dimanche 27 avril 2014

Pitzi de Paris - Beauvais

Mai un episod inainte de ala final despre vacanta in Romania, si anume intalnirea de grad destul de inalt cu o pitzi de pitzi, despre care credeam ca exista doar in imaginatia colectiva. Nu ca nu am dat nas in nas cu pitzi din astea si prin Franta, dar nu am putut sa evaluez profunzimea fenomenului cand le vedeam scurt pe strada, plus ca cea mai pitzi de pana acum a fost o eleva de-a mea de a treia de anul trecut, dar careia ii gasisem diverse scuze cand o vedem ca-si face unghiile in timpul cursului sau se machiaza: ca-i pasionata de altceva decat de engleza (sau de oricare alta materie, ca nu avea rezultate mai stralucite pe nicaieri), ca nu intelege ce se intampla in clasa etc. Nu prea am stat la discutii cu ea, si de fapt nu mi s-a parut ca se incadreaza in categoria pitzi adevarata, doar o copila pasionata de machiaj si vopsitul unghiilor.

Mamzel asta care m-a socat usor statea destul de cuminte la coada la imbarcare, alaturi de gagicul ei si un alt cuplu de prieteni, tot pitzi si motanel. Nu pareau mai trecuti de clasa a doispea maxim anul intai. Ea era faina de fapt, inaltuta, gratie ghetelor cu tocuri de cel putin cinspe centimetri, design probabil al unui ortoped pasionat de pusul gleznelor in ghips, slabuta si varata intr-un tricou de dantela neagra, cu gaurele multiple, cam dese si mari pentru timpul de afara. Avea un par lung si drept, blond-inchis, un ruj rosu aprins pe buze si niste ochi albastri cu gene intoarse mestesugit cu intorsatorul de gene, plus date cu rimel sa fie. Avea un gest cu care isi dadea parul pe spate care mi-a placut prima si a doua (si a tria oara), dupa aia nu mai puteam sa-mi dezlipesc ochii de la ea, incepuse sa ma irite prinsul parului cu mana intr-o parte si smucitul brusc al capului in partea cealalata, ma irita din ce in ce mai tare, dar nu am scapat nici o suita de miscari, una mai precisa si mai enervanta decat alta. 

Ii era cald, nu era frig inauntru, si motanel cu camasa albastra si puncte roz inchis si deschis, frumos scoasa peste blugii skinny care ii atarnau destul ca sa se vada inceputul unor chiloti Calvin Klein, se duse repede sa ii aduca o sticla de apa, si la fel de urgent o duse inapoi, caci evident era prea rece direct din frigider. S-a racorit intr-un final mamzel si a inceput sa zica ceva de valiza, prea mare pentru un bagaj de cabina, si cum probabil aveau de gand sa procedeze ca sa o pacaleasca pe madam de la poarta de imbarcare sa ii lase cu valiza fara sa plateasca in plus. Motanel i-a raspuns unui agent de paza care l-a intrebat unde merge: "La Paris, normal!" intr-un mod vesel, sonor si ridicat gratios pe varfuri.  

Am trecut de poarta inaintea lor, dar i-am vazut cu valiza in autobuz, deci au convins-o pe madam. In avion m-am asezat in spatele lor, eram curioasa de urmare. Era probabil prima data cand luau avionul, ca a trebuit sa le atraga atentia o hostess sa isi ia haina de pe spatarul scaunului din fata, sa puna masuta sus si sa inchida telefonul pana decolam. S-au executat, dar am cam o vaga banuiala ca pitzi nu a inchis telefonul, ca nici nu a plecat bine hostess asta, si striga "Selfie!" la motanel, care se apropie dragastos de ea, si se trag in poza, eu dandu-ma respectuos la o parte, sa nu le stric imaginea. O dau repede pe facebook probabil, cat le mai mergea internetul, discuta de ce au mai postat unii-altii, si se agita, rad si pitzi continua sa isi dea parul pe spate, in acelasi fel enervant si care inca ma fascina la maxim.

Era cald si in avion, pitzi ii cere simetricei ei, asezata cu motanelul danse in fata, un servetel. Muream de nerabdare sa o vad cum isi sufla nasul, daca tot asa m-ar fi fascinat ca datul parului in spate, dar de fapt isi face doar vant cu servetelul, despaturit si reimpaturit cu grija in 4, pentru un vant mai puternic probabil. Nu am mai stat sa ascult ce ziceau, ca Victor avea povesti despre avion si pe cine invita el la ziua lui in septembrie, dar nu am putut sa nu observ toaleta lui pitzi doi, camasa deschisa la culoare, imprimeu inchis, pana la mijloc, deasupra centurii, care lasa sa i se vada talia, mai groasa decat a lui pitzi unu, dar nu dizgratioasa. Avea un lant de cel putin un kil la gat, auriu, probabil nu de aur, si pantofi imaginati de acelasi ortoped indragostit de ghipsul sub forma de papuci, negri de data asta.

Cand am ajuns si ne-am indreptat catre cladirea aeroportului, am mai apucat sa aud o ultima replica adresata lui pitzi doi de catre pitzi unu, in timp ce-si evident dadea parul pe spate si-si facea vant cu servetelul:
- Vai draga, aici la Paris miroase a balega de vaca...
Nu am putut sa nu ii dau dreptate.

samedi 26 avril 2014

Romani vizionari

Am plecat in Romania dupa un an intreg si jumate de nefost pe acolo, si mi-am zis clar de la inceput ca nu o sa ma enervez pentru nimic, si daca chiar ma enervez, o sa zic exact ce cred celor care imi agaseaza neuronul, nu mai stau eu sa mormai in barba si sa ma plang nush cui ca vai cum ii in tara asta, ca nimic, ca nimeni etc.

Am lasat deschisa si posibilitatea de a fi placut surprinsa, dar nu imi pregatisem speech adecvat in caz ca, deci cand am sunat sa intreb de scoala de soferi, detalii alea alea, si mi-au raspns de la ambele scoli cu care am vorbit intr-un fel super profesionist si simpatic chiar, am cam ramas descumpanita. Mi-am amintit sa zambesc la telefon, zambet fortat, ca la naiba, ma asteptam sa ma enervez si aveam ceva pe teava in sensul asta, nu si in cel invers. Nu am uitat sa le urez o zi buna ambelor madame cu care am vorbit, si am acceptat cu voie buna sa mi se ureze ceva asemanator.

In schimb am dat de alta chestie, pentru care nu ma pregatisem, dar cu care o data confruntata, am ales sa tac si sa ma minunez, ca nu chiar puteam sa ma iau in gura cu toata lumea. Cand ne-am urcat in tren cu Victor sa mergem la Alba, dupa ce am stat dooj de minute in Lugoj (cu confirmat numarul respectiv de pe ceas, nu asa, parerometric), am indraznit sa il intreb pe controlorul care-si facea veacul intre compartimentul de clasa intai al Sagetii Albastre si peron, la tigara, daca o sa avem intarzaiere. Intrebat frumos, cu "nu va suparati" gen alea alea. Se opreste din mersul apasat catre compartimentul cu pricina, si imi arunca un "nu", mormait si acuzator, dupa ce se uita la mine lung, de sus in jos, cu un aer "cum naiba nu stiti ca nu avem intarzaiere". Am stat cam in fiecare gara de dupa cel putin zece minute, si a a juns la Alba fix la treispe ore saptespe fix, cum era trecut in biletul de minigrup, 2 persoane, cu reducere. Ma gandesc ca daca nu statea zece minute in fiecare gara si nici dooj la Lugoj ajungeam pe la doispe, dar nu era in program. 

La intoarcere, din lipsa de tren la ore acceptabile, in afara de sapte dimineata si sapte seara, am luat un autocar. M-am dus sa fac o rezervare la autogara, ca sa fie, si tanti ma ia tot de sus, de dupa sticla cu taietura dreptunghiulara, ca sa sun eu sa fac rezervare. Ma manca limba sa o intreb de ce nu face ea, daca tot e acolo, si care e scopul sederii ei la ghiseul respectiv, daca eu tre' sa sun sa fac ce in umila mea parere era jobul dansei. Probabil ca se astepta sa inteleg scopul prezentei ei cu de la mine putere, deci nu am mai zis nimic, nevrand sa ma creada o novice in ale rezolvarii trebilor in Romania. 

Am sunat, am rezervat, si dupa ceva zile, ne-am prezentat la autogara, noua fara un sfert, cum a zis mesio cand am vorbit cu el. Autocarul era anuntat de tabla din fata peronului la noua, dar si asta banuiesc ca trebuia sa stiu cand mi-a zis noua fara un sfert. Nu ca m-ar fi deranjat sa stau un sfert de ora in plus. Asa de mult.

Plecam. Ajunsi la Deva, ne anunta ca facem o pauza de dooj de minute. Ies cu Victor sa faca pipi, ne intoarcem si stam cam trei sferturi de ora in fata garii. Nici nu m-am gandit sa intreb de unde minutele in plus, nimeni nu parea curios, incercam si eu cum puteam sa ma confund cu multimea atotstiutoare.

In drum, mai opreste de cateva ori in ceea ce nu mi se pareau tocmai statii, dar unii se dadeau jos, si altii urcau, cu o precizie care m-a surprins in mod placut. Ori stateau acolo de minute bune, ori au anticipat corect ca cele dooj de minute la Deva se transformau in mod natural in patrujcinci, chestie stiuta numai in clubul de cunoscatori, din care regretam ca nu fac parte. 

La un moment dat se urca o tanti, care clar nu facea parte din clubul respectiv, caci o aud intreband soferul unde se opreste la Timisoara. Auzind raspunsul, ma felicitam in gand ca nu l-am intrebat eu acelasi lucru, continuand astfel camuflarea perfecta in cunoscator al traseului si al mersului lucrurilor. 
- La xxx, cum, nu stii unde mergi? Cunosti macar Timisoara?!?
Bine ca nu am intrebat, bine ca nu am intrebat, bine ca nu am intrebat. Cum sa am eu asa un aer de novice fata de restul calatorilor, auzi, sa nu cunosti tu Timisoara, exista probabil un iad al celor care nu cunosc Timisoara, in care tanti respectiva o sa ajunga negresit. Noroc ca nu eu. 

Dupa ce am trecut de Modern, unde tanti respectiva s-a dat totusi jos, ma uitam si eu dupa ea, ca inca doi cunoscatori, uite dom'ne si la asta, care nu cunoaste Timisoara, are curaj totusi sa se dea jos in alt loc decat destinatia finala. Indraznesc totusi sa ma duc in fata la sofer dupa ce a lasat-o pe madam sa se scoboare, sa il intreb daca pana la capat se mai opreste pe undeva, nefiind sigura ca "pe langa Gara de Nord" e cel mai aproape de casa. 
- La Petrom. 
- A, multumesc frumos.
O fi un Petrom tare faimos Petromul ala, de trebuia sa il cunosc, judecand dupa tonul si neuitatul la mine cu ocazia raspunsului. Nu am indraznit, normal, sa intreb care Petrom si in ce zona, nu voiam in nici un chip sa ma asemene amatoarei care pacatuise asa de grav nestiind Timisoara. Am avut noroc ca era Petromul de pe Eroilor, nu chiar ala de la Olimpia, ci un pic mai-nainte, care probabil ala de la Olimpia nici nu se chema Petrom, dar pentru mine daca e statie de benzina, e Petrom, desi marturisesc asta cu juma de inima, cunosc Timisoara, pe bune, o cunosc...nu vreau sa ajung in iadul necunoscatorilor Timisorii.

