Femei in carne si...carne

Stau si ma uit la televizor (io ma uit la televizor in general) si ce imi vad ochii dupa ce i-am frecat de cateva ori ca sa nu fie probleme de captare: 2 gigici care canta cu Puff Daddy sau cum si-o mai zice acu, si care ocupa un spatiu non-nesemnificativ pe scena. Daca trec repede cu vederea aripile uneia din ele, ceea ce vad mi se pare foarte cunoscut per global: uite mai, o buca de marimea unei buci de femeie, niste picioare cat niste picioare de femeie, o pereche de sani la care multe femei viseaza, adica usor identifiabili de la distanta ca sani si nu bubite.

Ma asteptam la sentimente contradictorii: sa ma oripilez una la mana, ca nu i se vad cel putin 3 perechi de coaste cum se vad de obicei la teleu si doi la mana sa imi treaca vinovatia ca uite mai iar am comandat indian si chiar mi-era pofta si o sa se vada pe cur si burta. In locul astora, un si mai ciudat sentiment de normalitate pe care nu l-am mai experimentat pana cum. Adica, ce vedeam acolo era ceva ce cunosteam deja si mi se parea banal de normal. Ca atunci cand manci un mar si simti gust de vara-toamna nu de nimic.

Si mai era ceva: avea ce-lu-li-ta, din aia care te face sa scuipi de trei ori in sani cand o vezi pe strada si sa te uiti in tavan daca inainte te uitai la televizor. Nu se balanganea ostentativ, dar era acolo. Si asta o cunosteam si pe aia si mi-am zis 'uite ma ce fain canta asta'. Ce vinovatie, ce rusine, numa o stare de 'da, mai, asta sunt/-em', astea care nu apar la televizor si pe pagini lucioase, care se gasesc pe canapea sau in dormitor, pe strada sau in bucatarie. Cu masuri non-standard, par ciufulit dimineata, pijama cu 101 dalmatieni si nu dantela neagra de matase, cu haine de firma chinezului de peste drum, cu ceva kile in plus dupa sarbatori care ne parasesc sau nu, mai mult nu, ca le suntem dragi.

Na, am consemnat si ma asez si mai confortabil in canapea cu blidul de pui tikka masala in fata si cu gandul la desert. Sara buna.