Romani vizionari

Am plecat in Romania dupa un an intreg si jumate de nefost pe acolo, si mi-am zis clar de la inceput ca nu o sa ma enervez pentru nimic, si daca chiar ma enervez, o sa zic exact ce cred celor care imi agaseaza neuronul, nu mai stau eu sa mormai in barba si sa ma plang nush cui ca vai cum ii in tara asta, ca nimic, ca nimeni etc.

Am lasat deschisa si posibilitatea de a fi placut surprinsa, dar nu imi pregatisem speech adecvat in caz ca, deci cand am sunat sa intreb de scoala de soferi, detalii alea alea, si mi-au raspns de la ambele scoli cu care am vorbit intr-un fel super profesionist si simpatic chiar, am cam ramas descumpanita. Mi-am amintit sa zambesc la telefon, zambet fortat, ca la naiba, ma asteptam sa ma enervez si aveam ceva pe teava in sensul asta, nu si in cel invers. Nu am uitat sa le urez o zi buna ambelor madame cu care am vorbit, si am acceptat cu voie buna sa mi se ureze ceva asemanator.

In schimb am dat de alta chestie, pentru care nu ma pregatisem, dar cu care o data confruntata, am ales sa tac si sa ma minunez, ca nu chiar puteam sa ma iau in gura cu toata lumea. Cand ne-am urcat in tren cu Victor sa mergem la Alba, dupa ce am stat dooj de minute in Lugoj (cu confirmat numarul respectiv de pe ceas, nu asa, parerometric), am indraznit sa il intreb pe controlorul care-si facea veacul intre compartimentul de clasa intai al Sagetii Albastre si peron, la tigara, daca o sa avem intarzaiere. Intrebat frumos, cu "nu va suparati" gen alea alea. Se opreste din mersul apasat catre compartimentul cu pricina, si imi arunca un "nu", mormait si acuzator, dupa ce se uita la mine lung, de sus in jos, cu un aer "cum naiba nu stiti ca nu avem intarzaiere". Am stat cam in fiecare gara de dupa cel putin zece minute, si a a juns la Alba fix la treispe ore saptespe fix, cum era trecut in biletul de minigrup, 2 persoane, cu reducere. Ma gandesc ca daca nu statea zece minute in fiecare gara si nici dooj la Lugoj ajungeam pe la doispe, dar nu era in program. 

La intoarcere, din lipsa de tren la ore acceptabile, in afara de sapte dimineata si sapte seara, am luat un autocar. M-am dus sa fac o rezervare la autogara, ca sa fie, si tanti ma ia tot de sus, de dupa sticla cu taietura dreptunghiulara, ca sa sun eu sa fac rezervare. Ma manca limba sa o intreb de ce nu face ea, daca tot e acolo, si care e scopul sederii ei la ghiseul respectiv, daca eu tre' sa sun sa fac ce in umila mea parere era jobul dansei. Probabil ca se astepta sa inteleg scopul prezentei ei cu de la mine putere, deci nu am mai zis nimic, nevrand sa ma creada o novice in ale rezolvarii trebilor in Romania. 

Am sunat, am rezervat, si dupa ceva zile, ne-am prezentat la autogara, noua fara un sfert, cum a zis mesio cand am vorbit cu el. Autocarul era anuntat de tabla din fata peronului la noua, dar si asta banuiesc ca trebuia sa stiu cand mi-a zis noua fara un sfert. Nu ca m-ar fi deranjat sa stau un sfert de ora in plus. Asa de mult.

Plecam. Ajunsi la Deva, ne anunta ca facem o pauza de dooj de minute. Ies cu Victor sa faca pipi, ne intoarcem si stam cam trei sferturi de ora in fata garii. Nici nu m-am gandit sa intreb de unde minutele in plus, nimeni nu parea curios, incercam si eu cum puteam sa ma confund cu multimea atotstiutoare.

In drum, mai opreste de cateva ori in ceea ce nu mi se pareau tocmai statii, dar unii se dadeau jos, si altii urcau, cu o precizie care m-a surprins in mod placut. Ori stateau acolo de minute bune, ori au anticipat corect ca cele dooj de minute la Deva se transformau in mod natural in patrujcinci, chestie stiuta numai in clubul de cunoscatori, din care regretam ca nu fac parte. 

La un moment dat se urca o tanti, care clar nu facea parte din clubul respectiv, caci o aud intreband soferul unde se opreste la Timisoara. Auzind raspunsul, ma felicitam in gand ca nu l-am intrebat eu acelasi lucru, continuand astfel camuflarea perfecta in cunoscator al traseului si al mersului lucrurilor. 

- La xxx, cum, nu stii unde mergi? Cunosti macar Timisoara?!?

Bine ca nu am intrebat, bine ca nu am intrebat, bine ca nu am intrebat. Cum sa am eu asa un aer de novice fata de restul calatorilor, auzi, sa nu cunosti tu Timisoara, exista probabil un iad al celor care nu cunosc Timisoara, in care tanti respectiva o sa ajunga negresit. Noroc ca nu eu. 