Inca o ocazie in care mi-as fi dorit din inima sa fiu vizionara, ca majoritatea compatriotilor mei, a fost la MacDonalds. Am cerut un Happy Meal pentru tanar, si ii zic repede cu ce, cum fac in Franta, hamburger, suc de mere si un iaurt.
- Iaurtul pe langa?
- Pe langa ce? dar evident ca nu am pus intrebare, era asa, retoric, in capul meu. Nu, ca si desert la Happy Meal.
- Nu este desert iaurt, doamna (cu tonul ala acuzator, in care evident se adresa uneia care urma negresit sa arda in iadul de data asta al necunoscatorilor deserturilor din meniu, desi cu o saptamana inainte am avut trei Happy Meal-uri cu iaurt, dar probabil din greseala). Astept urmarea. Nu vine. Ma risc.
- Dar ce este la desert atunci?
- Placinta cu mere sau visine.
- Cu mere va rog.
- Paiele le luati din dreapta. Le iau din stanga, ca masina de distribuit paie din dreapta nu mei avea paie. 
Se uita totusi semi-acuzator la mine, stiu ca am pacatuit, incerc sa ii cersesc clementa cu un zambet, nu il accepta, sunt pierduta. Imi iau tava si retin lectia. 

Dar per global a fost totusi bine, frig, dar bine. 

lundi 7 avril 2014

Lauda pozitiva

Citisem eu prin tot felul de chestii, ca eu imi fac temele cu constiinciozitate, si inainte de a deveni profesoara mi-am umplut biblioteca de carti despre predat, despre psihologia copchilului si in general, pe care carti le-am citit deja de cel putin doua ori. Aia despre pragmatica numai o data, ca e super plictisitoare si se leaga prea mult de gramatica generativ-transformationala a lui Chomsky pe care am digerat-o tare greu in facultate, dar care e interesanta de dezbatut in diverse situatii, cu cunoscatori, dupa o introducere gen Chivas Regal sau echivalentul.

Despre cum functioneaza feedbackul pozitiv auzisem numai de bine, plus confirmari de pe la formatorii la ale caror traininguri asistasem. Una mi-a retinut atentia, madam povestea ca nush pe unde, in State sau Anglia, cand a asistat la un training, a fost foarte surprinsa sa vada ca formatorii de acolo acceptau cam toate punctele de vedere venite din public, iar ea si colega nu indrazneau sa caste gura, ca nu erau sigure ca parerea lor e perfecta. Recunostea asta ca o trasatura a scolii franceze (desi mi se pare ca si aia romaneasca tot cam la fel e) unde daca nu ai raspunsul la care se asteapta profesorul, mai bine taci. 

Acu' nu zic sa cadem in extrema cealalalta, unde toate pasarelele iesite de prin cuiburi neaerisite sa fie lasate sa dea din aripi liber si nestingherite, dar cand e vorba de aspecte mai subiective, unde nu exista de fapt o teorie clara si de nezdruncinat, nu vad de ce nu am lasa fiecaruia sansa sa se exprime, chiar daca pare bizar si ciudat.

Aplic aspectul a doilea, cu parerile libere cand e vorba de analizat opere literare sau tablouri, unde reactiile au evoluat de la inceputul anului scolar intr-un fel care ma multumeste personal, si anume, nimeni nu se mai uita ciudat cand un elev nu e de aceeasi parere cu majoritatea, daca isi justifica punctul de vedere. Am ajuns sa am opinii diferite, de la "imi place foarte mult fiindca..." pana la "mi s-a parut super plictisitor fiindca...". Bineinteles ca ultima nu-mi pica bine, dar mi-am manufacturat un zambet destul de autentic cand aud asa ceva, si vad ca merge, sunt din ce in ce mai increzatori in a-si exprima opiniile. La sfarsitul orei, cand este asa dezbatere, am grija sa le zic ca "I love it when you have different opinions and you justify them", si nimeni nu se mai uita ciudat la nimeni.

Prima chestie, cu feedbackul pozitiv, inca nu stiu exact cum functioneaza, nu prea am instrumente de masura, doar feelingul meu in ceea ce priveste activitatea in clasa, mai ales curajul de a lua cuvantul, pentru cei mici, care inca nu pronunta asa de bine, si fac greseli destul de mari. Le zic mereu ca la nivelul lor, A1 catre A2 au dreptul sa faca greseli, atata timp cat mesajul e cat de cat inteligibil, nu prea insist cu ortografierea, ci mai mult cu pronuntia.

Le zic ca e bine de fiecare data cand pronunta bine, ca e vorba de data sau de cum e timpul afara, si am grija sa par placut surprinsa (ca sa vada ca nu ma asteptam de fapt) cand reusesc sa faca o activitate, mai ales pe care nu au facut-o pana atunci. Cand iau cuvantul, ii felicit de fiecare data, si le multumesc, cand e cazul ii corectez, dar le zic "that was good, now can you please make an effort and say...", si ii pun sa repete de cate trei ori (le arat pe degete) si termin cu "thank you". Am vazut ca incep si ei sa zica "thank you" cand colegii iau cuvantul, si le face placere. Per total, cred ca ii felicit mai tot timpul, si am asa ca o retinere sa o zic, si cand nu pronunta chiar bine si cand fac greseli, tot le zic ca fac bine, in speranta (vorba formatoarei) ca mai incolo o sa isi dea seama singuri cand fac greseli si o sa se autocorecteze. Nu ma astept sa faca mai bine anul asta, poate nici la anul, dar peste doi ani, ma gandesc ca daca ii tot incurajez, o sa aiba mult mai multa incredere in ei si o sa se lanseze si corect si fluent. 

Azi alora mari le-am dat inapoi scrisorile de motivare, pe care le-au facut dupa metoda "analizat doua scrisori, scris una in grup dupa model, in care am inlocuit informatiile vechi cu cele noi si am pastrat bucatile de text care erau aplicabile noii scrisori". Asta a fost individuala, dupa aceeasi metoda. Au fost unii care nu au avut nici o greseala (aici nu prea e meritul meu, ii duce capul si nivelul de engleza e superb, eu sper ca le-am aratat o metoda de a scrie corect texte), si pe foaia de evaluare a fiecaruia m-am chinuit sa scriu ceva personal (32 de texte, noroc ca am imaginatie). Unde vreau sa ajung: sunt cativa dintre ei, super agitati si penibili, inca se mai joaca de-a aruncatul cu capace de pixuri si hartii, carora le-am scris totusi (din tot sufletul, dar si cu ganduri ascunse, gen, "termina cu prostiile acum, depaseste nivelul grupa mica") "amazing :)", "just lovely:)", cu smiley cu tot. Unul din ei cand si-a vazut feedbackul, s-a asezat la loc pe scaun, si a stat linistit o secunda, si il vedeam zicandu-si "elle dit que je suis amazing".

De fapt nici nu stiu daca o sa isi schimbe comportamentul sau ceva, dar pentru "elle dit que je suis amazing" ala soptit, privind in gol cu ceva neincredere si speranta, ma gandesc ca o sa il tina minte pana pe la sfarsitul zilei, si poate o sa fie mai fericit si mai linistit la alte cursuri. 

Alt de fapt, nu stiu nici daca metoda asta (si de lucru, si de feedback) o sa ii faca sa progreseze, poate sunt altele si mai bune, si cum ziceam, nu pot sa masor rezultatele, si nu as sti daca e din cauza metodei sau din cauza ca is ei "amazing", dar ii vad ca se simt mai bine, si ca fac diferenta intre felul cum lucreaza si atitudinea lor, ca mereu le-o repet, "your work is amazing, your attitude is ridiculous".

Asteptand sa descopar altele prin carti, continui cu asta, mi se pare OK, desi e prima pe care o aplic, deci nici nu pot macar sa compar cu altele. M-as inscrie pe la un master ceva in metodologie, poate de pe la anul, cand is amandoi tinerii scoliti si eu am cursuri pentru mai toate nivelurile.

dimanche 6 avril 2014

Party cu zece tineri

Sambata, Victor a fost invitat la o zi de nastere in vecini, si eu am ramas cu mama tanarului, prietena de la buticul romanesc din Paris, ca eram curioasa cum o sa decurga petrecerea unde invitase zece, si anume 10, tineri de 4 si 5 ani. Auzisem de pe la unii altii ca dupa asa o petrecere ai nevoie de o saptamana sa iti revii, daca ai ceva calmante la indemana, daca nu, te declari out of order cel putin doua saptamani, depinde de sistemul nervos al fiecaruia.

Chemase o tanara sa le faca o animatie, ca sa ii ocupe un timp, ca prevazuse doua ore cu ei prin casa si un pic in parc. Se strang toti tinerii si incep sa deseneze pe niste cartoane, care mai de care, pe jos, pe masa, pe canapele, in liniste si cu dedicare maxima. Canta si ceva cantece, ne arata ce minunatii au desenat, le indoim ca sa rezulte niste cosulete din alea cu patru colturi, cu care si eu ma jucam pe vremuri, alea pe care le tineam pe trei degete si ziceam nu mai stiu cum numere si culori si rezulta ca esti nu stiu ce si nu stiu cum. 

Asta a durat cam o ora, ma gandeam ca dupa 10 minute o sa intoarca apartamentul cu curu-n sus, nici vorba, au desenat ca niste desenatori ce erau, si dupa aia am plecat in parculetul din spatele blocului, sa adune oua de ciocolata, ca aici vin clostile de la Roma si lasa oua de ciocolata in gradina (mult mai practice decat coloratul de oua clasic romanesc) si tinerii le aduna care mai de care. Inca mai avem oua de anul trecut, ia sa le arunc zilele astea, apropos. Au venit pastile mai repede la tanarul sarbatorit, nimeni nu a zis nimic, au strans care cum au putut de au umplut cosurile, s-au luat de mana doi cate doi si am pornit inapoi. 

A venit timpul sa sufle in lumanari, tort cu Spiderman, fiecare si-a luat bucata de tort si a facut ce-a putut cu ea, mai pe jos, mai cu lingura, mai cu mana, cu sucul la fel, nu au varsat decat cam doua pahare. Dupa tort, era deja cam ora 5 (incepusera de la 3 jumate) au plecat in camera unda sarbatoritul avea cam cinci tone de jucarii, si toti zece si-au luat cate ceva, dupa ce au scotocit in toate cutiile si au pus la vedere tot ce era prin-nauntru. Inca nu se joaca unii cu altii, statea fiecare cu jucaria in fata si se juca. Se mai calcau pe maini cand circulau, numai eu eram in camera cu ei, si nu a trebuit decat o data sa ii iau unuia nush ce pistol care impusca niste bile cam cu putere, in rest a fost super normal. 

Au inceput sa soseasca parintii, eu eram in bucatarie la un pahar de visinata de Baia Mare, adusa de mama prietenei, deci (eu) cam plina de energie sa ma duc sa ma joc cu ei, dar au stat fara prea mare scandal in camera si in culoar. Unul din tati a trebuit sa plece cu mana goala, ca odrasla-i mai voia sa stea. Restul de parinti au mancat tort si au baut o cafea, si au liberat terenul de joaca.

Noi am plecat pe la sase, cand a trecut efectul visinatei si vizualizam fara prea mare efort drumul catre casa, varianta cea mai scurta. Deci asa e o petrecere cu zece copii, de care ma temeam eu atat, de aia nu am facut decat cu o parte din familie pentru cei patru ani ai lui Victor. Mi-am adunat curajul si am zis ca pentru cinci ani o sa adun si eu vreo cativa, dar nu mai multi de sase, si probabil o animatoare din asta, ca sa ii tina ocupati un timp, cu activitati mai acatarii decat as putea imagina moa même.

