Romani vizionari

Am plecat in Romania dupa un an intreg si jumate de nefost pe acolo, si mi-am zis clar de la inceput ca nu o sa ma enervez pentru nimic, si daca chiar ma enervez, o sa zic exact ce cred celor care imi agaseaza neuronul, nu mai stau eu sa mormai in barba si sa ma plang nush cui ca vai cum ii in tara asta, ca nimic, ca nimeni etc.

Am lasat deschisa si posibilitatea de a fi placut surprinsa, dar nu imi pregatisem speech adecvat in caz ca, deci cand am sunat sa intreb de scoala de soferi, detalii alea alea, si mi-au raspns de la ambele scoli cu care am vorbit intr-un fel super profesionist si simpatic chiar, am cam ramas descumpanita. Mi-am amintit sa zambesc la telefon, zambet fortat, ca la naiba, ma asteptam sa ma enervez si aveam ceva pe teava in sensul asta, nu si in cel invers. Nu am uitat sa le urez o zi buna ambelor madame cu care am vorbit, si am acceptat cu voie buna sa mi se ureze ceva asemanator.

In schimb am dat de alta chestie, pentru care nu ma pregatisem, dar cu care o data confruntata, am ales sa tac si sa ma minunez, ca nu chiar puteam sa ma iau in gura cu toata lumea. Cand ne-am urcat in tren cu Victor sa mergem la Alba, dupa ce am stat dooj de minute in Lugoj (cu confirmat numarul respectiv de pe ceas, nu asa, parerometric), am indraznit sa il intreb pe controlorul care-si facea veacul intre compartimentul de clasa intai al Sagetii Albastre si peron, la tigara, daca o sa avem intarzaiere. Intrebat frumos, cu "nu va suparati" gen alea alea. Se opreste din mersul apasat catre compartimentul cu pricina, si imi arunca un "nu", mormait si acuzator, dupa ce se uita la mine lung, de sus in jos, cu un aer "cum naiba nu stiti ca nu avem intarzaiere". Am stat cam in fiecare gara de dupa cel putin zece minute, si a a juns la Alba fix la treispe ore saptespe fix, cum era trecut in biletul de minigrup, 2 persoane, cu reducere. Ma gandesc ca daca nu statea zece minute in fiecare gara si nici dooj la Lugoj ajungeam pe la doispe, dar nu era in program. 

La intoarcere, din lipsa de tren la ore acceptabile, in afara de sapte dimineata si sapte seara, am luat un autocar. M-am dus sa fac o rezervare la autogara, ca sa fie, si tanti ma ia tot de sus, de dupa sticla cu taietura dreptunghiulara, ca sa sun eu sa fac rezervare. Ma manca limba sa o intreb de ce nu face ea, daca tot e acolo, si care e scopul sederii ei la ghiseul respectiv, daca eu tre' sa sun sa fac ce in umila mea parere era jobul dansei. Probabil ca se astepta sa inteleg scopul prezentei ei cu de la mine putere, deci nu am mai zis nimic, nevrand sa ma creada o novice in ale rezolvarii trebilor in Romania. 

Am sunat, am rezervat, si dupa ceva zile, ne-am prezentat la autogara, noua fara un sfert, cum a zis mesio cand am vorbit cu el. Autocarul era anuntat de tabla din fata peronului la noua, dar si asta banuiesc ca trebuia sa stiu cand mi-a zis noua fara un sfert. Nu ca m-ar fi deranjat sa stau un sfert de ora in plus. Asa de mult.

Plecam. Ajunsi la Deva, ne anunta ca facem o pauza de dooj de minute. Ies cu Victor sa faca pipi, ne intoarcem si stam cam trei sferturi de ora in fata garii. Nici nu m-am gandit sa intreb de unde minutele in plus, nimeni nu parea curios, incercam si eu cum puteam sa ma confund cu multimea atotstiutoare.

