Noi inceputuri

Noile inceputuri is mereu mai faine decat vechile inceputuri, si numai prin faptul ca-s noi, adica uiti de inceputurile de acu' o saptamana si crezi ca alea de saptamana asta is mai jmekere. Si speri ca, fiind mai jmekere, sa dureze cat mai mult, sub forma de continuare.

Victoriosul a urlat azi numai o ora la gradi, educatorul (ca vinerea au un nene) parea mult mai putin socat decat madam directoarea cand l-a avut marti. Si mi-a zis ca-i place, si ca s-a jucat cu copiii. Drept urmare l-am adus acasa in brate, drept urmare ma doare si spatele, nu numai picioarele din cauza dealului scolii. I-a scazut si febra, sa aiba 39-40 cu ceva timp de o zi si-o noapte nu-i usor de vazut, ieri l-am dus totusi la doctorul de familie, care a constatat o angina si i-a dat antibiotice pana la urma. Zice ca poate sa fie si un streptococ, care are nush ce bubite de la febra pe corp, nu prea imi dau eu seama cum poata sa ghiceasca streptococul numai dupa uitat cu lanterna in gat, fara exudat sau cum ii zice. O cred pe cuvant. 

Laura ii mai bine si ea, azi a fost o zi aproape normala, toata lumea la lucru. Azi am facut turul claselor, am 3 in total, nu prea incarcate, ca 2 sunt grupe care-au ramas dupa sectia europeana, deci ai mai cacaciosi elevi, eufemistic vorbind. Grupul de a 4a e OK, aia mai micii sunt intotdeauna mai OK. In grupul de a 3a sunt 3-4 smecherasi care fac ambianta vesela si sonora, unul care cred ca scoate maxim trei vorbe pe saptamana, in cazul in care e absolut fortat sa o faca, unul care repeta anul si care creca deja se simte ca acasa la el, ii lipseste o canapea si o masa pe care sa-si puna picioarele, doua fete care au o gramada de lucruri de impartit si povestit si pe care din pacate le tot deranjez cand le pun intrebari (creca de aia nu le prea place de mine). Azi l-am mutat pe unul dintre ei in mod sonor in ultimul rand, i-am luat lucrurile si le-am pus pe masa, trantindu-le atat cat sa dau o nota dramatica, dar sa nu ii sperii pe restul, fara sa ma intrerup din dialogul pe care il aveam cu unul din putinii elevi normali din clasa aia. Imi zice ca a inteles, Nu a mai miscat in front pana la sfarsit. Fata vesela si baiatul vesel care au ramas in fata, au tacut dupa ce le-am luat carnetele, si i-am tinut la sfarsitul orei (nu-mi place sa fac morala cand sunt toti in clasa, abia asteapta sa se simta bagati in seama), am facut un MCQ: "de cate ori pe ora crezi ca ai dreptul sa razi ca o zanatica? o data, de doua ori, tot timpul". Mi-a raspuns evident ca de doua ori, am zis ca nu-i bun raspunsul, mi-a zis ca a priceput, gagiul la fel, le-am urat un weekend fain si pofta mare, tot zambind dar nu foarte generos, asa, ca sa inteleaga. Is curioasa cum o sa decurga lucrurile, sunt super provcatori, nu rai, imi testeaza doar limitele. Dar eu, vorba tutoresei de anul trecut, o sa fiu ca data cu ceara: nu o sa le arat ca ma deranjeaza personal, ci doar fiindca ii deranjeaza pe ceilalti, si ca daca nu respecta clasa, trecem la aplicarea regulamentului intern. Fara nici o suparare, de la un curs la altul o sa "uit" ce s-a intamplat, si o iau senina de la capat. Veselul pe care l-am mutat in spate o sa ramana in spate totusi.

