Amintiri din China

Pana cand trece durerea de spate si lenea si iarna, m-am gandit sa notez cate una alta de prin preumblarile noastre, sa ramaie ceva si pentru posteritate.

Prima parte e din China. Cum is o gramada de povestit, mai bine zic mai putine si esentiale, desi nu bag mana in foc ca nu ma apuc de discutat pe coclauri intre punctele astea cele mai cele.

1. Impresie generala: luna iunie la Shanghai, luna celor o mie de cuptoare, la fel si iulie, august, septembrie si juma din octombrie. Cuptoare care functioneaza cu vapori fierbinti de apa, care se lipesc definitiv de tine imediat ce iesi din casa. Multi chinezi pe strada, asa de multi ca la un moment dat nici nu ii mai observam. In fiecare zi, la orice ora, sambata si duminica mai dihai decat in restul saptamanii, plin de ei ei metrouri, autobuze, magazine. 2-3 chinezi la un loc produc un volum de zgomot egal cu un picamer, in grup mai creste cu ceva mii de decibeli.

2. Orasul: fain, mare, curat-murdar, cu zgarie nori à la New York si si mai si, imprastiati printre strazi de cocioabe cu acoperisuri din saci de plastic. Is de toate: magazine de super lux si piete unde vand mancare pe jos, biciclete de 2 bani si masini de sute de mii de euro. Nici un moment de liniste, niciodata.

3. Limba: noroc cu mainile. Pana la plecare am apucat sa invat sa negociez preturile la piata, am facut sa rada o gramada de chinezi cu pronuntia mea, am inteles ce-i aia sa se inteleaga mutu' cu surdu'. Stratagema de supravietuire: sa fiu atenta la ce-i in jur si sa arat cu dejtu ca aia vreau - valabil de la restaurante la baruri la saloane de coafura si restul. Detaliile nu mai conteaza, important era sa obtinem macar 20% din ce voiam. De unde cand am cerut carne de pui in Muntii Galbeni ne-am trezit cu un lighean cu zama de spalatoare si un pui intreg in el, am mai primit si un lighean de tofu cu ciuperci da' nu mai stiu ce am cerut samd. Nimeni nu vorbeste engleza, si oricum daca dau impresia ca vorbesc nu inteleg de fapt nimic, te aproba doar ca sa "save face".

4. Mancare: e de toate. Am inceput cand nu aveam stratagema de supravietuire de la 3 intr-un restaurant Sichuan, cu meniu in chineza exclusiv si poze. Dupa ce am mancat 3 bucati de carne innecata in ce am deliberat dupa ca era un sos de piper si ardei iute, nu mi-am mai simtit cavitatea bucala o zi intreaga. Cele mai faine: "all you cand eat and drink" sushi, cu 17 euro de persoana: stai pana la 2 dimineata si tot comanzi de toate, loc preferat pentru petrecerile de zile de nastere. Printre favorite: gambas in sare la restaurantul Hong Kong, orez cu lapte de cocos de la thailandez, hot pot de pe strada, galuste cu legume de pe strada, creveti vii de la shanghaiez, rata à la Beijing. Pe ultimele locuri: dulciurile care nu erau din orez lipicios cu sos de soia sau fasole rosie, prajiturile ca niste bureti, inghetata facuta cu apa colorata. Dubitative: crenvursti cu porumb, oua fierte in ceai.

5. Oamenii: nu poti sa ii cunosti daca nu vorbesti limba. M-am imprietenit cu profa mea de chineza, care plangea la filme, ma tine de brat pe strada, abia astepta sa se marite ca sa il aduca pe taica-so din provincie sa stea cu ea, purta sandale cu sosete vara si avea cel mai superb par lung si negru si intins pe care l-am vazut vreodata. Facea un master in lingvistica engleza, copia de pe unde apuca, eu ii corectam ce scria in engleza, se pregatea de un doctorat in acelasi fel ca masterul, ca la ei nu exista copyright, numai plagiat.

Colegii de la universitate: cei mai super. Toti veniti acolo in gap year sau altceva asemanator, iesiri la baruri cel putin o data pe saptamana, tinut curs cu cate 50 de chinezi cand vreunul nu se trezea din mahmureala. Dupa nici 5 minute de stat de vorba cu un american, am aflat de tunsoarea pubiana a prietenei lui si ca ii place de mine, si ca daca vreodata raman single sa il caut neaparat. Dupa 10 minute de povesti cu o australianca, am aflat despre toti fratii si surorile ei, cumnati, cumnate, parinti, catei, pisici, nepoti, nepoate. Facea baby sitting la directorul de studii, care cel putin o data pe luna ne aduna la el la pizza. De unde prostul obicei de a crede ca la lucru te poti intelege fain cu toti colegii, inclusiv sefii.

6. Cumparaturile: cu japca, faceam triajul acasa. O pereche de papuci pe saptamana, haine purtate de cel mult 2-3 ori, de unde alt prost obicei de a-mi lua chestii ieftine si multe in loc de scumpe si de calitate. Mancarea "normala" de la supermarketul de import, da' nu aveam de ales, nu puteam sa ma duc cu ulceluta cu orez dupa mine la scoala cum faceau colegii mei chinezi.

