Pe vremea mea...

Am terminat liceul de o suta de ani si ceva, generala de parca si mai multi. Mama ma trimitea la scoala de dimineata, fara cheie la gat, ca era bunica-mea acasa sa ma astepte, spre deosebire de vecina Lili, pe care o invidiam enorm, ca era asa de matura cu cheia la gat si singura acasa pana la 4 cand venea maica-sa.

Eram in clasa C, mutata de la o alta generala, nimerisem in clasa "de adunaturi". Aveam sala noastra de clasa, din care ne mutam din cand in cand sa ne uitam la drojdie de bere si drosofile melanogaster la microscop in laboratorul de biologie. Lamele de microscop veneau de la mama, ca lucra la laborator. Fata de masa de pe catedra era cumparata la comun, mai puneam bani si pentru motorina sa dezinfecteze podelele inainte de 15 septembrie. Daca stricam ceva prin clasa, noi reparam, pe banii nostri. Cartile erau gratuite, mai noi sau mai raschirate si exercitiile rezolvate cu stilou cu cerneala, de cele mai multe ori rezolvarile erau proaste. Mancam sandvisuri cu gem de prune sau zacusca in pauza de la 12 fara zece la 12 si zece. Sport faceam in curtea scolii, jucam handbal sau saream la groapa cu nisip (vara, ca iarna era cu zapada), ne mai si dadeam peste cap cateodata in sala. Eu nu reuseam sa ma dau peste cap si sa ma cracanez nu stiu cum cand aterizam inapoi pe cur. Pe tabla se scria cu creta si o stergea elevul de serviciu la pauza sau cand era nevoie. Daca faceam galagie, ne dadea afara (NU pe mine, asa, in general) si elevii "scosi" stateau pe coridor. Din cand in cand mai faceam pe elevii de serviciu, ii intrebam ce cauta pe cei care intrau in liceu. Profesorii faceau prezenta cu catalogul, care era sau la ei sau in cancelarie. Nu cred ca vreun profesor a sunat vreodata un parinte sa-i spuna ca progenitura e absenta la prima ora. Daca un profesor ne zicea sa cumparam nu stiu ce carte, faceam pe dracu in patru si in 2 zile o aveam.

E, asta era pe vremea mea. Pe vremea astora, prezenta se face cu calculatorul, la ora 8 si 13 (dupa pauza de pranz) in primele 2 minute, situatia e trimisa la consilierul de educatie care suna imediat parintii. La liceul unde eram inainte vorbeau de implementarea unui sistem care sa trimita sms direct parintilor pentru fiecare absenta. Tinerii merg la cantina, au cel putin o ora pentru asta. Parintii nu pot fi facuti sa ia alte carti decat ce li se da de la scoala, de multe ori se dau manuale din care au studiat ei insisi. Nimeni nu poate sa atinga vreun elev, daca vrei sa il dai afara il trimiti la consilier cu un alt coleg, nu il iei tu de mana si il treci de partea aialalta a usii (sa nu se spanzure pe hol, ca ala de 11 ani acu' o luna). Parintii trebuie sa stie ce face plodul in tot momentul: in fiecare zi se completeaza online caietul de curs. Daca un elev e absent si cutarica prof nu a completat caietul, tanarul nu invata nimic "ca nu era trecut in caiet". Parintii te contacteaza pe mail daca nu gasesc cursul la timp online. Nu au sali de clasa fixe, toti se muta, si profesorii si elevii. Dirigintii ii au pe cate un an, in caz ca sau unii sau altii discuta serios de sinucidere dupa ceva timp petrecut impreuna. La sport fac: role, inot si alte chestii exotice, cu echipamentul scolii sau platit de "conseil général" (nu stiu cine-i asta, mi-i lene sa-l gugaluiesc). Conseil asta le da si cadouri daca fac proiecte faine, de exemplu ipaduri sau ipoduri. Eu primeam carti pentru premiul intai, si alea cand erau bani, daca nu, aveam numai coronita, pe care mi se pare ca o platea (sau si comanda) mama.

In conditiile astea, elevii mai recenti vin la scoala "sa se vada cu prietenii". Dixit coordonatoarea, si o cred.

Cand io ma uit la filme

Mai deunazi m-am uitat la Inglorious Basterds ala. De pe fotoliu. La un moment dat mi-am luat perna si m-am mutat pe canapea, langa consort. M-am tot uitat la film pana am adormit.

