O sosit campania-n Franta

Si cu ea, tot felul de care mai de care de planuri cincinale, de redresare economica si anulare a somajului pentru urmatorul secol jumate cel putin, is televiziunile pline de stiri da capu' meu cat de interesante si totu-i nou si-n schimbare si nemtii si cei mai tari da' las' ca le aratam noi lor. Si imigrantilor.

Inainte sa se declare Sarkozy candidat, de fo' luna au inceput sa isi dea cu presupusu' daca se declara sau nu, in fiecare zi, la fiecare ora de parca pula mea (cui dracu' ii pasa ca SE DECLARA, daca o face bine, daca nu, ce-i poti face) in afara alora de numara statisticile reitingului televiziunilor. I-a dat unu' cu faina in cap lu' umflatu' alalalt, vuiau mass mediile, de Villepin care s-a declarat candidat pe televiziunea nationala canalul unu zice ca Sarkozy nu are imaginatie ca s-a declarat candidat pe televiziunea nationala canalul unu.

Sarkozy incepe campania de parca nu el ar fi fost la carma tarii timp de cati curu' meu cinci parca ani, vorbeste de zici ca actualul presedinte ii dusmanul lui cel mai de moarte.

Si in rest, blablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablapublicitateblabla
blablablablablablablablablablablablablablablablablablapublicitateblablablablablablablabla
blablablablablablablablablablablablapublicitateblablablablablablablablablablablablablablablabla
publicitateblablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablabla

Io zic totusi ca specia asta umana ii idioata cu T mare de la stupid.

Tovarasi de transport

Ce-o sa-mi mai lipseasca autobuzul meu de la 8 (sau 7) dimineata, de numa'.

Cand ii plin ochi, este cate unul/una care se coteste musai sa stea jos pe scaun, si coboara la urmatoarea, in acelasi fel cotit, zambind acru ca de ce nimeni nu se da din drum.

Mereu este cate unul care sta lipit de usa de coborare, ca sa nu "deranjeze" cand vrea sa coboare, peste 5 statii gen, care usa nu se inchide daca stai pe careul ala negru din fata ei. Se inchide si se deschide, se inchide si se deschide, se inchide si se deschide, de muuulte ori inainte sa isi dea seama fiinta respectiva cu de la sine putere ca daca se lipeste de usa NU SE INCHIDE.

Mereu cand trecem pe la intersectia aia in T (cine naiba le-o dat carnet unora, sa ii vad eu sa le zic fo doua) este cate un zevzec care vrea musai sa nu stiu ce de se pune fix pe mijloc, si autobuzul sta si el in mijlocul strazii pana se face verde la aia din stanga. Clar ca daca se oprea cu 3 metri mai in spate intarzaia de numa la acea treaba importanta, mult mai mega importanta decat treaba autobuzarilor luati la un loc. Azi soferul s-a strecurat pe langa dobitocul respectiv, ca sa dea de altul care iesea dintr-o parcare si statea fix in mijlocul drumului de-a latul. Si ala avea bag sama o treaba foarte importanta.

Locurile pentru persoane cu dizabilitati sunt intotdeauna luate de persoane fara dizabilitati (...aparente, ma rog), monsieur cu sindrom Down si cel care vorbeste singur (cu ziarul... ma rog) stau mereu inghesuiti pe la mijlocul masinii.

Controlorii de dimineata stau in coate langa sofer si blocheaza jumate de usa, toata gramada de autobuzari se strecoara pe jumatea ramasa, unul cate unul, in sir indian. Majoritatea controlorilor de dimineata sunt acolo doar ca prefera sa nu mearga pe jos pana unde au treaba sa mearga, nu controleaza nimic. Doar blocheaza usa.

Daca ajung mai repede la gara, prind un autobuz pe roata de plecare, ajung la scoala cu trei sferturi de ceas inainte. Chierd vremea. Daca intarzai maxim 3 minute, din varii motive (uitat nush ce acasa gen), autobuzul urmator vine in 20 de minute, de unde ajung la scoala cu rasuflarea taiata. Cand e rasuflarea cea mai taiata, am nevoie sa fac muuulte fotocopii. Cand am nevoie sa fac muuulte fotocopii, nu merge xeroxul. Cand nu merge xeroxul, nu merge nici imprimanta.