Clasa de a patra care nu-s adunati de prin altele is OK, am si un englez acolo, dar are ceva probleme, e scolarizat separat in restul materiilor, numai in engleza e cu noi. Super dragut, scrie doar de doua ori mai incet decat restul, care scriu ca niste melci in hibernare. Astia is 30 de ei, dar is doar copiluti, am luat-o de la capat cu "nu lipi cacatul ala de fisa pana nu termini de copiat de pe tabla, da poti sa faci un cerc si nu un patrat ca mine, da tre' sa subliniezi cu rosu ce am subliniat eu cu rosu, DAAAAAA, poti sa tragi linie cu mana si nu cu liniarul, NUUUUUUUU, nu-i problema daca ai scris data in stanga si nu in dreapta, NUUUUUU, nu rupe pagina din cauza asta te roooooooooog".

Mi se par un pic mai curajosi in ceea ce priveste limba decat cei pe care i-am avut anul trecut, indraznesc sa vorbeasca chiar daca au un accent bizar (ca tot francezii), si mi se par si mai respectuosi putin. Putin zic. Probabil e din cauza scolii, e mai mica decat aialalta, sunt numai 450 si nu 650 in total.

Imi place ca dupa curs toti ma intreaba daca sunt din Londra. Dupa ce am vorbit un pic in engleza cu englezul, se uitau la mine gen "sa-m fut una, asta chiar vorbeste engleza", mi-a placut. Inceputul e surazator, sa vedem in ce stare e continuarea

Caldura mare

Incepu si anul scolar nou, pentru ai mici vreu sa zic, eu mai am pana maine, joi, unde o sa stau la lucru 2 ceasuri. Din cele 9 ore hebdomadere dorite cate trei pe zi, timp de trei zile, si toate de dimineata, m-am ales cu ele dupa cum urmeaza: luni - 3 ore, da' de la 9 la 4 jumate (imprastiate vai de capul lor), marti, joi si vineri cate doua, sau de la 9, sau de la 8. Miercuri liber.

In rest calm si voie buna, tot dupa cum urmeaza: manualele dupa care lucrez au casete pentru listening, si in mod si mai ciudat, am o colega care prefera casetele, si care ma intreaba daca pot sa fac "fotocopii" dupa CD-uri. Manualele respective sunt inca in vanzare, dar pentru ultimii 2 ani de collège nu mai exista casete, nici CD-uri, de cumparat. Suet. O sa trebuiasca sa impart 2 seturi de 7 casete cu colega noua, ca numa' noi nu le avem. Sau sa-mi cumpar casetofon sa le copiez sau transform in CD-uri acasa. Plm.

Scoala e pe un deal, dar cand urci la el de fapt si de pe bune daca nu, se transforma intr-un munte.Autobuzul ma duce in sus pe partea de deal molcom, dupa care o iau eu la picior pe dealul vartejos, cand ajung la scoala imi trebe 10 minute sa-mi regasesc suflul normal. Avantajul e ca face gambe. Atata de faine, ca 2 zile mi-au tremurat, mai ales la coborat, care luni l-am executat in 15 minute cu ceasul in mana, ca Lili avea febra 40,1. Suna Laura (fatuca de sta cu ei) ingrijorata, zic la revedere directoarei, sa-mi ziceti si mie ce elevi am joi exact si in ce clasa ma duc, ca alea de mi le indicasera pe orar eram trei profi in acelasi timp inauntru. Pa. Hai la vale. Cand am ajuns acasa, constat o febra de 40,2. Iar suet. Bineinteles ca medicul de familie "nu are loc" sa-l vada, sun la aia de vin acasa, cica gastrita, sau gastro enterita ceva, asteptam sa treaca. Trece.

Azi dimineata vine Laura, mai ca lesina cand intra, ca o avut febra patruj si ceva, si o doare burta si abia s-o dezlipit de pe buda. Nu-i asa ca iar e suet? O trimit acasa, il iau in primire pe Vic: 39,9. Paracetamol - nu scade, ibuprofen - nu scade. Medicul de familie "nu are loc" azi, doar maine, sun iar la aia de vin acasa. Nu-i da antibiotice, ca nu are simptome adecvate. Aici unii scriu pe reteta si iti zic sa le dai daca nu scade febra 2 zile, asta nu si nu, ca nu are nici un simptom in afar' de febra. Plm, tremura tot ca o piftie, nici bomboane nu mai vrea sa manance, nici suc sa bea. Acu doarme. Ma dau pe net, cica "rozeola", sau cum naiba i-o zice in romaneste la "roséole", sau "rose rash", face febra 3 zile si dupa aia ii ies niste bube roz pe piele, si gata. De la ora 4 nu i-a scazut febra, si acu ii 9 si ceva.

