samedi 23 janvier 2016

De cand eram debila si nu la mama

Adica de acum. Nu am avut ocazia prea des sa ma confrunt cu esecuri, nu prea mari in orice caz, sau cel putin nu mi se pareau mie prea mari. Masura absoluta a succesului a fost o buna parte din timp succesul scolar, ca doara nu degeaba am stat in scoli pana pe la 23 de ani. Dupa aia a fost cel profesional, dar nu ma dau eu in vant dupa o cariera nush cum, ca nu sunt aia care sa faca asa ceva 150%, si alte chestii in weekenduri, de doua ori pe luna. Io-s cu calmul, cu cititul, plimbatul, temele bibililor, am inceput si un goblen acu trei ani pe care il termin candva, nu am timp sa fug dupa nush cati bani pe luna sau nush ce grade profesionale. Daca imi iau cati papuci vreau eu, cand vreau eu, am destui bani si is multumita. Ii cazul. Si posete.

Am vrut sa fiu profesoara, nu am reusit din prima, am reusit din a cincea, ii ok. La liceu si in generala am fost prima pana in a doispea, la faculta nu chiar. Am avut bursa din aia de studiu in fiecare semestru, si de merit o data parca. Nu eram la fel de multumita ca in liceu, nu stiam cum sa invat, in liceu nu am invatat practic niciodata, in afara de ceva lectii pe la istorie si geografie, toceala. Se micsora increderea in mine, dar incepeam sa ma multumesc cu ce puteam face, ca stiam ca mai bine de atat nu puteam. Era un echilibru fragil, ca ma comparam cu altii, si sa nu-mi zica nimeni ca nu trebuie sa te compari, e faina teoria, si o stiu si eu, dar eu nu pot nega faptul ca traiesc intre oameni si ca si ei imi dau (de multe ori) masura a ceea ce sunt eu. Ma compar si cu mine din trecut, si cu oamenii pe care ii stiu. Si cu aia mai buni si cu aia pe care ii consider mai putin buni, ca sa nu disper si ca sa nu lancezesc intr-un loc. 

Ce voiam sa zic, ca nu-mi mai pare asa de incalcit cum credeam ca o sa fie chestia pentru care am inceput postarea. Cu scoala asta de soferi. Stiu ca ii o situatie banala, ca nu am nevoie de carnet neaparat, ca ii un moft mai mult, alea alea. Nu imi ies testele alea si gata. Am incercat tot felul de moduri de a gandi inainte sa ma duc la sala. Ca de data asta o sa fie bine, ca nu is chiar asa de proasta. Nope. Ca imi bag picioru' si nu ma mai intereseaza nimic, da' daca tot am inceput, sa o termin. Nope. Ca daca nu gandesc asa mult la fiecare intrebare, si raspund mai din instinct. Nope. Ca daca ma uit in jurul meu la aia care nu valideaza, o sa capat incredere in mine. Nope. Daca ma uit la aia care valideaza, o sa imi vina sa validez. Nope. Adica imi vine, da' nope. 

In plus, mai vad chestii noi, pe care nu le stiam sau nu ma asteptam sa fie asa: gen, azi chiar am felicitat-o sincer pe tipa care mi-o zis ca o validat 4 serii. O zis-o cu teama parca, sa nu se intample ceva naspa daca isi anunta mica victorie. M-am bucurat pentru ea, pe bune. Si dupa aia mi-am zis ca si eu o sa fiu asa in scurt timp. Aham. M-o apucat invidiile mai tarziu, in drum spre casa, cand ma gandeam la alea 4-7-8-9 greseli ale mele per patru teste si patru ore de stat in cur acolo.

A, am mai vazut ceva: cum ii sa iesi cu fumatori si tu sa nu fumezi. Asta o fost testul ultim pentru nefumatoarea de acum de mine: am iesit si am povestit, doua gagici fumau, eu si cu aia cu 4 validate, nu, si am tremurat de frig fo 10 minute afara si am intrat inapoi. Atata eram de frustrata de alea 7 greseli dupa ce facusem 4 ca nici nu m-am gandit la fumatori / nefumatori. Asta ii excelent. O bag la chestii care is ok. Si pe aia cu bucuria pentru reusita altcuiva, ca pana acum eram numa' invidioasa. A, am si 60 de kile, sau 59, ceva, depinde de cantaru' asta electronic, care merge conform nush ce caruia nu i-am dat inca de cap si nici nu ma intereseaza atata timp cat nu-mi arata mai putin decat ziua dinainte. Vineri am facut o siesta in loc sa ma duc la sala, si abia azi ma simt mai putin vinovata ca am ratat ziua de picioare si cur. Bag mai intens saptamana viitoare. Numa' la nenorocireaaia de sala si cod nu pot. 