Victor a fost super incantat, desi nu a vorbit cu nimeni acolo, s-a jucat cu niste sine si un camion-tren si un calculator de jucarie. Au alta standarde de simtit bine astia micii, fara prea multa socializare si povesti, niste jucarii noi si sa nu ii calce altii pe maini cand stau pe jos.


mardi 1 avril 2014

O zi perfecta - II

Mi-am strans mucii cum am putut, cat am putut, si mi-am pus pantofii cu toc de 10, ca sa fie, in speranta ca o sa prind autobuzul de 7 si nu o sa trebuiasca sa urc dealul + dealul abrupt cu muci si pantofi cu toc de 10. O minune nu vine niciodata singura, si am prins autobuzul. 

Aia micii au fost impecabili la recapitulare, au facut tot intr-un timp record, am mai avut timp sa ne si uitam la 2 videouri, Happy si Don't worry be happy, si au plecat fericiti. Aialalti micii au avut evaluare, si-au dat silinta cat au putut, au avut de reconstitutit un dialog, care continea vocabularul si structurile pe care le vazusera la recapitulare, pentru unii a fost ca si cum nu le-ar fi vazut niciodata, pentru altii a fost super usor. Cred ca trebuie sa tintesc mai bine data viitoare, dar probabil ca mereu o sa fie care nu o sa reuseasca, oricat de bine as face eu activitatile, ca nu invata acasa mai nimic, nici vocabular, nici structuri.

Cu aia mari, alta poveste, scriu un CV, un anunt de job si o scrisoare de motivare. Proiectul final e sa scrie in grup 2 anunturi, sa le dea altora, care sa scrie un CV si o scrisoare de motivatie pentru unul din anunturi, deci antrenament peste antrenament, scris in grup si individual, evaluare. Le-am dat o scrisoare la inceput, si pentru fiecare aspect au gasit heading-ul respectiv, dupa aia le-am mai scris eu una si am pus frazele in dezordine, a trebuit sa o refaca, si sa spuna care-s heading-urile respective, si a treia a fost scris in grup o scrisoare de motivatie pentru The Best Job in the World (ca am vazut anuntul si video-ul de prezentare al castigatorului, au scos informatii din ele si la treaba). 

Le-am zis cum sa scrie corect, sa ia un model corect si sa inlocuiasca in el informatiile noi, ce era nou erau competentele si activitatile care sa le sustina, dar au avut modele peste modele si pentru alea, deci practic era reciclat de informatii, si reutilizat intr-un model nou. Le-am pretins sa nu aiba nici o greseala, au avut greseli minore, peste care am trecut destul de repede, plus ca am avut timp sa le corectez in clasa, atata de bine au lucrat. Am avut 8 scrisori impecabile, nu mi-ar fi rusine sa le trimit nici unei companii ca sa cer un job. 

Dupa aia ne-am uitat la The Devil Wears Prada, au scos informatii din el pentru o alta scrisoare de motivare, de data asta individuala si evaluata, pe care au sa o faca joi in curs, dupa ce punem cuvintele cheie pe tablou. Ma gandesc ca asta inseamna sa ii pui in pozitie de reusita, ca mereu ne cer asta pe la toate trainingurile pe la care am fost. Au vazut un model, l-au analizat, plus altul, analizat in mod diferit, au facut unul in grup, si acum fac unul individual, unde daca o sa aiba mai putin de 20/20 o sa fiu foarte trista.

Nu am avut sa le reprosez nimic azi, nici micilor nici alora mari, au lucrat impesianumecabil. Cred ca si lor le-a placut, ca mi-am auzit, clasicul de acum, dar care nu imi da mai putini fiori, "Madame, on vous adore".

Am coborat dealul + dealul abrupt cu avant, tot pe tocurile de 10, cu durerile de rigoare, care sam bag piciorul daca io mai port tocuri pe dealurile alea pana joi, cand am prevazut tocuri mai mici, dar tocuri. Plus berea de dupa, pe balcon, la un soare molcolm si catre dooj de grade. Life's great.

mercredi 19 mars 2014

O zi perfecta

Am hotarat cu de la mine putere, ca ziua de miercuri fac fix ce-mi vine sa fac, mai ales ca-i mama prin zona, si ma inspira sa nu fac mare lucru.

Am inceput de marti seara, dupa dusul tinerilor, cum miroseau super bine a Bleu de Chanel, si hazbandul s-a dus la Minsk sa profite de ultimii fulgi de zapada si temperaturi catre zero si primprejur, l-am pus pe Vic la mine in pat, sa dormim impreuna. Nici nu i-a trebuit poveste, numai albina in plus de Tedy, care pana am gasit-o pe sub comoda pe nush pe unde, sforaia linistit in mijlocul patului. Cred ca povestea ca doarme cu mine e deajuns sa ii treaca pofta de pirati si TGV-uri, mancu-i inima lui de copchil iubaret.

M-am pus in pat pe la 10, trezita fiind de la 5 jumate marti, prin grija tanarului mic, care avea chef de joaca si biberon la orele alea imposibile. Am stat cu nasul in pletele lui Vic si in Bleu de Chanel si in miros de transpiratie de bebe, care aduce a miros de pui de matza ud, pe care il simti pana in varful degetelor de la picioare si inapoi, am stat cam un ceas, ca cine stie cand ma am ocazia sa ma rasfat cu asa senzatii. Plus ca si sforaia un pic, si cand nu sforaia, isi scrasnea o tzarasica dintii, da' am stat sa il si ascult cum sforaie incetisor, si mormaie ceva prin perna, si iar cu nasul in parul transpirat cu aroma de Chanel, pana am adormit. Probabil povestea despre pirati, sau trenuri. Nu m-am bagat in povestile lui, sunt prea personale.

Azi, trezirea impecabila, la opt; pe Lali l-am trezit eu la opt si un sfert, si am inceput ziua cu mancat si lafait in patul din salon unde doarme mama, pe care nu l-am strans, i-am lasat sa sara in el cat au vrut. Am trecut la manichiura si la povesti despre chestii cu mama, dupa aia la dus, si pe la 11 am iesit cu totii din pijamale. S-au mai jucat cat s-au mai jucat prin camera, au mancat, si am trecut la partea interesanta a zilei, siesta. Vic cu mine, sa ma prelungesc un pic noaptea, si am tras soamne pana la 3. Toata lumea s-a trezit in tandem, si am plecat la cautat costum de pirat pentru Vic, ca sambata se duce la ziua unei colege de grupa si gagica vrea sa fie costumati invitatii.

Am luat trotinetele, mama a plecat cu Lali la parc si eu cu Vic catre magazin. Am crezut ca se da mai cu spor pe trotineta de mare, ca aia de plastic s-a cam stricat, dar se opreste din 10 in 10 metri, ca-i un pom, ca-i un caine, ca-i nush ce, ca il dor picioarele. Nici nu am iesit bine de pe strada noastra, si deja nu mai putea. Pana la magazin is doua statii de autobuz, pe jos fac cam dooj de minute, cu el si cu trotinetele am facut o juma de ora. Mergea pe langa ea, desi trotuarul era super intins, fara nici o groapa sau ceva, si un pic in panta, dar gena lui antisportiva si antiefort ii prezenta si se manifesta cu putere. 

La magazin s-a comportat impecabil, am gasit costumul, a studiat nush ce TGV-uri prin rafturi, si am plecat la inghetata. Nu mai putea nici sa impinga trotineta, si cand s-a pus pe scaun, ziceai ca are o suta de ani si de doua ori pe atatia kilometri in spate. Am mancat din blidele unui altuia, a baut o cola "de mare", adica jumate de sticla cu cafeina si zahar, na, nebunie curata. Cand am iesit din restaurant am zis sa facem o tura de trotinete in parc, a rezistat fix 5 minute si o suta de metri, si ne-am intors, la iesire am auzit replica de care se teme orice parinte "Maman, j'ai envie de faire caca...et j'en ai marre de la trotinette". Ei rahati cu perje. Incerc sa ii pliez cacatul ala, dau de un maneras din stanga in sus, se balangane, nu se pliaza. Vic imi zice sa apas pe ala din dreapta, il imping in jos, ca asa mi se parea mai normal, zice nu, maman, il faut pousser en haut. Pousez, nimic. 
- Mais pousse fort, maman!
- Bei, cand ai tu o anumita varsta, intre timp dadeam de maner in sus, si nu iti vine sa faci caca in mijlocul stra...na, merge, se pliaza a naibii. Pui de inginer, ai dreptate, treci pe trotineta mea si hai acasa.

Pe drum, ca de ce ii dau cu genunchiul in fund, ca-l deranjeaza. Pai atunci fuga jos si alearga dupa mine. I-o trecut urgent. Am ajuns acasa, el pe veceu, eu la povesti pe skype, dupa aia s-au uitat la Thomas the engine, in liniste, fara prea mari probleme, doar o excursie la calculator din partea lui Lali, care voia sa se uite la TGV-uri (apropos, si el isi deschide compul, se duce pe youtube la favorite si isi pune singur videouri cu trenuri) din pozitia in cur pe birou. 

Au mancat in liniste, aproximativ, si am plecat la sport, cu muzica in urechi, care am ascultat fiecare cantare cum o venit, nu a trebuit sa sar nici una, toate pe placul si delectarea mea absoluta. Am facut sport, prietenul meu cu pantaloni stretch luciosi pana la jumatea gleznei nu a venit, am transpirat iar o tona, ma simteam super bine, hai inapoi cu muzica in urechi si nici o cantare sarita, si in pat si somn de voooooooieeeeeeeeeeee. Pana pe la 5 jumate, evident.

lundi 17 mars 2014

Stari de luni

Curcubeu, nu alta. La scoli incepe verde, ca le-am dat alora mari sa scrie un CV de joi pana luni, si au facut un cacat, prea multi dintre ei, dupa ce am analizat un CV, au facut unul in grup pe care l-am corectat si l-am dat inapoi, si azi unii au venit fara el, altii au sarit cu gratie peste partea de activitati din Employment History, si una mi-a dat CV-ul pe care l-au facut in grup marti. Aleia ii dau si eu cu la fel de multa gratie un unu din douazeci, ca daca crede ca scapa cu asa mizerie de gest, se inseala amarnic. Continuu verde cu un grup de 4 din aia mici, care nu au venit azi cu nimic sa joace sceneta Going Shopping for Clothes, desi le-am zis sa aduca maxim doua articole de imbracaminte de persoana, deci ar fi fost 8 pe masa, pe care sa le cumpere / vanda. Au stat toata ora, ca am fost prea enervata sa ma gandesc ce sa le dau sa faca, oricum maine trec primii la evaluare, ca azi a fost pe smileys.

Continuam de fapt verde de azi dimineata de la 7, cand mergeam catre sus si ma injuram finut in gand ca mi-am pus o rochie de vara direct gen, si simteam cele 9 grade pana in maduva spinarii. Toti imi ziceau la scoala ca arat bine, da' nu mi-i frig? Nu, mah, eu is calita, par numai vanata de emotii sau ceva.

Ajung acasa, ma bag in blugi cu sosete de iarna, maieu, bluza si pulover si sub plapuma, si ma apuc de corectat CV-urile alea, care destul de multe is OK, na, imi mai scade verdele, trece catre violet ceva. Mai las 10 pentru maine, ca am o pauza de 2 ore. 

