vendredi 2 septembre 2016

Experienta, manca-o-ar mama

Poti sa te pui de-a lungu' si de-a latu' si sa te dai de-a dura cat vrei, pana nu cari in spate cel putin jde ani de ce-o fi sa faci, ii fix dejaba. Asta daca se vrea o anumita usurinta si executat zisele activitati din varful degetelor, cu eleganta si finete, si eventual sa se uite si altii admirativ la tine. In mijlocul caratului astuia iti dai seama ca mai mult e mai putin, si mai putin e mai mult, si da, e o chestie inteligibila, nu doar metaforica. Iti dai seama ce-o fi, cand ajungi sa cari dublu ce ai carat pana cand sa-ti dai seama ca, da ma, asta este.

Un exemplu, cum ar veni. In fiecare an primul curs e familiarizare a bibililor cu metoda de lucru si ceva reguli de comportament specifice, nu prea detaliate, ca au un regulament interior la scoala cat China, numa' alea pe care vrei tu sa le respecte neaparat la curs. Anul asta am revazut documentul respectiv, si am inistat cu sa fie politicosi. Si sa faca tot ce le zic si inca una, ca de obicei mergu cu cate trei. Ma intrerup, si le povestesc cum sta treaba cu discutiile interminabile de genul "da' nu ridic eu gartia de pe jos, ca nu eu am pus-o acolo", "da' eu n-am zis nimic, colegul...", "eu??? eu n-am facut nimic...". Le-am zis scurt ca nu vreau discutii pe tema asta, interminabile, in fata colegilor. Se poate sa gresesc cand il cert pe icsulica, si sa fie igreculica de vina de fapt, n-au decat sa se linisteasca amandoi, sa "oui, madame" si la sfaristul orei, daca e prea grea nedreptatea, sa imi ceara sa ma vada, si discutam. NU in fata clasei, NU mai mult de o replica, NU circ. 

Nu e cine stie ce in regula asta, e mai mult felul cum ma simteam cand o ziceam, ca si cand I meant business. Serious business. Si nu incape indoiala ca asa trebuie sa fie, si ca orice exceptie e bizara. Cred ca asta a fost mai mult. I-am vazut cum au integrat in doua-trei sinapse principiul, desi ma astept la exceptii o gramada, si eu si ei o sa stim ca nu fac bine ceea ce fac. 

Am pus si in scris ca la 3 observatii in carnetul de corespondenta la materia mea, o sa contactez direct parintii, sa fie lucrurile clare de la inceput. Si le-am mai subliniat si ca nu sunt politist, si ca nu am ce pedepse nemaivazute si nemaiauzite sa le dau in caz ca nu isi fac treaba si nu se comporta corect, am puteri limitate, nu am cu ce sa ii amenint la nesfarsit. "Oui, madame". Am cat de cat sperante ca sa o sa fie bine, desi is aia marii de a opta. pana acum nu am avut clasa intreaga, numai grupe de cei mai slabi elevi, ce ramanea dupa ce aia cei mai bunii plecau la engleza intensiv. Poate si de aia is mai ok. Ma rog. Imi limitez sperantele ca o sa fie super misto, sa fie macar suportabil si sa invete ceva engleza. 

Astea fiind spuse, nu cred ca ce zic eu aici sa fie o regula generala aplicabila la toata lumea. Poate altii pot sa fie asa convingatori de la inceput, poate altii niciodata, fara sa fie profesori mai putin buni pentru aia. Cateodata elevii isi dau seama repede de ce e in stare un profesor, cateodata par numai ca isi dau seama, si e bine sa ii asculti si pe aia bunii si pe aia cei mai putin buni, ca sa iti formezi o opinie corecta, cat de cat despre profesorul cutare sau cutare. Nu te poti lua dupa o singura persoana, si nu te poti lua dupa progenitura-ti, asta ii clar ca buna ziua. 