In autobuzul de la 7, ala de miercuri cand incep de la opt, este o madame, mai originala de felul ei, care intra in vorba cu toata lumea in timp ce jongleaza cu un pahar de cafea fara capac. Povesteste despre gagicul ei care i-a dat un inel, plus detalii, nu foarte picante, dar foarte multe. Ieri m-a prins ca aveam una bucata inel patrat si mare pe deget, si a inceput sa il compare cu al ei in secunda in care mi-am scos o casca din ureche ca sa suflu niste praf sau ceva de pe ea, ca nu mai auzeam bine. Am avut si eu dreptul personal la povestea cu logodnicul si inelul, care al ei era mai mic decat al meu, normal. Am ascultat-o pana la sfarsit, autobuzul a venit la timp, am ajuns la scoala cu aproape un ceas inainte, am chiert vremea.

Mintenas vine vacanta, cine-o mai pune piciorul in f-un autobuz timp de 2 saptamani, aia sunt.

Alte activitati ludico-bizare

Curatenia: Victor e obsedat de curatenie, sterge tot ce apuca, da cu tubul de la aspirator prin casa toata ziua, ala de jucarie sau ala de-adevaratelea. Azi a trecut la faza lejer superioara: stersul parchetului cu apa din buda. Statea linistit prin casa, mama zicea ca ii cu aspiratorul, m-am dus sa vad cati pereti mai zgarie cu magaoaia, si cand colo el terminase de aspirat, scotea apa din veceu cu mainile si stergea pe jos cu un servetel de cur. Era ud din sosete pana la genunchi, si de la dejte pana la coate. Pe jos o balta faina, albastru-transparent, de la cubul albastru-inchis din buda.

Tampoanele: inainte de tampoane, era pisatul asistat. Nici la buda nu pot sa stau singura, vine si sta in cur langa mine si "citeste" cartea mea. Azi iar a trecut le nivelul doi, studiatul tampoanelor zilnice. Dupa ce le-a studiat in baie, le-a luat in bucatarie si le-a lipit pe frigider. Mama i le desfacea, ca nu putea singur, si el le lipea. A facut o criza de dat cu bucile de pamant cand mama o lipit unul orizontal, ca ale lui erau toate 5 verticale pe frigider. Pasul urmator a fost in timpul cinei, cand dupa ce si-a manifestat nemultumirea impingand gratios lingurita plina la mine-n poala, i-am zis "daca nu mananci, nu-ti dau tampon". Lingurita si tamponul, lingurita si tamponul.

Telefonul: cum suna telefonul, Victor il ia din suport (fuge mai repede decat mine si mama), zice "alo Vic bonjour coucou" si inchide.

Philippe: in timp ce Victor lipea tampoanele pe frigider, Philippe manca invelisul de plastic. Dupa ce i-am scos din gura plasticul, a trecut in salon, la mancat plastilina. Dupa ce i-am scos din gura o mana de plastilina, a trecut la rosul copertilor de carti. A terminat cu copertile, a gasit pe jos o bucata de nush ce, a bagat-o in gura. I-am scos-o. TOT ce prinde baga in gura. De obicei ii dau un surub mare de lemn de la "bancul" de lucru al lui Victor, asa sta cu el in gura, stiu ca nu il poate inghiti, si nu ma mai tot uit dupa el cateva secunde.

Cred ca mai sunt si altele, dar din pur instinct de prezervare a mintii (mele), prefer sa le trec sub tacere.

Cum se propaga democratia

Foarte simplu, asa cum se propaga orice boala: din om in om. Am meditat inainte de a scrie postarea asta, mai ales ca ma tot simteam semi-vinovata (Dollo stie despre ce vorbesc) ca nu ma intereseaza politica si d-alde societatii. Inca nu sunt lucrurile clare clare, dar incep sa prinda o forma ceva, asa ca m-am gandit sa le aliniez umpic, poate fac ceva ordine prin ele.

