mardi 15 juin 2010

Unii zic, altii zic - aniversar

Cum azi se anuleaza durata de viata intrauterina a juniorului cu cea de dupa (9 luni in cap la 16h35), m-am gandit sa imortalizez momentul cu cateva idei despre ce si cum, cand si unde.

Prima data am devenit mama in capul meu, si in 9 luni de zile am avut ocazia sa ma autodefinesc conform celor auzite in fel si chip. Dupa 9 luni, am trecut la faza practica, fara nici o legatura evident, cu ce se intampla teoretic in capul meu. Cateodata a fost mai bine, cateodata mai rau, de cele mai multe ori insa surprinzator (pozitiv sau negativ), toate astea fiindca niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu aia din targ, oricat de binevoitori ar fi cei care te ajuta la socotit acasa/primprejur.

Fiindca acum piticul executa somn in felul urmator -

pot sa scriu linistita, asa ca aveti grija, risca sa fie lung. A, ca sa nu uit, asta e jucaria de cinj de euro, cu care a inceput sa se joace, ca ambalajul il cam pliciseste, deci pot sa zic ca e ca noua:

Fac treaba in doua culori: una pentru ce am auzit, alta pentru ce am aflat pe pielea mea. Nu mai spun ca aventurile mele sunt ale mele exclusiv si ca le enumar de dragul diversitatii in domeniu, nu ca posibile "amenintari".

1. Sarcina se insoteste de pozitia "cap in buda" + trairile specifice, in fiecare dimineata timp de trei luni
Noroc ca nu, de aia nici nu am aflat ca sunt insarcinata decat prin saptamana a sasea sau a saptea. Nici o greata, nici o varsatura, chiar ma indoiam temeinic ca este bebe. Nimic spectaculos.

2. Iti vine sa mananci orice, ai pofte ciudate, niciodata o inghetata cu glazura de gogosari murati nu ti-a picat asa de bine, mai ales 2 kile/litri dimineata, 2 la pranz.
Nooooroooooooooooooooc ca nu, am inceput sa manc mai temeinic ca sa vaz si eu o urma de burta, ca aveam 3 luni si nici o bolfa la orizont. Banal.

3. Te ingrasi cel putin 10/15/20 chiar 24 de kile pana la sfarsit, si fooooooooarte greu le dai jos.
Idem 1+2, s-o lipit de mine cate un kil pe luna, 11 in total ca sa fiu sincera, ca pe la sfarsit se umple mai repede si mai cu spor. De prin luna a sasea locatarul ocupa destul de mult loc, si cam strange stomacul, nici macar foame nu imi era. Ma intreb cat de adevarata e zicala asta pentru altele care reusesc intr-adevar sa adune 24 de kile (stiu eu personal o mamica).
Cand piticul a pus piciorul in lume s-au dus 7 kile, au mai ramas 4 care au plecat definitiv intr-o luna, fara eforturi speciale/inghetata/ciocolata in exces.

4. Faci vergeturi/iti sangereaza gingiile sau curge sange din nas, dupa caz/se umfla picioarele sau nush ce altceva
Nu/o tzar/deloc

5. Parul se face mai des/stralucitor, unghiile mai tari, iradiezi de fericire ca un bec cu consum redus de energie
La nivel par/unghii nu am constatat nici o schimbare, luminescenta e subiectiva cred, ca nu am auzit pe nimeni sa ma compare cu becuri/lanterne/lumanari.

6. Nimeni nu mi-a zis de haine pentru burtoase
Am cautat prin raioanele respective in magazine: naaaaaaaaspaaaaaaaaa, toate un fel de XXXXL cu desene ozenistice, de parca daca esti gravida ti se scurtcircuiteaza ceva la extremitatea superioara si vrei neaparat bluze cu declaratii/intrebari "dragute" (Boy or Girl?/It's a boy!!), tricouri cu "Hello Kitty/varianta masculina", pantaloni pe care ii tragi pana sub sani, salopete de santier de constructii. M-am mutat la sectiunea pentru femei cu mintea intreaga, si am luat tricouri mai largi, pantaloni care se indoiau sub burta si rochii normale cu elastic peste burta. Buget + efort minim. Finish.

