N-am sarbatorit

N-am vrut nimic special, invitati am avut de doua ori in viata, la sub 10 ani, nu mai stiu exact cand si cand. Am zis ca vreau un parfum, sa incerc Chanel 5, mai sar de pe Kenzo Jungle, ca deja nu il mai simt. Nu am putut sa il am exact in momentul in care nu am sarbatorit, pentru ca nu am sarbatorit, normal, si hazbandul i-a mancat cardul de credit un aparat din aeroport cand pleca in Spania, nici macar un turon nu o venit acasa cu el.

Am incercat susnumitul numar 5, ii fain, is destul de hipstera sa il port la scoala cu blugi si tricou de la H&M. In rest, nu stiu cum s-o facut ca tot susnumitul hazband o aranjat cu bunicii sa ii tina pe tineri la ei de sambata dimi pana duminica dupa masa, cand sa mergem sa (aproape) sarbatorim la ei. Cum am plecat noi asa de dimineata cu ploaie, vant si frig, am ajuns la restaurantul de hot dog de la Châtelet, era sa uit ce bun ii, cu varza aia murata cu tot. Dupa aia plimbare plus vizita de gradul 4 in 3 magazine de benzi desenate, unde m-am simtit ca atunci cand nu ai avea nevoie de nici o mana in mod special si deodata te trezesti cu 4, direct in pielea unui extraterestru asadar, si toti in jurul tau au cel putin tot 4, dar stiu exact ce si cum sa faca cu ele, admira carti cu fapturi cu si mai multe maini, care nu-s extraterestri ca tine, deci tu iesi frumos impingand usa cu piciorul. Probabil ca asa se simte si consortul in magazinele de papuci, cu prea putine picioare si umpic extraterestru, l-am lasat pe trotuar pana mi-am luat eu 2 perechi de balerini, unii roz fluorescent, altii bej cu flori si libelule.

Am mai trecut pe la libraria profesorilor, de unde am luat o carte ca sa pot sa beau o bere in timp ce consortul citeste un ziar pe care l-a luat inaintea mea de la chiosc. Cartea era despre cum sa predau limbile straine conform cu cadrul european, deci in fata lui si a unei halbe de Kilkenny sau Murphy's Red, nu retin, am constatat ca putini catre nimeni nu aplica metoda asa cum e ea descrisa in carte. Asta este. Dupa care mi s-o facut foame, ca am prescriptie de la doctor ca sa ma ingras, de unde mananc crema care da foame. Am purces la un restaurant pe care hazbandul mult l-o laudat si in fata caruia am facut o juma de criza, ca tre'ia sa asteptam o juma de ora la coada, mie imi era foame. Alta jumate de criza am facut in interior, de unde restaurantul era mentionat in toate ghidurile turistice, din Siberia pana in Sri Lanka, am avut parte de comeseni de tot felul, mancare proasta, galagie multa, agitatie mai rau ca la cantina. Era o fosta cantina muncitoreasca restaurantul, poate de aia. Barabule fierte, ni' macar sarate, o buca' de peste cu niste ciuperci din cutie pe el, pita tare, vin prost, dar totul ieftin. Daca nu-s destul de convingatoare, dati pe la el cand ajungeti la Paris, Le Chartier ii zice, ii in 9.

A doua zi am plecat la brunch, ca sa ne spalam de gustul de barabule cu peste, in Marais, Le Loir Dans La Théière. La fel de sicos-snobic-scumpic-simpatic-buuuuuuun ca de obicei, a se ajunge inainte de 11, dupa aia se sta la coada ca la supa populara. Cum imi era foarte foame, am mancat tot si nu am mai putut sa iau tarta cu lamaie si bezea, pe care am zis ca o iau si ultimele 2 dati cand am fost acolo, si dat fiind faptul ca e brunch cu trezire automata la 7 jumate din cauza de Victor deci nix mic dejun acasa, sa nu stric pofta de mancare, nu am mai mancat tarta aia pe care o adoooor de f-un an de zile. Nu pot sa o iau la pachet ca bezeaua de pe ea are cel putin 10 centimetri, se strica pana acasa. Am dat o tura pe la magazinele de evrei de langa, pe la o expozitie la Casa Europeana de Fotografie si aia de World Press. Tot imi vine sa vomit cand vad poze cu parti (vag) recognoscibile de corpuri mutilate prin tot felul de razboaie pe care le arata sub forma de poze ca sa "raise awareness" celor care clar nu ar ucide in masa ca sa instaureze o democratie, ca daca nu, nu ar fi in expozitie ci la dat cu pusca in orientul nu mai stiu care. Mi se confirma inca o data banuiala ca specia umana e cea mai cretina de pe planeta asta. Probabil si de pe altele.

Cum ar fi de exemplu idiotii de la Starbucks (imi place cafeaua lor, ba chiar ma duc si la McDonalds din cand in cand...asa face neo-hipsterul-post-modern, intrebati pe oricine), care in loc sa se bazeze pe o cooperare intre ei singuri, te intreaba pe tine prenumele gigi de la casa, sa il scrie pe paharul de carton prietenos cu padurea tropicala ca sa te strige gigi de la capatul tejghelii si tu sa ridici mana ca la scoala. Ce pula mea ii asta? Mi-am trantit inauntru juma de cutie de scortisoara, plus vanilie, na, sa ma razbun, prenumele meu...

M-am calmat odata ajunsi la recuperat juniorii, ca bunicii au pregatit o sticla de sampanie si prajituri, ca imi era foame. Si sete. I-am luat acasa, cu diaree pe amandoi, i-am dres, si am mancat, ca-mi era foame. Sper sa ma pot opri din mancat dupa ce termin tratamentul.

35 am facut, caca maca, cine mai sta sa numere. Sau sa sarbatoreasca.