Martinica

Cum toata lumea pleaca la schi in jurul nostru, ne-am hotarat si noi sa plecam in Caraibe, tot un fel de schi si acolo.

 

Program de vacanta, 7 zile pline: dimineata - mic dejun, plaja, pranz - apéro, mancat, plaja, seara - apéro, mancat, stat pe langa bar, ascultat muzica pana pe la 9 jumate, ca dupa aia numai adultii mai stateau pana la miezul noptii. Am luptat cu decalajul orar 5 zile (culcat pe la 10 fara un sfert, trezit la 5), ultimele doua zile au fost mai usoare, culcat la 10, trezit la 7.

 

Partile mai putin placute:

- hazbandul nu inceta sa ma intrebe in fiecare zi ce facem, de unde mi-am manufacturat privirea specifica "ce curu meu crezi ca vreau sa fac azi, ca ieri si ca alaltaieri si ca de cand am ajuns aici", de unde s-a implicat singur si personal in activitati gen plimbare activa, plonjon, volei pe plaja

- a treia zi musiu care avea sezlongul sub ciuperca de plaja langa care ma puneam eu, s-a mutat de acolo, de unde o usoare senzatie de neliniste si anchietudine, care m-a parasit a patra zi, cand a revenit cu fiu-su la locul stiut

- din cand in cand nu gaseam sezlongul pe care il foloseam de obicei, de unde aceeasi senzatie de neliniste si anchietudine, si ma puneam direct pe nisip

- gasitul cu greu a unei pozitii placute fizic pe sezlong, care sa nu implice mai mult de trei intoarceri burta-spate-burta

- obositul bratelor in apa, cand dadeam trei ture prin fata palmierului, de unde am redus numarul turelor la doua, eventual doua jumate, dar doua, ca jumatea aia ma anchieta in mod neplacut

- pierdutul cartii pe care am inceput-o in prima zi la plaja, cautatul unei alteia (deci plimbat pana la receptie dupa ea, intretinut conversatii cu receptionerii alea alea), terminat cartea de imprumut, destul de interesanta, de plaja specifica, care puteam sa sar linistita doua pagini, ca tot intelgeam ce se intampla. Am inceput o alta in ultima zi, dar m-am anchietat in mod neplacut cand a trebuit sa o dau inapoi citita pe jumate. C'est la vie.

- o arsura de soare drept pe buci si spate in ultima zi (azi dimineata cum ar veni), desi am stat doar la umbra, si 10 minute in plus fata de timpul regulamentar impus de mine mie insami. O sa-mi aduc aminte inca cel putin 3 zile de vacanta asta in mod neplacut, cand vreau sa stau pe sus-amintitele buci si nu o sa pot. Noroc ca arsura de pe burta a inceput sa se duca, deci am pozitie, nu-i vorba.

 

Partile absolut placute

- inceputul lecturii "Idiotului" a lui Dostoievski, superba arta de a povesti, mai putin superba arta de a aduce in scena cam 10 personaje pe capitol cu cel putin 3 nume de cel putin 5 silabe, deci pierdutul sirului povestirii si al personajelor pe la capitolul 5, dar dupa cateva pagini adormeam instantaneu, de aia am pus-o pe lista lucrurilor bune

- intalnirea cu personaje interesante, cu care am avut nenumarate lucruri a impartasi, Mojito si Déborah. Mojito - clasic, cu pai, menta si rom, Déborah o madam de varsta mea, cu la fel de multe opinii si un fel destul de enervant de a le prezenta, deci am ajuns la concluzia ca nu-s eu cea ma unic enervanta si sacaitoare din lume, deci madam e adorabila, deci o ador