Dupa aia ma pregatesc sa ma duc la primarie, sa termin inscrierea la gradinita a juniorului. Dupa ce-mi cumpar o bluza, normal, ca ajunsesem prea repede, deci ce sa fac, un pic de shopping. Incep sa vad culori mai limpezi, si intru la primarie, unde ultima data nu a fost chiar roz-roz. Ma apropii de ghiseu, era un cuplu mai in varsta in fata mea, isi ridicau pasapoartele. Vine o pitzi din spate si ma ia direct la rost, ca de ce nu stau dupa dunga galbena de discretie, si sa ma duc ca se ocupa colega ei care vorbea la telefon de mine, ca ea ia in primire cuplul. Mi se urca vag tensiunea, ca nu vazusem cacatul ala de dunga, dupa cum a putut constata si madam de-si lua pasaportul, in afara de pitzi insasi, din spatele tejghelei. Ma misc in directia dungii, da' de-a dracu stau cu un picior in fata ei, sa vad daca zice ceva. Eram bine pornita. Imi vine randul, si imi iau nervul in gura, si ii zic frumos, dar cu privirea aia ucigatoare care ii amorteste pe elevi in 2 cazuri din 5 "Pourriez-vous s'il vous plaît être un peu plus agréable...peut être?" Da ea, ca de fapt ii agreabila, ii zic ca nu, nu-i agreabila de loc, si deci am venit pentru o inscriere la gradinita, care ma trimite direct la etajul doi pe liftul din stanga si dupa aia la dreapta. Ajung sus, si incep sa imi imaginez cum cand cobor o sa sara pe mine o haita de politisti care o cred pe pitzi aia ca am agresat-o verbal cu intrebarile mele prostesti. Poate nu a fost o idee asa stralucita sa ii sugerez un grad mai ridicat de agreabilitate.

La etajul doi iau un numar, desi aveam randevu la doua jumate, ma rog, daca tot pusera masina de distribuie numere, sa iau si eu. Mai era o madam care astepta, la un moment dat au chemat-o la un birou, si raman eu pe canapea cu 6 amploaiate care povesteau la restul de 5 ghisee. Am ajuns cu 10 minute mai repede, si am stat acolo si m-am uitat cum defilau numerele pe un ecran, ma intrebam retoric oare ale cui o fi, care o fi suma lor, cel mai mic multiplu comun si cel mai mare divizor comun, daca is divizibile cu 3 sau macar cu 4.

Imi vine randul fix la doua jumate, la un ghiseu din fata, unde cred ca am deranjat discutiile prietenoase ale celor 3 amploaiate adunate in jurul unui dosar, ca de asa priviri si tratament rece din partea blondei cu coc nu credeam ca o sa am parte, desi matematic nu am avut nici un rezultat cu numerele alea, erau prea mari si defilau prea repede, poate s-a prins ca nu-s matematiciana. Eram pregatita pentru runda a doua de observatii in legatura cu agreabilitatea, dar nu mi-a dat ocazia, a fost borderline rece superior politicoasa, si imi iau calabalacul si plec dupa ce imi da nush ce hartii si semnez alte patruj si ceva de ele, pe fata si pe dos.

Ajunsa jos, ma uit sa vad politistii care sa ma ia pe sus, nu erau inca ajunsi, iutesc pasul, ii zic o zi buna la revedere aleia de se uita la mine de dupa ghiseu, nu prietenei mele, care nici nu a ridicat privirea din hartiile alea foarte importante pe care tre' sa le invarta departe de ochiul muritorilor comun, aranjati frumos dupa linia galbena. 

Ajung acasa, recuperez tanarul de la gradi, ne intoarcem, si eu plec la sport. De fo doua saptamani ma duc de 3 ori pe saptamana, ii fain, plec cu dooj de minute inainte de acasa, cu castile in urechi, fac ceva miscare pe muzica cu niste haltere / gantere, transpir cat china si ma dor toti muschii. Azi ma gandeam ioi cate greutati pune fata aia pe haltera si eu cu 4 kile ale mele, nope, ii baiat. Si musiu cu pantaloni stretch luciosi si negri pana la jumatea gleznei, si ala cu pantaloni scurti si sosete pana la genunchi, ai ala cu adidasi fara sosete, si ala tuns cu model nush de care, si antrenorul care pare super aratos, si cand colo are un metru jumate cu adidasi cu tot. Ma rog. Azi am reusit sa nu imi mai vina sa dau buna ziua manechinelor de la intrare, da am avut asa ca un gand sa le zic la revedere la plecare.

Ajunsa acasa, tinerii incep sa se uite la desene, ca au o juma de ora seara. Vic vrea Barbapapa, il previn ca DVD-ul ala pe care il vrea el ii cel care se blocheaza, si daca se blocheaza tre' sa-l schimbam. Zice ca ii ok, si dupa 10 minute vine sa la mine sa il schimb, ca nu se blocheaza. Daca nu se blocheaza, de ce sa il schimb?! Ca el o gresit, nu voia ala, ca nu se blocheaza si sa ii pun altele. E, si uite asa incep urletele, ca daca il schimbam, plangea Lali, ca lui ii plac Barbapapa mai mult decat lui Vic, si tot asa, daca nu unul, alalalt, si dupa aia Lali l-o lovit cu un camion in nas, si dupa aia si cu o pubela tot in nas, si dupa aia Vic o vorbit urat cu mine si nu mai are desene de loc maine. S-o linistit intr-un final, ca l-am gadilit cu o suvita de par pe la nas, i-am zis ca ii mai fain cand zambeste si ii agreabil (cuvantul zilei bag sama) si sa se culce. 

Lunea ca lunea.

vendredi 7 mars 2014

Dupa vacanta

O inceput scoala. Am noroc ca abia astept sa se termine si abia astept sa inceapa iar, deci happy happy joy joy si la inceput si la sfarsit. 

Inceputul scolii l-am asteptat ca vreau sa fac cu astia micii ceva mai riscant un pic, proiectul final e o conversatie la restaurant asteptand comanda, cu chelnerul si intre ei, si dupa aia sa isi dea cu parerea despre mancare. Deci pregatire intensa de dialoguri in 2 si in 4, ca sa se antreneze. Pot sa scrie replicile inainte (deci nu-i chiar dialog spontan, ca nici nu au de unde sa scoata asa ceva la nivelul lor, A1 catre A2) dar le-am cerut sa pregateasca cel putin o replica originala ca sa vada cum reactioneaza partenerii de dialog.

Am inceput cu un listening, o discutie intr-un restaurant despre un mic dejun, erau 4 personaje plus chelnerita, si m-am lansat sa ii fac sa asculte fara fisa de ajutor, ca na, de cate ori au ocazia sa scoata o fisa de ajutor cand se uita la un film sau asculta la radio. Le-am dat strategii: inainte de a asculta sa ghiceasca tipul de document, cate persoane o sa fie, despre ce teme mari o sa discute. Au ghicit, au facut fraze complete si complexe in engleza, si au ascultat prima data doar ca sa isi verifice ipotezele, fara sa se sperie ca nu inteleg tot. Strategia de baza e totusi "trust your instinct". A doua oara au ascultat si le-am aratat cum sa ia note, pe dosul foii, un fel de ciorna, in care lasa spatiu intre cuvinte ca sa mai poata adauga a treia oara cand asculta.Noteaza in principal cuvintele pe care le inteleg si alea transparente.

Prima data cand au ascultat a fost OK, au inteles despre ce era vorba (vorbeau destul de clar si intelegeau majoritatea cuvintelor), a doua oara bineinteles ca au fost care au notat totul in 2 randuri, deci nu au mai avut loc sa noteze altceva a treia oara, dar destul de putini au fost astia. A doua oara am facut pauza intre replici, ca sa scrie (le-am zis sa nu isi faca probleme cu ortografia, sa scrie ca sa il poata pronunta, ca e listening, nu writing, important e sa redea continutul, deci pronuntia, nu cum se scrie). Au notat admirabil majoritatea, si a treia oara la fel. I-am pus sa adune cat mai multe cuvinte in grup si am verificat cum se scrie haggis: il pronuntau, asa cum au inteles si isi dadeau cu presupusul despre ortografiere. Majoritatea pronuntau ceva foarte asemanator, cu scrisul a fost mai greu, dar e si normal la nivelul lor, deci felicitari pentru incercat si sa nu se nelinisteasca, o sa le iasa din ce in ce mai bine mai tarziu.

Am scris cateva cuvinte cheie pe tabla (ma rog, comp si se afisau pe ecran, ca am monopolizat videoproiectorul, oricum alt prof de engleza nu-l mai foloseste, noroc ca nu-s asa de cunoscatori intr-ale noilor echipamente, ca altfel mai pupam eu scris la comp si afisat pe ecran), si acu sa vedem cine poate face un rezumat plecand de la cuvintele alea, in fraze complete si complexe (creca i-am innebunit cu asta, da ii mai bine acu sa foloseasca fraze mai acatarii si sa le reduca mai incolo, decat sa scoata monofraze si monosilabe din gura). Ma gandeam sa vezi ce greu o sa le fie, nimeni nu vrea sa faca alea alea. Cand colo mai mult de jumate au fost cu mainile sus si am pus vreo trei din ei sa il faca (nu am aveam timp pentru mai multi, ca de, explicat de strategii alea alea, dar de data viitoare o sa fie mai OK), l-au facut admirabil. No, gata, am trecut si de pragul asta, acu asculta chestii si fac rezumatul singuri acasa.

Asta e fain cu intoarcerea la scoala, plus, normal, declaratiile de dragoste de la elevi care trec prin fata usii si daca ii deschisa imi mai arunca cate un "I love you Mrs, have a nice day", plus ca o pitica de-a sasea a pus un selfie pe care l-am facut amandoua nush cand ca si fond de ecran pe mobil, plus ca azi am avut dreptul si la "My English teacher is perfect" scris pe tabla. Is curioasa pe cand un tatuaj cu "My English teacher is amazing" sau ceva asemanator. Autografe pe caiete am inceput deja sa dau aproape in fiecare ora. Si aia micii vor si sa ma semnez pe mainile lor din cand in cand. Ar trebui sa organizez o sesiune de autografe colectiva, in curtea scolii, sa nu fie gelosi unii pe altii :)

lundi 24 février 2014

Martinica

Cum toata lumea pleaca la schi in jurul nostru, ne-am hotarat si noi sa plecam in Caraibe, tot un fel de schi si acolo.
 
Program de vacanta, 7 zile pline: dimineata - mic dejun, plaja, pranz - apéro, mancat, plaja, seara - apéro, mancat, stat pe langa bar, ascultat muzica pana pe la 9 jumate, ca dupa aia numai adultii mai stateau pana la miezul noptii. Am luptat cu decalajul orar 5 zile (culcat pe la 10 fara un sfert, trezit la 5), ultimele doua zile au fost mai usoare, culcat la 10, trezit la 7.
 
