Numai aia care nu stau destul in fata televizorului ca sa auda ca 40% din cifra de afaceri a marilor magazine se face de Craciun mai poa' sa creada ca exista vreo magie legata de cacatul asta de perioada in care toti se inghesuie sa cumpere de toate, ca sa aiba o "perioada magica".
Si Mosi Craciuni in care copiii cred ca sa aiba parintii umpic de liniste cu o luna inainte de "perioada magica".
Plus filmele in care neaparat ninge in noaptea de Craciun si ii" magic" de minunat, rahatul asta alb ma imbolnaveste numai cand il vad la televizor: ud si rece, intra in papuci, trece prin haine, cum naiba sa iti doresti asa ceva, daca nu esti nascut si crescut pe acolo pe unde zace tot anul si unii isi mai si fac veacul in case de gheata. Amintirile mele legate de zapada sunt de pe cand eram copil la mama si mergeam la Moldova unde toata ziua si noaptea erau catre minus dooj si ceva de grade si nu aveam cizme ca lumea in care sa nu ma ud, si scartaia sub picioare si imi inghetau mucii in nas, ca nu aveau timp nici sa iasa, se transformau in turturi instantaneu. Si fulare pe gura, si caciuli, si strampi, si izmene de bumbac, si sosete de lana, si pantaloni de fas cu dublura nush de care, de ma dezbracam intr-o juma de ora si care se uscau o noapte intreaga langa soba. Ma mai dadeam io cu sania din cand in cand, si cadeam, si imi intra zapada in cizme pe deasupra si imi erau picioarele vesnic ude.
La scoala aveam mereu o balta sub banca, pe podeaua data cu motorina si cand venea salbaticul ala de muzica de ne punea in genunchi, imi erau murdari pantalonii (creca unicii de iarna) de imi venea sa plang de ciuda ca nu aveam altii.
Si magazinele care vand, vand, vand in nestire, si Mosi Craciuni mai "magici" decat explicatia ca "uite mama, la sfarsitul anului e un moment special in care ne reunim cu totii si ne facem cadouri si mancam ca niste oameni normali felul intai, doi si un desert si poti sa te joci cu toti verisorii la un loc".
vendredi 23 décembre 2011
mercredi 14 décembre 2011
Am (re)testat serviciul de urgente
Testul de anul trecut nu se pune, ca Victor tusea pana vomita, l-au bagat urgent intr-o boxa si pediatrul a fost langa el in 5 minute. Ceva cu saturatie mica de oxigen, nu mai stiu exact, era naspa.
Saptamana trecuta nu am testat cand a cazut de pe balansoarul care are balanselele (sau cum le-o zice la talpicii aia) de lemn. I-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU SE MAI BALANSEZE IN SPATE ca o sa cada, si a cazut. A avut o vanataie colorata vanat-galben-verde sub ochiul drept fo' cateva zile.
Nu am testat serviciul respectiv nici cand la ora mesei sambta s-a apucat sa urle ca un nebun, ca "bobo bobo" si ne arata degetele. Avea cate o basica pe buricul fiecarui deget de la mana dreapta, dar nimeni nu a vazut cand, ce si cum. Banuiesc ca s-a urcat pe scaun si a pus mana pe plita, desi i-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU PUNA MANA PE PLITA ca face "bobo", si a facut "bobo".
Sambata seara l-am testat insa. Am sarit din bucatarie in sufragerie cand am auzit asa ca un zgomot surd, urmat de altul mai innabusit, urmat de urlete ca de pe alta planeta. Se hatzana pe fotoliul cu arc, care fotoliu se hatzana spre deliciul celor care stau normal in el, nu cu capul in jos si cracii pe spatar, desi i-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU SE MAI HATZANE PE FOTOLIU, ca o sa cada, si a cazut. Si-a facut o gaura (faine si simetrica de altfel) exact in mijlocul fruntii, ca a dat cu capul de masa. Si cum sangele nu se oprea din scursu-i la vale, taxu l-a luat si au plecat la urgente. Dar nu erau "urgenti". Au revenit dupa 3 ceasuri, i-au pus numai un lipici si un plasture, ca era faina crapatura si nu a avut nevoie de lucru manual gen cusaturi.
