Despre elevi si eleve

Dupa cam 2 luni de scoala, pot sa cam trag ceva concluzii, temporare, sper, mai ales pentru alea negative. Alea pozitive sa se schimbe si ele, in si mai pozitive (da, stiu, "pozitiv" nu are grad de comparatie, e o licenta blogheristica de-a mea, indurare).

Din cele trei clase, cu una de a patra ma inteleg impecabil. Sunt treizeci in clasa, unul doar e mai guraliv si se invarte de fiecare data sa nu lucreze, sa rada si sa povesteasca exclusiv cu colegul de langa el, care e mult mai linistit cand e singur, dar nu am nici un loc liber unde sa il pun pe palavragiu izolat, si asezat langa altii ii contamineaza urgent. Nu trebuie sa fac nici un efort enorm sa se puna la lucru, sa invete, sa faca ce le zic. Nu am tipat niciodata la ei (in general nu tip, nu foloseste la nimic), ma uit urat din cand in cand si se linistesc. Sunt niste copii super simpatici, cu bun simt, cand depasesc limitele isi revin destul de repede, problema e ca palavragesc cam mult pentru gustul meu si toate activitatile se lungesc cat China. Ma rog, vorba directoarei, fiecare profesor le cere sa lucreze, sa fie atenti, sa faca aia-aia, deci la un moment dat o iau pe aratura. Stau la scoala de la opt la 4 jumate, e enorm pentru mine. 

Problemele de disciplina le rezolv ca la carte, si functioneaza: cand iasa cate unul in evidenta cu palavrageala, evit sa ii zic pe nume ca sa nu atrag atentia tuturor, profit de un moment de liniste si ma duc langa el si ii spun frumos sa se linisteasca. Cateodata ajunge daca ma uit mai lung la el si imi pun degetul pe buze. Da din cap ca "da, a inteles" si trecem mai departe. Cateodata prefer sa ma deplasez langa cate unul care se joaca cu diverse, sau nu are cartea deschisa, ii iau "jucaria" si o pun in penar sau ii deschid cartea fara prea mare tevatura. Merge si pusul mainii pe umar, sau uitatul la el cand de fapt vorbesc cu altul. Merge si ridicatul vocii si uitatul in directia lui cand de exemplu citesc instructiunile, ca si cum i-as vorbi personal, lasandu-l sa inteleaga ca nu-s multumita de atitudinea lui. 

Cu ei am trecut la nivelul superior: cand recita lectia o fac in fata clasei, zic "Hello everyone, I'm going to speak about..." ca sa invete sa vorbeasca in public. Cand colegii nu sunt atenti, atunci ma supar cel mai tare, ca insist mereu sa fie politicosi cand cineva ia cuvantul. Daca uita, pot sa isi intrebe colegii sau sa foloseasca gap-fillers pana la vin ideile la loc, si nu ii depunctez: lectia nu e completa, dar au bonus ca cer ajutor sau se descurca altcumva. La sfarsit, colegii isi dau cu parerea "good job, congratulations" sau "you should learn better". Varianta unu e cea mai folosita cu ei, ca toti invata super bine.

La randevuurile cu parintii am zis fiecaruia cat de mult imi place sa lucrez cu ei, ca is "mignons et agréables" si toti parintii mi-au zis ca si elevilor le place de mine, ca le place acum si engleza, totul e perfect ce mai. 

Cu aia de a treia treaba se impotmoleste. Nu ca ar fi mai putin minioni si agreabili, dar nu tac din gura nici o clipa. Cu ei astept sa se faca liniste totala inainte sa ne salutam, poa' sa treaca minute intregi pana tac toti din gura. Cum se aseaza, cum iar incep. Nivelul clasei e destul de sub-optim, sunt trei-patru foarte buni, dar la fel de guralivi, unul care nu zice niciodata nimic, unul cu care am avut ceva meciuri urate si care e cunoscut pentru atitudinea lui (cu consiliu de disciplina anul trecut), care cand vrea face treaba buna, cand nu vrea (mai tot timpul) face pe mascariciul, il agita chiar si pe ala care nu zice nimic. Am incercat sa-i calmez cu lucrari de control surpriza, cum au terminat lucrarea, cum iar incep. Le-am dat de invatat verbele neregulate si le-am zis ca de fiecare data cand cursul se petrece in galagie inseamna ca stiu totul foarte bine si ca merita sa ii controlez a doua oara. Am facut si asta de vreo 4 ori, stau si scriu la control si la verbe, iau note destul de proaste, si iar incep. Asteapta sa fie lectia scrisa pe table, o copiaza si intre timp povestesc ca-n gara. Imi aduc aminte de ce mi-a zis fosta mea tutoreasa din 2009 "nu esti Maica Tereza, nu poti sa ii salvezi pe toti". Cu toate astea, multi dintre ei invata ce e scris la tabla si au reusit destul de bine sa faca si proiectul final. Probabil ca asa sunt ei, palavragii si totusi reusesc sa faca ceva, habar n-am. Chestia e ca sunt un grup de 2 clase de non europeeni, elevii cu rezultatele cela mai slabe la toate materiile pusi impreuna. Cica clasele respective intregi functioneaza destul de bine, problema e cand se trezesc in grupul asta dubios, la engleza.

O sa fac si cu ei ca si cu Victor: pedepsele nu functioneaza, ore de "retenue" nu am cum sa dau la toata lumea, si oricum o ora de stat la scoala in plus la o saptamana dupa fapte nu prea schimba mare lucru. O sa fac cursuri si mai usoare decat pana acum, ca sa poata sa lucreze si cei mai slabi mai cu spor. Cand nu invata le dau notele pe care le merita, nu mai stau la discutii cu ei, ca hai ca inveti pentru maine. Maine inveti lectia de azi, daca vrei raspunzi, si asa ai un 1 si o nota mai buna.

Inca ma mai strabat sentimente nobile legate de meseria asta, as vrea sa invete engleza si stiu si vad ca se poate, chiar in 3 ore la scoala, as vrea sa ne intelegem bine, sa nu mai vada in profesor un dusman sau o persoana care face doar exercitii cu ei. Am reusit sa ma aproprii de cativa dintre ei, o fata care are ceva probleme in familie si cu care discut cand se termina cursul, pe care o tot incurajez cand face bine si cu care ma cert (intre 4 ochi) cand e penibila cu povestile. Mereu ma intreaba daca a facut bine si daca sunt mandra de ea, cand reuseste sa taca si sa se comporte normal. O intreb "Tu ce crezi? Azi ai lucrat, te-ai comportat frumos, ai notat lectia" si imi raspunde, zambind "Sunteti mandra de mine", "Oui, ma belle, je suis très fière de toi, c'est normal".

Dupa doua luni de scoala, nu-i chiar asa de rau. Inca nu m-am invatat total cu muntele ala pe care tre' sa-l urc in fiecare zi, dar il folosesc metaforic pentru conditia profesorului din vale: "urca-l maica, face bine la gambe".