Tristofilii

- Iar te-o apucat tristetile, mai draga?

- Nu, tu...ba da, o tzar...ntz, nuuuuu chiar asa de tare, un pic. Aham.

- Da' ce-i de data asta baiu'? 

- Nimic. Nu stiu. Ii ca atunci cand te pisti ca sa vezi daca mai traiesti sau nu, doare, da macar stii unde te situezi. Nu esti mort inca. 

- Pai credeai ca ai murit sau cum?

- A, nu, tu, asa ii mai ultra dramatic, si pot sa ma iau la misto, ca nimeni nu ma ia asa cum o fac eu, si oricum pana ma apuc sa explic chestiile cu piscatul si cu moartea si cum nu vreau sa mor, dar is curioasa intr-un fel, da sigur nu fac prostii, da' is curioasa macar de o amortire temporara, desi as incerca-o numai cu un deget, sau ma rog, o mana. Probabil as pune un picior intreg in ea, da' m-as tine cu mainile de ceva, ca sa nu alunec, ca nu vreau, as sta numai cu varful si l-as plimba pe margine, sa vad cum e. No, pana axplic asta cuiva, se pierde farmecul si ajungem sa vorbim despre vreme.

- Ii frig.

- Si asta o simt cu degetele peste prag, da' cand mai port eu cu inima impacata Uggs-ii cu blana, daca nu cand e frig. Un picior in Uggs si alalalt peste prag, intelegi?

- No. 

- Eram sigura. uite, ca la scoala, iar trezit, iar dus si stat in fata unor bibili care nu prea au ei cine stie ce interes in ce le zic si ce le cer eu sa faca. Da' ii ok, si la sfarsit cand mai zice cate unu' ca ii place de mine, ii si mai fain. Si iar trezit si gasit acul in acelasi santulet pe disc, dus si stat in fata unor bibili care nu prea au ei cine stie ce interes in ce le zic si ce le cer eu sa faca. Acum ii mai clar?

- Un piculet. Si se repeta.

- Da, tu, se repeta. Sus, jos, sus, jos. Asta o fi vietuca mea acum. Si tot imi vine sa zic in engleza, nush de unde mi-o ramas asta in cap "and it never ceases to be amazing", un fel de "exista mereu ceva minunat". Te lasi sa plutesti pe susurile si josurile alea, ti se intampla sau tu te intampli, si vezi lucruri pe care le aveai in fata ochilor si nu le vedeai inainte. Ce fain ii parul ala lung al lui Victor, si cat ii place sa se uite in oglinda. Si cand Philippe face pe pisica, si se urca la tine pe picior si te pupa unde apuca. Si bate vantul ala rece de iarna, si miroase a gheata, si frig si nori. Si bibilii de la scoala, asa multumiti cand le zici ca au facut bine, si cum vin toti in pauze sa stea cu tine. Si ii simti pe toti, asa nebuni si zapaciti, si cu gandul la joaca si povesti, si ii convingi sa mai si citeasca cate ceva, si sa fie multumiti de ei, sau sa asculte, sau sa povesteasca. Si nu stii de ce asta te face tristunet in acelasi timp, da' ce conteaza, e si tristetea aia o parte din tot. Las-o si pe ea sa se simta bine.

An it never ceases to be amazing.

Cand totul incepe, continua si se termina cu bine

...stii ca e din cauza papucilor noi, aia cu toc de zece, talpa compensata si comozi mai ceva decat aia de casa, ca aia tre' tarsaiti ca o inceput sa imi ramana mari da' e bine ca imediat imi iau altii, da' nu s-o gandit nimeni inca sa faca papuci de casa cu tocuri. 

O fost fain duminica la socrii, cu famelie pe care nu ai vazut-o de un an si tineri gramada, care m-am oprit din numarat in mod exact la ei cand am ajuns la 9. Sau la 8. Sau pe acolo, ca bausem inainte niste cidru brut cu galette des rois, de nu puteam sa ii fixez precis numerologic sau altcumva, oricum. 