Asa arata cu cruciulita de plasture in frunte, si mai pun una ca imi place cum se uita unu' la altu':
Saptamana trecuta nu am testat cand a cazut de pe balansoarul care are balanselele (sau cum le-o zice la talpicii aia) de lemn. I-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU SE MAI BALANSEZE IN SPATE ca o sa cada, si a cazut. A avut o vanataie colorata vanat-galben-verde sub ochiul drept fo' cateva zile.
Nu am testat serviciul respectiv nici cand la ora mesei sambta s-a apucat sa urle ca un nebun, ca "bobo bobo" si ne arata degetele. Avea cate o basica pe buricul fiecarui deget de la mana dreapta, dar nimeni nu a vazut cand, ce si cum. Banuiesc ca s-a urcat pe scaun si a pus mana pe plita, desi i-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU PUNA MANA PE PLITA ca face "bobo", si a facut "bobo".
Sambata seara l-am testat insa. Am sarit din bucatarie in sufragerie cand am auzit asa ca un zgomot surd, urmat de altul mai innabusit, urmat de urlete ca de pe alta planeta. Se hatzana pe fotoliul cu arc, care fotoliu se hatzana spre deliciul celor care stau normal in el, nu cu capul in jos si cracii pe spatar, desi i-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU SE MAI HATZANE PE FOTOLIU, ca o sa cada, si a cazut. Si-a facut o gaura (faine si simetrica de altfel) exact in mijlocul fruntii, ca a dat cu capul de masa. Si cum sangele nu se oprea din scursu-i la vale, taxu l-a luat si au plecat la urgente. Dar nu erau "urgenti". Au revenit dupa 3 ceasuri, i-au pus numai un lipici si un plasture, ca era faina crapatura si nu a avut nevoie de lucru manual gen cusaturi.
Asa arata cu cruciulita de plasture in frunte, si mai pun una ca imi place cum se uita unu' la altu':
Sezonul torturilor
...nu al prajiturilor, ci al torturilor aplicate cu buna stiinta in deplina cunostinta de cauza:
1. Intrevederea cu inspectorii: ma duc in cladirea D, caut sala 14 A. La parter. Nimeni nu stie unde e. Urc la primul etaj. Nimeni nu stie de sala 14 A, acolo sunt salile cu o suta si ceva. Intreb la toti care stau in birouri cu usile deschise unde e sala 14 A. Iese unul, ma acompaniaza la alt birou cu usa deschisa pe care nu-l vazusem, intreaba de sala aia, ne zice ca e la parter totusi, langa masina de cafea. Cobor. E acolo, numai ca se cheama F 14. Normal. Astept langa masina de cafea, vine una si imi zice ca intrevederea e in cladirea A. Ma duc cu ea, urc 3 etaje din alea cat un turn Eiffel, ajung, nu mai pot respira. Intrevederea e bine, discutam "in general" desi eu aveam pregatite raspunsuri super concrete. Problema de severitate se pune in treacat, insista pe "cum ma asigur ca elevii inteleg despre ce e vorba intr-un document sonor". Zic eu ce stiu, cu discriminare fonica, clasare a cuvintelor pe categorii, facut de rezumat etc, nu prea au aerul ca apreciaza raspunsul meu, nu stiu ce sa le zic mai mult. Cum gestionez clasele eterogene. Dau din colt in colt, ca atata eterogenitate ca in clasele mele mai rar, nu mai stiu ce le-am zis, nu aveam raspuns pregatit. Dar au fost surazatori, nu am avut impresia ca-s acolo din motive pur sadice. Am intrebat cand imi dau raspunsul cu privire la titularizare, au zambit si au dat din umeri.
Normal.
2. Cadourile: dupa 9 ani de convietuire cu consortul respectiv si doi pizdici facuti dupa consultari si mitinguri varii, am ajuns la concluzia mai mult decat inteleapta ca anul asta ii mai iau 2 pulovere, ca anul trecut, ca alea vechi au intrat la apa. Mie sa-mi ia un parfum, ca nu mai am Kenzo Jungle. Nu mai am nici Kenzo Flower, da' nush daca e cazul sa insist. Nu stiu cum naiba a trebuit sa treaca 9 ani ca sa nu-mi mai fut creierii cu "ce surpriza vrea iar, de ce vrea surpriza, pe mine ma innebunesc surprizele, is nula la surprize, mereu iau tampenii care ajung pe undeva pe raftul cel mai de sus, dupa care la gunoi". Eu stiu intotdeauna ce vreau, de ce sa chinui pe X si Y sa imi ia "surpriza" cand cea mai mare placere mi-o face lucrul despre care stiu ca imi face MIE placere. Mai greu e cu parintii consortului respectiv, ei mereu zic "a, nu vrem nimic". MOR. Macar stiu sa se prefaca multumiti de orice le dai. Mie nu-mi reuseste faza asta tot timpul. De exemplu cand cumnata mi-a oferit o vaza anul trecut, fara nici un model, nimic, era ca o sticla de bere dar fara gat. Si fara eticheta. Mi-am admirat intens botul cizmelor fo' 15 secunde si am pupat-o totusi cand i-am multumit.