Dupa ce am trecut de Modern, unde tanti respectiva s-a dat totusi jos, ma uitam si eu dupa ea, ca inca doi cunoscatori, uite dom'ne si la asta, care nu cunoaste Timisoara, are curaj totusi sa se dea jos in alt loc decat destinatia finala. Indraznesc totusi sa ma duc in fata la sofer dupa ce a lasat-o pe madam sa se scoboare, sa il intreb daca pana la capat se mai opreste pe undeva, nefiind sigura ca "pe langa Gara de Nord" e cel mai aproape de casa. 

- La Petrom. 

- A, multumesc frumos.

O fi un Petrom tare faimos Petromul ala, de trebuia sa il cunosc, judecand dupa tonul si neuitatul la mine cu ocazia raspunsului. Nu am indraznit, normal, sa intreb care Petrom si in ce zona, nu voiam in nici un chip sa ma asemene amatoarei care pacatuise asa de grav nestiind Timisoara. Am avut noroc ca era Petromul de pe Eroilor, nu chiar ala de la Olimpia, ci un pic mai-nainte, care probabil ala de la Olimpia nici nu se chema Petrom, dar pentru mine daca e statie de benzina, e Petrom, desi marturisesc asta cu juma de inima, cunosc Timisoara, pe bune, o cunosc...nu vreau sa ajung in iadul necunoscatorilor Timisorii.

Inca o ocazie in care mi-as fi dorit din inima sa fiu vizionara, ca majoritatea compatriotilor mei, a fost la MacDonalds. Am cerut un Happy Meal pentru tanar, si ii zic repede cu ce, cum fac in Franta, hamburger, suc de mere si un iaurt.

- Iaurtul pe langa?

- Pe langa ce? dar evident ca nu am pus intrebare, era asa, retoric, in capul meu. Nu, ca si desert la Happy Meal.

- Nu este desert iaurt, doamna (cu tonul ala acuzator, in care evident se adresa uneia care urma negresit sa arda in iadul de data asta al necunoscatorilor deserturilor din meniu, desi cu o saptamana inainte am avut trei Happy Meal-uri cu iaurt, dar probabil din greseala). Astept urmarea. Nu vine. Ma risc.

- Dar ce este la desert atunci?

- Placinta cu mere sau visine.

- Cu mere va rog.

- Paiele le luati din dreapta. Le iau din stanga, ca masina de distribuit paie din dreapta nu mei avea paie. 

Se uita totusi semi-acuzator la mine, stiu ca am pacatuit, incerc sa ii cersesc clementa cu un zambet, nu il accepta, sunt pierduta. Imi iau tava si retin lectia. 

Dar per global a fost totusi bine, frig, dar bine. 

Lauda pozitiva

Citisem eu prin tot felul de chestii, ca eu imi fac temele cu constiinciozitate, si inainte de a deveni profesoara mi-am umplut biblioteca de carti despre predat, despre psihologia copchilului si in general, pe care carti le-am citit deja de cel putin doua ori. Aia despre pragmatica numai o data, ca e super plictisitoare si se leaga prea mult de gramatica generativ-transformationala a lui Chomsky pe care am digerat-o tare greu in facultate, dar care e interesanta de dezbatut in diverse situatii, cu cunoscatori, dupa o introducere gen Chivas Regal sau echivalentul.

Despre cum functioneaza feedbackul pozitiv auzisem numai de bine, plus confirmari de pe la formatorii la ale caror traininguri asistasem. Una mi-a retinut atentia, madam povestea ca nush pe unde, in State sau Anglia, cand a asistat la un training, a fost foarte surprinsa sa vada ca formatorii de acolo acceptau cam toate punctele de vedere venite din public, iar ea si colega nu indrazneau sa caste gura, ca nu erau sigure ca parerea lor e perfecta. Recunostea asta ca o trasatura a scolii franceze (desi mi se pare ca si aia romaneasca tot cam la fel e) unde daca nu ai raspunsul la care se asteapta profesorul, mai bine taci. 

Acu' nu zic sa cadem in extrema cealalalta, unde toate pasarelele iesite de prin cuiburi neaerisite sa fie lasate sa dea din aripi liber si nestingherite, dar cand e vorba de aspecte mai subiective, unde nu exista de fapt o teorie clara si de nezdruncinat, nu vad de ce nu am lasa fiecaruia sansa sa se exprime, chiar daca pare bizar si ciudat.

Aplic aspectul a doilea, cu parerile libere cand e vorba de analizat opere literare sau tablouri, unde reactiile au evoluat de la inceputul anului scolar intr-un fel care ma multumeste personal, si anume, nimeni nu se mai uita ciudat cand un elev nu e de aceeasi parere cu majoritatea, daca isi justifica punctul de vedere. Am ajuns sa am opinii diferite, de la "imi place foarte mult fiindca..." pana la "mi s-a parut super plictisitor fiindca...". Bineinteles ca ultima nu-mi pica bine, dar mi-am manufacturat un zambet destul de autentic cand aud asa ceva, si vad ca merge, sunt din ce in ce mai increzatori in a-si exprima opiniile. La sfarsitul orei, cand este asa dezbatere, am grija sa le zic ca "I love it when you have different opinions and you justify them", si nimeni nu se mai uita ciudat la nimeni.