Bineinteles ca nu merge la gradi cu asa febra, banuiesc ca nu-i foarte trist, ca marti numa' o urlat un ceas cat o stat acolo. Cand am ajuns sa il iau, statea singur pe un covoras si suspina de se scutura camasa pe el. Ma anunta profesional directoarea (ca-i in grupa ei) ca sa facem ceva, sa cautam ajutor, ca nu se poate sa urle asa tot timpul, ca alea is crize grave, nu-i doar tristete. Daca se deschidea pamantul in momentul ala, imi dadeam drumul in salt liber, pa si pusi lume. Sa vad daca mai am numarul pedopsihiatrei de l-o vazut nush cat timp in urma.

In rest, totu-i bine mersi

Cosmaruri din copilarie

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la copilaria mea, imi aduc aminte perfect de pe cand aveam catre 7-8 ani si am inceput sa merg la scoala: eram o creatura normala, pe cat ar intelege orice om si orice martian ce-i aia normal. Inainte de asta, e buba. Fix aia cativa ani din care razbate cate un crampei-doua, dupa cum ii convine mamei sa-mi povesteasca. 

Vazand cat de greu imi este cu pastaile mele doua la numar, tine sa ma incurajeze, pana cand, io stiu, in urma vreunei priviri mai sugestive sau ceva, cred ca a inteles ca nu trebuie sa exagereze. Cand urla Victor din senin (sau Philippe - asta micu' se mai si tavaleste pe jos, sa adauge niste picant si culoare crizelor devenite probabil pentru el cam insipide, incolore, inodore), dixit mama: "lasa mama, ca si tu exact asa faceai", cu accent sugestiv pe "exact" si evitatul privirii. "Cand am fost cu tine la Predeal si am stat in camera dubla cu o alta mama cu fata ei, atata ai urlat, ca dupa 3 zile a trebuit sa plecam acasa". Asta-i noua, nu o mai stiam. "A, si matusa-ta de la Bucuresti (la care se ducea in fiecare vacanta cand era studenta) mi-a zis sa nu mai vin cu tine pana nu cresti mai mare (era mai sloboada de gura si obsedata de ordine si curatenie) si intelegi ce-ti zice". Alta: "Cand am fost la Cornatel la buna-ta, la zilele satului, ai facut aia si aia" - am uitat exact ce, dar sigur erau numai lucruri ingrozitoare. Refrenul povestilor e cam acelasi "urlai mama, de nu mai stiam ce sa fac, si nu mancai nimica". Am retinut de data asta ca nu am fost copilul ideal, departe de asta, si ca poate si de pe la mine isi aduna astia doi zestrea genetica de-i face asa de... vioi, sa zicem, eufemistic foarte vorbind.

Cu Victor prima replica pe care mi-o imaginez ca mi-ar da-o cineva daca m-ar vedea o zi intreaga dupa curul lui ar fi "n-ai nici un pic de autoritate". Beeeen, ii zic de acasa la care parc mergem, sa nu planga, sa imprumute jucariile, ca plecam cand zic ca plecam, sa dea mana cand trece strada, un circ explicativ destul de lung, dupa care purcedem la iesitul propriu-zis: nu mai vrea la parcul stabilit, ca "Vic a peur", habar n-am de ce, ca nu poate sa explice, normal, nici la parcul mai mic nu, ci direct la ala mare, unde nu se inchide o usa si este o hinta, care normal ca tot in calea ei sta si da sa iasa pe usa aia. De iesit singur nu i-am zis de acasa, ca nu ma gandeam ca ajung in parcul cu usi deschise. O sa adaug asta la lista de "10 minute de instructiuni pentru cand iesim o juma de ora la parc". Negocierea are loc in felul urmator: el urla si sta in cur in mijlocul strazii, eu ii zic, ferm, normal, pe un ton neutru, cam de 12456987 ori "daca nu vii, plecam acasa, numar pana la trei, ma supar pe tine, nu mai capeti bomboana, nu iti mai citesc carte la siesta etc". Si acasa ce fac cu el? Stau si il ascult cum urla ca vrea sa plece la parc?! Deci mergem unde vrea el. Philippe incepe sa se impacienteze in carucior. Ma doare fix undeva de autoritatea pe care nu o am. De fapt, ma jeneaza, dar prefer sa nu zic.

