Am intalnit si functionari francezi

Tre' sa zic si despre asta, cat timp tanarul nu mananca lintea cu morcovi cu tac-su.

Aveam nevoie de legalizarea unei semnaturi: eu numai cand aud de chestii legale in general imi vine sa emigrez pe o insula in mijlocul Pacificului, dar cand mai tre' sa le execut pentru mine, Marte ar fi prea aproape ca loc de refugiu.

Ca sa ma scuteasca de deplasarea pentru semnatura contractul pentru apartament (a, am gasit apartament pana la urma, dupa 4 luni de cautari) notara noastra super eficienta imi face imputernicire. Io in gandul meu vai, ce bine, dau cu semnatura pe documentul pe care mi-l trimite prin posta si i-l postesc inapoi, scutesc un mutat pe Marte. Ajunge respectivul document, citesc primul paragraf, semnez pe ultima pagina, pun initialele pe restul patru si trec la paragraful doi. Ma felicit pentru consecventa de a nu citi nici de data asta pana la capat inainte de a trece la partea practica, ma injur calduros cand vad ca trebuie sa ma duc sa legalizez semnatura la Oficiul Starii Civile de la primarie. Poate ca aia de acolo ar fi vrut sa ma vada pe mine dand cu subsemnatul ca sa declare ca eu sunt de fapt subsemnatul.

Anticiparea evenimentelor, conform ultimelor experiente cu functionarii romani de aici si de la locul de bastina:
- sunat ca sa intreb ce documente imi trebuie. 1 - nimeni nu raspunde, fac un drum ca sa intreb de ce am nevoie si inca unul ca sa le aduc de ce au nevoie; 2 - raspuns sictirit intre doua sprancene smulse, fac un drum pentru dus documentele cerute si inca unul ca de fapt imi lipseste ceva ca aia care raspunde nu e 100% la curent cu cerintele procesului. Persoana la curent cu cerintele e momentan nu e.
- odata documentele intrunite, mersul la primarie. 1 - coada plus certuri ca de ce am semnat fara sa ma vada; 2 - coada plus executat legalizarea plus certuri pentru varii motive
- odata legalizarea facuta: 1 - trimis documentele la notar plus rasuflat usurata (un drum pana pe Marte se face in 9 luni cica); 2 - trimis documentele la notar plus telefon primit UR GE NT ca nu asta ii trebuia si sa refac turneul plus intrat sclava la NASA sa imi platesc biletul pana pe Marte totusi, viata s-ar putea sa fie mai usoara acolo.

Dupa ce imi trece hiperventilatia (ma apuca mereu cand: 1. nu ajung decat cu 5 minute mai repede la intalniri 2. tre' sa cheltuiesc bani 3. tre' sa contactez autoritati din orice tara) sun si:
- imi zice ca am nevoie de un document de identitate
- sa vin cand vreau, inainte de 5 jumate(CMM?!*)
Ajung cand pot si:
- intru la starea civila
- ii arat hartiile semnate plus astept cearta ca de ce blablabla
- nu ma cearta, ma pune sa semnez pe alta hartie (cu pixul ei, aici au pixuri in dotare)
- pune o stampila pe hartie
- greseste stampila (NUUUUUUUUUUU!!!), zangaleste cu pixul (ei) pe deasupra (MA OMOARA NOTAAAAARAAAAAAAAA!!!), pune stampila buna
- se uita ciudat la mine cand intreb cat costa (ii gratuit)

Trimit hartiile la notara si:
- nici o problema, sunt perfecte, o zi buna, merci la fel, orvoar, orvoar.
Ma mai gandesc daca sa plec sau nu pe Marte.

*CMM = ceeeeee mama naibiiiiii?

PS: tanarul a mancat pana la urma lintea.

Mind the gap si alealalte

Am trecut pe subt canal, cat mai putem in doi, si ce sa vezi, am ajuns de partea aialalta. In tren ii ca in avion, cu genunchii la gura cu exceptia lu' data asta cand aveam si burta tot pe acolo da' nush de ce urmarile pozitiei le sufeream in spate, atat cat sa mi se uste gura si aproape sa mi se ude ochii de durere, pe bune.