7. Altele: nici o sala de curs nu avea incalzire iarna / clima vara, purtam palton si scriam cu manusi, studentii nu aveau apa calda nici caldura in dormitoare, pentru aia nu i-am auzit mai mult decat constatand faptul si incalzindu-se cu sticle de ceai. Toti invatau pe rupte, in clasa nu vorbeau de loc neintrebati, ba chiar si intrebati era greu sa scoti ceva de la ei. De unde impresia ca scoala e un loc unde in general te produci ca sa inveti. Impresie iremediabil schimbata in Franta.

Conceptul de "saving face": nu stiu inca daca ader la el 100%. Practic nu trebuie sa jignesti pe nimeni in fata, mai ales daca sunt si altii prezenti, si e valabil si in sensul de "give face" - sa zici ceva de bine despre interlocutor, sa ii dai satisfactie. Era aplicat de toata lumea, inclusiv de profesori studentilor: sa certi un student in fata clasei e oroarea maxima pentru ala certat. Nu am auzit de asemenea cazuri cat am stat acolo. Incet, incet se cam toceste simtul critic dar si nevoia de a baga de vina prea repede.

Cand aveam autobuz la 7 ca sa ajung in campusul meu, trebuia sa fiu in statie la 7 fara un sfert, ca la fara 10 pleca. Peste tot trebuia sa fii mai repede cu un sfert de ora decat ora anuntata.

Barbatii scapa de barba cu penseta, femeile nu se rad la subrat nici pe picioare (dar nimeni nu miroase a transpiratie, ciudat), toate au umbrela vara ca sa nu se bronzeze. Pot dormi in picioare in autobuz, in metrou, oricunde, oricand, in orice conditii. Ca sa te urci in metrou sau autobuz tre' sa dai viguros din coate, urcarea si coborarea se fac in acelasi timp, castiga cei mai puternici.

Nu stiu sa stea la coada, prima replica invatata in chineza a fost" stai la coada", repetata de zeci de ori, de la un moment dat era chiar ciudat daca nu strigam la vreunul "pai dui le!!".

Da' a fost fain, m-as intoarce oricand, mai ales cu piticul, i-ar placea, sunt sigura...

Starea de vorba

Dupa ce am impactat iar juma de apartament in masina ca sa schimbam ninsoarea de la Paree cu ploaia din Bretagne, dupa ce am facut cei 500 de kilometri corespunzatori, si dupa ce ne-am odihnit regulamentar fo 5 zile dupa care m-o luat durerea de cap, am constatat cu stupoare ca in jumatea de apartament situata acum in camera nu exista nici un fir de paracetamol.

M-am felicitat pentru rigoarea impactatului (te mai uiti la un amarat de paracetamol cand aveam cu mine unelte pretioase de machiat - 2 cutii, plus uscator de par plus inclusiv descretitor de podoaba capilara) si am pornit la farmacia satului, in 3 ianuarie la orele unsp'ce catre amiaza. Am luat pretiosul odor cu mine, in caruciorul respectiv, sa mai scoata nasul prin aerul proaspat de Atlantic, cu vagi accente de scoici si alge esuate, ceea ce nu prea gasesti la oras de exemplu. Intru si ma caut la buzunar de rabdare, constat ca sunt inarmata cu doza dubla, cate una in fiecare teaca. In fata mea 4 persoane. Dupa 2 minute in spatele meu 3 persoane. Un nene de cel mult treij' de kile imbracat asezat in unicul scaun de acolo. Miros de alifii promotionale, siropuri de tuse, uleiuri esentiale scoase la testat, toate raspandite intr-o intensa duhneala de mahoarca, venind dinspre musiu' cela de pe scaun. Atmosfera propice discutiilor deci, care se si desfasoara de altfel, cu o usurinta care ma inspaimanta un pic, caci eu nu aveam pregatita alta replica decat urari de anul nou si o cutie de paracetamol va rog multumesc.

- 59,60 de euro va rog, multumesc (fuga in spate) uite, aveti aici si un calendar pe 2011
- Multumesc frumos, ce draaaaagut...imi pare rau sa va inoportunez dar ati mai putea sa imi dati unul pentru mama, scris mai mare daca se poate
- Dar bineinteles (fuga 2 in spate), acesta e singurul model ramas, sper ca merge!
- Merge, merge, e cam mic scris, dar o sa ii spun sa isi puna ochelarii hahaha! Priviri complice catre restul clientilor, zambete de la cunoscuti, incurajari de la cea din spatele meu, eu il sterg de muci pe tanar. Multumesc inca o data si an nou fericit!
- La fel si dumneavoastra, o dupa amiaza placuta la toata familia, transmiteti urarile mele mamei!
blablabla