O fost fain fiindca sambata m-am dus la solduri cu tanarul mic, care o stat cu mine destul de corect in primul (si ultimul) butic de papuci, corect in sensul general acceptabil in care aveam o idee vaga pe unde ar fi in functie de ce auzeam trantindu-se pe jos. Sa-mi fi comentat careva ca tranteste pe jos, ca chiar n-aveam chef, trebuia sa aleg intre ghete ascutite cu toc mai subtire si altele mai rotunde la varf si toc mai grosut (izbit in oglinda, tras din fata oglinzii). Pana le-am incercat de doua ori pe fiecare mi-am dat seama ca poate intra dupa niste cutii si l-am lasat acolo un timp. Le-am luat pe alea cu toc mai gros, ca sa pot sa le port la dealurile mele. Si sa stie aia care m-o trimis la scoala dupa dealuri ce sacrificiu fac, ca alea ascutite erau mult mai faine. Se aude, da?!?

Cu gandul la ele, l-am lasat singur la Starbucks la o masa, cele zece minute pana cand stau eu la coada, scriu aia numele gresit, le repet comanda de trei ori, si ma duc sa schimb, ca tot nu o inteles bine. O stat acolo, pe cuvantu meu, pe scaun. Singur. Phuai moama mea. Nu m-am mai chinuit sa il opresc sa dea buna ziua la toata lumea, ca nu am destule argumente sa nu o faca, asa ca zambeam nici macar stanjenita tuturor salutatilor intempestiv. Unora chiar le facea placere.

Cu ele in picioare am numarat asadar la tineri in paragraful doi, si nu-mi venea sa cred ce comode erau si cum toti se uitau in sus la mine, io ce sa le fac, sa nu-mi pun tocuri?? Ca azi la scoala, vorbeam cu directorea pe scari, ea o urcat o treapta, ca era aiurea eu cu una mai sus si cu tocuri si ea mai jos. Era ea cu una mai sus la urma si eu jos si vorbeam de la egal la egal, despre chestii. Cu bibilii ce sa mai zic, i-am gasit comentand la fel de mult ca inainte si cu aia marii iar am putut sa lucrez cu cinci dintre ei, si de clubul geriatric din spate nici nu ma mai apropii (is aia 4 care se joaca cu liniare in general si dupa ce le explic de patru ori individual ce tre' sa faca, tot nu pricep nimic). Noroc ca i-am amenintat pe la jumatea orei cu control lunea viitoare, ca s-au linistit vrei cinci minute dupa aia. Nu consecutiv, numa cinci in total.

Daca zic ca am si coborat dealurile cu tocurile astea, pe care le ador, ha? Si am bagat si viteza cand sa trec strada, sa vada aia care ma lasa sa trec la rosu ca is capabila, nu numa ma dau mare. Si inca nu s-o terminat, ca la cod am facut 36/40 si maine iar ma duc cu ele la scoala. Tadaaam.

Oameni bizari de la sala

Cred ca in fiecare sala de sport exista anumite tipuri de persoane, care mai de care mai nush cum.

Tipa cu tricou mulat si pantaloni scurti, cu cur misto, care face bicicleta statica, cu castile de la iphone in urechi, linistita. Are parul semi lung, prins in coada. Langa ea, una mai plinuta un pic, care se chinuie mai tare, si transpira (ca blonda de langa ea), si se uita la nush ce film pe ecranul bicicletei.

Mai sunt dupa aia incepatorii, care vin cu programul pe hartie, si o tot scot si fac dupa ea. Dupa ce termina exercitiile, pun ganterele si halterele la loc, de unde le-au luat. Cateodata nu fac prea corect, si vine un instructor care isi face rundele pe acolo sa ii explice inca o data cum sa faca corect.

Mai este ala care arata super bine, si care isi vede de treaba lui, nu se baga sa iti dea indicatii, chiar daca stii ca nu faci chiar asa de bine, si poate ar putea totusi sa-ti explice, ca ceva ceva tre' sa faca cum trebe de arata asa. 

Aia care se dau mari de-si pun toate greutatile sa faca squats sau impins, nu sunt. Mai sunt gagici care fac cu gantere, in sala de greutati, si cu haltere, unii tipi se uita dupa ele mai lung, daca arata mai bine, altii nu se uita deloc. Isi fac exercitiile cu gantere sau haltere si pleaca in treaba lor. 