Drumu-i scurt, cand ma gandesc ca ii jumate dintr-un Alba-Timisoara din vremea studentiei ma si vad usor pe el destul de des, asa ca nici nu am avut timp sa aplic senzatia de "iui am plecat de acasa". Ne-au oferit carduri de transport in tren, le-am luat ca sa nu ma mai hiperventilez ca data trecuta cand am aflat ca un bilet simplu ii 4 lire (asta pe cand o lira era un euro jumate si in Franta 10 bilete erau 11 euro). Am ajuns si metrou si la capatul lui si in gara chiar le-am dat dreptate cu mind the gap-ul ala, daca peronul ii in curba ii mai mult o prapastie pana la tren decat un gap.

Numa' poloneza si romana bazaiau pe la urechi. Am ajuns in cartierele din est, la sor-mea unde am auzit si mai multa poloneza si romana, ascultatul de accent suav englezesc l-am taiat de pe lista de chestii de facut. Casele-s un fel de senile cu 2 etaje si toate la fel cat ii strada de lunga, de working class heroes de prin filme, cu tot cu europubele in fata, nu prea romantic peisajul dupa gusturile mele. Am smotocit nepotul, povestit cu gazda plus comandat indian seara, care era mult mai indian decat pe aici, numa' ca mult mai ieftin. De data asta am avut paracetamol cu mine pe care l-am luat in speranta ca o sa mi se indrepte salele, dar am sperat degeaba.

A doua zi mi-am implinit visul, cumparatul de papuci exact de care voiam eu, si astia mult mai ieftini decat in Franta, revelatie pentru care ii sunt profund recunoscatoare priceputei de D.C. - multamiri. Aceleiasi D.C. ii sunt recunoscatoare ca m-a facut sa imi depasesc limitele revelandu-mi ca de la ea o sa plec singura cu autobuzul si dupa aia cu trenul pana unde aveam randevu. Mi-am sters discret transpiratiile reci la aflarea vestii (eu, singura, in autobuz, sa ma dau jos la o statie anume si sa caut un tren pana la alta statie si acolo sa imi gasesc consortul... daca ultimul facea asa in Franta i-o puneam pe lista de trebi de neiertat de-a lungul convietuirii noastre) si acum imi spun linistita ca apocalipsa poa' sa vie oricand, io-s gata pentru orice.

Gata si sa accept faptul ca in februarie, la 11°C ce-i drept, unele creaturi de acelasi sex cu mine pot sa umble in picioarele goale si in sandale + fuste de 10 centimetri fiecare, si ca toaletatul pentru iesitul in oras seamana izbitor de mult cu ala pentru mersul la nunta (mostenitorului tronului). Accept si rochiile fara spate, pe aceeasi vreme. Chiar si in metrou. Ni' nu ma mai cutremur cand imi dau seama ca fapturile alea erau de fapt imbracate in chiloti plus un petic de ceva in jurul lor. Accept orice.

Chiar si 7 lire amarate si juma pentru un "all you can eat" chinezesc, cand de partea astalanta a canalului atata costa un/o "entrée" - nici o problema dom'ne, is calita, numai atata poti?!

A venit si momentul parasirii taramului unde lucrurile is ieftine, ajunsul acasa la tanarul respectiv caruia ii iese o masea - am avut dreptate sa ne relaxam 3 zile ca sa putem infrunta aceasta cruda etapa in dezvoltarea lui armonioasa. Dar am papuci si experienta in transportul in comun din Londra, ura.

