De ce mi-o fo' dor

Nu credeam sa ajung vreodata sa zic ca mi-i dor de Paris, dar ma ghidez dupa sa nu zic niciodata niciodata. Pentru mine casa era casa, in Romania, unde cunosc ce trebe si cum trebe sa faci sa supravietuiesti, unde stiu fiecare groapa din trotuar si pe unde sa ocolesc sa nu imi zdruncin neuronul mai mult decat necesar. Iata ca veni momentul sa zic 'ioi ce bine ca am ajuns acasa'. Deci conceptul e relativ relativ, casa ii unde mi-i bine, ce nu pot sa am mai mult de una?

Noa, mi-o fo dor de etiopianul meu de la restaurantul etiopian, normal, ala cu zambetul de se intinde de la o ureche la alta si care il corecteaza pe consort cand cere vin ca 'de obicei luati Côtes du Rhône'. Etiopianul care imprastie un calm absolut prin fiecare por si ata rosie cu care i-i cusuta chimesa. Ii ca un urs bland, care nu vrea decat sa fie scarpinat intre urechi si sa leneveasca la soare. De el, si de mancarurile absolut fabuloase, vegetariene sau cu carne, de salata de avocado si cafeaua etiopiana, normal. De mancat cu mana, cu clatitele alea lipicioase din lighenele de un metru diametru si de muzichia blanda din fundal. Asa o fi si la ei acasa, cu adaos de frunza de palmier sa alungi musca de ti se invarte in jurul capului, zapacita de caldura si mirosuri absolut sublime.

Mi-o mai fo' dor de super restoul ala scump de pe Ile Saint Germain, de roiul de chelneri care roiesc, normal, in jurul tau si iti iau si cea din urma firimitura din fata. De mancarea absolut fabuloasa (supa de homar cu sparanghel, muschi de vita in sange cu gratin dauphinois), de vinurile scumpitele dar care merita si ultima centima. Nu am mai mancat île flottante (lapte de pasare, dar suna mai exotic in franceza) asa de buna ca la ei nicari in Paris.

Si de restoul alalalt frantuzesc cu curte cu copaci si pietricele mi-o fo dor, cu absolut mirificele oase cu maduva servite cu sare grunjoasa, si iar muschi de vita in sange cu tot felul de sosuri. Si de concertele din sala vecina, si de chelnerii aia imbracati in negru, cu sorturi negre, iuti ca gandul.

Si de ala mic mexican de pe bulevardul Saint Germain mi-o fo' dor, am auzit ca asa ceva ca la ei ti se serveste si in Mexicania daca mergi.

Mai ii unu pe care sa nu-l uit, absolut fabulosul Sushi Ba, de la ex-mine de la Vanves, cu sushi-urile lor cu foie gras, creveti cu mango si salata picanta de alge. Si inca unu si ma duc: ala mic vietnamez din Place de la Contrescarpe cu supele lui cum numai la Hanoi pe strazi am mai mancat. Mai au si mirificofantasticele roluri de vara, cu carne de vita, sa iei 2 portii d-alea si sa iti aduci aminte de ele cu un kil de apa in gura pentru cel putin o luna.

Mi-o mai fo' dor de mirosul de metrou 4, de cauciuc incalzit, nu si de cel de transpiratie din interior, de statia Odéon, nush de ce mi-i asa de draga, cu statuia aia faina si bombonarul de langa. Poate ca ii imediat langa inghetataria mea preferata, Amorino. Creca de aia imi place si statia Montparnasse, ca am descoperit un Amorino si langa ea. Mai este unul si la Vavin, de acolo ii fain sa iei inghetata la botic si sa te plimbi in Jardin du Luxembourg, sa combini mirosul de fistic/portocala rosie/cafea cu ala de ponei, numai la Paree poti avea cuper comboul asta olfactivo-gustativ.

Abia astept sa ma arunc pe rue de Rennes sa vad ce mai e nou in materie de papuci, si sa termin excursia la Amorinoul ala de la Montparnasse. Si sa iau autobuzele, ca sa zic bonjur soferului care sa imi raspunda cum un zambet si un bonjur inapoi.

De toate astea mi-o fo' dor si imi pare bine ca am ajuns acasa de acasa.