- trecutul de la statultul de milf (pe care nici nu l-am simtit de altfel intr-un mod de care sa-mi aduc aminte acum, de exemplu) la ala de cougar, impreuna cu Déborah, concluzia amandurora e ca de la o anumita varsta "je sais ce que je veux, je sais ce que je vaut, et je m'en fous du reste". Ea venise singura la Club Med, isi lasase hazbandul cu odraslele, si a profitat de activitatile nenumarate oferite in satul de vacanta exact ca mine in primul paragraf. Ne-am legat de un animator de acolo, pe care l-am facut sa se rusineze ca un copil de dooj de ani ce era, zicandu-i cat ii de fain si in genere' producandu-i o senzatie probabil anchietanta, dar pana la urma i-a placut, ca a acceptat sa se ia in poza cu noi si a venit sa ne faca bisous inainte de plecare. Am concluzionat ca niste cougars adevarate ca nu il sacaim cu schimbat de adrese de mail alea alea, da' ca era fain de tot, da' ca avea numai dooj de ani.

 

Si poze drept dovada:

 

Cu prietenul mojito:

Vedere cu ocazia activitatii celei mai practicate, din cand in cand ma mai uitam in stanga si in dreapta, in functie de numarul miscarii pe sezlong la care ma aflam:

Sezlongurile noastre (al meu ai al madamei):

Sezlongul lui musiu, l-am luat in poza sa i-l arat in caz ca il greseste iar si ma anchieteaza in mod neplacut:

Restaurantul satului de vacanta:

Eu, cougar style, aratam destul de obosita, creca era deja 9 seara:

Déborah, tanarul absolut superb si moa:

Tot noi:

 

Voilà, ma pregatesc deci intensiv sa planific urmatoarea iesire la Martinica, in acelasi sat, cu aceleasi activitati la program, de la anul.

Semne bune

Ma motivam azi dimineata, nu la 5 jumate, ci mult mai tarziu, la 7, ca au binevoit tinerii sa doarma in mod normal, pe facebook, cand dau de urmatoarea zicala:

Instant mi-am revenit la sentimente mai bune, dupa ce am despartit lupta pe telecomenzi si pe care canal sa vizioneze desenele de miercuri. Si m-am pus pe asteptat momentul X, ala bun.

 

Nu a venit la 9, cum ma asteptam, desi eram gata sa plec. Mai aveam de spalat dintii tinerilor, de machiat, de schimbat hainele mele a treia oara, ca nu se potriveau culorile in mod natural, si gata, plecam sa depunem cerere de pasaport si sa il inscriu pe Lali la gradinita. Nu a venit nici la 10 fara un sfert, cand am fost aproximativ mai gata de plecare decat la 9, ca Lali a facut caca, asa ca dezbracarea de palton, cizme, pantaloni si la schimbat scutecul.

 

Autobuzul ne-a plecat de sub nas, am asteptat 8 minute dupa urmatorul, desi al doilea venea in 3 minute dupa al nostru, dar de fapt au sosit impreuna, macar am avut de unde alege in care din ele sa ne urcam. Ajunsi la primarie, ma duc la "accueil", unde mi-am cerut scuze instant in cap ca am deranjat-o pe madam care trebuia sa ne dea informatii, probabil nu se astepta la asa intrare intempestiva in spatiul ei personal. Se stramba la mine, ca cum n-am stiut ca tre' sa completez nush ce document, pe care sa il duc inapoi personal, NU sa-l trimit prin posta, si dupa aia sa astept sa ne sune ca sa imi fixeze un randevu ca sa il inscriu. Am mormait incet in fular ca acu' doi ani nu a fost asa pentru primul tanar, se face ca nu ma aude, ma fac ca nu am zis nimic. Imi da hartia, si ii zic sa ma indrume la pasapoarte, dar judecand dupa supararea pe care am pricinuit-o si cu cererea asta, probabil ca ar fi trebuit sa stiu dinainte ca ii la etajul unu, iar nu mi-am facut temele, vai mie.