3. Bradul. Acu fo' sta si ceva de ani, faceam brad. Unul mic, natural, care ma enerva tot timpul, ca respectivul consort a luat el globurile si beteala, si nu se potriveau. Eu voiam argintiu si albastru, el a venit cu ceva argintiu, auriu, rosu, verde si albastru, globuri mici si mari (eu voiam numai din alea mari) si o beteala din aia lunga, care se incalceste ca un cacat, de nu mai poti sa o dai jos, ca-i plina de noduri. Statea bradul ala pana ii cadeau toate acele, constatam cu nervi moderati ca ce naspa is acele alea pe jos si ca tre' sa le strangem la un moment dat. Care ace se imprastiau si faceau carare pana afara la "loc de depozitat brazii" cand veanea momentul ejectarii pomului, dupa aia da cu aspiratorul peste tot, mai gaseam ace pana prin martie prin casa.
Anul asta insista mama, sa le facem brad, sa se bucure, sa-l punem pe masa in salon. Nici nu a terminat bine de de zis, ca sar la Philippe, care era tare linistit intr-un colt, mi se parea suspecta linistea. Am avut dreptate: manca frunzele de la planta de pe masa, dupa ce a tras ghiveciul pe rotobil. Cu o mana indesa frunze in gura, cu aialalta dadea pamantul jos din ghiveci si de pe masuta rotobilului. Uite d-aia nu le fac brad, ma duc cu ei la supermarché si se uita la aia o suta si unu de brazi de acolo, oricum al nostru nu o sa fie nici pe jumate asa de fain ca aia de la Auchan. Era unul facut din sticle verzi de plastic reciclate, draguta ideea, dar ocupa mult loc.
Am terminat asadar cu cadourile: mama vrea o pereche de Doc Martens, din aia mai scurti, Victor primeste un tren, Philippe niste cuburi de cauciuc pe care o sa i le ia fraxu, evident, eu - parfumul, consortul - puloverele, cumnatele - pulovere cu maneca scurta, cumnatii - beuturi, socrii - TBD, eu intre timp mi-am mai luat o pereche de Doc Martensi, cizme, asta pe cand eram in stare de convalescenta urmata de "retail therapy" dupa ce aflasem ca ma convocasera la interviu. Faini papucii aia, is a treia pereche pe care mi-i iau, greu as mai pune piciorul in altceva o data ce am incercat docsii. Nu ca le fac reclama, dar chiar is o chestie de treaba. Voilà, vorba francezului, de poimaine is in vacanta (sau cautare activa de lucru).
1. Intrevederea cu inspectorii: ma duc in cladirea D, caut sala 14 A. La parter. Nimeni nu stie unde e. Urc la primul etaj. Nimeni nu stie de sala 14 A, acolo sunt salile cu o suta si ceva. Intreb la toti care stau in birouri cu usile deschise unde e sala 14 A. Iese unul, ma acompaniaza la alt birou cu usa deschisa pe care nu-l vazusem, intreaba de sala aia, ne zice ca e la parter totusi, langa masina de cafea. Cobor. E acolo, numai ca se cheama F 14. Normal. Astept langa masina de cafea, vine una si imi zice ca intrevederea e in cladirea A. Ma duc cu ea, urc 3 etaje din alea cat un turn Eiffel, ajung, nu mai pot respira. Intrevederea e bine, discutam "in general" desi eu aveam pregatite raspunsuri super concrete. Problema de severitate se pune in treacat, insista pe "cum ma asigur ca elevii inteleg despre ce e vorba intr-un document sonor". Zic eu ce stiu, cu discriminare fonica, clasare a cuvintelor pe categorii, facut de rezumat etc, nu prea au aerul ca apreciaza raspunsul meu, nu stiu ce sa le zic mai mult. Cum gestionez clasele eterogene. Dau din colt in colt, ca atata eterogenitate ca in clasele mele mai rar, nu mai stiu ce le-am zis, nu aveam raspuns pregatit. Dar au fost surazatori, nu am avut impresia ca-s acolo din motive pur sadice. Am intrebat cand imi dau raspunsul cu privire la titularizare, au zambit si au dat din umeri.
