D-ale scolii

Dupa doua luni si ceva, ma trezesc in sfarsit mai linistita dimineata, ca nu o sa le stric ziua piticilor cu lipsa mea de experienta si ca pot sa ii invat de fapt o limba straina. Ca in ultimele doua zile de vacanta am dormit fix nimic, gandindu-ma ca o sa fie iar ca anul trecut, eu in fata a 30 de zburdalnici care numa' de engleza nu au chef.
 

Piticii de a sasea (11 ani, dar primul an dupa scoala primara) is anul asta 30 in clasa, de obicei erau cate 25. Norocul meu ca nu stiu ce-i aia sa lucrez cu doojcinci, ca tot aud profesorii plangandu-se ca 30 ii cam mult. Problema mea e ca mereu ma gandesc ca ce fac cu ei ii prea simplu, desi stiu ca niciodata nu e simplu, deci hai sa rezolvam dilema cu inca ceva nopti nedormite si activitati de recapitulare de data, ani, numerale ordinale, anotimpuri etc. Pe care le rezolva destul de bine per global. La sedinta cu parintii de inceput (profesorii care anunta continutul si felul de a lucra) se ridica ceva glasuri cand iau cuvantul si imi zic ca ai lor nu au facut nimic in primara. Hai sictir. Noroc ca nu ma impresionez asa de repede la auzul vestilor proaste si contez pe minunata mea prezenta de spirit: "Is destepti si motivati, o sa poata sa faca tot ce le cer. Alte intrebari?" Nu.

 

Am petrecut asadar prima luna mai mult decat multumita de piticoti, si am rezolvat probleme importante pentru cursul de limba engleza, gen cum sa lipim foaia de lucru in mai putin de 5 minute in caiet si cum sa sarim o linie ca sa poata pune pronuntia si sa sublinieze silabele accentuate. O LU NA. Si azi mai sunt printre ei care lipesc foaia aia in 5 minute. Nu folosesc manualul lor, ca e de pe vremuri innegurat de indepartate, ci le fac eu cursurile de la cap la coada. Plus ca e plin de exercitii de gramatica si poze urate.

 

Au inteles destul de repede cum lucram, cu "final task" care pentru prima secventa era sa scrie o scrisoare unui englez cu care sa devina pen-pals, deci am tot stat o luna la prezentari, ce le place sa faca, ce stiu sa faca etc. Au citit scrisori si au scris mesaje pe foi albe, cu o foaie cu patratele dedesubt, ca sa arata totusi frumos. S-au descurcat destul de bine, au inteles cum se deruleaza cursurile (ne salutam, au doua minute sa repete lectia, doi-trei o prezinta la oral, iau note - bune, in general-, intreaba clasa de data, de vreme si cum se simt, facem preparation time structuri si vocabular si trecem la lectia propriu zisa: iau cuvantul sa prezinte ceva, sau citesc si fac un rezumat, sau asculta si fac un rezumat, sau scriu ceva) desi tot o luna i-am tot antrenat ca atunci cand vorbesc, nu tre' sa tina caietul deschis, nu tre' sa scrie, nu tre sa se joace cu penarele. Activitatile le fac pe fisa de lucru, si cand se termina lectia, au 10 minute sa o lipeasca si sa copieze ce-i pe tabla in caiete. Majoritatea au inteles, deci ii bine.

 

Cand am facut final task, aia cu scrisoarea pentru Robert, le-am dat bomboane (cica destreseaza si ii fac mai creativi) si am pus muzica. Am vazut relaxare instant pe fetele multora, care tremurau ca niste frunze cand au intrat in clasa. Scrisoarea a fost mai mult decat impresionanta, 70-80 de cuvinte, pentru elevi care au inceput engleza cu o luna in urma e destul de bine zic eu, majoritatea se indreapta vertiginos catre nivelul A2.

 

Ce e interesant e cum functioneaza clasele astea doua. Intr-una sunt mai multi baieti, destul de agitati, cam smecherasi, dar nu ca aia mari de anul trecut, care cand vad o musca zburand in clasa pot sa comenteze evenimentul cel putin 10 minute daca ii las. Cealalta clasa are o gramada de fete, desi cei mai buni elevi sint baieti, care pricep mult mai repede ce tre' sa faca, lucreaza super bine in grup (i-am asezat in grupe de cate 4), nu mai conteaza atat pe ajutorul meu. Cand termina lectia la oral (de exemplu ultima data le-am zis ca au ajuns intr-o tabara in Anglia si parte din ritualul de prezentare e sa isi prezinte cea mai buna prietena, le-am data vocabularul necesar pentru asta, si adjectivele posesive pentru structuri), dupa ce au luat cuvantul cel putin 6-7 elevi, le zic sa deschida caietele, sa lipeasca foaia si sa scrie pe curat, cu pronuntie cu tot. Asta e momentul linistit de la sfarsitul cursului, moment de care profit sa le pun muzica. Clasa linistita nu mai zice un cuvant, noteaza tot, mai dau din cap in ritmul muzicii, si termina totul la timp, isi fac bagajele si pleaca. Aialalti, cu care lucrez exact la fel in rest, incep sa vorbeasaca, sa comenteze cine stie ce, sa caute tuburi cu lipici, stilouri, pana cand inchid muzica. De multe ori nu termina de copiat in caiete ce trebe, temele nu-s notate in agenda si cand pleaca ii ca dupa furtuna. Ma rog.

 

La sfarsitul cursului cu linistitii, vine o fatuca de care imi place de numa si imi pune cate o inima pe tabla, eu ii pun doua langa, ne facem tzoc-tzoc din buze si iese fericita. E impresionant cat de putin le trebuie sa se simta bine. A, plus ca atunci cand iau cuvantul le dau cate un smiley, si la 3 smiley au cate un "mérite et progrès" in caietul de scoala, pe care le scriu diferit de la unul la altul, sa nu spuna ca ii mereu la fel. Clar ca abia astept sa ii vad in fiecare zi, si pe unii, si pe altii, te mai uiti ca de doua ori pe saptamana ma trezesc de la 6 ca sa fiu la scoala la 7 ca incep de la opt :)