Cum sa ma mai simt? E ca un fel de scoala, pe care o ratez de fiecare data, nush din ce cauza exact. Inca nu am ajuns la media de doua luni jumate pentru cod, da' chiar nu ma gandeam ca o sa am nevoie de doua luni jumate, ca omu' mediu. Is debila la aspectul asta? Is clasica "femeie la volan"? Ma gandeam ca o sa am probleme la condus, si o sa fiu prima care face bancuri cu mine cand parchez cu spatele cu ajutorul aluia care se nimereste langa mine si imi baga masina pe locul de parcare cu spatele sau lateral, dar la cod??? Azi am ratat unele de dupa ce mi-am dat seama am zis ca da, ma, is debila, nu merit sa il iau. Dupa aia vad ca tipa de langa mine, studenta la medicina, o ratat mai multe decat mine, imi mai revin. Dupa aia in drum spre casa, ma gandesc totusi cum am putut rata unele asa de usoare, trebuia numai sa ma gandesc putin mai mult sau mai putin numai, era simplu. 

Toleranta la incertitudine: sa ma mai chinui sa aflu de ce is debila in halul asta sau sa trec peste, fara sa aflu vreodata, nici macar cand o sa iau codul asta, ca o sa il iau, si daca o sa ajung sa ma cred si mai debila decat azi, care e foarte posibil, ca saptamana trecuta ma credeam si mai debila decat acum doua saptamani. 

It never ceases to be amazing.

mardi 19 janvier 2016

Bolicele in mijlocul saptamanii

Cand s-o apucat bibilu' mic sa tuseasca azi noapte, ma gandeam baga tare, nu numa' o ora, macar fo doua-trei, ca sa am de ce sa stau acasa. Cum ii el din ce in ce mai dragalas, o bagat pana pe la sase. Nu imi amintesc cum eram exact pe la ora aia, numa' ca el statea cumva de-a latul in pat, peste sau sub mine, si mie imi amortisera bratele sau picioarele sau ochii, sau toate. No, acum sa sunam la scoala sa le zicem ca nu putem veni, ca ii bai mare. Oricum era frig afara si nu imi stabilisem mental toaleta de a doua zi, am compus cateva dar intr-un fel amatoristic si nu definitiv, nu as fi indraznit sa ma prezint asa in fata elevilor. 

Hai la doctor, sa ii dea ceva de tuse. Am regasit cu placere doctorita de familie, care imi povesteste de copiii ei, ca de obicei, are un fiu care zic eu ca ii lenes si trage chiulul cat incape, si ea il tot apara in fata profesorilor si acum il pune in alta scoala. Tot asa o sa fie si in alta scoala, da nu indraznesc sa ii uzurp visele. Da' mi-i draga madam doctorita, si dupa ce ne ocupam repede de Phil, ma gandesc sa ii zic sa imi faca in regim ceva, ca tot nu reusesc sa ma ingras ca lumea, si se bucura ca m-am lasat de fumat si fac un jurnal cu ce mananc si ma prezint saptamana viitoare, sa ma hipercalorizeze. Phil are corticoizi de luat, care il agita ca naiba, da' bagam siesta cat incape.

Zilele asta de mini-bolesnita, cand nu ii rau rau, numa' atat cat sa ai scuza perfecta sa te misti lent si foarte incet de pe canapea in pat si in bucatarie is mai faine decat alea de vacanta. 
- Mergem la doctor?
- Da, acum plecam.
- Ieeeeei, imi place la doctor. Iau doua masini cu mine. Si dupa aia mergem la scoala?
- A, nu, azi stai acasa, ca tusesti prea tare.
- Ieeeeeeeeeei. Pot sa ma uit la desene?
- Da, te uiti un pic de dimineata.
- Ieeeeeeeeei.
Ii molipsitoare voia buna asta a lui cu ocazia bolii, bag si eu un "ieeeeei" cand ma gandesc cum recuperez somnul de azi noapte, da' incet, in gand. 

Cum nu am fost obligata sa fac nimic, m-o apucat un avant totusi, si am pregatit niste cursuri, am pus niste haine la spalat si am schimbat paturile. Ma gadeam cum Victor era maxim trist si plangaret azi dimineata ca el de ce nu se imbolnaveste sa stea acasa cu mine si sa se uite la desene, si m-am pus si mai vartos sa fac nimic. 

Acum sunt pe rezerve de relaxare, ca maine ii ziua libera. O sa ma duc in mod plimbare sa fac ceva teste de cod si dupa aia seara la body pump. Joi e ziua in care ii am pe bibilii de la engleza intensiv, cu care ma joc la ore, ca is super destepti si muncitori. Dupa aia ii vineri.