Normal.
2. Cadourile: dupa 9 ani de convietuire cu consortul respectiv si doi pizdici facuti dupa consultari si mitinguri varii, am ajuns la concluzia mai mult decat inteleapta ca anul asta ii mai iau 2 pulovere, ca anul trecut, ca alea vechi au intrat la apa. Mie sa-mi ia un parfum, ca nu mai am Kenzo Jungle. Nu mai am nici Kenzo Flower, da' nush daca e cazul sa insist. Nu stiu cum naiba a trebuit sa treaca 9 ani ca sa nu-mi mai fut creierii cu "ce surpriza vrea iar, de ce vrea surpriza, pe mine ma innebunesc surprizele, is nula la surprize, mereu iau tampenii care ajung pe undeva pe raftul cel mai de sus, dupa care la gunoi". Eu stiu intotdeauna ce vreau, de ce sa chinui pe X si Y sa imi ia "surpriza" cand cea mai mare placere mi-o face lucrul despre care stiu ca imi face MIE placere. Mai greu e cu parintii consortului respectiv, ei mereu zic "a, nu vrem nimic". MOR. Macar stiu sa se prefaca multumiti de orice le dai. Mie nu-mi reuseste faza asta tot timpul. De exemplu cand cumnata mi-a oferit o vaza anul trecut, fara nici un model, nimic, era ca o sticla de bere dar fara gat. Si fara eticheta. Mi-am admirat intens botul cizmelor fo' 15 secunde si am pupat-o totusi cand i-am multumit.
3. Bradul. Acu fo' sta si ceva de ani, faceam brad. Unul mic, natural, care ma enerva tot timpul, ca respectivul consort a luat el globurile si beteala, si nu se potriveau. Eu voiam argintiu si albastru, el a venit cu ceva argintiu, auriu, rosu, verde si albastru, globuri mici si mari (eu voiam numai din alea mari) si o beteala din aia lunga, care se incalceste ca un cacat, de nu mai poti sa o dai jos, ca-i plina de noduri. Statea bradul ala pana ii cadeau toate acele, constatam cu nervi moderati ca ce naspa is acele alea pe jos si ca tre' sa le strangem la un moment dat. Care ace se imprastiau si faceau carare pana afara la "loc de depozitat brazii" cand veanea momentul ejectarii pomului, dupa aia da cu aspiratorul peste tot, mai gaseam ace pana prin martie prin casa.
Anul asta insista mama, sa le facem brad, sa se bucure, sa-l punem pe masa in salon. Nici nu a terminat bine de de zis, ca sar la Philippe, care era tare linistit intr-un colt, mi se parea suspecta linistea. Am avut dreptate: manca frunzele de la planta de pe masa, dupa ce a tras ghiveciul pe rotobil. Cu o mana indesa frunze in gura, cu aialalta dadea pamantul jos din ghiveci si de pe masuta rotobilului. Uite d-aia nu le fac brad, ma duc cu ei la supermarché si se uita la aia o suta si unu de brazi de acolo, oricum al nostru nu o sa fie nici pe jumate asa de fain ca aia de la Auchan. Era unul facut din sticle verzi de plastic reciclate, draguta ideea, dar ocupa mult loc.
Am terminat asadar cu cadourile: mama vrea o pereche de Doc Martens, din aia mai scurti, Victor primeste un tren, Philippe niste cuburi de cauciuc pe care o sa i le ia fraxu, evident, eu - parfumul, consortul - puloverele, cumnatele - pulovere cu maneca scurta, cumnatii - beuturi, socrii - TBD, eu intre timp mi-am mai luat o pereche de Doc Martensi, cizme, asta pe cand eram in stare de convalescenta urmata de "retail therapy" dupa ce aflasem ca ma convocasera la interviu. Faini papucii aia, is a treia pereche pe care mi-i iau, greu as mai pune piciorul in altceva o data ce am incercat docsii. Nu ca le fac reclama, dar chiar is o chestie de treaba. Voilà, vorba francezului, de poimaine is in vacanta (sau cautare activa de lucru).
