Idolul perioadei de vacanta

E de fapt un titlu necorespunzator situatiei, ca idolul meu nu are idoli, deci nu cred ca m-ar baga in seama vreodata. Vine din American Gods, filmul, nu cartea. Cartea am inceput-o de vreo doua ori si nu am reusit sa ajung nici la jumate, de' acuma chiar ca o sa ajung la jumate. Asadar idolul meu, care nu s-ar uita la mine, dar exact asa as face si eu daca as fi in locul ei, e Laura. Desi la inceput nu stiam daca s-o urasc sau sa imi fie indiferenta pana mai adauga scenaristii ceva straturi la personaj. 

Si au adaugat cacalau. Mai intai si mai intai are mutra aia care cand o vezi, stii ca vede prin tine de la o posta. O gura à la Michelle Pfeiffer, cu colturile usor ridicate si un mic duckface care acompaniaza ochii intreinchisi cand zambeste ca stie tot, si ca n-are rost sa casti gura. Hobby-ul ei principal e sa se sinucida, si intre timp, observa clientii din cazinoul in care lucreaza. Atat de bine, incat jefuirea discreta a locului de munca, planificata cu amatorul ala de Shadow, nu ar fi putut sa dea gres, Dar a dat. Dar sunt sigura ca nu din cauza ei. In rest, isi contempla viata cam la persoana a treia, si stie ca la sfarsit o sa terminam cu totii putreziti si mancati de viermi, desi parintii ei o duc la biserica si se bucura de ceva ipotetica viata de dupa. Care e o poveste, concluzie la care a ajuns singura, citind Biblia. 

Dupa aia, il insala pe Shadow cat e el la inchisoare, insa sotul prietenei ei stia de la inceput ca aventura o sa dureze pana se intoarce ala acasa. Ca toate momentele din film, sunt unele atat de incarcate simbolic, incat stau gata sa explodeze, par exemple, cand isi gaseste pisica moarta. Pisica aia care are legatura cu mortii si taramul lor. Nu mai exista in viata ei. Cand viata asta fara pisica i se termina, il intalneste pe mesagerul care vrea sa ii cantareasca inima intr-o balanta in care a pus o pana. Normal ca stie cat cantareste inima ei in comparatie cu pana aia, si nici nu e gata sa se duca in intunericul vesnic din lada in care incerca ea sa isi ia viata cu ceva timp inainte. Atat de ne-gata e, incat pleaca singura de acolo, dupa ca rugamintea ei catre mesager, de a o lasa sa se intoarca inapoi, a ramas fara raspuns. Se intoarce sa isi salveze sotul de la spanzuratoarea in care il ridicasera niste creaturi supranaturale, intr-o forma de zombie, isi coase bratul rupt de bizareriile alea de creaturi, o sperie pe nevasta aluia cu care il inselase pe Shadow, sta pe buda sa scoata lichidul de imbalsamare din ea, si zambeste cu colturile gurii ridicate si cu duckface-ul ala, care nu e unul, dar asa pare. 

I se parea ca viata ei e plictisitoare, si voia sa o curme, se razgandeste cand ajunge pe celalalta lume, vine inapoi, se duce pe ea insasi sa se repare (bratul rupt cu care se plimba cam jumate de episod), si asteapta sa vada ce se intampla mai departe. Tot ce vine in calea ei, accepta, se detaseaza de evenimente, in mijlocul lor fiind, isi lasa pisica sa se uite la desene animate pana e ea la lucru, isi permite sa se razgandeasca cu privire la moarte cand nu e ceea ce ar fi vrut ea. 

Cum sa nu consideri asa o fiinta, idolul tau, macar pe timp de vacanta? Si daca nu-mi iau pisica, ma autosuspend intre cele doua lumi de pe acuma :) stau in aia care-mi place cel mai mult. 

Shame, shame, shame

Nu ma uit la Game of Thrones, nu de el ii vorba. Ca m-am uitat la un episod, si toti mor si caca maca, de-aia.

