Iarna in Franta

In ceea ce priveste cacatul de caini de pe troutuare: cum inca nu-i iarna-iarna, mai sunt ceva frunze galbene, amintiri de pe cand era toamna-toamna, vreme pe cand, fata la mama fiind, umblam prin ele ca fosneau asa de fain, si ni le aruncam in cap, si faceam tot felul de castele si tuneluri in ele. Regula de aur in faimosul oras al luminilor: pas de balet pe trotuare, piruete gratioase, orice pas de dans face afacerea, numai sa nu calci in frunze. Apropitarii faimosilor catei de apartament cu buda in strada lasa frunzele sa acopere in mod natural si biodegradabil excrementele gingasilor canini. Le regasesti cu placere in casa, cam o data la doua zile, cand te dor bataturile si nu ai chef special de piruete printre frunze.

In ceea ce priveste moda strada-iarna, vine vremea balerinilor fara sosete, a conversilor de panza-panza, a fularelor de o tona cu vizor pentru o juma de ochi. Salele gagicilor sunt la fel de goale ca si in anii trecuti. Paltoanele sunt marfa rara, de aia probabil dintr-unul de un metru doojsiceva se fac trei geci de cate dooj de centi, ca intra mult la tiv. Asta o data cu prima zapada si cu primele temperaturi negative, ca pana la momentul respectiv purtau cizme din ale gen trunchi de copac, caciuli si manusi.

Despre subiectul zapada (urasc zapada, frigul, iarna): o cazut primii floci albi zilele trecute, si s-or intins ca un cacat alb pe masini, ca pe strada si trotuare arata ca un cacat maroniu, fleoscait, rece si ud. Cand ma scol eu cu ochii impaienjeniti la ore imposibile, sapte gen, vecinii de peste drum isi scosesera cei trei plozi pe balcon, in pijama, sa vada flocii respectivi de pe masini.

Incepe perioada straturilor-straturi: strimfi, sosete, maieu, helanca, pulover, pantaloni/fuste, cizme, fular, gluga sau caciula. Adaug 5 minute la sculatul de dimineata ca sa le pun pe toate pe mine, plus timp adecvat alocat injuraturilor de sexi mama ce sunt in incotosmaneala aia. Seara, inainte sa adorm pe canapea, ma mut in camera sa practic ritualul la fel de sexi al descotosmanelii care este mama ei de viata cu iarna ei cu tot. 

Victor aduce virusi de la scoala cu generozitate: el tuseste doua trei zile, una sta acasa cu febra, io ma duc la scoala ca magaru fara voce, cu dureri de spate, de gat, de maini, de dejte, de cap, de ochi, cu tuse, cu muci, cu 5 pachete de servetele in geanta si altele in fiecare buzunar cam doua saptamani dupa. 

Autobuzul care ma urca ceva din panta (nu cea mai penibila, dar cea mai lunga) vine ca un cacat de melc de repede; era unu' la opt si trei, cand ajung la opt fara cinci in statie e anuntat in cate opspce minute, si o iau pe jos, pe vant, ploaie, zapada, alunecus, cu maduva transformata temporar in turture de gheata. De doua saptamani urc pe jos, cobor pe jos. Tre' sa schimb umbrela, ca asta mi-o intors-o pe dos de cateva ori, nu mai stau oable spitele, ma picura-n gluga. 

Care ma, ii place iarna, ca io-l manc?!