Dupa toate cartile de psihologie si despre scoala si profesori si elevi pe care le-am citit, deocamdata concluzia e ca bibilii nu invata de la profesori de care nu le place. Un profesor eficient e unul care is organizeaza cat de cat cursurile, sa fie previzibile, nici prea grele, nici prea usoare, si lasa sa se vada ca stie ce face si ca ii pasa cat de cat de ei.  Asa ii faci pe majoritatea sa iti manance din palma. Niciodata pe toti, si nu-i o tragedie. Mai am eu si niste concluzii personale, da' le tot schimb si ajustez, alta data despre ele. No bine, hai, numa' una: sa nu te lasi surprins de nimic, niciodata, sa faci mereu pe ala care o facut cu intentie. Daca nu poti, te prefaci. Daca e fara intentie, si tre' sa te scuzi, te scuzi si recunosti ca ai gresit. Gata. Data viitoaaaareeee. 

jeudi 1 septembre 2016

Iara prima zi de scoala

Am ajuns vorba directoarei, "dupa cinci ani in invatamant, puteti sa spuneti ca aveti ceva experienta si incepe sa fie mai usor". Trebuia sa o cred naibii de la inceput si sa nu o mai dau eu cu ca-s debila maxim sau sufletu' meu, ce caut eu sa fiu profesoara. 

In fiecare an e diferit, anul asta tot diferit e, dar is eu mai cool si mai relaxata. Nu am mai avut emotii din alea sa ma tina treaza noaptea dinainte de prima tura de elevi. Tot nu am reusit sa dorm, dar de caldura. M-am mai gandit eu la una doua, ca tot eram treaza, de la pe 3 pana cand o sunat ceasu, deci in principiu tot imi pica ochii-n gura, dar din alte motive. Sa nu o lungim, ca adormim. Eu sigur adorm. 

Am reusit sa ma comport exact asa cum imi faceam filme ca o sa o fac. Lista cu punctele principale care tre' discutate pe tabla, si la taiam pe masura ce inaintam. Evitatul oricarui tic verbal. Pastratul calmului in toate situatiile. Atinsul ironic cu cate o replica pe ici pe colo pe bibilii care exagerau. Era unu' care nush ce se distra in fata mea, un motiv debilut, explica la clasa ce era asa amuzant, nimeni nu pricepe, inclusiv eu,  ii fac sec "lol". Ne-am distrat toti impreuna, si au continuat sa lipeasca hartii in carnetul de corespondenta. Am zis ca la 10 si un sfert ii pauza, fix la ora aia am iesit. Le-am zis ca la si 35 ii iau din curte, la si 35 am fost afara, cu ei dupa fustele mele. Le-am zis ca dupa pauza le explic nush ce n-am priceput din orar, nu am uitat sa intreb si le-am explicat. Am mari sperante ca maine majoritatea o sa vina de la 9, si se prezinta sa faca engleza, in sala in care au stat azi. Astia si bibilii de a cincea cum ar veni, aia proaspeti. Am terminat mai repede decat de obicei, ca anu' asta am numai 20 in clasa, de obicei is cate 29-30. Aproape am tinut minte toate numele, nu-i nici unu' mega bizar, usurare. 

Unul din lucrurile bizare e ca am anul asta in a opta bibili pe care i-am avut in a cincea, am completat un ciclu intreg. Nu ca m-as simti batrana sau ceva (mint cu nerusinare), dar pot sa ii iau ca acu' patru ani, ca stiu cu cine am de-a face. Plus ca am regasit un bibil pe care absolut il adoram (desi ii singurul de a cincea pe care l-am dat afara pe vremuri, o data), anul trecut am avut-o pe sora-sa, agitata si simpatica, exact ca fraxu. Numa' mie imi place de astia doi, restul ii gasesc asa si pe dincolo, io vad in ei bucati de soare care ma fac sa zambesc intern incontinuu. Zic intern, ca daca ii extern, nu mai termina cu agitatiile veci pururi. Mai aveam doi de care imi placea maxim, da' nu i-am regasit anul asta. Aici schimba mereu clasele, nu raman niciodata la fel de la un an la altul. 

Nu mai stiu exact ce voiam sa zic. A, ca nu mai am emotii ca anu' trecut. Mi-am aranjat sala de clasa cum am vrut eu, cu postere faine, si niste flori artificiale, da simpatice, numa' trei fire de niste maci galbeni gen, ca sa ma simt ca acasa si sa ii primesc ca la mine in salon. Parca ieri le-am bagat in dulap peste vara. Abia am asteptat sa le pun la loc pe birou. 