Ajungem la parc, direct la hinta se duce, Lili urca si coboara scarile instalatiei cu tobogan. Il dau pe hinta, vede un copil in elefantul care se leagana, vrea si el, incepe sa se agite, se leagana cam tare, il opresc, urla. Lili vine si el, Vic nu vrea sa-l lase, plang amandoi. Lili se duce inapoi pe tobogan, o mama se uita urat la mine, ca de ce blocheaza scarile, ii zic ca asa-i place lui. O fetita ii ia caruciorul roz al lui Tedi, o impinge, aia plange, eu il cert, ca plecam acasa, si ce fac cu el acasa, il ascult cum plange ca vrea la parc? Ii zic sa-si ceara scuze, isi cere. Intr-un final, plecam acasa. 

Mancatul, dormitul - aproximativ OK, distractia incepe dupa masa, cand parca ii muscat de un roi de viespi de cur: azi la parc s-a descaltat si erau ceva cioburi pe jos, am vrut sa-i pun sandalele la loc, urlete. Arunca cu nisip in mine o data, de doua ori, a treia oara ma enervez. Nu plec cu el acasa imediat, suprafetele inchise cu el piscat de cur asa am impresia ca-mi consuma creierii si in general toate organele interne si externe. Nu mai arunca nisip, arunca pietre pe tobogan.

Cand ajungem acasa, ii bag in baie pe ambii: dupa 5 minute Vic incepe sa arunce cu apa, reiau amenintarile, ca daca nu incetezi, te scot, mai toarna fo' 3 pahare pe mine, in baie-i balta pe jos, il scot, urla. Cu lacrimi pana la genunchi nu alta. Nimic nu-l linisteste. Acu' e in culmea enervarii, Lili ii statea in cale, il impinge, da cu spatele de un raft, urla si ala. Vic vrea scutec, ii pun scutec: sta si urla in mijlocul bucatariei in scutec, ca nu vrea sa mearga la el in camera sa urle, normal. La un moment dat suna la usa, imi zic 'ai de capu' meu, vin vecinii sa se planga, ma arunc de pe geam, ala inchis, intra hazbandul, ma duc sa ma pravalesc in pat.

Ar fi fain sa-si aminteasca cineva si de momente de genul asta, din copilaria noastra, nu numai de raie, pupat mandre pe ascuns si furat cirese, deci iata un prim capitol din "Amintiri din copilarie - prequel, aka cosmarurile"

Velo-culinare

Saptamana trecuta am avut 3 zile libere de pizdici, i-am lasat sa se manifeste in toata splendoarea lor sub ochii bunicilor solo, eu am facut cursuri, 2 zile, in cur in pat, ca inca nu am birou special dedicat si o zi am fost la cutreierat magazinele si Parisul.

Marti seara, prima seara de liber, am fost la braseria de langa noi, chelner super simpatic, beutura buna, mojito-ul e admirabil, nu se zgarcesc la nici un ingredient. In rest am ocolit cat am putut cartofii, ca in Bretania am fost la cura de barabule, mesio socrul e diabetic si tre' sa manance cartofi cel putin o data pe zi, asa ca serveau susmentionatul aliment de doua ori pe zi, sa fie bine. M-am dedat si la apéro, care in Franta nu e mancare inainte de felul principal, ci un pahar de ceva - doua, cu alune, prostii, chestii, socoteli. Deci la resto, apéro, un mojito, si o salata de somon afumat, cu ceva cartofi (ghinion, da' buna). Nu am mancat cartofii din motive evidente. Hazbandul o luat o mini teapa, ca i s-o facut pofta de foie gras, care la braserie avea dooj de grame maxim, si fiecare gram costa cate un euro. Alta greseala de amator de restaurante a dansului a fost seak-ul tartar, care am invatat pe pielea proprie, se ia doar la restaurantele mai snoabe, in rest e caca maca, dar scump, normal. A fost lejer, am mers acasa pe jos, ca pe cand eram holtei cu dor de duca.