Partile mai putin placute:
- hazbandul nu inceta sa ma intrebe in fiecare zi ce facem, de unde mi-am manufacturat privirea specifica "ce curu meu crezi ca vreau sa fac azi, ca ieri si ca alaltaieri si ca de cand am ajuns aici", de unde s-a implicat singur si personal in activitati gen plimbare activa, plonjon, volei pe plaja
- a treia zi musiu care avea sezlongul sub ciuperca de plaja langa care ma puneam eu, s-a mutat de acolo, de unde o usoare senzatie de neliniste si anchietudine, care m-a parasit a patra zi, cand a revenit cu fiu-su la locul stiut
- din cand in cand nu gaseam sezlongul pe care il foloseam de obicei, de unde aceeasi senzatie de neliniste si anchietudine, si ma puneam direct pe nisip
- gasitul cu greu a unei pozitii placute fizic pe sezlong, care sa nu implice mai mult de trei intoarceri burta-spate-burta
- obositul bratelor in apa, cand dadeam trei ture prin fata palmierului, de unde am redus numarul turelor la doua, eventual doua jumate, dar doua, ca jumatea aia ma anchieta in mod neplacut
- pierdutul cartii pe care am inceput-o in prima zi la plaja, cautatul unei alteia (deci plimbat pana la receptie dupa ea, intretinut conversatii cu receptionerii alea alea), terminat cartea de imprumut, destul de interesanta, de plaja specifica, care puteam sa sar linistita doua pagini, ca tot intelgeam ce se intampla. Am inceput o alta in ultima zi, dar m-am anchietat in mod neplacut cand a trebuit sa o dau inapoi citita pe jumate. C'est la vie.
- o arsura de soare drept pe buci si spate in ultima zi (azi dimineata cum ar veni), desi am stat doar la umbra, si 10 minute in plus fata de timpul regulamentar impus de mine mie insami. O sa-mi aduc aminte inca cel putin 3 zile de vacanta asta in mod neplacut, cand vreau sa stau pe sus-amintitele buci si nu o sa pot. Noroc ca arsura de pe burta a inceput sa se duca, deci am pozitie, nu-i vorba.
 
Partile absolut placute
- inceputul lecturii "Idiotului" a lui Dostoievski, superba arta de a povesti, mai putin superba arta de a aduce in scena cam 10 personaje pe capitol cu cel putin 3 nume de cel putin 5 silabe, deci pierdutul sirului povestirii si al personajelor pe la capitolul 5, dar dupa cateva pagini adormeam instantaneu, de aia am pus-o pe lista lucrurilor bune
- intalnirea cu personaje interesante, cu care am avut nenumarate lucruri a impartasi, Mojito si Déborah. Mojito - clasic, cu pai, menta si rom, Déborah o madam de varsta mea, cu la fel de multe opinii si un fel destul de enervant de a le prezenta, deci am ajuns la concluzia ca nu-s eu cea ma unic enervanta si sacaitoare din lume, deci madam e adorabila, deci o ador
- trecutul de la statultul de milf (pe care nici nu l-am simtit de altfel intr-un mod de care sa-mi aduc aminte acum, de exemplu) la ala de cougar, impreuna cu Déborah, concluzia amandurora e ca de la o anumita varsta "je sais ce que je veux, je sais ce que je vaut, et je m'en fous du reste". Ea venise singura la Club Med, isi lasase hazbandul cu odraslele, si a profitat de activitatile nenumarate oferite in satul de vacanta exact ca mine in primul paragraf. Ne-am legat de un animator de acolo, pe care l-am facut sa se rusineze ca un copil de dooj de ani ce era, zicandu-i cat ii de fain si in genere' producandu-i o senzatie probabil anchietanta, dar pana la urma i-a placut, ca a acceptat sa se ia in poza cu noi si a venit sa ne faca bisous inainte de plecare. Am concluzionat ca niste cougars adevarate ca nu il sacaim cu schimbat de adrese de mail alea alea, da' ca era fain de tot, da' ca avea numai dooj de ani.
 
Si poze drept dovada:
 
Cu prietenul mojito:

Vedere cu ocazia activitatii celei mai practicate, din cand in cand ma mai uitam in stanga si in dreapta, in functie de numarul miscarii pe sezlong la care ma aflam:


Sezlongurile noastre (al meu ai al madamei):

Sezlongul lui musiu, l-am luat in poza sa i-l arat in caz ca il greseste iar si ma anchieteaza in mod neplacut:


Restaurantul satului de vacanta:

Eu, cougar style, aratam destul de obosita, creca era deja 9 seara:


Déborah, tanarul absolut superb si moa:

Tot noi:
 
Voilà, ma pregatesc deci intensiv sa planific urmatoarea iesire la Martinica, in acelasi sat, cu aceleasi activitati la program, de la anul.

mercredi 5 février 2014

Semne bune

Ma motivam azi dimineata, nu la 5 jumate, ci mult mai tarziu, la 7, ca au binevoit tinerii sa doarma in mod normal, pe facebook, cand dau de urmatoarea zicala:

Instant mi-am revenit la sentimente mai bune, dupa ce am despartit lupta pe telecomenzi si pe care canal sa vizioneze desenele de miercuri. Si m-am pus pe asteptat momentul X, ala bun.
 
Nu a venit la 9, cum ma asteptam, desi eram gata sa plec. Mai aveam de spalat dintii tinerilor, de machiat, de schimbat hainele mele a treia oara, ca nu se potriveau culorile in mod natural, si gata, plecam sa depunem cerere de pasaport si sa il inscriu pe Lali la gradinita. Nu a venit nici la 10 fara un sfert, cand am fost aproximativ mai gata de plecare decat la 9, ca Lali a facut caca, asa ca dezbracarea de palton, cizme, pantaloni si la schimbat scutecul.
 
Autobuzul ne-a plecat de sub nas, am asteptat 8 minute dupa urmatorul, desi al doilea venea in 3 minute dupa al nostru, dar de fapt au sosit impreuna, macar am avut de unde alege in care din ele sa ne urcam. Ajunsi la primarie, ma duc la "accueil", unde mi-am cerut scuze instant in cap ca am deranjat-o pe madam care trebuia sa ne dea informatii, probabil nu se astepta la asa intrare intempestiva in spatiul ei personal. Se stramba la mine, ca cum n-am stiut ca tre' sa completez nush ce document, pe care sa il duc inapoi personal, NU sa-l trimit prin posta, si dupa aia sa astept sa ne sune ca sa imi fixeze un randevu ca sa il inscriu. Am mormait incet in fular ca acu' doi ani nu a fost asa pentru primul tanar, se face ca nu ma aude, ma fac ca nu am zis nimic. Imi da hartia, si ii zic sa ma indrume la pasapoarte, dar judecand dupa supararea pe care am pricinuit-o si cu cererea asta, probabil ca ar fi trebuit sa stiu dinainte ca ii la etajul unu, iar nu mi-am facut temele, vai mie.
 
Mergem la unu, Vic gaseste untr-un colt niste jucarii, Lali se descalta, il incalt, se descalta, il las descult, urla ca vrea papucii, si-i da jos, il lasa asa sa urle. Ma asez la birou, unde stau doua madame, una, ma cutremur, e "en formation". Am avut dreptate sa ma cutremur. Incepem circul scoaterii si verificarii documentelor, si se apuca sa lipeasca timbrele fiscale si pozele pe un formular. Imi ziceam in cap ca o sa il completeze tot ea, ca e cam riscant sa lipesti toate alea si dupa aia sa gresesc eu ceva cand completez, de unde naiba ii mai dau poze si timbre. M-am inselat, ma pune sa scriu eu. Imi tremurau dejtele, acu' daca gresesc, sa vezi cum se uita formatoarea care si asa se uita destul de urat la mine, cu nici o ocazie in particular.
 
Am ajuns la 10 si 10 la primarie, am plecat la 11. Intre timp, madam "en formation" a facut toate actiunile in triplu exemplar, ca din prima nu ii iesea niciodata. Computerul era super lent, imprimanta nu imprima bine, xeroxurile dupa cartile de identitate nu ii ieseau, a uitat sa completeze numarul meu de telefon cand a completat nush ce, a redeschis programul, a pierdut copia cererii, a refacut copia cererii, a introdus numarul de telefon, a gresit adresa, a corectat adresa, a salvat operatia, care era foarte greu de salvat, 5 minute gen. Mi-a dat sa semnez in mod oficial si m-a instiintat si prin viu grai ca daca in 3 luni de cand e gata pasaportul nu ma duc sa il iau, il trimit la subprefectura sa il distruga. Mi-a subliniat pasajul ala pe hartie, am semnat, patrunsa de semnificatia si solemnitatea momentului, si mi-a cerut sa verific pe ecranul ei ca datele tanarului sunt bune. Erau bune, si acum salveaza inca o data ceva, care e lent, dar m-a incurajat (zambind) ca asa e sistemul, si ca o sa fie gata imediat. A fost gata in tot circa cateva minute, timp in care Lali si-a aruncat papucii nush pe unde, a chelit planta de langa birou de cel putin 2 ramuri cu frunze si a aruncat un pumn de bile din ghiveci primprejur. M-am facut ca nu vad, am multumit, am luat papucii in geanta si am dat sa plec sa completez formularul pentru gradinita. Din prima l-am bagat la loc, ca imi trebuia un numar de nush ce, pe care nu il aveam.
 
Tot asteptam momentul X, cand Vic are ideea geniala sa mergem la McDonalds, aprob instant, ca simteam o lene maxima la gandul de a face de mancare. Ajungem, suntem primii, ne ia comanda, ne da totul, in afara de hamburgerul lui Vic. Ma duc intre timp sa il instalez pe Lali in scaun si ii dau un balon, ca azi era zi cu baloane, Vic ia altul, si ma intorc sa astept hamburgerul. Intre timp s-a umplut de lume, toti isi luau meniurile linistiti, Vic a dezumflat 3 baloane, Lali si-a prins un picior in scaun, ca a vrut sa se extraga si nu a putut, a inceput sa urle. Se umplea din ce in ce mai tare, toti  plecau dupa cateva minute cu hamburgeri, io nimic. Ma ratoiesc la madam sa-mi dea o cuite de nuggets, ca nu mai astept dupa cacatul ala care probabil era de import din comuna vecina si se blocase la vama sau ceva, se uita urat la mine, ma uit si mai urat la ea, ii multumesc si plec. Tinerii au mancat per total 4 nuggets si vreo 10 cartofi cu cele 6 plicuri de ketchup, plus deserturile si sucul, ceea ce era acceptabil, si dam sa plecam, cu alte baloane proaspete si umflate.
 
Pe strada Lali pierde balonul, nu urla, culmea, si ajungem in sfarsit acasa, dupa ce evit discutiile interminabile ca cine aprinde lumina in holul blocului, cine apasa pe butonul liftului afara si cine inauntru, cine apasa pe sonerie etc, le-am facut eu pe toate.
 
Deocamdata momentul X e ca toti cu care am intrat in contact azi is vii si nevatamati, sa vedem cum o sa fie dupa-masa, incerc un tur de manej si o ciocolata calda la Starbucks, cu amandoi, bineinteles.

lundi 3 février 2014

Marile discutii

Ma tot gandeam cum o sa povestesc tinerilor despre marile chestii din viata, gen nastere, sex si moarte. Bineinteles ca ma fastaceam toata in gandul meu, si imi imaginam cu precizie momentul in care o sa abordam subiectul, stand la masa, cu eventual o carte in mana ca sa vada si poze. Si sa inteleaga mai bine. Deci era ca si rezolvata treaba.

Dar, cu micile surprize ale vietii nu te pui asa de usor, deci imi masuram eu sambata cantitatea de grasime de pe burta, in chiloti si sutien prin casa, in fata oglinzii, cand vine Vic si ma trage de cercelul din buric, si ma face sa zambesc placut cand zice suav "mais il est très beau ton cercel, maman", ii zic mersi, dau sa plec, dar continua:
- C'est par là que les bébés viennent au monde, non?
- Pai nu, cum sa vina prin buric, numa' prostii vorbesti, vin prin zizi. Nici nu m-am gandit de doua ori ce sa-i zic, o iesit singura singurica afirmatia.
- Ils viennent par le zizi? Mais...
- Pai da, cand se nasc bebeii is mici mici, si pot sa iasa prin zizi. Da sa ma traga si de chiloti, ii zic ca nici lui nu-i place cand Phil il trage de zizi si ca ar fi bine sa se linisteasca.
- Regarde maman, j'ai mis le t-shirt bleu tout seul.
Sfarsit logic al discutiei. Ce scenarii, ce carti, ce imagini. Gata, pur si simplu.
 
