Mos: cand eram eu mica, asteptam cu a mai mare bucurie si nerabdare sa vina Mosul cu exact cadourile pe care i le comandasem cu grija prin mama sau bunica. Era o ocazie care depasea puterile mele de intelegere, intr-un mod atat de minunat, atat de "exact ceea ce imi trebuia in momentul respectiv", incat ma simteam una cu fiecare bucatica de lume care ma inconjura. Eram fericita.
Nu Mos: dezamagirea resimtita cand am aflat ca nu este Mos, si nici macar iepuras de Paste. Dezamagirea ca de fapt mama si bunica sunt Mosul si iepurasul, ca nimic mai presus de bucatile de lume pe care le puteam explora prin puterile proprii nu exista de fapt
Mos: cineva nush pe unde stie cum te simti, ce-ti doresti, ce visezi, de acel cineva nu ti-i rusine sau frica, e pur si simplu acolo nush pe unde pentru tine.
Nu Mos: lant de minciunele care ma fac sa ma simt ciudat cand le povestesc tanarului. Teama ca la anul o sa trebuiasca sa le intaresc cu alte minciunele mai complicate, ca o sa le uit, ca o sa ma prinda.
Mos: nu pot (ma rog, pot, dar nu pot) sa ii zic ca nu exista Mos cand ne strangem toti la bunici si verii lui, cinci la numar, il asteapta toti pe Mosul si se bucura de cadourile de la el. O sa para un ciudat daca le zice ca nu exista Mos.
Nu Mos: o sa para un ciudat in fata verilor, dar eu o sa par mai putin ciudata mai tarziu zicandu-i adevarul acum.
Mos: si ce daca cineva pare ciudat la un moment dat?
Nu Mos: ciudat, ciudat, dar parintii nu trebuie sa minta copiii
Mos: daca ma gandesc bine, nu mi s-a parut asa ciudat cand am inteles de ce mama "m-a mintit" cu Mosul. Nici nu mi-am pierdut increderea in ea mai tarziu, pe principiul "la 6 ani m-a mintit ca exista Mos, acu' o fi tot minciuna cand imi zice sa ma duc la scoala ca asa-i mai bine"?
Nu Mos: hai scuteste-ma cu toate povestile astea, Craciunul e o ocazie materialisto-capitalista care induce un comportament de turma prin dusul excesiv la cumparaturi. Si mancat. Mai bine luam o jucarie impreuna de la magazin si reciclam impreuna plasticul din care am mancat o felie de sunca bio.
Mos: Surpriza. Placerea de a descoperi cadouri aparute in mod miraculos sub brad. Placerea de a nu sti exact de unde vin. Minunare. Ochi mari deschisi spre ceva care pare de neinteles la un moment dat si care poate ramane de neinteles o viata intreaga. Placerea de a nu intelege totul, de a lasa totul sa ti se descopere. De-a v-ati ascunselea cu viata.
Nu Mos: Mos.
2 commentaires:
sa stii ca si eu am inceput sa am dilema asta. dar cu riscul de-a mi se scoate ochii mai tarziu pentru ca am mintit cu nerusinare, probabil ca am sa continuu cu Mos.
imi aduc aminte cat de dezamagita am fost cand am inteles ca nu exista, cat am plans pentru ca bucatica aia mica de magie din viata mea parea disparuta pentru totdeauna.
acum ca sunt mama, desi eu umblu prin magazine de nebuna in cautarea cadourilor, am un sentiment grozav stiind ca particip la magia asta incredibila care face darurile sa apara dintr-o data sub brad :) imi plac ochisorii fiica-mii stralucind de bucurie la gandul cadourilor miraculoase.
deci: Mos!
pai cam asa rezonez si eu, e ceva asa de fain in momentul descoperirii cadourilor, cand imi zice Vic cate cadouri crede ca primeste, ca a fost cuminte, incat o sa fie Mos pana mai hat incolo:)
Enregistrer un commentaire