Icelandic boobs and babies

Not that I'm personally a fan of breastfeeding or utterly against it, wherever it may take place; been there, done that, not particularly enjoyed it, but I'd love to live in a place where (some) people think like this:

The country is Iceland, it is in my top 3 or so places to visit, as soon as some company decides to get us from France to there for less than a kidney and half a liver.

N-am sarbatorit

N-am vrut nimic special, invitati am avut de doua ori in viata, la sub 10 ani, nu mai stiu exact cand si cand. Am zis ca vreau un parfum, sa incerc Chanel 5, mai sar de pe Kenzo Jungle, ca deja nu il mai simt. Nu am putut sa il am exact in momentul in care nu am sarbatorit, pentru ca nu am sarbatorit, normal, si hazbandul i-a mancat cardul de credit un aparat din aeroport cand pleca in Spania, nici macar un turon nu o venit acasa cu el.

Am incercat susnumitul numar 5, ii fain, is destul de hipstera sa il port la scoala cu blugi si tricou de la H&M. In rest, nu stiu cum s-o facut ca tot susnumitul hazband o aranjat cu bunicii sa ii tina pe tineri la ei de sambata dimi pana duminica dupa masa, cand sa mergem sa (aproape) sarbatorim la ei. Cum am plecat noi asa de dimineata cu ploaie, vant si frig, am ajuns la restaurantul de hot dog de la Châtelet, era sa uit ce bun ii, cu varza aia murata cu tot. Dupa aia plimbare plus vizita de gradul 4 in 3 magazine de benzi desenate, unde m-am simtit ca atunci cand nu ai avea nevoie de nici o mana in mod special si deodata te trezesti cu 4, direct in pielea unui extraterestru asadar, si toti in jurul tau au cel putin tot 4, dar stiu exact ce si cum sa faca cu ele, admira carti cu fapturi cu si mai multe maini, care nu-s extraterestri ca tine, deci tu iesi frumos impingand usa cu piciorul. Probabil ca asa se simte si consortul in magazinele de papuci, cu prea putine picioare si umpic extraterestru, l-am lasat pe trotuar pana mi-am luat eu 2 perechi de balerini, unii roz fluorescent, altii bej cu flori si libelule.

Am mai trecut pe la libraria profesorilor, de unde am luat o carte ca sa pot sa beau o bere in timp ce consortul citeste un ziar pe care l-a luat inaintea mea de la chiosc. Cartea era despre cum sa predau limbile straine conform cu cadrul european, deci in fata lui si a unei halbe de Kilkenny sau Murphy's Red, nu retin, am constatat ca putini catre nimeni nu aplica metoda asa cum e ea descrisa in carte. Asta este. Dupa care mi s-o facut foame, ca am prescriptie de la doctor ca sa ma ingras, de unde mananc crema care da foame. Am purces la un restaurant pe care hazbandul mult l-o laudat si in fata caruia am facut o juma de criza, ca tre'ia sa asteptam o juma de ora la coada, mie imi era foame. Alta jumate de criza am facut in interior, de unde restaurantul era mentionat in toate ghidurile turistice, din Siberia pana in Sri Lanka, am avut parte de comeseni de tot felul, mancare proasta, galagie multa, agitatie mai rau ca la cantina. Era o fosta cantina muncitoreasca restaurantul, poate de aia. Barabule fierte, ni' macar sarate, o buca' de peste cu niste ciuperci din cutie pe el, pita tare, vin prost, dar totul ieftin. Daca nu-s destul de convingatoare, dati pe la el cand ajungeti la Paris, Le Chartier ii zice, ii in 9.

