 3 ori cate 3 la numar, din care primele si ultimele aveau in fata cate o usa, care indiferent de cum se deschidea, ma incurca la maxim. M-am blocat mai mult la ultimul rand de scari, cand tineam de carucior cu o mana, da mi-l pusesem din greseala pe picior (partea dreapta a corpului deci blocata) cu mana libera tineam de usa a doua, si am stat asa sa meditez la o strategie de inaintare sau sa o las balta, da' nici una nici alta envisajabile cu usurinta. Pana la urma las usa sa se inchida, cobor caruciorul cele 3 scari de la mijloc ca sa sun la interfon sa deschida iar a doua usa, da i se face mila de mine si vine sa ma culeaga de jos, ca pierdusem liftul (care coboara cand gazda deschide a doua usa, si nu sta mult la parter daca nu te urci imediat -usa mai beneficia si de un arc care o facea tare grea la impins si iute la inchis, caracteristici care cer anumite calitati fizice de care nu dispuneam pe moment, de unde o lipsa de coordonare cu du-te vino-ul liftului, deci si trecuta de a doua usa tot la parter as fi ramas ).
Am reusit intr-un final sa patrund in apartament, nu va mai zic ce agitat o fost Tzontzo, nimic nu i-o placut, noroc ca am reusit sa ridicam tonul ca sa ii acoperim 'dadadada'-ul de nemultumire si sa avem si niste conversatii.
Dupa ce i-a salivat pe parchet (de fapt cam peste tot, ca asta face el cu cel mai mare spor), vomitat pe pat, tras servetul cu farfurii (de plastic) pe jos, luat nush'ce ratza care sclipocea in 4 culori si nemaivrut sa o returneze decat cu plansete maxime si lacrimi pana in gat, l-am legat in carucior si am plecat acasa.
Constienta de unde se afla statiile de autobuz, cum sa ma apar de tiruri de sageti in tramvai + cum sa inving 3 randuri de scari, 2 usi si un lift, am jurat inca o data ca o sa ma apuc de invatat sa citesc o harta si de studiat terenul scarilor de bloc inainte de a pune toate lucrurile in cosuletul caruciorului ca sa nu il pot plia si lua in spate si a-mi usura viata sociala. Parol...

mardi 27 avril 2010

In calcatura

...sau raport cu privire la programul diminetii asteia atat de faine de primavara la Paris.

Sa incep cu inceputul: cand Victor a hotarat sa vina la noi, am primit tot felul de chestii faine pentru el, printre care 2 cutii (voluminoase as zice) de la un dragut de coleg de-al lui Luc, cu hainute pentru micile creaturi ca el. Printre hainele de prin cutii se gaseau nenumarate body-uri, aviz cunoscatorilor, pentru amatori, incerc o definite mai pe intelesul lor: astea sunt un fel de petece de material, cam de fo 20 de centimetri patrati sau in jurul, care se pun pe omuleti, pe deasupra scutecelor, ca sa fereasca hainele 'de duminica' de rezultatele digestiei abundente si destul de frecvente la varsta asta. Ele sunt de mai multe feluri, 2 de baza: primul, cel mai infricosator, se incheie partea stanga sub partea dreapta, 2 capse, partea dreapta peste partea stanga, 2 capse, printre picioare din spate in fata se trece o parte mai lunga, 3 capse. Al doilea fel e mai simplu, are gaura prin care se trece capul, si intre picioare e la fel ca primul, cel infricosator.

Incantata la maxim am fost de chestiile astea, ca le schimb mai des decat sosetele mele, nici nu le-am numarat, ci am constatat cu placere ca sunt fooooarte multe, tipul nu conta, ca la inceput, cand eram si eu amatoare, era si asa destul de complicat si inspaimantator sa imbrac mica creatura ca sa mai clasific body-urile astea. Care body-uri au venit calcate, impaturite cu grija, intr-una din cutii, cu pijamale (alt subiect de discutie, nu mai putin inspaimantator decat astealalte).