 

Mergem la unu, Vic gaseste untr-un colt niste jucarii, Lali se descalta, il incalt, se descalta, il las descult, urla ca vrea papucii, si-i da jos, il lasa asa sa urle. Ma asez la birou, unde stau doua madame, una, ma cutremur, e "en formation". Am avut dreptate sa ma cutremur. Incepem circul scoaterii si verificarii documentelor, si se apuca sa lipeasca timbrele fiscale si pozele pe un formular. Imi ziceam in cap ca o sa il completeze tot ea, ca e cam riscant sa lipesti toate alea si dupa aia sa gresesc eu ceva cand completez, de unde naiba ii mai dau poze si timbre. M-am inselat, ma pune sa scriu eu. Imi tremurau dejtele, acu' daca gresesc, sa vezi cum se uita formatoarea care si asa se uita destul de urat la mine, cu nici o ocazie in particular.

 

Am ajuns la 10 si 10 la primarie, am plecat la 11. Intre timp, madam "en formation" a facut toate actiunile in triplu exemplar, ca din prima nu ii iesea niciodata. Computerul era super lent, imprimanta nu imprima bine, xeroxurile dupa cartile de identitate nu ii ieseau, a uitat sa completeze numarul meu de telefon cand a completat nush ce, a redeschis programul, a pierdut copia cererii, a refacut copia cererii, a introdus numarul de telefon, a gresit adresa, a corectat adresa, a salvat operatia, care era foarte greu de salvat, 5 minute gen. Mi-a dat sa semnez in mod oficial si m-a instiintat si prin viu grai ca daca in 3 luni de cand e gata pasaportul nu ma duc sa il iau, il trimit la subprefectura sa il distruga. Mi-a subliniat pasajul ala pe hartie, am semnat, patrunsa de semnificatia si solemnitatea momentului, si mi-a cerut sa verific pe ecranul ei ca datele tanarului sunt bune. Erau bune, si acum salveaza inca o data ceva, care e lent, dar m-a incurajat (zambind) ca asa e sistemul, si ca o sa fie gata imediat. A fost gata in tot circa cateva minute, timp in care Lali si-a aruncat papucii nush pe unde, a chelit planta de langa birou de cel putin 2 ramuri cu frunze si a aruncat un pumn de bile din ghiveci primprejur. M-am facut ca nu vad, am multumit, am luat papucii in geanta si am dat sa plec sa completez formularul pentru gradinita. Din prima l-am bagat la loc, ca imi trebuia un numar de nush ce, pe care nu il aveam.

 

Tot asteptam momentul X, cand Vic are ideea geniala sa mergem la McDonalds, aprob instant, ca simteam o lene maxima la gandul de a face de mancare. Ajungem, suntem primii, ne ia comanda, ne da totul, in afara de hamburgerul lui Vic. Ma duc intre timp sa il instalez pe Lali in scaun si ii dau un balon, ca azi era zi cu baloane, Vic ia altul, si ma intorc sa astept hamburgerul. Intre timp s-a umplut de lume, toti isi luau meniurile linistiti, Vic a dezumflat 3 baloane, Lali si-a prins un picior in scaun, ca a vrut sa se extraga si nu a putut, a inceput sa urle. Se umplea din ce in ce mai tare, toti  plecau dupa cateva minute cu hamburgeri, io nimic. Ma ratoiesc la madam sa-mi dea o cuite de nuggets, ca nu mai astept dupa cacatul ala care probabil era de import din comuna vecina si se blocase la vama sau ceva, se uita urat la mine, ma uit si mai urat la ea, ii multumesc si plec. Tinerii au mancat per total 4 nuggets si vreo 10 cartofi cu cele 6 plicuri de ketchup, plus deserturile si sucul, ceea ce era acceptabil, si dam sa plecam, cu alte baloane proaspete si umflate.

 

Pe strada Lali pierde balonul, nu urla, culmea, si ajungem in sfarsit acasa, dupa ce evit discutiile interminabile ca cine aprinde lumina in holul blocului, cine apasa pe butonul liftului afara si cine inauntru, cine apasa pe sonerie etc, le-am facut eu pe toate.

