D-ale meseriei

Asta-i pe bune, serios. Un fel de moment evrika, care sper sa se inmulteasca si sa ma astfel scuteasca de mari dureri de cap intru ale scolii.

Mi-am dat seama ca aia micii is atat de mici, de cand ii pun sa faca activitati mai "serioase" o resimt ca pe o tortura. Care chestie nu o intelegeam, ca eu pe la varsta lor nu aveam probleme sa citesc si carti fara poze, lungi si nesubindrumarea vreunui adult. Ca si aia mai mari cam tot asa sunt, e alta poveste, o sa am un moment evrika si pentru ei probabil, dar acu' sa nu divaghez.

Mai, le-am cerut joi sau vineri sa deseneze un robot si sa il descrie, sa zica ce poate si ce nu poate face. Cum orice activitate cu ei dureaza 5 minute pana inteleg ce le cer, 5 minute pana se linistesc, 5 minute pana isi arunca unul altuia pixuri, gume, liniare etc, am zis ca si asta o sa dureze o eternitate, si am luat si Ibuprofenul necesar ca sa nu imi iasa creierii de durere, ca dupa orice ora cu ei.

Mai, si au facut ei desenul, si au facut si descrierea, tot elevul a avut un super robot pe pagina, cu culori, antene, butoane, maini, chiar si cozi de cal si cate 5 ochi. Super fain au vorbit despre el, atat de incantata am fost ca era sa ma calmez de tot nu alta.

"Final task"-ul e crearea unui super-erou, cu haine cu tot, cu descriere si ce super puteri mai cred ei ca e necesar sa ii adauge. Le dau bonus 2 puncte daca "se risca" si adauga detalii care nu-s in curs, deja am vazut unele descrieri pe care le iubesc. Consortul zice sa le dau bomboane daca vreau sa faca ceva creativ, ca asa a invatat el la nush ce training, in caz de sedinta unde se cere creativitate si imaginatie, sa se inceapa cu o cutie de bomboane. Purced mintenas la cumparaturi.

Noa, deci, de acu', desene: pentru urmatoarea secventa, "final task"-ul o sa fie descrierea tarii ideale (cu ce fac locuitorii, reguli etc), cu un desen la purtator. Una din lectii e sa deseneze o scena dintr-o poveste (pentru care sa foloseasca present -ing ca sa o descrie). Le-am dat un text cu fo 10 gauri pe care sa le completeze ei, pentru foecare gaura cate 4 posibilitati, de exemplu: In casa este o printesa/vrajitoare/zana/regina care sta/canta/danseaza/vorbeste cu pasarile. Asa intra si vocabular si structuri si desen.

Daca la anul nu ma trimit tot in "collège" ma spanzur.

Eu vs tentatie nu castig niciodata

...desi mi-am zis de nu stiu cate ori, mai fata, mai lasa naibii papucii, puloverele, camasile, fustele, rochiile alea, ca deja ai cel putin una ca oricare din alea la care te uiti...eu, nimic.

Ma dau pe net, vad nu stiu ce papuci, care in perioada de non reduceri erau de 3 ori mai scumpi, imi fac repede calculul, acum is mai ieftini, ii iau.

Ma duc in magazin, "2 minute", sa vad "ce mai este", beeei, o bluza asa si pe dincolo, acu e 9 euro, inainte era 27, cum naiba s-o las, o iau, un pulover nu stiu cum, mai ieftin, il iau, o pereche de pantaloni negri gen, mai ieftini "inainte", ii iau.

Si cica marchetingul nu merge, ba merge, numa' tre' sa fiu pe faza. Nu inteleg care mecanism din partea corpului de deasupra gatului se pune in miscare cand vede preturile de acum si pe alea dinainte, de comanda picioarelor sa intre direct in magazin si portofelului sa se goleasca semnificativ in procesul de achizitie a tot felul de cacaturi. De fapt nu-s chiar cacaturi, ca le port cu placere, dar nu ca as fi avut nevoie de ele.

Daca mai zic ca ma bantuie si asa o chestie psihologica sa ma imbrac cu ceva nou in fiecare saptamana, poate imi iasa vorbe ca exagerez, asa ca mai bine tac. Marchetingu' ma-sii.