jeudi 8 décembre 2011
Ultima sedinta
P-acisilea la sfarsitul fiecarui trimestru se fac sedinte de clasa, unde se discuta cazul fiecarui elev, se completeaza buletinul de note, se fac observatii etc. Unul din etc-uri e ca elevii au o nota de comportament ("vie scolaire" ii zice, pe scurt VS), din 20: 14 puncte date de profesori (dupa 6 criterii) si 6 puncte vin de la administratie, in functie de absente si intarzaieri (justificate sau ne-).
Am inceput discutia, cu directorul si adjunctul si 4 profesori (au uitat sa dea foaia de prezenta la semnat, dar na, poate vin maine cu ea. Sau se bazeaza pe memorie). Se uita adjunctul la observatiile dirigintei, si ii zice diplomatic ca are cea mai mica nota de VS din scoala. Pai da, ca car ca mar, nu stau in loc, is nush cum alea alea.
Luam cazurile unul cate unul: brazilianca. Foarte buna, invata bine, e desteapta, motivata, serioasa, o felicitam? No. Nota de VS ii de 13. Adica diriginta ii daduse 13-6=diferenta. Tacere stanjenitoare, diriginta zice ca nu renunta la nota, ca atata merita, sa faca mai bine trimestrul urmator. Moldoveanca. Foarte motivata, invata bine, franceza e din ce in ce mai buna, nimeni nu are nimic cu ea, numai de bine. O felicitam? Ntz. Nota de VS ii 13,2. Incepe directorul sa rada, cum naiba i-a iesit femeii cu virgula. rade asa de tare ca i se face un carcel la spate. Continua sedinta in picioare. Toti radem de numa', mie mi-au dat lacrimile. Dau sa scot un mar, se uita directorul urat la mine "vai, dar nu o sa incepeti sa mancati la SEDINTA!". Bag speriata marul la loc.
Continuam: columbianca. Perfecta, vorbeste o engleza de calitate, comportament exemplar la toate cursurile, stie matematica, joaca badminton si tenis de masa super bine, franceza nu-i chiar OK ca sa fie integrata 100% intr-o clasa normala. O felicitam? D-apai cum, nota de VS ii 12,1. Iar cu virgula, hihihi hahaha, ii perfecta dar diriginta i-a dat doar 6,1. Pe profa de mate o apuca un carcel la umar. Intre timp, carcelul directorului era pe vindecate, putea sa stea pe scaun normal. Eu jinduiam dupa marul ala de parca era ultimul lucru de pe pamant.
Am incheiat sedinta ca o sa fiu prezenta saptamana viitoare, ca nush cum se face ca din cei doi romani care au venit acum, unul nu scrie mai deloc. Sunt frati, nu-i nici un an diferenta intre ei, unul scrie normal pentru varsta lui, alalaltul are nevoie de 5 minute pentru un cuvant de 5 litere dintre care 4 nu-s bune. Au cam 15 ani. Nu impreuna.
Na, si cu asta s-a terminat trimestrul "administrativ", urmeaza sa dau buletinele de note cu diriginta clasei de straini, sambata, de la o ora pe care mi-e si frica sa o pronunt: 8h30. Iar trezit la 7 fara un sfert dimineata, SAMBATA, iar plecat cu nenorocirea aia de tramvai, iar La Défense, iar autobuzul, iar iar iar.
Am inceput discutia, cu directorul si adjunctul si 4 profesori (au uitat sa dea foaia de prezenta la semnat, dar na, poate vin maine cu ea. Sau se bazeaza pe memorie). Se uita adjunctul la observatiile dirigintei, si ii zice diplomatic ca are cea mai mica nota de VS din scoala. Pai da, ca car ca mar, nu stau in loc, is nush cum alea alea.