 

Deocamdata momentul X e ca toti cu care am intrat in contact azi is vii si nevatamati, sa vedem cum o sa fie dupa-masa, incerc un tur de manej si o ciocolata calda la Starbucks, cu amandoi, bineinteles.

Marile discutii

Ma tot gandeam cum o sa povestesc tinerilor despre marile chestii din viata, gen nastere, sex si moarte. Bineinteles ca ma fastaceam toata in gandul meu, si imi imaginam cu precizie momentul in care o sa abordam subiectul, stand la masa, cu eventual o carte in mana ca sa vada si poze. Si sa inteleaga mai bine. Deci era ca si rezolvata treaba.

Dar, cu micile surprize ale vietii nu te pui asa de usor, deci imi masuram eu sambata cantitatea de grasime de pe burta, in chiloti si sutien prin casa, in fata oglinzii, cand vine Vic si ma trage de cercelul din buric, si ma face sa zambesc placut cand zice suav "mais il est très beau ton cercel, maman", ii zic mersi, dau sa plec, dar continua:

- C'est par là que les bébés viennent au monde, non?

- Pai nu, cum sa vina prin buric, numa' prostii vorbesti, vin prin zizi. Nici nu m-am gandit de doua ori ce sa-i zic, o iesit singura singurica afirmatia.

- Ils viennent par le zizi? Mais...

- Pai da, cand se nasc bebeii is mici mici, si pot sa iasa prin zizi. Da sa ma traga si de chiloti, ii zic ca nici lui nu-i place cand Phil il trage de zizi si ca ar fi bine sa se linisteasca.

- Regarde maman, j'ai mis le t-shirt bleu tout seul.

Sfarsit logic al discutiei. Ce scenarii, ce carti, ce imagini. Gata, pur si simplu.

 

Azi, partea a doua. Vorbeam cu mama pe skype si i-am zis ca a murit un unchi al consortului. A auzit Vic, bineinteles, si a inceput cu intrebarile:

- Dominique? C'est qui Dominique?

- Pai de la maison bleue din Bretagne, era batran si foarte bolnav, si a murit. Asa mor oamenii cand is batrani si bolnavi tare tare.

- Et papy, il est vieux lui?

- Nu-i asa batran ca Dominique, stai linistit.

- Et moi je vais mourir moi aussi?

- Toti oamenii mor, Vic, da mai este muuuult timp pana atunci, cand o sa fii foarte foarte batran, nu-ti fa griji acum.

- Ah, ouais. Je vais me cacher dans le placard alors.

Sfarsit din nou logic al conversatiei. Nu stiu cat a captat din discutii, dar important e ca am povestit normal de chestiile astea, si a iesit destul de bine si fara pregatiri alea alea. Poate ca imi fac eu griji aiurea, si tinerii is de fapt mult mai normali si non-paranoici decat imi imaginam. Ceea ce e chiar fain.

Analiza de imagine

Asta fac acum cu piticii, asta e si proiectul final al secventei. Au nevoie de asa ceva pentru testul pe care o sa il dea la anul daca vor sa intre in grupul de engleza intensiv, plus la bac, plus ca mi se pare oranduitor de ganduri sa fii capabil sa analizezi logic o imagine, sa-ti dai cu parearea si sa iti exprimi opiniile.

Ieri am facut lectura cu ei, le-am dat inca o data etapele de analiza sa le puna in ordine, si dupa aia sa aranjeze frazele unui text pe care l-am compus eu si am amestecat frazele, in ordine logica, o data ce-au vazut imaginea si au inteles etapele (nu-i prima data cand dau de ele, deci a fost cam ca o revizie, in alt fel aranjata). Imaginea a fost asta (se vede mai bine cu videoproiectorul in clasa).