Si am ajuns de fapt la intriga povestii: a venit timpul sa le dau inapoi, si cum sa nu le calc si sa le aranjez frumos frumos, asa cum le-am primit? Le iau unul cate unul (oare chair asa de multe o fi fost de la inceput?!), si incep: prima data nu inchei capsele, ca si cu cunostinte aritmetice de baza s-a vazut ca numarul lor era destul de mare, imi zic eu ca dureaza mai putin. Calc primul: rezultat, arata fain, da' acu trebuie sa il impatur, ca parca asa am zis ca au venit, aranjate fain. Pai cum sa o fac, daca nu inchizand capsele? Ma rog, ma apuc, cand termin cu primele, vaz ca rezultatele calcarii is cam indoielnice, o iau de la capat, acu cu capsele inchise, acelasi body. Ma gandesc ca ii mic tare, si ca daca dau cu fierul pe o parte, se vede fain si pe aialalta: gres', are o multime de dungi pe dos, tocmai din cauza ca e asa de mic. Dau sa intind dungile pe dos si sa il impatur, o capatat dungi pe fata, si manecile inca nici nu le-am 'vizitat'. Ce am dupa 5 minute? Un body mic, fierbinte, cu dungi de la fier. Sa ma socotesc mai bine: o iau de la capat, mai cu rabdare, na, o iesit mai de treaba de data asta, reusesc si o impaturire mai de amator asa, si da-i cu urmatorul, tot cu en capse si cu o vointa proprie, in ciuda fierului de calcat, sa faca dungi cand pe o parte, cand pe alta.

Nu-s la capatul puterilor, doar nu m-oi da batuta dupa 2 body-uri din astea asa de mici, dar arunc un ochi in cutie, si dau cu socotitul: 21 de ele, din care fix 4 fara bagatul partii stangi sub partea dreapta si a trecerii partii drepte peste partea stanga, tulai, la masa de calcat stau azi toata ziua, in gandul meu. Nu a fost asa, numai o ora (plus cele cateva bluze - cu guler - cine-o mai vazut sa puna guler la haine pentru copii de 6 luni, ca doar prima impresie cand mergem in parc si culegem iarba chiar nu conteaza asa de mult), si dupa ceva timp si ecuatii complicate despre care gramada merge in care parte in care cutie, necunoscuta se muta cand in stanga, cand in dreapta, de-a latul sau de-a lungul, am reusit o mini aranjare, care nu mi se parea de fel ca aia initiala, cand m-am aplecat umilita in fata gratiei calcaturii si a impaturirii nevestei colegului lui Luc.
Nu prea pot tine fruntea sus in urma infruntarii body-calcatura, profund dezamagita de micul meu talent in manipularea fierului de calcat, si de constatat inca o data cat de buni is altii fata de mine in toate ielea, ma consolez cu revelatia unui adevar absolut in legatura cu de ce eu nu calc niciodata sus-numitele vesminte (sau altele d-ale juniorului)...de lene.

Frica de...

a nu fi deosebita, a fi 'comuna', a fi trecuta cu vedere ca 'inca una care, na...', a nu putea trezi ceva in cineva anume, de a incerca sa par ceea ce nu sunt in incercarea de a ma (re)gasi.

Oare cand incepem si cind continuam si cand terminam sa fim noi insine? Am tot incercat sa zic ca sunt asa si pe dincolo, ca sunt desteapta si frumoasa, ca stiu ce vreau, cand vreau si cum vreau, ca de fiecare data fragila constructie sa se darame cu prima adiere de vant potrivnica. Oare sunt ceea ce altii vad, si nu pot eu sa imi dau seama ce vad ei? Sau parerea lor e doar punctul de plecare pentru altceva, facut si imaginat de mine? Cine mai stie? Sa ma mai intreb, sau sa o iau asa cum e, chiar daca nu inteleg prea bine?

Cateodata e fain sa fiu eu, cateodata ma intreb ce fac eu in preajma mea, sa ma indepartez ca sa vad mai bine, sau sa ma apropii?

Nu prea am certitudini, numai intrebari, la care se adauga altele cu timpul, mai invalmasite, mai neclare, cu vagi iluminari de scurta durata, si luari de la capat fara sfarsit.