Cea mai perfecta lume posibila

Incercam cu totii sa facem una-alta ca sa ne simtim mai bine, in primul rand umila-ne persoana si apoi, daca nu am obosit prea tare, restul. Vrem sa ne simtim bine unii cu altii, asa cum ne simtim cand ne uitam in oglinda, daca nu mai bine. Uitatul in oglinda e o arta, un gest subiectiv, o interpretare poetica a liniilor, curbelor si formelor care ne invaluie: aproape ca nu avem nevoie de ochi sa o facem, si poate si oglinda e in plus in unele cazuri. De fapt, stim ca nu suntem scunzi, ci hainele s-ar putea sa fie prea lungi, nu avem un gram peste greutatea pe care ne-am dorit-o dintotdeauna, trebuie doar sa ne sucim rotunjimile in asa fel incat sa prinda lumina cea mai favorabila si umbrele sa puna in valoare cantitatea exacta de carne, grasimi si piele (eventual oase), joc de uite-o nu e care sa faca pe oricine sa exclame cu ochii cat cepele 'vai tu, ce bine arati'. In oglinda nu se vad cearcane, ci urme de trairi intense, de preferinta cat mai repede trecatoare.

Atat. Asta vrem de la oglinda, asta vrem de la ceilalti, suntem siguri pentru ca si ceilalti au oglinzi acasa si explicatii care sa estompeze orice colturosenie sau rotunjime care nu cedeaza de buna voie privirii artistice. Si am dat un nume acestei atitudini menite sa ne faca sa ne simtim bine in masa, sa stearga orice detaliu care nu-si are locul printre oamenii lumii asteia intru a carei imbuntatire simtitoare lucram in fiecare clipa: "political correctness". Sa nu suparam pe nimeni. Niciodata. Sa ne punem manusi de catifea si ciunga mentolata si sa ne transformam in oglinzi vorbitoare pentru semeni. Umpic de control a ceea ce emitem la adresa celorlati nu a stricat niciodata, ba cu cat mai mult, cu atat oglinzile care suntem devin mai limpezi si mai clare.

Sa dam asadar dovada de finete si sensibilitate si nu in ultimul rand, empatie, si sa nu ne mai tratam semenii cu "vorbesti numai prostii!", ci "daca intr-adevar crezi ce spui, eu nu am nimic de zis". Sa inlocuim degraba pe "vai, tu, ce te-ai ingrasat" cu "noile rotunjimi de pe solduri le fac mult mai planturoase, da-mi si mie reteta, te rog" si pe "cum naiba ai putut sa iesi din casa imbracata in halul asta" cu "clar e la moda combinatia asta de rosu cu verde si floricele colorate, o adooooooor".

Tema de meditat, pentru dezvoltarea armonioasa a competentelor lingvistice necesare exprimarii in limbaj "politically corect" si crearea unei lumi mult mai bune, imaginile 1, 2 si 3:

1.

2.
3.

Imortalizare: Filipine

Dupa fo 4 luni in Shanghai, fara prajituri nici inghetata, cu patruj si ceva de grade la umbra, umiditate cat incape plus ce mai dadea pe dinafara, ne-am zis sa luam o pauza. Am cautat o agentie de voiaj (nu din snobism, dar chineza mea aproximativa nu ne-ar fi dus mai departe de restaurantul preferat) si fatuca vorbea engleza!!! Chiar vorbea, pe bune, nu numai dadea din cap fara sa cauzeze in ici un fel reactia in lant numita conversatie. De atunci am devenit clienti fideli, fara sa credem ochilor si urechilor norocul de a dat peste noi. Jessica o chema.

Am aranjat asadar marea plecare, ne-am uitat pe reclame, am ales ce parea o plaja faina, cu nisip din ala alb, cu apa albastru deschis catre turcoaz, ai fi zis vacanta de vis, ai fi zis. Doar nu era sa intrebam ce sezon e acolo, cald sau nu, ploaie sau nu, asa ca ne-am lamurit la fata locului: era inceputul sezonului ploios, de unde lipsa absoluta de turisti - noi plus un cuplu de nemti si niscai japonezi. Ar fi trebuit totusi sa ridicam mai multe semne de intrebare asupra facturii, ca ni se parea suspect de marunta, da' am zis e fiindca Jessica ne iubeste si pentru aia o iubim.