Miercuri am plecat la Odéon, la mexican. Un restaurant cu o sala cat salonul nostru, ceva mese pe langa pereti si una mare pentru fo' 10 persoane de jur-imprejur. Fain la Odéon, lume multa, plin de turisti, la restaurant la fel, e pentru de-ai casei, ca iti iei bere singur, ti-o deschizi cu un deschizator instalat sub tejghea, si la nota se uita cate sticle ai in fata ca sa vada cat ai consumat. Nu mai zic ca se bazeaza pe cinstea comesenilor, dar de cand sunt aici e tot asa, deci probabil ca au mai multi comeseni cinstiti decat ne-. N-am luat apéro, l-am inlocuit cu branza topita cu tortillas. Foarte bune, pacat ca branza se intareste repede, ajungi sa o tai cu cutitul, sa o pui cu furculita pe chips si dupa aia in gura, sa beneficiezi de un minim de autenticitate, in loc sa o tai cu cutitul si sa o bagi direct cu furculita in gura. Ca de obicei, am mancat tot entrée asta de branza, si cand a venit burritos-ul apetisant, cu guacamole, orez si legume, am inghitit doua imbucaturi si gata. Delicioasa chestie, au inlocuit fasolea neagra cu branza topita, asa ca se intinde sublim de fain cand il tai cu furculita, tine mai mult branza topita, ca sta la cald langa carne. 

Ca sa digeram mai bine ne-am intors cu bicicletele, care mersul pe bicicleta nu se uita, confirm, dar revine greu in memoria activa, mai ales cand nu ai frana la pedale, cand bicla cantareste o tona, cand e jitul mai sus decat normal si ti-i lene sa-l cobori, cand uiti sa schimbi vitezele cand urci cate-o colina, cand te emotionezi ca treci pe niste ex linii de tren si aproape te rostogolesti sub rotile colegului de trafic in siguranta de felul lui in spatele volanului. Colegul de trafic claxoneaza dulce, incerc sa-i arat un deget, nu pot sa mai tin ghidonul numai cu o mana, cand ajungem acasa ii zic hazbandului sa aleaga rute cu luat numai la stanga, ca nu pot sa indic luat la dreapta, ca numai cu stanga nu pot tine ghidonul ala facut din plumb de o puritate de 150% banuiesc, de imediat il scap de subt control cum ridic mana dreapta de pe el.

Seara de dupa incercam asistic-fusion, mai aproape de noi. Acolo iau apéro, un kir de pepene galben (vin cu sirop de diverse, asta o fost de pepene galben). Era verde, dar la un restaurant fusion, mi se parea normal. Din cauza parcului de langa, am vrut sa stam pe terasa, tot din cauza lui  ne-au mancat tantarii pe unde au prins centimatru patrat de piele neacoperita. Salata de mango a fost compusa din multa ceapa si mladite de soia, salata tailandeza de vita cruda, picanta, a hanzbandului a fost ne-picanta, doar cu multa ceapa si aia. Luc e in cautare neintrerupta de salata din asta de vita, in amintirea sejurului in Laos, cand a dat peste salata asta, foarte buna la gust, dar dupa ingerarea careia nu iti mai simti cavitatea bucala pe o durata de ceva ore cel putin, si nu de la ceapa. Curry-ul verde de pui al meu a fost decent, na, am mancat si mai de treaba, dar aveam pofta de curry verde. Crevetii la gratar ai lui musiu au fost nimic deosebit, deci banuiesc ca nu o sa mai dam pe la fuziunea aia de restaurant decat in caz de extrema urgenta.