A doua zi am plecat la brunch, ca sa ne spalam de gustul de barabule cu peste, in Marais, Le Loir Dans La Théière. La fel de sicos-snobic-scumpic-simpatic-buuuuuuun ca de obicei, a se ajunge inainte de 11, dupa aia se sta la coada ca la supa populara. Cum imi era foarte foame, am mancat tot si nu am mai putut sa iau tarta cu lamaie si bezea, pe care am zis ca o iau si ultimele 2 dati cand am fost acolo, si dat fiind faptul ca e brunch cu trezire automata la 7 jumate din cauza de Victor deci nix mic dejun acasa, sa nu stric pofta de mancare, nu am mai mancat tarta aia pe care o adoooor de f-un an de zile. Nu pot sa o iau la pachet ca bezeaua de pe ea are cel putin 10 centimetri, se strica pana acasa. Am dat o tura pe la magazinele de evrei de langa, pe la o expozitie la Casa Europeana de Fotografie si aia de World Press. Tot imi vine sa vomit cand vad poze cu parti (vag) recognoscibile de corpuri mutilate prin tot felul de razboaie pe care le arata sub forma de poze ca sa "raise awareness" celor care clar nu ar ucide in masa ca sa instaureze o democratie, ca daca nu, nu ar fi in expozitie ci la dat cu pusca in orientul nu mai stiu care. Mi se confirma inca o data banuiala ca specia umana e cea mai cretina de pe planeta asta. Probabil si de pe altele.

Cum ar fi de exemplu idiotii de la Starbucks (imi place cafeaua lor, ba chiar ma duc si la McDonalds din cand in cand...asa face neo-hipsterul-post-modern, intrebati pe oricine), care in loc sa se bazeze pe o cooperare intre ei singuri, te intreaba pe tine prenumele gigi de la casa, sa il scrie pe paharul de carton prietenos cu padurea tropicala ca sa te strige gigi de la capatul tejghelii si tu sa ridici mana ca la scoala. Ce pula mea ii asta? Mi-am trantit inauntru juma de cutie de scortisoara, plus vanilie, na, sa ma razbun, prenumele meu...

M-am calmat odata ajunsi la recuperat juniorii, ca bunicii au pregatit o sticla de sampanie si prajituri, ca imi era foame. Si sete. I-am luat acasa, cu diaree pe amandoi, i-am dres, si am mancat, ca-mi era foame. Sper sa ma pot opri din mancat dupa ce termin tratamentul.

35 am facut, caca maca, cine mai sta sa numere. Sau sa sarbatoreasca.

Experienta stil hipster

Imi venea sa zic "imbatranire" in titlu, dar mi-a trecut repede. 

Stiu ca adun experienta asadar, cand constat ca ceva care a fost cool la o vreme nu mai e cool cand trece pe la urechile mele. In plus, nici macar nu stiu cand anume a fost cool, de ce a fost cool, cand a incetat sa fie cool si cand esti cool ca strigi impotriva chestiei ex-cool-momentan-ultra-naspa. Nu mai tin pasul cu vremea, nu inteleg cand pantalonii care acopera curul barbatilor au incetat sa fie cool, si au coborat sub buci, lasand la vedere tot felul de chiloti cu motive, care acu-s cool. Nu mai stiu cand bretonul care nu se baga in ochi a incetat sa fie cool, si acum e cool sa dai din cap stil semi-u zmucit ca sa-ti descoperi pupilele. Exista unu' pe care-l cheama Justin Bieber. 

Ce-i aia "hipster" si de ce nu mai este cool? Ce-aveti cu televizorul?

Cine pleaca-n America

Vine consortul cu veste: a primit oferta de lucru la Boston, daca vreau sa plec. Ai de capu' meu cum era cat p-aci sa sar din fotoliu de bucurie, alea alea, eu am vrut sa merg in America toata viata, acolo-i fain, nu alta. Am schimbat canalul (ca mie imi place sa ma uit la televizor) si am dat mai incet ca sa discutam detalii. 