Nenea cu reteta:
- Vai, aveti o rinofaringita nu? V-a dat antibiotice, inseamna ca e destul de grav, va doare gatul, nu?
- Da, cred, nu stiu exact, ma doare si tusesc
- Sa stiti ca e sezonul, nu sunteti primul, sa faceti si inhalatii, trece mai repede, aveti grija la frig, sa va puneti bine fularul la gat!
- Multumesc.
- Va notez pe cutii modul in care trebuie sa le luati: Spune pe litere in timp ce scrie pe cutii ce scrie deja pe reteta care ramane la nenea respectiv. Uitati exact asa scrie si pe reteta (!!) sa incepeti sa luati chiar acum cand ajungeti acasa si (vai, nu calendar!!) uitati un calendar si pentru dumneavoastra pentru 2011! (asta arata ca si cand ar putea citi litere mai mici de 20, hai ia-l si du-te, te rooog)
- Multumesc (ufffff!), dragut din partea dumneavoastra, multumesc frumos, la revedere!
blablabla

Tanti fara reteta:
- As dori un sirop de tuse, seaca, pentru fata lui Madam X, o cunoasteti, nu? Tuseste de 2 zile si madam mama e ingrijorata (incepe sa ma doara spatele, ma uit la usuraticul de pe scaun, nu da seamna ca ar vrea sa se miste, frumos din partea lui)
- Deci dureaza de 2 zile...a vazut un doctor?
- A, nu, nu e foarte grav, sa ia siropul mai intai, dupa aia se duce la musiu Y daca nu trece.
- Cam cate kilograme are?
- Imi pare rau, dar nu stiu detaliile astea, are 12 ani e lui Madam X de langa posta.
- O cunosc pe Madam X bineinteles, dar nu imi aduc aminte de fata ei...e aproape la fel de inalta ca mine, nu?
- Ar fi bine sa stiti cate kilograme are, e important pentru dozajul siropului (dilema asta TREBUIE rezolvata la farmacie in cel putin 10 minute de catre 2 persoane care nu o cunosc asa de bine pe fata aia). Va dau Z, va scriu dozajul pe cutie, in functie de greutate (spune pe litere fiecare cuvant in timp ce scrie) si uitati si (nuuu caleeeeendaaaaar!) niste esantioane (uffff) de crema si gel de baie, asa puteti descoperi noua gama pe care o avem de anul acesta.
- Multumesc frumos!
blablabla

Usuraticul:
Povesteste ceva cu farmacista in barba, tine la confidentialitatea client-vanzator de medicamente, imi ciulesc urechile si aud ca nu ii mai stau dintii in gura de cand nu stiu ce si ii trebuie exact gelul asta cu al carui tub gol a venit direct de acasa. Tuseste ca sa ma indepartez, nu o fac, trece la un volum normal pentru restul cererii.
- Si niste nu stiu ce ca sa ma las de fumat, exact modelul asta care asa si pe dincolo, stiti numai asta merge.
- Vai dar modelul asta (sa nu zici ca nu mai este!) nu mai este, vai blablabla
- Blablabla...blabla, multumesc, cu placere
-...blabla?
-Blablabla (calendar?) o dupa amiaza placuta
- ...blabla! blablabla (mi se ruuuupe spatele)

Imi vine randul. Sare cu gura tanti de un metru zece si opj de ani din spatele meu
- Buna ziua (pe un ton de repros maxim tradus de mine ca "iar am venit, a nush cata oara azi, ceva nu e in regula, nu imi place sa vin de nush cate ori, ar fi cazul sa va mobilizati"). Nu indraznesc sa o intrerup, are si un caine in poseta. Pe un ton sec: am venit dupa siropul lui Madam W, ha, asteapta de azi dimineata, ha (in "ha"ul ala recunosc lucruri grave, inabusite de dragul pastrarii unor relatii sociale decente).
Farmacista se fastaceste toata, ii aduce siropul: va dau si reteta inapoi.
- Poftim?
- Reteta de la doctor, e aici cu siropul! pe un ton cu trei sferturi de octava mai sus decat normal
- Daaaa? Multumesc (la fel de sec). Si, ati vazut ca are asigurare complementara, no?
- Vai, nu m-am uitat (nu te uitaaaaaa, te rooooog), dar o sa rezolvam cand trece ea dupa-masa!
- Mda, cum doriti, dar sa stiti ca are, ha, puteti sa va uitati (nu, draga, nu se uita, intelege, pleaca, plimba poseta!)

Imi vine randul, iau paracetamolul si plec. Fara calendar, fara dozaj scris pe cutie si repetat litera cu litera. Durata socializarii la farmacie: dooj de minute in cap. La intoarcere unchiul consortului imi confirma ca farmacia e sezatoarea satului, mai ceva ca tutungeria, si inca acu e bine, ca vara e si mai multa lume, toti trec sa dea buna ziua farmacistei, deosebit de amabile si saritoare. Traiasca politetea hexagonala.