Exista gene, care au o singura treaba: sa se inmulteasca. Nu stiu de "bine" si de "rau" ci doar cum sa se reproduca mai repede, mai eficient si cum sa traiasca mai mult timp. Dawkins le zicea "egoiste", sunt intru totul de acord, nu-si vad mai departe de propria reproducere. De ce se inmultesc? Fiindca pot.

Exista idei (produse complementare, by-products, ale genelor), care au si ele o singura treaba, sa se inmulteasca. Nici astea nu stiu de "bine" si de "rau", ci trec din om in om, fara un alt scop decat acela de a se propaga, intru supravietuirea "vasului" purtator, care se da mare pe toate gardurile ca ce fiinta tare si rationala si cea mai exceptionala este ea de pe pamantul asta, gen un fir de par de pe mana mea se crede buricul universului, si isi citeste horoscopul in fiecare zi, care planete n-au altceva de facut decat sa-i aduca lui bani si sanatate si dragoste, dar sa nu divagam. Desi nu-i divagatie 100%, e doar o mostra de cat de stupida e specia asta a noastra.

Ideilor astora tot Dawkins le zicea "meme", dar se pare ca mema asta nu prinde (sau nu am prea auzit eu de discutii pe marginea lor). Democratia e o mema, religia e o mema, iubirea (nu sexul) e o mema, deci niste chestii care circula fiindca pot, si pe care unii indivizi le prind din zbor si le "dau mai departe". Atat.

Ce ma ingrijoreaza e ca, asa cum exista o armata de oameni de stiinta care sa ne indice cand adunatura de gene cunoscuta sub numele de "om" e in stare de non functionalitate si pot sugera solutii de imbunatatire, nu exista nici o urma de oameni de stiinta care sa ne zica ce sa facem cu adunatura asta de meme (morala, etica si alte maruntisuri), deci ne multumim cu o pareristica mai mult sau mai putin avansata, in functie de ce meme circula mai cu inversunare la epoca respectiva. E ca si cum ar fi acum la moda ciuma sau tuberculoza, si ne multumim sa le constatam, sa cream partide politice de ciuma-dreapta si tuberculoza-stanga, ne ne alegem lideri care sa ne scoata din boli si eventual, raul cel mai mic care se declara candidat. Nimeni nu cauta cauza, nimeni nu face studii pe perioade indelungate care sa arata si altceva in afara de corelari gen: ala de la tuberculoza-stanga a fost si anul trecut ales, nu o facut mare lucru, deci nici anul asta nu o sa faca (nu ca as sti ce propune, e doar asa, o parere. Nu ca ce propune o sa si faca, asta e o alta realitate).

Mai o intrebare si ma duc sa remeditez: cum naiba un sistem in care 100 de oameni care tre' sa isi aleaga un sef (dintre X si Y sa zicem) prin vot e cel mai bun, cand e posibil sa se duca la alegeri doar 51 dintre ei, si din astia doar 26 sa il voteze pe X? Deci astia 26 decid de soarta a 100. Plus ca aia 51 aleg in mare parte candidatul cel mai "carismatic", adica ii gigic pe ecrane, are un jenesecua si gata, presedinte. Fain. Democratic as zice. Sa nu uitam de tonele de dolari pe care presedintele celei mai tari democratii din lume tre' sa ii stranga ca sa treaca prin primare si restul. Memele naibii.

Activitati ludico-plictisitoare

Cand ma gandeam ca vai ce fain ca o sa am copii, sa redescopar chestiile mirifice ale copilariei, nu stiam ce o sa ma astepte, pe bune. In primul rand uitasem ca chestiile astea mirifice is mirifice cand esti copil, de la o anumita varsta mirific e sa te uiti la un film si sa mananci cate bomboane vrei tu, cand vrei tu.

Victor nu se stie juca singur. Nu a stat niciodata mai mult de 3 minute pe cont propriu sa faca ceva, un turn, un desen, o chestie, mereu mamadada. Daca sta mai mult de 3 minute, face prostii: scoate cartile din biblioteca, deseneaza pe pereti, apasa pe tot ce e buton in casa gen. Si dupa aia iar mamamamamama: i-am dat un termometru, ca parea fascinat de el (din ala electronic, care nu mai are baterie decat sa se aprinda, sa faca bipbip si sa se stinga), ma pune sa iau temperatura la tot si toate, azi am luat temperatura la papucii de casa ai lui taxu, ca au ceva gaurele in talpa, si il baga prin toate.