Stiam eu de ce numa' era cat p-aci sa sar din fotoliu, si nu am efectiv sarit ci am preferat doar sa schimb canalul. Deocamdata cineva i-a propus o chestie gen plecat la Boston ca i-au citit CV-ul pe net sau nush pe unde pe net. Si dupa aia valuri valuri: gradinita costa, cine ne plateste casa, asigurari medicale, ce facem cu apartamentul si cu ratele lui, tre' sa stau acasa cu Pili, ca cresa costa si aia, nu o sa pot lucra, ne tre' masina, costa si aia, to'ma am gasit o fata sa stea cu Pili din septembrie si nu mai sunt chiar treij de grade afara si innabusitor de cald. Azi dimineata au cazut si ceva stropi de ploaie, imi revin.

Am reschimbat canalul sa ma gandesc mai bine dupa ce am zis ca-s gata sa plec din septembrie. Mnoa, serios, nu asa. Nu mi-a venit sa cred la ce concluzie am ajuns: imi place aici, cu pizdicii si restul francezilor, si cu hazbandul, pe care, in treacat fie spus, il iubesc. Daca aici mi-i bine, mi-i bine oriunde, daca oriunde mi-i bine, mi-i bine si aici. Bag pula-n ea America.

Amanare

Nu mi-a placut niciodata sa aman lucrurile pe care puteam sa le fac imediat, nici macar pe cele care nu erau chiar asa de placute. La dentist ma duceam pe acelasi principiu, stateam la injectii cu Moldamin fara sa scot un sunet, imi faceam temele cand altii erau la joaca dupa-masa, si citeam sambata si duminica fara nici o grija. Imi placea sa citesc sambata si duminica, de fapt mai mult sambata dupa-masa, ca dimineata faceam curat. Nu amanam, nu-mi faceau prea mare placere datul cu aspiratorul si stersul prafului cu o bucata de furou sintetic, ci mai mult gandul ca o data terminata treaba, pot sta fara grija. Imi mai trageam cate o linie rosie la caiete, dubla de fapt, imi faceam geanat de scoala, de vineri, ca duminica seara sa ma bag in pat cu un colt de pita, si sa ma uit linistita la un film pe care il mai vazusem deja, dar mai demult, asta dupa episodul original de Star Trek.

Asta inainte sa inteleg ca jumate din grijile lumii atarnau de umerii mei, si mi-i trageau in jos, si-mi plecau si capul cu ele. Cum nu intelegeam de unde atata responsabilitate pe bietii mei umeri, ososi si impielitati, explicatiile nu au incetat sa vina, care mai de care. Bineinteles ca eu sunt de vina pentru ce nu merge bine pe ici pe colo, si uite si de ce: ca mi-am luat flori pe care uit sa le ud, si care mor in ghivece ca niste soldati la datorie, ca nu fac tot ce ar trebui pentru copii, ca pot sa fac mai mult, de fapt nu-s sigura, dar na, asta este, umerii mei o duc si pe asta, ca nu fac cursuri destul de bune si de aia elevii nu stiu engleza, si alte rele din astea lumesti.

Si cand ma gandesc ca exista o solutie, sar pe ea imediat si o inghit, cade greu la stomac, dar nici nu se compara cu Moldaminul: ia un lucru care tre' facut si nu-l fa, asa indiguiesti sentimentul de vina absoluta impotriva ta cu diguri puternice, stabile, in stare sa infrunte orice val, oricat ar fi el de napraznic. Amana un lucru pe care poti sa il faci, care nu te costa nimic sa il faci, dar care nu e foarte suparator nici daca sta nefacut. Un lucru absolut banal, fara nici un rost. Stai si lasa vinovatia sa-ti umple toate colturile fiintei, doar puteai sa il faci si nu l-ai facut. Si dupa ce incepi sa plesnesti pe la cusaturi, fa-l. Fa-l intr-o doara, asa cum l-ai fi facut prima data, cu usurinta, eleganta, in deplina recunoastere si acceptare a sentimentului de bunastare care insoteste facerea cat si implinirea lui. Si sa vezi cu cat spor ataci rezolvare problemelor lumii o data ce le-ai rezolvat pe ale tale. Sau ma rog, amanat.

