Copiii pacii

De fapt nu ai pacii, de fapt chiar de loc ai pacii, mai degraba ai contrarului si opusului acestei stari atat de dorite. Chestia e ca nu mi-am putut imagina niciodata ca viata cu copiii e "chiar asa". Nush de ce aveam in cap o imagine idilica, aproape bucolica gen familie cu 2 copii pleaca in vacanta, in masina canta cantece si eventual dorm (in afara de soferul responsabil si atent - nu eu), se caca si se pisa la veceu pe autostrada, sau la firul ierbii in cazul masculilor, se uita pe meniu, comanda si mananca, le propun civilizat copiilor si un desert, accepta, zic mersi si pleaca fericiti la drum inspre vacanta.

Dupa 3 ani cu Victor si mai putini nitel si cu Lili, simt cateodata ca imaginea asta vine de pe alta lume, cam la paispe mii de ani lumina distanta gen. In lumea asta, Victor a acceptat sa faca pipi la veceu dupa 2 luni, caca face inca in scutesc, de unde nu putem sa il lasam la gradi, ca se caca la siesta. De mancat, de o saptamana e mai bine, ca-i clar: nu mai manca nimic, adica 2 linguri de una alta, si basta. Siesta mai face pe ici pe colo, cel mai tare ii place sa il trezeasca pe Lili, si dupa aia imi urla amandoi in cap. Ca Victor cunoaste doua moduri de baza de exprimare: urla tare si foarte tare. Pot sa il amenint cu orice, cand el o hotarat ca vrea ceva, daca nu ii dau, urla. Il trimit in camera, urla si acolo, poate urla asa cate o juma de ora. Dupa aia il mai si loveste pe Lili si ne mai trage si noua cate una.

Miercurea trecuta am venit cu el pe sus de la ludoteca, din cauza de tren, ca se juca umpic violent cu baiatul de langa el, ii lua vagoanele lui, l-am trimis la calculator la desene si o luat toate vagoanele cu el. I-am zis sa le lase, si atunci a inceput infernul. Cateodata ma intreb daca are toate doagele la cap. In momentul ala ma intrebam, si imi plecam ochii repede pe cand treceam prin fata ludotecarilor cu el si imi ceream scuze de circ. O urlat pana acasa (10 minute in viteza mare). Cand am ajuns l-o lovit pe Lili, nu mai stiu de ce, l-am certat si iar o inceput, si tot asa dintr-una in alta pana o venit taxu de urgenta ca simteam ca-mi explodeaza creierii. I-am lasat pe ai trei si m-am retras sa meditez la vacanta aia de la paispe mii de ani lumina.

Iar cred ca dam cu el la pedopsihiatru, ca si educatoarea lui ne recomanda sa rezolvam problema si sa nu mai asteptam. Aproape mi-a trecut rusinea ca am un copil cu doage lipsa, incep sa si accept ca nu o sa ii pot lasa in viitorul apropiat gen urmatorii dooj de ani singuri mai mult de 2 secunde, ca isi scot ochii. Mai zilele trecute pana m-am dus sa ma pis cu Lili dupa mine, Victor tragea canapeaua in mijlocul salonului, sa isi scoata bilele de dupa ea. A, imaginea mea bucolica despre frati era asa un fel de doi pitzi care se joaca impreuna cu un ghem, ghidusi si dragalasi de sa-i mananci nu alta. Astia doi cum se intalnesc, cum se arunca unul pe altul ca niste lei, si Lili loveste si trage de par, si Vic impinge, na. Pitzi cu ghem. Mai face si cal cu Lili, se urca pe el cand asta micu' ii pe burta si il trage de par sa mearga mai repede.

Lili e ca un fel de Vic mai tanar: daca vrea ceva si nu ii dau, se rostogoleste pe jos si urla si asta de-mi sar plombele. De exemplu, mancam ceva si voia si el si am vrut sa ii dau in gura, dar de fapt el voia sa ii dau in mana, nu m-am prins si s-o rulat mai draga pe jos un timp iiiiiiimpreeeeeesionant. Cand i-am dat pana la urma ce voia, l-a aruncat pe jos, n-o mai vrut.

Vic zice "Vic a peur", l-am intrebat azi in liniste de ce, mi-a explicat ceva cu "dada partir" nush ce, ca-l paraseste sau ceva, nu vorbeste asa de bine. I-am zis ca adultilor le place sa faca chestii faine, ca mama e la scoala, dada la birou, educatoarea lui e cu ei, alea alea, si cand se face mare poa' sa faca si el ce vrea, fara sa-i fie frica, mamadada sunt tot timpul cu el. Cred ca vrea sa se faca pompier, sa se dea cu "pim pon" si sa "regarder l'eau couler dans tuyaux".

Umblam acu sa cautam un pedopsihiatru mai aproape de noi, daca nu, iar merem la dracu-n praznic al aia de data trecuta, macar era simpatica. Copiii pacii.