7. Ca sa grabesti ora X, apuca-te de treaba prin casa
Mda, nu sunt eu fan in general de activitati sportive casnice, dar odata cu intrarea in saptamana 40, am inceput sa dau cu aspiratorul in fiecare zi, sa nu zic ca nu. Am ajuns la 40+2 zile si nimic, ba din contra, piticul nu mai misca asa de mult, poate ca se mira de cata agitatie e in jurul lui. Rezultat vizibil si previzibil pe cele treij si ceva de grade din Paris: mare transpiratie, tremuraturi si stelute multe in fata ochilor. Rezon pentru care am taiat-o la urgente. Deci da.

8. Cand chiar vine ora X, o sa ai contractii, la 5 minute, si atunci te duci la spital/ti se rupe apa (ca in fileme americane) si atunic te duci la spital
Odata ajunsi la urgente, trecuti prin shpe moase, sub-moase, ginecologi, obstetricieni si altii, au ajuns la concluzia ca totul e in regula. La cat au fost de draguti, am indraznit si eu, la inceput mai timid "vai, dar nu se poate sa nasc mai repede, ca nu mai pot de cald/plictiseala", consortul o privea convingator si el, si sub greutatea argumentelor ma cheama a doua zi la 9, la nascut.

10. Contractii/travaliu: incepe usor si se termina apocaliptic, cu dureri mari din ce in ce mai dese, si momente de calm intre contractii.
La 8 jumate marti parca, am fost in masina, la 9 la receptia spitalului "stiti, am venit sa nasc", "luati loc in sala de asteptare sa va fac actele". Contractii ioc. Imi pune un gel ca sa grabeasca astea din urma, si sunt la randevu. Mai mult o durere continua intrerupta de momente de durere si mai mare, care se lungeau si se intensificau. Un fel de senzatie ca iti scoate cineva rinichii cu ace de crosetat prin fiecare por al pielii, si fiindca nu iasa asa de usor, din cand in cand cheama ajutoare sa traga mai tare de ei. Culmea faptului a fost ca imi trece ca prin minune si foarte foarte repede si constipatia de o aveam de fo 2 zile (nu am avut niciodata problema asta inainte), noroc ca ma transporta consortul pe semi-sus catre locul specific. Asta ca fapt divers.

Durerile continua, eu incep sa rag, consortul face sudoku langa pat, nimeni nu ma baga in seama. Intensific urletele, pe la 1 vine moasa si ma sfatuieste sa nu mai urlu. Ii zic in romaneste jumatatii semnificative unde sa se duca moasa respectiva daca nu termina cu sfaturile, si sa imi dea ceva ca mor. Imi da morfina. Cool. Ma regasesc intr-o padure cu arbori inalti, intr-un luminis linistit, unde ma deranjeaza din cand in cand trupa de imi scoate rinichii cu crosetele. Cu mai putina indarjire decat inainte de morfina. Cam 9/10 in comparatie cu 10/10 pe o scara oarecare a durerii.

11. Momentul apoteotic, iesirea, trebuie sa impingi, sa respiri nush cum si asa mai departe, ca astea nu le-am prea inregistrat bine, de teama, evident.
Cand i-am zis moasei cu morfina ca sor-mea o nascut fara peridurala ca s-o dilatat prea repede ca nu s-au uitat moasele londoneze la ea cum trebe, a venit sa ma caute in fiecare ora. Pe la 3 constata ca e bine, si vine sa imi puna anestezia. Iuuuuuuuuuui, perfect, daca nu tin cont ca atunci am pierdut si apa, naspa senzatie, in cur pe pat. Pot culmea sa manipulez eu cand vreau cantitatea de anestezie, intr-o juma de ora cu ajutorul desteptului de injiner de consort o termin.