De mine s-o agatat un tip, care imi arata cum sa fac si dupa aia m-o chemat la o cafea, da i-am spus ca is maritata si nu o sa ma duc cu el la cafea, o zis bine, si acum numai imi arata cum sa fac daca nu fac corect, si mai povestim de una alta. 

M-am si imprietenit cu o madam de 67 de ani, care arata super misto, din Costa Rica, si ii draguta ca inca zice "boniour" desi ii in Franta de vreo dooj de ani. Si in rest are accent spaniol, da "boniuru" ala ii mortal. Poarta tricouri cu personaje de desene animate, ala cu Donald imi place cel mai mult. O sa-mi caut si eu cu Hello Kitty, negru, ca mi-o facut pofta. 

No, cum ziceam, plin de oameni bizari, is sigura ca peste tot is din astia. Groaznic.

Permis: epopee, partea doi

Azi o fost doua ore de teste la sala, pentru care m-am pregatit de ieri seara in mod adecvat: nu cred ca ma primea nimeni acolo fara oja rosie pe unghii, si ca sa fiu sigura sigura ca nu ratez intrarea, mi-am pus si sclipici. M-am taiat cand mi-am tuns pielitele, ca de obicei, da' oja rosie fiind ea, se melanjeaza in mod placut cu sangele, dandu-i un aspect vizual mai putin violent, dar nu mai putin dureros locului injunghiat.

Nu erau decat doi din grupuletul meu intimicel in care facem testuletele de obiceiut, si chinezicul a fost inlocuit de o chinezica. Pe ea am inteles-o, ba chiar si ea ma intelegea pe mine. "Intelegea". Sa nu exageram. Pricepea cuvintele dar nu si sensul lor. Dar mi-a placut instant de ea, ca avea carnetel, ca mine, in care scria in chineza. 

Fetele doua in plus au fost super simpatice, am lucrat impreuna la destul de multe intrebari, imediat ce tipa de la receptie a iesit, ne-a urat "bon courage" si sa nu trisam. Nu am trisat. Am LUCRAT impreuna. Eu nu cred ca o sa mai lucrez totusi impreuna cu altii, ca eu le ziceam numai raspunsurile de care eram sigura sigura deci alea corecte, ca le mai vazusem, ele m-o facut sa ratez doua. Sunt din ce in ce mai putin debila: cu ratat de la colege cu tot, am facut 6 greseli si 8 numai / 2 teste. Nu chiar imi vine sa dau cu palaria-n sus, deja fiindca nu port palarie, nici macar caciula, nush daca ati vazut cat ii de cald aici la Paris, plus ca pe parul meu frizat si semi-cret ar arata bizar, si si mai bizar cand o dau jos, ca se pleosteste tot, deci mie iarna imi ingheata capul si atasurile dansului da' nu la Paris, ca aici e chiar cald azi, as fi putut sa-mi pun ochelarii de soare, dar am uitat. Nu ca mi-ar fi fost mai frig cu ei, dar probabil m-as fi simtit mai cool mama. Am sarit in sus de bucurie numa-n sinea mea, da' nu prea tare, ca sa nu ma pleostesc adecvat data viitoare. Cred ca am folosit de doua ori "adecvat" de la inceputul postului, desi as fi vrut sa folosesc sintagma "stationnement bimensuel alterné". Am reusit totusi o data. Yay.

Yay pentru body pump-ul de azi. "stationnement bimensuel alterné" - tadaaaaam.

Sala, muschi, cur, tzatze

Cum ziceam, m-am apucat de mers la sala. Am vrut neaparat, da neNEaparat sa fac step, ca mi-am adus eu aminte ca acu' mai ceva de zece ani in urma m-am dus o data la step si mi-a placut. Ma inscriu asadar, in martie se fac doi ani de cand cu inscrierea, si ma duc la primul curs de step. Ce dracu' a putut sa-mi placa la saritul ala in stanga si-n dreapta si-n fata si-n spate, plus coordonare, dat picioare unu peste altu, cand stangu', cand dreptu', cand amandoua nush pe unde, sa fiu mereu in contratimp cu antrenorul si in urma cu cel putin cinci miscari pana sa ma prind cum se face.

