Unii zic, altii zic - aniversar

Cum azi se anuleaza durata de viata intrauterina a juniorului cu cea de dupa (9 luni in cap la 16h35), m-am gandit sa imortalizez momentul cu cateva idei despre ce si cum, cand si unde.

Prima data am devenit mama in capul meu, si in 9 luni de zile am avut ocazia sa ma autodefinesc conform celor auzite in fel si chip. Dupa 9 luni, am trecut la faza practica, fara nici o legatura evident, cu ce se intampla teoretic in capul meu. Cateodata a fost mai bine, cateodata mai rau, de cele mai multe ori insa surprinzator (pozitiv sau negativ), toate astea fiindca niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din targ, oricat de binevoitori ar fi cei care te ajuta la socotit acasa/primprejur.

Fiindca acum piticul executa somn in felul urmator -

pot sa scriu linistita, asa ca aveti grija, risca sa fie lung. A, ca sa nu uit, asta e jucaria de cinj de euro, cu care a inceput sa se joace, ca ambalajul il cam pliciseste, deci pot sa zic ca e ca noua:

Fac treaba in doua culori: una pentru ce am auzit, alta pentru ce am aflat pe pielea mea. Nu mai spun ca aventurile mele sunt ale mele exclusiv si ca le enumar de dragul diversitatii in domeniu, nu ca posibile "amenintari".

1. Sarcina se insoteste de pozitia "cap in buda" + trairile specifice, in fiecare dimineata timp de trei luni
Noroc ca nu, de aia nici nu am aflat ca sunt insarcinata decat prin saptamana a sasea sau a saptea. Nici o greata, nici o varsatura, chiar ma indoiam temeinic ca este bebe. Nimic spectaculos.

2. Iti vine sa mananci orice, ai pofte ciudate, niciodata o inghetata cu glazura de gogosari murati nu ti-a picat asa de bine, mai ales 2 kile/litri dimineata, 2 la pranz.
Nooooroooooooooooooooc ca nu, am inceput sa manc mai temeinic ca sa vaz si eu o urma de burta, ca aveam 3 luni si nici o bolfa la orizont. Banal.

3. Te ingrasi cel putin 10/15/20 chiar 24 de kile pana la sfarsit, si fooooooooarte greu le dai jos.
Idem 1+2, s-o lipit de mine cate un kil pe luna, 11 in total ca sa fiu sincera, ca pe la sfarsit se umple mai repede si mai cu spor. De prin luna a sasea locatarul ocupa destul de mult loc, si cam strange stomacul, nici macar foame nu imi era. Ma intreb cat de adevarata e zicala asta pentru altele care reusesc intr-adevar sa adune 24 de kile (stiu eu personal o mamica).
Cand piticul a pus piciorul in lume s-au dus 7 kile, au mai ramas 4 care au plecat definitiv intr-o luna, fara eforturi speciale/inghetata/ciocolata in exces.

4. Faci vergeturi/iti sangereaza gingiile sau curge sange din nas, dupa caz/se umfla picioarele sau nush ce altceva
Nu/o tzar/deloc

5. Parul se face mai des/stralucitor, unghiile mai tari, iradiezi de fericire ca un bec cu consum redus de energie
La nivel par/unghii nu am constatat nici o schimbare, luminescenta e subiectiva cred, ca nu am auzit pe nimeni sa ma compare cu becuri/lanterne/lumanari.

6. Nimeni nu mi-a zis de haine pentru burtoase
Am cautat prin raioanele respective in magazine: naaaaaaaaspaaaaaaaaa, toate un fel de XXXXL cu desene ozenistice, de parca daca esti gravida ti se scurtcircuiteaza ceva la extremitatea superioara si vrei neaparat bluze cu declaratii/intrebari "dragute" (Boy or Girl?/It's a boy!!), tricouri cu "Hello Kitty/varianta masculina", pantaloni pe care ii tragi pana sub sani, salopete de santier de constructii. M-am mutat la sectiunea pentru femei cu mintea intreaga, si am luat tricouri mai largi, pantaloni care se indoiau sub burta si rochii normale cu elastic peste burta. Buget + efort minim. Finish.

7. Ca sa grabesti ora X, apuca-te de treaba prin casa
Mda, nu sunt eu fan in general de activitati sportive casnice, dar odata cu intrarea in saptamana 40, am inceput sa dau cu aspiratorul in fiecare zi, sa nu zic ca nu. Am ajuns la 40+2 zile si nimic, ba din contra, piticul nu mai misca asa de mult, poate ca se mira de cata agitatie e in jurul lui. Rezultat vizibil si previzibil pe cele treij si ceva de grade din Paris: mare transpiratie, tremuraturi si stelute multe in fata ochilor. Rezon pentru care am taiat-o la urgente. Deci da.