Vin iar in jurul meu moasele, ma instaleaza cu cracii in aer (eu nu mai simteam nimic) si imi zic sa imping. Ma fac ca imping. Nimic. Si tot asa. Ma intreaba daca simt ceva; de rusine zic ca da, da nu. Pana la urma vine sa il scoata mecanic, ca era lenes la iesit, de, baiat. Face si o epiziotomie in 2 locuri. La 16h35 pun omuletul pe mine, eu inca morfinata "iui, ce drag..vai, da' parul asta de pe el se duce nu? Iui, ce mult are, si pe urechi...pe umeri, pe spate...vai ce violet e, e normal?", totul era bine, parul s-a dus, culoarea a devenit normala, toti m-au parasit sa il pregateasca pe pitic, consortul facea poze. De la sor-mea citire: nascutul fara peridurala ii ca si cand te caci un bolovan. N-am vrut sa incerc pe pielea mea.

12. Alaptatul: o placere, mai ales noaptea, il iei langa tine, si gata, e simplu, ai mereu hrana cu tine, nici o problema.
Noroc ca m-au ajutat sa il pun la san, ca numai simplu si natural nu mi s-a parut procesul. Plus durere, sangerari, parca era carne vie. Dupa vreo doua zile vine si laptele adevarat. Si asta iesita din comun: sanii mi au trecut de la un amarat de 75B la 80D, si inca dadeau pe dinafara, erau ca betonul, am fost spitalizata la domiciliu, ca cica asa ceva bolovani mai rar vazusera moasele. In continuare tot anormal mi se parea, ca sugea de cate 10 ori cel putin ziua, sanii la fel de mari/durerosi, nu puteam dormi de durere nici purta haine normale, ca iesea laptele cand voia el nu eu. Oribil. Trecut la sfantul biberon dupa vreo 6 saptamani, inclusiv de plictiseala ca numai eu ii dadeam de mancare, consortul isi vedea de somn. Nici o placere/simplitate/usurare cu alaptatul.

13. Copilul o sa iti schimbe viata
Da, sunt de acord, dar nu mi-am putut imagina vreodata cat de tare, si nu cred ca cineva poate sa isi dea seama de asta pana nu isi face unul. Dus la 2 zile, ca se trezea cum ieseam din camera, somn cate o ora pe ici pe colo, ca dansul dormea numai in brate, plansete cat incape toata ziua, noaptea cateodata o singura trezire, super. Am mai zis ca plangea tot timpul? Da, asta facea, si statea la san, si plangea, si dormea, eu imi faceam veacul pe canapea, in ritmul lui.

De atunci e mai bine, doarme noaptea, nu mai plange atat, dar 3 luni cand esti in mijlocul evenimentelor e egal cu 3 infinituri. E un dulcic acu, n-am ce zice, o meritat clar efortul. Aviz amatorilor. Sar cu sfaturi la cerere.

2 commentaires:

naru a dit…

Mda, daca nu-mi era destul de teama (m-am uitat intr-o carte cu chestii de anatomie, la cum se misca oasele cand nasti.. am zis ca doare) acum imi e destul de, mai ales comparatia cu bolovanul.

Apreciez o descriere realista uneia tip "ooooo a fost ceeeel mai frumos moment din viata mea!" si din ochisori ii sar stelute.. dupa care, inevitabil, da una dupa cap minunii.

Deci da, sa-ti traiasca si sa-ti creasca mare!

Ioana a dit…

Mercic de urari ;)

D-aia exista morfina si peridurala, daca mai ai si un dram de noroc, trece mai repede decat te asteptai.

Sincera sa fiu, ii cam oribila experienta, clar ca nu o pun in top tenul trairilor super placute din viata mea. Important e sa poti avea incredere in cohorta de te inconjoara, restul vine de la sine.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...