Prima chestie, cu feedbackul pozitiv, inca nu stiu exact cum functioneaza, nu prea am instrumente de masura, doar feelingul meu in ceea ce priveste activitatea in clasa, mai ales curajul de a lua cuvantul, pentru cei mici, care inca nu pronunta asa de bine, si fac greseli destul de mari. Le zic mereu ca la nivelul lor, A1 catre A2 au dreptul sa faca greseli, atata timp cat mesajul e cat de cat inteligibil, nu prea insist cu ortografierea, ci mai mult cu pronuntia.

Le zic ca e bine de fiecare data cand pronunta bine, ca e vorba de data sau de cum e timpul afara, si am grija sa par placut surprinsa (ca sa vada ca nu ma asteptam de fapt) cand reusesc sa faca o activitate, mai ales pe care nu au facut-o pana atunci. Cand iau cuvantul, ii felicit de fiecare data, si le multumesc, cand e cazul ii corectez, dar le zic "that was good, now can you please make an effort and say...", si ii pun sa repete de cate trei ori (le arat pe degete) si termin cu "thank you". Am vazut ca incep si ei sa zica "thank you" cand colegii iau cuvantul, si le face placere. Per total, cred ca ii felicit mai tot timpul, si am asa ca o retinere sa o zic, si cand nu pronunta chiar bine si cand fac greseli, tot le zic ca fac bine, in speranta (vorba formatoarei) ca mai incolo o sa isi dea seama singuri cand fac greseli si o sa se autocorecteze. Nu ma astept sa faca mai bine anul asta, poate nici la anul, dar peste doi ani, ma gandesc ca daca ii tot incurajez, o sa aiba mult mai multa incredere in ei si o sa se lanseze si corect si fluent. 

Azi alora mari le-am dat inapoi scrisorile de motivare, pe care le-au facut dupa metoda "analizat doua scrisori, scris una in grup dupa model, in care am inlocuit informatiile vechi cu cele noi si am pastrat bucatile de text care erau aplicabile noii scrisori". Asta a fost individuala, dupa aceeasi metoda. Au fost unii care nu au avut nici o greseala (aici nu prea e meritul meu, ii duce capul si nivelul de engleza e superb, eu sper ca le-am aratat o metoda de a scrie corect texte), si pe foaia de evaluare a fiecaruia m-am chinuit sa scriu ceva personal (32 de texte, noroc ca am imaginatie). Unde vreau sa ajung: sunt cativa dintre ei, super agitati si penibili, inca se mai joaca de-a aruncatul cu capace de pixuri si hartii, carora le-am scris totusi (din tot sufletul, dar si cu ganduri ascunse, gen, "termina cu prostiile acum, depaseste nivelul grupa mica") "amazing :)", "just lovely:)", cu smiley cu tot. Unul din ei cand si-a vazut feedbackul, s-a asezat la loc pe scaun, si a stat linistit o secunda, si il vedeam zicandu-si "elle dit que je suis amazing".

De fapt nici nu stiu daca o sa isi schimbe comportamentul sau ceva, dar pentru "elle dit que je suis amazing" ala soptit, privind in gol cu ceva neincredere si speranta, ma gandesc ca o sa il tina minte pana pe la sfarsitul zilei, si poate o sa fie mai fericit si mai linistit la alte cursuri. 

Alt de fapt, nu stiu nici daca metoda asta (si de lucru, si de feedback) o sa ii faca sa progreseze, poate sunt altele si mai bune, si cum ziceam, nu pot sa masor rezultatele, si nu as sti daca e din cauza metodei sau din cauza ca is ei "amazing", dar ii vad ca se simt mai bine, si ca fac diferenta intre felul cum lucreaza si atitudinea lor, ca mereu le-o repet, "your work is amazing, your attitude is ridiculous".

Asteptand sa descopar altele prin carti, continui cu asta, mi se pare OK, desi e prima pe care o aplic, deci nici nu pot macar sa compar cu altele. M-as inscrie pe la un master ceva in metodologie, poate de pe la anul, cand is amandoi tinerii scoliti si eu am cursuri pentru mai toate nivelurile.

Party cu zece tineri

Sambata, Victor a fost invitat la o zi de nastere in vecini, si eu am ramas cu mama tanarului, prietena de la buticul romanesc din Paris, ca eram curioasa cum o sa decurga petrecerea unde invitase zece, si anume 10, tineri de 4 si 5 ani. Auzisem de pe la unii altii ca dupa asa o petrecere ai nevoie de o saptamana sa iti revii, daca ai ceva calmante la indemana, daca nu, te declari out of order cel putin doua saptamani, depinde de sistemul nervos al fiecaruia.