Vineri ne-am dus la un vietnamez, excelentissim, la Place de la Contrescarpe, in 5. Tot in amintirea escapadei asiatice, de data asta cea din Vietnam (si Laos), unde am mancat cea mai buna supa din viata mea: fierbeau carnea intr-o galeata cu mirodenii, si cand serveau, puneau taieteii de orez si niste legume in ea, in farfurie, si gata, 2 dolari maxim portia, tot gatitul avea loc pe trotuar in fata ta. Are asa un miros deosebit, si numai la restaurantul asta il simt, am mai incercat si la altele si ii posirca. Apéro: un pahar de rosé, care la pahar venea mai ieftin decat la sticla, nu prea le au cu calculele asiaticii, isi concentreaza toata atentia asupra mancarii: niste rulouri de vara, cu vita si mirodenii inainte de supa, si un asortiment la vapori, excelente toate, de unde, conform obiceiului, cand au venit cei 5 litri de supa, am mai putut mancat doua linguri si gata. Exagerez, nu-s chiar cinci, da na, de dragul ilustratiei.

De dragul digestiei de data asta am luat iar un vélib din Boulogne: i-am prins spilu' acu, am putut semnaliza cu ambele maini, schimba vitezele conform terenului, circulam fara frica de colegii de trafic ascunsi in tablele lor, atat de fara frica incat nu mai observam nici semafoarele, no, mare lucru, nu am vazut doua semafoare rosii ca bagam cu spor in a treia, s-asa nu veanea nimeni de nicaieri.

Sambata au venit tinerii, gata iesirile, am inceput sa fac biznis Picard-ului de langa noi: constat cu uimire si resemnare ca toti vanzatorii ne cunosc, pe mine si pe familie. Ne intreaba politicosi de sanatate, facem conversatie in timp ce indesam chestiile inghetate in plasa speciala Picard si plecam acasa sa luam un apéro, normal.

Vacanta in poze

I'm agonna dig a hole, I'm agonna diggit wit on lil hand

I'm agonna feed that pig, eat them leaves already, don't be fussy, attapig,

If you don't wanna eata leaves, I'm agonna pull out me eye wit that long blue stick, I betcha

Wanna banana?

All forgot bout me, all of'em, I'ma saaaaad

Oops, I'ma not a sad no more

Wanna plum?

Just apeed in the pool, waaaarm now

Me no love them beach, me wanna mamma

Low tide, small beach, lota algae, lota pebbles

I wan' my ship, gotta go now, I'ma ready

They's no ship bro, be serious, lessa go home...

...they's chocolate home, yum bum thank you mum

Banc cu monoi

N-am mai fost cam de multisor pe la Yves Rocher, ca de acolo imi luam eu chestii ieftine si faine, si ma gandesc sa dau e la ei dupa o lipsa indelungata. Ma avant sa miros parfumurile pe care nu le cunosteam (fu o vreme cand le stiam pe toate, de venea unu' nou era uau, este un parfum nou), dau de unu' cu monoi nu stiu de care, imi place, mai dau si pe mana aialalta, sa vad daca miroase la fel. La fel mirosea si pe subt nas, mi-a placut, il iau, plus cateva sticle de lac de unghii, ca moda de o unghie - o culoare cu multe sticlute se tine, plus niste gel de dus, iar am exagerat, stiu, dar nu ma poci abtine, ala de liliac ii mortal.

Ies din magazin, ma duc prin altele (am facut rue de Rennes pe jos catre Saint Germain, de la Montparnasse, un fel de parastas pentru vremile cand imi beleam ochii prin vitrine cum voia muschiul meu, nu numai sambata de la 1 la 3 cand dorm tinerii), imi iau una alta, doar lucruri de care aveam MARE nevoie, un tricou argintiu cu lup, niste papuci, alt tricou cu o padure si un pulover cu dungi negre si gri. In toate magazinele mirosea super fain, parca a monoiul asta al meu as fi zis, ma simteam in largul meu, tot in magazine as fi intrat. La Sephora mirosea nu prea tare a monoi, ca aia au mirosul lor specific, dar se simtea asa ca o adiere lejera si deloc neplacuta.

Ma duc si la super alimentara de langa noi, si acolo, acelasi miros, foarte fain ma simt, zic, uite ma, nu sunt eu singura originala cu monoi proaspat la purtator, apreciaza si altii odoarea exotica evocatoare de palmieri si coronite tahitiene. Ajung acasa, tot monoi imi vine pe la nas, si atunci imi pica fisa...