8. Cand chiar vine ora X, o sa ai contractii, la 5 minute, si atunci te duci la spital/ti se rupe apa (ca in fileme americane) si atunic te duci la spital
Odata ajunsi la urgente, trecuti prin shpe moase, sub-moase, ginecologi, obstetricieni si altii, au ajuns la concluzia ca totul e in regula. La cat au fost de draguti, am indraznit si eu, la inceput mai timid "vai, dar nu se poate sa nasc mai repede, ca nu mai pot de cald/plictiseala", consortul o privea convingator si el, si sub greutatea argumentelor ma cheama a doua zi la 9, la nascut.

10. Contractii/travaliu: incepe usor si se termina apocaliptic, cu dureri mari din ce in ce mai dese, si momente de calm intre contractii.
La 8 jumate marti parca, am fost in masina, la 9 la receptia spitalului "stiti, am venit sa nasc", "luati loc in sala de asteptare sa va fac actele". Contractii ioc. Imi pune un gel ca sa grabeasca astea din urma, si sunt la randevu. Mai mult o durere continua intrerupta de momente de durere si mai mare, care se lungeau si se intensificau. Un fel de senzatie ca iti scoate cineva rinichii cu ace de crosetat prin fiecare por al pielii, si fiindca nu iasa asa de usor, din cand in cand cheama ajutoare sa traga mai tare de ei. Culmea faptului a fost ca imi trece ca prin minune si foarte foarte repede si constipatia de o aveam de fo 2 zile (nu am avut niciodata problema asta inainte), noroc ca ma transporta consortul pe semi-sus catre locul specific. Asta ca fapt divers.

Durerile continua, eu incep sa rag, consortul face sudoku langa pat, nimeni nu ma baga in seama. Intensific urletele, pe la 1 vine moasa si ma sfatuieste sa nu mai urlu. Ii zic in romaneste jumatatii semnificative unde sa se duca moasa respectiva daca nu termina cu sfaturile, si sa imi dea ceva ca mor. Imi da morfina. Cool. Ma regasesc intr-o padure cu arbori inalti, intr-un luminis linistit, unde ma deranjeaza din cand in cand trupa de imi scoate rinichii cu crosetele. Cu mai putina indarjire decat inainte de morfina. Cam 9/10 in comparatie cu 10/10 pe o scara oarecare a durerii.

11. Momentul apoteotic, iesirea, trebuie sa impingi, sa respiri nush cum si asa mai departe, ca astea nu le-am prea inregistrat bine, de teama, evident.
Cand i-am zis moasei cu morfina ca sor-mea o nascut fara peridurala ca s-o dilatat prea repede ca nu s-au uitat moasele londoneze la ea cum trebe, a venit sa ma caute in fiecare ora. Pe la 3 constata ca e bine, si vine sa imi puna anestezia. Iuuuuuuuuuui, perfect, daca nu tin cont ca atunci am pierdut si apa, naspa senzatie, in cur pe pat. Pot culmea sa manipulez eu cand vreau cantitatea de anestezie, intr-o juma de ora cu ajutorul desteptului de injiner de consort o termin.

Vin iar in jurul meu moasele, ma instaleaza cu cracii in aer (eu nu mai simteam nimic) si imi zic sa imping. Ma fac ca imping. Nimic. Si tot asa. Ma intreaba daca simt ceva; de rusine zic ca da, da nu. Pana la urma vine sa il scoata mecanic, ca era lenes la iesit, de, baiat. Face si o epiziotomie in 2 locuri. La 16h35 pun omuletul pe mine, eu inca morfinata "iui, ce drag..vai, da' parul asta de pe el se duce nu? Iui, ce mult are, si pe urechi...pe umeri, pe spate...vai ce violet e, e normal?", totul era bine, parul s-a dus, culoarea a devenit normala, toti m-au parasit sa il pregateasca pe pitic, consortul facea poze. De la sor-mea citire: nascutul fara peridurala ii ca si cand te caci un bolovan. N-am vrut sa incerc pe pielea mea.