Ma rog. Am terminat cu stepul dupa prima sedinta (a doua de fapt) si nu mai stiu de unde mi-o venit sa ma duc sa vad cum ii body pump. Sa ma pic cu ceara fierbinte fierbinte, imi aduc aminte cum de mi s-o parut mie ca asta ar fi o idee mai buna decat stepul, da' acum n-am chef sa ma pic cu ceara, deci misterul va persista. Super mi-o placut, plus ca am mai facut eu acu dooj de ani de data asta vreo doua trei ore de culturism si imi aduceam aminte pozitiile de baza si ce tre' sa faci. 

Nici prin cap nu-mi trecea sa ma reapuc de culturism per se, asadar intr-o zi am zis hai sa fac si niste muschi. Astia au la sala antrenori care stau cu tine o ora si iti arata aparatele si iti fac program, in functie de ce vrei tu. Voiam sa pun muschi, ca de slabit nu mai aveam de unde, decat daca taiam din oase. Eram sigura ca nu o sa imi placa sa ma duc singura la sala, cate doua ore pe saptamana, sa fac eu singura exercitii, deci am adorat fiecare minut din orele astea, mai ales ca is printre adulti si nu copii. Am ramas cu o sedinta de body pump pe saptamana, ca mai mult creca incepeau sa mi se toceasca oasele, atata am slabit. 

De cand asadar m-am lasat de fumat, am observat ca pot sa trag mai cu spor si mai greu, si da-i si baga, pe ploaie si vant si zapada. Nu ca ar ploua si ar fi vant in sala sau zapada in zona, zic asa, metaforic, sa se inteleaga cat ii de fain printre adulti si nu printre copii, care isi vad fiecare de treaba lui. Adultii. 

Intre timp am pus si trei kile, am 59 acum, si clar ca toate s-au asezat pe cur si burta. Pe cur ii bine, ca nu mi-s mai buni pantalonii cu care fac de doi ani de zile si m-am dus sa-mi iau altii, cu Victor. Alta poveste. Mi-am luat nu din aia de platina si aur si nestemate care probabil fac mancare si spala vase, de la adidas, si mai stiu eu care, cu cate 35 de euro minim. Am gasit unii cu numa' 8, care imi arata curu' rotunjor, de la squats cu 35 de kile. Stiu ca ii rotunjor ca atrage privirile, in primul rand ale mele, in oglinda, cateodata nu ma uit cate doua minute in sir la el; in al doilea rand, ale mele si in al treilea ma gandesc ca se mai uita unu' altu la el la sala, ca eu ma uit destul de des la el. 

Unde voiam sa ajung cu titlul, la tzatze, evident (am pus niste muschi si pe brate si pe spate): s-o marit si astea. Nu asa mult ca curu, da vad ca incep sa iasa din sutien, deci trag si mai tare de abdomene si nu mai pun gura pe zahar, sa pot sa ma mai ingras fo 4-5 kile, ca ma simt bine. 

Maine ii body pump, seara; plec cu muzica in urechi, nu-i mai nimeni pe strada, cand ma intorc la 10, nici atat, numa' adulti, care isi vad fiecare de treaba lui. Cu gantere de 8 kile am facut azi biceps.

Permis: epopee, partea unu

Intr-o ordine de idei m-am lasat de fumat de pe la sfarsitul lui noiembrie anul trecut, ca sa zic "de anul trecut" ca suna mai impresionant. 

In alta ordine de idei, nu fac nimic cu banii enonomisiti, ca imi luam tutun, si nu fumam mult, deci economisesc nici un papuc pe saptamana. Da, as putea sa economisesc pe papuci, da' nu e cazul sa despartim firul in patru la ora asta. 

Si in cu totul alta ordine de idei, m-am apucat de scoala de soferi. In cazul in care toti din jurul meu mor, si soferii de autobuze si vatmanii si conducatorii de metrou mor si ei, si eu tre' sa-mi duc copiii de urgenta la spital, ca au patit un accident la scoala, si ma cheama la scoala sa ii iau si nu pot sa ii duc la spital ca nu am carnet cand toti is morti. 

