Frica de...

a nu fi deosebita, a fi 'comuna', a fi trecuta cu vedere ca 'inca una care, na...', a nu putea trezi ceva in cineva anume, de a incerca sa par ceea ce nu sunt in incercarea de a ma (re)gasi.

Oare cand incepem si cind continuam si cand terminam sa fim noi insine? Am tot incercat sa zic ca sunt asa si pe dincolo, ca sunt desteapta si frumoasa, ca stiu ce vreau, cand vreau si cum vreau, ca de fiecare data fragila constructie sa se darame cu prima adiere de vant potrivnica. Oare sunt ceea ce altii vad, si nu pot eu sa imi dau seama ce vad ei? Sau parerea lor e doar punctul de plecare pentru altceva, facut si imaginat de mine? Cine mai stie? Sa ma mai intreb, sau sa o iau asa cum e, chiar daca nu inteleg prea bine?

Cateodata e fain sa fiu eu, cateodata ma intreb ce fac eu in preajma mea, sa ma indepartez ca sa vad mai bine, sau sa ma apropii?

Nu prea am certitudini, numai intrebari, la care se adauga altele cu timpul, mai invalmasite, mai neclare, cu vagi iluminari de scurta durata, si luari de la capat fara sfarsit.

Nici concluzie nu am la chestia asta, poate daca as avea, as sti sigur ceva, dar o las asa cum ma simt eu de cele mai multe ori, in coada de peste, si ma duc sa imi termin cafeaua.