Velo-culinare

Saptamana trecuta am avut 3 zile libere de pizdici, i-am lasat sa se manifeste in toata splendoarea lor sub ochii bunicilor solo, eu am facut cursuri, 2 zile, in cur in pat, ca inca nu am birou special dedicat si o zi am fost la cutreierat magazinele si Parisul.

Marti seara, prima seara de liber, am fost la braseria de langa noi, chelner super simpatic, beutura buna, mojito-ul e admirabil, nu se zgarcesc la nici un ingredient. In rest am ocolit cat am putut cartofii, ca in Bretania am fost la cura de barabule, mesio socrul e diabetic si tre' sa manance cartofi cel putin o data pe zi, asa ca serveau susmentionatul aliment de doua ori pe zi, sa fie bine. M-am dedat si la apéro, care in Franta nu e mancare inainte de felul principal, ci un pahar de ceva - doua, cu alune, prostii, chestii, socoteli. Deci la resto, apéro, un mojito, si o salata de somon afumat, cu ceva cartofi (ghinion, da' buna). Nu am mancat cartofii din motive evidente. Hazbandul o luat o mini teapa, ca i s-o facut pofta de foie gras, care la braserie avea dooj de grame maxim, si fiecare gram costa cate un euro. Alta greseala de amator de restaurante a dansului a fost seak-ul tartar, care am invatat pe pielea proprie, se ia doar la restaurantele mai snoabe, in rest e caca maca, dar scump, normal. A fost lejer, am mers acasa pe jos, ca pe cand eram holtei cu dor de duca.

Miercuri am plecat la Odéon, la mexican. Un restaurant cu o sala cat salonul nostru, ceva mese pe langa pereti si una mare pentru fo' 10 persoane de jur-imprejur. Fain la Odéon, lume multa, plin de turisti, la restaurant la fel, e pentru de-ai casei, ca iti iei bere singur, ti-o deschizi cu un deschizator instalat sub tejghea, si la nota se uita cate sticle ai in fata ca sa vada cat ai consumat. Nu mai zic ca se bazeaza pe cinstea comesenilor, dar de cand sunt aici e tot asa, deci probabil ca au mai multi comeseni cinstiti decat ne-. N-am luat apéro, l-am inlocuit cu branza topita cu tortillas. Foarte bune, pacat ca branza se intareste repede, ajungi sa o tai cu cutitul, sa o pui cu furculita pe chips si dupa aia in gura, sa beneficiezi de un minim de autenticitate, in loc sa o tai cu cutitul si sa o bagi direct cu furculita in gura. Ca de obicei, am mancat tot entrée asta de branza, si cand a venit burritos-ul apetisant, cu guacamole, orez si legume, am inghitit doua imbucaturi si gata. Delicioasa chestie, au inlocuit fasolea neagra cu branza topita, asa ca se intinde sublim de fain cand il tai cu furculita, tine mai mult branza topita, ca sta la cald langa carne. 

Ca sa digeram mai bine ne-am intors cu bicicletele, care mersul pe bicicleta nu se uita, confirm, dar revine greu in memoria activa, mai ales cand nu ai frana la pedale, cand bicla cantareste o tona, cand e jitul mai sus decat normal si ti-i lene sa-l cobori, cand uiti sa schimbi vitezele cand urci cate-o colina, cand te emotionezi ca treci pe niste ex linii de tren si aproape te rostogolesti sub rotile colegului de trafic in siguranta de felul lui in spatele volanului. Colegul de trafic claxoneaza dulce, incerc sa-i arat un deget, nu pot sa mai tin ghidonul numai cu o mana, cand ajungem acasa ii zic hazbandului sa aleaga rute cu luat numai la stanga, ca nu pot sa indic luat la dreapta, ca numai cu stanga nu pot tine ghidonul ala facut din plumb de o puritate de 150% banuiesc, de imediat il scap de subt control cum ridic mana dreapta de pe el.

Seara de dupa incercam asistic-fusion, mai aproape de noi. Acolo iau apéro, un kir de pepene galben (vin cu sirop de diverse, asta o fost de pepene galben). Era verde, dar la un restaurant fusion, mi se parea normal. Din cauza parcului de langa, am vrut sa stam pe terasa, tot din cauza lui  ne-au mancat tantarii pe unde au prins centimatru patrat de piele neacoperita. Salata de mango a fost compusa din multa ceapa si mladite de soia, salata tailandeza de vita cruda, picanta, a hanzbandului a fost ne-picanta, doar cu multa ceapa si aia. Luc e in cautare neintrerupta de salata din asta de vita, in amintirea sejurului in Laos, cand a dat peste salata asta, foarte buna la gust, dar dupa ingerarea careia nu iti mai simti cavitatea bucala pe o durata de ceva ore cel putin, si nu de la ceapa. Curry-ul verde de pui al meu a fost decent, na, am mancat si mai de treaba, dar aveam pofta de curry verde. Crevetii la gratar ai lui musiu au fost nimic deosebit, deci banuiesc ca nu o sa mai dam pe la fuziunea aia de restaurant decat in caz de extrema urgenta.

Vineri ne-am dus la un vietnamez, excelentissim, la Place de la Contrescarpe, in 5. Tot in amintirea escapadei asiatice, de data asta cea din Vietnam (si Laos), unde am mancat cea mai buna supa din viata mea: fierbeau carnea intr-o galeata cu mirodenii, si cand serveau, puneau taieteii de orez si niste legume in ea, in farfurie, si gata, 2 dolari maxim portia, tot gatitul avea loc pe trotuar in fata ta. Are asa un miros deosebit, si numai la restaurantul asta il simt, am mai incercat si la altele si ii posirca. Apéro: un pahar de rosé, care la pahar venea mai ieftin decat la sticla, nu prea le au cu calculele asiaticii, isi concentreaza toata atentia asupra mancarii: niste rulouri de vara, cu vita si mirodenii inainte de supa, si un asortiment la vapori, excelente toate, de unde, conform obiceiului, cand au venit cei 5 litri de supa, am mai putut mancat doua linguri si gata. Exagerez, nu-s chiar cinci, da na, de dragul ilustratiei.

De dragul digestiei de data asta am luat iar un vélib din Boulogne: i-am prins spilu' acu, am putut semnaliza cu ambele maini, schimba vitezele conform terenului, circulam fara frica de colegii de trafic ascunsi in tablele lor, atat de fara frica incat nu mai observam nici semafoarele, no, mare lucru, nu am vazut doua semafoare rosii ca bagam cu spor in a treia, s-asa nu veanea nimeni de nicaieri.

Sambata au venit tinerii, gata iesirile, am inceput sa fac biznis Picard-ului de langa noi: constat cu uimire si resemnare ca toti vanzatorii ne cunosc, pe mine si pe familie. Ne intreaba politicosi de sanatate, facem conversatie in timp ce indesam chestiile inghetate in plasa speciala Picard si plecam acasa sa luam un apéro, normal.