12. Alaptatul: o placere, mai ales noaptea, il iei langa tine, si gata, e simplu, ai mereu hrana cu tine, nici o problema.
Noroc ca m-au ajutat sa il pun la san, ca numai simplu si natural nu mi s-a parut procesul. Plus durere, sangerari, parca era carne vie. Dupa vreo doua zile vine si laptele adevarat. Si asta iesita din comun: sanii mi au trecut de la un amarat de 75B la 80D, si inca dadeau pe dinafara, erau ca betonul, am fost spitalizata la domiciliu, ca cica asa ceva bolovani mai rar vazusera moasele. In continuare tot anormal mi se parea, ca sugea de cate 10 ori cel putin ziua, sanii la fel de mari/durerosi, nu puteam dormi de durere nici purta haine normale, ca iesea laptele cand voia el nu eu. Oribil. Trecut la sfantul biberon dupa vreo 6 saptamani, inclusiv de plictiseala ca numai eu ii dadeam de mancare, consortul isi vedea de somn. Nici o placere/simplitate/usurare cu alaptatul.

13. Copilul o sa iti schimbe viata
Da, sunt de acord, dar nu mi-am putut imagina vreodata cat de tare, si nu cred ca cineva poate sa isi dea seama de asta pana nu isi face unul. Dus la 2 zile, ca se trezea cum ieseam din camera, somn cate o ora pe ici pe colo, ca dansul dormea numai in brate, plansete cat incape toata ziua, noaptea cateodata o singura trezire, super. Am mai zis ca plangea tot timpul? Da, asta facea, si statea la san, si plangea, si dormea, eu imi faceam veacul pe canapea, in ritmul lui.

De atunci e mai bine, doarme noaptea, nu mai plange atat, dar 3 luni cand esti in mijlocul evenimentelor e egal cu 3 infinituri. E un dulcic acu, n-am ce zice, o meritat clar efortul. Aviz amatorilor. Sar cu sfaturi la cerere.

Recorduri

1. Din seria M-am dat jos din autobuz, si acum?

Cu emotie ma autofelicit pentru stabilirea acestui absolut record, caci am trecut la nivelul superior: 2 autobuze dus, 2 intors (ultimul record era numai cu unul).

Conditii de desfasurare: excursie la ambasada, impusa de consort, sa il facem pe pitic cetatean roman, c-asa-i "bine si frumos". Drum lung, care cerea datul jos din un autobuz si luatul unui al doilea, in conditii vitrege si extreme, caci piciorul meu nu a mai calcat prin zona, decat pe subt pamant, in metrou (ala nu-i calcat, mai mult survolat, asa ca inaspreste exponential conditiile). Vineri dimineata, pe la 9, cu trej si ceva de grade afara, uitat biberon de apa acasa, ca si sursa diversiunii juniorului (2-3 girafe). Inca nu m-am apucat sa invat cum se citeste/interpreteaza o harta. Am consultat totusi internetul sa vad unde trebuie sa schimb autobuzele, insa ca sa nu lungesc povestea seara ca incepea filmul, m-am prefacut ca inteleg unde e statia, si m-am instalat comod cu punga de pufarini in brate (din aia de Feleacul, super buni si crocanti, numai 390 de calorii la suta de grame).

Desfasurare:
Primul autobuz = OK, al doilea nu l-am gasit, m-am panicat usor si am purces cu viteza in directia opusa, fo doua statii. Imi zice o tanti sa caut pe harta statia mea, parcurg cu gingasie (si cu degetul) harta, dar cum nu stiam unde sunt, ii zambesc, o mai gadil un pic conspirativ, si sun la consort, care ma ia cu 'nu ti-am zis ca e in stanga', 'da, dar eu, stii, aaa...'. Fac stanga sau dreapta-mprejur, si ajung in statie, iau autobuzul, ajung la ambasada. Inchis vinerea. Pe site-ul lor nu zicea nimic, ca l-am consultat si pe ala, si chiar cu un pic mai mult interes decat amplasarea statiilor de autobuz.

Juniorul incepe concertul de dimineata, repede repede in statia de autobuz, si minune, cand m-am urcat in el am STIUT ca o sa stabilesc recordul: afisajul electronic nu mergea si nu era nici o harta cu statiile inauntru. Ma las la mana instinctului si ma ocup cum pot de sursa urletelor, privita cu mila si iritare politicoasa de cele 5 pensionare din jurul meu. Cum era de asteptat, trec 3 statii pana sa imi dau seama ca trebuie sa cobor, cobor, fac iar stanga sau dreapta imprejur si o iau pe jos pana unde credeam ca e statia lu' busul al doilea, stiu si eu, fo 20 de minute asa, las ca-i bine la digestie, piticul doarme.

Recordul in sine: 2 ore jumate pentru un drum care cu metroul ar fi fost de 40' max + complet si total dejaba.