 

 

Fisa de lucru pentru lectura a fost asta:

 

 

Au aranjat etapele in grup (cam 3 minute), au trecut la lectura cu imaginea in fata (15 minute, unii au terminat mai repede), le-am verificat impreuna, super duper treaba. Au recopiat etapele si textul in engleza, cu frazele aranjate in ordinea logica.

 

Azi am trecut la analiza unei imagini noi, au facut-o sub forma de prezentare orala. Am impartit clasa in doua grupe, am revazut etapele in franceza si au trecut la fabricarea unei ciorne, unde au inlocuit informatiile din textul de ieri cu astea care corespundeau imaginii de azi. Le-am dat vocabularul necesar (substantive si verbe, pentru activitati - pe care trebuiau sa le puna la prezentul continuu, normal)

 

 

Le-am dat cam dooj de minute, dar dupa 10 minute cei mai tari au terminat. Cei care au terminat, s-au antrenat la oral, fiecare elev din grup lua cuvantul si prezenta prima sau a doua parte, am verificat cel putin 5 grupe, au luat cuvantul, au prezentat, si cum in fiecare grup este cate un elev mai bun, ii corecta sau ii ajuta pe restul. Cum inca erau unii care nu terminasera nici dupa dooj de minute, le-am mai dat inca 3, timp in care aia rapizii au notat vocabularul cu traducerea. Incerc sa nu ii las sa stea degeaba, ca nu ii mai pot aduna sa se apuce de altceva daca nu au de lucru, povestesc si se joaca.

 

La oral au luat cuvantul 6 elevi, fiecare cu smiley-ul lui dupa ce au terminat, si eu faceam corectia pe masura ce vorbeau, restul clasei o faceau si ei, daca era necesar. Au scos niste chestii super faine, au priceput cum se face, ca folosesc cuvinte si expresii pe care le cunosc deja, ca nu trebuie sa isi bata capul cu lucruri prea complicate pentru nivelul lor, daca vor sa zica ceva, sa se gandeasca la vocabularul pe il cunosc deja si sa il foloseasca pe ala, chiar daca nu e asa de fain si de elaborat ca ideile pe care voiau ei sa le exprime.

 

Am uitat sa salvez documentul cu ce au produs la oral, dar au fost fantastici. Imi aduc aminte sfarsitul, o fata destul de buna, nu cea mai buna, dar lucratoare zice:

 

"I enjoy going trekking because it's funny and original and it's more interesting than watching TV at home" - cam toate productiile au fost de genul asta, eu zic ca ii destul de bine pentru nivelul lor. Ii ador.  



Nu-nteleg ce nu-nteleg

Azi am avut numai doua ore cu astia micii, ca in rest am supravegheat "brevet blanc" al alora mari, care le-am dat bomboane evident, si ioi ce ne iubim.

 

Cu micii a stat treaba asa: secventa trecuta am introdus present simple, ca avem nevoie pentru proiectul final, si in asta de dupa, prezentul continuu (sau cum ii zice mai nou, habar n-am), ca am nevoie de el pentru astalalat proiect final (o analiza de imagine in scris). Si azi, ca tot nu eram in sala mea de clasa, ci intr-una in care stau la mese in stil clasic (la mine stau in grupe de 4) am zis sa fac o revizuire, sa vedem cum sta treaba ("fixation des connaissances"), si mi-am dat seama ca treaba sta in sensul ca ceva nu au inteles, nu stiu exact ce, ca le-a trebuit dooj de minute sa puna prezentul corect in 6 fraze. De obicei nu fac exercitii din astea cu ei, ci mereu iau cuvantul, fac dialoguri, scriu, citesc sau asculta, si in functie de activitatea respectiva, introduc structurile de care au nevoie.