Luam cazurile unul cate unul: brazilianca. Foarte buna, invata bine, e desteapta, motivata, serioasa, o felicitam? No. Nota de VS ii de 13. Adica diriginta ii daduse 13-6=diferenta. Tacere stanjenitoare, diriginta zice ca nu renunta la nota, ca atata merita, sa faca mai bine trimestrul urmator. Moldoveanca. Foarte motivata, invata bine, franceza e din ce in ce mai buna, nimeni nu are nimic cu ea, numai de bine. O felicitam? Ntz. Nota de VS ii 13,2. Incepe directorul sa rada, cum naiba i-a iesit femeii cu virgula. rade asa de tare ca i se face un carcel la spate. Continua sedinta in picioare. Toti radem de numa', mie mi-au dat lacrimile. Dau sa scot un mar, se uita directorul urat la mine "vai, dar nu o sa incepeti sa mancati la SEDINTA!". Bag speriata marul la loc.
Continuam: columbianca. Perfecta, vorbeste o engleza de calitate, comportament exemplar la toate cursurile, stie matematica, joaca badminton si tenis de masa super bine, franceza nu-i chiar OK ca sa fie integrata 100% intr-o clasa normala. O felicitam? D-apai cum, nota de VS ii 12,1. Iar cu virgula, hihihi hahaha, ii perfecta dar diriginta i-a dat doar 6,1. Pe profa de mate o apuca un carcel la umar. Intre timp, carcelul directorului era pe vindecate, putea sa stea pe scaun normal. Eu jinduiam dupa marul ala de parca era ultimul lucru de pe pamant.
Am incheiat sedinta ca o sa fiu prezenta saptamana viitoare, ca nush cum se face ca din cei doi romani care au venit acum, unul nu scrie mai deloc. Sunt frati, nu-i nici un an diferenta intre ei, unul scrie normal pentru varsta lui, alalaltul are nevoie de 5 minute pentru un cuvant de 5 litere dintre care 4 nu-s bune. Au cam 15 ani. Nu impreuna.
Na, si cu asta s-a terminat trimestrul "administrativ", urmeaza sa dau buletinele de note cu diriginta clasei de straini, sambata, de la o ora pe care mi-e si frica sa o pronunt: 8h30. Iar trezit la 7 fara un sfert dimineata, SAMBATA, iar plecat cu nenorocirea aia de tramvai, iar La Défense, iar autobuzul, iar iar iar.
mercredi 7 décembre 2011
Cum se fute o amenda in tramvai
...de catre idiotii de controlori la nenorocitii si hotii aia de calatori, 'tu-le muma undeva de jmekeri care profita de sistem. Deci.
Trupa de controlori era deja in tramvai, ii vedeam in geamul din fata mea, ca am prins looooooooc pe scaaaaaaaun!!! I-as fi vazut si din picioare, dar asa i-am studiat mai bine: unul mai miculut asa, cu un cercel in ureche, semana cu Tom Cruise, alalalt cu un artist pictor cel putin, daca nu chiar sculptor, nu foarte inalt, cu ceva plete si barba intr-o dezordine calculata la milimetru. Amandoi in costumele alea de RATP, gri-verzui si cu gecile albastre cu dunga verde. Restul erau mai incolo.
Ajung ei la vecinul din stanga. Dialog.
Tom: - Buna ziua, va rog sa prezentati titlul de transport la control.
Calatorul: - Buna ziua. Ii arata cardul de transport. Tom il verifica la aparatul de verificat cardurile.
Tom: - A, imi pare rau, dar aveti abonament integral pentru zonele 1 si 2, aici suntem in zona 3.
Calatorul: - A, da (?). Mutra jenata, dar nu la maxim, se vedea din prima ca stia foarte bine in ce zona se afla.
Tom: - Da, uitati (ii arata banderola de deasupra usii), aici suntem in zona 3, zona 2 e pana aaaaici.
Calatorul: - Stiti, e prima data cand iau tramvaiul in directia asta (mda, il "cred"), si nu mi-am dat seama.
Tom: - Nu-i nici o problema, amenda e de 25 de euro. Platiti cu cardul?
Calatorul: - Da, cu cardul. Ia masina de la Tom, tasteaza codul. E frig rau azi, parca a si inceput sa ploua.
Tom: - Aveti dreptate, azi dimineata a fost mult mai bine, cred ca vine iarna.
Calatorul: - Pai e cazul, suntem in decembrie, nu? (pe un ton glumet, in timp ce ii intinde inapoi aparatul)
Tom: - Asa e! Va doresc o zi buna, la revederea doamnelor si domnilor, calatorie placuta in continuare!
Pictorul - sculptor saluta si el din cap, pleaca. Asa le trebe, idiotii, sa mai ia tramvaiul fara sa plateasca, ii fut io pe unde nici in vis n-au visat.