Citii o carte, de doua ori chiar, de Oliver Burkeman, ceva despre antidotul fericirii, cum e ea vanduta de autorii de self-helpuri, si a fericirii punct. Nu ca ar avea el ceva impotriva ei, si nici eu de altfel, ci mai degraba impotriva ridicarii acesteia la rang de conditie sine qua non a unei vieti reusite. Zice si despre "daca ai un lucru de facut, fa-l, la naiba, nu mai astepta sa te simti motivat ca sa il faci", si si asta e bine, dar e acum secundar. Primar e vanatul aprecierii a cat mai multor oameni din jurul tau, sau si al aprecierii tale insesi, deci hai sa distrugem mitul asta, prin actiuni de "inrusinare" voita a propriei persoane. Ca sa vezi ca cei din jurul tau sunt complet indiferenti la ce ti se intampla tie, si daca prin nu stiu ce minune, discuta despre tine, o fac in 3 vorbe 2 barfe si atat.

Scenariul era sa se urce in metrou si sa anunte tare si raspicat statiile, asa cum urmeaza ele. Autorul a facut asta, vreo 2 persoane s-au uitat la el, nu mai indelung decat la oricare alta persoana, si si-au vazut linistite de treaba. "Alt nebun". Si ce daca? Fiecare se da jos din metrou si uita complet de existenta celuilalt in maxim 3...2...gata secunde. 

Nu mi-am propus sa anunt statiile in transportul in comun, ca merg mai mult pe jos, dar am renuntat (aproape) complet sa ma gandesc o eternitate la ce cred altii despre mine. Probabil ca "altii" acestia isi petrec exact la fel de mult timp ca mine gandindu-se la alte persoane, printre care, eu, cam 2 minute pe zi (?). Nu merita.

Si am hotarat asta. Si sa mor io daca imi mai pasa daca altii ma considera ridicola (ca asta era cel mai mare cosmar al meu) sau altceva in ton cu "ridicola". De exemplu, vorbeam cu o colega in cancelarie despre ceva, se baga alta in vorba, imi vine sa zic o chestie, o zic, se supara colega ca de ce am intrerupt-o. Imi atrage atentia: "inceteaza sa ma intrerupi". Incetez. Imi sorb cafeaua. Ma gandesc cum o sa ma gandesc la cum o sa ma faca sa ma simt faptul ca am suparat-o pe colega respectiva, desi nu suntem prietene sau cine stie ce apropiate. Cu ceva timp in urma, m-as fi gandit inainte sa adorm la asta cam o saptamana. Plus ce crede colega aialalta despre mine ca astalalata m-o tras de maneca.

Acuma am fost gen "o sa zica unora ca sunt penibila, ca am intrerupt-o cand ea povestea una si alta, si vai ce aiurea, si era si aialalata acolo, si uite cum face chestii din astea blablabla". Si ce daca? Am fost penibila, as fi putut sa-mi cer scuze, dar n-am fost pe faza. Am murit? Nici pe departe. Ma simt super magar? Nu. Desi nu a fost cea mai politicoasa miscare de care as fi putut da dovada, necerandu-mi scuze. Is magar. Ihim. Poftim, rusine. Nu s-a deschis pamantul in fata mea, nu m-am aruncat in nici o groapa, nu m-am gandit in asa fel incat sa-mi stric somnul (e gata stricat, dar asta e alta poveste).

Cum o sa reactionez cand o sa dau ochii cu ea data viitoare? Pai astept sa vad. Exact caca maca. Ii dau buna ziua, si mi se pare chiar ca ea e mai jenata decat mine, si eu ma port exact normal, fara lingusiri artificiale ca sa imi rascumpar iesirea, si nici jena de vreun-fel. Nu am nimic cu colega respectiva, ar fi putut sa fie oricare alta, dar am folosit ocazia ca pe "public shaming" recomandat de Burkeman. Avea dreptate: ce credem ca o sa ne provoace vanzoleala mare in trairi, e de fapt o nimica toata. 

Asta (si) ca sa pot iesi azi fara prea mare jena in papucii cu puf roz, despre care am auzit ca is de piţi suta la suta. De aia nu mai pot. Absolut nimeni nu s-a uitat ciudat la mine, si daca au facut-o, a fost fara sa ii observ eu. Nu ma mai gandesc la ce se gandesc altii despre mine. Nu ca s-ar fi gandit altii astia vreodata prea mult. Sunt libera de mine insami. Pam pam. 