Cu aspiratorul nou i-i frica sa se joace, abia azi l-a deschis si inchis singur, ma pune pe mine sa i-l deschid si sa ma fac ca aspir cu el, imi zice si pe unde sa o fac, si el sa uita la mine. Zilele trecute a intrat o musca in casa, una din aia mare, bazainda, am zis, ioi, liniste 5 minute pana se uita dupa ea, da de unde, i-o fo' frica de ea, se ascundea pe unde apuca si striga mamamamamama. Cand se apuca de desenat, scoate culorile si hartie si ma pune sa ii fac desene. Cand stau linistita pe canapea, vine si se urca pe mine, are oroare cand dormim, cica "fini dodo".

Azi era cat p-aci sa-mi bat recordul la tetrisul de pe telefon, la ludoteca, unde statea linistit pana vedea cate un copil ca se juca cu ceva si mergea sa ii ia jucaria. Urlete, du-te explica-i ca nu-i fain sa smulga jucariile, alea alea, da' mai am umpic si il bat (recordul).

Deci zilele astea am: desenat, stins si aprins aspiratorul, dat musca afara din casa, facut pe calul (ca lui ii place, normal), luat temperatura la papuci, construit mai multe turnuri, uitat la desene cu tot felul de porcarii (ce desene de cacat is pentru astia de generatia lui, unu' care avea muci o tona si nu stiu ce facea cu ei), si povestit despre desene, ca nu sta sa se uite singur, tre' sa stau cu el sa i le povestesc. Cu mult aaa... entuziasm, evident (toate).

Cum sa alegi o maternitate

In Franta e vorba, ca-n Romania nu stiu cum merge treaba.

M-a rugat zilele trecute o amica sa iau legatura cu un fost coleg de-al ei (roman) a carui nevasta e insarcinata, asteapta gemeni, prin iulie. Ca sa le zic eu cum am ales maternitatea, care-i mai buna alea alea. Dupa mine, criteriile cele mai importante sunt/au fost:
1. sa fie aproape de casa, sa nu ma tarasc prin transpoarte diverse la vizitele lunare
2. cam atat

Am mai auzit de pe la unu' altu' ca nu stiu care maternitate e "baby friendly", sau cum i-o zice in franceza, "maternité amie des bébés", care nu prea inteleg cum vine aia, ca aici te lasa cam peste tot cu plodul pe tine de cand iese, ba pe Philippe nici macar nu l-au spalat pana a treia zi, cand i-am facut eu baie, ca sa nu-l ia de langa mine ca eram in mare avant de alaptat gen. Consortul a stat langa mine tot timpul, i-am interzis sa-si bage nasul in cur(ul meu) cand iasa bebeul, dar facea sudoku in salon, pana a venit Victor, Philippe a iesit prea repede ca sa aiba timp de cuvinte-ncrucisate.

In rest o armata de moase, infirmiere, anestezisti si mai stiu eu ce roiesc in jurul tau, noaptea te scoala (dragii de ei) de cel putin 3 ori ca sa ii dai sa suga preaadoratului, chiar daca asta doarme si nu se trezeste singur ca sa ceara de mancare.

Si ca sa te inscrii la maternitate (la Paris) tre' sa suni de cand afli ca esti insarcinata, le zici prima zi a ultimului ciclu, iti dau o data pentru nastere, esti luata in calcul pe listele lor, si in fiecare luna mergi la control. Aici se fac doar 3 ecografii, la sfarsitul trimestrelor, daca totul merge normal si nu-s probleme.

Sper ca le-a fost de folos, eu nu-s fana de pozitii bizare si de scofalceli instinctuale cand e vorba de durere, chiar daca is naturale 100%, asa ca am preferat (era sa zic "prefer" mneferi) o maternitate care scoate copiii pe banda, sa fiu sigura ca ii scurt si eficient.