2. Din seria Romani contra romani: cine-i cel mai tare?

Si pentru asta ma autofelicit cu emotie, desi a fost stabilit in grup cumva, dar am fost parte importanta, asa ca il citez ca cum ar fi al meu:

Conditii de desfasurare: gardenparty la ambasada Romaniei (ma intreb daca as fi stabilit asemenea recorduri in cazul in care ambasada nu ar fi fost implicata...), sponsorizat de printre altii Ursus. Ni s-a zis ca o sa fie mancare, beutura si un concert. Noi i-am crezut, si consortul nu si-a luat cina, ca de', era nerabdator sa bage un mic si o bere. Nici io/si io. Ajungem, nu suntem pe lista "vai, dar ati primit confirmare, n'est ce-pas?", "da, chiar doua...", "mais...ben, je ne comprends pas, nu sunteti pe lista medicilor, nu? Nu, lasati ca va trec numele asa de mana...voilà, le stylo ca sa semnati, merci" (n-am inteles de ce ma ametea in franco-romana, sau poate accentul meu pariziano-ardelenesc o indus-o in eroare, ma rog...). Deja ne simteam un fel de paria ai ambasadei, alta conditie propice stabilirii recordului. Ultim detaliu: inainte de a pune piciorul in minunata gradina, am luat cate o bere de la intrare, da' mica.

Desfasurare: dupa ce s-a terminat berea aia mica si am vazut ca nu sunt mici, numai niste carnati inecat in uleiul propriu, ne-am zis "hm" si ne-am apropiat de scena, ca zicea unu' bine. Asta era pe la opt si ceva, foamea tot crestea, carnatii erau roz si scurgand ulei, pita buna, da' sandwich cu pita si mustar nu era ideal, mai bine pita goala (pardon ca am uitat sa recuperez bucata pusa spre pastrare in poseta Corinei, chiar i-am simtit lipsa in drum spre casa).

Era sa uit partea importanta: berea mica se termina mult mai repede decat aia mare de exemplu, si cautam alta: ioc "il n'y a plus de bière/nu mai avem bere", la nici doua ceasuri de la incepere, si care eveniment mai dura pana la 12 pare-se. DAR, noi ca niste romani descurcareti am vazut ceva interesant si ne-am prins iute: erau alti romani care aveau beri nedesfacute, asa ca de unde vine? De dupa brad, evident. Cum care brad? Ala din spatele scenei, mare de trei metri (bradul, ca scena era mai scunda). Dupa trei sinapse nereusite si cativa neuroni civili victime colaterale, nu ne mai gandim ca de ce "serveste" berea dupa brad, si mergem sa luam cata incape. Multa. Ca nu servea nimeni, era in stare naturala, in iarba, profita de mimetismul verde pe verde, credea ca romanii nu o vad sau ceva.

Voilà recordul asadar: sa nu se puna romanii cu romanii, ca e lupta crancena si rezultatul e clar.

Viata la tara

vs cea (naspa, daaaaaaa) de la oras.

Inceputul : ca sa ajungem la tara ne-au fost necesare 6 ore in cap in masina, dintre care doar 4 cu plansete (observati cum pozitivez, ca imi reproseaza prea des jumatea mai buna ca sunt negativa). Nu am circulat ecologic, caci masina era plina a crapa cu toate cele din articolul anterior, si nu, nu am uitat nimic, in afara de peria de indreptat parul, da las, ca l-am bagat dupa urechi cand era inca ud (ca nu am avut nici uscatorul, dar cum pozitivez adanc, pe asta nu il consider uitat, ca ar fi prea negativ, sa zicem ca ii lasat acasa cu un scop anume).

Ajunsi la tara, ne-am bucurat de cele 30 de grade din Bretagne/Morbihan, cum n-a mai vazt regiunea asta din ‘89 sau ‘99, ca am auzit la radio stirea si nu le prea am cu numerele in franceza, mai ales alea peste 60. Dupa desfasurarea in lung si in lat a bagajelor, am cazut lata, la 9 seara, dar intr-o atmosfera romantica, cu parfum de flori si cativa greieri care bazaiau placut la urechi prin iarba din gradina. Pe la 10 au inceput sa cante si niste pasari, mirific, se alaturau greierilor si faceau un cor suuuublim, diferit intru totul de lumestile ragete ale motoarelor de la oras. Pe la 11 am deschis fereastra ca era prea cald (faza cu descoperitul, dat jos pijamaua nu au fonctionat pe post de racitor), si am auzit din nou acordurile imbinate pasari/greieri, pot sa jur ca erau si ceva veverite care dadeau ture prin copaci. Pe la 12, la fel de cald, numa mai intuneric. Corul continua cu foc ariile, vai ce sublim, unde mai vezi/auzi asa ceva la oras. La 1 se trezeste piticul gratie corului, se vede ca nu e obisnuit cu sublimitati din astea boeme. Ii explic cum vine treaba la tara, in timp ce imi controlez tensiunea care urca urca, pe masura ce nu se potoleste suflarea artistica de afara. Pe la 2 adoarme piticul, pasarile/greierii tot canta, sa fac ceva pe ele elemente naturale, ca la mine la bloc la ora asta dormeam de mult. De cald, tot cald.