Sex simbol prin inadvertenta

Deja o trebuit sa caut "inadvertenta" in dictionar, ca nu eram sigura ca imi aduc aminte exact ce inseamna. Ok, ok, nu stiam ce inseamna deloc. dar aveam o idee, ca de aia m-am gandit la el acuma, in legatura cu asta ce voiam sa zic. L-am gasit, este ceea ce ma gandeam ce este, voilà, noroc ca am vocabular pasiv la purtator.

Asadar ma gandeam eu la inadvertenta si daca e potrivit cu ce urmeaza. Dupa aia la un fel de determinism de tip "inchid ochii, vad io ce urmeaza", m-am trezit de ceva timp ca tot insistand cu tocurile si parul nu stiu cum, si unghiile, ca sunt un fel de decor, per totalul persoanei mele. Nu ma gandeam vreodata ca pot sa apar in rolul asta, asa ca nu am nici un fel de reactie la constientizarea faptului implinit. E ok, trecem mai departe. Nu inainte de a da ceva exemple, evident. Ma gandeam sa ma fac blonda, suvite macar, nu au iesit chiar blonde blonde, mai degraba un fel de auriu-roscatel, dar in degrade, si cand e parul cret, e chiar aproape asa cum voiam sa fie. Cand nu e cret, e mai degraba niste varfuri blondicele de pe la jumate si restul mai inchis, nu conteaza. Imi mai pun tocuri din cand in cand, potrivite dealurilor pe care tre' sa le urc catre scoala, si sa le cobor. Si acum, ca e vara si cald, imi pun rochiile pe care le port de 3 ori pe an cand ma duc la Timisoara, ca in rest aici is pantaloni si daca insist, cizme, din mai pana in mai. Sunt un pic scurte. Nu scurte scurte, dar nu lungi. Rochiile. 

Si cum ma invart eu asa printre functionarii statului francez, tot vede unu' si altul ca ba unghiile, ba parul, ba, vai, tocurile. Bizu bizu la cei mai simpatici, proful de istorie a constatat azi ca is un fel de rahat de trandafiri. Nu a zis chiar "rahat" dar asta e ideea dindaratul "locum à la rose", dupa ce m-am dat cu parfumul din dotare, ca transpirasem si ma gandeam sa astup macar mirosul, daca nu pot altceva la chiuveta din baia unisex, cu usa care sta deschisa non stop. Mi-o mai zis si altele pe parcurs, pe care ma prefaceam ca nu la inteleg sau le dezamorsam cu glume. "La reine" il retin si ma folosesc de el cand il servesc cu cafeaua facuta de el. 

Cand am fost cu bibilii la campionatul de handbal interclase, am hotarat eu, cu de la mine putere, ca is numai de decor in zona, si ca nu am chef sa fac pe arbitrul, cu tocurile din dotare, nici sa fug nush pe unde. Proful de sport a zis ca e de acord, dupa doua, trei glumite despre nu mai stiu ce cafea tare, dar amara. 

Toate fetele de la scoala stiu de unghiile mele, si am auzit ca ma imbrac bine, nu numai cu ce imi cade sub maini dimineata la cascatul ochilor. Am mai auzit ca sunt ok blonda, si ca tin la silueta mea. 

Nu pot sa ii contrazic, mai ales ca dupa ce stau cu mine in pauza, pe tabla apar tot felul de mesaje de cat is de asa si pe dincolo, si ca ma iubesc in engleza si franceza, cu un minim de greseli de ortografie. 

Oftez adanc de fiecare data cand vad mesajele, si astept sa imi ceara autografe, dar nu le dau decat in zilele cand sunt mega multumita de unghii, sa avem toti aminitiri placute. Si de par. 

