"Inocenta" copilariei

Ca tot zic unii-altii ca astia micii is inocenti, ca alea alea, nu stiu de rele, ca nu au ganduri ascunse, ca-s un fel de iconite de pus pe pereti, cu tot tacamul languros-telenovelistic care inconjoara mitul copilariei à la Creanga si raiele lui. Pai nu-i chiar asa.

Pe noi Victor ne joaca pe degetele unei maini, de fapt pe un singur deget: urletele. Cand vrea ceva si nu se poate, urla, cand nu vrea sa faca ce-i zicem sa faca, urla. Si urmeaza momente fara sfarsit de explicatii si rasexplicatii, pana cand se domoleste, ca de la un moment dat ma ingrijorez mai putin pentru coardele lui vocale, cat pentru neuronii mei, specie pe cale de disparitie. Azi dimineata nu voia sa isi puna haina noua, ca aia pe care o are ii jegoase de nu se paote. Se tavaleste pe jos, urla, taxu pleaca cu Lili la plimbare, mie imi mai stoarce creierii cam dooj de minute pana cand ii propun chestii de facut, accepta pana la urma sa manance o bomboana cu mine, in secunda doi tace si incepe sa rada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Continua sa se joace singur, ca un copil cu toate doagele la cap pana vin astia de la plimbare.

Dupa aia vine momentul Ikea: montat o masa si patru scaune, la care participa vartos, cu dat in cuie si cautat suruburi si piulite, ii incantat de numa. Nu face siesta, normal, si vine si momentul plimbare de dupa masa. Face ca dimineata, urla si ramane acasa, ca nu vrea sa isi puna haina. Eu ma duc in pat la comp (ca nu-s chiar in forma, ma dor bubele din cur), vine dupa mine, urla mai catinel, fara lacrimi, numa-asa din voce. La un moment dat adoarme. Nu il mai bag in seama, ca oricum e mai rau cand il tot conving sa nu urle, urla si mai tare.

Vine seara, si cere mieros sa faca "apéro" cu noi. Ii zic, ca la carte, ca dupa apéro se duce si se culca, si ramane in pat, nu mai iese din camera urland de dooj de ori ca ieri sau alataieri. Ca de doua saptamani, pe scurt. Zice ca da, facem apéro, vine momentul culcarii, Luc ii citeste povestea, sta in camera 5 minute, vine fugind in salon. Incepe eterna "du-te si culca-te ca daca nu nu ai bomboane / desene / plimbare maine", nimic, urla. Il ducem pe sus o data, iese in 2 secunde. La fel, la fel, la fel. Sta in cur pe covor si urla. Il intreb daca a inteles ca maine nu se duce la buna-sa cu Lili daca nu se culca, zice "si, si, va chez mamou-papi", ii reconfirm ca nu se duce nicaieri, plange de nervi de data asta. Incepe cu "peur Monsieur fait bricolage", ca saptamana trecuta un cretin de vecin facea gauri in pereti pe la 9 seara.

Il iau prin invaluire, ca auzisem nush pe unde ca la varsta asta nu isi dau seama ca "stiu ca stii ca stiu", si il intreb daca azi cand a facut bricolaj la masa, i-a fost frica. 

- Ti-a fost frica de masa si de suruburi si de dat cu ciocanul?

Imi raspunde dupa doua nano secunde de ezitare:

- Oui

- Deci nu ti-a placut sa dai cu surubelnita in carton sa faci gauri?

- Non. Adauga pentru confirmare: Vic peur.

A inteles asadar foarte bine unde bateam cu intrebarea, a inteles ca urma sa ii fie demontata povestea cu frica daca zicea ca i-a placut bricolajul, ca urma sa ii spun ca mesio' ala facea exact ce a facut el azi. Deci a vazut intr-o secunda ce gandeam si ce ar fi urmat daca mi-ar fi dat un alt rapuns. Si are trei ani. Pentru mine inocenta de care se vorbeste in stanga si-n dreapta e doar lipsa de informatie din lipsa de timp. In rest, manipuleaza informatia pe care o au cu o dexteritate si o abilitate demne de invidiat din partea oricarui adult. Ma cutremur de ce o sa urmeze la anul.