Noa, trecem peste, inarmata cu rabdare, ca e atat de fain afara. Luni am crezut ca-i duminica, marti la fel, ca nu se intampla nimic, in afara de greieri/pasari, ziua si cativa din astia cum le zice, pescarusi. Miercuri tot duminica am crezut ca ii, noroc ca s-o terminat mancarea si o trebuit sa fac alta, ca daca nu, tot in weekend ma credeam. Nici un camion de gunoi, de sticle, copii care ies de la scoala, numa greieri si pasari.

Piticu’ o fost bine, numa mai greu cu somnul in conditiile astea idilice, am dat drumul la radio ca sa poata adormi ca omu’.

Am crezut, vai mie, ca 30° is ceva fain, in virtutea amintirilor placute de pe cand eram fata la mama, si la temperaturi din astea ne balaceam in Mures si ne bronzam pe langa elemente naturale gen vaci si balegile aferente…nix, 30° doare tare capul de cald, astfe incat am scos o piscina albastra in curte si am lasat juniorul cum o fost acu 8 luni de zile cand o dat cu nasu de viata extrauterina. L-am mai si balanganit o tzar in hinta, i-o placut, n-am ce zice, am gasit si un camion de plastic pentru dansul, i-o fost cam teama, am renuntat.

In rest, numa soare si pasari si greieri, si codobaturi din astea de ocean, care tare urat fac de felul lor: nu am ramas impresionata. Am tras o friptura de pui, bunicica, pacat ca o trebuit sa dam drumul la cuptor pe caldurile alea, insa am asortat-o cu niste salata de rosii de Spania fara gust, da’ cu multa ceapa. Altu’ ce sa mai zic, berea de Bretagne e acceptabila, cam scumpa, da merge, untul ala sarat la fel, am vrut sa mergem la clatite intr-o seara, da nu ne-o iesit, am lenevit in curte, de fapt am profitat de tantari ca sa ne facem antrenamentul zilnic, si cand ne-am plictisit am urcat in camera ca sa dam de pasari si greieri, manca-le-as corzile vocale.

La intoarcere a fost net pozitiva experienta, plansete numai 2 ore din 6, un mic buson pe langa Paris, nici nu se compara cu pasarii si greierile zilnice din fiecare noapte, scurgerile de tevi de esapament le-am gasit mult mai familiare decat mirosul de ce-o fost pe acolo, meduze esuate si alge uscate. Abia am asteptat sa ma pun in patul meu de unde sa ma trezeasca a doua zi un scuter ambalat la maxim, chiar daca la 6 dimineata, urmat de un al doilea si dupa aia de o trupa de copii – ce turturele de ocean, las’ ca pe astia ii stiu, is de-ai mei.

Ce concluzie sa mai trag de aici, ca nu ma vedeam eu traind altfel decat in armonie cu natura si elementele ei, si uite ca ce-i langa mine e mai natural decat restul. Ni’ nu ma mai gandesc, atata timp cat mi-e bine, traiasca natura imblanzita (si inventatorii solutiilor de anihilat tantarii de la orase).

PS: i-o crescut 2 dinti, uite ce matur arata asa:

In vacanta

...mini vacanta, de fapt, o saptamana in Bretagne, de si mai fapt o mini saptamana, pana joi.

Pregatirea: biberoane, lapte praf - uitat, plecat in fuga la farmacie dupa masa, gasit, cereale - cu si fara vanilie, haine, cate 3 din fiecare fel, in caz ca sau de, nu se stie niciodata, jucarii - astea intr-un sac separat, robot de bucatarie de facut magicul piure - care nu-i prea place, adica la ala din comert, natural, care are termen de valabilitate cate 2 ani de zile (!) deschide gura ca un pui, la al meu tre' sa il amagesc cate un ceas sa deschida gura pe jumate, desert de vanilie, tot natural din comert care tine tot cate un an, da nu tre' pus in frigider (!!), chestii diverse - gel de baie, crema de cur, scutece, crema de fata, crema de barba si nitel sub barba, ca baleste mai rau ca o baba de 80 de ani si ii tat rosu, paracetamol cu capsuni, crema de dinti cu banane, lingurite, pahare de plastic, a, biberon mic pentru suc, niste fiole cu concentrat natural de fructe, valabil un an (!!!) ca nu bea apa, numa cu lingurita, curu meu, n-am rabdare sa ii dau apa cu lingurita, auz', plus ca se ineaca cu ea, nush de ce tot vrea sa o mestece si dupa aia o scuipa sau coteste catre gaura aialalta...noa, ce-am mai uitat (intrebarea asta o sterg de pe lista data viitoare ca e absurd-retorica, evident ca uitam ceva, nemaipomenit de important, si o sa ma framant in masina cele 5 ore din cauza asta, si o sa imi innebunesc jumatea mai buna din cauza asta, ca oricum e din cauza lui), a, tre' si patura, ca nu este din aia mica pe acolo, nu este nici mare, saculet de dormit, papuci, sosete, mai vad eu ce mai pun pe care nu o sa il folosesc, dar pe care daca nu il puneam imi crea o nevoie deosebita de a-l avea si asa mai departe, oare trebuia sa imi fac o lista adevarata, poate, las', data viitoare.


