Dupa un an

si ceva zile mai precis, ca de fix dupa un an eram in fata laptopului matern ascutindu-mi rabdarea si unghiile la o manichiura tacticoasa pana asteptam sa apara cate o litera pe ecran. Ce-i mai nou asadar, ce a ramas neschimbat plus cateva reflectii personale asupra faptului de a fi si mama.

Aspect exterior: creste, creste, ii schimb garderoba o data la doua luni, ce as vrea sa fiu si eu in pielea lui din punctul asta de vedere. Mai bizar e faptul ca e blond (inca zic eu), parca nici nu e al meu cand ma uit la el, dar e dragut asa, are scuza perfecta cand se apuca sa urle prin magazine/avioane/cabinete de doctori etc. Acu inteleg cand mai aud pe unul altul zicand ca nici nu isi da seama cum trece timpul, mai ales cand am pus in cutii hainele de o luna, parca-s de papusa.

Mancatul: capitol unde intelegerea mutuala pe care incerc sa o cultiv cam scartaie. Ii fan de biberoane si lapte, nu mai mananca mancarea pe care i-o fac eu, numai aia din comert. Pregatirea mesei dureaza de 3 ori mai mult decat ingeratul in sine, caci trebuie sa aiba la dispozitie: fluturele, catelul, 2 linguri, cutia de compot si aia de iaurt, pe care le arunca pe jos unul cate unul si eu trebuie sa le adun si sa i le dau inapoi. Inainte sa ii dau obectul in mana, casca gura si poate si inghite, daca nu, scuipa. In restul timpului, nu casca gura decat ca sa urle.

Cand eram la biberoane, era infinit mai simplu: bib 15 minute, digestie, vomitat, dormit. NU plans.

Dormitul: de la opt jumate seara, la opt ziua, cand ploua - cate doua sieste pe zi, in rest, una. Mai demult facea 3 sieste pe zi. Aici n-am ce zice decat sa nu isi piarda naravul.

Deplasarile: peste tot, si mai ales unde nu trebuie, cu precadere in jurul ghiveciului unicei plante pe care am reusit sa nu o ucid inca, pentru a imprastia pamantul peste tot, nu inainte de a-l verifica la gust, evident. O neta preferinta pentru bucatarie si sertarul de cratiti si oale, pe care le rearanjeaza dupa principiul feng shui al bebeului, adica da cu ele pe jos.

Din nou capitol unde era mai simplu mai demult, cand statea in scaunul care ii vibra bucile sau in leganut. Si cand te gandesti ca abia asteptam sa inceapa sa umble. Mai are un pic si o sa umble umble, ma ingrozesc...

Vociferarile: la fel de galagioase ca intotdeauna, acum acompaniate de degetul aratator indreptat cu mai multa sau mai putina precizie catre tinta vizata. Cand chiar nu inteleg ce vrea, flutura din mana. Plange din orice si tine mult, zice "dada" cand il vede pe genitoru-i, eu inca nu am vreo denumire. Abia astept sa vorbesca f-un cuvant doua, ca asa e cam impiedicata relatia cu el.

Comportament: incep sa imi dau seama ca are o vointa si intentii ceva mai clare, insa nu inteleg de ce ii loveste pe copiii cu care se joaca, desi nu ii fac nimic, ba dimpotriva. O sa tin minte pentru eternitate cand i-a dat una in cap unei fetite la nisip cu o tigaie de plastic, asa din senin, si dupa aia radea...oare sa ma ingrijorez (?)

In general: ma gandeam ca la un an, bibilii sunt o tzar mai rasariti, ma asteptam sa zica o vorba doua sau macar sa am impresia ca am cu cine ma intelege - vise...Cateodata ma cam plictisesc, nu prea intelg ce vrea sa faca, ce jocuri ii plac, il las sa se joace singur si mi se pare ca e OK, dar totusi ma simt vinovata ca nu fac mai multe pentru el; in acelasi timp, nu prea stiu ce altceva as putea face. Cand eram mai mica nu intalneam astfel de probleme jucandu-ma cu papusile, si o faceam zile si ore in sir, acu nu mai am rabdare sa il vad un pic mai mare si mai dialogand cu mine. Nu sunt facuta sa fiu mama de bebe, e clar, asa cum nici sarcina nu mi-a facut cine stie ce placere. Nu stiu cum unii pot sa se extazieze asa de cate un bebe, si sa fie asa de absorbiti de "relatia" cu el: care "relatie" (in afara de cea strict fizica, normal)?

Si nu in ultimul rand, o intrebare super egoista dar nu pot sa ma impiedic sa mi-o pun: oare daca nu era asa dragut, cum as fi fost in preajma lui? Stiu un cuplu cu o fetita cam negricioasa, cu un nas pana in gura si urechi enorme, cu freza de Tintin, si totusi ei zic ca e o printesa. Probabil ca nu ne uitam la acelasi copil...hai ca inchei inainte sa devin si mai "lucida" decat doza universal acceptata, redeschid subiectul peste un an.