Chemase o tanara sa le faca o animatie, ca sa ii ocupe un timp, ca prevazuse doua ore cu ei prin casa si un pic in parc. Se strang toti tinerii si incep sa deseneze pe niste cartoane, care mai de care, pe jos, pe masa, pe canapele, in liniste si cu dedicare maxima. Canta si ceva cantece, ne arata ce minunatii au desenat, le indoim ca sa rezulte niste cosulete din alea cu patru colturi, cu care si eu ma jucam pe vremuri, alea pe care le tineam pe trei degete si ziceam nu mai stiu cum numere si culori si rezulta ca esti nu stiu ce si nu stiu cum. 

Asta a durat cam o ora, ma gandeam ca dupa 10 minute o sa intoarca apartamentul cu curu-n sus, nici vorba, au desenat ca niste desenatori ce erau, si dupa aia am plecat in parculetul din spatele blocului, sa adune oua de ciocolata, ca aici vin clostile de la Roma si lasa oua de ciocolata in gradina (mult mai practice decat coloratul de oua clasic romanesc) si tinerii le aduna care mai de care. Inca mai avem oua de anul trecut, ia sa le arunc zilele astea, apropos. Au venit pastile mai repede la tanarul sarbatorit, nimeni nu a zis nimic, au strans care cum au putut de au umplut cosurile, s-au luat de mana doi cate doi si am pornit inapoi. 

A venit timpul sa sufle in lumanari, tort cu Spiderman, fiecare si-a luat bucata de tort si a facut ce-a putut cu ea, mai pe jos, mai cu lingura, mai cu mana, cu sucul la fel, nu au varsat decat cam doua pahare. Dupa tort, era deja cam ora 5 (incepusera de la 3 jumate) au plecat in camera unda sarbatoritul avea cam cinci tone de jucarii, si toti zece si-au luat cate ceva, dupa ce au scotocit in toate cutiile si au pus la vedere tot ce era prin-nauntru. Inca nu se joaca unii cu altii, statea fiecare cu jucaria in fata si se juca. Se mai calcau pe maini cand circulau, numai eu eram in camera cu ei, si nu a trebuit decat o data sa ii iau unuia nush ce pistol care impusca niste bile cam cu putere, in rest a fost super normal. 

Au inceput sa soseasca parintii, eu eram in bucatarie la un pahar de visinata de Baia Mare, adusa de mama prietenei, deci (eu) cam plina de energie sa ma duc sa ma joc cu ei, dar au stat fara prea mare scandal in camera si in culoar. Unul din tati a trebuit sa plece cu mana goala, ca odrasla-i mai voia sa stea. Restul de parinti au mancat tort si au baut o cafea, si au liberat terenul de joaca.

Noi am plecat pe la sase, cand a trecut efectul visinatei si vizualizam fara prea mare efort drumul catre casa, varianta cea mai scurta. Deci asa e o petrecere cu zece copii, de care ma temeam eu atat, de aia nu am facut decat cu o parte din familie pentru cei patru ani ai lui Victor. Mi-am adunat curajul si am zis ca pentru cinci ani o sa adun si eu vreo cativa, dar nu mai multi de sase, si probabil o animatoare din asta, ca sa ii tina ocupati un timp, cu activitati mai acatarii decat as putea imagina moa même.

Victor a fost super incantat, desi nu a vorbit cu nimeni acolo, s-a jucat cu niste sine si un camion-tren si un calculator de jucarie. Au alta standarde de simtit bine astia micii, fara prea multa socializare si povesti, niste jucarii noi si sa nu ii calce altii pe maini cand stau pe jos.

O zi perfecta - II

Mi-am strans mucii cum am putut, cat am putut, si mi-am pus pantofii cu toc de 10, ca sa fie, in speranta ca o sa prind autobuzul de 7 si nu o sa trebuiasca sa urc dealul + dealul abrupt cu muci si pantofi cu toc de 10. O minune nu vine niciodata singura, si am prins autobuzul. 

Aia micii au fost impecabili la recapitulare, au facut tot intr-un timp record, am mai avut timp sa ne si uitam la 2 videouri, Happy si Don't worry be happy, si au plecat fericiti. Aialalti micii au avut evaluare, si-au dat silinta cat au putut, au avut de reconstitutit un dialog, care continea vocabularul si structurile pe care le vazusera la recapitulare, pentru unii a fost ca si cum nu le-ar fi vazut niciodata, pentru altii a fost super usor. Cred ca trebuie sa tintesc mai bine data viitoare, dar probabil ca mereu o sa fie care nu o sa reuseasca, oricat de bine as face eu activitatile, ca nu invata acasa mai nimic, nici vocabular, nici structuri.