Pentru a zecemiadouasutesaptezecisicincea oara mi-am spus, odata instalati in camera de hotel, sa nu ma mai avant sa imi imaginez paradisul oricand se iveste la orizont ceva nou. Foarte bun sfat, dar eu insist sa stabilesc un record aici, deci continui numaratoarea cu spor. "Hotelul" e o succesiune de casute de cate o camera si o baie, care se termina pe plaja, cu a noastra in cap de sir. Avem deci camera care da spre apa. Romantic? Dezastru...Marea nu-i ca oceanul, asa ca am investit in primul suvenir de vacanta, dopuri de urechi. Ne-am imprietenit repede cu ingrijitorul locurilor, ca la fiecare acces de ploaie - in fiecare dupa masa, se facea o baltuca la picioarele patului. Ne-am imprietenit la fel de repede cu receptionerul ca in fiecare zi mergeam sa punem de o excursie de privit in fundul oceanului care se anula de fiecare data din cauza ploii.

Asteptand excursia pe funduri, ne-am indreptat catre oras, Cebu, in care ne-am plimbat cu tuk-tuk-urile, am vizitat nush ce fort plus crucea lui Magelan, am vazut si alti turisti (e bine totusi sa stii ca ai companie intr-o situate ridicola), am mancat pentru prima data un mango original, din ala decupat cubulete si lasat pe coaja - perfect, ce mai si inr est faceam plaja in fata camerei de hotel. A, plaja: cam cat apartamentul nostru, ca de fapt pozele dupa care am ales statiunea in compania Jessicai (pe care deja nu o mai iubeam atat de mult) erau de la plaja vecina unde nu aveam voie sa mergem. Nisipul era albicios, intr-adevar, dar acoperit cu alge si scoici, ca in sezonul ploios. M-am prajit cum am putut, intens pe alocurile pe unde nu am pus crema, caci dupa un calcul rapid am gasit ca soarele nu ardea asa de tare - aritmetica nu a fost niciodata punctul meu forte. Nu am putut intra in apa mai deloc ca era rece, dar am profitat de super piscina hotelului, nici aia prea calda, dar aveam de gand sa ii zic fo doua Jessicai la intoarcere, indeajuns ca sa imi pun sangele in miscare.

Na, cam asta a fost in Filipine, a, locuitorii chiar nu pot sa il pronunte pe F, il inlocuiesc cu P, dar vorbesc engleza si is simpatici fata de turisti si saritori la nevoie. Saracie mare cam peste tot, dar cu un sarm aparte, ca prin Asia in general, un fel de reintoarcere la origini (-le in care te stergi cu frunze la poponeata si manci orez sau orez sau orez) - si acolo m-as intoarce oricand. Si niscai poze de la fata locului:

Un tuk-tuk:

Crucea lui Magellan:

Io si o biserica si niste capre:

Statiunea noastra (stateam in ultima casuta de pe dreapta):

Restaurantul si inceputul piscinei:

Ce mie nu-mi place

Na, a venit momentul sa imi vars umpic naduful si sa eman o critica in general la adresa diversilor si diverselor care imi bantuie sau mi-au bantuit viata. Mai bine zic ce nu imi place, ca termin mai repede (se vede ca am o latura pozitiva mai pronuntata decat banuiam), asadar nu imi place de cei care:

1. nu iarta in veci, sau zic ca te iarta si nu uita - n-am inteles niciodata cum pot unii sa zica "te iert" si cu orice ocazie sa iti aduca aminte de obiectul iertarii pe care tocmai ca vrei sa il uiti. Asta in cazul in care am gresit si accept ca am gresit si imi pare rau ca am facut-o si ma mai si analizez sa vad de ce si cum pot sa nu mai fac a doua oara aceeasi chestie. Nu am nici o problema sa zic ca am gresit, sa imi cer iertare, sa trec peste si sa nu stric o relatie. Am ceva probleme cu cei carora le gresesc, care se fac ca dau cu buretele si vezi ca de fapt tot au asa ca un spin in cur si ii manca limba din cand in cand sa dezgroape cacatul, de obicei cand ti-i lumea mai draga sau mai grea.