Azi, partea a doua. Vorbeam cu mama pe skype si i-am zis ca a murit un unchi al consortului. A auzit Vic, bineinteles, si a inceput cu intrebarile:
- Dominique? C'est qui Dominique?
- Pai de la maison bleue din Bretagne, era batran si foarte bolnav, si a murit. Asa mor oamenii cand is batrani si bolnavi tare tare.
- Et papy, il est vieux lui?
- Nu-i asa batran ca Dominique, stai linistit.
- Et moi je vais mourir moi aussi?
- Toti oamenii mor, Vic, da mai este muuuult timp pana atunci, cand o sa fii foarte foarte batran, nu-ti fa griji acum.
- Ah, ouais. Je vais me cacher dans le placard alors.
Sfarsit din nou logic al conversatiei. Nu stiu cat a captat din discutii, dar important e ca am povestit normal de chestiile astea, si a iesit destul de bine si fara pregatiri alea alea. Poate ca imi fac eu griji aiurea, si tinerii is de fapt mult mai normali si non-paranoici decat imi imaginam. Ceea ce e chiar fain.

vendredi 31 janvier 2014

Analiza de imagine

Asta fac acum cu piticii, asta e si proiectul final al secventei. Au nevoie de asa ceva pentru testul pe care o sa il dea la anul daca vor sa intre in grupul de engleza intensiv, plus la bac, plus ca mi se pare oranduitor de ganduri sa fii capabil sa analizezi logic o imagine, sa-ti dai cu parearea si sa iti exprimi opiniile.

Ieri am facut lectura cu ei, le-am dat inca o data etapele de analiza sa le puna in ordine, si dupa aia sa aranjeze frazele unui text pe care l-am compus eu si am amestecat frazele, in ordine logica, o data ce-au vazut imaginea si au inteles etapele (nu-i prima data cand dau de ele, deci a fost cam ca o revizie, in alt fel aranjata). Imaginea a fost asta (se vede mai bine cu videoproiectorul in clasa).

 
 
Fisa de lucru pentru lectura a fost asta:
 
 
Au aranjat etapele in grup (cam 3 minute), au trecut la lectura cu imaginea in fata (15 minute, unii au terminat mai repede), le-am verificat impreuna, super duper treaba. Au recopiat etapele si textul in engleza, cu frazele aranjate in ordinea logica.
 
Azi am trecut la analiza unei imagini noi, au facut-o sub forma de prezentare orala. Am impartit clasa in doua grupe, am revazut etapele in franceza si au trecut la fabricarea unei ciorne, unde au inlocuit informatiile din textul de ieri cu astea care corespundeau imaginii de azi. Le-am dat vocabularul necesar (substantive si verbe, pentru activitati - pe care trebuiau sa le puna la prezentul continuu, normal)
 
 
Le-am dat cam dooj de minute, dar dupa 10 minute cei mai tari au terminat. Cei care au terminat, s-au antrenat la oral, fiecare elev din grup lua cuvantul si prezenta prima sau a doua parte, am verificat cel putin 5 grupe, au luat cuvantul, au prezentat, si cum in fiecare grup este cate un elev mai bun, ii corecta sau ii ajuta pe restul. Cum inca erau unii care nu terminasera nici dupa dooj de minute, le-am mai dat inca 3, timp in care aia rapizii au notat vocabularul cu traducerea. Incerc sa nu ii las sa stea degeaba, ca nu ii mai pot aduna sa se apuce de altceva daca nu au de lucru, povestesc si se joaca.
 
La oral au luat cuvantul 6 elevi, fiecare cu smiley-ul lui dupa ce au terminat, si eu faceam corectia pe masura ce vorbeau, restul clasei o faceau si ei, daca era necesar. Au scos niste chestii super faine, au priceput cum se face, ca folosesc cuvinte si expresii pe care le cunosc deja, ca nu trebuie sa isi bata capul cu lucruri prea complicate pentru nivelul lor, daca vor sa zica ceva, sa se gandeasca la vocabularul pe il cunosc deja si sa il foloseasca pe ala, chiar daca nu e asa de fain si de elaborat ca ideile pe care voiau ei sa le exprime.
 
Am uitat sa salvez documentul cu ce au produs la oral, dar au fost fantastici. Imi aduc aminte sfarsitul, o fata destul de buna, nu cea mai buna, dar lucratoare zice:
 
"I enjoy going trekking because it's funny and original and it's more interesting than watching TV at home" - cam toate productiile au fost de genul asta, eu zic ca ii destul de bine pentru nivelul lor. Ii ador.  


mardi 28 janvier 2014

Nu-nteleg ce nu-nteleg

Azi am avut numai doua ore cu astia micii, ca in rest am supravegheat "brevet blanc" al alora mari, care le-am dat bomboane evident, si ioi ce ne iubim.
 
Cu micii a stat treaba asa: secventa trecuta am introdus present simple, ca avem nevoie pentru proiectul final, si in asta de dupa, prezentul continuu (sau cum ii zice mai nou, habar n-am), ca am nevoie de el pentru astalalat proiect final (o analiza de imagine in scris). Si azi, ca tot nu eram in sala mea de clasa, ci intr-una in care stau la mese in stil clasic (la mine stau in grupe de 4) am zis sa fac o revizuire, sa vedem cum sta treaba ("fixation des connaissances"), si mi-am dat seama ca treaba sta in sensul ca ceva nu au inteles, nu stiu exact ce, ca le-a trebuit dooj de minute sa puna prezentul corect in 6 fraze. De obicei nu fac exercitii din astea cu ei, ci mereu iau cuvantul, fac dialoguri, scriu, citesc sau asculta, si in functie de activitatea respectiva, introduc structurile de care au nevoie.
 
Dar din cand in mai este nevoie si de activitati de fixare a cunostintelor, ca azi, pacat ca nu am avut ce fixa, decat de ce ma ingrozi eu. Nu inteleg ce nu inteleg, cum nu pot sa faca diferenta intre doua prezenturi, bizara chestia, da nici chiar asa, si unuia sa ii puna "not" dupa auxiliar, aluilalt "don't" inaintea verbului. Doar toata ziua povestesc despre vreme "I don't like cloudy and cold weather, I prefer blabla", si acu' nimic. Nici nu stiu de unde sa incep sa inteleg, probabil ca la anul trebile o sa fie mai clare, ca deocamdata nu pot folosi nici metalimbaj cacalau, ca abia stiu care-i subiectul si care-i verbul. Nu ca nu m-as descurca fara notiunile astea deocamdata, dar la un moment dat tot tre' sa dai peste ele daca vrei sa avansezi cat de cat.
 
Am utilizat prezentul continuu de la inceputul secventie (3 saptamani), cu diferite ocazii (dialog, analiza de imagine etc), deci iaca si transferabilitate, si totusi cand ii sa isi adune gandurile si sa le vada inca o data in context mai scolastic, nu mai merge. Probabil ca nu-s obisnuiti, desi in fiecare secventa fac activitatea asta, acum mi s-a parut cel mai greu. Cel mai tare ma streseaza cand vad ca nu inteleg ceva, si nu pricep de ce nu inteleg, ca raspunsul la "unde-i problema?" e mereu "nu inteleg". Nu pot inca sa zica nici ce nu inteleg, nici eu nu stiu cum sa scot de la ei, si nici nu vreau sa ii plictisesc cu o tona de exercitii, m-as plictisi enorm pe mine in primul rand.
 
Si profesoara de franceza se plangea de ceva asemanator, ca la gramatica franceza merge treaba bine, conjuga de numa, si cand ii sa treaca sa scrie o povestire sau ceva chestii mai literaturicesti, nu mai stiu sa conjuge. Na, challenge pentru pe viitor, desi banuiesc puternic ca nu e numai vina mea, ca na, nici pe ei nu-i intereseaza chiar asa de tare, depinde si in ce stare ii gasesc, cat chef au sa se concentreze alea alea. Acum inteleg de ce au pus nivelul B1 la sfarsitul primului an de liceu, si in "collège", dupa 4 ani trebuie sa treaca doar la nivel A2. Nu-s nici autorii sistemului asa de prosti probabil.
 
Cred ca o sa o las mai moale, ca nu-i chiar asa bai daca nu le folosesc chiar corect 100% anul asta, prefer sa stie ce sa faca daca trebuie sa asculte ceva, sau sa citeasca sau sa ia cuvantul, si asta e comunicare, nu numai cunoscutul regulilor de gramatica. Dar tot ma stresez un pic:)

lundi 27 janvier 2014

Amazingness overload

Nu ca m-as apuca eu acu' de romgleza, dar chiar nu gasesc sintagma sa ilustreze ce s-a intamplat azi la ora de engleza.
 
Ziua a inceput cu un sentiment din ala de totul o sa fie de cacat, plus doua-trei treziri azi noapte ca lui Lali ii era frica de ceva, nush de ce, plus inchis alarma ceasului la 6 fara zece si adormit instant pana la 6 si un sfert, deci mic dejun foarte mic, ca doar nu era sa tai din timpul dedicat machiajului.
 
Aia micii au fost cam agitati. Sau adormiti. CD-un pentru "listening" a mers mai mult nu, ne-am descurcat pana la urma, a fost OK.
 
Cu cei mari am prevazut un dialog (prise de parole en interaction), mi-au trimis fotografii din Statele Unite, au prezentat in cateva cuvinte despre ce era vorba si apoi au raspuns la intrebarile colegilor. Proiectul final e tot un dialog, unde si-au regasit un prieten de nush cand si isi descopera o pasiune comuna, Statele Unite, deci au o discutie pe tema asta. Le-am dat strategii de dialog la inceputul secventei, azi inainte de curs le-am reverificat (rephrase, repeat, suggest an answer, ask for help: cele mai importante).
 
Am revazut open-end questions, le stiau destul de bine, si am inceput eu cu pozele mele din State, de data asta fara prezentare, doar ca sa vedem cum pun intrebarile (preparation time). Au intrebat bine, am raspuns, cam 3 minute, si dupa aia am trecut la ei. Au fost mirisianumefici. Am avut poze din New York, Las Vegas, un rodeo, Grand Canyon, Chicago si altele. Intrebarile au curs ca pe banda, dar cel mai mult am apreciat ca au pus in aplicare strategiile: cand nu stiau ceva, cereau ajutor, cand nu stiau sa raspunda (cat de lung e Brooklyn Bridge), cel care a pus intrebarea i-a sugerat ceva raspunsuri fetei care prezenta, au reformulat yes-no questions cand au vazut ca raspunsul la "did you like it" venea simplu "yes", si ziceau imediat "what did you like most AND why". 10 au apucat sa prezinte, si le-a placut asa de tare, ca au zis ca vor sa faca asta la inceputul fiecarei ore. Their wish is my command.
 
Nu i-am mai zapacit cu "trace écrite" (ca la sfarsitul fiecarei ore scriu un rezumat, sau o prezentare, o invata si o prezinta cursul urmator), ca atata le-a placut sa povesteasca si sa intrebe, ca nu am putut sa ii intrerup sa treaca la scris.
 