Pregatiri franco-romane de sarbatori

Am inceput ziua ca tot omul cu scaun la cap (canapea sub fese) uitandu-ma pe geam, ca sa vad cand se opreste ninsoarea. Nici gand, deci am ramas pe canapea, pana pe la 5 cand a inceput sa ninga si mai tare si sa viscoleasca. In momentul ala, am imbracat tanarul, mie mi-am pus inca 3 randuri de haine, nu mi-am luat manusile, nu am facut lista de cumparaturi si am plecat.

Apreciez cum nu se poate non-frenezia francezului in ale facutului de cumparaturi, spre deosebire de stuparaia din Romania la ocazii festive. Cel putin nu se prea inghesuie la supermarché, ca fiecare isi ia vinul, branza si fructele de mare din buticuri special dedicate, nu de pe rafturi cu reduceri galbene peste tot. Sau cel putin inca nu i-am vazut eu stuparind pe la supermarchéuri cu ocaziile astea.

Insist in cap ca trebuie neaparat sa iau cereale tanarului pentru micul dejun, sa nu uit ca ultimele doua dati, si purced. Trec nepasatoare pe langa rafturile cu pui galbeni hraniti in aer liber cu porumb, situatie repercutata generos asupra pretului, iau niste pulpe clasice, mai palide, dar fara OGM.

Iau cafeaua cu cicoare a consortului, pentru mine niste ciocolata, ca mi se pare ca bag prea multe calorii cand indulcesc cafeaua cu 4 bucati de zahar, macar in asta nu pun zahar. La facutul calculelor dupa, puteam de fapt sa continui, si sa pun chiar 6 bucati de zahar, ca erau clar mai putine calorii decat in ciocolata aia. Compensez repede in cap cu promisiunea de a manca numai 2 bomboane pe zi in loc de 5 pana se termina ciocolata.

Iaurtul tanarului, nervi ca nu mai aveau biscuiti moi pentru astia micii, ca aia tari ii gasesc peste tot pe covor sturciti, ca clar nu ii poate roade cu aia 8 dinti ai lui, ce sa ii mai iau ca sa nu manance zilele astea (ca de fo 2 saptamani nu mai manca sarat, numai dulce), a, peste. Cum mie nu imi place pestele (in afara de ala sub forma de sushi si sashimi) nu pot sa mananc odata cu el si sa ii arat ca imi place, cum imi zise pediatrul sa fac, asa ca iau nuggets pe care sa ii scuipe/dea luc' tac-su/arunce pe jos. Zice ca is 100% peste inauntru - ii cred.

Trec la garnitura: cartofi prajiti inghetati cu ierburi pe care ii fac la cuptor fara ulei, cu 0,85% mai putine calorii decat aia clasici, imi pare bine ca fac un gest pentru colesterolul nostru, sunt chiar mandra, astfel incat completez cu un pachet de biscuiti. Pentru duminica fac o portie extradordinara de cartofi cu paparada la tigaie, cu castraveti murati, sa te lingi pe dejte numai cand te gandesti nu alta.

Am trecut pe la pitarie sa iau bagheta tradition nu prea arsa, nu aveau, a trebuit sa completez cu un corn cu ciocolata alba, pe care, rezonabila fiind, intentionez sa il mananc in 2 zile. Am uitat cerealele tanarului, din cauza ca nu aveam lista, mi-au inghetat mainile pe carucior din cauza de lipsa de manusi, in rest am terminat pregatirile. Maine si poimaine mergem la francezi la sarbatorit, unde o sa stam in cerc in salon sau in dreptunghi la masa, si sa omoram plictiseala cu povesti despre zapada si starea drumurilor.

L-am imbracat si pe tanar adecvat, ca nu il mai puteam prezenta ca pe un bebe ca anul trecut, acum ii mare deja.




Sarbatori Fericite celor care trec pe aici.

Eu si ei

Nu toti, e clar, ca se stie dintotdeauna ca in general nu imi plac generalizarile, ci un numar foarte rezonabil de "ei", cei care locuiesc in hexagonul asta minunat leagan de civilizatie de ceva mai mult timp decat mine.

La inceput imi ziceam ca de vine sunt eu, ca de, cu varsta (nu, nu sunt in varsta, e un fel de a vorbi numai, sa se inteleaga) nu mai pot lega prietenii asa de repede si asa de faine ca atunci cand eram fata la mama. Dupa aia ma gandeam ca sunt ei, ca de, diferiti de carpatodanubianoponticii de noi, vosgopirineenii au altele mai bune de facut decat sa se intereseze de un strain. Dupa aia nu m-am mai gandit nimic, ca de, la un moment dat m-am plictisit de atata intoarcere pe fata si pe dos a problemei si m-am apucat de citit sau de uitat la filme. Inca o data dupa aia ma gandesc ca chiar sunt ei, ca de, prea s-au adunat multe ca sa fie chiar numai coincidente nevinovate.

Adunarea a inceput cu primul "chef" pe meleagurile astea hexagonale, un revelion. Socul a fost maxim: eu il cunosteam doar pe viitorul consort, care el cunostea pe mai multi de acolo insa pe vremile alea eu nu vorbeam bine franceza (cu musiu vorbeam in romgleza), dar acolo erau oameni care vorbeau engleza - nu cu mine. Am stat pe scaun toata seara si mi-am imbunatatit simtitor pronuntia lui "oui, ça va" din raspunsul la intrebarea "ça va?" pe care mi-o punea cate unul altul din cand in cand. De notat ca la aparitia noastra la cheful ala a trebuit sa ii pupam pe toti pe obraji de 2 ori (ma gandeam ca dupa asta o sa fim ca niste siamezi, dar nu). Aveam 2 brate in plus, doua picioare, un cap si in general un corp care ma stinghereau si as fi vrut sa nu fie acolo, ca sa ma simt mai in largul meu. Muzica era incet ca sa nu deranjeze vecinii, toti vorbeau unii cu altii in picioare cu cate un pahar in mana, nu intelegeam despre ce si nimeni nu se ostenea sa ma includa si pe mine in povestile lor. Ca eu eram (si sunt) de parere ca atunci cand inviti un strain la tine e rostul tau ca gazda se il faci sa se simta bine, nu al lui sa isi gaseasca chestii de facut pana se da stingerea.

A doua "petrecere" a fost cam la fel, numai ca atunci vorbeam franceza. Tot asa i-am pupat pe toti cand am ajuns, si la plecare, desi cu unii (majoritatea) nu am schimbat nici un cuvant, numai patru pupaturi zgomotoase. Acolo am fost cu cadou, gazda nici nu s-a uitat la el (parca era obiceiul sa sa uite si sa zica macar multumesc daca nu sa se prefaca placut surprinsa), mi-am gasit un loc pe canapea (nici vorba sa mai stau in picioare cu un pahar in mana) de care nu m-am despartit decat in caz de forta majora. Forta majora era plictiseala, m-am bagat si eu in seama pe langa cate un grup care mi se parea mai volubil ca sa nu imi amorteasca limba si nimic. Nimic in sensul in care as fi vrut sa zic ceva, orice, gasesc subiecte de umplut tacerea destul de usor, si cand incepeam parca vedeam in privirile lor un fel de "mda, nu ne intereseaza de loc, si o sa incetam sa te ascultam in trei, doua, una secunde gata am plecat".

A treia "coincidenta" de felul asta (nu o mai consider ca atare, ci confirmarea celor mai sumbre banuieli in ceea ce priveste un numar rezonabil de locuitori ai hexagonului) a avut loc luni. M-am mutat de le ludoteca aia dintre 2 dealuri si o vale la una mai aproape pana se face vremea de umblat pe afara mai mult de 5 minute. Asta ii cam cat salonul nostru, cu jucarii mai multe, si participanti mai putini, ca e mica. Am stat in cerc (cam pe la toate intrunirile astea simandicoase se sta in cerc, forma geometrica generatoare de un maxim de stinghereala - cel putin la mine), pe scaune, si am incercat sa vorbim: eu dau cu gura, o mama (NU frantuzoaica get-beget) ma insoteste in dialog, descoperim chestii interesante, animatoarele taceau (erau doua de ele), si la un moment dat cred ca parea mai ciudat sa discutam in 2 cand in camera erau 7 persoane decat sa taca toti, deci am tacut si noi. Au mai aparut mame pe parcurs, dar astea nici macar nu mai dadeau buna ziua, animatoarele nici nu se mai uitau la ele. Mi-a trecut asa ca o parere prin cap ca de ce nu ofera cate o cana de ceai celor de acolo, erau destule cani, un fierbator, cutii de ceai, sigur s-ar fi oferit una-doua sa le ajute, am alungat gandul asa cum a venit si m-am dus sa desenez cu tanaru-mi.

In momentul ala mi-am dat seama ca da, sunt "ei", ca nu mai eram eu principalul necunoscut acolo, si tot se ignorau reciproc - o fac cu atata naturalete incat nimeni nu se (mai) simte prost ca nu-i bagat in seama, sau cine stie, poate nici nu s-au asteptat vreodata sa le fie remarcata prezenta. Nici la ludoteca aialalta nu se prea inghesuie la palavre, dar acolo spatiul mai mare nu prea indeamna la asa ceva, pe cand aici intr-o incapere asa de mica era sufocanta si apasatoare treaba.

M-am intors acasa si mi-am comandat mai multe carti si aproape m-am impacat cu gandul ca nu o sa am nimic mai mult decat cunostinte pe aici. Nici vorba de prietenii din alea in care sa mergi neinvitat la o cafea si sa povestesti pana noaptea tarziu si a doua zi sa o iei de la capat, sau sa-l cunosti atat de bine pe celalalt incat discutiile sa se invarta in jurul hainelor si zanganelelor de sezon, ca de restul stii tot, relatia aia ca un cufar mereu plin pe care numai sa mai pui cate un decor ceva pe dianafara, ca inauntru toate-s bune si frumos aranjate. Da-s tare faine cartile astea noi.

Mini paradoxuri

Din categoria lucrurilor inutile devenite indispensabile, m-am gandit sa abordez o indeletnicire dintre altele asemenea de primprejur, si anume cea de agent imobiliar. Nu cred ca merita denumirea de "meserie", nici macar supergeneraluldenimicsugeratorul "job", ca astea presupun macar 2 neuroni care se vorbesc prin sinapse macar de doua-trei ori pe zi.

E ciudat ca persoanele care se trezesc de dimineata si se intorc seara tarziu, fac trei ore de dus-intors la birou/acasa, ca majoritatea dealtfel, ca sa ce exact nimeni nu stie inca, au descoperit clar cum se fac din nimic cam doojdemii de euro in medie pe tranzactie. Vreau si eu.

Umpic de fond al problemei, ca sa nu vorbesc asa in vid: cum avem nevoie de o camera in plus, ca estimarile noastre de acu 5 ani nu se mai potrivesc cu realitatea de anul viitor, am inceput sa cautam un alt apartament care sa o contina. Din cauza de suburbii de capitala europeana, ne-om vedea nevoiti la o colaborare (fructuoasa sper) cu banca pe o durata de o viata de om (de pe la sfarsitul Evului Mediu, e drept) si intocmitul unei liste de prioritati, unde papucii in functie de sezon (vai mie) nu sunt de loc printre primele 10 aitemuri. Nici primele 15, dar sa nu fim pesimisti asa de negri. Cu gandul la aceste pierderi colaterale (vitale pentru unii) ne-am revizuit pretentiile vizavi de noua locuinta si implicit cei care ar trebui sa ne ajute sa o gasim.

Nu ne mai bazam pe vanzarile facute de particulari din momentul in care am auzit ceva care seamana cu "da, stiu, metrul patrat e cu 30% mai scump decat la vecini, dar in balconul asta am inmormantat un hamster, o feriga si varful de brad de cand eram copil la mama - merita investitia". Asadar pornim prin agentii imobiliare, ca astia macar incearca sa tempereze avantul sentimental al unora, se vede clar in preturile afisate. Prima agentie, mergem sa vizitam un apartament intr-o vila, cu o gradina si o camera in plus in gradina. Ne urcam in Mini-ul negru cu gri al fatucii (blonde) impecabil asortate vestimentar masinii, care probabil intentionat a varsat juma de sticla de parfum pe costumatie, si-a agatat cate cinci bratari la fiecare mana si niscai lanturi in jurul gatului si a uitat sa puna departe de vedere trei sferturi din podoaba toracica. Apreciez felul in care consortul se face cat poate ca nu vede indiscretia din urma, o urmez in salon/bucatarie americana/sala de mese. Aici e bucataria (no zau ca nu ma asteptam sa fie buda cu ditamai aragazul in mijloc), dincoace salonul (ioi, cata precizia), si sala de mese (vai ce stufoasa prezentare). Si toate astea trei fac 33 de metri, sau cum? Hmm, numai salonul...a, si sala de mese. Cum asa, ca salonul nostru e mai mare decat astea doua, si are numai 25 de metri. A, nu stiu atunci, o sa vedem la agentie cand ne intoarcem. Aici e baia (no spune tu draga), dincoace toaleta (aha), camera principala CU dulapuri incastrate (eee xtra or di nar) si celelalte doua dormitoare (na, gata vizita?). Sa va arat curtea...uite-o, si camera pe care au construit-o (superb), si garajul (minunat). Sa ne intoarcem la agentie. Nu prea sigura pe ea ne explica ceva despre metrii aia patrati de nu ii gasea la fata locului, n-am inteles nimic, numai ca ansamblul costa 690.000 de euro.

Urmatoarea fatuca vine la noi, sa ne estimeze apartamentul. Ma gandeam ca o sa faca pe Vanzator, De Case Vanzator zerozeronul, da de unde. Am povestit despre tinerii nostri cam un ceas, de la dieta la somn, la obiceiuri, la boli, la cu tetina sau fara, care lapte praf impotriva regurgitarilor, foarte interesant. La sfarsit imi zice ca ea oricum stie apartamentul, si uite atata face, si daca vreti va dau numarul de telefon al unui nene care vinde un apartament cu 4 camere in suburbia vecina...a, nu prin agentie, asa, prin altruism propriu. Sa ma tineti la curent daca se rezolva ceva, la revedere. A, nu avem apartamente cu 4 camere de vanzare la agentie. Pa.

Urmatoarea agentie ne duce sa vedem un apartament caruia ii trecea trenul prin balcon, superb, care avea un salon cat bucataria noastra, ideal, si la care dormitoarele dadeau in strada (etajul unu), DAAAR, argument feroce de vanzator jmeker cu experienta, strada e cu sens unic si puteti oricand sa inlocuiti ferestrele cu din alea cu geamuri duble. Discursul asemanator cu cel al fatucii cu zanganele si sanii pe dinafara, comisionul uuuumpicut mai mare insa, ca lui nu i se vedeau sfarcurile si avea ochelari Gucci.

Urmatorii care ne-au vizitat pentru contra-vizita de evaluare si prezentarea de oferte erau doi. Unu jmeker si altul invatacel. Invatacelul era la costum maro inchis lucios cu dungi verticale albe, subtirele ce-i drept, camasa kaki descheiata la 3 nasturi (dar nu avea par pe piept), gel in breton si pantofi de piele intoarsa (veneau pe jos pe o zapada de 10 centimentri proaspat cazuta) cu talpa de 2 milimetri maxim. El avea rostul de a produce zgomote subtile pe gura la momentele cheie, cand maestrul lui puncta sfarsiturile de fraza cu "n'est ce pas". Inainte de a-mi spune ca nu are nimic de vanzare cu 4 camere mi-a prezentat un catalog de patru dejte de gros cu procedura de vanzare, cum ei sunt cei mai tari din parcare etc.

Am mai avut de-a face si cu agenta care ne-a prezentat un apartament care nu avea inca instalate becurile, l-am parcurs cu lumina de la buda, ca am lasat usa deschisa. In dormitoare era lumina de la strada. Da, da, stim, cu sens unic, linistita ca un cimitir.

De notat intrebare de dooj de puncte cand le ziceam de intentia noastra de a cauta un apartament cu 4 camere: "si care e proiectul dumneavoastra?" - desi m-am balbait exemplar cand am auzit-o prima data, se vede ca am dat raspunsul bun din prima "sa cumparam un apartament mai mare (?!)", simteam o rasuflare usurata venind de dincolo de ecranul telefonului. In concluzie, nu am elucidat misterul acestei indeletniciri, ba dimpotriva, nici macar dupa atatea intalniri fata in fata, cert e ca trebuie sa fie ceva grozav de important, ca am zis doar cati bani merita in medie pe tranzactie, nu?

Printre pagini, randuri, litere

Cum ma uitam eu mai ceva zile prin rafturile de la biblioteca, dadui peste o carte franco-franceza pe care nu am citit-o inca si cum autorul to'ma a castigat premiul Goncourt anul asta (cu alta carte, e drept), am zis cat rau poate sa imi faca sa vad si eu in ce consta treaba. Iau asadar romanul "Platforme" de Houellebecq in manute, lectia de pronuntie in botic (ca nu se zice "hulebec" ci "uelbec" - Thomas era prea hm, neaducator de renume scriitoricesc, desi mult mai prietenos cu pronuntiatorul) si ma pun pe treaba. Poate trece si insomnia cu ocazia asta - gadilire placuta a partii cerebelului care se ocupa de lectura si a celei care isi gaseste pacea intr-un somn adanc in acelasi timp: asta zic eu afacere buna.

Cum am capatat de-a lungul anilor (nu foarte multi, nu nu nu...) obiceiul de a gasi in carti "ceva", tradus liber si interpretat in mod strict personal ca "sa vad ce se intampla", fo 2 seri la rand am adormit linistita cu gandul ca cevaul asta se va intampla clar mai incolo. A treia seara am inceput sa ma irit vag, a patra am inceput "Frica in Occident" de Jean Delumeau si in paralel pe canapea "Breakfast of Champions" a lui Vonnegut. A cincea am reluat Platforma asta si am stat pana pe la 12 da-de da-de si nimic, in a sasea am terminat-o si m-am simtit nici macar usurata.

Principale motive de neutralitate maxima la iesirea din lectura, asa de bine caracterizata de termenul universal tot franco-francez si anume "beauf". Cartea asta e ca si cum te duci la cineva la cina si iti da un sandwich facut cu dupa cum urmeaza: sarme cu mango, crab, friptura de pui, placinta cu mere, cartofi prajiti, inghetata, cucuruz, stropite din belsug cu sos caramel si ketchup. Nu poti sa faci nici macar mofturi ca ti se reaminteste politicos faptul ca tot mancare e la urma urmei si tot in acelasi loc ajunge.

Asadar vorbeste Michel Thomas aka Houellebecq acesta (numele il copiez-lipesc de fiecare data, ca inca nu am reusit sa il scriu corect din singura memorie) despre functionarii statului francez, arta, sex, masochism, pedofilie, dragoste, cupluri de swingers, terorism islamic, turism sexual, sex, capitalism, relatii de familie, relatii intre copii si parinti, bani, moarte, sex, psihologie de grup, nudism, sex, adictii de tot felul, diferente culturale, prostitutie, masturbare, sex si intr-un final despre cum mai nimic nu are sens, normal. Nu stiu daca am zis sex, sunt in medie doua scene pe capitol, relatate cu maiestrie, tre' sa i-o acord. Sexul este si adevarata problema a omenirii in general. Si salvare in acelasi timp, si damnare, si sfintire, si moneda de schimb, si fel de a purta un dialog, si sursa de speranta, si motiv de a ucide, de a face copii, de a nu face copii, de a trai impreuna, de a nu trai impreuna, de a se pierde si de a se regasi. Sexul e totul.

Cartea a fost cica sursa de scandal fiindca promova turismul sexual. Partea care a ramas dupa scandal e ca nu stiu cati oameni au dat bani pe ea, au vorbit despre ea in nush ce emisiune de la miezul noptii, tot sexul asta se afla intre doua coperti fara poze cu fete in curul gol si o gasim in librarii la sectia Literatura Contemporana si nu in chioscurile de ziare langa Playboy - isi castiga astfel, pe drept, apelatiunea de arta. Deci.

Mai in joaca, mai in serios

Daduram sambata pe la ludoteca noua, din cauza de groapa cu nisip disparuta sub zapada plus temperaturi exterioare demne de polul nord. La ludoteca veche lucrurile se desfasurau dupa cum urmeaza: urlat si zbatut pe timpul dezbracarii, furat jucarii de la altii, urlat si zbatut cand altii ii furau tanarului jucariile, si in plus, deosebit de mirifica activitate de a inchide si deschide o usa si doua ferestre intre "curtea" bebeilor si cea a tinerilor de 2 la 4 ani. Plus fascinatie totala fata de o matura pe care a tarat-o dupa el un ceas jumate si pe care nu a lasat-o din mana nici cat sa inchida si sa deschida usa si feresterele alea. La sfarsit aveam parte de urlete si zbateri pe timpul imbracarii, plus ultima data o vanataie galbena in frunte, ca a dat cu capul de un raft cand mi-a sarit din brate ca nu voia sa ii pun ghetele.

Eram cat se poate de multumita de ludoteca asta, singurele strambaturi de nas se produceau la impinsul caruciorului in susul dealului in varful caruia se afla spatiul asta ludic. Si noi tot in deal stam, asa ca strambam dublu din nas la gandul vaii ce ne desparte. Ludoteca imparte generos un etaj cu cei bantuiti de senectute, care joaca bridge. In spatiul non-bridge se gasesc cel putin shpe mii de jucarii, fo 4 zone de joaca pe varste, tot atatia copii si dadaci sau parinti, ca in metrou la orele de varf numa' nu se misca. Victorolul imi arata ca zestrea genetica de-i vine de la mine e acolo cu varf si indesat: scoate lego-uri dintr-o lada, dupa aia le puna una cate una inapoi, se joaca de fiecare data cu cate o singura chestie, sau doua - pe scurt dovezi indestulatoare pentru o pasiune a aranjatului sa zicem si un debut de monomanie, dar de asta ultima nu ma tem, ca vaz pe mine ca incet-incet se vindeca (de exemplu acum doi ani mi-am cumparat o pereche de ghete visinii, nu tot negre).

Asadar totul se petrece de minune la ludoteca asta, hai sa vedem cum e cu aialalta ca ne recomanda stagiara ludotechista cu caldura sa o vizitam. Am gasit-o cu greu, la etajul unu suprainaltat al unei cladiri la parterul careia se afla o posta, un supemarket, o sectie de politie, un butic de reparat pantofi si altele. O inspiratie de ordin superior m-a facut sa imi ridic ochii dupa ce facusem trei ture in stanga si-n dreapta pe langa chestiile de la parter. Am vazut ca-s unde trebuie, numai nu este lift pana la unu suprainaltat, numai pana la unu. Cum nu sunt foarte pretentioasa din fire, numai foarte usor iritabila, am injurat fiecare treapta intre unu si suprainaltarea lui pe care a trebui sa urc caruciorul, ca nu era nimeni sa ma ajute. Consortul parca masina.

Am ajuns inauntru, urletele si zbaterile aferente dezbracarii au fost urmate de un moment de calm in care chiuia cu o placere nemaivazuta la vederea milioanelor de playmobile din spatiul tinerilor de 1 la 3 ani. Placerea a durat cel putin 2 minute dupa care s-a indreptat catre locul in care erau bebeii ca jucariile lor le poate apuca mai usor decat pe alea din bratele celor mai mari decat el.

La ora gustarii madam ludotecara na zice ca nu este zona pentru asa ceva ca la aialalta, da' putem merge in holul supermarketului sau anticamera veceului, in care se schimba copiii. Nu stiu cum m-am abtinut sa nu ii zic vreo doua in virtutea persistentei enervarii de pe urma scarilor, dar am optat pentru varianta indoor si am sperat ca nu are nimeni stomacul deranjat pe perioada ingurgitarii iaurtului si compotului.

Dupa hranire, a trecut la lucruri mai serioase, si anume golirea unei cutii cu doua compartimente plina de tuburi de carton, si umplerea ei la loc, cu aceleasi tuburi, si in plus egalizare cantitatii de tuburi din cele doua compartimente. Cam un ceas, ca era un bebel in zona care ii lua din tuburi si el trebuia sa se deplaseze ca sa le puna inapoi in cutie.

Si cand te gandesti cati bani am dat pe jucarii la care nici nu se uita: de Craciun o sa il las sa se joace cu matura, eventual aspiratorul, si o sa il invat sa arunce chestii la gunoi. Dixit.