Pentru noi: haine, trusa mea de toaleta, care acu un an era atat de lunga cat paragraful dinainte, acu e sampon, deodorant, parfum si o punga cu chestii de machiaj, super utile la o casa de vacanta, unde activitatea principala e machiatul inainte de a iesi in curte, demachiatul inainte de a ne culca, da' o data va trebui sa mergem si in piata din fata casei, cum naiba sa ma prinda iesirea fara dunga neagra im pe ca bi si anume la de pe pleoape?! + carti si niste filme, desi nush de ce iau carti, din vinovatie, ca oricum nu citesc, numa ne uitam la filme, si cam atat.

Maine dimineata ne certam ca cine ce face si oricum e din cauza lui, in masina nu o sa am loc nici sa respir de plase, plasute, plasici, rucsaci, genti, girafe, lei, catei si alte exemplare de menajerie, da macar nu am uitat nimic, zic eu, si hai pa, ma intorc joi.

De lins pe dejte

Sa se noteze ca jobul de mamica nu consta numai in momente de linistire a pruncului, schimbat scutece si cumparat jucarii, ci ma implica si latura inaltatoare de a bucatari (de facut curat nici nu pomenesc, ca o sa ma topesc de fericire).

M-am gandit la voi, cei care, ca si mine, considerati timpul petrecut langa oale si cratiti un privilegiu, si va dau un motiv in plus pentru asta. Se cheama Hachis Parmentier. Cine e Hachis si ce face: e un fel de varza à la Cluj (francezilor le explic ca varza à la Cluj e un hachis parmentier), de 2 straturi numai, varza am inlocuit-o cu un piure mai tare, ca asa e versiunea originala, stim cu totii ca francezii au inventat totul si ei au ultimul cuvant.

Principiile hachis-ului astuia sunt total ochiometrice si subiectiv-gustative, sunteti liberi sa il imbunatatiti cum vreti, da sa nu ii spuneti Hachis Parmentier, conform ideii ca un croissant care are ciocolata in el nu mai e croissant, ci Pain au Chocolat. Primul DECI, ce va zic eu e varianta Hachis Parmentier à la Ioana, verificat si aprobat de francezul meu, al doilea DECI, nu e chiar asa de rau.

Sa vedem de ce aveti nevoie pentru asta: calculat numarul de persoane care se vor infrupta din el, si ales un vas de iena sub forma de tava care sa mearga la cuptor. Juma din vas se va umple cu carnea tocata, si restul pana la marginea de sus, cu piure. A se calcula cu de la sine putere si stiinta de cata carne aveti nevoie si de cat piure. Eu pentru 2-3 portii pun cam 700 de grame de ambele, plus 2 morcovi rasi, sau 3 daca e prea putina carne si nu am vazut asta cand faceam cumparaturile.

Carnea: jumate de vita (tocata), jumate de porc (tocata) + 2-3 morcovi rasi, care conteaza in cele 5 fructe si legume zilnice, si inlocuiesc cu succes o parte din carne, rezulta ca e si mai ieftin, deci numa' bine
Piure: normal, o tzar mai tare, sa nu se amestece cu carnea, nici un secret de fabricatie aici, in afara de un pic de praf de nucsoara adaugat face sa miroasa exotic, a nu se exagera, ca ii destul de tare la gust. Pentru mine normal e cu lapte, sare, unt si o tzar de smantana, asta cand il faceam in varianta clasica, varianta frantuzeasca e: iau plicul cu fulgi, il vars intr-un bol, pun lapte, il bag la microunde 5 minute, si gata...

Proces: o ceapa normala catre faina se face bucatele mici (sau pestisori, conform imaginatiei fiecaruia), se prajeste in ulei incins, impreuna cu morcovii rasi. Cat timp se prajesc astea de obicei, la mine e relativ, adica pana ma plictisesc sa le amestec. Cand va plictisiti/considerati ca e gata, puneti carnea tocata (ambele), si mestecati. In loc de sare si piper eu pun praf pentru friptura (de il import din Romania, deci se gaseste) - dupa gust. Mai pun niscai Tabasco (pentru amatorii de gusturi salbatice) si bulion, totul sa se lege armonios, fara sa fie prea lichid, nici vartos-vartos. Ultima data am pus la sfarsit in carne niste patrunjel tocat, ca mai aveam prin frigider, super bun gust i-a dat. Cand carnea e prajita, mai gust o data, sa fiu sigura ca nu e ocna de sare sau ceva, si mai atenuez/imbunatatesc aromele dupa inspiratia de moment.

Pun amestecul in recipientul care merge la cuptor, si pe deasupra piureul. Cam doua dejte de carne, doua de piure. Cand am chef si nu uit, rad niste cascaval pe deasupra, sa se intinda fain cand se topeste.

Pun la cuptor, vreo 30-40 de minute, ca sa se imbine gusturile numai, ca totul e deja facut, pe la 180-200 de grade, nu mai stiu cat e asta la cuptor cu gaz, da zic ca nu tre' sa fie prea tare focul, am incredere ca gasiti combinatia castigatoare. Ma mai uit la el din cand in cand, ca al meu cuptor arde in fund, si ajustez pozitia recipientului in functie de.

Il mancam cu salata verde. Foarte foarte bun bun, economic si rapid de executat, cele 3 conditii sine qua non ca sa ma produc in bucatarie.

Nu am poze, ca tocma' am facut unul saptamana trecuta, da daca va aventurati si faceti poze, sa imi trimiteti si mie sa vaz ce-o iesit (promit laude pozitive exclusiv).

Papuci, castel, piata

Asta as fost ordinea activitatilor din super weekendul asta lung din Francia, sa incepem cu inceputul asadar.

Papucii: din nevoie mare de pantofi cu toc/talon compensat de cel putin 10 centimetri plus un scaunel pentru pitic, sa manance si el ca oamenii la masa, am plecat la cumparaturi, la un fel de mall de pe langa Paree. Odata ajunsi, am cautat mai intai scaunelul - check si cumparat, plus niste lingurite de plastig - check, cumparat, uitat la magazin prin grija consortului, dupa aia repede repede la papuci.

De toate felurile, culorile, formele, in special sandale, cu toc si fara, talon compensat sau nu, da tot sandale...problema, ca la ale nostre 9 grade Celsius si ploaie, nu le prea vedeam rostul, da nici in cizme nu m-as fi bagat. Am parcurs vreo 5 buticuri, aceleasi chestii, cand dintr-o data, un sunet cunoscut: oaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoa dadadadadadadaaa oaoaoaoaoa, opaaaa, piticu' se plictiseste. Nu-i nimc, luat in brate, primul act se termina in liniste, mai parcurg 2-3 buticuri, nimic, adica da, multe sandale. oaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoao, am o conversatie cu el in capul meu, pe care nu indraznesc sa o reproduc aici, il luam si plecam acasa, ca oricum incepuse sa ploua, in locul papucilor, ii iau o jucarie de 50 de euro (da, ati citit bine, cinj deuro), si sper sa se joace cu ea, ca ii din aia cu cauza-efect si multa muzica.

Am ajuns acasa, nu se joaca cu jucaria, continua sa scuture cutiuta in care i-am pus niste fasole, ii foarte multumit, la fel si noi (cinj deuro, dooooaaaaare).

In continuarea programului, am avut vizita la castel, a doua zi, am fost la Chantilly, foarte faine gradini, nu foarte multa lume, OK pe drum. Incantat nevoie mare ca a vazut 3 gagici faine, incantare scurta, caci incepe actul 2, la aria de ieri, deci oaoaoaoaoaoaoaooa. Halta la buticul din gradini, dat biberon + iaurt, continuat oaoaoaoaoaooaoaaooaoaoaoaoaoaoaoaoa. Am mers sa vedem niste canguri, care erau mai mult wallabees, adica niste iepuri mai mari, maro inchis, care stateau. Actul 3, sau 4, ca le pierd randul destul de usor: oaoaoaoaaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoao, in inchidere luam masina si ne retragem, desi NU ploua, era chiar acceptabil, mi-am dat jos haina chiar, am ramas in maieu+bluza+pulover (nu foarte gros).

A treia zi, duminica, consortul a hotarat ca piticul ar fi interesat sa mearga cu mine la piata, mda, nu am vazut nici un interes in ochii lui (nici macar cand ii puneam jucaria de cinj deuro in fata, mai bine zis cinshcinci...na, ca sa vedeti ca nu-s zgarcita), da ma gandeam ca interesul vine plimbandu-ne, asa ca plecarea. La intrarea in piata: surpriza, uite papuci cu toc din ala de-l voiam eu, 5 euro (da, CINCI), incerc, perfect, adjudecat, continuat drumul spre marele aprozar dinauntru. Oare ce se aude, zic eu in capul meu? Aha, da, am inteles, oaoaoaoaoaoaoaoaoa, repede repede, legumele, fructele, uitat fructele la taraba, intors cu viteza maxima sa le recuperez, actul asta o fost cel mai lung (ati crezut ca actul 4 e ultimul, no? ei bine, va inselati...), cu speranta in suflet ca memoria ma tine si nu am uitat nimic, ne intoarcem acasa, oaoaoaoaoaoao (n-am uitat nimic, usurare).

A, ca sa se vada ca stie si alte genuri muzicale, mai calme, dupa piata am fost in parc, unde ne-a incantat cu zambete (in liniste) si un pic un pic de razvratire mai galagioasa, da' o adormit in carucior, si am putut sa stam pe terasa O ORA (intreaga). O inceput sa oaoaoaooaoaoaoaoaoaoaoaoaoo cand am miscat vehicolul sa ne retragem la cuibusor.

Voilà, vorba frantuzului, weekendul nostru. In rest va recomand Fii si Amanti, de D. H. Lawrence, daca va apucati de ea sa imi ziceti si mie ce si cum, ca ii foarte interesanta, da la ritmul de 2 pagini pe saptamana, pana la ultimul capitol, le uit pe primele.

Nu stiu daca v-am zis ca NU se joaca cu jucaria de cinshcinci de euro, acu scutura un cerc cu niste bilute inauntru...

Jurnal de duminica plus luni

Duminica: o inceput cu ploaie, multa, deasa, si frigul sau. Din cand in cand se mai oprea: prima data am zis ca plecam pe undeva, dupa aia o plouat. Cand o stat, m-am pregatit de plecare: schimbat doua randuri de haine, asortat accesoriile, machiat im pe ca bi si anume l, facut bagajul pentru Tzo, nici macar n-am mancat ca am zis sa profitam la maxim de gaura de soare numarul doi a zilei si sa o taiem...la padure.

Am ajuns la padure, am gasit loc de parcare (!), da de fapt nu eram noi norocosi, ci cam ametiti de cap sa iesim la padure cu masina, cu copil pe vremea aia. Am pus piticul in carucior, l-am astupat bine cu plasticul ala din dotare, si am purces pe carare. Foarte faina, am vazut si o tipa care fugea pe acolo, sau tip, ca era neclar din cauza ploii si pozitiei umbrelei (noastre), si a vantului, si am inaintat. Cand o inceput sa dea gheata, am facut stanga-mprejur si am repurces catre masina. Piticu' racnea de numa', ca i se aburise plasticul pe dinauntru si nu reusea sa isi dea gluga jos, desi tragea de ea de numa (las ca nu tre' sa inteleaga asa de repede ca gluga se da jos tragand in spate, nu in fata). Si am ajuns acasa. Si ploua. Si am dormit.

Luni: trezirea brusca la 7 din cauza de discutii aprinse cu catelu' venind din camera tanarului. Nu ii dau micul dejun la 7, ca dupa aia se decaleaza totul si nu mai apuc sa frec menta si sa tai frunza la caini in ordinea in care vreau eu. Astept pana la 8, se mai linisteste intre timp, isi bea biberonul cu spor. Ma uit la emisiunea de pe 5 unde ne invata cum sa ne crestem copiii, notez concluzii, ma intreb de ce plange atata asta micu. Ma ocup exclusiv de el, intre timp oaoaoaoooaooaoaoao, lacrimi pana in gat. Nu inteleg. O dau cu ''ohei bughibughi, o hei bughiba etc'' da' nu intelege, oaoaoaoaoaoooaoaoaoooaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaooaoaoaoaooaoaoaoaoaooaoo pana pe la 11 jumate, cu mici interludii intre acte, unde apuc sa ii citesc cartea care fosneste, aia de chitaie si sa ii arat vaca (creca se plictiseste de menajeria din dotare, da nu ii mai iau altele, de cand am vazut ca de la jucarii apreciaza cel mai mult ambalajul: ii dau direct cate o punga sau o sticla de plastic cu fasole). Dupa aia, papa si somn, inainte de somn oaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoa actul III parca. O ora de somn, dupa aia oaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoaoao, papa, somn pana la 8 seara, sculat, baie, biberon, somn. Pentru toata lumea.

De luni incoace: astept cu nerabdare restul zilelor saptamanii.