2. sunt foarte entuziasmati de un plan si se dezumfla la fel de repede. Stiu ce-i aia sa fii impulsiv, si eu sunt asa, dar daca ma inham la ceva, fac tot ce pot sa o duc la capat, chiar daca pe parcurs scade entuziasmul. Vai, hai sa mergem acolo weekendul urmator! Cum sa nu, luam masina, facem aia, aialalta, sa vezi ce fain o sa fie! incepi sa te si imaginezi prin locurile respective, si dupa aia auzi ca Vai, nu mai pot, am piscina weekendul ala.

3. nu au simtul umorului. Oribil.

4. se iau (prea) in serios. De parca ar fi intr-o permanenta misiune de evitare a apocalipsei, doar ei singuri contra tuturor. Autococotati pe un piedestal permanent, tre' sa platesti bilet si sa stai la rand sa auzi un cuvant de la ei, sa iti zica in 99,9% din cazuri ca opinia/solutia ta e de cacat.

5. nu vad padurea de copaci. Am lucrat o data cu o colega in binom, cica impreuna ar fi trebuit sa terminam treaba mai repede. Ce mi-ar fi luat mie singura 3 ore max, s-a transformat intr-un weekend intreg in urma "colaborarii". Dupa ce am reusit sa punem la punct treaba, ma trezesc cu ea dupa 2 zile ca nu-i convine nush ce rahatel si schimba totul. A ajuns sa faca un lucru total diferit de ce planuisem impreuna, mie nu mi-a chiar placut ce facusem nici atat, da' ca sa scap mai repede am lasat dupa ea, si iaca asa 2 zile pe apa sambetei (lucram la un plan de lectie). Detaliul care ii dadea dureri de cap era o mutra pe care o desenasem pentru un exercitiu, cica avea gene prea lungi pentru un baiat (!!). Si cand a schimbat mutra, a mai schimbat si exercitiile de pe foaie.

6. au detalii "intime" de aparat. Si dupa ce ii stii de ani de zile, tot la nivel de discutie in metrou ai ramas. Am intrebat pe niste "prieteni" cat a costat apartamentul lor, nu ca sa fiu indiscreta, dar asa, ca sa vedem la ce sa ne asteptam in cautarile noastre. Se uita gigelu' la mine de parca i-as fi cerut sa imi zica lungimea penisului dumisale in inci si el e francez. Un pic cam indiscret, dar uite atat a costat. Nu am fost prea buna niciodata la stiutul regulilor astea de societate, ce se intreaba/discuta si ce nu, ca pe mine daca ma intreaba cineva ceva si nu vreau sa zic, spun ca nu vreau sa discut respectiva treaba, fara jigniri suplimentare din priviri sau tonul vocii. Mare lucru.

7. ultima categorie, combinatia abuzatori de diminutive + persoana intai plural si discurs romglezesc. Vai, cat de bine arata copilasul tau, ce bine ii vine tricouasul si pulovarelul! Ne place sa umblam imbracati frumos, nuuuuu? E asa de cute, really...Am dormit bine azi? Daaaaa? Oh my god, ce mutrisoara draguta face cand isi bea lapticul! I-au iesit dintisorii? Daaaa, si ne-a durut tare tare? Maselutele mai multisor? It's OK, really, si noi am plans cand ne-au iesit maselutele, am facut si temperaturica. By the way, neaparat sa ii pui cremica X, e the best! Creta care scartie pe tabla e dulce simfonie fata de...de chestia asta. Si de restul.

Femei in carne si...carne

Stau si ma uit la televizor (io ma uit la televizor in general) si ce imi vad ochii dupa ce i-am frecat de cateva ori ca sa nu fie probleme de captare: 2 gigici care canta cu Puff Daddy sau cum si-o mai zice acu, si care ocupa un spatiu non-nesemnificativ pe scena. Daca trec repede cu vederea aripile uneia din ele, ceea ce vad mi se pare foarte cunoscut per global: uite mai, o buca de marimea unei buci de femeie, niste picioare cat niste picioare de femeie, o pereche de sani la care multe femei viseaza, adica usor identifiabili de la distanta ca sani si nu bubite.