Administrativo frantuzesti

Mi-a ramas asa ca un gust amar dupa participare la toate miscarile astea inter si intra academice ca sa am un post fix de la anul, asa ca am zis sa scot penita sa le astern, ca poate mai trece din scarbicie.

Uno, ca sa ai pot fix dupa ce ai fost stagiar tre' sa participi la o miscare intra academica, unde ceri academiile care te intereseaza in ordinea respectiva, pe internet, dupa care tre' sa dai niste documente si gata. Atat de simplu in cuget si simtiri, atat de mirobolesc aiuritor in practica.

Catindatii au niste puncte. De unde vin punctele: de la copii, de la viata in cuplu plus 50 de ele pentru fostii stagiari. Academiile se aleg pe internet deci, si o data inregistrata cererea, primesti aviz de receptie la scoala pe care tre' sa il verifici, corectezi, completezi cu alte documente justificative si toate data inapoi la rectorat in timpul record de maxim 3 zile lucratoare. Noroc ca stiam ce documente imi trebuie, ca am cerut la timp de la consort "attestation", ca si aia de la resursele umane din privat se misca in sensul ca le ia 2 saptamani sa produca attestation asta. 

Nu stiu de ce pentru viata in cuplu iau in considerare din start domiciliul profesional, de parca pula mea, 99% din profi n-au altceva mai bun de facut decat sa lucreze "in zona" consortului, nu conteaza cat de la dracu in praznic este fata de casa. Deci am gresit ca nu am corectat, si administrativii au luat in considerare ca vreau sa ajung in alt departament decat ala unde stam.

La miscare inter academica (20 de cereri se pot inregistra), duo, m-am trezit ca am 80 de puncte pentru primul loc si 30 pentru restul, gen ultimul stagiar neconcubinat si fara nici macar un maidanez la intretinere.  De unde se face ca sun, ca sa vaz de unde suma asta microscopica. Pai uite de unde: cum nu am corectat "domiciliu profesional" pe prima pagina de la avizul de receptie, nu au luat in seama primul oras, ca nu era in departamentul domiciliului astuia profesional al consortului. Deci punctele pentru viata de cuplu si copii nu au fost luate in considerare. Logic, inca o data, sa iti dea ei pe formular ceva si tu sa trebuiasca sa corectezi, in loc sa te lase sa alegi singur, ca tot omul. Plus ca timpul meu de corectat o fost de 5 minute in biroul statuii de cremene denumita secretara de colegiu, care abia mi-a dat un pix sa semnez si mi-o zis ca fac cum vreau eu. Mersi.

Cum au rezolvat problema: mi-au luat orasul din pozitia 14 si l-au pus pe prima pozitie, ca era in departamentul sotului. Pentru orasul ala am 280 de puncte, pentru urmatoarele am doar 230 de puncte, ca doar pentru prima dorinta se pun punctele de ex stagiar, alea 50. Deci am cacalau de puncte pentru un oras in care este un singurc collège, nici un post liber, si liceu nu este. Deci am cam futut miscarea inter academica. 

Miscarea asta cu schimbatul pozitiei unui oras a fost pare-se mai simpla decat sa corecteze departamentul pe prima pagina a avizului de receptie. Asa au lucrat cel putin 3 persoane la dosarul meu: responsabila mea, responsabila ei, plus responsabilul de miscare inter academica. Au facut o sedinta ai au hotarat ca varianta cu schimbatul orasului, retrimisul avizului de receptie pentru validare, statul la telefon nush cat cu mine e mai simplu decat sa lase lista mea neschimbata si sa traga cu creionul peste departamentul 78 si sa treaca in locul lui 92.