Cu aia mari, alta poveste, scriu un CV, un anunt de job si o scrisoare de motivare. Proiectul final e sa scrie in grup 2 anunturi, sa le dea altora, care sa scrie un CV si o scrisoare de motivatie pentru unul din anunturi, deci antrenament peste antrenament, scris in grup si individual, evaluare. Le-am dat o scrisoare la inceput, si pentru fiecare aspect au gasit heading-ul respectiv, dupa aia le-am mai scris eu una si am pus frazele in dezordine, a trebuit sa o refaca, si sa spuna care-s heading-urile respective, si a treia a fost scris in grup o scrisoare de motivatie pentru The Best Job in the World (ca am vazut anuntul si video-ul de prezentare al castigatorului, au scos informatii din ele si la treaba). 

Le-am zis cum sa scrie corect, sa ia un model corect si sa inlocuiasca in el informatiile noi, ce era nou erau competentele si activitatile care sa le sustina, dar au avut modele peste modele si pentru alea, deci practic era reciclat de informatii, si reutilizat intr-un model nou. Le-am pretins sa nu aiba nici o greseala, au avut greseli minore, peste care am trecut destul de repede, plus ca am avut timp sa le corectez in clasa, atata de bine au lucrat. Am avut 8 scrisori impecabile, nu mi-ar fi rusine sa le trimit nici unei companii ca sa cer un job. 

Dupa aia ne-am uitat la The Devil Wears Prada, au scos informatii din el pentru o alta scrisoare de motivare, de data asta individuala si evaluata, pe care au sa o faca joi in curs, dupa ce punem cuvintele cheie pe tablou. Ma gandesc ca asta inseamna sa ii pui in pozitie de reusita, ca mereu ne cer asta pe la toate trainingurile pe la care am fost. Au vazut un model, l-au analizat, plus altul, analizat in mod diferit, au facut unul in grup, si acum fac unul individual, unde daca o sa aiba mai putin de 20/20 o sa fiu foarte trista.

Nu am avut sa le reprosez nimic azi, nici micilor nici alora mari, au lucrat impesianumecabil. Cred ca si lor le-a placut, ca mi-am auzit, clasicul de acum, dar care nu imi da mai putini fiori, "Madame, on vous adore".

Am coborat dealul + dealul abrupt cu avant, tot pe tocurile de 10, cu durerile de rigoare, care sam bag piciorul daca io mai port tocuri pe dealurile alea pana joi, cand am prevazut tocuri mai mici, dar tocuri. Plus berea de dupa, pe balcon, la un soare molcolm si catre dooj de grade. Life's great.

O zi perfecta

Am hotarat cu de la mine putere, ca ziua de miercuri fac fix ce-mi vine sa fac, mai ales ca-i mama prin zona, si ma inspira sa nu fac mare lucru.

Am inceput de marti seara, dupa dusul tinerilor, cum miroseau super bine a Bleu de Chanel, si hazbandul s-a dus la Minsk sa profite de ultimii fulgi de zapada si temperaturi catre zero si primprejur, l-am pus pe Vic la mine in pat, sa dormim impreuna. Nici nu i-a trebuit poveste, numai albina in plus de Tedy, care pana am gasit-o pe sub comoda pe nush pe unde, sforaia linistit in mijlocul patului. Cred ca povestea ca doarme cu mine e deajuns sa ii treaca pofta de pirati si TGV-uri, mancu-i inima lui de copchil iubaret.

M-am pus in pat pe la 10, trezita fiind de la 5 jumate marti, prin grija tanarului mic, care avea chef de joaca si biberon la orele alea imposibile. Am stat cu nasul in pletele lui Vic si in Bleu de Chanel si in miros de transpiratie de bebe, care aduce a miros de pui de matza ud, pe care il simti pana in varful degetelor de la picioare si inapoi, am stat cam un ceas, ca cine stie cand ma am ocazia sa ma rasfat cu asa senzatii. Plus ca si sforaia un pic, si cand nu sforaia, isi scrasnea o tzarasica dintii, da' am stat sa il si ascult cum sforaie incetisor, si mormaie ceva prin perna, si iar cu nasul in parul transpirat cu aroma de Chanel, pana am adormit. Probabil povestea despre pirati, sau trenuri. Nu m-am bagat in povestile lui, sunt prea personale.

Azi, trezirea impecabila, la opt; pe Lali l-am trezit eu la opt si un sfert, si am inceput ziua cu mancat si lafait in patul din salon unde doarme mama, pe care nu l-am strans, i-am lasat sa sara in el cat au vrut. Am trecut la manichiura si la povesti despre chestii cu mama, dupa aia la dus, si pe la 11 am iesit cu totii din pijamale. S-au mai jucat cat s-au mai jucat prin camera, au mancat, si am trecut la partea interesanta a zilei, siesta. Vic cu mine, sa ma prelungesc un pic noaptea, si am tras soamne pana la 3. Toata lumea s-a trezit in tandem, si am plecat la cautat costum de pirat pentru Vic, ca sambata se duce la ziua unei colege de grupa si gagica vrea sa fie costumati invitatii.