Ultra nec plus

Declaratie de tip sondajistic: ce-i mai mumos si mai mumos

Unu: o haina de fas cu imprimeuri tip jaguar (sau ghepard, nu prea mai stiu la feline salbatice) si cusaturi tip valuri-valuri
Doi: un inel de plastic tip fundita, cu imprimeuri de acelasi tip jaguarian
Trei: niste unghii de plastic tip varfuri albe din care alea de la inelare cu pictura tip felina salbatica
Patru: un tricou negru cu o cruce tip imprimeu ghepardistic
Patru: toate le un loc pe una bucata fiinta de tip feminin
Cinci: patru, care dadea din coate sa se urce in autobuz in fata mea, desi eu am fost prima care i-am dat gingas un cot ca sa ma bag in fata ei, tip ca sa stau in cur pe scaun si sa vad
patru care se interesa indeaproape si cu atentie despre statusurile de pe facebook in timp ce ma prefaceam ca ma uit pe geam.

PS: da, am vazut ca patru e de doua ori, am o slabiciune pentru patru.
PPS: chiar de mai multe ori e patru, e maaare slabiciunea.

Non evenimente {[pseudo(sfaturi)]parintesti}

Nu stiu cum poate trai cineva fara o cana mare de lapte fierbinte, indulcit cu miere (sa-ti tiuie urechile de dulceata nu alta) seara, pe cand isi intretine intelectul treaz timp de 2 pagini din "Consciousness Explained" de Daniel Dennett. Dupa 2 pagini, intelectul se topeste pe masura ce vezi cu ochii, in ritmul somniferului care se indreapta catre adancuri, indrumat de mierea laptelui.

Cum se imbulzesc toatea astea catre pantece la ore dulci, dupa ce urechile si-au luat portia de decibeli regulamentara, pe motiv ca "vreau aspiratorul mare, ii dau lu' fraimiu in cap cu el, il mai pocnesc si cu palma, ca nu se stie niciodata, il mai si calaresc, in caz ca - apropos, aspiratorul de jucarie e defect, il dau inapoi la saitu' de pe care l-am cumparat, deci descoperirea lumii inconjuratoare prin diverse activitati se va desfasura pana in 31 ianuarie in ritm de tub si furtun de aspirator trantit de toti peretii, nu ca pe ala mic l-ar fi scutit de bubuieli din astea, nu stiu de ce inca mai cred ca unu' mic e mai bland cu urechile si nervii, dar cum speranta moare ultima, asta e".

Paranteza: mai voiam sa zic ca unul din elevii de a treia budeaza, cf verbului "bouder", conjugat la persoana a treia singular masculin in romaneste. Budeaza pentru ca i-am dat un 16/20 si ca era cea mai mica nota din clasa la nush care activitate. Drept care luni nu a facut nimic, si i-am scris o observatie in carnet, ca nu face activitatile cerute. Azi vine la mine, tot budand, si imi zice ca am un mesaj in carnet. Tatal imi explica (tre' sa scriu in franceza, ca sa nu i se piarda din deliciu): "Madame, après des discussions avec mon fils, les raisons qui l'ont poussées à ne pas faire le travail sont restées nébuleuses". A trebuit sa-mi musc limba de cate ori ma uitam la el, ca sa nu rad ca prostu'.

Un altu' de a treia mi-a furat de pe masa pixul patru culori de la Auchan, de 1 euro 28 de centi. Tocmai terminasem ceva de scris cand au venit in clasa, si cand sa il iau sa corectez ceva, disparuse. M-am suparat si mi-a trecut de-abia acu', cu laptele asta. Inchis paranteza.

In rest ce ziceam de non evenimente, a, da, ca sa scap totusi cu numarul minim de neuroni la inventar in urma si pe parcursul minunatei aventuri in patru dintre care doi ex-locatari ai pantecului subsemnatei, declar tot ce poate reduce acest numar drept "non eveniment": vrea sa manance cu Tedi mare, Tedi mic, cartea, aspiratorul etc la masa: non eveniment. Urla si se da cu curul pe jos ca se enerveaza din motive paranaturale: non eveniment. Ma duc cu el la ludoteca, sa se joace cu copiii si sa socializeze, el plimba un aspirator timp de un ceas jumate: non eveniment. Cand sa plecam fug dupa el peste tot si il imbrac din pozitia calare (pe el, pe jos): non eveniment. Ii obsedat de aspiratoare: non eveniment.

Lapte fierbinte cu miere seara: eveniment.

De ce mor jurnalistii

Degeaba.

