Despre cum am refuzat sa ma fac "mare"

Singurul om "mare" la care ma uitam cu invidie a fost invatatoarea mea de la scoala generala numarul unu sectia germana, Genosse Lehrerin Luiza Craciunescu. Si Ion Creanga. Genosse era o nemtoiaca faina, cu niste ochi albastri de mi-i aduc aminte si acum, si care purta bluze albastre si parul scurt, blondoran catre alb, carunt nu suna bine, ca nu era o din aia cu par "carunt". In cinstea ei imi las si eu pleata in culoarea naturala, sa vedem ce-o iesi. Avea si un miros al ei, de "strain", ceva amestec de balsam super fain de haine si parfum.

Dupa un drum destul de lung, din cetate in centru, pe jos, cu mamaruta rosu cu negru pe post de ghiozdan, trasa de mana de buna-mea, sau matusa-mea, nu mai stiu exact care om "mare", nu voiam altceva decat sa ma intorc inapoi acasa sa ma joc. Asta pana am vazut-o pe Genosse. Mi-a fost drag de ea din prima clipa, am avut si norocul maxim sa stau in prima banca, aia lipita de catedra. Invatam bine ca puteam si nu mi se parea greu ce faceam la scoala, si cand vedeam si cat ii placea lui Genosse cand aveam temele facute bine, ma simteam perfect. Nu am vrut vreodata sa fac altceva decat sa fiu profesoara, sa stau in scoala si sa invat.

Nu voiam sa fiu ca mama, care mergea la lucru de la 7 dimineata si povestea ca sefu' facea aia sau aialalta, trebi naspa. Nici ca alti adulti pe care i-am cunoscut, ca in afara de a bea alcool si a fuma si a se da cu oja pe dejtele de la maini si picioare (femeile) in timpul liber, nu faceau altceva decat sa mearga la lucru. Mi se parea oribil sa mergi la lucru in fiecare zi si sa ai treizeci de ani, sau si mai oribil, peste treizeci. Si sa mergi la coafor sa-ti faci parul permanent. La varsta asta orice om ar fi trebuit sa fie oale si ulcele, eventual in agonie. Asteptam cu groaza schimbarea prefixelor si cu si mai multa groaza schimbarile prin care urma sa trec eu ca sa devin "om mare". Am schimbat la prefixe de ceva dati de atunci dar in rest am ramas neatinsa de virusul varstei adulte. Sau cel putin asa zic si vreau eu. Oamenii mari aveau "responsabilitati", probleme pe care eu nu le intelegeam, chestii de care mama ma ferea zicand "asta-i treaba de om mare, nu te baga". Ce trebi asa de importante aveau nu am inteles niciodata, nici acum, si nici de ce unii se fereau sa le vorbeasca nonadultilor despre ele, pe intelesul lor.

Nu am ramas cu nostalgii bolnave despre cand eram copil, a fost o vreme faina cand nu aveam altceva mai important de facut decat sa hotarasc cu prietenii de-a ce sa ne mai jucam. Sunt sigura ca daca m-as intoarce acum in timp pe vremea aia, la fel de certareata si rea de gura as fi, si tot la fel i-as pune la punct pe toti.

Dupa aia a venit liceul - cu colegi care nu invatau. Ce naiba faceau odata ajunsi acasa, de la 3 la nush cat seara nu pricepeam. Eu imi faceam temele in cel mult 2 ore si dupa aia aveam liber. Vinerea terminam tot pentru saptamana urmatoare si sambata si duminica ma jucam. Ca de ce sa invate chimie, el vrea sa faca aia sau aialalta. D-aia ma, ca daca te trezesti vreodata pe undeva pe unde oamenii vorbesc de chimie sa stii si tu ca-i chimie nu chineza. Ca Hortensia Papadat-Bengescu nu-i place. Pai citeste mai intai o carte - doua ca sa zici de ce nu iti place, nu numai asa sa-ti dai cu parearea despre coperta si un nume mai ciudat. Nu ma intereseaza "ce-au ajuns" respectivii, nu de asta e vorba, ci de placerea de-a descoperi cate una-alta, ca te-or ajuta sa "te ajungi" au ba, asta-i altceva. Bani bani bani. La facultate ne-au invatat teorie cat populatia Chinei (adultii carevasazica), practica egal cu nix, de parca erau picati de pe planeta unde nu aveai altceva de facut decat sa vorbesti de unul singur la amfiteatre mai mult sau mai putin goale.

Eu raman la scolile mele, la manuale, la elevi, ca printre astia mai gasesti unu doi care invata de placere si care sigur ajung sa faca mai tarziu ce vor, c-o fi bani multi sau salvarea ultimului exemplar de drosofila melanogaster. Pur si simplu, fara sa isi puna o suta de intrebari ca aia la ce foloseste, ca aialalta nu-i place, ca el se face fotbalist sau manechin si oricum scoala nu conteaza. Astia-s adultii de azi, niste oameni bizari cu idei si mai bizare, am incercat o data sa fiu unul, am ratat, si de-atunci m-am lasat pagubasa.