Ieri am avut asa, ca un chef sa ma uit iar la film. 21 Grams. L-am gasit pe arte in engleza. Caca maca. Seam Penn moare prin sinucidere si mai cativa mor prin diverse moduri.

Intoarceri din vacanta

M-au revenit vecinii de vizavi si de dedesubt dupa cum urmeaza: ala de la trei de vizavi care tot in curu' gol sa uita la televizor in fiecare seara, ala de la nush ce etaj de la blocul de mai incolo care face sex cu gagica in bucatarie, asta de subt noi care freaca niste corzi de chitara de la 10 seara pe o durata nedefinita, aia de la patru de vizavi care au 5 copii intr-o camera. Au reusit sa-l adoarma pe bebe intr-o juma' de ora - record absolut.

Nu pune mana, mami, e caca!

Printre cele un trilion de lucruri pe care nu le inteleg inca in unele relatii parinti-copii e vesnicul dus cu zaharelul: "nu pune mana, e caca", "nu fa prostii ca vine nush cine si te ia", "papa, ca daca nu vine catelul/pisica/alta faptura non-umana si-ti mananca din farfurie", "hai grabeste-te ca vine politia".

Pe mine cel mai tare deocamdata ma deranjeaza cum la unii (inclusiv la mama) tot ce-i interzis, e caca. Numai pe "caca" il are in gura asta micu, ca-i ud pe haine sau are ciocolata pe la gura sau pune mana pe nush ce in parc. Eu una folosesc "caca" cand e caca in scutec si atat (sau poate si rahatii de caini parizieni de pe trotuare - apropos, saptamana asta a trecut unul cu un aspirator sa ii stranga de prin fata blocului). Ce rost are sa zici caca la tot? Ca cica nu intelege, ca car ca mar. Pai cu atat mai mult, de ce sa il minti, de ce sa nu-i zici "ala-i un fruct sturcit" in loc de eternul produs al digestiei? Cateodata cica se grabesc, si merge mai repede decat cu explicatii in fraze complexe. Cred ca un "nu, nu-i voie" clar si hotarat e mai cinstit si mai limpede decat categorisirea in clasa excrement.

Alta: "fa aia, ca daca nu, nush cine vine si face si drege (de obicei politia sau tiganii)". No zau? Nu se poate o amenintare care sa aiba un rost, de exemplu "nu te uiti la desene/nu iesi in parc/mergi la colt". O fi mic si cu un aer neajutorat, dar chiar sa-l trateze de idiot absolut nu prea da bine. Mai da-o naibii de ultima lingura de mancare sau graba la intoarcerea acasa sau mai stiu eu ce pe care nu-l face bine, ii al tau, l-ai facut, ai rabdare cu el.

Alta la parc: ce se mai supara unii parinti ca progenitura nu vrea sa se joace de-a ce vor ei. "Pai de ce stai aici pe banca, du-te si te joaca la [x,y,z] ca daca nu plecam acasa, de-aia am venit la parc, sa nu te joci?". Pai cum, nu sunt la parc ca sa se simta copilul bine? Daca asta se simte bine sa stea pe banca, ce are? Sau nu manifesta un interes debordant pentru noua masina sau ce-o mai fi adus adultul cu ei? Ete fleosc.

M-am (aproape) inervat din cauza asta. Ca-i aud pe langa mine si imi polueaza fonic cadrul de viata.

And the answer is...

"Look at it this way: Does it bother you that there are places outside your skin - and you're not in them? That you come to a sudden end at the top of your skull - and then there's nothing but air? Of course not. So why should it bother you that there'll be times when you won't be around - any more than you care that there are places that you don't occupy? You think your life is going to be undone - cancelled out somehow - just because it has an end? Does the space above your head cancel out your body? Everything has boundaries. Nothing stretches on forever - in any direction."