Am luat trotinetele, mama a plecat cu Lali la parc si eu cu Vic catre magazin. Am crezut ca se da mai cu spor pe trotineta de mare, ca aia de plastic s-a cam stricat, dar se opreste din 10 in 10 metri, ca-i un pom, ca-i un caine, ca-i nush ce, ca il dor picioarele. Nici nu am iesit bine de pe strada noastra, si deja nu mai putea. Pana la magazin is doua statii de autobuz, pe jos fac cam dooj de minute, cu el si cu trotinetele am facut o juma de ora. Mergea pe langa ea, desi trotuarul era super intins, fara nici o groapa sau ceva, si un pic in panta, dar gena lui antisportiva si antiefort ii prezenta si se manifesta cu putere. 

La magazin s-a comportat impecabil, am gasit costumul, a studiat nush ce TGV-uri prin rafturi, si am plecat la inghetata. Nu mai putea nici sa impinga trotineta, si cand s-a pus pe scaun, ziceai ca are o suta de ani si de doua ori pe atatia kilometri in spate. Am mancat din blidele unui altuia, a baut o cola "de mare", adica jumate de sticla cu cafeina si zahar, na, nebunie curata. Cand am iesit din restaurant am zis sa facem o tura de trotinete in parc, a rezistat fix 5 minute si o suta de metri, si ne-am intors, la iesire am auzit replica de care se teme orice parinte "Maman, j'ai envie de faire caca...et j'en ai marre de la trotinette". Ei rahati cu perje. Incerc sa ii pliez cacatul ala, dau de un maneras din stanga in sus, se balangane, nu se pliaza. Vic imi zice sa apas pe ala din dreapta, il imping in jos, ca asa mi se parea mai normal, zice nu, maman, il faut pousser en haut. Pousez, nimic. 

- Mais pousse fort, maman!

- Bei, cand ai tu o anumita varsta, intre timp dadeam de maner in sus, si nu iti vine sa faci caca in mijlocul stra...na, merge, se pliaza a naibii. Pui de inginer, ai dreptate, treci pe trotineta mea si hai acasa.

Pe drum, ca de ce ii dau cu genunchiul in fund, ca-l deranjeaza. Pai atunci fuga jos si alearga dupa mine. I-o trecut urgent. Am ajuns acasa, el pe veceu, eu la povesti pe skype, dupa aia s-au uitat la Thomas the engine, in liniste, fara prea mari probleme, doar o excursie la calculator din partea lui Lali, care voia sa se uite la TGV-uri (apropos, si el isi deschide compul, se duce pe youtube la favorite si isi pune singur videouri cu trenuri) din pozitia in cur pe birou. 

Au mancat in liniste, aproximativ, si am plecat la sport, cu muzica in urechi, care am ascultat fiecare cantare cum o venit, nu a trebuit sa sar nici una, toate pe placul si delectarea mea absoluta. Am facut sport, prietenul meu cu pantaloni stretch luciosi pana la jumatea gleznei nu a venit, am transpirat iar o tona, ma simteam super bine, hai inapoi cu muzica in urechi si nici o cantare sarita, si in pat si somn de voooooooieeeeeeeeeeee. Pana pe la 5 jumate, evident.

Stari de luni

Curcubeu, nu alta. La scoli incepe verde, ca le-am dat alora mari sa scrie un CV de joi pana luni, si au facut un cacat, prea multi dintre ei, dupa ce am analizat un CV, au facut unul in grup pe care l-am corectat si l-am dat inapoi, si azi unii au venit fara el, altii au sarit cu gratie peste partea de activitati din Employment History, si una mi-a dat CV-ul pe care l-au facut in grup marti. Aleia ii dau si eu cu la fel de multa gratie un unu din douazeci, ca daca crede ca scapa cu asa mizerie de gest, se inseala amarnic. Continuu verde cu un grup de 4 din aia mici, care nu au venit azi cu nimic sa joace sceneta Going Shopping for Clothes, desi le-am zis sa aduca maxim doua articole de imbracaminte de persoana, deci ar fi fost 8 pe masa, pe care sa le cumpere / vanda. Au stat toata ora, ca am fost prea enervata sa ma gandesc ce sa le dau sa faca, oricum maine trec primii la evaluare, ca azi a fost pe smileys.

Continuam de fapt verde de azi dimineata de la 7, cand mergeam catre sus si ma injuram finut in gand ca mi-am pus o rochie de vara direct gen, si simteam cele 9 grade pana in maduva spinarii. Toti imi ziceau la scoala ca arat bine, da' nu mi-i frig? Nu, mah, eu is calita, par numai vanata de emotii sau ceva.

Ajung acasa, ma bag in blugi cu sosete de iarna, maieu, bluza si pulover si sub plapuma, si ma apuc de corectat CV-urile alea, care destul de multe is OK, na, imi mai scade verdele, trece catre violet ceva. Mai las 10 pentru maine, ca am o pauza de 2 ore. 