 

Dar din cand in mai este nevoie si de activitati de fixare a cunostintelor, ca azi, pacat ca nu am avut ce fixa, decat de ce ma ingrozi eu. Nu inteleg ce nu inteleg, cum nu pot sa faca diferenta intre doua prezenturi, bizara chestia, da nici chiar asa, si unuia sa ii puna "not" dupa auxiliar, aluilalt "don't" inaintea verbului. Doar toata ziua povestesc despre vreme "I don't like cloudy and cold weather, I prefer blabla", si acu' nimic. Nici nu stiu de unde sa incep sa inteleg, probabil ca la anul trebile o sa fie mai clare, ca deocamdata nu pot folosi nici metalimbaj cacalau, ca abia stiu care-i subiectul si care-i verbul. Nu ca nu m-as descurca fara notiunile astea deocamdata, dar la un moment dat tot tre' sa dai peste ele daca vrei sa avansezi cat de cat.

 

Am utilizat prezentul continuu de la inceputul secventie (3 saptamani), cu diferite ocazii (dialog, analiza de imagine etc), deci iaca si transferabilitate, si totusi cand ii sa isi adune gandurile si sa le vada inca o data in context mai scolastic, nu mai merge. Probabil ca nu-s obisnuiti, desi in fiecare secventa fac activitatea asta, acum mi s-a parut cel mai greu. Cel mai tare ma streseaza cand vad ca nu inteleg ceva, si nu pricep de ce nu inteleg, ca raspunsul la "unde-i problema?" e mereu "nu inteleg". Nu pot inca sa zica nici ce nu inteleg, nici eu nu stiu cum sa scot de la ei, si nici nu vreau sa ii plictisesc cu o tona de exercitii, m-as plictisi enorm pe mine in primul rand.

 

Si profesoara de franceza se plangea de ceva asemanator, ca la gramatica franceza merge treaba bine, conjuga de numa, si cand ii sa treaca sa scrie o povestire sau ceva chestii mai literaturicesti, nu mai stiu sa conjuge. Na, challenge pentru pe viitor, desi banuiesc puternic ca nu e numai vina mea, ca na, nici pe ei nu-i intereseaza chiar asa de tare, depinde si in ce stare ii gasesc, cat chef au sa se concentreze alea alea. Acum inteleg de ce au pus nivelul B1 la sfarsitul primului an de liceu, si in "collège", dupa 4 ani trebuie sa treaca doar la nivel A2. Nu-s nici autorii sistemului asa de prosti probabil.

 

Cred ca o sa o las mai moale, ca nu-i chiar asa bai daca nu le folosesc chiar corect 100% anul asta, prefer sa stie ce sa faca daca trebuie sa asculte ceva, sau sa citeasca sau sa ia cuvantul, si asta e comunicare, nu numai cunoscutul regulilor de gramatica. Dar tot ma stresez un pic:)

Amazingness overload

Nu ca m-as apuca eu acu' de romgleza, dar chiar nu gasesc sintagma sa ilustreze ce s-a intamplat azi la ora de engleza.

 

Ziua a inceput cu un sentiment din ala de totul o sa fie de cacat, plus doua-trei treziri azi noapte ca lui Lali ii era frica de ceva, nush de ce, plus inchis alarma ceasului la 6 fara zece si adormit instant pana la 6 si un sfert, deci mic dejun foarte mic, ca doar nu era sa tai din timpul dedicat machiajului.

 

Aia micii au fost cam agitati. Sau adormiti. CD-un pentru "listening" a mers mai mult nu, ne-am descurcat pana la urma, a fost OK.

 

Cu cei mari am prevazut un dialog (prise de parole en interaction), mi-au trimis fotografii din Statele Unite, au prezentat in cateva cuvinte despre ce era vorba si apoi au raspuns la intrebarile colegilor. Proiectul final e tot un dialog, unde si-au regasit un prieten de nush cand si isi descopera o pasiune comuna, Statele Unite, deci au o discutie pe tema asta. Le-am dat strategii de dialog la inceputul secventei, azi inainte de curs le-am reverificat (rephrase, repeat, suggest an answer, ask for help: cele mai importante).