De retur

Fusaram in Romania o luna, si dupa aia in Bretania 2 saptamani, acu din nou pe plaiuri es-sarkoziste. Nu vreau sa ma intind cu d-alde ca ce naspa sau ce bine a fost in Romania, asa ca dau cu cateva impresii cu liniuta:

- cand cadea temperatura la 35 de grade mi se parea ca vai ce racoare e, de pe la 38 incolo numa' simteam ca ma ia cu lesin si ca imi vine sa naparlesc definitiv

- un ceas jumate de autobuz cu pastaile franco-romane urmat de 2 ceasuri jumate de avion, de la 17 grade la Paris la 39 la Timisoara cred ca e infernul pe pamant, in ceruri si in galaxiile vecine. Daca aud pe careva ca stramba din nas vociferand ca ce deranjati sunt de copiii care urla non stop pot sa le tai beregata. In general cand urla mai mult de o ora e semn ca nu poti sa le faci nimic ca sa taca, nici cu aipoade, nici cu volane cu butoane si lumini, nici cu bomboane, nici cu nimic. 

- Victor - 39,9 grade de febra, Philippe - conjunctivita, Victor - 39,8 febra, Philippe - bronsiolita = prima saptamana de vacanta. Toata gratitudinea medicilor de la urgente de la Bega, s-au purtat admirabil cu noi.

- a doua saptamana de vacanta: dezvatat de scutec pe Victor, gen purta chiloti si cand voia pipi cerea scutec sau se abtinea de la pipi pana cand facea pe el. Asa face si acum.

- saptamana la Hateg/Alba: aproape impecabil, a si plouat de 2 ori, am facut drumuri la Cincis de numa, am fost la castel la Hunedoara, am vizitat cate 2 neamuri pe zi la Alba de nu mai stai saracul Victor la cine, cum, cand si unde mergem.
- cand a venit Luc am fost super multumita de marimea Timisorii, ca puteam iesi urgent dupa ce se culcau pastaile, mergeam pe jos la bere si la sandvisuri la Lucas parca ii zice, admirabile. Am incercat si un italienesc din Unirii, m-am stresat de cat de stresate erau chelneritele doua la numar care serveau cam 10 clienti deodata. Se descurca francejii mai bine la capitolul asta, cand ii cate un chelner pe restaurant si mai mult de 10 minute nu astepti mancarea. E drept ca aia din Unirii au un meniu de l-ar face invidios si pe Proust, dar na, when in Rome...

- am fost si la sat cu nasii, doi din cei mai super oameni pe care ii stiu, nici sa fi fost familie din familie nu i-as putea iubi mai tare

In Bretagne a fost mai simplu, ca si Philippe a inceput sa faca crize ca Victor, gen tavaleli pe jos din varii motive, de exemplu nu stiu din ce cauza in ultimele 3 zile plangea asa din senin, a stat numai la mine in brate. Am facut baie in Atlantic si plaja, ma rog, plaja relativa, ca odata cu mareea disparea sub alge, da ne-am intins prosoapele in parcare, tot dracu' ala.

Dupa aia eu am venit acasa, zilele astea fac cursuri, parca vad ca iar ii super complicat ce fac pentru nivelul lor, de aia nu ma intind pe mai mult de 2 saptamani, ca sa nu imi smulg si ce mi-a mai ramas din par mai incolo. Par pe care l-am colorat, da, mi-a disparut curajul de a ma uita la firele albe, erau prea multe. Mi-am boit si unghiile, in conformitate cu moda, cate una de cate o culoare, dixit soacra ca o sa le dau gata pe fete cu chestia asta, plus ceasul cu mamarute si inelul cu floare galbena, auto-cadou din Vannes.

Si cu asta gata vacanta mare de anul asta, la anul m-am jurat ca picior de-al meu nu mai calca in Timisoara in iulie, august, decembrie si ianuarie, poate ma duc 2 saptamani de Pasti, da parca vad ca tot vara dau pe acolo, e totusi mai la indemana sa iesim in fiecare seara decat pe nu stiu unde ne-am duce unde nu-i mama prezenta.

Bref, am supravietuit si vacantei asteia, ce nu te omoara, te topeste, mai mult sau mai putin. Pun si poze cand le descarc de pe aparat, promit.