Feedback profesional

Imi aduc aminte de pe cand eram fata la mama (nu chiar asa de mult de fapt), si meream de doua ori pe an in biroul sefului sa imi zica ce fac bine si mai putin bine si sa semnam o hartie cum ca suntem de acord cu faptele.

 

E, acele timpuri is de mult apuse (nu chiar asa de mult, de fapt), si azi imi iau inca o data portia de feedback de la elevi. Vine in clasa o eleva de anul trecut, nu chiar cea mai nesuferita, dar nici prea departe, cu care am avut meciuri nenumarate pe cand ne vedeam de trei ori pe saptamana si asistam neputincioasa la sedintele de machiaj si schimbat de barfe cu camarazii, si imi zice pe un ton suparat ca de ce nu i-am mai luat anul asta pe ei, ca lor le place de mine. Se tot invarte in jurul biroului, ca nu avea loc de mai multe de zis, din cauza a doi din cealalta clasa care venisera sa imi ceara o favoare. Unul din ei e indragostit de mine, dar incepe sa se vindece, ca nu mai vine sa ma vada singur, ci cu back-up.

 

Ne punem la lucru, ca voia sa schimbe ceva la o prezentare power point. Ma cert cu backup-ul, ca crede ca chiar nu stiu ce-i aia document facut cu apple si schimbat in word office pachetul ala gratuit si de baza (nu stiu, dar ma prefac destul de bine), corectez ceva in spaniola, adaug o terminatie amuzanta la nush ce, ne distram ca vai ce-o sa zica profa, ii zici ca eu am zis si te lasa in pace.

 

In drum spre iesire, imbulzindu-se in colega care a renuntat sa ma mai certe pare-se, imi arunca "Madam, va ador pentru ce faceti pentru mine".

 

Si nu am semnat nici un document, nu mi-a crescut salariul cu 0,3%, nu am nici un plan pentru urmatoarele sase luni de care sa depinda urmatoare marire de 0,2%. Imi creste numai inima.