Am zburat pana acasa, impinsa usor si de vant si de cacatul asta de ploaie, si o sa le pregatesc ceva despre muzica pentru saptamana viitoare (sa spuna carui gen apartine cutare sau cutare cantare si de ce), sper sa le placa. Ii ador.

lundi 20 janvier 2014

Karma


...plus greselile din textul de mai sus, dar sa zicem ca noua limba internationala e "third grade English".
 
Mi-a trecut abia abia stresul cu cine sta cu copiii, de cand a plecat mama de la noi, am dat de Laura, care a fost super faina, o iubeau astia de numa', a plecat in America, sa isi traiasca si ea American dream-ul, bravo ei, probabil si eu as fi facut la fel. A venit in locul ei Diana, un fel de Laura varianta blonda, pe care o iubeau astia de numa iar, i-am zis ca sta cu noi doar pana in iunie, ca dupa aia din septembrie Lali merge la scoala, si acu vrea sa plece de la sfarsitul lui februarie...
 
Pla mea, si asa is stresata eu de felul meu, cand am auzit ca-mi zice ca pleaca, mi-au dat lacrimile. Ca nu din cauza noastra, are ea nush ce de care nu poate sa imi zica acum. Era prea bine sa fie fain pana la capat, o tipa care sa stea cu ei cand vrem noi, care isi schimba orarul dupa cum aveam noi nevoie, mai facea si curat si cumpara si chestii cand imi trebuiau chestii de cumparat. Chiar m-am gandit ce noroc avem, ca au fost amandoua faine, ca muheres alea pe care le vad la parc cu copiii is de fapt acolo ca sa vorbeasca la telefon si sa urle la ei de pe banca si io acu' sa caut una din asta sa stea cu tanarul. Mai discutam si cu Dia si cu Laura de ele, gandindu-ma sa le induc subconstient sa nu ne paraseasca...dar m-am uitat inca o data mai bine cum se pronunta karma, si am inteles.
 
Mi-am mai pisat ochii o juma de ceas, am sunat la mama, de cand am plecat eu de la mama, care ce grija avea de mine, nu aveam nici o supararea pe lume. Si vine mama cu ideea sa stea cu noi din februarie pana in aprilie, cand mergem noi acasa doua saptamani, si dupa aia sa il lasam pe Lali la ea pana in iunie, cand iar mergem sa ne bucuram de cuptorul care devine Timisoara in iunie si iulie, ca ne-am saturat de cuptorul de la Paris din iunie si iulie.
 
Is curioasa acu' in mai care alt fel se pronunta karma, poate "fuck you again, you really thought you could fuck with me". Am incercat macar...:)

dimanche 19 janvier 2014

Sampanie


Tocmai am terminat de corectat saizeci de analize de imagini ale astora mici, si mi-am dat seama ca probabil a fost prea greu pentru ei ca sa faca bine 100%, deci corectie si strategii de analiza intarite. Mi-am invatat lectia.
 
Ginta masculina e afara, se bucura de primavara, cu bicicletele sau trotinetele, dupa gust. Eu stau cu curu-n canapea si m-am servit cu o gura de single malt scotian de doispe ani, Glenkinchie, ca nu mai am sampanie in trusa de prim ajutor. Si nu o sa fac nimic in urmatoarea ora si ceva. E fain sa traiesti la maxim din cand in cand.

vendredi 17 janvier 2014

Idioti

Incerc sa ma feresc de ei cat pot, dar cateodata dau de urmele acestor unicorni ai rebuturilor umanitatii, din fericire totusi, azi numai de trei. Care sper ca nu s-au inmultit, in ciuda non-problemelor de fertilitate de care dau dovada, bravo lor.
 
Imi manifest dorinta sa trec strada, fara semafor, astept sa treaca marea de idioti cu viteza ca sa se opreasca la semaforul la cinj de metri de trecerea mea, incep sa trec, vad ca trei masini incetinesc, ma avant mai cu curaj, cand colo cretinul din mijloc ridica telefonul la ureche si accelereaza. Cat e de usor pentru mine sa ma trag inapoi, cu caruciorul si Vic agatat de el, deci nu pot, ma si vad aplatizata ca sa ajunga el primul unde pla mea voia sa ajunga. Franeaza brusc, ii bag un fuck you si dau din mana ca-i nebun, falfaie de scuze, si ma lasa sa trec.
 
Ajung la parc, care noaptea probabil se transforma in buda publica pentru unicornii detinatori de caini, ca era un cacat cat China langa gard, locul prefereat al lui Philippe, care direct in el se baga. Pana ma agit eu sa se dea la o parte, calca in el cu amandoua picioarele, il pun in carucior, se zbate si asta ca apucat de streche, normal, intinde cacatul pe pantaloni (ai lui) si maini (ale mele). Sacrific tot pachetul de servetele de sters cacatul de la curul copchilului, sa ii dau jos tona de mizerie de pe cizme, jumate din care am intins cu generozitate si pe jos, de unde am sters cu ce naiba am mai apucat, servetele uscate, pla mea.
 
Mai stam la parc o minuta-doua, mergem la cumparaturi, termin, ies, trec strada, si pe exact portiunea de trotuar cea mai stramta, parcheaza inca o faptura miraculoasa din asta cu casca si telefon in gura, scuterul dumisale, exact de-a latul, pe cand treceam eu, tot cu caruciorul, tot cu Vic atarnat in dreapta lui. Ii zic "merci" ca sa auda, se face ca nu aude, se da jos, si isi lasa cacatul ala acolo, in mijlocul trotuarului.
 
Stiu ca idiotii sunt fapturile preferate ale creatorului, ca de aia a facut atatia de multi, dar totusi...

TriamBle

...ii partea a doua, ca nu reusesc sa il conving pe tanarul mare ca se zice "trianGle" nu "triamBle", da' ii dragut si cu B, asa ca nu insist prea mult :)
 
Partea intai e ca ieri la scoala au facut ceva zig-zaguri, din spusele lui, ca sa construiasca o coroana parca. Ieri seara deci continua zig-zagurile, cu carioci, hartie (fo 5 foi) si la sfarsit, a decupat. A decupat toate foile in bucati mici si foarte mici, cam in jumate de bucatarie de formase un covoras de faramituri de hartie, plus pe masa. Mi-a aratat mandru triamBle-ul din coroana (primul) la care a lucrat o ora circa, banana for scale:
 
 

mercredi 15 janvier 2014

Frica

Am primit o convocare mai acu' cateva zile pentru o alta "formation", care a avut loc azi, la 20 de minute de mine, mers lejer pe jos. Am zis ca ma duc, ca mai discut cu colegii una-alta, si oricum ploua.
 
Vine ieri la mine colega de engleza din sala de langa, sa ma roage sa ma duc eu in locul ei la o "formation" ca ea are migrene, ca spasmonushce, o doare capul, dintii, are sangele fluid etc etc. Ii zic ca si eu am convocare si ca ma duc in aceeasi zi. I-au trecut instant toate durerile, si a zis ca i-am salvat viata, ca atunci ii super ok sa vina cu mine. Colega sufera de agorafobie, ceea ce mi se pare super interesant, sa gasesti persoane care au chestii din astea mai originale, care nu-s ca restul. Mi-am asumat rolul de coleg-acompaniator-anti-crize-agorafobe, si mi-am zis ca daca pot sa o ajut sa se simta mai bine, de ce sa nu ma simt si eu bine ca o fac sa se simta bine etc etc.
 
Are cam patruj de ani si o relatie mai mult decat fuzionala cu parintii ei, cu care a stat cam dooj de minute ieri la telefon ca sa le zica de mine, ca ma duc cu ea, deci am intarzaiat la cantina. Azi la unu doojopt fix (trebuia sa plecam la unu jumate) ma suna, sa vada unde is. Ii zic ca ajung in 3 minute, inca nu ajunsese Diana sa stea cu tinerii. Cand a ajuns Dia, am sunat-o inapoi, sa ii confirm scoborarea in 2 minute, am ajuns in 2 minute, cam batzaia la coltul strazii, da' am plecat linistite si cu povestile de rigoare. Cand am ajuns, a sunat-o pe maica-sa, sa ii spuna ca am ajuns, si cand s-a terminat "formation" a sunat-o sa ii spuna ca s-a terminat si ca am iesit amandoua si ca plecam catre casa (sta la 3 minute de mine). Discursul de "formation" a durat cam 3 ore, si doar de 3 ori mi-a zis ca nu mai poate, ca ii prea lung, ca se sufoca. Nu am vrut sa o iau de mana sau ceva, m-am facut si eu ca mi-i cald si ca dureaza prea mult, ceea ce nu mi-a fost prea greu la urma urmei, se cam lungea madam formatoarea si nu am avut nici o pauza.
 
Asa rasuflare de usurata la iesire nu am mai vazut in viata mea, si am continuat povestile pana am ajuns acasa, sper ca a ajuns cu bine, ca nu m-am chiar dus cu ea pana in pragul apartamentului. Ma si gandesc cat de bine se simte ca dupa ce a iesit in lume, s-a intors intreaga la siguranta casei ei, sper sa o faca mai des. Nu s-a dus nici la cumparaturi la reduceri (sport national la care ader cu cea mai mare placere eu), si nici nu stia ca este un centru comercial la 7 minute de mine, deci la 10 de ea. Nu cred ca iasa vreodata din casa, decat sa mearga la scoala, cu masina, si in vacanta la ai ei. Da' e simpatica, na, ma inteleg bine cu ea, nu vrea sa iasa cu mine, desi i-am propus de vreo doua ori, acu' stiu de ce:)
 
Alta chestie, la formation: cand am intrat, era sa fac eu o criza de PTSD, ca madam care vorbea era inspectoarea care m-a distrus pe mine in acu 2 ani, care dupa inspectie am luat seroplex cam 3 luni sa-mi revin, ca a zis ca-s mai mult decat zero barat, am plans de fata cu ea, o durut-o fix in dos, sau probabil nici acolo. Dar cum zicea filozoful, cunoscut de altfel, cand iti batzaie curu' de frica, da-i drumu si fa chestia, ca ce poate fi mai rau decat sa iti batzaie curu' de frica. M-am asezat in primul rand in amfiteatrul ala, direct in ochi o priveam. Parea normala, chiar draguta. La un moment dat intreaba sala ce activitati au facut de Halloween, insistand pe faptul ca "am vazut/facut Halloween" nu are nici un sens, si ca nu tre' sa ii speriem pe elevi, ci sa le dam ocazia sa greseasca alea alea. Plina de tremurici, dar zambitoare si uitandu-ma chioras (ca mi-am uitat ochelarii), am luat microfonul in mana, desi creierul meu imi vorbea destul de clar: "microfon, ii oribil, te aude toata lumea, o sa te balbai, nu o sa stii ce sa zici, las-o balta, pacat ca nu mai poti sa o lasi balta ACUM si o sa te faci de cacat" - in doua milisecunde mi-a bagat discursul asta.
 
E, nici de data asta nu l-am ascultat, ma mir cum de mai are curajul sa mai zica ceva, vazand cat succes are cu arta lui de a ma convinge. Am apucat cacatul ala rosu, si le-am explicat cum copchii mei au luat cuvantul si au prezentat obiceiuri de Halloween, pe care le-am dat sub forma de blocuri lexicalizate, prima data sa le gaseasca sensul potrivindu-le imaginilor corespunzatoare, dupa aia sa completze un text cu ele, si dupa aia au ascultat un cantec in care le-am dat "minimal pairs" intre care trebuia sa aleaga pe masura ce ascultau, am verificat perechile alea, am verificat ca au inteles despre ce e vorba in cantec, si l-au cantat de 4 ori. Pe masura ce vorbeam, imi dadeam seama ca ii destul de fain sa vorbesti la microfon, cand te obisnuiesti sa te auzi din toate directiile, si am inteles de ce unii gasesc asa de greu sa faca discursuri mai scurte, in plina realizare a complexului de superioritate, care gadila in mod foarte placut egoul.
 
