"Inocenta" copilariei

Ca tot zic unii-altii ca astia micii is inocenti, ca alea alea, nu stiu de rele, ca nu au ganduri ascunse, ca-s un fel de iconite de pus pe pereti, cu tot tacamul languros-telenovelistic care inconjoara mitul copilariei à la Creanga si raiele lui. Pai nu-i chiar asa.

Pe noi Victor ne joaca pe degetele unei maini, de fapt pe un singur deget: urletele. Cand vrea ceva si nu se poate, urla, cand nu vrea sa faca ce-i zicem sa faca, urla. Si urmeaza momente fara sfarsit de explicatii si rasexplicatii, pana cand se domoleste, ca de la un moment dat ma ingrijorez mai putin pentru coardele lui vocale, cat pentru neuronii mei, specie pe cale de disparitie. Azi dimineata nu voia sa isi puna haina noua, ca aia pe care o are ii jegoase de nu se paote. Se tavaleste pe jos, urla, taxu pleaca cu Lili la plimbare, mie imi mai stoarce creierii cam dooj de minute pana cand ii propun chestii de facut, accepta pana la urma sa manance o bomboana cu mine, in secunda doi tace si incepe sa rada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Continua sa se joace singur, ca un copil cu toate doagele la cap pana vin astia de la plimbare.

Dupa aia vine momentul Ikea: montat o masa si patru scaune, la care participa vartos, cu dat in cuie si cautat suruburi si piulite, ii incantat de numa. Nu face siesta, normal, si vine si momentul plimbare de dupa masa. Face ca dimineata, urla si ramane acasa, ca nu vrea sa isi puna haina. Eu ma duc in pat la comp (ca nu-s chiar in forma, ma dor bubele din cur), vine dupa mine, urla mai catinel, fara lacrimi, numa-asa din voce. La un moment dat adoarme. Nu il mai bag in seama, ca oricum e mai rau cand il tot conving sa nu urle, urla si mai tare.

Vine seara, si cere mieros sa faca "apéro" cu noi. Ii zic, ca la carte, ca dupa apéro se duce si se culca, si ramane in pat, nu mai iese din camera urland de dooj de ori ca ieri sau alataieri. Ca de doua saptamani, pe scurt. Zice ca da, facem apéro, vine momentul culcarii, Luc ii citeste povestea, sta in camera 5 minute, vine fugind in salon. Incepe eterna "du-te si culca-te ca daca nu nu ai bomboane / desene / plimbare maine", nimic, urla. Il ducem pe sus o data, iese in 2 secunde. La fel, la fel, la fel. Sta in cur pe covor si urla. Il intreb daca a inteles ca maine nu se duce la buna-sa cu Lili daca nu se culca, zice "si, si, va chez mamou-papi", ii reconfirm ca nu se duce nicaieri, plange de nervi de data asta. Incepe cu "peur Monsieur fait bricolage", ca saptamana trecuta un cretin de vecin facea gauri in pereti pe la 9 seara.

Il iau prin invaluire, ca auzisem nush pe unde ca la varsta asta nu isi dau seama ca "stiu ca stii ca stiu", si il intreb daca azi cand a facut bricolaj la masa, i-a fost frica. 

- Ti-a fost frica de masa si de suruburi si de dat cu ciocanul?

Imi raspunde dupa doua nano secunde de ezitare:

- Oui

- Deci nu ti-a placut sa dai cu surubelnita in carton sa faci gauri?

- Non. Adauga pentru confirmare: Vic peur.

A inteles asadar foarte bine unde bateam cu intrebarea, a inteles ca urma sa ii fie demontata povestea cu frica daca zicea ca i-a placut bricolajul, ca urma sa ii spun ca mesio' ala facea exact ce a facut el azi. Deci a vazut intr-o secunda ce gandeam si ce ar fi urmat daca mi-ar fi dat un alt rapuns. Si are trei ani. Pentru mine inocenta de care se vorbeste in stanga si-n dreapta e doar lipsa de informatie din lipsa de timp. In rest, manipuleaza informatia pe care o au cu o dexteritate si o abilitate demne de invidiat din partea oricarui adult. Ma cutremur de ce o sa urmeze la anul.

Culcatul azi a durat deci trei sferturi de ora. Pana la urma s-a enervat (si) Luc, dar si el cred ca era cam la capatul puterilor cu urlatul si a ramas in camera, dupa ce bineinteles a obtinut sa fie dus in brate ca "Vic bébé". A obtinut si un "câlin" si "bisous" (de la taxu), deci practic a obtinut ce a vrut el daca a urlat destul de mult timp: a stat in salon cat a vrut, si-a facut moftul enervandu-ne, si dupa aia a fost dus la culcare pe sus. S-o dus inocenta pe apa sambetei seara.