lundi 29 août 2016

Ce-am mai condus zilele astea

...si nu numai. Am ramas ca is debila intr-ale condusului de masini, ca e o activitate pentru genii exclusiv, sau pentru cei care au un simt aparte, separat de alea clasice, stiute mie. Pana cand, dupa ceva sedinte de cate o ora si patruj de minute in Timisoara, am reusit sa simt cum ii sa se miste masina, dar sa nu moara motorul, sa pleci incet de pe loc, sa fii gata sa te opresti, sa iei curbele fara sa dai in copacii din stanga sau aia din dreapta, care aveau nenorocul sa se afle pe traiectoria pocita a autovehicului din posesie. Mai simteam si cum ii sa vrea sa ii fie schimbate vitezele si cum nu tre' a-ntaia cat timp e in miscare, ca de, ii fata nepretentioasa. Asta ca uitasem cum era cu aia pe motorina din Franta, care una-doua, baga-a-ntaia. Daca ii limita de viteze de 30 la ora, a doua. Cum pe unde ma invarteau instructorii pe mine era cam 30, nu prea am avut ocazia sa a treia much. De a patra ce sa mai zic, probabil o folosesc cand plec pe luna, sa trec de bariera sunetului. 

Cum ziceam, m-am prins de chestii pe Loganul ala 1.4 pe benzina, hai-napoi acu' la Citroenul ceva virgula ceva pe motorina. Phuai mama, ce fain pleaca numa' cu ambreiajul, si la urcus mai ales. M-am reinvatat cu ea vineri, am avut doua ore una dupa alta. M-am uitat ca un boss si in jurul meu, la semnele de circulatie, mult inainte, am anticipat, mi-o murit motorul numa' o data pe la inceput, ca de, c'est la vie. M-o tinut instructorul de povesti despre elevi, ca de obicei, si super bine conduc cand povestesc de scoala, deci eram gata sa ma duc la examen sa iau carnetul din prima, mersi.

Azi. Vine azi. Cu o mademoiselle instructor langa mine, simpatica, hai madame. Ete na, da' de unde. Ma duce prin dealurile si valisoarele si stradutele cu sens dublu de circulatie de 2 metri maxim, in sus, in jos, la dreapta, la stanga, intersectie, pietoni, cedeaza trecerea, inca o data, m-am facut de cacat. Sau era din cauza fetei, ca am eu modelul de comportament standard cu barbat in dreapta, cu miss parca nu-mi venea asa simplu sa interactionez, si nici nu se lasa asa usor amuzata ca barbatii. Mai facem o data intersectia asta. *Sa mori tu*
- Vai, abia astept, sa vezi acum ce bine ma descurc. Jbam, ma bag prea tare, cobor prea repede, nu trag cum trebe de volan, las' ca pietonul mai poa' s-astepte, ma urc pe bordura, ma stresez, transpir, mi-i cald, miss ma tot incurajeaza, io ma simt ca curu'. 
O mai facem o data. De patru ori am facut-o si nu cred ca a patra oara am trecut mai usor prin ea. 

Ajung la un cacat de semafor in panta, nici macar mare, pana ssa a ambreiaj, bag in a-nataia, sa acceleratie, trece la portocaliu. Noroc ca nu era nimeni dupa noi, numa' incepuse se ploua. A, ca si francezii astia is super nervosi cand se cacaie o masina de scoala in fata lor, de parca pe ei i-o facut Marianne direct soferi profesionisti de Formula unu cu ambreiaj lipit de talpa. Ce nu stiu ei, e ca atunci ca ma stresez ca incurc circulatia, imi moare motorul, si stau si mai mult pe loc. O sa afle pe pielea lor daca tot asa claxoneaza cand tre' sa demarez eu in panta si sa mai si ma duc la stanga dupa ce cedez trecera alora care vin din dreapta sau asa ceva. 
Cum ziceam, semafor, culoare schimbata, ploaie. Ma concentrez si reusesc sa plec mai onorabil a doua oara, si reusesc sa termin orele pe aceeasi nota cacacioasa cum le-am inceput. 

Nici pokemonu' de ostacinj de puncte de langa statia de tramvai nu l-am prins, numa unu' de 10, pe care creca il mai am de doua ori. Ca sa ma destresez un pic, am calcat tricouri si camasi o ora jumate si am facut ciorba de fasole. Ma simt la fel de de cacat da' acum ma doare si spatele de la calcat. 

dimanche 28 août 2016

De profundis. Despre romane.