La sfarsitul mini-discursului, madam inspectoarea a zis "genial, vedem bine din activitatile doamnei ce au facut elevii, de ce au fost capabili la sfarsitul orei, continuati asa". Jur. De atunci plutesc pe un mare norisor, undeva in al nush catelea cer, care madam aia care a zis ca-s zero barat acu gaseste activitatea mea geniala?!? Era si in contextul in care tocmai terminase de zis cat trebuie incurajati elevii, si sa pozitivam alea alea, dar totusi, activitatea mea a fost "geniala"...geeeeeniaaaaaaaaaalaaaa.
 
Era cat pe-aci sa uit sa ma spal pe cap, acu' ca am salvat-o pe colega mea si ca am facut o activitate geeeniaaaaala...ma duc repede sa-mi vopsesc unghiile, ca parca vad ca uit si ma prezint cu aceeasi culoare pe ele ca marti. Geeeeeeniaaaaaaaaaalaaaaa...
 

jeudi 9 janvier 2014

Dezbatere

Am ramas cu ceva de la cursul ala la care am fost cand erau minus jdemii de grade si mergea un RER din trei, sa fac activitati interactive cu astia marii, mai ales ca grupa de engleza intensiv ii chiar buna pentru asa ceva, deci lansarea.
 
Azi, dezbatere deci (balloon debate), dupa lectura de biografii de Obama si George W., da, politica, da' toata lumea discuta asta in afara scolii, deci de ce nu si la scoala. Le-am dat metode de "fluidizare" a dialogului, tot de la curs invatate de catre moa, si am pregatit mesele fata in fata, sa fie dezbatere, nu gluma. Pana si-au pregatit argumentele si contra-argumentele, am discutat cu cei 4 judecatori, care trebuia sa noteze numele fiecaruia care lua cuvantul, la argument, contra-argument sau fair play. Plus detalii tehnice, peste care trec. Eu m-am retras, ca sa notez ce zic unii si altii, si i-am lasat pe judecatori sa inceapa, sa continue si sa incheie activitatea. De la 10 si un sfert pana la unspe fara zece, numai ei au vorbit.
 
La inceput a fost un ping pong la zid, ca nu atacau ce ziceau ceilalti, doar prezentau argumente. Au ajuns la faptul ca W era fiu de presedinte si ca are experienta, ceilalti au sarit cu gura ca Obama e tanar si entuziast, si aici a inceput dezbaterea, cu idei destul de originale :) Au trecut iar la argumente-argumente la un moment dat, dupa aia la premiul Nobel pentru pace cand Obama continua razboaiele nush pe unde. Iar dezbatere, din pacate mereu aceeasi 3-4 din fiecare grup prezentau contra-argumente, ma gandesc ca e greu sa inteleaga ce zice cineva, sa macine argumetul si sa vina cu altul care sa il atace, totul in engleza, dar s-au descurcat destul de bine pana la urma, chiar ma bine decat ma asteptam. Cativa veneau cu argumente, dar nu puteau sa raspunde asa repede celorlalti, altii nu au zis nimic. O sa fac statistici in weekendul asta, si sa punem la punct strategii de imbunatatire, ii las pe ei sa decida cum e mai bine.
 
Ma gandesc ca fiecare are punctele lui forte, aia care vorbesc mai bine, pot sa dezbata, cei mai timizi, sa prezinte argumente, cei si mai timizi sa caute informatii pe internet, le sugerez asta, sa vad ce-o sa zica.
 
Cum stiau ca si fair-play-ul intra in joc, ii ajutau pe adversari cu cuvinte ("What's the English for..."), le reformulau argumentele, dar nu le sugerau raspunsuri (asta face parte din strategii, dar acu' erau chiar infierbantati si nu s-au gandit sa fie chiar asa de fair-play). Abia i-am oprit, ca judecatorii nu mai pridideau. S-au organizat si ei bine, 2 notau numele persoanelor si doi dadeau cuvantul celor mai timizi sau ii opreau pe cei mai vorbareti.
 
S-au comportat admirabil, grupul lui W a adus mai multe contra-argumente, si toti au fost de acord cu asta. La sfarsit un nor de ei au venit sa-mi spuna ce le-a placut sa faca asta si cand mai facem una, saptamana viitoare neaparat. O sa le pregatesc inca una dupa Hunger Games, intre Jennifer Lawrence si Tom Hiddleston, care personal ma lasa rece amandoi. Plus cartea cam cacacioasa, da' na, lor le place.
 
Punctul prost e ca nu stiu cum sa evaluez activitati de genul asta, sau cum sa concluzionez. O sa discut cu ei dupa statistici, luni, sa vedem cum facem, ca nu vreau sa ii incurajez prea tare pe vorbareti, ca dupa aia nu mai tac, dar nu vreau nici sa le tai elanul, ca ziceau chestii super faine. Ma gandesc ca poate sa stea si neevaluata genul asta de activitate, sa zicem ca toti cei care iau cuvantul iau un punct la nota de participare la oral, si ca aia care tac, nu au puncte, deci nota la oral pe trimestrul asta nu o sa fie prea stralucita, desi is sigura ca o sa se scoata ei cumva, is super inteligenti.
 
Dupa activitatea asta, cu vantul in pupa, l-am trimis la plimbare pe un pistoc de a sasea, deci mi s-au pleostit panzele rapid, ca nu a tacut din gura nici 2 secunde una dupa alta, si m-am cam suparat pe toata clasa, ca nu erau atenti de loc. Fata de micii de la opt dimineata, care au facut dialogul super bine, plus prezentarea, 6 elevi au luat cuvantul dupa dialog, cu astialalti numai 2 au reusit, de atatea ori a trebuit sa intrerup cursul ca sa taca din gura. Ca am metoda noua, ma pun la comp si ma fac ca scriu chestii pana se hotarasc ei sa taca, m-am saturat sa le tot zic eu, ma simt penibil. Dureaza mai mult, dar au inteles ca daca nu tac, nu apuca sa termine de notat ce trebuie si nu se descurca singuri.
 
Dupa aia am venit acasa, sa fac o siesta, si normal ca echipa de curatat zidurile blocurilor cu niste tevi cu apa cu presiune sau nush ce, dar foarte mult zgomot, a inceput lucrul la 12 jumate si au terminat la 3. Normal.

mercredi 8 janvier 2014

Poem autentic de iarna

Afara-i soare si e cald, cam treispe grade,
Eu stau intinsa-n canapea, cu febra.
Si cu muci.
Dar am mancat cirese, bune ca asta vara.
Si mi-am luat ghetele Kickers. Alea negre.
Astept sa vina joi sau vineri.
39, ca 38 nu mai aveau.
Check.

lundi 6 janvier 2014

Coco

Am supravietuit vacantei de doua saptamani, si amandoi tinerii is intregi si nevatamati, realizarea mea cea mai mare din 20 decembrie pana in 5 ianuarie. Is vii, adica. Traiesc. Cu pretul a circa un numar nedefinit dar destul de mare de retele neuronale d-ale mele complet iesite din uz, dar ei sunt inca aici.
 
Plus ca in vacanta l-am avut pe Coco cu noi, mascota clasei lui Vic, care nenorocos cum e, l-a avut pe vacanta si nu intr-un weekend, ca majoritatea colegilor lui. A inceput bine treaba, seara il dezbraca de costumul de Mos Craciun si ii punea pijamaua. 9 nasturi cu diametrul de 4 milimetri avea de inchis la bluza de pijama. Noua. Ii multumeam frumos aluia de-a avut ideea sa ii puna o bluza cu noua nasturi cu un diametru de 4 milimetri papusii care urma sa fie imbracata de copchii de grupa mijlocie care inca nu stiu sa se stearga la cur singuri. Deci am adaugat si ritualul imbracarii/dezbaracarii lui Coco la ala al dezbracarii tinerilor, care nu am putut sa fac decat sa ma uit la el deznadajduita de fiecare data, ca voia sa faca singur. A acceptat sa-l ajut dupa fo doua-trei zile, norocul meu.
 
In rest, l-am plimbat peste tot cu noi, grija sa il luam si pe Coco in rucsac, nu numai jumatea din apartament obisnuita cu ocazia iesirilor de orice fel. Care am mai adaugat si niste pantaloni si sosete, ca ultima data a fost in padure si banuiesc ca si-a facut dusul sau baia prin balti, ca numa i-am pus haniele la usacat (toate) cand a intrat in casa.
 
Am fost cu el la restaurant, altul decat la Provins, unde nu i-a zapacit decat pe doi comeseni care isi luau apéro-ul pe terasa, le facea "cucu" dinauntru si "bisous", nu a mancat mai nimic, de altfel si-a adus aminte doar ce desert a mancat cand am completat caietul lui Coco. A, Coco are un caiet in care tre'  lipite poze si povestite aventurile cu el.
 
L-am luat cu mine la Fnac, am trecut pe la Montparnasse, sa se uite la TGV-uri, a concluzionat ca si Coco a fost foarte fericit ca i-am aratat TGV-urile.
 
De Craciun l-a luat la bunici, i-a aratat cadourile si i-a prezentat verii, s-au uitat impreuna la desene, au scris pe pereti si pe masa, mai putin pe hartia pe care le-a dat-o bunicu-so, ca probabil era de calitate mai indoielnica decat peretii proaspat zugraviti. Carioci lavabile, dar totusi lasa ceva urme si dupa ce le stergi de pe pereti.
 
De revelion a stat cu noi pana pe la 9 jumate, si dupa ce l-am scos de sub masa de jde ori si a facut turul salonului in sprint fortat tot de cam jde ori, l-am pus la masa, unde a luat o "huître" si a intins-o ca pe mucii care este, cu furculita din gura, intre dejte, pe farfurie, si pana la urma a mancat chipsuri si o felie de paine cu jambon. Si Coca-Cola zero si fara cafeina. Restul nu i-a placut nimic.
 
Dupa aia toata lumea s-a culcat, Coco cu Tedy mic, el cu Tedy mare, si de data asta i-am incheiat eu nasturii la bluza de pijama, el i-a pus numai pantalonii.
 
Ieri am facut caietul lui Coco, el a decupat pozele, pana cand i-au amortit dejtele, ca banuiesc ca strange la foarfeca aia de daca era vie sucomba dupa 5 secunde in mainile lui, am povestit aventurile, si cel mai mult i-a placut cand am facut poza cu TGV-ul in gara. Nu are pasinui multe, dar asta cu trenurile ii ocupa tot timpul liber si creierutul lui. Poze cu Coco:
 
Ritualul imbracarii in hainele de zi:

In tramvai, in drum spre restaurant

Poza cu tramvaiul, caruia i se vedeau farurile, chestie extram de mult apreciata de Victor si Coco (asa zice Vic, ca ii plac luminile tramvaiului lui Coco)

La restaurant, cu urmele desertului pe masa, si o lumanare, care iar i-a placut enorm lui Coco

La iesirea din tren, foarte impresionant pentru Coco, ca avea doua etaje:

Cu TGV-ul la Montparnasse, punctul culminant al vacantei lui Coco:

Cu bradul si fraxu la bunici:

Verisorii si Coco:

Cu amarata aia de "huître", inainte de pita cu jambon:
 
 
 

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...