Culcatul azi a durat deci trei sferturi de ora. Pana la urma s-a enervat (si) Luc, dar si el cred ca era cam la capatul puterilor cu urlatul si a ramas in camera, dupa ce bineinteles a obtinut sa fie dus in brate ca "Vic bébé". A obtinut si un "câlin" si "bisous" (de la taxu), deci practic a obtinut ce a vrut el daca a urlat destul de mult timp: a stat in salon cat a vrut, si-a facut moftul enervandu-ne, si dupa aia a fost dus la culcare pe sus. S-o dus inocenta pe apa sambetei seara.

Eruptie in centrul universului

Numa' luni seara ma ia asa cu friguri gen febra, da' nu mare. Dau eu cu presupusul ca o fi iar infectie urinara, ca mai avusesem una acu' o luna. Iau trimiterea de la doctor pentru analizele pe care nu le-am facut dupa prima infectie si ma duc la laborator. Bag un ibuprofen asa preventiv, trece, nu insista. Marti seara iar umpic de febra, miercuri sun la laborator, nu este infectie. Daaar, imi iesisera niste bubite asa pe corp, cateva pe burta, pe picioare, asa ca ma duc totusi la doctor sa vad ce zice. Fac dimineata un dus fierbinte, ca transpirasem noaptea, parca nu trece chiar asa usor temperaturita asta.

Il iau pe Vic cu mine, pe Tedy, pe carusiorul lui Tedy, mergem in trib la cabinet. Ii povestesc doctorului de febra, de bube, se uita la mine, "mda, e varicela". Sambag ceva. Si acum ce? Pai fara ibuprofen, ca is nush ce riscuri pe la materia cenusie ceva, fara dusuri/bai fierbinti, numai niste antihistamine si ceva lotiune de dat pe bube si rabdare. 

Cum bubele nu erau asa de impresionante, nici nu ma mancau cine stie ce, si febra era doar atat cat sa ma ameteasca in mod aproape placut as zice seara, incat sa pot pretinde la cani de ceai si biscuiti la pat adusi cu grija de hazband, m-am delectat cu gandul ca iata, am dat din nou in copilarie. Stare placuta, cu boli specifice, mame care stau la capataiul patului, ceaiuri, ceva leacuri babesti insotite de povestile corespunzatoare "pune, mama, ceva rosu pe tine, direct pe piele, ca uite mi-a zis o vecina ca stie pe cineva care are o cunostinta care are un frate care s-a vindecat mai repede cu rosu pe el". Mama e la capatul celalalt al firului de data asta, plonjonul in copilarie l-am realizat cu succes in capul meu, evident. Ma simteam mult mai bine asa, cu singurul meu tricou rosu (subtilizat de la sor-mea acu' ceva timp) mangaindu-ma direct pe piele, cu soacra si ea la capatul celalat al firului, ingrijorandu-se pentru mine "vai dar ma simt bine, nu-i bai, nu am febra asa de mare si bubele abia se vad, da, copiii sunt cuminti si Laura ne ajunta bine de tot". Eram in centrul universului, cu toata atentia in jurul meu, mai ceva decat o gravida, sunt bolnava. Bolnava de o boala destul de ciudata la adult, care aduce zambete si daturi din cap intelegatoare, si sfaturi pretioase normal, printre care ubicuul "sa nu te scarpini, ca raman urme, mai ales pe fata". Le ascult cu drag, imi imaginez ce ar zice colegii la scoala daca ar sti, trimit un mail directoarei adjuncte sa ii zic ca nu is prezenta luni si marti, abia astept sa imi raspunda intelegatoare si ea, cu compasiune, sfaturi si urari de facere de bine. Sunt bolnava. Si nu ma simt bolnava in acelasi timp, as putea sa fac o mie de chestii, dar stau in pat la caldura, cu cuvertura "tout doux" pe mine, cu un ceai aburind si niste piscoturi pe masuta. Ma uit la ce film vreau eu, Vic intelege ca sunt bolnava, vine si ma mangaie "comme ça bubé partir tout de suite et mama non plus malade". Lili tot vrea sa se urce pe mine, sa il pup (incredibil cat de pupacios si dornic de imbratisari ii copilul asta). Miercuri seara asta. Miercuri eram in al noualea cer, oricat ar parea de ciudat pentru un varicelos sa zica asta. Sau orice persoana cu toate doagele la apel.