 

Am revazut open-end questions, le stiau destul de bine, si am inceput eu cu pozele mele din State, de data asta fara prezentare, doar ca sa vedem cum pun intrebarile (preparation time). Au intrebat bine, am raspuns, cam 3 minute, si dupa aia am trecut la ei. Au fost mirisianumefici. Am avut poze din New York, Las Vegas, un rodeo, Grand Canyon, Chicago si altele. Intrebarile au curs ca pe banda, dar cel mai mult am apreciat ca au pus in aplicare strategiile: cand nu stiau ceva, cereau ajutor, cand nu stiau sa raspunda (cat de lung e Brooklyn Bridge), cel care a pus intrebarea i-a sugerat ceva raspunsuri fetei care prezenta, au reformulat yes-no questions cand au vazut ca raspunsul la "did you like it" venea simplu "yes", si ziceau imediat "what did you like most AND why". 10 au apucat sa prezinte, si le-a placut asa de tare, ca au zis ca vor sa faca asta la inceputul fiecarei ore. Their wish is my command.

 

Nu i-am mai zapacit cu "trace écrite" (ca la sfarsitul fiecarei ore scriu un rezumat, sau o prezentare, o invata si o prezinta cursul urmator), ca atata le-a placut sa povesteasca si sa intrebe, ca nu am putut sa ii intrerup sa treaca la scris.

 

Am zburat pana acasa, impinsa usor si de vant si de cacatul asta de ploaie, si o sa le pregatesc ceva despre muzica pentru saptamana viitoare (sa spuna carui gen apartine cutare sau cutare cantare si de ce), sper sa le placa. Ii ador.

Karma

...plus greselile din textul de mai sus, dar sa zicem ca noua limba internationala e "third grade English".

 

Mi-a trecut abia abia stresul cu cine sta cu copiii, de cand a plecat mama de la noi, am dat de Laura, care a fost super faina, o iubeau astia de numa', a plecat in America, sa isi traiasca si ea American dream-ul, bravo ei, probabil si eu as fi facut la fel. A venit in locul ei Diana, un fel de Laura varianta blonda, pe care o iubeau astia de numa iar, i-am zis ca sta cu noi doar pana in iunie, ca dupa aia din septembrie Lali merge la scoala, si acu vrea sa plece de la sfarsitul lui februarie...

 

Pla mea, si asa is stresata eu de felul meu, cand am auzit ca-mi zice ca pleaca, mi-au dat lacrimile. Ca nu din cauza noastra, are ea nush ce de care nu poate sa imi zica acum. Era prea bine sa fie fain pana la capat, o tipa care sa stea cu ei cand vrem noi, care isi schimba orarul dupa cum aveam noi nevoie, mai facea si curat si cumpara si chestii cand imi trebuiau chestii de cumparat. Chiar m-am gandit ce noroc avem, ca au fost amandoua faine, ca muheres alea pe care le vad la parc cu copiii is de fapt acolo ca sa vorbeasca la telefon si sa urle la ei de pe banca si io acu' sa caut una din asta sa stea cu tanarul. Mai discutam si cu Dia si cu Laura de ele, gandindu-ma sa le induc subconstient sa nu ne paraseasca...dar m-am uitat inca o data mai bine cum se pronunta karma, si am inteles.

 

Mi-am mai pisat ochii o juma de ceas, am sunat la mama, de cand am plecat eu de la mama, care ce grija avea de mine, nu aveam nici o supararea pe lume. Si vine mama cu ideea sa stea cu noi din februarie pana in aprilie, cand mergem noi acasa doua saptamani, si dupa aia sa il lasam pe Lali la ea pana in iunie, cand iar mergem sa ne bucuram de cuptorul care devine Timisoara in iunie si iulie, ca ne-am saturat de cuptorul de la Paris din iunie si iulie.

 

Is curioasa acu' in mai care alt fel se pronunta karma, poate "fuck you again, you really thought you could fuck with me". Am incercat macar...:)