Si inca nu e gata: de la anul vreau sa cer juma de norma, care e de drept pentru cresterea unui copil de pana la 3 ani. Sun la rectorat si imi zice ca tre' sa fac cerere la scoala mea unde sunt acum, ca ei sa aprobe timpul de lucru partial pentru la anul cand nu o sa mai fiu la ei si dupa aia le trimit lor cererea. Mi se pare normal, cel putin nu o sa imi puna bete in roate ca nu imi aproba "voilà Madame, nu ma deranjeaza ca la anul cand nu mai lucrati pentru mine, sa nu lucrati decat 50% din timp, ba chiar ma bucur si va doresc toate cele bune. Va pup". Nu se poate si este ilogic ca o asemenea cerere sa fie facuta direct persoanei care se ocupa de dosarul meu pentru la anul. Drumul unei hartii birocratice tre' sa fie cel mai alambicat posibil, cu implicarea unui numar maxim dar perfect inutil de persoane, care o flutura si o semneaza, si eventual o discuta in pauza de cafea.

De pe internet zicere: cererile de timp partial se fac pana pe 6 ianuarie 2012, 2 zile dupa vacanta de iarna, si eu am aflat ca is titularizata prin 30 decembrie. Da, da, tre'ia sa ma concentrez umpic mai tare, sa ma gandesc ca asa ceva se face cu 6 luni inainte, sa nu ascult de ala de la sindicat care mi-a zis ca cererea de timp partial se face in iunie cand aflu unde m-au trimis aia de la rectorat. 

Si mai una: cum am lucrat in China un an jumate, vreau sa imi ia in considerare experienta asta si sa schimb gradul mai repede, ca daca nu am cate un punct pe an, asa imi vin cam doua puncte jumate in plus dintr-o data. De la rectorat imi zica ce tre' sa contactez ministerul afacerilor externe, care nu are numar de telefon pe site, dar le-am trimis un mail, la care un raspuns automat imi spune ca ei au sute de mailuri pe zi si nu pot sa le rezolve pe toate, dar ca le citesc cu mare placere. 

Macar  gaseste cineva niste placere in jungla asta administrativa.

De pe la scoli

Maine nu se lucra aici, e nush ce sarbatoare, si Vic ii cu tac-su in Bretagne, deci am o tarasica de timp. Plus ca imi curg mucii, sper sa fie o raceala mare la orizont, sa stau in pat macar 3 zile. Mneajuta. 

Mi-am adus aminte de o faza draguta de la scoala, eram cu non francofonii, tip romani si portugheji (si indianca, da' aia chiar nu vorbeste nimic franceza). Si ii pun sa faca ritualul cu vremea, what's the weather like today, it's aia si aialalta. O intreaba unul din romani pe portugheza, si fata nu stie sa spuna "cloudy", se tot balbaie, ii da cu "cla, cli" si alte sunete bizare. La un moment dat partenerul de dialog se intoarce si imi zice plictisit "clutz o zis...trecem mai departe?"

O mai fost una, cu o fata de a treia, franceza. A primit o scrisoare de la biroul de obiecte pierdute de pe Heathrow, ca i-au gasit cartea de identitate si inca nush ce document si nu poate sa ii sune ea, ca nu intelege, nici sa scrie, ca nu poate, si sa scriu eu. Scrisoare. Adica voia sa scriu de mana, sa punem hartia in plic si sa o trimita cu posta, ca cica o data o trimis un mail pe internet si nu o ajuns (?!?). Am zis ca glumeste, ca ma testeaza. No. Nici nu isi mai stia parola de la email, are una de msn pe care cetuieste din cand in cand. Nu are nici telefonul mobil cu ea la scoala. Am trimis mail de pe contul prietenei ei, care daca primeste raspuns, imi scrie pe adresa de la scoala, ca nu am vrut sa o dau pe aia la tot omul, si nici pe a mea personala elevilor. 

Ce mai mai mira, cand inca mai sunt care vorbesc la telefon gen iau aparatul de la ureche si il tin in fata gurii. "Clutz o zis...trecem mai departe"?