Trupa de controlori era deja in tramvai, ii vedeam in geamul din fata mea, ca am prins looooooooc pe scaaaaaaaun!!! I-as fi vazut si din picioare, dar asa i-am studiat mai bine: unul mai miculut asa, cu un cercel in ureche, semana cu Tom Cruise, alalalt cu un artist pictor cel putin, daca nu chiar sculptor, nu foarte inalt, cu ceva plete si barba intr-o dezordine calculata la milimetru. Amandoi in costumele alea de RATP, gri-verzui si cu gecile albastre cu dunga verde. Restul erau mai incolo.
Ajung ei la vecinul din stanga. Dialog.
Tom: - Buna ziua, va rog sa prezentati titlul de transport la control.
Calatorul: - Buna ziua. Ii arata cardul de transport. Tom il verifica la aparatul de verificat cardurile.
Tom: - A, imi pare rau, dar aveti abonament integral pentru zonele 1 si 2, aici suntem in zona 3.
Calatorul: - A, da (?). Mutra jenata, dar nu la maxim, se vedea din prima ca stia foarte bine in ce zona se afla.
Tom: - Da, uitati (ii arata banderola de deasupra usii), aici suntem in zona 3, zona 2 e pana aaaaici.
Calatorul: - Stiti, e prima data cand iau tramvaiul in directia asta (mda, il "cred"), si nu mi-am dat seama.
Tom: - Nu-i nici o problema, amenda e de 25 de euro. Platiti cu cardul?
Calatorul: - Da, cu cardul. Ia masina de la Tom, tasteaza codul. E frig rau azi, parca a si inceput sa ploua.
Tom: - Aveti dreptate, azi dimineata a fost mult mai bine, cred ca vine iarna.
Calatorul: - Pai e cazul, suntem in decembrie, nu? (pe un ton glumet, in timp ce ii intinde inapoi aparatul)
Tom: - Asa e! Va doresc o zi buna, la revederea doamnelor si domnilor, calatorie placuta in continuare!
Pictorul - sculptor saluta si el din cap, pleaca. Asa le trebe, idiotii, sa mai ia tramvaiul fara sa plateasca, ii fut io pe unde nici in vis n-au visat.
samedi 3 décembre 2011
Lene mare
Dupa ce timp de 5 ani m-am tot plans ca frecam la vase cu mana in chiuveta, acu' avem masina de spalat vase. Mi-i lene si sa pun vasele in masina, stau pe bufet pana a doua zi cand vine mama si le baga ea. Minunile tehnicii.
Sezonul miracolelelor
De doua nopti, dorm. Adica ma pun in pat la ore varii, si ma trezesc la nu mai variu decat 7 dimineata, fara un sfert in zilele de scoala. Se simte altfel.
La scoala pustanul ala de a patra de nu facea nimic numai scandal, sta cuminte ca o icoana de o saptamana (3 cursuri). Joi i-am pus un cuvant bun in carnet, am refuzat politicos pupatul oferit in timp ce sarea in sus, si vineri i-am day un 8/10 ca a facut un super dialog cu colegul, na, nu ireprosabil, dar fata de nimicul de pana atunci, a fost ca un nush ce aproape perfect.
Ceilalti de a patra sunt hotarati sa saboteze cursul: nici unul nu tace din gura, nu fac nimic, pur si simplu sunt 32 de prepuberi cu creierul vraieste care fac pe nebunii. Is curioasa unde te invata sa remediezi situatii din astea, inainte de a face cu ei activitati "comunicative, culturale si lingvistice". Am incercat cu controale pentru cei care vorbesc, ca le-am zis ca daca tot nu tac din gura inseamna ca stiu foarte bine ce facem si au timp de un control sa-si mai mareasca notele. Vorbesc in timp ce scriu la controalele alea mai acatarii decat inainte, au niste note de cacat, dar tot nu tac din gura. Joi am facut un raport, au luat la administratie patru dintre ei, si adjunctul mi-a zis ca gigi ala care zambeste dintr-un colt al gurii cu o insolenta de-ti vine sa-l iei la palme insinctiv, la fel a facut si acolo. Cand s-au intors vineri, a fost si mai rau. Asta pe langa gigina care poarta tricouri cu spatele gol, de i se vad cele mai tainice cusaturi ale sutienului, care e de o prostie fenomenala in rest. I-am amenintat ca tot ce o sa facem o sa fie in scris si notez, iau numai lucrarile alora de vorbesc. Sa vedem ce-o sa urmeze.