Dupa aia ma pregatesc sa ma duc la primarie, sa termin inscrierea la gradinita a juniorului. Dupa ce-mi cumpar o bluza, normal, ca ajunsesem prea repede, deci ce sa fac, un pic de shopping. Incep sa vad culori mai limpezi, si intru la primarie, unde ultima data nu a fost chiar roz-roz. Ma apropii de ghiseu, era un cuplu mai in varsta in fata mea, isi ridicau pasapoartele. Vine o pitzi din spate si ma ia direct la rost, ca de ce nu stau dupa dunga galbena de discretie, si sa ma duc ca se ocupa colega ei care vorbea la telefon de mine, ca ea ia in primire cuplul. Mi se urca vag tensiunea, ca nu vazusem cacatul ala de dunga, dupa cum a putut constata si madam de-si lua pasaportul, in afara de pitzi insasi, din spatele tejghelei. Ma misc in directia dungii, da' de-a dracu stau cu un picior in fata ei, sa vad daca zice ceva. Eram bine pornita. Imi vine randul, si imi iau nervul in gura, si ii zic frumos, dar cu privirea aia ucigatoare care ii amorteste pe elevi in 2 cazuri din 5 "Pourriez-vous s'il vous plaît être un peu plus agréable...peut être?" Da ea, ca de fapt ii agreabila, ii zic ca nu, nu-i agreabila de loc, si deci am venit pentru o inscriere la gradinita, care ma trimite direct la etajul doi pe liftul din stanga si dupa aia la dreapta. Ajung sus, si incep sa imi imaginez cum cand cobor o sa sara pe mine o haita de politisti care o cred pe pitzi aia ca am agresat-o verbal cu intrebarile mele prostesti. Poate nu a fost o idee asa stralucita sa ii sugerez un grad mai ridicat de agreabilitate.

La etajul doi iau un numar, desi aveam randevu la doua jumate, ma rog, daca tot pusera masina de distribuie numere, sa iau si eu. Mai era o madam care astepta, la un moment dat au chemat-o la un birou, si raman eu pe canapea cu 6 amploaiate care povesteau la restul de 5 ghisee. Am ajuns cu 10 minute mai repede, si am stat acolo si m-am uitat cum defilau numerele pe un ecran, ma intrebam retoric oare ale cui o fi, care o fi suma lor, cel mai mic multiplu comun si cel mai mare divizor comun, daca is divizibile cu 3 sau macar cu 4.

Imi vine randul fix la doua jumate, la un ghiseu din fata, unde cred ca am deranjat discutiile prietenoase ale celor 3 amploaiate adunate in jurul unui dosar, ca de asa priviri si tratament rece din partea blondei cu coc nu credeam ca o sa am parte, desi matematic nu am avut nici un rezultat cu numerele alea, erau prea mari si defilau prea repede, poate s-a prins ca nu-s matematiciana. Eram pregatita pentru runda a doua de observatii in legatura cu agreabilitatea, dar nu mi-a dat ocazia, a fost borderline rece superior politicoasa, si imi iau calabalacul si plec dupa ce imi da nush ce hartii si semnez alte patruj si ceva de ele, pe fata si pe dos.

Ajunsa jos, ma uit sa vad politistii care sa ma ia pe sus, nu erau inca ajunsi, iutesc pasul, ii zic o zi buna la revedere aleia de se uita la mine de dupa ghiseu, nu prietenei mele, care nici nu a ridicat privirea din hartiile alea foarte importante pe care tre' sa le invarta departe de ochiul muritorilor comun, aranjati frumos dupa linia galbena. 

Ajung acasa, recuperez tanarul de la gradi, ne intoarcem, si eu plec la sport. De fo doua saptamani ma duc de 3 ori pe saptamana, ii fain, plec cu dooj de minute inainte de acasa, cu castile in urechi, fac ceva miscare pe muzica cu niste haltere / gantere, transpir cat china si ma dor toti muschii. Azi ma gandeam ioi cate greutati pune fata aia pe haltera si eu cu 4 kile ale mele, nope, ii baiat. Si musiu cu pantaloni stretch luciosi si negri pana la jumatea gleznei, si ala cu pantaloni scurti si sosete pana la genunchi, ai ala cu adidasi fara sosete, si ala tuns cu model nush de care, si antrenorul care pare super aratos, si cand colo are un metru jumate cu adidasi cu tot. Ma rog. Azi am reusit sa nu imi mai vina sa dau buna ziua manechinelor de la intrare, da am avut asa ca un gand sa le zic la revedere la plecare.

Ajunsa acasa, tinerii incep sa se uite la desene, ca au o juma de ora seara. Vic vrea Barbapapa, il previn ca DVD-ul ala pe care il vrea el ii cel care se blocheaza, si daca se blocheaza tre' sa-l schimbam. Zice ca ii ok, si dupa 10 minute vine sa la mine sa il schimb, ca nu se blocheaza. Daca nu se blocheaza, de ce sa il schimb?! Ca el o gresit, nu voia ala, ca nu se blocheaza si sa ii pun altele. E, si uite asa incep urletele, ca daca il schimbam, plangea Lali, ca lui ii plac Barbapapa mai mult decat lui Vic, si tot asa, daca nu unul, alalalt, si dupa aia Lali l-o lovit cu un camion in nas, si dupa aia si cu o pubela tot in nas, si dupa aia Vic o vorbit urat cu mine si nu mai are desene de loc maine. S-o linistit intr-un final, ca l-am gadilit cu o suvita de par pe la nas, i-am zis ca ii mai fain cand zambeste si ii agreabil (cuvantul zilei bag sama) si sa se culce. 