Nici concluzie nu am la chestia asta, poate daca as avea, as sti sigur ceva, dar o las asa cum ma simt eu de cele mai multe ori, in coada de peste, si ma duc sa imi termin cafeaua.

lundi 26 avril 2010

Aujourd'hui

J'ai jété la poubelle à la poubelle

J'aime

l'odeur du café, à tout moment de la journée
quand tu me sussures le soir, à moitié endormi, 'je t'aime' et puis tu commences à ronfler
regarder mon petit bonhomme dormir, et quand il se reveille sous mes yeux - il est toujours souriant...
quand tu me laisses gagner aux jeux
le chocolat, les bonbons, la glace au pistache, manger sur le canapé
quand je devine les répliques suivantes des acteurs dans les films
la tête de mon petit bonhomme quand il pleure
me faire des soucis pour tout le monde, et puis me rassurer que tout va bien
me maquiller, me coiffer, me mettre du parfum et des bijoux et puis passer la journée à coté de mon petit bonhomme
porter des hauts talons (même si j'en possède pas autant que ça)
dormir quand les autres vont au travail
aller au parc quand les gens sont au bureau, ayant comme compagnons de balade les retraités et les jeunes mamans
l'expression 'le jour se défait'
la solitude, même si je m'en plains de fois (souvent)
être au centre de l'attention, entendre dire que je suis parfaite, intéressante etc
reconnaître mes défauts
quand les gens se sentent bien en ma compagnie
une journée très bien planifiée tourne en quelque chose d'imprévu et de 10 fois meilleur que mon plan
l'été, la chaleur, le soleil, bronzer, la plage, la mer, la montagne, les sentiers, le ciel bleu, le ciel nuageux, la pluie
m'ennuyer de fois, car cela veut dire que je ne suis pas en manque de temps
quand tu cuisines
quand tu t'habilles comme moi je te demande et en plus t'aimes ça

Jurnalul de la ora 5 (varianta franceza)

...care e la ora 13, ca sa nu fie confuzii, pe France 2, de exemplu. Exemplu de stiri (locale), pe care ma abtin sa le comentez, las in grija voastra o eventuala 'furtuna prin creiere', si sa gasiti diferentele (ni' nu zic cate sunt, dar sunt sigura ca fiecare o sa vada cel putin o sumedenie).
Sa nu ne intelegem gresit, nu vreau sa fac apologia nici unei tari in particular, citirea diferentelor/asemanatorilor o intentionez cu titlu de pura informare, care sa poata da nastere (eventual) la discutii/meditatii constructive, si care, de preferinta, sa nu se termine cu generalitati stanjenitoare.
Sa revin la structura stirilor, pe care nu le-am prins chiar de la inceput, dar se va vedea destul de limpede intentia lor:
- reportaj de la sarbatoarea sparanghelului, un sat in Bordeaux: mare adunatura mare, in jurul blidelor cu produse culinare (supe, creme, sosuri) sau al tarabelor pline cu legaturi de sparanghel, verde sau alb, oamenii pareau tare interesati de oferta, in mijlocul satului se puteau vedea mese intinse, atmosfera de nunta, calm, dolce far' niente (cu exceptia degustarii sparanghelului, bine inteles)
- reportaj de la piata de flori (am uitat in care departament) - foarte mare oferta, de toate felurile, de la boboci pana la ghivece si buchete care de care mai aratoase. Oamenii relaxati, se plimbau printre tarabe, admirau, comentau cu placere evenimentul.
- reportaj despre 'glicine' (n-am rabdare sa caut echivalentul romanesc, mi-i frica sa nu imi plece inspiratia): au inflorit, atarna peste tot, oameni relaxati, aratau ca si cand ar fi in deplinatatea facultatilor mentale, le admirau, si se intristau la aflarea vestii ca peste cateva zile copacii cu mai-nainte mentionatele flori vor ramane goi...
- reportaj despre premii in teatru (nu foarte atenta la detalii), actorii aratau multumiti, fericiti, reporterul ii felicita
- reportaj 'sa descoperim o noua regiune a tarii': reporterul si-a dus camera si echipa in Refuge d'Archiane, un 'satuc' de fo' paisp'ce suflete, cocotat pe niste stanci pe undeva, mirific, domnul intervievat avea grija de bisericuta satului, era calm, relaxat, si mai facea si ghid pentru turisti, calmi, relaxati, multumiti, strabatand stradutele calare pe magari
In inchidere, prezentatorul il felicita pe unul dintre colegii lui, care tocmai a devenit tatic.
Hm, ma intrebam si eu, ca voi poate, ca unde o putea fi 'schepsisul', sau ma rog, poanta...dar nu a durat mult, si inca sub influenta florilor, sparanghelului, teatrului, imi iau piticul si ma duc in parc sa imi termin linistita cartea.