Miercuri noaptea: nu pot sa dorm, simt asa ca niste mici vulcani in eruptie in cap, in cur, pe picioare, pe spate, pe burta, pe maini, pe ochi, pe frunte. Joi dimineata ma uit in oglinda, imi vine sa lesin. Pun mana in cap, imi vine sa vomit. Nu pot inghiti nici macar lichide, dau cu limba in gura simt leziuni de tot felul. Pielea nu ma manaca, ma arde. Nu ma arde, cineva varsa lava topita pe mine si nu se opreste nici sa ma lase sa respir. Gandul ca niste fiinte mici migreaza de nush unde din corpul meu catre piele si se ascund dupa aia in bubele alea transparente imi da cosmaruri, zi si noapte. Ce pula mea fac in mine, de unde au venit, cu ce scop si care e durata vizitei. Nu pot sa stau in fund, nici culcata, nici in picioare, capul pe perna il pot pune intr-o singura pozitie, gatul nu pot sa il intorc ca ma jeneaza vulcanasii care erup de mama focului pe directia lui de rotatie.Azi si mai rau, bubele rosii de pe fata sunt toate vulcanasi, alea de pe corp la fel, mintenash o sa imi iasa una pe pleoapa, de dormit tot nu pot sa dorm, ca parca as sta pe cuie. E a treia zi, astept cu interes sa vad cand o sa arat ca aia din pozele de pe net, ca inca nu sunt acoperita de ele chiar peste tot.

Ma indepartez trista din centrul universului, imi vine sa plang cand ma suna soacra si ii povestesc cum imi implodeaza-explodeaza pielea, nu mai pot bea ceaiuri, pot manca dimineata dupa ce iau medicamentele, in rest o tzar iaurt si apa. Ce bine era cand eram bolnava!

Moment piscina

Mi-am zis ca dupa reusitul moment gogoasa sa refacem chestia in stil piscina. Aquabulevard de fapt, ca mi se parea mai aproape cu tramvaiul decat piscina oraseneasca, din aia cu culoare si inotat fortat in sus si-n jos pana te ia cu ameteli.

Astept ora 3 cand vine Laura sa pregatesc bagajul ca mi-am zis ca am timp. Intru in camera sa iau tanarul care nu mai face siesta de fo 4 zile. Vineri a pus tot ce era pe jos si pe rafturi in fata usii si se distra cand impingeam si nu se deschidea: "oh mama, c'est difficile, regarde, fais tuyaux". Facuse o teava din covor si se uita prin ea. Tevile sunt mai noua pasiune, dupa trenuri, apa si gauri in asfalt. Ma duc repede cu el in baie sa ma rad inghinal, nu-mi dau jos nadragii, cade tot rezultatul raderii in pantaloni, ma mananca de nu se poate. Trec peste, pun costumul de baie negru peste movila de prosoape, nu gasesc aripioarele lui Vic, imi amintesc sa trec pe la Decathlon sa iau altele. Iesim val-vartej, ne intoarcem la fel ca uitasem umbrela, ploaia "is the new black in town" zilele astea. Purcedeam de-adevaratelea. Ajungem. Dau o mica avere pe intrare, nenea de rupe biletele e dragut cu noi, povesteste cu Vic pana imi aranjez afacerile inapoi in portmoneu. Intram si in zona cabine, de fapt zona sauna umeda. Stam la coada un secol pana sa gasim o cabina, care sunt cu 2 usi, una de intra cei de afara si aialalta pe care ies cei dinauntru. Deci cand se deschide o usa cabina a dublu solicitata. Apucam una in sfarsit, dar il dezbrac pe Vic afara, sa fie gata. Abia ma descurc cu cele 5 tone de haine de ramasesera dupa tanar, ma dezbrac si eu, dau sa pun costumul, vezi sa nu, gen mi-am luat un maieu negru in loc de el. Repede reimbracarea, imi vine sa plang, lesinam de cald si de nervi, Vic ii foarte dragut, ma incurajeaza "ne pleure pas, Oana", noroc ca-i rezonabil, ca ma asteptam sa urle din toti rarunchii ca nu mai putem merge. Iesim repede, ma gandeam ca poate putem veni a doua zi cu aceleasi bilete daca le explic ce si cum, cand sa le explic ce si cum cu biletele, nu mai gasesc biletele. Moment maxim de cretinatate pe care il recunosc din toata inima aluia de la intrare, care ma incurajeaza sa fug pana jos sa iau unul de la Decathlon, ca el mai sta pana la 4 jumate si ma lasa sa intru. Il iau pe asta micu sub brat (noroc ca nu manca mult si nu-i greu, toate lucrurile au pana la urma un motiv de a fi), si la goana la magazin, insfac un costum 38, ma rog sa se potriveasca cu raderea zonei inghinale, il reiau pe tanar sub brat, fug inapoi, intram. Gasim o cabina destul de repede de data asta, trecem peste redezbracare, umflat aripioare (mi-am adus aminte sa le iau), colac alea alea mergem in apa. IM PE CA BIL. Costumul se potriveste de minune cu raderea zonei X.

Au un bazin mare in mijloc cu apa nu prea calda si 2 jacuzzi pe margine cu apa calda, inotam o tzar, ne incalzim in jacuzzi, ne uitam la niste tevi, ne dam pe un tobogan, mai inotam, vin valurile, sarim in ele, perfect ce mai. Vic e superb de incantat, sare in apa, iese singur ca sa se duca in jacuzzi, inoata "singur", pleoscaie, na tot ritualul. Am stat cam o ora, ca incepusem sa ne plictisim, hai sa ne desplictisim imbracandu-ne. 

Momentul imbracarii la piscina e ca un fel de cand mananci o inghetata suuuuper buna, cu caramel, vanilie, umpic de ciocolata, alea alea, si cand o savurezi mai bine dai de un cacat la mijloc. Picioarele sunt ude, iti pui prosopul pe tine, se uda si ala din cauza costumului, te duci sa iei hainele din dulap, iti dai seama ca nu poti sa le duci pe toate in cabina, ce iei, ce lasi, nu mai conteaza, si asa toate-s ude ca naiba. Iau pantalonii si imi pun maieul negru (daca tot l-am purtat un drum cu mine), plec in cabina, blugii ma strang, picioarele inca-s ude, din par pica apa, prosopul e imbibat tot de apa. Pentru imbracarea in sine in cabinele alea de 1 pe 1 ar trebui sa faca cursuri speciale pe durata medie catre lunga. Avantajul e ca mai era si Victor acolo, care deschidea si inchidea usa cand imi intindeam eu mai bine apa sub tzatze prosopul ala mega ud. In curul gol, normal. Eu. 

Uscatoarele de piscina in afara de un zgomot infernal nu prea inteleg ce fac, mi-am falfait unul peste plete cam 3 ture si nimic. Asta este, ajung acasa, fac meningita si mor. Ma simt bine cand fac previziuni din astea pe termen cincinal. Daaar, ce sa vezi, multinationalele la lucru, in drum spre iesire vad ca nu e nimeni la McDonalds, ii propun tanarului o cina in doi, aproba si o facem si pe asta. Nu ii place mai nimic din ce i-am luat, mananca 4 pungulite de ketchup cu ceva cartofi si un nugget. Povestim despre piscina, bem jus qui pique si suntem fericiti. Tare fericiti.

Dialoguri

Cu Vic intr-o seara cand faceam apéro. Luna plina.
- Mama, demain fais apéro lune.
- Du-te ma, mergem pe luna si facem apéro?
- Si, si, mais fais attention sinon peut tomber

Vic, azi la desene la calculator. Sta inchis in birou, cand Philippe ii deschide usa ascunzatorii. Il ia de haina pe Philippe si il impinge in salon:
- Tiens, Oana, prends ton fils.
Imi zice Oana, cum imi zicea mosu', imi place.

Cand vine Laura:
- Ceau Vic, vii sa-mi dai gurita?
- Non, merci. Non plaCE.

Cand sa plece azi: isi pune gluga de la haina pe cap si o lasa asa, atarnand.
- Pai ce faci, nu te imbraci, stai asa cu gluga pe cap?
- Si, si, comme Clément Pierre à l'école. C'est joli. Hi Hi.

Barcelona, impresii

Pentru ca nu am vizitat un oras super unic in care nici picior de pamantean nu a calcat, nu ma apuc sa dau cu povesti neterminabile. In ghiz de introducere, impresia majora e ca la sfarsit de octombrie e un oras foarte calm. Nu am auzit nici un claxon de masina in toate astea 4 zile, si am fost mai mult pe strazi decat inauntru. De 2 ori am dat peste niste ambulante ninonino, in rest pace si turisti cacalau. Si cozi peste tot. Enorme. In ghiz de impresii, o tzar' text pe langa imagini.

Am trecut prin port unde ne-am luat in gura cu un localnic. Probabil ca nu-i placea Starbucks-u' meu, desi am avut grija mare sa arunc paharul in cutia galbena de reciclat, ca sa nu-i stric mediul.

Am continuat prin cartierul cu strazi mici si inguste al filipinilor. Nu mare miscare prin zona, niste palmieri fosneau in vant.

Filipinii terminasera de intins rufele la balcon. Erau acoperite cu niste musamale, ca incepea ploaia.

Ne-a apucat foamea si am mancat tapas la un bar spaniol, chiar peste drum de micarie-covrigarie-usturoiarie-carnatarie. Dupa 2 portii de tapas-mix (cate 5 feluri de cap de portie din care am mancat maxim 2 de cap de comesean), nu am mai avut chef nici de savarine cu frisca proaspata.

N-am mai asteptat sa se deschida magazinul din spatele fetitei asteia, ca nu era anuntat orarul. Pacat.

Am ezitat mult inainte sa hotarasc ca nu-mi cumpar paltonul asta. Nu de data asta. Poate daca ii puneau o curea decenta nu numai o sfoara de sac, ezitam mai putin.

Inauntru acestei cladiri nu stiu cine locuieste. Dar au un paznic pe cinste. 

Am intrat intr-o librarie, scuza era sa cautam carti in engleza. Adevaratul motiv era ca mirosea a carti vechi, ca-n pod acasa cand eram eu fata la mama si cautam chestii in pod fiindca mirosea a vechi si misterios. 

Am dat si de catedrala, noapte fiind, am admirat-o la lumina becurilor de pe-o terasa si-n gustul berii. 

Am dat si peste un castel, moment turnerian doi. N-am stat sa apara fantomele pe ziduri, am plecat repede sa mancam niste tapas. 

Am inaltat un gand bun in fata catedralei H&M. De data asta nu am lasat ajutor enoriasilor si salvarii sufletelor, promit ca las ceva la bisericuta eponima din centrul meu comercial

Vedere din curtea catedralei, unde totul se imbina si purcede inspre sus

Iahturile si barcile altora, aranjate ca niste scobitori de o mana indemanatica si priceputa spre delectarea celor ca mine carora o astfel de ordine le da frisoane (placute)

Ne-am pozat in oglinda de sus inainte sa luam  Starbucks-ul cotidian. Recomand si nu noul  Apple Crumble Latte: gust placut de mar si scortisoara, dar raman o gramada de miezuri pe fund, de la crumble-ul ala. Mi s-a parut nushcum sa cer un Apple Crumble fara Crumble, asa ca aruncam 2 dejte de cafea de fiecare data.

La plaja la 18 grade erau si niscaiva (doua) in costume de baie. Incept incet au inceput si altii sa se dezbrace, noi nu si nu, nu-i chiaaaar asa de cald.

Tot la plaja in coltul alalalt erau care faceau surf. Unu'. Statea calare pe scandura si cand venea un ditamai valul de cinj de centimetri se punea pe burta si lopatea cu mainile.

Am luat telefericul (scumpic) si am trecut pe partea cealalata. In drum am facut o poza de vedere de ansamblu. Nimic spectaculos.

Un detaliu mic si dantelat de pe Sagrada Familia. Coada facea turul catedralei si ocupa tot trotuarul in lung si-n lat. Dupa ce am estimat ca ar trebui sa stam acolo pana cam seara asa (a doua zi, normal), am luat-o-n poza si am plecat.

Isterie de moment sau geniu de-o viata, momentul terminarii e anuntat in 2026.

Dupa turul catedralei a urmat turul parcului Guell, jucarioara asta a lui Gaudi e terminata. Am inaintat incet incet, sa nu-i deranjam pe tihnitii autohtoni

Gaudi a vrut sa imbine natura cu rezultatul muncii omului, dupa umila mea parere a reusit de minune.

Intrarea vazuta de jos, cum ziceam mareea de turisti nu se retragea niciodata.

Am tras cu ochiul printr-o fereastra

Am intrat si in casa Batllo, ne-a luat cu ameteala privind prin sticla din scara, nu mi-ar displacea sa traiesc intr-o asemeanea casa

Nici de afara nu arata rau

Am mai aruncat o ultima privire in urma, natura se intelege intr-adevar de minune cu creatia umana in Barcelona. 

Cum se pregatea de ploaie, vant si vreme aspra, am plecat la aeroport. De data asta nu am mai avut intarzaiere, am ajuns pe ploaie, vant si vreme aspra la Paris (care, in treacat fie spus, e mult mai fain decat Barcelona)

Moment gogoasa

Atentie, postare cu o latura kodak languroasa de nu se poate.

Vine Laura azi, cum ne-am inteles, ca tre'ia sa ma spal pe cap, sau iau hartie igienica, sa fac bagajele tinerilor pentru weekendul prelungit si o tocana de cartofi. Il iau pe Vic cu mine la cumparaturi (tura doi) si purcedem catre supermarchet. Il luam si pe Tedy in caruciorul roz. Pe drum gaseste o pana, o ia cu noi, o scapa pe jos de fo shpe ori, o ia la loc, si tot asa pana ajungem. Ajungem. Imi vine sa-i fac placere, si ii propun un "jus qui pique", luam o sticla de Orangina si doua gogosi, un pai, si ne punem la masa. Are el un loc preferat, pe niste tabureti din aia inalti, mancam gogosile cu zmeura, bem "jus qui pique", ne strambam cand pisca, radem, fain. Mai erau ocupate 2 mese, de mame cu copii la gustare, isi sorbeau odraslele din ochi, si odraslele se simteau cum nu se poate mai importante, ca stau la masa pe scaune normale si iau o gustare "de om mare". Vic vrea sa isi dea haina jos, gen "fais comme petite fille là-bas", si-o da, ii super mandru. Trecem peste scena cand imi trage sticla de la gura (de doua ori) ii zic ca este destul pentru amandoi, intelege, se potoleste.

Vorbesc cu el linistita despre cum se  poarta cu Laura, ca o cam refuza de un timp, nu pre stiu de ce, la inceput totul era minunat. Le aduce gustari si ciocolata si chestii aproape in fiecare zi cand vine, ii dragaleste de numa', se ocupa super bine de Lili, ca el e obiectul principal al muncii ei. E persoana care are gena aia de o face sa se minuneze la orice bebe ca ce fain ii, pe Lili il pupa de numa' (e si foarte pupabil, moale si pufos, acu' da si el pusi sub forma de casca gura si iti lasa saliva pe amandoi obrajii invariabil). Eu nu am gena respectiva, bebeii nu-s specialitatea mea, e clar. Imi zice ca nu vrea sa stea Laura in casa lui, ii explic ca il iubim si nu vrem sa stea singur, si ca Laura vine sa stea cu el cand noi nu suntem acasa, cateodata vin bunicii si de mai multe ori vine Laura. Sper ca a inteles, parea mai putin pornit impotriva ei.

Terminam destul de repede, ca-l scapa pipi, mergem la veceu, se sperie de aparatul de uscat mainile si ii zic sa iesim repede ca sa il pun in masina, ca au astia niste cosuri de cumparaturi cu masinute. Ma lupt ceva timp cu sistemul de deblocare, noroc ca apar unii care stiu cum se procedeaza, normal, tre' bagat mai intai in dreapta un ban, dupa aia in stanga altul, desi pe instructiuni zicea exact invers ordinea. Mai asa, de linistit nu a stat la cumparaturi in viata lui. Ne-am plimbat printre rafturi, am povestit despre ce e pe ele, am ales hartia igienica impreuna, dulceata, a vrut si niste oua cu surprize, i le-am luat, sub rezerva de purtare impecabila. Iesim, zice "bonjour" la casier, dupa aia "au revoir", inchide si deschide usa de la masina, ca are un fel de zavoras interesant, sta inauntru fara un zgomot, o punem la loc de maniera impecabila, ne pupam, il iubesc si il ador de mor.

Purcedem inspre casa, pe la jumatea drumului isi aduce aminte de pana pe care a luat-o cu el la inceput si o cere. urland. Ii dau alta, nu o vrea, se pune pe jos in cur si urla. Ii explic fara nici o urma de suparare ca daca nu vine nu primeste surpriza, si nici nu mai face "apéro" cu noi in seara asta. Continua sa urle, reusesc sa ii distrag atentia cu ceva, nu mai stiu ce, si plecam catre casa. Totul se petrece destul de bine, in parametrii acceptabili. Cand ajungem cere surpriza cu juma de voce, bineinteles ca nu o primeste. Acu' doarme. Eu am terminat gogoasa cu zmeura in cinstea lui, il iubesc si il ador de mor, cacu-ma in ea pana. O sa refacem momentul in fiecare miercuri cand se poate.

Schimbari pe ici pe colo in punctele esentiale (copilaresti)

M-am hotarat de alaltaieri (seara), in concordanta cu hazbandul, sa nu il ma lasam pe Victor sa faca ce vrea el, incepand cu mancatul si urlatul de-ampulea. M-am gandit bine, am zis ca merita sa sacrific o saptamana-doua de sieste de-ale tanarului mai tanar daca il trezeste Vic cu urletele si sa ne tinem de promisiune. 

De exemplu, cand il pun la masa ii dau 20 de minute sa termine, cand s-a terminat nisipul din clepsidra, arunc mancarea la gunoi. Am facut ieri la pranz asa, se tot cacaia cu trei macaroane, ca sa ii dau eu, ca vrea nush ce desert, ca vrea sirop, ca vrea suc de mandarine. Nu i-am zis altceva decat ca trece timpul si ca ii arunc mancarea daca nu-i gata. Si nu o fost gata, normal. Am plecat cu ea la buda, in zbieratele lui, am tras apa, ne-am intors in salon, inca zbiera, l-am luat in brate si i-am explicat inca o data cum sta treaba: "ti-am zis ca daca nu te grabesti o arunc, am facut ce am zis ca o sa fac, nu-i nici o problema, te iubesc si te ador de mor, dar cand e gata, e gata. Daca vrei desert, poti sa iti iei desert". O tacut (2 minute de urlete per total). O vrut desert, iaurt cu pai, in care sufla de obicei de varsa jumate pe masa. "Uite iaurtul, daca vad un strop pe masa, pleaca si asta la veceu". Nici un strop, mancat in timp record, gen 2 minute nu o eternitate cat dura de obicei. Dupa aia la siesta, nu i-i somn. Ii zic ca poate sa se joace cu trenul, dar daca il trezeste pe Lili, ii iau trenul. L-o trezit, dar nu o facut expres, povestea singuri si tragea trenul pe sine, dar na, Lili ii umpic bolnav, s-a trezit. Nu l-am certat, dar i-am explicat ca trenul il trezeste pe Lili si ca daca vrea sa se joace cu el, poa' sa vina in salon, gata cu camera. 

Azi la masa i-am dat dooj' de minute, a mancat IM PE CA BIL. Imi zice ca vrea mandarina, ii dau dar nu mananca decat dupa ce termina supa. Incearca sa o bage in gura, ma uit urat la el, nu zic nimic, o pune la loc pe masa; termina supa, mananca mandarina. Vrea si desert ciocolata cu niste bombonele intr-un paharel separat, dar nu mananca ciocolata, numai bomboanele: le baga pe toate in gura. Il las, ca a mancat bine. La un moment dat le scuipa pe toate pe bucata aia de plastic pe care stau farfuriile. Iau plasticul si le duc direct in buda. Nu zice NI MIC. Vrea un iaurt cu pai, ii zic "il bei frumos", il bea foarte frumos. Pleaca la siesta, il aud jucandu-se cu trenul. Ma duc la el, ii amintesc ca ieri l-a trezit pe Philippe si ca nu se joaca cu el la siesta. Pun trenul in cutie, imi zice "te log mama, laisse rails", is las sinele, il pup, ii zic ca il iubesc si il ador, acu' doarme linistit.

Si eu ma gandeam ca ne tre' doua saptamani. Daca stiam faceam asta mai de multisor, dar nu cred ca e pre tarziu nici acum. Las mesaj la bunici si la Laura sa faca la fel, sa nu se supere si sa il certe, doar sa faca ce zic ca o sa faca daca nu asculta. Sunt sigura ca o sa mai fie probleme, altele sau tot alea vechi, dar macar stiu ce tre' sa fac. Uuuuf, o trecut si asta!