Am aranjat asadar marea plecare, ne-am uitat pe reclame, am ales ce parea o plaja faina, cu nisip din ala alb, cu apa albastru deschis catre turcoaz, ai fi zis vacanta de vis, ai fi zis. Doar nu era sa intrebam ce sezon e acolo, cald sau nu, ploaie sau nu, asa ca ne-am lamurit la fata locului: era inceputul sezonului ploios, de unde lipsa absoluta de turisti - noi plus un cuplu de nemti si niscai japonezi. Ar fi trebuit totusi sa ridicam mai multe semne de intrebare asupra facturii, ca ni se parea suspect de marunta, da' am zis e fiindca Jessica ne iubeste si pentru aia o iubim.
Pentru a zecemiadouasutesaptezecisicincea oara mi-am spus, odata instalati in camera de hotel, sa nu ma mai avant sa imi imaginez paradisul oricand se iveste la orizont ceva nou. Foarte bun sfat, dar eu insist sa stabilesc un record aici, deci continui numaratoarea cu spor. "Hotelul" e o succesiune de casute de cate o camera si o baie, care se termina pe plaja, cu a noastra in cap de sir. Avem deci camera care da spre apa. Romantic? Dezastru...Marea nu-i ca oceanul, asa ca am investit in primul suvenir de vacanta, dopuri de urechi. Ne-am imprietenit repede cu ingrijitorul locurilor, ca la fiecare acces de ploaie - in fiecare dupa masa, se facea o baltuca la picioarele patului. Ne-am imprietenit la fel de repede cu receptionerul ca in fiecare zi mergeam sa punem de o excursie de privit in fundul oceanului care se anula de fiecare data din cauza ploii.
Asteptand excursia pe funduri, ne-am indreptat catre oras, Cebu, in care ne-am plimbat cu tuk-tuk-urile, am vizitat nush ce fort plus crucea lui Magelan, am vazut si alti turisti (e bine totusi sa stii ca ai companie intr-o situate ridicola), am mancat pentru prima data un mango original, din ala decupat cubulete si lasat pe coaja - perfect, ce mai si inr est faceam plaja in fata camerei de hotel. A, plaja: cam cat apartamentul nostru, ca de fapt pozele dupa care am ales statiunea in compania Jessicai (pe care deja nu o mai iubeam atat de mult) erau de la plaja vecina unde nu aveam voie sa mergem. Nisipul era albicios, intr-adevar, dar acoperit cu alge si scoici, ca in sezonul ploios. M-am prajit cum am putut, intens pe alocurile pe unde nu am pus crema, caci dupa un calcul rapid am gasit ca soarele nu ardea asa de tare - aritmetica nu a fost niciodata punctul meu forte. Nu am putut intra in apa mai deloc ca era rece, dar am profitat de super piscina hotelului, nici aia prea calda, dar aveam de gand sa ii zic fo doua Jessicai la intoarcere, indeajuns ca sa imi pun sangele in miscare.
Na, cam asta a fost in Filipine, a, locuitorii chiar nu pot sa il pronunte pe F, il inlocuiesc cu P, dar vorbesc engleza si is simpatici fata de turisti si saritori la nevoie. Saracie mare cam peste tot, dar cu un sarm aparte, ca prin Asia in general, un fel de reintoarcere la origini (-le in care te stergi cu frunze la poponeata si manci orez sau orez sau orez) - si acolo m-as intoarce oricand. Si niscai poze de la fata locului:
Un tuk-tuk:
Crucea lui Magellan:
Io si o biserica si niste capre:
Statiunea noastra (stateam in ultima casuta de pe dreapta):
Restaurantul si inceputul piscinei:
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire