To'ma am primit telefon de la spital, amniocenteza o fo' bine, nu este trisomie 21. Mai urmeaza o luna de asteptari pentru analiza la toate suflarea cromozomiala a flacaului, stresul ia o pauza.
Incepe altul: ce numa dom'ne, ce nume? Ca eu eram gata sa bag mana in foc, sa imi tai un picior (nu as fi fost gata sa imi pierd podoaba capilara totusi) si altele ca e fata, asa simteam eu, desi voiam sa fie baiat, aveam cel putin cateva nume dragute de fata, de baiat nik. Acu o luam de la capat, cu caietul de sarcini aratand cam asa:
- sa fie usor de scris fara a-l zice pe litere in franceza
- sa fie pronuntabil usor in romana, engleza, franceza. Ma gandesc ca s-o fi pierzand f-odata prin aeroport si il striga tanti aia cu microfonul, sa isi recunoasca saracul numele inainte sa il dezimbarcheze, sau cum s-o zice.
- sa fie potrivit unui director, unui artist, unui sportiv
- sa nu fie prea batranesc, nici prea copilaresc
- sa nu fie unul careia i se dubleaza prima silaba (sau altele) intr-un mod ridicol, stiut fiind faptul ca francezii au acest obicei: Pauline -> PoPo, Damian -> Dada, Agathe - Gagathe etc
- sa nu fie prea lung, astfel incat sa ajunga sa fie chemat dupa o abreviere a respectivului
- sa sa nu fie nici prea original, nici prea comun, in nici un caz un rezultat al vreunei amestecari aleatorii de litere
- sa imi placa mie, ca dupa aia il conving eu pe musiu
Probabil ca mai sunt si alte criterii de care am uitat acum, ca am inceput cautarea intensiva. A, tre' sa se potriveasca cu Simon, ca e al doilea prenume, ca pe mosu meu. Noa, ma duc pe internet sa caut.
lundi 11 octobre 2010
jeudi 7 octobre 2010
Dupa un an
si ceva zile mai precis, ca de fix dupa un an eram in fata laptopului matern ascutindu-mi rabdarea si unghiile la o manichiura tacticoasa pana asteptam sa apara cate o litera pe ecran. Ce-i mai nou asadar, ce a ramas neschimbat plus cateva reflectii personale asupra faptului de a fi si mama.
Aspect exterior: creste, creste, ii schimb garderoba o data la doua luni, ce as vrea sa fiu si eu in pielea lui din punctul asta de vedere. Mai bizar e faptul ca e blond (inca zic eu), parca nici nu e al meu cand ma uit la el, dar e dragut asa, are scuza perfecta cand se apuca sa urle prin magazine/avioane/cabinete de doctori etc. Acu inteleg cand mai aud pe unul altul zicand ca nici nu isi da seama cum trece timpul, mai ales cand am pus in cutii hainele de o luna, parca-s de papusa.
Mancatul: capitol unde intelegerea mutuala pe care incerc sa o cultiv cam scartaie. Ii fan de biberoane si lapte, nu mai mananca mancarea pe care i-o fac eu, numai aia din comert. Pregatirea mesei dureaza de 3 ori mai mult decat ingeratul in sine, caci trebuie sa aiba la dispozitie: fluturele, catelul, 2 linguri, cutia de compot si aia de iaurt, pe care le arunca pe jos unul cate unul si eu trebuie sa le adun si sa i le dau inapoi. Inainte sa ii dau obectul in mana, casca gura si poate si inghite, daca nu, scuipa. In restul timpului, nu casca gura decat ca sa urle.
Cand eram la biberoane, era infinit mai simplu: bib 15 minute, digestie, vomitat, dormit. NU plans.
Dormitul: de la opt jumate seara, la opt ziua, cand ploua - cate doua sieste pe zi, in rest, una. Mai demult facea 3 sieste pe zi. Aici n-am ce zice decat sa nu isi piarda naravul.
Deplasarile: peste tot, si mai ales unde nu trebuie, cu precadere in jurul ghiveciului unicei plante pe care am reusit sa nu o ucid inca, pentru a imprastia pamantul peste tot, nu inainte de a-l verifica la gust, evident. O neta preferinta pentru bucatarie si sertarul de cratiti si oale, pe care le rearanjeaza dupa principiul feng shui al bebeului, adica da cu ele pe jos.
Din nou capitol unde era mai simplu mai demult, cand statea in scaunul care ii vibra bucile sau in leganut. Si cand te gandesti ca abia asteptam sa inceapa sa umble. Mai are un pic si o sa umble umble, ma ingrozesc...
Vociferarile: la fel de galagioase ca intotdeauna, acum acompaniate de degetul aratator indreptat cu mai multa sau mai putina precizie catre tinta vizata. Cand chiar nu inteleg ce vrea, flutura din mana. Plange din orice si tine mult, zice "dada" cand il vede pe genitoru-i, eu inca nu am vreo denumire. Abia astept sa vorbesca f-un cuvant doua, ca asa e cam impiedicata relatia cu el.
Comportament: incep sa imi dau seama ca are o vointa si intentii ceva mai clare, insa nu inteleg de ce ii loveste pe copiii cu care se joaca, desi nu ii fac nimic, ba dimpotriva. O sa tin minte pentru eternitate cand i-a dat una in cap unei fetite la nisip cu o tigaie de plastic, asa din senin, si dupa aia radea...oare sa ma ingrijorez (?)
In general: ma gandeam ca la un an, bibilii sunt o tzar mai rasariti, ma asteptam sa zica o vorba doua sau macar sa am impresia ca am cu cine ma intelege - vise...Cateodata ma cam plictisesc, nu prea intelg ce vrea sa faca, ce jocuri ii plac, il las sa se joace singur si mi se pare ca e OK, dar totusi ma simt vinovata ca nu fac mai multe pentru el; in acelasi timp, nu prea stiu ce altceva as putea face. Cand eram mai mica nu intalneam astfel de probleme jucandu-ma cu papusile, si o faceam zile si ore in sir, acu nu mai am rabdare sa il vad un pic mai mare si mai dialogand cu mine. Nu sunt facuta sa fiu mama de bebe, e clar, asa cum nici sarcina nu mi-a facut cine stie ce placere. Nu stiu cum unii pot sa se extazieze asa de cate un bebe, si sa fie asa de absorbiti de "relatia" cu el: care "relatie" (in afara de cea strict fizica, normal)?
Si nu in ultimul rand, o intrebare super egoista dar nu pot sa ma impiedic sa mi-o pun: oare daca nu era asa dragut, cum as fi fost in preajma lui? Stiu un cuplu cu o fetita cam negricioasa, cu un nas pana in gura si urechi enorme, cu freza de Tintin, si totusi ei zic ca e o printesa. Probabil ca nu ne uitam la acelasi copil...hai ca inchei inainte sa devin si mai "lucida" decat doza universal acceptata, redeschid subiectul peste un an.
Aspect exterior: creste, creste, ii schimb garderoba o data la doua luni, ce as vrea sa fiu si eu in pielea lui din punctul asta de vedere. Mai bizar e faptul ca e blond (inca zic eu), parca nici nu e al meu cand ma uit la el, dar e dragut asa, are scuza perfecta cand se apuca sa urle prin magazine/avioane/cabinete de doctori etc. Acu inteleg cand mai aud pe unul altul zicand ca nici nu isi da seama cum trece timpul, mai ales cand am pus in cutii hainele de o luna, parca-s de papusa.
Mancatul: capitol unde intelegerea mutuala pe care incerc sa o cultiv cam scartaie. Ii fan de biberoane si lapte, nu mai mananca mancarea pe care i-o fac eu, numai aia din comert. Pregatirea mesei dureaza de 3 ori mai mult decat ingeratul in sine, caci trebuie sa aiba la dispozitie: fluturele, catelul, 2 linguri, cutia de compot si aia de iaurt, pe care le arunca pe jos unul cate unul si eu trebuie sa le adun si sa i le dau inapoi. Inainte sa ii dau obectul in mana, casca gura si poate si inghite, daca nu, scuipa. In restul timpului, nu casca gura decat ca sa urle.
Cand eram la biberoane, era infinit mai simplu: bib 15 minute, digestie, vomitat, dormit. NU plans.
Dormitul: de la opt jumate seara, la opt ziua, cand ploua - cate doua sieste pe zi, in rest, una. Mai demult facea 3 sieste pe zi. Aici n-am ce zice decat sa nu isi piarda naravul.
Deplasarile: peste tot, si mai ales unde nu trebuie, cu precadere in jurul ghiveciului unicei plante pe care am reusit sa nu o ucid inca, pentru a imprastia pamantul peste tot, nu inainte de a-l verifica la gust, evident. O neta preferinta pentru bucatarie si sertarul de cratiti si oale, pe care le rearanjeaza dupa principiul feng shui al bebeului, adica da cu ele pe jos.
Din nou capitol unde era mai simplu mai demult, cand statea in scaunul care ii vibra bucile sau in leganut. Si cand te gandesti ca abia asteptam sa inceapa sa umble. Mai are un pic si o sa umble umble, ma ingrozesc...
Vociferarile: la fel de galagioase ca intotdeauna, acum acompaniate de degetul aratator indreptat cu mai multa sau mai putina precizie catre tinta vizata. Cand chiar nu inteleg ce vrea, flutura din mana. Plange din orice si tine mult, zice "dada" cand il vede pe genitoru-i, eu inca nu am vreo denumire. Abia astept sa vorbesca f-un cuvant doua, ca asa e cam impiedicata relatia cu el.
Comportament: incep sa imi dau seama ca are o vointa si intentii ceva mai clare, insa nu inteleg de ce ii loveste pe copiii cu care se joaca, desi nu ii fac nimic, ba dimpotriva. O sa tin minte pentru eternitate cand i-a dat una in cap unei fetite la nisip cu o tigaie de plastic, asa din senin, si dupa aia radea...oare sa ma ingrijorez (?)
In general: ma gandeam ca la un an, bibilii sunt o tzar mai rasariti, ma asteptam sa zica o vorba doua sau macar sa am impresia ca am cu cine ma intelege - vise...Cateodata ma cam plictisesc, nu prea intelg ce vrea sa faca, ce jocuri ii plac, il las sa se joace singur si mi se pare ca e OK, dar totusi ma simt vinovata ca nu fac mai multe pentru el; in acelasi timp, nu prea stiu ce altceva as putea face. Cand eram mai mica nu intalneam astfel de probleme jucandu-ma cu papusile, si o faceam zile si ore in sir, acu nu mai am rabdare sa il vad un pic mai mare si mai dialogand cu mine. Nu sunt facuta sa fiu mama de bebe, e clar, asa cum nici sarcina nu mi-a facut cine stie ce placere. Nu stiu cum unii pot sa se extazieze asa de cate un bebe, si sa fie asa de absorbiti de "relatia" cu el: care "relatie" (in afara de cea strict fizica, normal)?
Si nu in ultimul rand, o intrebare super egoista dar nu pot sa ma impiedic sa mi-o pun: oare daca nu era asa dragut, cum as fi fost in preajma lui? Stiu un cuplu cu o fetita cam negricioasa, cu un nas pana in gura si urechi enorme, cu freza de Tintin, si totusi ei zic ca e o printesa. Probabil ca nu ne uitam la acelasi copil...hai ca inchei inainte sa devin si mai "lucida" decat doza universal acceptata, redeschid subiectul peste un an.
mercredi 6 octobre 2010
Mega organizare
Imi vine sa scriu despre weekendul asta plus luni ca asa organizare nu am mai vazut nici la mine. Nu in viata personala, de tip dulapuri, sertare, dulapioare, rafturi, camari si restul, ci in aia profesionala, unde stiu si cea mai mica foaie de hartie de acu 3 ani si pot sa indic cu precizie unde se afla. Plictisitor de organizata e viata mea la lucru, cel mai mic derapaj declanseaza crize de anxietate. Intotdeauna am totul cu mine si un back-up, pentru orice situatie. Niciodata nu am fost luata prin surprindere de ceva iesit din comun, gaseam o solutie pentru tot si toate. De aia probabil munca in echipa imi displace profund, caci nu pot controla 100% totul.
Sa trec la ilustrare totusi: juniorul face bronsiolite destul de des, duminica am aterizat cu el la urgente, ca jumatatii mele mai bune i se parea ca nu respira bine. Si avea dreptate. Dupa un mini triaj la intrare, ne trimit intr-un box. In 2 minute se prezinta o asistenta, care in tot 2 minute ii instaleaza ceva fire colorate peste tot, ii ia temperatura, tensiunea, masoara cantitatea de oxigen, completeaza fisa, ne zica ca a chemat pediatra, paraseste sala. Vine pediatra: ia fisa, intrebari in plus, ascultat pieptul, spatele, nu ii place cum respira, hai in alt box la aerosoli. Hai. Alt asistent vine in alte 2 minute, tac-pac instaleaza chestiunea, ii pune masca, il tine de maini, tac-su de picioare, eu in brate, urla din ce plamani i-au mai ramas intacti, dar rezista. 6 sedinte de cate 10 minute cu 10 minute pauza. Pentru restul, puteam sa imi reglez ceasul dupa ritmul in care veneau sa ii reinstaleze chestiunea, intre 9 si 11 minute maxim. Dupa ce terminam chestiunea, pediatra revine, il asculta, tot nu ii place, faceti o radiografie. Asteptam cam 10 minute. Facem. revenim in box. Revine pediatra, il interneaza. Mergem la receptie, ne ia in primire o asistenta, ne conduce in alta cladire, ajungem, alta asistenta ne instaleaza in camera, o trimite pe prima inapoi ca a uitat niste hartii, ii da un compot lui Tzo intre timp, il mananca.
Vine pneumologul: ne ia in primire, ne explica ce si cum, aveti intrebari, duh, ne-ai zis tot, ce sa mai intrebam, aerosoli la 4 ore, am inteles, ne-am cutremurat, consortul sta noaptea cu el, eu ziua. Vine alta asistenta, ne intreaba ce mananca, ii zic, ii aduce exact laptele pe care il bea el, cu exact cerealele pe care i le pun eu in lapte. Un mic plus: ale lor is cu aroma de vanilie. Ne instalam, descoperim setingul: cam vetust, vopsea cazanda, nu am inteles de ce intre camere sunt geamuri mate si nu ziduri, parca eram intr-un box de cai. Las' ca mere. Are o camera cu jucarii, prieteni de astm si lego, no problemo pentru tanar. Fix la 9 au revenit cu aerosolii, constantele. Dupa aia fix din 4 in 4 ore, dixit ma man. Dimineata preiau stafeta: rediscutie cu pneumologul, alte asistente decat alea de ieri, fiecare stia exact despre ce e vorba. Perfect. Ziua lunga, copiii urlatori, culoarele misunau de oameni, toti calmi si binedispusi. Interna de seara: zica ca daca totul e OK a doua zi dimi ii da drumul, inainte de 10, cu tratamentul de facut acasa. Vine seara, trece noaptea, revin pe baricade: la 9 vine alta asistenta, isi face treaba, la 9 jumate interna, ne da fisa de externare, protocolul de ingrijiri, explica pe unde ies, ma fac ca inteleg, le zic la revedere la asistente, ies. Ma pierd, ploua, nu am umbrela, mi se strica freza intinsa cu atat de mare grija, la naiba cu toamna la Paris, la naiba cu externarile alea, unde sunt, a, la internari, normal. Exista si internari de adulti la spitalul de copii? Tanti din spatele ecranului face ochi mari, deduc ca da, las' ca va rezolv eu de aici, sa nu mai mergeti 10 minute la externari pardon internari copii, mercic, oricum excursia ar fi fost mult mai vasta in timp pentru mine, imi retin gandul. Plecam. Ajungem in statia de autobuz, intr-un minut se prezinta magaoaia, ajungem in pace si liniste.
Seara, un mic plus: are ceva sedinte de kinesiterapie respiratorie de facut, ma risc sa ma prezint la cabinet fara randevu, terapistul de serviciu ma recunoaste, il suna pe cel care se ocupa de tanar de obicei, era 6 fara un sfert, zice ca vine la 6, OK. Vine la 6 fara zece, il stoarce de muci timp de 15 minute, urla, las ca-i pentru binele tau, il impachetez, merci, plecam. Revenim maine.
Concluzie: chapeau spitalul de tinere progenituri, is clar geloasa pe cum merge treaba pe acolo.
Sa trec la ilustrare totusi: juniorul face bronsiolite destul de des, duminica am aterizat cu el la urgente, ca jumatatii mele mai bune i se parea ca nu respira bine. Si avea dreptate. Dupa un mini triaj la intrare, ne trimit intr-un box. In 2 minute se prezinta o asistenta, care in tot 2 minute ii instaleaza ceva fire colorate peste tot, ii ia temperatura, tensiunea, masoara cantitatea de oxigen, completeaza fisa, ne zica ca a chemat pediatra, paraseste sala. Vine pediatra: ia fisa, intrebari in plus, ascultat pieptul, spatele, nu ii place cum respira, hai in alt box la aerosoli. Hai. Alt asistent vine in alte 2 minute, tac-pac instaleaza chestiunea, ii pune masca, il tine de maini, tac-su de picioare, eu in brate, urla din ce plamani i-au mai ramas intacti, dar rezista. 6 sedinte de cate 10 minute cu 10 minute pauza. Pentru restul, puteam sa imi reglez ceasul dupa ritmul in care veneau sa ii reinstaleze chestiunea, intre 9 si 11 minute maxim. Dupa ce terminam chestiunea, pediatra revine, il asculta, tot nu ii place, faceti o radiografie. Asteptam cam 10 minute. Facem. revenim in box. Revine pediatra, il interneaza. Mergem la receptie, ne ia in primire o asistenta, ne conduce in alta cladire, ajungem, alta asistenta ne instaleaza in camera, o trimite pe prima inapoi ca a uitat niste hartii, ii da un compot lui Tzo intre timp, il mananca.
Vine pneumologul: ne ia in primire, ne explica ce si cum, aveti intrebari, duh, ne-ai zis tot, ce sa mai intrebam, aerosoli la 4 ore, am inteles, ne-am cutremurat, consortul sta noaptea cu el, eu ziua. Vine alta asistenta, ne intreaba ce mananca, ii zic, ii aduce exact laptele pe care il bea el, cu exact cerealele pe care i le pun eu in lapte. Un mic plus: ale lor is cu aroma de vanilie. Ne instalam, descoperim setingul: cam vetust, vopsea cazanda, nu am inteles de ce intre camere sunt geamuri mate si nu ziduri, parca eram intr-un box de cai. Las' ca mere. Are o camera cu jucarii, prieteni de astm si lego, no problemo pentru tanar. Fix la 9 au revenit cu aerosolii, constantele. Dupa aia fix din 4 in 4 ore, dixit ma man. Dimineata preiau stafeta: rediscutie cu pneumologul, alte asistente decat alea de ieri, fiecare stia exact despre ce e vorba. Perfect. Ziua lunga, copiii urlatori, culoarele misunau de oameni, toti calmi si binedispusi. Interna de seara: zica ca daca totul e OK a doua zi dimi ii da drumul, inainte de 10, cu tratamentul de facut acasa. Vine seara, trece noaptea, revin pe baricade: la 9 vine alta asistenta, isi face treaba, la 9 jumate interna, ne da fisa de externare, protocolul de ingrijiri, explica pe unde ies, ma fac ca inteleg, le zic la revedere la asistente, ies. Ma pierd, ploua, nu am umbrela, mi se strica freza intinsa cu atat de mare grija, la naiba cu toamna la Paris, la naiba cu externarile alea, unde sunt, a, la internari, normal. Exista si internari de adulti la spitalul de copii? Tanti din spatele ecranului face ochi mari, deduc ca da, las' ca va rezolv eu de aici, sa nu mai mergeti 10 minute la externari pardon internari copii, mercic, oricum excursia ar fi fost mult mai vasta in timp pentru mine, imi retin gandul. Plecam. Ajungem in statia de autobuz, intr-un minut se prezinta magaoaia, ajungem in pace si liniste.
Seara, un mic plus: are ceva sedinte de kinesiterapie respiratorie de facut, ma risc sa ma prezint la cabinet fara randevu, terapistul de serviciu ma recunoaste, il suna pe cel care se ocupa de tanar de obicei, era 6 fara un sfert, zice ca vine la 6, OK. Vine la 6 fara zece, il stoarce de muci timp de 15 minute, urla, las ca-i pentru binele tau, il impachetez, merci, plecam. Revenim maine.
Concluzie: chapeau spitalul de tinere progenituri, is clar geloasa pe cum merge treaba pe acolo.
mercredi 29 septembre 2010
Mini revelatie
Asta s-a intamplat dupa ce au trecut efectele secundare si tertiare ale intalnirii cu fonctionarii romani, si mai ales cu notarii. Urmeaza sa comunicam in triangulatie simpla: mama-fonctionari-eu si viceversa: tanti de la primarie zice ca daca statul francez nu imi da alocatie, ala roman trebuie sa imi dea, si trimite dosarul la nush ce directie a cuiva, de unde o alta tanti o suna pe mama ca sa vie de urgenta. Se duce carevasazica, si ii zice tanti asta ca de fapt ei trimit dosarul in Franta si cer statului francez sa imi dea alocatie (!). Noa, sa o vad si pe asta. Mama imi da raportul, eu ma enervez, ii zic sa mearga inapoi la primarie. Merge si imi re-da raportul: tanti de la primarie zice sa nu se mai duca la tanti de la directia nush care ca e usor iritabila, si ca de fapt ea trimite nush ce formular la statul francez si daca se dovedeste ca nu iau alocatie, imi da statul roman. Mama imi confirma ca nu asa o zis tanti usor iritabila, ma enervez si o trimit inapoi la scorpia iritabila, sa vad daca o primit ce i-am trimis pe fax, ca sa poata ea sa verifice nush ce in Franta. Urmeaza re-re-raport triangulat, ca la telefon nu raspunde nimeni, si vaz ca nici la mailuri. Ce surpriza.
In rest, cum am eu asa timp mai mult de cand m-am intors in micro-climatul parizian, aka in ploie, nori, vant si frig, am zis sa fac ceva folositor, adica sa crosetez. Am mai avut ceva tentativa de crosetat acu fo cativa ani, s-a soldat cu un sfert de fular si cam atat. Acu mi-am luat si o carte, si in asta consta microrevelatia in sine de fapt, ca uite, inteleg modelele, sa fiu a naibii daca nu.
In general am asa o teama fata de chestii DIY, ca neuronii mei blocheaza aproape total accesul intre citirea modelului si executarea lui, probabil dintr-un insitinct de supravietuire ultrasensibil. Acu' l-au deblocat, si prin urmare, am aproape inteles cum se fac chestiile alea faine, cu flori si arce si picioruse duble si triple. Nu am mai avut asa moment de declic de cand am priceput cum se coase drept cu masina de cusut (electrica, aia manuala e inca o corola de minuni neintinata), si dupa 3 zile de rasfoit si crosetat constat cu placere ca avantul nu mi s-a micsorat simtitor, ci doar un picut micut. Asadar zilele astea crosetez si ca de obicei, gasesc si activitati care sa impiedice (dar numai putin de tot) derularea lucrului manual, ca asa-s eu, duala, daca nu chiar triala, ca ma bantuieste gandul sa scot si masina de cusut sa fac ceva, nush exact ce, si astept sa vad in cateva zile ce alta mini revelatie care sa o inlocuiasca pe prezenta o sa am.
Pana atunci o iesit o tzaruca de soare, iupi.
In rest, cum am eu asa timp mai mult de cand m-am intors in micro-climatul parizian, aka in ploie, nori, vant si frig, am zis sa fac ceva folositor, adica sa crosetez. Am mai avut ceva tentativa de crosetat acu fo cativa ani, s-a soldat cu un sfert de fular si cam atat. Acu mi-am luat si o carte, si in asta consta microrevelatia in sine de fapt, ca uite, inteleg modelele, sa fiu a naibii daca nu.
In general am asa o teama fata de chestii DIY, ca neuronii mei blocheaza aproape total accesul intre citirea modelului si executarea lui, probabil dintr-un insitinct de supravietuire ultrasensibil. Acu' l-au deblocat, si prin urmare, am aproape inteles cum se fac chestiile alea faine, cu flori si arce si picioruse duble si triple. Nu am mai avut asa moment de declic de cand am priceput cum se coase drept cu masina de cusut (electrica, aia manuala e inca o corola de minuni neintinata), si dupa 3 zile de rasfoit si crosetat constat cu placere ca avantul nu mi s-a micsorat simtitor, ci doar un picut micut. Asadar zilele astea crosetez si ca de obicei, gasesc si activitati care sa impiedice (dar numai putin de tot) derularea lucrului manual, ca asa-s eu, duala, daca nu chiar triala, ca ma bantuieste gandul sa scot si masina de cusut sa fac ceva, nush exact ce, si astept sa vad in cateva zile ce alta mini revelatie care sa o inlocuiasca pe prezenta o sa am.
Pana atunci o iesit o tzaruca de soare, iupi.
lundi 20 septembre 2010
O zi ca oricare alta (sau mai multe)
La indemnurile consortului de a-l face pe junior si roman, am stat intens pe ganduri si mi-am zis ca poate da. Nu ii strica. Lui. Sa vedem etapele: la ambasada Romaniei la Paris, ca cer mai putine hartii, s-au schimbat regulile: 250 de euro in loc de 65. Las-o balta, de banii astia ii fac cetatean al Dubaiului.
Dar daca tot am tradus niscai hartii pentru el, hai s-o fac in Romania, in vacanta. Mea. Si daca tot am inceput cu hartogaraia, hai sa trec si pe la politie sa refac buletinul, ca ala vechi l-am aruncat intr-un elan de curatenie prin casa. Toate intr-o zi, planificate la minut si secunda, noroc ca am avut inspiratia sa il las pe tanar cu tac-su, in loc sa il port cu mine la politie, desi ma gandeam ca ar putea sa ma ajute urland si bagandu-ma astfel mai repede mai in fata.
La bulentine, 4 ghisee in loc de unul, tot pentru tot judetul, plus un nene intr-o cascalie care cica verifica dosarul si dadea un numar. L-a verificat, a zis ca e OK, am numarul, ma pun sa stau la coada. Intru. Nenea de la ghiseu imi cere act cu poza, arat pasaportul, nu e bine, ca sunt domiciliata in Franta, nu am drept sa fac buletin. Sunteti sigur? E sigur, finca e de opspce ani in ploitie, vai numai atat? Nu se vede, ce fac eu acu? Inapoi la biroul de verificari, sa fac alt dosar. Organe sexuale feminine si masculine, doua ceasuri am stat la coada. Verificatorul imi zice ca de ce nu mi-ati zis, eu ce sa va zic, ca de fiecare data cand arat pasaportul imi cer buletinul in Romania, de unde sa visez ca nu se poate, ei nu se poate, dar pasaportul tine perfect loc de buletin, romanii nu sunt obisnuiti sa lucreze cu ei, ei baga-mi-as ceva in cretinii care nu stiu asta si ma fac sa stau la cozi din a doua zi de vacanta. Fac alt dosar, pentru provizoriu, cer banii inapoi, ca-i mai ieftin, fac poze din alea de hartie peste drum, vin inapoi, dau sa intru la nea cu experienta in buletine, nu ma lasa, ca imi trebe numar. Pai am deja unul, nu-i bun, ala ii pentru buletin, acum va trebuie unul pentru provizoriu, ies la verificator: sunt insarcinata, nu mai pot sta inca doua ore la coada care deja se ingrosase simtitor, nu se poate face altcumva (ca nici nu era vina mea ca nu completasem dosarul bun, dar verificatorul a inceput sa se poarte omeneste cu mine, si nu i-am scos ochii), ba, intrati la primul ghiseu care se elibereaza, intru, se rezolva, ies, plec, multumesc prietenului de la verificari.
Alt contact interesant: notarii, sau vacile cu sigiliu. Iau mama si tanarul, ca nascatoarea-mi trebuie sa ridice certificatul de nasetere international ca sa vezi, si dam o tura la notari. Toti la etajul unu si mai sus, fara lift, noi cu caruciorul, eu cu burta, mama cu anii. Gasim doua vaci la parter. Ii zic in doua vorbe ce vreau ( sa ridice mama transcrierea certificatului de nastere de la primarie), nu intelege, ma trateaza ca pe un cacat, imi zice sa ma duc in alta parte ca nu intelege ce vreau. Ori eu is cretina, ori aia e handicapata. Ies urland si injurand locuitorii mirificii tari care nu accepta pasapoarte in loc de buletin si din cand in cand devin notari lobotomizati.
Al doilea cabinet: vai, dar sa aduceti actele si va fac programare. De ce pula mea nu imi faci programare acum, daca tot is aici? Vai, ca trebuie redactat, si ia timp. Io am mai vazut imputerniciri, si stiu ca au ceva modele unde completeaza numele si ce-i diferit, cum dracu scrie madam notara asta, cu penita si dejtele de la picior?! Plec. Injur cat cobor doua etaje.
Al treilea: ma lasa sa intru, ma chinui sa trec pragul cu caruciorul si sa tin usa de o tona cu spatele, vai, reveniti, nu e aici (era ora unjpe, avea program de la opt la patru), da unde pizda ma-sii ii plecata asta?! Si nu puteai sa imi zici inainte sa ma rup in figuri pe aici? Dar nu stiam ce vreti... Zau?! Sa impartasim retete?! Sa discutam despre Avon versus Oriflame?!
Al patrulea: admir peretele in forma de altar, crucile de la gat, icoanele din fata, spatele, stanga ecranului, si imi zic ca poate poate (?). Va trebuie certificatul de nastere...imi implodeaza creierul, matele, inima si alte cateva organe interne. Pai mai bovina blonda cu cinci kile de aur imprejur, nu auzi ca de asta vin, sa o trimit pe mama sa il scoata?!? Ma transform instantaneu intr-un cacat in fata ei, si incepe sa ma trateze ca atare: veniti maine atunci. Da? Dar azi nu se poate? Nu (nici nu se mai uita la mine), maine dimineata. De la 8 la 12 dimineata? A, nu, de la 8 la 10. Maine era vineri, programul de pe usa nu zicea nimic de dranjatul vacii intre alte ore decat opt la saispce. Futu-te-n cocul ala decolorat cu praf de la bazar. Plec.
Ajung acasa, ma apuca sangerarile. Noa, las' ca nu-i nimic, notarii sa o duca bine. Ma duc totusi la doctor, totul e bine, si parca vede si ca e baiat, ca are putza externa. A se confirma. De atunci stau in pat si ma uit la tv. Am vazut un episod de Criminal Minds cu tigani romani. Am si despre astia o parere, da' astept regenerarea totala a organelor implodate.
Dar daca tot am tradus niscai hartii pentru el, hai s-o fac in Romania, in vacanta. Mea. Si daca tot am inceput cu hartogaraia, hai sa trec si pe la politie sa refac buletinul, ca ala vechi l-am aruncat intr-un elan de curatenie prin casa. Toate intr-o zi, planificate la minut si secunda, noroc ca am avut inspiratia sa il las pe tanar cu tac-su, in loc sa il port cu mine la politie, desi ma gandeam ca ar putea sa ma ajute urland si bagandu-ma astfel mai repede mai in fata.
La bulentine, 4 ghisee in loc de unul, tot pentru tot judetul, plus un nene intr-o cascalie care cica verifica dosarul si dadea un numar. L-a verificat, a zis ca e OK, am numarul, ma pun sa stau la coada. Intru. Nenea de la ghiseu imi cere act cu poza, arat pasaportul, nu e bine, ca sunt domiciliata in Franta, nu am drept sa fac buletin. Sunteti sigur? E sigur, finca e de opspce ani in ploitie, vai numai atat? Nu se vede, ce fac eu acu? Inapoi la biroul de verificari, sa fac alt dosar. Organe sexuale feminine si masculine, doua ceasuri am stat la coada. Verificatorul imi zice ca de ce nu mi-ati zis, eu ce sa va zic, ca de fiecare data cand arat pasaportul imi cer buletinul in Romania, de unde sa visez ca nu se poate, ei nu se poate, dar pasaportul tine perfect loc de buletin, romanii nu sunt obisnuiti sa lucreze cu ei, ei baga-mi-as ceva in cretinii care nu stiu asta si ma fac sa stau la cozi din a doua zi de vacanta. Fac alt dosar, pentru provizoriu, cer banii inapoi, ca-i mai ieftin, fac poze din alea de hartie peste drum, vin inapoi, dau sa intru la nea cu experienta in buletine, nu ma lasa, ca imi trebe numar. Pai am deja unul, nu-i bun, ala ii pentru buletin, acum va trebuie unul pentru provizoriu, ies la verificator: sunt insarcinata, nu mai pot sta inca doua ore la coada care deja se ingrosase simtitor, nu se poate face altcumva (ca nici nu era vina mea ca nu completasem dosarul bun, dar verificatorul a inceput sa se poarte omeneste cu mine, si nu i-am scos ochii), ba, intrati la primul ghiseu care se elibereaza, intru, se rezolva, ies, plec, multumesc prietenului de la verificari.
Alt contact interesant: notarii, sau vacile cu sigiliu. Iau mama si tanarul, ca nascatoarea-mi trebuie sa ridice certificatul de nasetere international ca sa vezi, si dam o tura la notari. Toti la etajul unu si mai sus, fara lift, noi cu caruciorul, eu cu burta, mama cu anii. Gasim doua vaci la parter. Ii zic in doua vorbe ce vreau ( sa ridice mama transcrierea certificatului de nastere de la primarie), nu intelege, ma trateaza ca pe un cacat, imi zice sa ma duc in alta parte ca nu intelege ce vreau. Ori eu is cretina, ori aia e handicapata. Ies urland si injurand locuitorii mirificii tari care nu accepta pasapoarte in loc de buletin si din cand in cand devin notari lobotomizati.
Al doilea cabinet: vai, dar sa aduceti actele si va fac programare. De ce pula mea nu imi faci programare acum, daca tot is aici? Vai, ca trebuie redactat, si ia timp. Io am mai vazut imputerniciri, si stiu ca au ceva modele unde completeaza numele si ce-i diferit, cum dracu scrie madam notara asta, cu penita si dejtele de la picior?! Plec. Injur cat cobor doua etaje.
Al treilea: ma lasa sa intru, ma chinui sa trec pragul cu caruciorul si sa tin usa de o tona cu spatele, vai, reveniti, nu e aici (era ora unjpe, avea program de la opt la patru), da unde pizda ma-sii ii plecata asta?! Si nu puteai sa imi zici inainte sa ma rup in figuri pe aici? Dar nu stiam ce vreti... Zau?! Sa impartasim retete?! Sa discutam despre Avon versus Oriflame?!
Al patrulea: admir peretele in forma de altar, crucile de la gat, icoanele din fata, spatele, stanga ecranului, si imi zic ca poate poate (?). Va trebuie certificatul de nastere...imi implodeaza creierul, matele, inima si alte cateva organe interne. Pai mai bovina blonda cu cinci kile de aur imprejur, nu auzi ca de asta vin, sa o trimit pe mama sa il scoata?!? Ma transform instantaneu intr-un cacat in fata ei, si incepe sa ma trateze ca atare: veniti maine atunci. Da? Dar azi nu se poate? Nu (nici nu se mai uita la mine), maine dimineata. De la 8 la 12 dimineata? A, nu, de la 8 la 10. Maine era vineri, programul de pe usa nu zicea nimic de dranjatul vacii intre alte ore decat opt la saispce. Futu-te-n cocul ala decolorat cu praf de la bazar. Plec.
Ajung acasa, ma apuca sangerarile. Noa, las' ca nu-i nimic, notarii sa o duca bine. Ma duc totusi la doctor, totul e bine, si parca vede si ca e baiat, ca are putza externa. A se confirma. De atunci stau in pat si ma uit la tv. Am vazut un episod de Criminal Minds cu tigani romani. Am si despre astia o parere, da' astept regenerarea totala a organelor implodate.
lundi 13 septembre 2010
!!!!!!
Daca tot ma bucur de niscaiva liniste generata de descoperirea din partea juniorului a unei gropi cu nisip in curte si petrecerea dupa mesei in respectiva materie, urmata de o binemeritata epuizare care a degenerat in somn pe la 7 jumate seara, m-am apucat sa ma mir, si sa exclam cu volum maxim pe tastatura: CE CHESTIE!!!!!!!!!!!! despre o anumita tendinta, enuntata mai jos.
Ce sa ma mai incurc cu declaratiile profesorilor de romana din scoli, sau cu insalivarea dejtului pentru datul paginilor gramaticii academiei, o iau asa cum este, si ma mai inarmez cu rabdare si intelegere, ca-i nevoie mare. Cum ziceam, ce am constatat prin orasul asta mirific de il numesc 'acasa' cand sunt departe de el e, si anume, o generalizare, de care ma feresc de obicei cat pot, dar de data asta vine si exceptia. Incerc sa creez o cauzalitate scuzativa, uite si de ce: cum ma asteptam, in Romania, inclusiv 'acasa', se fumeaza peste tot, si se anunta faptul inca din vitrine, sa nu fie loc de indoiala: IN ACEASTA UNITATE SE FUMEAZA!!!!!!!, sau varianta LOCAL PENTRU FUMATORI!!!!!!. ''Treaba" e in general scrisa pe o foaie A4, cu litere de tipar, Arial Black, peste 24 ca marime, bold si/sau italic, urmata de nenumarate semne de exclamare sau mirare, dupa caz. Reprezentarea grafica e aproape identica, difera usor numarul semnelor respective.
Interpretare: mai, luzarilor care aveti nefericirea sa nu fumati, tineti-va departe, or else...sa nu aud comentarii, tuse semnificativ dezaprobatoare, aici discriminam pozitiv fumatorii!!!!!!! Un semn de exclamare: merge, doua, sa zicem, trei: maxim maximorum, de la trei incolo, o iau personal.
Ma gandesc daca cineva le-a facut apropitarilor observatie in vederea raririi cumulusilor de fum, si de cate ori a fost cazul, de s-au enervat cei in cauza iremediabil pe sacaitorii astia de nefumatori, si le vorbesc pe un ton rastit si cu litere mari, si fiecare semn de exclamare e pentru cate unul care se plangea prea mult. Ma rog.
Al doilea, zarit pe masini: ATENTIE LA MOTOCICLISTI!!! - adica, ce? Opreste masina si studiaza-i cu atentie, sunt ceva de neuitat? Motociclistii fac ceva ce automobilistii nu fac si nu s-a mai vazut pe lumea asta? Ce fac motociclistii de merita o tripla exclamatie? Vreau si eu...A se nota parsimonia in ceea ce priveste semnele de exclamare.
Altul, prin magazine: PRET SOC!!!!!!! CEAPA LA 1,20 LEI/KG, sau variante, la fel de socante. Iui, ma lasa fara replica, sau probabil asta si e rostul multiexclamarii de tipar mare, amortirea mintii si a organelor de glas, si dezmortirea instant a dejtelor care pipaie frenetice (!!!!!!!) dupa maruntis, sau mai mare, in functie de rezervele ivernale dezirate, sau numarul de borcane de zacusca planificate de orice buna gospodina, inca sub soc sau proaspat iesita din.
In categoria anunturi socante intra si NEWS ALERT-urile de pe la stiri: deja usor dezorientata de benzile de stiri in romana, engleza, nationale si locale de alearga pe ecran, incat nici nu am timp sa constat cum trebe vesmintele si machiajul anuntatoarei, azi am avut prilejul sa fiu martora la un NEWS ALERT de exceptie. S-a produs pe fondul unei interminabile discutii despre motivarea arestarii nu stiu cui, care din cate imi dau seama face sa vuiasca tara intreaga prin intermediul cablului, si anume: UN AMERICAN SI-A UCIS NEVASTA SI CEI DOI COPII!!! De notat ca locuiau intr-o rulota. Cam asta am aflat despre marile state unite azi. Probabil ca urmau ceva rezultate din FOTBAL!!!!!!!!! indata dupa vestea care va zgudui aceeasi tara intreaga, ca ANUL SCOLAR 2010 SE ANUNTA DEZASTRUOS!!!!! (in Romania).
Aceleasi principii nescrise si necitite de nimeni nicaieri sunt urmate si de cetatenii care au ceva de comunicat vecinilor si necunoscutilor, celor rau intentionati in general: VA ROG SA NUMAI PARCATI IN FATA GARAJULUI!!!!!!!!!! Caveat lector!!!! Sa vedeti ce-oi face daca vamai prind asa cum am facut-o de nu stiu cate ori pana acum, ca numai blocati garajul, si acum nu mai vorbesc politicos cu ''te rog", daca semai intampla, nu mai o sa uzez de expresii multmai urate.
Ce ma gandesc eu: nimic in mod special, imi lipseste declicul ala care insoteste mini-revelatiile, de faci aha! asta este, am inteles. Mini cauzalitatatile scuzative in general sunt slabute si poate nu prea tin, deschise interpretarilor, in numar direct proportional cu semnele de exclamare, dar imi zic totusi ca romanii sunt un popor cu multa imaginatie si stiu ei ce stiu. Acu' MI-I SOMN!!!!!!!!
Ce sa ma mai incurc cu declaratiile profesorilor de romana din scoli, sau cu insalivarea dejtului pentru datul paginilor gramaticii academiei, o iau asa cum este, si ma mai inarmez cu rabdare si intelegere, ca-i nevoie mare. Cum ziceam, ce am constatat prin orasul asta mirific de il numesc 'acasa' cand sunt departe de el e, si anume, o generalizare, de care ma feresc de obicei cat pot, dar de data asta vine si exceptia. Incerc sa creez o cauzalitate scuzativa, uite si de ce: cum ma asteptam, in Romania, inclusiv 'acasa', se fumeaza peste tot, si se anunta faptul inca din vitrine, sa nu fie loc de indoiala: IN ACEASTA UNITATE SE FUMEAZA!!!!!!!, sau varianta LOCAL PENTRU FUMATORI!!!!!!. ''Treaba" e in general scrisa pe o foaie A4, cu litere de tipar, Arial Black, peste 24 ca marime, bold si/sau italic, urmata de nenumarate semne de exclamare sau mirare, dupa caz. Reprezentarea grafica e aproape identica, difera usor numarul semnelor respective.
Interpretare: mai, luzarilor care aveti nefericirea sa nu fumati, tineti-va departe, or else...sa nu aud comentarii, tuse semnificativ dezaprobatoare, aici discriminam pozitiv fumatorii!!!!!!! Un semn de exclamare: merge, doua, sa zicem, trei: maxim maximorum, de la trei incolo, o iau personal.
Ma gandesc daca cineva le-a facut apropitarilor observatie in vederea raririi cumulusilor de fum, si de cate ori a fost cazul, de s-au enervat cei in cauza iremediabil pe sacaitorii astia de nefumatori, si le vorbesc pe un ton rastit si cu litere mari, si fiecare semn de exclamare e pentru cate unul care se plangea prea mult. Ma rog.
Al doilea, zarit pe masini: ATENTIE LA MOTOCICLISTI!!! - adica, ce? Opreste masina si studiaza-i cu atentie, sunt ceva de neuitat? Motociclistii fac ceva ce automobilistii nu fac si nu s-a mai vazut pe lumea asta? Ce fac motociclistii de merita o tripla exclamatie? Vreau si eu...A se nota parsimonia in ceea ce priveste semnele de exclamare.
Altul, prin magazine: PRET SOC!!!!!!! CEAPA LA 1,20 LEI/KG, sau variante, la fel de socante. Iui, ma lasa fara replica, sau probabil asta si e rostul multiexclamarii de tipar mare, amortirea mintii si a organelor de glas, si dezmortirea instant a dejtelor care pipaie frenetice (!!!!!!!) dupa maruntis, sau mai mare, in functie de rezervele ivernale dezirate, sau numarul de borcane de zacusca planificate de orice buna gospodina, inca sub soc sau proaspat iesita din.
In categoria anunturi socante intra si NEWS ALERT-urile de pe la stiri: deja usor dezorientata de benzile de stiri in romana, engleza, nationale si locale de alearga pe ecran, incat nici nu am timp sa constat cum trebe vesmintele si machiajul anuntatoarei, azi am avut prilejul sa fiu martora la un NEWS ALERT de exceptie. S-a produs pe fondul unei interminabile discutii despre motivarea arestarii nu stiu cui, care din cate imi dau seama face sa vuiasca tara intreaga prin intermediul cablului, si anume: UN AMERICAN SI-A UCIS NEVASTA SI CEI DOI COPII!!! De notat ca locuiau intr-o rulota. Cam asta am aflat despre marile state unite azi. Probabil ca urmau ceva rezultate din FOTBAL!!!!!!!!! indata dupa vestea care va zgudui aceeasi tara intreaga, ca ANUL SCOLAR 2010 SE ANUNTA DEZASTRUOS!!!!! (in Romania).
Aceleasi principii nescrise si necitite de nimeni nicaieri sunt urmate si de cetatenii care au ceva de comunicat vecinilor si necunoscutilor, celor rau intentionati in general: VA ROG SA NUMAI PARCATI IN FATA GARAJULUI!!!!!!!!!! Caveat lector!!!! Sa vedeti ce-oi face daca vamai prind asa cum am facut-o de nu stiu cate ori pana acum, ca numai blocati garajul, si acum nu mai vorbesc politicos cu ''te rog", daca semai intampla, nu mai o sa uzez de expresii multmai urate.
Ce ma gandesc eu: nimic in mod special, imi lipseste declicul ala care insoteste mini-revelatiile, de faci aha! asta este, am inteles. Mini cauzalitatatile scuzative in general sunt slabute si poate nu prea tin, deschise interpretarilor, in numar direct proportional cu semnele de exclamare, dar imi zic totusi ca romanii sunt un popor cu multa imaginatie si stiu ei ce stiu. Acu' MI-I SOMN!!!!!!!!
Amintiri din vacanta
Asa departe pare inceputul lui august, ca si sfarsitul lui, incat ma napadesc nostalgiile...dupa iarba arsa din Bretagne, cele douaj si mai multe grade zilnice, tantarii care ne mancau noaptea din cauza de somn cu fereastra deschisa, prea copioasele mese zilnice de cate 4 ori pe zi, cam ca prima data in zona respectiva, acu ceva mai mult timp in urma. Am concluzii proaspete insa:
- daca bibilul are febra din cauza de crestere de dinti (sau putea sa fie diareea care il bantuia de o saptamana) doarme somn de voie tot mersul cu masina
- daca bibilului ii trece febra in prima zi, noaptea urla de voie, intre 8pm si 6am
- cand se libereaza de toate ravagiile varstei, se trezeste la 9 dimineata
- cand se trezeste la 9 dimineata, nu mai doarme la pranz, decat plimbat cu caruciorul
- cand tre' plimbat cu caruciorul, o face bunica (iuuuuuuui)
- francezilor le place varza à la Clouj si zacusca facuta de moa
In rest, calm si voie buna, o plimbare la La Gacilly, mirific orasel, cu o expo de fotografii in aer liber si aere de resedinta secundara pentru cei mai norocosi dintre hexagonezi, vizita la padurea Broceliande, unde am vazut copacul de aur in care salasluieste ce-a mai ramas din Merlin, inconjurat de tepuse de piatra - ce-a mai ramas din cei cu tendinte spre poligamie, transformati astfel de nu mai stiu care frumoasa din legenda, asa le trebe daca umbla aiurea.
In pauza dintre Bretagne si Dordogne, am mai tras niste concluzii intermediare, dar nu mai putin folositoare:
- daca bibilului i se permite sa se joace cu laptopul, o face
- daca bibilul o face, il strica
- daca e stricat, nu mai pot executa mirifice scrieri, ca de calculatorul de la birou, nu ma lasa nici sa ma apropii, si oricum il inchide si deschide cum vrea degetelul lui, din admiratie pentru clipocelile nush' caror butoane de pe acolo
Dupa intelepciunea picata asa, cam para malaiata pe ici pe colo, am zis ca suntem luminati, si putem sa ne retragem la o casuta in Dordogne, unde se face vin, prune uscate si foie gras. Zis si facut. Un drum impecabil, bibil agitat la minim, casuta mirifica, cu vedere catre un drum, mai incolo catre un camp. Dimineata mancam in ritmul insectelor care cadeau de pretutindeni pe masa, dupa mesele le acordam cu zumzaitul as zice pasnic dar nu vreau sa exagerez al unei libelule mutant care s-a indragostit de barna de pe tavanul din salon, prilej de urlete neostoite din partea tanarului. Cand se calma, ne retrageam la piscina, unde am descoperit ca mai-nainte mentionatul adora sa se balaceasca, de unde am pus pe lista de posibile meserii, cea de inotator profesionist. Acu e liber ca libelula dordoneza sa aleaga intre balerin, genetician si spintecator de valuri.
Am vizitat cu interes si mare greutate castelul resedinta privata al musiu ambasadorul Frantei in Germania, unde am fugit dupa bibil prin capela, si am asistat la tipetele incantate ale aceluiasi cand dadea de ecoul propriu. Greutatea provenea din lehamitea ivita instant la vederea pietrisului de pe toate cararile asa zis practicabile ale respectabilului cuibusor, si dupa aia din preumblarea cu el in brate, are 12 kile si ample miscari ale corpului, nu intotdeauna armonios coordonate. Am supravietuit, ni s-a confirmat ca un bonus o concluzie de o aveam trasa de pe meleaguri pariziene, ca piticul e greu. Si mare. Si agitat.
Dupa aia plecarea catre Timisoara: iui. Un drum a facut ceea ce eufemistic si optimist indica mama soacra ca formare de plamani. Las' ca nu era singurul din avion, copiii chinezi au urlat mai cu spor decat el. La Munchen ne-am relaxat umpic, si am plecat catre Timi: buna intuitie a inginerului de consort, care ii da biberonul cand decolam. Somn de voie pana la Timi.
Am ajuns la Timi, se strica laptopul local, ajutat putin de acelasi inginer de consort, reparat de nea Doru, multumim. Speram din tot sufletul sa nu ni se confirme concluziile finale ale vacantei, si anume ca tanarul se trezeste la 7 jumate cand nu e acasa. Ni se confirma, cu o aproape insesizabila diferenta: se trezeste la 7 fix. Azi la 8 juma', de unde rezulta un chef de a nota din intelepciunile lunii trecute, spre vesnica lor pomenire. In rest, e cald, bine, m-am specializat in slalom special cu caruciorul printre gropile aparute pe trotuar in urma aplicarii directivei europene de crea conditii timisorenilor pentru infiintarea tronului la ei in casa si nu in curti, in localuri de lemn, vidate cu regularitate sau nu de cine tre' sa o faca. Execut slalom si printre schelele caselor care se primenesc de sus pana jos cu ocazie speciala, asta imediat dupa cei 5 metri de teren oblu dintre o lucrare si alta. Da, da, ii fain totusi, mananc rosii si castraveti de casa, bibilul sta cu mama, eu cu gagicile, asta e cel mai important. Inca 10 zile, si o sa imi fie dor de santuri si schele vs ploaia marunta à la parisienne, traiasca vacanta.
- daca bibilul are febra din cauza de crestere de dinti (sau putea sa fie diareea care il bantuia de o saptamana) doarme somn de voie tot mersul cu masina
- daca bibilului ii trece febra in prima zi, noaptea urla de voie, intre 8pm si 6am
- cand se libereaza de toate ravagiile varstei, se trezeste la 9 dimineata
- cand se trezeste la 9 dimineata, nu mai doarme la pranz, decat plimbat cu caruciorul
- cand tre' plimbat cu caruciorul, o face bunica (iuuuuuuui)
- francezilor le place varza à la Clouj si zacusca facuta de moa
In rest, calm si voie buna, o plimbare la La Gacilly, mirific orasel, cu o expo de fotografii in aer liber si aere de resedinta secundara pentru cei mai norocosi dintre hexagonezi, vizita la padurea Broceliande, unde am vazut copacul de aur in care salasluieste ce-a mai ramas din Merlin, inconjurat de tepuse de piatra - ce-a mai ramas din cei cu tendinte spre poligamie, transformati astfel de nu mai stiu care frumoasa din legenda, asa le trebe daca umbla aiurea.
In pauza dintre Bretagne si Dordogne, am mai tras niste concluzii intermediare, dar nu mai putin folositoare:
- daca bibilului i se permite sa se joace cu laptopul, o face
- daca bibilul o face, il strica
- daca e stricat, nu mai pot executa mirifice scrieri, ca de calculatorul de la birou, nu ma lasa nici sa ma apropii, si oricum il inchide si deschide cum vrea degetelul lui, din admiratie pentru clipocelile nush' caror butoane de pe acolo
Dupa intelepciunea picata asa, cam para malaiata pe ici pe colo, am zis ca suntem luminati, si putem sa ne retragem la o casuta in Dordogne, unde se face vin, prune uscate si foie gras. Zis si facut. Un drum impecabil, bibil agitat la minim, casuta mirifica, cu vedere catre un drum, mai incolo catre un camp. Dimineata mancam in ritmul insectelor care cadeau de pretutindeni pe masa, dupa mesele le acordam cu zumzaitul as zice pasnic dar nu vreau sa exagerez al unei libelule mutant care s-a indragostit de barna de pe tavanul din salon, prilej de urlete neostoite din partea tanarului. Cand se calma, ne retrageam la piscina, unde am descoperit ca mai-nainte mentionatul adora sa se balaceasca, de unde am pus pe lista de posibile meserii, cea de inotator profesionist. Acu e liber ca libelula dordoneza sa aleaga intre balerin, genetician si spintecator de valuri.
Am vizitat cu interes si mare greutate castelul resedinta privata al musiu ambasadorul Frantei in Germania, unde am fugit dupa bibil prin capela, si am asistat la tipetele incantate ale aceluiasi cand dadea de ecoul propriu. Greutatea provenea din lehamitea ivita instant la vederea pietrisului de pe toate cararile asa zis practicabile ale respectabilului cuibusor, si dupa aia din preumblarea cu el in brate, are 12 kile si ample miscari ale corpului, nu intotdeauna armonios coordonate. Am supravietuit, ni s-a confirmat ca un bonus o concluzie de o aveam trasa de pe meleaguri pariziene, ca piticul e greu. Si mare. Si agitat.
Dupa aia plecarea catre Timisoara: iui. Un drum a facut ceea ce eufemistic si optimist indica mama soacra ca formare de plamani. Las' ca nu era singurul din avion, copiii chinezi au urlat mai cu spor decat el. La Munchen ne-am relaxat umpic, si am plecat catre Timi: buna intuitie a inginerului de consort, care ii da biberonul cand decolam. Somn de voie pana la Timi.
Am ajuns la Timi, se strica laptopul local, ajutat putin de acelasi inginer de consort, reparat de nea Doru, multumim. Speram din tot sufletul sa nu ni se confirme concluziile finale ale vacantei, si anume ca tanarul se trezeste la 7 jumate cand nu e acasa. Ni se confirma, cu o aproape insesizabila diferenta: se trezeste la 7 fix. Azi la 8 juma', de unde rezulta un chef de a nota din intelepciunile lunii trecute, spre vesnica lor pomenire. In rest, e cald, bine, m-am specializat in slalom special cu caruciorul printre gropile aparute pe trotuar in urma aplicarii directivei europene de crea conditii timisorenilor pentru infiintarea tronului la ei in casa si nu in curti, in localuri de lemn, vidate cu regularitate sau nu de cine tre' sa o faca. Execut slalom si printre schelele caselor care se primenesc de sus pana jos cu ocazie speciala, asta imediat dupa cei 5 metri de teren oblu dintre o lucrare si alta. Da, da, ii fain totusi, mananc rosii si castraveti de casa, bibilul sta cu mama, eu cu gagicile, asta e cel mai important. Inca 10 zile, si o sa imi fie dor de santuri si schele vs ploaia marunta à la parisienne, traiasca vacanta.
Inscription à :
Articles (Atom)
Cât câcat de timp liber fara retele sociale
Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...
-
Nu mere televizorul, se vede clar in urma faptului ca ma apuc de scris a doua oara in seara asta. Da' a mers ieri, si iaca ce: ma uitam... -
N-am vrut nimic special, invitati am avut de doua ori in viata, la sub 10 ani, nu mai stiu exact cand si cand. Am zis ca vreau un parfum, s...
-
Imi venea sa zic "imbatranire" in titlu, dar mi-a trecut repede. Stiu ca adun experienta asadar, cand constat ca ceva care a...