Vuieste o tara intreaga ca au plecat nush cati jurnalisti cu camere si mai stiu eu ce le trebe lor ca sa faca reportaje. In Siria. Le-a zis lor una sa stea departe de zona X, si mai ales sa nu se duca dupa ora 15, ca dau aia cu bombe. Na, si jurnalistii, ca adevarati posesori de liber arbitru si constiinta civica, au plecat in zona X, unde i-a prins pe toti ora 15h28, ora la care au inceput sa cada bombele, timp in care meseriasii se preumblau pe acoperisuri de cladiri semidistruse, ca sa filmeze niste incaierari intre 2 cartiere, care unul zicea ca Mohamed culoarea lui preferata ii rosu, si aialalti, ca ii albastru (sau invers, ma rog). Foarte interesant, au luat interviuri de la unii care vindeau periute de dinti si alte helokitiuri intr-o ghereta, care ziceau ca s-au obisnuit, ca bombele cam cad prin aceleasi locuri, ghereta lor e la adapost. Inca un interviu de la o tanti care vindea papuci, care, culmea, zicea ca viata merge inainte si le zambea printre cei 2 dinti pe care ii mai avea in coltul stanga sus al gurii.

Si cu aceasta bogatie de informatii, plus niste imagini fascinante de blocuri de 2 etaje cu acoperisurile taiate de bombe, si niste zevzeci ca ei care fugeau de colo-n-colo, reportajul s-a terminat scurt, i-a cazut unui reporter o bomba-n cap. Surprinzator. A, mai erau si ceva copaci (cam cheliosi, si doua trei masini).

Pentru informarea cetateanului si libertatea de nush ce, d-aia cica s-au prezentat ei eroic unde cadeau bombele cate 3 pe metru patrat pe minut. Cetateanul care inca nu a auzit de youtube, pe unde apar cel putin zilnic "reportaje" filmate la fata locului (neprofesionist, da plm, cata finete iti trebe sa filmezi niste turbati care se omoara zi si noapte). Povestea cu cartierele e cunoscuta, cu motivele tembele de omoriri si bombardari angro la fel, ce altceva te mai poate scurma in cur sa filmezi "la fata locului"?!

Ce aduce in plus ca vezi in detaliu cat de idioata e specia asta umana? Un cadavru invelit in albastru-alb-rosu care a ajuns cu bine la Orly parca. Sustinatorii lui Mohamed-fan-de-culoarea-rosu au ramas la locul faptei, in stare tot de cadavru, dar neplimbat cu avionul.

Eu nu mai vreau stiri. Mi-e scarba de stiri.

Economie inginereasca

Eu catre consort: Ai adus servetelele de cur de la buna-sa sau le-ai uitat acolo?
El: Nu.

Viata cu copii

In primul rand, eu cred ca aia de zic gales si cu suavitate ca ciocoflenderii de copii sunt mirifici, si ca-s vai ce draguti de nu mai pot, si nu se opresc o clipa din turuit despre boli, culori de rahat, ce mananca, cand si cum, au ceva serios dereglat in zona rezonului.

Viata cu copii e ca viata cu o alta persona, numai ca pe astia micii ai ocazia sa ii vezi tot timpul, in alea bune si rele, si sa iti dai cu palma peste cap ca de unde naiba a mai scos-o si pe aia, ca eu niciodata nu i-am zis/facut/aratat asa ceva etc. Cel mai greu de acceptat pentru mine e ca te gandesti ca te-ai apucat de compus simfonia vietii tale, si pe parcurs iti dai seama ca de fapt iasa niste scartaieli stangace, care se autoinmultesc foarte bine si fara interventia ta, ca rezultatul final sa nu aiba nimic de-a face cu opera de arta aia de-o aveai in cap la inceput.

In primul rand, primele masuri se pravalesc in ritmul fricii: cand ii bolnav, cand nu mananca, cand mananca prea mult, cand plange, nu mai stiu cine zicea ca a avea copii e ca si cand ti-ai purta matele pe dinafara (it's like wearing your guts inside out). Privelistea e ciudata la inceput, te obisnuiesti repede cu ea, dar lumea din jurul tau se schimba radical. Mergi mereu cu teama de a nu te imbranci unul sau altul, cand te imbranceste faci ca toti dracii, le studiezi de fiecare data pe toate partile, dormi cu grija, mananci cu grija, iesi in oras cu grija, totul cu grija.