Lunea ca lunea.

Dupa vacanta

O inceput scoala. Am noroc ca abia astept sa se termine si abia astept sa inceapa iar, deci happy happy joy joy si la inceput si la sfarsit. 

Inceputul scolii l-am asteptat ca vreau sa fac cu astia micii ceva mai riscant un pic, proiectul final e o conversatie la restaurant asteptand comanda, cu chelnerul si intre ei, si dupa aia sa isi dea cu parerea despre mancare. Deci pregatire intensa de dialoguri in 2 si in 4, ca sa se antreneze. Pot sa scrie replicile inainte (deci nu-i chiar dialog spontan, ca nici nu au de unde sa scoata asa ceva la nivelul lor, A1 catre A2) dar le-am cerut sa pregateasca cel putin o replica originala ca sa vada cum reactioneaza partenerii de dialog.

Am inceput cu un listening, o discutie intr-un restaurant despre un mic dejun, erau 4 personaje plus chelnerita, si m-am lansat sa ii fac sa asculte fara fisa de ajutor, ca na, de cate ori au ocazia sa scoata o fisa de ajutor cand se uita la un film sau asculta la radio. Le-am dat strategii: inainte de a asculta sa ghiceasca tipul de document, cate persoane o sa fie, despre ce teme mari o sa discute. Au ghicit, au facut fraze complete si complexe in engleza, si au ascultat prima data doar ca sa isi verifice ipotezele, fara sa se sperie ca nu inteleg tot. Strategia de baza e totusi "trust your instinct". A doua oara au ascultat si le-am aratat cum sa ia note, pe dosul foii, un fel de ciorna, in care lasa spatiu intre cuvinte ca sa mai poata adauga a treia oara cand asculta.Noteaza in principal cuvintele pe care le inteleg si alea transparente.

Prima data cand au ascultat a fost OK, au inteles despre ce era vorba (vorbeau destul de clar si intelegeau majoritatea cuvintelor), a doua oara bineinteles ca au fost care au notat totul in 2 randuri, deci nu au mai avut loc sa noteze altceva a treia oara, dar destul de putini au fost astia. A doua oara am facut pauza intre replici, ca sa scrie (le-am zis sa nu isi faca probleme cu ortografia, sa scrie ca sa il poata pronunta, ca e listening, nu writing, important e sa redea continutul, deci pronuntia, nu cum se scrie). Au notat admirabil majoritatea, si a treia oara la fel. I-am pus sa adune cat mai multe cuvinte in grup si am verificat cum se scrie haggis: il pronuntau, asa cum au inteles si isi dadeau cu presupusul despre ortografiere. Majoritatea pronuntau ceva foarte asemanator, cu scrisul a fost mai greu, dar e si normal la nivelul lor, deci felicitari pentru incercat si sa nu se nelinisteasca, o sa le iasa din ce in ce mai bine mai tarziu.

Am scris cateva cuvinte cheie pe tabla (ma rog, comp si se afisau pe ecran, ca am monopolizat videoproiectorul, oricum alt prof de engleza nu-l mai foloseste, noroc ca nu-s asa de cunoscatori intr-ale noilor echipamente, ca altfel mai pupam eu scris la comp si afisat pe ecran), si acu sa vedem cine poate face un rezumat plecand de la cuvintele alea, in fraze complete si complexe (creca i-am innebunit cu asta, da ii mai bine acu sa foloseasca fraze mai acatarii si sa le reduca mai incolo, decat sa scoata monofraze si monosilabe din gura). Ma gandeam sa vezi ce greu o sa le fie, nimeni nu vrea sa faca alea alea. Cand colo mai mult de jumate au fost cu mainile sus si am pus vreo trei din ei sa il faca (nu am aveam timp pentru mai multi, ca de, explicat de strategii alea alea, dar de data viitoare o sa fie mai OK), l-au facut admirabil. No, gata, am trecut si de pragul asta, acu asculta chestii si fac rezumatul singuri acasa.

Asta e fain cu intoarcerea la scoala, plus, normal, declaratiile de dragoste de la elevi care trec prin fata usii si daca ii deschisa imi mai arunca cate un "I love you Mrs, have a nice day", plus ca o pitica de-a sasea a pus un selfie pe care l-am facut amandoua nush cand ca si fond de ecran pe mobil, plus ca azi am avut dreptul si la "My English teacher is perfect" scris pe tabla. Is curioasa pe cand un tatuaj cu "My English teacher is amazing" sau ceva asemanator. Autografe pe caiete am inceput deja sa dau aproape in fiecare ora. Si aia micii vor si sa ma semnez pe mainile lor din cand in cand. Ar trebui sa organizez o sesiune de autografe colectiva, in curtea scolii, sa nu fie gelosi unii pe altii :)