Ca la 40 de ani

Ma simt ca după 15. Sau 24. Sau 33. Ba ma ingrijorez un pic, ca aud pe unii alții cum fac bilanturi nu știu de care la varste rotunde, și cum sunt mai ok sau mai puțin ok decât la varste mai mici, dar tot rotunde. Să fie clar de la incpeut, pentru mine viața asta nu e cine știe ce super mega interesant, așa am crezut la 17 ani și așa cred și la aproape 40 și am o banuiala ca așa o să cred și peste alți 30, dacă or fi să fie. În lipsa de altceva, e ok, dar sa nu exageram totuși.

Cresc, și ma modific pe măsura ce cresc, dar așa se întâmpla și la alte varste. Normal ca dacă te uiți la 40 și 20 o să vezi schimbari enorme, dar mie îmi place sa iau 38 și 39 de exemplu. Creșterea e mai realista, nu sunt hopuri uriase, și așa se întâmpla de la o clipă la alta. Distanța în timp ne face sa credem ca au loc shimbari majore, dar nu sunt, sunt mici și destul de nesemnificative de la un moment la altul per global. Microevolutie. Asta ma interesează pe mine. „Vai ce fain era când făceam aia și aialalta și eram îmbrăcat așa și pe dincolo și caca maca”. Eram îmbrăcată exact cum credeam ca arat bine la vârsta respectiva, oricare ii aia, și făceam exact ce credeam atunci ca tre' făcut sau ca îmi place sa fac. De aia regretele sunt inutile: mereu facem ce credem ca e bine în momentul respectiv, ca dacă am fi putut face ceva și mai bine, am fi făcut-o.

Acum zic ca sunt ok așa cum sunt acum, normal ca sunt diferita de acum 20 de ani, și normal ca nu e nici o tragedie, nici o drama, nici o nimic. Istoriile cu „daca aș putea să mă întorc în timp sa îmi zic ceva mie, celei de 20 de ani” sunt și ele niște besini fortate. Ca dacă m-aș întoarce la mine aia de 20 de ani peste alți 20, deci la 60, poate aș avea altceva să-mi spun. Să-mi tot dau sfaturi în trecut. Ete fleosc. Mi-aș zice cel mult „vezi-ti de treaba și nu mai aștepta sfaturi de la tine însăți ca e penibila gimnastica asta mentală”.

O să am 40 de ani în curând, după aia 41. Am avut și 19, după aia 20. Și? Am murit? Nu încă.  

Cum miroase acumul

Cel mai bine miroase a monoi. Din ăla de la uleiul de plaja care accelereaza bronzatul și nu are nici un factor de protecție, ca trăiesc pe picior periculos pragurile verii. Mereu ma ard și mereu îmi zic ca nu o să ma mai ard iar la anul și la anul sosit, ma ard iar. De vreo doua veri iau aceeași pătura cu mine, și ii imbibata de monoi. Când am scos-o duminica la plaja am plonjat direct în acumul etern al verilor. Simțeam deja cum o să ma prăjesc și de data asta, cum o să mi se incinga fiecare por, cum o să fiu lac de transpiratie și o să se combine și asta cu monoiul și nu o să ma intereseze decât ritmul în care se sparg valurile încet de nisip și doi-trei pescarusi care se învârt desupra capului.

Și pleacă toate gândurile dint-o data, nu știu exact unde, și le inlocuieste o liniște fierbinte, și toate capata un rost nou, de fapt mai degrabă văd eu rostul tuturor acuma, iara, ca toate au rostul lor dintotdeauna, dar îmi trebuie mie monoi și piele incinsa și niște valuri sparte ca sa îl văd clar.

Nu ca l-aș putea descifra vreodată, nu e ca și cum ai citi o carte și ai ajunge la sfârșit și ai momentul evrika „aha, asta-i criminalul”, ci mai degrabă îl simt cum se lateste și cuprinde totul, in fiecare broboana de sudoare care coboară încet, atrasă de pătura cu monoi, in pescarusii care chiuie și in valurile alea micute.

Asta-i momentul, și o să îmi aduc amine de el de fiecare data când ma plâng ca ma doare pielea și am frisoane și mi-i caldfrig a doua zi. Miroase a monoi. Și a vara.  