Ca sa ma prezint la examenul de cod rutier, trebuie sa fac 10 serii consecutive de cate 40 de intrebari, cu cel mult 5 greseli pe serie. Scoala dureaza un an, sase luni pentru cod, sase pentru condus, in principiu.

He. Fraierii. Sase luni pentru cod. Eu l-am luat deja de doua ori in Romania in mezozoic, credeti ca acum o sa fiu mai prejos? Sau ce? ...Da. Da, ma, clar ca am luat-o peste bot, in stil frantuzesc. Ca ii greu ca dracu, de-aia. Avantajul e ca mereu cand ies de acolo cu cate 28/40 facute, imi gasesc strategii de prelucrare a esecului, din care cea mai comuna e "ai de pula mea, is debila". Da, ma, e singura de fapt. 

Am carnetel in care notez ce nu stiu (numai eu am carnetel pentru notat), am citit codul, tin minte ce tin minte si in rest o dau in bara cu situatiile practice. Si cu farurile. Ce dracu asa complicat ii cu farurile alea, mai ales alea de ceata spate ma o moa ra. Tunelurile - ok, semnele de circulatie - ok, prioritatea - aproximativ ok, autostrazile le mai musc din cand in cand. Si farurile. 

No, ce voiam sa zic de fapt. S-a format asa un grupulet mai miculut de scolarei intr-ale codutului rutiericel, in care este una care me enerveaza de-mi vine sa ii dau palme. Genul ala care mereu se hlizeste, si deranjeaza pe cati mai multi din jurul ei, si chicoteste si iese, si mereu are probleme. Nu a mai venit in ultiml timp, ceea ce e binisel. 

Nu asta voiam sa zic. Ce voiam sa zic ii ca in grupuletul asta al nostricel, este un domn de originuta chinezica. In semn de mare drag pentru el, am folosit diminutivioare. Da, ma opresc. Azi am avut o ora de cod comentat. Am facut testul, si a venit monitorul sa discutam raspunsurile. Ma bag eu la prima, ca o stiam. Felicitari, madame. Mersi. Bhuei, si incepe chinezul in franceza sa explice a doua intrebare. "Chicurumflicare masine cumergtir gartedf faruri ca ziuasinuare proctichera, hihihi" - daca ar fi sa traduc ce am inteles din franceza. Ca de obicei in situatii din astea, exista mereu o persoana care intelege perfect.

- Da, domnule Chang, aveti dreptate, pe timp de ceata putem folosi farurile de ceata fata. 

Sa mori tu ca asta o zis?!?

- Hihihi, fepgate rseraz spate dar nusoairrch ploaie hihihi"

- Sigur ca da, cele din spate sunt pentru ceata si zapada, dar nu ploaie.

Ma bag si eu, confirm ca asa am inteles, si ii super multumit ca sunt de acord, toti sunt de acord, nu se pierde coerenticuta grupuletului, ramanem intimicei si dragutei unii cu altii.

Azi am reusit 36 din 40 totusi. Mai 9.

Pitzi de Paris - Beauvais

Mai un episod inainte de ala final despre vacanta in Romania, si anume intalnirea de grad destul de inalt cu o pitzi de pitzi, despre care credeam ca exista doar in imaginatia colectiva. Nu ca nu am dat nas in nas cu pitzi din astea si prin Franta, dar nu am putut sa evaluez profunzimea fenomenului cand le vedeam scurt pe strada, plus ca cea mai pitzi de pana acum a fost o eleva de-a mea de a treia de anul trecut, dar careia ii gasisem diverse scuze cand o vedem ca-si face unghiile in timpul cursului sau se machiaza: ca-i pasionata de altceva decat de engleza (sau de oricare alta materie, ca nu avea rezultate mai stralucite pe nicaieri), ca nu intelege ce se intampla in clasa etc. Nu prea am stat la discutii cu ea, si de fapt nu mi s-a parut ca se incadreaza in categoria pitzi adevarata, doar o copila pasionata de machiaj si vopsitul unghiilor.

Mamzel asta care m-a socat usor statea destul de cuminte la coada la imbarcare, alaturi de gagicul ei si un alt cuplu de prieteni, tot pitzi si motanel. Nu pareau mai trecuti de clasa a doispea maxim anul intai. Ea era faina de fapt, inaltuta, gratie ghetelor cu tocuri de cel putin cinspe centimetri, design probabil al unui ortoped pasionat de pusul gleznelor in ghips, slabuta si varata intr-un tricou de dantela neagra, cu gaurele multiple, cam dese si mari pentru timpul de afara. Avea un par lung si drept, blond-inchis, un ruj rosu aprins pe buze si niste ochi albastri cu gene intoarse mestesugit cu intorsatorul de gene, plus date cu rimel sa fie. Avea un gest cu care isi dadea parul pe spate care mi-a placut prima si a doua (si a tria oara), dupa aia nu mai puteam sa-mi dezlipesc ochii de la ea, incepuse sa ma irite prinsul parului cu mana intr-o parte si smucitul brusc al capului in partea cealalata, ma irita din ce in ce mai tare, dar nu am scapat nici o suita de miscari, una mai precisa si mai enervanta decat alta. 

Ii era cald, nu era frig inauntru, si motanel cu camasa albastra si puncte roz inchis si deschis, frumos scoasa peste blugii skinny care ii atarnau destul ca sa se vada inceputul unor chiloti Calvin Klein, se duse repede sa ii aduca o sticla de apa, si la fel de urgent o duse inapoi, caci evident era prea rece direct din frigider. S-a racorit intr-un final mamzel si a inceput sa zica ceva de valiza, prea mare pentru un bagaj de cabina, si cum probabil aveau de gand sa procedeze ca sa o pacaleasca pe madam de la poarta de imbarcare sa ii lase cu valiza fara sa plateasca in plus. Motanel i-a raspuns unui agent de paza care l-a intrebat unde merge: "La Paris, normal!" intr-un mod vesel, sonor si ridicat gratios pe varfuri.  

Am trecut de poarta inaintea lor, dar i-am vazut cu valiza in autobuz, deci au convins-o pe madam. In avion m-am asezat in spatele lor, eram curioasa de urmare. Era probabil prima data cand luau avionul, ca a trebuit sa le atraga atentia o hostess sa isi ia haina de pe spatarul scaunului din fata, sa puna masuta sus si sa inchida telefonul pana decolam. S-au executat, dar am cam o vaga banuiala ca pitzi nu a inchis telefonul, ca nici nu a plecat bine hostess asta, si striga "Selfie!" la motanel, care se apropie dragastos de ea, si se trag in poza, eu dandu-ma respectuos la o parte, sa nu le stric imaginea. O dau repede pe facebook probabil, cat le mai mergea internetul, discuta de ce au mai postat unii-altii, si se agita, rad si pitzi continua sa isi dea parul pe spate, in acelasi fel enervant si care inca ma fascina la maxim.

Era cald si in avion, pitzi ii cere simetricei ei, asezata cu motanelul danse in fata, un servetel. Muream de nerabdare sa o vad cum isi sufla nasul, daca tot asa m-ar fi fascinat ca datul parului in spate, dar de fapt isi face doar vant cu servetelul, despaturit si reimpaturit cu grija in 4, pentru un vant mai puternic probabil. Nu am mai stat sa ascult ce ziceau, ca Victor avea povesti despre avion si pe cine invita el la ziua lui in septembrie, dar nu am putut sa nu observ toaleta lui pitzi doi, camasa deschisa la culoare, imprimeu inchis, pana la mijloc, deasupra centurii, care lasa sa i se vada talia, mai groasa decat a lui pitzi unu, dar nu dizgratioasa. Avea un lant de cel putin un kil la gat, auriu, probabil nu de aur, si pantofi imaginati de acelasi ortoped indragostit de ghipsul sub forma de papuci, negri de data asta.

Cand am ajuns si ne-am indreptat catre cladirea aeroportului, am mai apucat sa aud o ultima replica adresata lui pitzi doi de catre pitzi unu, in timp ce-si evident dadea parul pe spate si-si facea vant cu servetelul:

- Vai draga, aici la Paris miroase a balega de vaca...

Nu am putut sa nu ii dau dreptate.