In al doilea rand, rar am intalnit persoane de care sa fiu asa de apropiata si totusi atat de diferita, tocmai din cauza apropierii. Greu imi mai aduc aminte de pe cand eram insarcinata (oricum nu mi-a placut sa fiu insarcinata, mai ales cu toate problemele pe care le-am avut, dar chiar si fara probleme, nu gasesc ca o balena in tutu roz e gratioasa, deci), nasterea a fost ceva mai special, dar tot la fel de special a fost si momentul cand l-am vazut prima data pe consort, cand l-am cerut in casatorie, cand am ajuns in China si altele. Astia micii sunt asadar posesorii genelor mele, dar chestia e atat de abstracta pentru mine si atat de invizibila practic, incat las instinctele sa isi faca treaba, si si-o fac destul de bine.

In al treilea rand, ma asteptam ca progeniturile mele sa nu fie nicidecum ca aia de se dau cu curul de pamant prin magazine, de urla oricand is oriunde, de nu scapi de gura lor pana nu le iei bomboane, imi ziceam ca eu o sa ii educ diferit, ca eu o sa fac aia si aia. Cacat. Cu Victor ma duc sa cumpar maxim o chestie din magazin, am o ruta alternativa ca sa evit raftul cu bomboane, aia de la ludoteca imi arunca privirea specifica talamb-milos-intelegatoare cand il vad pe asta ca urla ca din gura de sarpe si se tavaleste pe jos ca nu vrea sa plece, nu vrea sa isi puna haina, papucii, caciula, si altele. Mi-am calcat mai toate principiile (sa nu negociez, sa am reguli, sa rahati colorati cu buline): cand urla azi ca voia aspiratorul, l-am luat de mana si i-am dat o bomboana ca sa taca, cand nu a vrut sa manance supa inainte de ciocolata, i-am dat o bucata de ciocolata, si nu mai zic de altele, ca ma ingrozesc.

In al patrulea rand, ce cronofage is creaturile astea. Eu sunt cronofaga de felul meu, pana ma apuc sa fac o chestie ma lalai, pe principiul ca poate nu mai tre' facuta, d'apai cu astia doi, nu mai apuc sa fac mai nimic. Am impartit sarcinile menajere in sensul ca daca nu le face consortul, raman nefacute. Ma mai apuca din cand in cand o nebunie de fac curat peste tot (am curatat interiorul sertarului unde se pune detergentul in masina de spalat, dedesubtul mesei din bucatarie, marginile de deasupra ale usilor etc), da-i rara. Oricum, curatenia dureaza de cand o fac pana se infiinteaza juniorii prin casa cu tot felul d-ale gurii, adica fix cam 5 minute. Ca si regula sa nu manance decat in timpul meselor mi-am incalcat-o, de dragul timpanelor (mele). Da' Victor mananca multe fructe, deci nu-i chiar asa de rau. Deci tot timpul dupa curul lor.

In ultimul rand, is draguti, n-am ce zice, da' cum naiba pot sa faca atatea prostii, nu mi-am putut imagina vreodata ca e CHIAR asa. Asta micu baga TOT ce gaseste in gura, ca-i mic, ca-i mare, il indeasa cu amandoua mainile, pana vomita. Azi a bagat un surub si o saiba de lemn in gura (mari), dupa aia un capac cat juma' de palma, linge rotile de la carut, masa, canapeaua, geamul de la balcon, cam tot. Tre' sa stau cu ochii pe el mai rau ca pe laptele de pe foc. Victor nu se stie juca singur. Tre' mereu "mamadada" aia, "mamadada" aialalta, te pune sa te joci si el sa uita la tine. I-am facut un cort, cu un cearceaf peste masa din salon, acu imi da mie cearceaful si ma pune sa fac cort si sa ma bag in el. El sta pe canapea si se uita. Are niste cuburi de cauciuc, ma pune sa ii fac turnuri, el sta si se uita. Cu mingea pe mine ma pune sa ma joc, dar prostiile le face singur, ca un om mare.

Nush ce-o sa zica mai incolo daca o citi ce-am scris aici, dar Victor mama, cand iti spun de o mie de ori NU INCHIDE USA CAND PHILIPPE E PE JOS, si tu o inchizi a o mie una oara si ii prinzi degetele sub ea a nu stiu cata oara, si urla asta un sfert de ceas (sper ca nu o sa ii cada si o a doua unghie), no zau, ce-ai fi vrut sa scriu altceva?! Te iubesc, dar zau ca-s intr-un echilibru foaaarte fragil in momente ca astea...