Fan de (livres)

L'ordre est encore une fois aléatoire:

1. Fear of Freedom - Erich Fromm
2. The Art of Loving - Erich Fromm
3. The Sane Society - Erich Fromm
4. Religions, Values and Peak experiences - Abraham Maslow
5. The Farther Reaches of Human Nature - Abraham Maslow
6. Shanghai Baby - Wei Hui
7. The Games People Play - Eric Berne
8. On Being Human - Erich Fromm
9. About a Boy - Nick Hornby, + tous les livres de Nick Hornby, j'en suis une fan inconditionnelle
10. King Lear - Shakespeare (ne pas pour être un snob littéraire, mais après lecture attentive - la 'traduction' en anglais du xx-e siècle m'a beaucoup aidée - je me rends compte que les vérités déclamées seront d'actualité jusqu'au moins 2352)

Je mettrai la liste à jour regulièrement (à propos, je suis en train de lire The Lost Girl, par D.H. Lawrence, et j'en suis sure que je vais le rajouter sur la liste, en pole position, car d'une fascination totale, j'ai trop hâte de finir avec cette liste pour m'y retourner)

Fan de (films/séries)

L'ordre est alléatoire, j'écris en fontion de l'aide fournie par le mémoire (cépendant, il y a mon âge...oh, l'âge). Les commentaires sont strictement personnelles, je ne revendique à aucun moment le statut de critique de ciméma.

1. American Beauty - l'histoire la plus complexe, simple et fascinante d'amour, homophobie, statut social et familial, adolescence, beauty queens et freaks, art, bref presque toutes les choses qui m'impréssionnent et me parlent, même après +5 visualisations
2. Requiem for a Dream
3. Dexter - les monologues, ou dialogues (?) que j'aimerais avoir avec moi même
4. Six Feet Under - si le métier d'entrepreneur des pompes funèbres fait naître des caractères pareils, je peux dire que j'ai raté mon métier...
5. The Office - l'humour de situation américain a gain de cause vs l'humour de langage britannique, mais les deux versions sont à déguster
6. Sex and the City - just for the fun of it
7. Lost - compliquée, attention à ne pas s'y perdre, mais le labyrinthe n'est pas trop effrayant, Sawyer rules, Jack aussi
8. True Blood - où est mon vampiiiiiiiiire tant aimé?!
9. Desperate Housewives - devrais-j'en avoir honte? (je ne suis pas sure, mais j'admets, j'aime la série)
10. American Splendour - oui, c'est normal de se voir pendant seulement 5 minutes pour savoir qu'on va passer la vie ensemble
11. Punch Drunk Love - avoir 7 soeurs n'aide pas toujours, mais partir en voyage avec des yaourts, oui
12. Deathproof - girls rule!!! comme toujours, n'est ce pas

Je mettrai la liste à jour regulièrement.

Le Début



(Tentative de) Disclaimer
OK, je vis en France, où l'on parle français, donc je vais faire l'effort d'écrire dans la belle langue de, bah, tous les français. D'où des possibles et peut être nombreuses fautes d'ortographe et des formulations un peu bizarres MAIS ceci n'est pas un traité de linguistique ni d'ortographe (je ne sais pas encore ce que ceci est, définition à suivre prochainement). Je vous prie donc de 'bear with me', de me corriger si vous y tenez absolument, mais de ne pas rediger des pages entières sur telle ou telle faute. En revanche, les éloges sont toujours les bienvenus (oui, oui, mon égo, je sais, n'est pas en train de diminuer avec l'âge).
PS: je suis particulièrement perdue quand il s'agit d'accent, que se soit aigu, grave ou circonflexe, donc il va falloir vous munir de beaucoup de patience. Dans la même catégorie 'me donnent des maux de tête' entre les genres des mots - ayez pitié.
PPS: ceci n'est pas la vérité absolue, mais un mélange comme je l'aime bien, de faits, d'imagination, un peu de couleur, donc ne cherchez pas à savoir si c'est vrai, ou sincère, c'est tout à la fois et 'more'.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...