Experienta, manca-o-ar mama

Poti sa te pui de-a lungu' si de-a latu' si sa te dai de-a dura cat vrei, pana nu cari in spate cel putin jde ani de ce-o fi sa faci, ii fix dejaba. Asta daca se vrea o anumita usurinta si executat zisele activitati din varful degetelor, cu eleganta si finete, si eventual sa se uite si altii admirativ la tine. In mijlocul caratului astuia iti dai seama ca mai mult e mai putin, si mai putin e mai mult, si da, e o chestie inteligibila, nu doar metaforica. Iti dai seama ce-o fi, cand ajungi sa cari dublu ce ai carat pana cand sa-ti dai seama ca, da ma, asta este.

Un exemplu, cum ar veni. In fiecare an primul curs e familiarizare a bibililor cu metoda de lucru si ceva reguli de comportament specifice, nu prea detaliate, ca au un regulament interior la scoala cat China, numa' alea pe care vrei tu sa le respecte neaparat la curs. Anul asta am revazut documentul respectiv, si am inistat cu sa fie politicosi. Si sa faca tot ce le zic si inca una, ca de obicei mergu cu cate trei. Ma intrerup, si le povestesc cum sta treaba cu discutiile interminabile de genul "da' nu ridic eu gartia de pe jos, ca nu eu am pus-o acolo", "da' eu n-am zis nimic, colegul...", "eu??? eu n-am facut nimic...". Le-am zis scurt ca nu vreau discutii pe tema asta, interminabile, in fata colegilor. Se poate sa gresesc cand il cert pe icsulica, si sa fie igreculica de vina de fapt, n-au decat sa se linisteasca amandoi, sa "oui, madame" si la sfaristul orei, daca e prea grea nedreptatea, sa imi ceara sa ma vada, si discutam. NU in fata clasei, NU mai mult de o replica, NU circ. 

Nu e cine stie ce in regula asta, e mai mult felul cum ma simteam cand o ziceam, ca si cand I meant business. Serious business. Si nu incape indoiala ca asa trebuie sa fie, si ca orice exceptie e bizara. Cred ca asta a fost mai mult. I-am vazut cum au integrat in doua-trei sinapse principiul, desi ma astept la exceptii o gramada, si eu si ei o sa stim ca nu fac bine ceea ce fac. 

Am pus si in scris ca la 3 observatii in carnetul de corespondenta la materia mea, o sa contactez direct parintii, sa fie lucrurile clare de la inceput. Si le-am mai subliniat si ca nu sunt politist, si ca nu am ce pedepse nemaivazute si nemaiauzite sa le dau in caz ca nu isi fac treaba si nu se comporta corect, am puteri limitate, nu am cu ce sa ii amenint la nesfarsit. "Oui, madame". Am cat de cat sperante ca sa o sa fie bine, desi is aia marii de a opta. pana acum nu am avut clasa intreaga, numai grupe de cei mai slabi elevi, ce ramanea dupa ce aia cei mai bunii plecau la engleza intensiv. Poate si de aia is mai ok. Ma rog. Imi limitez sperantele ca o sa fie super misto, sa fie macar suportabil si sa invete ceva engleza. 

Astea fiind spuse, nu cred ca ce zic eu aici sa fie o regula generala aplicabila la toata lumea. Poate altii pot sa fie asa convingatori de la inceput, poate altii niciodata, fara sa fie profesori mai putin buni pentru aia. Cateodata elevii isi dau seama repede de ce e in stare un profesor, cateodata par numai ca isi dau seama, si e bine sa ii asculti si pe aia bunii si pe aia cei mai putin buni, ca sa iti formezi o opinie corecta, cat de cat despre profesorul cutare sau cutare. Nu te poti lua dupa o singura persoana, si nu te poti lua dupa progenitura-ti, asta ii clar ca buna ziua. 