In drum, mai opreste de cateva ori in ceea ce nu mi se pareau tocmai statii, dar unii se dadeau jos, si altii urcau, cu o precizie care m-a surprins in mod placut. Ori stateau acolo de minute bune, ori au anticipat corect ca cele dooj de minute la Deva se transformau in mod natural in patrujcinci, chestie stiuta numai in clubul de cunoscatori, din care regretam ca nu fac parte. 

La un moment dat se urca o tanti, care clar nu facea parte din clubul respectiv, caci o aud intreband soferul unde se opreste la Timisoara. Auzind raspunsul, ma felicitam in gand ca nu l-am intrebat eu acelasi lucru, continuand astfel camuflarea perfecta in cunoscator al traseului si al mersului lucrurilor. 

- La xxx, cum, nu stii unde mergi? Cunosti macar Timisoara?!?

Bine ca nu am intrebat, bine ca nu am intrebat, bine ca nu am intrebat. Cum sa am eu asa un aer de novice fata de restul calatorilor, auzi, sa nu cunosti tu Timisoara, exista probabil un iad al celor care nu cunosc Timisoara, in care tanti respectiva o sa ajunga negresit. Noroc ca nu eu. 

Dupa ce am trecut de Modern, unde tanti respectiva s-a dat totusi jos, ma uitam si eu dupa ea, ca inca doi cunoscatori, uite dom'ne si la asta, care nu cunoaste Timisoara, are curaj totusi sa se dea jos in alt loc decat destinatia finala. Indraznesc totusi sa ma duc in fata la sofer dupa ce a lasat-o pe madam sa se scoboare, sa il intreb daca pana la capat se mai opreste pe undeva, nefiind sigura ca "pe langa Gara de Nord" e cel mai aproape de casa. 

- La Petrom. 

- A, multumesc frumos.

O fi un Petrom tare faimos Petromul ala, de trebuia sa il cunosc, judecand dupa tonul si neuitatul la mine cu ocazia raspunsului. Nu am indraznit, normal, sa intreb care Petrom si in ce zona, nu voiam in nici un chip sa ma asemene amatoarei care pacatuise asa de grav nestiind Timisoara. Am avut noroc ca era Petromul de pe Eroilor, nu chiar ala de la Olimpia, ci un pic mai-nainte, care probabil ala de la Olimpia nici nu se chema Petrom, dar pentru mine daca e statie de benzina, e Petrom, desi marturisesc asta cu juma de inima, cunosc Timisoara, pe bune, o cunosc...nu vreau sa ajung in iadul necunoscatorilor Timisorii.

Inca o ocazie in care mi-as fi dorit din inima sa fiu vizionara, ca majoritatea compatriotilor mei, a fost la MacDonalds. Am cerut un Happy Meal pentru tanar, si ii zic repede cu ce, cum fac in Franta, hamburger, suc de mere si un iaurt.

- Iaurtul pe langa?

- Pe langa ce? dar evident ca nu am pus intrebare, era asa, retoric, in capul meu. Nu, ca si desert la Happy Meal.

- Nu este desert iaurt, doamna (cu tonul ala acuzator, in care evident se adresa uneia care urma negresit sa arda in iadul de data asta al necunoscatorilor deserturilor din meniu, desi cu o saptamana inainte am avut trei Happy Meal-uri cu iaurt, dar probabil din greseala). Astept urmarea. Nu vine. Ma risc.

- Dar ce este la desert atunci?

- Placinta cu mere sau visine.

- Cu mere va rog.

- Paiele le luati din dreapta. Le iau din stanga, ca masina de distribuit paie din dreapta nu mei avea paie. 

Se uita totusi semi-acuzator la mine, stiu ca am pacatuit, incerc sa ii cersesc clementa cu un zambet, nu il accepta, sunt pierduta. Imi iau tava si retin lectia. 

Dar per global a fost totusi bine, frig, dar bine.