And it never ceases to be amazing.

lundi 18 janvier 2016

Tristofilii

- Iar te-o apucat tristetile, mai draga?
- Nu, tu...ba da, o tzar...ntz, nuuuuu chiar asa de tare, un pic. Aham.
- Da' ce-i de data asta baiu'? 
- Nimic. Nu stiu. Ii ca atunci cand te pisti ca sa vezi daca mai traiesti sau nu, doare, da macar stii unde te situezi. Nu esti mort inca. 
- Pai credeai ca ai murit sau cum?
- A, nu, tu, asa ii mai ultra dramatic, si pot sa ma iau la misto, ca nimeni nu ma ia asa cum o fac eu, si oricum pana ma apuc sa explic chestiile cu piscatul si cu moartea si cum nu vreau sa mor, dar is curioasa intr-un fel, da sigur nu fac prostii, da' is curioasa macar de o amortire temporara, desi as incerca-o numai cu un deget, sau ma rog, o mana. Probabil as pune un picior intreg in ea, da' m-as tine cu mainile de ceva, ca sa nu alunec, ca nu vreau, as sta numai cu varful si l-as plimba pe margine, sa vad cum e. No, pana axplic asta cuiva, se pierde farmecul si ajungem sa vorbim despre vreme.
- Ii frig.
- Si asta o simt cu degetele peste prag, da' cand mai port eu cu inima impacata Uggs-ii cu blana, daca nu cand e frig. Un picior in Uggs si alalalt peste prag, intelegi?
- No. 
- Eram sigura. uite, ca la scoala, iar trezit, iar dus si stat in fata unor bibili care nu prea au ei cine stie ce interes in ce le zic si ce le cer eu sa faca. Da' ii ok, si la sfarsit cand mai zice cate unu' ca ii place de mine, ii si mai fain. Si iar trezit si gasit acul in acelasi santulet pe disc, dus si stat in fata unor bibili care nu prea au ei cine stie ce interes in ce le zic si ce le cer eu sa faca. Acum ii mai clar?
- Un piculet. Si se repeta.
- Da, tu, se repeta. Sus, jos, sus, jos. Asta o fi vietuca mea acum. Si tot imi vine sa zic in engleza, nush de unde mi-o ramas asta in cap "and it never ceases to be amazing", un fel de "exista mereu ceva minunat". Te lasi sa plutesti pe susurile si josurile alea, ti se intampla sau tu te intampli, si vezi lucruri pe care le aveai in fata ochilor si nu le vedeai inainte. Ce fain ii parul ala lung al lui Victor, si cat ii place sa se uite in oglinda. Si cand Philippe face pe pisica, si se urca la tine pe picior si te pupa unde apuca. Si bate vantul ala rece de iarna, si miroase a gheata, si frig si nori. Si bibilii de la scoala, asa multumiti cand le zici ca au facut bine, si cum vin toti in pauze sa stea cu tine. Si ii simti pe toti, asa nebuni si zapaciti, si cu gandul la joaca si povesti, si ii convingi sa mai si citeasca cate ceva, si sa fie multumiti de ei, sau sa asculte, sau sa povesteasca. Si nu stii de ce asta te face tristunet in acelasi timp, da' ce conteaza, e si tristetea aia o parte din tot. Las-o si pe ea sa se simta bine.

An it never ceases to be amazing.

lundi 11 janvier 2016

Cand totul incepe, continua si se termina cu bine

...stii ca e din cauza papucilor noi, aia cu toc de zece, talpa compensata si comozi mai ceva decat aia de casa, ca aia tre' tarsaiti ca o inceput sa imi ramana mari da' e bine ca imediat imi iau altii, da' nu s-o gandit nimeni inca sa faca papuci de casa cu tocuri. 

O fost fain duminica la socrii, cu famelie pe care nu ai vazut-o de un an si tineri gramada, care m-am oprit din numarat in mod exact la ei cand am ajuns la 9. Sau la 8. Sau pe acolo, ca bausem inainte niste cidru brut cu galette des rois, de nu puteam sa ii fixez precis numerologic sau altcumva, oricum. 

O fost fain fiindca sambata m-am dus la solduri cu tanarul mic, care o stat cu mine destul de corect in primul (si ultimul) butic de papuci, corect in sensul general acceptabil in care aveam o idee vaga pe unde ar fi in functie de ce auzeam trantindu-se pe jos. Sa-mi fi comentat careva ca tranteste pe jos, ca chiar n-aveam chef, trebuia sa aleg intre ghete ascutite cu toc mai subtire si altele mai rotunde la varf si toc mai grosut (izbit in oglinda, tras din fata oglinzii). Pana le-am incercat de doua ori pe fiecare mi-am dat seama ca poate intra dupa niste cutii si l-am lasat acolo un timp. Le-am luat pe alea cu toc mai gros, ca sa pot sa le port la dealurile mele. Si sa stie aia care m-o trimis la scoala dupa dealuri ce sacrificiu fac, ca alea ascutite erau mult mai faine. Se aude, da?!?