Ma asteptam la sentimente contradictorii: sa ma oripilez una la mana, ca nu i se vad cel putin 3 perechi de coaste cum se vad de obicei la teleu si doi la mana sa imi treaca vinovatia ca uite mai iar am comandat indian si chiar mi-era pofta si o sa se vada pe cur si burta. In locul astora, un si mai ciudat sentiment de normalitate pe care nu l-am mai experimentat pana cum. Adica, ce vedeam acolo era ceva ce cunosteam deja si mi se parea banal de normal. Ca atunci cand manci un mar si simti gust de vara-toamna nu de nimic.

Si mai era ceva: avea ce-lu-li-ta, din aia care te face sa scuipi de trei ori in sani cand o vezi pe strada si sa te uiti in tavan daca inainte te uitai la televizor. Nu se balanganea ostentativ, dar era acolo. Si asta o cunosteam si pe aia si mi-am zis 'uite ma ce fain canta asta'. Ce vinovatie, ce rusine, numa o stare de 'da, mai, asta sunt/-em', astea care nu apar la televizor si pe pagini lucioase, care se gasesc pe canapea sau in dormitor, pe strada sau in bucatarie. Cu masuri non-standard, par ciufulit dimineata, pijama cu 101 dalmatieni si nu dantela neagra de matase, cu haine de firma chinezului de peste drum, cu ceva kile in plus dupa sarbatori care ne parasesc sau nu, mai mult nu, ca le suntem dragi.

Na, am consemnat si ma asez si mai confortabil in canapea cu blidul de pui tikka masala in fata si cu gandul la desert. Sara buna.

Sfintenia si canalul

Abia am terminat sa ma felicit ca ce bine ca nu-s in Romania de sarbatori, ocazie cu care poporul joaca impecabil rolul unui stol de lacuste nemancate de un an si lasate in voia lor printre rafturile de mancare, cand din mijlocul ecranului se desprinde stirea unui alt fenomen iesit din comun, invazia sutanelor negre.

Din categoria ritualurilor dejaba efectuate de acesti adevarati truditori intru inaltare spirituala a neamului si golirea buzunarelor lui, este mersul cu botezul. Dejaba e partea cu mersul, evident, caci pentru restul, stie tot omul cat bine face apa imprastiata cu somoiogul de busuioc, cumparata 5 RON / 10 picaturi. Partea cu mersul este deci aia negativa, ca unii nu-s acasa cu ocazia asta speciala care fapt implica si venituri scazute, desi efortul depus e maxim. Modernizarea intra pe fir, sau ma rog, pe canal, si uite cum se rezolva treaba à la secolul 21: timisorenii nu pot sa se planga ca nu-s sfintiti cu generozitate, ba pot sa o faca singuri, cand vor ei, caci sfintenia vine in casele oamenilor prin canal si robinete de fo cateva zile incoace:
http://www.liberation.fr/monde/01012312109-en-roumanie-l-eau-benite-jaillit-du-robinet

Vestea a ajuns pana in Franta asadar, si de aici cu siguranta o sa faca ocolul lumii, si sa te tii atunci pelerinaje fara numar la Sfantul Rezervor si de-a lungul Neprihanitelor Canale. Cititorii francezi sunt primii impresionati de aceasta mare realizare:
"Les canalisations du seigneur sont vraiment impénétrables...J'espère que ça a supprimé le calcaire pendant qu'on y est !"

Abia astept sa ajung inapoi in Timisoara, sa vad poate canalele sfintite pe dinauntru au capatat proprietati magice, cum ar fi reacoperirea de la sine cu pamant si asfalt intru imbunatatirea circulatiei (catre biserici pentru a-mi plati darile, evident). Amin (?)