Dupa toate cartile de psihologie si despre scoala si profesori si elevi pe care le-am citit, deocamdata concluzia e ca bibilii nu invata de la profesori de care nu le place. Un profesor eficient e unul care is organizeaza cat de cat cursurile, sa fie previzibile, nici prea grele, nici prea usoare, si lasa sa se vada ca stie ce face si ca ii pasa cat de cat de ei.  Asa ii faci pe majoritatea sa iti manance din palma. Niciodata pe toti, si nu-i o tragedie. Mai am eu si niste concluzii personale, da' le tot schimb si ajustez, alta data despre ele. No bine, hai, numa' una: sa nu te lasi surprins de nimic, niciodata, sa faci mereu pe ala care o facut cu intentie. Daca nu poti, te prefaci. Daca e fara intentie, si tre' sa te scuzi, te scuzi si recunosti ca ai gresit. Gata. Data viitoaaaareeee. 

Iara prima zi de scoala

Am ajuns vorba directoarei, "dupa cinci ani in invatamant, puteti sa spuneti ca aveti ceva experienta si incepe sa fie mai usor". Trebuia sa o cred naibii de la inceput si sa nu o mai dau eu cu ca-s debila maxim sau sufletu' meu, ce caut eu sa fiu profesoara. 

In fiecare an e diferit, anul asta tot diferit e, dar is eu mai cool si mai relaxata. Nu am mai avut emotii din alea sa ma tina treaza noaptea dinainte de prima tura de elevi. Tot nu am reusit sa dorm, dar de caldura. M-am mai gandit eu la una doua, ca tot eram treaza, de la pe 3 pana cand o sunat ceasu, deci in principiu tot imi pica ochii-n gura, dar din alte motive. Sa nu o lungim, ca adormim. Eu sigur adorm. 

Am reusit sa ma comport exact asa cum imi faceam filme ca o sa o fac. Lista cu punctele principale care tre' discutate pe tabla, si la taiam pe masura ce inaintam. Evitatul oricarui tic verbal. Pastratul calmului in toate situatiile. Atinsul ironic cu cate o replica pe ici pe colo pe bibilii care exagerau. Era unu' care nush ce se distra in fata mea, un motiv debilut, explica la clasa ce era asa amuzant, nimeni nu pricepe, inclusiv eu,  ii fac sec "lol". Ne-am distrat toti impreuna, si au continuat sa lipeasca hartii in carnetul de corespondenta. Am zis ca la 10 si un sfert ii pauza, fix la ora aia am iesit. Le-am zis ca la si 35 ii iau din curte, la si 35 am fost afara, cu ei dupa fustele mele. Le-am zis ca dupa pauza le explic nush ce n-am priceput din orar, nu am uitat sa intreb si le-am explicat. Am mari sperante ca maine majoritatea o sa vina de la 9, si se prezinta sa faca engleza, in sala in care au stat azi. Astia si bibilii de a cincea cum ar veni, aia proaspeti. Am terminat mai repede decat de obicei, ca anu' asta am numai 20 in clasa, de obicei is cate 29-30. Aproape am tinut minte toate numele, nu-i nici unu' mega bizar, usurare. 

Unul din lucrurile bizare e ca am anul asta in a opta bibili pe care i-am avut in a cincea, am completat un ciclu intreg. Nu ca m-as simti batrana sau ceva (mint cu nerusinare), dar pot sa ii iau ca acu' patru ani, ca stiu cu cine am de-a face. Plus ca am regasit un bibil pe care absolut il adoram (desi ii singurul de a cincea pe care l-am dat afara pe vremuri, o data), anul trecut am avut-o pe sora-sa, agitata si simpatica, exact ca fraxu. Numa' mie imi place de astia doi, restul ii gasesc asa si pe dincolo, io vad in ei bucati de soare care ma fac sa zambesc intern incontinuu. Zic intern, ca daca ii extern, nu mai termina cu agitatiile veci pururi. Mai aveam doi de care imi placea maxim, da' nu i-am regasit anul asta. Aici schimba mereu clasele, nu raman niciodata la fel de la un an la altul. 

Nu mai stiu exact ce voiam sa zic. A, ca nu mai am emotii ca anu' trecut. Mi-am aranjat sala de clasa cum am vrut eu, cu postere faine, si niste flori artificiale, da simpatice, numa' trei fire de niste maci galbeni gen, ca sa ma simt ca acasa si sa ii primesc ca la mine in salon. Parca ieri le-am bagat in dulap peste vara. Abia am asteptat sa le pun la loc pe birou.