Iute de picior si-n stare buna

Ma tot gandeam eu asa zilele astea, cu ce farama de chestii inteleg din ce si cum se intampla pe la noi prin organism, ca mai, poate ca medicamentele isi au limitele lor. Sau ma rog, sunt si alte chestii care merg la fel de bine ca medicamentele in unele cazuri. A nu se citi ca urez unuia sau altuia sa nu mai ia un tratament prescris de doctor, sau sa nu se duca la un medic daca simte nevoia.

Am lucrat in cercetare clinica (am fost doar asistenta de studiu, dar am vazut o gramada de date si informatii si statistici, cam toate legate de cateva studii) si am vazut cum si cat se "cerceteaza" inainte de a pune un medicament pe piata: cam din momentul in care descopera o noua molecula pana cand ajunge in rafturi in farmacii, dooj de ani, daca nu mai mult; Eu am urmarit studii de faza III si IV, chiar inainte de punerea pe piata. Grupuri de dublu orb, cu placebo alea alea. Deci e lucru serios, nu am ce sa ma indoiesc de asta. Cu toate ca, ma intreb asa retoric, daca de exemplu s-ar investi aceeasi bani in studii pe "non" medicamente, care ar fi rezultatele?

Bag acum una cu "stim cu totii": stim cu totii ca exista o legatura intre stimularea creierului prin diferite imagini si productia de saliva de exemplu (cand iti cere cineva sa iti imaginezi o lamaie proaspat taiata), sau cum doar imaginandu-ne ca ne creste puterea in degetul mic, dupa un timp de antrenament "imagistic", chiar avem mai multa forta in el (nu am rabdare sa caut studiul asta pe net, dar am citit de el in mai multe parti, si tind sa ii dau crezare).

Ma gandesc ca felul in care punem in miscare creierul influenteaza productia de hormoni, care sunt responsabili de starile noastre. Nu cred in "energii", in chestii ezotericochakrosamanice, dar cred ca intr-un anumit grad, putem sa ne facem mult bine noi insine, prin felul in care ne controlam gandurile si reactia noastra la ele (in primul rand) si la evenimentele din jurul nostru.

Nu cred nici in consipratii internationale ale fabricantilor de medicamente, dar stiu ca fac bani grei de pe urma lor, si de aia suspectez si uuumpic de reavointa in a incerca alte cai de a ne face bine, decat cele bazate pe o gramada de pilule, rodul muncii lor, al unui sistem care na, merge, si al banilor actionarilor.

Astea fiind spuse, dadui mai deunazi peste asta, si am inceput sa ma gandesc ca daca mersul pe jos face cat niste antidepresive in cazurile de depresie nu foarte grava, de ce nu se discuta mai des pe tema optiunilor in ceea ce priveste tratamentele pentru diferite boli?

Cireasa de pe tort, e ca Dan Ariely zice fain in Predictably Irrational, ca la un moment dat li s-a aplecat americanilor sa faca operatii pentru osteoartrita, si au facut un studiu placebo-operatie (in cartea lui Ariely sunt si mai multe exemple de "irationalitate", merita citita). Ghici care-i rezultatul? Mda, aia operatii nu se simteau cu nimic mai bine decat non operatii. Imi place explicatia: cand pacientul se pregateste pentru operatie, cand vorbeste cu doctorii si i se da atentie, e deja pe cale sa se vindece. Uite d-aia "functioneaza" homeopatia, ca doctorul (unul bun, normal, nu toti buticarii de granule) isi face timp sa vorbeasca cu pacientul, sa il faca sa se simta important, ascultat, si merge.

Da, stiu, homeopatia e apa chioara, nu functioneaza intotdeauna, nici medicina "clasica" nu functioneaza intotdeauna, dar fiindca nimeni nu se oboseste sa inteleaga ce se intampla exact in cazul unui placebo (carui laborator i-ar conveni sa-si inchida portile si sa recomande pacientilor apa de la robinet si sa-si imagineze lucruri faine), toti iau pastilute frumos colorate in loc sa se apuce...de alergat, de exemplu.