Aia micii s-au calmat cu controalele, pot sa fac ceva cu ei si lunea. Tot cu mine stau in pauza (vreo 3-4 in fiecare zi), mancam biscuiti cu ciocolata si vorbim despre emisiuni de la televizor.
Intre timp rectoratul mi-a trimis o scrisoare recomandata cu aviz de primire, pe vechea adresa, noroc ca mai avem o saptamana din contractul cu posta de retrimitere a scrisorilor la noua adresa. Zice scrisoarea sa ma prezint la ei intr-o saptamana, in legatura cu titularizarea. Cred ca vor sa discute cu mine, ca raportul tutoresei a fost OK, al directorului la fel, numai minunea aia de inspectoare m-o fi descris ca pe un monstru.
Io zic ca pentru un sfarsit de noiembrie - inceput de decembrie, am atins cota normal-suportabila de miracolele.
La scoala pustanul ala de a patra de nu facea nimic numai scandal, sta cuminte ca o icoana de o saptamana (3 cursuri). Joi i-am pus un cuvant bun in carnet, am refuzat politicos pupatul oferit in timp ce sarea in sus, si vineri i-am day un 8/10 ca a facut un super dialog cu colegul, na, nu ireprosabil, dar fata de nimicul de pana atunci, a fost ca un nush ce aproape perfect.
Ceilalti de a patra sunt hotarati sa saboteze cursul: nici unul nu tace din gura, nu fac nimic, pur si simplu sunt 32 de prepuberi cu creierul vraieste care fac pe nebunii. Is curioasa unde te invata sa remediezi situatii din astea, inainte de a face cu ei activitati "comunicative, culturale si lingvistice". Am incercat cu controale pentru cei care vorbesc, ca le-am zis ca daca tot nu tac din gura inseamna ca stiu foarte bine ce facem si au timp de un control sa-si mai mareasca notele. Vorbesc in timp ce scriu la controalele alea mai acatarii decat inainte, au niste note de cacat, dar tot nu tac din gura. Joi am facut un raport, au luat la administratie patru dintre ei, si adjunctul mi-a zis ca gigi ala care zambeste dintr-un colt al gurii cu o insolenta de-ti vine sa-l iei la palme insinctiv, la fel a facut si acolo. Cand s-au intors vineri, a fost si mai rau. Asta pe langa gigina care poarta tricouri cu spatele gol, de i se vad cele mai tainice cusaturi ale sutienului, care e de o prostie fenomenala in rest. I-am amenintat ca tot ce o sa facem o sa fie in scris si notez, iau numai lucrarile alora de vorbesc. Sa vedem ce-o sa urmeze.
Aia micii s-au calmat cu controalele, pot sa fac ceva cu ei si lunea. Tot cu mine stau in pauza (vreo 3-4 in fiecare zi), mancam biscuiti cu ciocolata si vorbim despre emisiuni de la televizor.
Intre timp rectoratul mi-a trimis o scrisoare recomandata cu aviz de primire, pe vechea adresa, noroc ca mai avem o saptamana din contractul cu posta de retrimitere a scrisorilor la noua adresa. Zice scrisoarea sa ma prezint la ei intr-o saptamana, in legatura cu titularizarea. Cred ca vor sa discute cu mine, ca raportul tutoresei a fost OK, al directorului la fel, numai minunea aia de inspectoare m-o fi descris ca pe un monstru.
Io zic ca pentru un sfarsit de noiembrie - inceput de decembrie, am atins cota normal-suportabila de miracolele.
Inscription à :
Articles (Atom)
Cât câcat de timp liber fara retele sociale
Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...
-
Nu mere televizorul, se vede clar in urma faptului ca ma apuc de scris a doua oara in seara asta. Da' a mers ieri, si iaca ce: ma uitam... -
N-am vrut nimic special, invitati am avut de doua ori in viata, la sub 10 ani, nu mai stiu exact cand si cand. Am zis ca vreau un parfum, s...
-
Imi venea sa zic "imbatranire" in titlu, dar mi-a trecut repede. Stiu ca adun experienta asadar, cand constat ca ceva care a...