Cu gandul la ele, l-am lasat singur la Starbucks la o masa, cele zece minute pana cand stau eu la coada, scriu aia numele gresit, le repet comanda de trei ori, si ma duc sa schimb, ca tot nu o inteles bine. O stat acolo, pe cuvantu meu, pe scaun. Singur. Phuai moama mea. Nu m-am mai chinuit sa il opresc sa dea buna ziua la toata lumea, ca nu am destule argumente sa nu o faca, asa ca zambeam nici macar stanjenita tuturor salutatilor intempestiv. Unora chiar le facea placere.

Cu ele in picioare am numarat asadar la tineri in paragraful doi, si nu-mi venea sa cred ce comode erau si cum toti se uitau in sus la mine, io ce sa le fac, sa nu-mi pun tocuri?? Ca azi la scoala, vorbeam cu directorea pe scari, ea o urcat o treapta, ca era aiurea eu cu una mai sus si cu tocuri si ea mai jos. Era ea cu una mai sus la urma si eu jos si vorbeam de la egal la egal, despre chestii. Cu bibilii ce sa mai zic, i-am gasit comentand la fel de mult ca inainte si cu aia marii iar am putut sa lucrez cu cinci dintre ei, si de clubul geriatric din spate nici nu ma mai apropii (is aia 4 care se joaca cu liniare in general si dupa ce le explic de patru ori individual ce tre' sa faca, tot nu pricep nimic). Noroc ca i-am amenintat pe la jumatea orei cu control lunea viitoare, ca s-au linistit vrei cinci minute dupa aia. Nu consecutiv, numa cinci in total.

Daca zic ca am si coborat dealurile cu tocurile astea, pe care le ador, ha? Si am bagat si viteza cand sa trec strada, sa vada aia care ma lasa sa trec la rosu ca is capabila, nu numa ma dau mare. Si inca nu s-o terminat, ca la cod am facut 36/40 si maine iar ma duc cu ele la scoala. Tadaaam.

jeudi 7 janvier 2016

Oameni bizari de la sala

Cred ca in fiecare sala de sport exista anumite tipuri de persoane, care mai de care mai nush cum.

Tipa cu tricou mulat si pantaloni scurti, cu cur misto, care face bicicleta statica, cu castile de la iphone in urechi, linistita. Are parul semi lung, prins in coada. Langa ea, una mai plinuta un pic, care se chinuie mai tare, si transpira (ca blonda de langa ea), si se uita la nush ce film pe ecranul bicicletei.

Mai sunt dupa aia incepatorii, care vin cu programul pe hartie, si o tot scot si fac dupa ea. Dupa ce termina exercitiile, pun ganterele si halterele la loc, de unde le-au luat. Cateodata nu fac prea corect, si vine un instructor care isi face rundele pe acolo sa ii explice inca o data cum sa faca corect.

Mai este ala care arata super bine, si care isi vede de treaba lui, nu se baga sa iti dea indicatii, chiar daca stii ca nu faci chiar asa de bine, si poate ar putea totusi sa-ti explice, ca ceva ceva tre' sa faca cum trebe de arata asa. 

Aia care se dau mari de-si pun toate greutatile sa faca squats sau impins, nu sunt. Mai sunt gagici care fac cu gantere, in sala de greutati, si cu haltere, unii tipi se uita dupa ele mai lung, daca arata mai bine, altii nu se uita deloc. Isi fac exercitiile cu gantere sau haltere si pleaca in treaba lor. 

De mine s-o agatat un tip, care imi arata cum sa fac si dupa aia m-o chemat la o cafea, da i-am spus ca is maritata si nu o sa ma duc cu el la cafea, o zis bine, si acum numai imi arata cum sa fac daca nu fac corect, si mai povestim de una alta. 

M-am si imprietenit cu o madam de 67 de ani, care arata super misto, din Costa Rica, si ii draguta ca inca zice "boniour" desi ii in Franta de vreo dooj de ani. Si in rest are accent spaniol, da "boniuru" ala ii mortal. Poarta tricouri cu personaje de desene animate, ala cu Donald imi place cel mai mult. O sa-mi caut si eu cu Hello Kitty, negru, ca mi-o facut pofta. 

No, cum ziceam, plin de oameni bizari, is sigura ca peste tot is din astia. Groaznic.