Nu-i chiar asa profund cum as fi vrut, ca nu-mi prea ies clamarile fine, de lungime numa' potrivita, cu destule idei originale, indraznete si in ritmul carora neuronii sa execute sinapse impecabile. In capul meu e exact asa insa, mai ales la dus si cand nu pot sa scriu imediat ce-mi vine. Azi, de exemplu, in timp ce ma descompuneam si recompuneam la soare, la padure, ma gandeam de ce nu mai citesc eu romane. M-am intors fix de 4 ori de pe-o parte pe alta in 2 ore, si am tras concluziile urmatoare:


Eu nu mai citesc romane ca ma plictisesc. Cred ca e din cauza varstei, sau din cauza unui spleen mai care nu vrea sa plece, dar nu mai am rabdare sa stau cu unii si altii din carti si sa incerc sa ma prefac ca inteleg prin ce trec. Nu ca nu as intelege, dar de cele mai multe ori pot sa zic sutele de pagini in cateva randuri. Excesul de detalii. Asta omoara romanele. M-am reprofilat pe filme, ca acolo nu vezi decat replici si actiune, nu te impinge nimeni de la spate in trairile interne ale personajelor, mi le imaginez eu singura. Nu ca m-as uita si la filme in fiecare zi sau ceva, dar clar am ajuns sa le prefer. Pentru o metafora oarecare, o descriere de peisaj in ton cu involburarile interne ale lui x sau y, meh. Ca prin ce-o trecut / prin ce trece. Ia-l pe oricare de pe strada, si vezi ca ai toate sansele sa fi avut trairi si mai si decat alea din carti. 

De exemplu acum, am inceput "Purity" de Jonathan Franzen. Carte de 13 ore in kindle, mai am zece. Nu am retinut mai nimic, decat ca o gramada de personaje tot discuta si aia principala is cauta tatal si are o relatie bizara cu maica-sa, fiindca asa zice ea ca este relatia, nu ca ar da de inteles subtil din replici sau situatii care te fac sa te opresti sa meditezi. Ma opresc ca ma mi se inchid ochii. De somn. O sa incerc sa o termin, dar dupa cum o inceput, ii super buna pe post de somnifer. Parca vad ca insist degeaba, la fel ca la Never Let Me Go. Tot asteptam sa se intample ceva, si ma chinuiam sa tin minte cine ce-o facut, si am ajuns la sfarsit si nu s-o intamplat nimic. La film nici nu ma gandesc sa ma uit, desi daca as fi inceput cu filmul, poate as fi citit cartea altcumva. Eu n-am nici o traba sa citesc carti dupa ce vad filme, oricum nu-i acelasi lucru de la o posta. 

Ultimul roman pe care l-am citit si mi-a placut a fost The Martian. Daca nu era epopee specific americana, pompoasa la sfarsit alea alea, as fi stat cu sufletul la gura de la o pagina la alta. Macar daca ajung naibii pe Marte singura, as putea spera ca scap cu viata, daca as fi inteles ceva din partea cu biologia si programarea si mecanica din carte. Nu o sa supravietuiesc, clar, dar o sa-mi aduc aminte cu placere de cum se descurca tipul ala cu cartofii si frigul si zborul in spatiu cu naveta acoperita cu celofan. Si o sa ma enervez ca mi-am pierdut timpul cu Purity. 

The Self Illusion, a lui Bruce Hood ii faina. Acolo explica clar si limpede cum sinele e o iluzie, si de aia zic ca nu stau "eu" la soare, ci "mi" se unesc celulele cu alea din razele lui. Si ma bronzez. Am pus pozele mai sus. 




samedi 27 août 2016

Io + soare = love

Ce relatie am eu cu soarele. Ma rog, 'eu' e cam mult spus, sau putin, depinde. E vorba mai exact de fiecare celula din 'mine', care se simte ca acasa, in praful de stele originar; dupa toate intalnirile cu explicatii stiintifice a multor lucruri, minunarea constanta la fiecare vizita acasa, la soare, e si mai intensa decat la inceput, cand era vorba de doar facut de plaja. Se aranjeaza gramada de tesuturi si celule cunoscuta conventional ca 'eu', undeva mai discret, in contact direct cu restul elementelor venind de departe, din soarele ala adica, si se asista la melanjul domol dar constant, sigur si patrunzator al prafului de stele de sus cu asta de mai jos.

Imi zic ca e un exercitiu bun de pierdere a sinelui, desi nu e nici o pierdere, si castigare a celui universal, care e mai mult o recunoastere decat un act de volitie sau actiune oarescare. Si transpir, si nu mai stiu exact unde se intinde pielea mea si unde e aia a lumii.

Asta e intalnirea cu soarele pentru mine, fara umbrelute si sezlonguri si cocktailuri. Numai noi doi si restul universului.