"It's seeing the life of your body as the life of one person that's the illusion. The idea that "you" are made up of all the events since your birth is nothing but a useful fiction. That's not a person: it's a composite, a mosaic [...] One day, someone, somewhere, will think as you did, act as you did. Even if it's only for a second or two, that person will be you." (Greg Egan, The Walk, Axiomatic)

If I didn't know better, I would think that I'm unique. That my eyes somehow see things differently, that my brain functions in a very original way, providing me night and day with feelings and emotions noone else could ever experience. That somehow, "I" exist in a certain place and time, and everything else revolves around "me". And on the other hand, there's this void looking back at me, like a twisted, dark mirror, every time I start asking questions, as stupid as they may be. They can be very stupid. I am actually swallowing my own tail and imperceptibly becoming that void altogether. And I'm not even sad, not even scared, it's the way things should be, I can't do anything to change this and I don't even want to. So what if there's another human being who thinks and acts just like me? It can be "me", why worry about this? Why become desperate, unless I believed that there was something utterly original, impossible to reproduce, about me? There isn't. "Me" isn't.

The answer to life the universe and everything is 42 (and we are most probably just stardust, right?).

Dezumflarea

Azi, sedinta mare, toata ziua, de la 9 dimineata. Eu sunt "Ionà" prof stagiar, nu inteleg cum se face ca pot sa pronunte corect "Joana", dar nu "Ioana". Englezii imi ziceau "Aiona". La inceput ne face prezentare de lucrari de ameliorare a cladirilor, este un balcon nou pe undeva si un plastic deasupra intrarii in cantina. Dupa aia vine prezentarea de noua interfata pentru note si absente, inca mai sunt unii care au nevoie de 10 pagini recto-verso ca sa inteleaga cum functioneaza noul "instrument", care e ca ala vechi numai diferit. Intrebari din public: "ce-i aia un avatar?". Raspuns: "daca nu intelegeti ceva, intrebati elevii hahaha".

Am o colega care vorbeste foarte incet, in soapta. Se tine la distanta regulamentara, ba chiar se trage inapoi, si susura suav printre buze. Barbatul a parasit-o cand era cu a doua fata in leagan. O alta de o anumita varsta are botox in buza de sus exclusiv, dar ambele se bucura de o nuanta de roz aprins, inconjurata de o linie neagra. Proful de sport e "cool guy", cu margele de lemn la gat si o barbita "bilet de metrou" sub buza de jos. Directorul isi vopseste parul in socolatiu inchis si face bale la coltul stang al gurii cand vorbeste.

O sa predau la trei nivele, dar pentru a treia (a opta la noi) nu exista manual, adica au unul de acu 20 de ani, inutilizabil, cu casete video si audio. "Casete"...de cand nu am mai pronuntat cuvantul asta. O colega draguta mi-a dat manualul de a treia si caietul de exercitii. Am un credit de 2000 de copii pe care o sa il termin in maxim 3 saptamani cred. Reprografia nu functioneaza din cauza de lipsa de manipulator.

Sfatul tutoresei "fii un mic dictator": o sa il aplic la litera, stie ea ce stie.

Dupa pranz, sedinta se deruleaza in continuare cu noii profi, printre care si eu, pe culoar, ca in sala se ocupau exclusiv de diriginti. Am frecat menta prin curte si m-am mai dus sa o vad pe secretara, cu care nu m-am mai certat de data asta. Am completat corect cele jde pagini pentru diverse chestii, pe fiecare am trecut cel putin o data adresa, numele, numarul de asigurat social si numarul de telefon. Pe doua din ele l-am trecut si pe consort, cu numele, adresa, numarul de asigurat social si numarul de telefon. Daca eram divortata sau nemaritata, ar mai fi trebuit sa completez alte 4 hartii. Ufff...

Cand a venti randul noilor profi sa fie sedintati in particular, am povestit 10 minute de una alta, dupa care am luat la cunostinta de anumite probleme originale, cu care te intalnesti o data la o suta de ani, ale colegei de germana, dar care tinea mortis sa le insire secunda cu secunda in fata tuturor. Ne-au povestit si despre caietul de "liaison" cu parintii, pe care completezi tot felul de chestii, 99% probleme si sanctiuni. Pe ultima pagina sunt 10 linii unde poti sa te manifesti pozitiv.

Pe la 4 si un sfert s-a terminat sedinta, am prins un autobuz pe picior de plecare din statie, tramvaiul la fel, am ajuns acasa in 45 de minute. Luni am training pe bune pentru noua interfata de note si absente, 3 ore lungi si late, ca unii mai au nevoie si "sa vada" cum se face, nu le ajung 10 pagini recto-verso de instructiuni si print screen-uri...

Numai in Franta

Ma tot chinuiam eu pe la inceputul anului sa aflu ce si cum cu stage asta al meu, cate persoane intrebam, atatea raspunsuri primeam de la rectorat: ca il termin cu 8 ore pe saptamana ca asa l-am inceput, ba ca cu 18 ca asa-i acu legea, ba ca nu stiu, ca nu-i clar. Mai sun pe la sfarsitul lui iulie sa vad ca poate a patra persoana imi zice o a patra varianta, cand colo, gata, is in vacanta. Pana in 29 august. Pe 1 septembrie ii "rentrée des profs", adeca se strang dascalii si pun la cale una alta.

Trimit e mail, ca na, tehnologia: cutia de inbox a secretariatului e plina, nu mai poate primi mesaje. In 29 iau iar telefonul, constiincioasa de mine, sa mai intreb, ca poate poate. Nu ca nu se stie de profi care nu au fost afectati nicaieri dar au continuat sa fie platiti. Mie nu imi convenea sa ma intorc la liceul unde incepusem, plus ca am mai auzit si de unii care au schimbat "établissement"-ul ca le era omeneste imposibil sa ajunga la el in mai putin de 2 ani lumina.

Chestia e ca niciodata cand dai peste cineva la telefon, nu-i persoana de care ai tu nevoie. Acu' la engleza nu se mai ocupa de mine, ca is stagiara, deci ma trimite la aia care se ocupa de stagiari. Dau de ala de la stagiari, imi zice ca e "en cours", in 1 ii vine sefa si probabil se rezolva, si ca o sa primesc instiintare acasa. Pai cum sa stau sa astept hartie trimisa cu posta in 1 care sa imi zica unde sa ma duc in 1? Il intreb cu inocenta maxima in glas daca nu poate sa ma sune sa ma anunte. Umpicutz mirat si cu senzatia ca i-am cam strans dejtele la usa, zice ca da, daca vreaaau, ma suna.

Beeei, azi la 10 ma suna, opspce ore la colegiu (asta ii clasele 5-8 aici) la La Garenne Colombes. Dau din cap in semn ca da, ca ce rost avea sa il intreb unde-i aia, ca sa imi zica "langa aialalta" de care tot nu auzisem. Suna destul de cunoscut ca sa nu fie la mai mult de o ora jumate de la mine. Sun la collège asta, hop tzop, randevu azi la 2. Ai de capu' meu, fara consort acasa, ca sa imi zica unde e, tre' sa iau autobuz dupa tramvai, unde ma duc cand ma dau jos, unde ma duc sa il iau, cat stau in el, fara harta desenata de mine cu traseul pre- si dupa autobuz. RATP-ul zice ca ajung in 45 de minute de la mine, plec cu o ora jumate mai repede de acasa, ca nu se stie.

Transportul: impecabil, busul are capatul la La Défense, pacat ca intre capat si prima statie am facut 15 minute, lucra astia la drum. De la statie la collège: 3 minute, am gasit strada imediat, pleaca din intersectia unde opreste autobuzul. La collège, tzac pac, ma iau in gura cu secretara ca ce ii trebe copie de carte de asigurat (verde inchis cu numarul scris cu negru, nici un copiator nu o scoate cum trebe si deja notase numarul pe dosarul meu) daca tot nu se vede nimic pe ea, tzac pac ma vad cu coordonatoarea, o super tipa de o cunoscusem in 2009 cand faceam si eu cursuri de dat lectii, tzac pac cu directorul, iau orarul, vad ca am martea liber. Cica atunci ma duc eu la pregatire. Intreb ca ce si cum, toti dau din umeri, nu-i bai, imi iau cheia universala de la administratie si pe tramvai, ca m-am facut de un drum cu masina coordonatoarei in loc de autobuz.

Colegiul e de dimensiuni umane, nici vorba de Alcatrazul ala din 2009, au manuale facute pentru metoda pe care tre' sa o aplicam, deci nu mai stau eu sa scurm dupa texte si mai stiu eu ce. Am si o clasa de non francezi (pakistanezi, brazilieni, polonezi, un chinez, romanul a plecat anul trecut). Si mi-au promis ca nu am cele mai naspa clase, asa cum le dau de obicei stagiarilor. Ii normal ca la aia care nu au experienta sa le dea clasele cele mai dificile, ca doar nu o sa le ia profii care fac meserie de 15 ani, no?

Per total in mare e mai fain decat imi imaginam, astept sa ma dezumflu in cam fo doua saptamani.