samedi 31 décembre 2011

2011 pe scurt pe luna

Ianuarie: nu mai stiu
Februarie: am fost la Londra, mi-am luat papuci
Martie: am nascut
Aprilie: aveam doi copii
Mai: tot doi copii, desi seamana mai mult cu douazeci
Iunie: ziua mea, nu mai stiu ce am primit cadou, dar am fost la restaurant (sau nu? nici asta nu mai stiu exact). Am fost la Timisoara. Au fost o tona de grade Celsius.
Iulie: am fost la munte, asta micu inca se trezea de 10 ori pe noapte, acum parca ar fi patruzeci de copii
August: creca ala micu' a inceput sa doarma mai bine. Am fost in Bretagne.
Septembrie: a inceput scoala, a venit mama, mi-am realizat visul, era sa crap din cauza lui, am fost la restaurant (vietnamez)
Octombrie: continui cu crapatul, dar e visul meu, am fost la restaurant (francez)
Noiembrie: inspectia, bagat picioarele adanc in vis
Decembrie: scos picioarele din vis (desi erau bagate pan' la fund), reinceput un ceva care seamana cu viata normala. Philippe are doi dinti, Victor ii turbat (dar dragut). Am fost la Rouen. Mi-am luat papuci.

Concluzie: ma lasa memoria, cresc la ani si fire albe, is curioasa cat o sa ma tina sa nu ma vopsesc pe par...in rest sa auzim numai de bine! Am multi papuci...

vendredi 30 décembre 2011

48 de ore

Ne-am facut planuri de cu dinainte de vacanta sa plecam doua zile numai noi doi, joi si vineri. Nu am plecat in sensul ca nu am avut cu cine-i lasa pe ambii pizdici, deci am plecat luni si marti. Am luat-o incet catre Rouen, ca am vrut ceva la o distanta rezonabila de Paris, de preferinta cu masina, ca nu ma vedeam in stare sa fac drumuri de cu 3 ore inainte sa stam prin aeropoarte sau gari si sa asistam la greve diverse cu ocazia sarbatorilor de iarna, ca de obicei pe aici.

Am zis hai la Rouen deci, si am plecat. Am ajuns intr-o ora jumate, am facut poze hotelului de 5 stele ales de consort, si pe dinautru si pe dinafara, si am luat camera in primire. Era fara cada in baie, dar avea o sticla intre dus si capul patului si o lumina roz-violet pe care am reusit sa o stingem dupa ce am apasat pe osta si ceva de butoane, dar niciunul nu stingea clima. Din cauza de zgomot, ne-au schimbat camera, si-au cerut scuze de deranj, le-a parut rau, si ne-au mutat intr-una mai mare, mai scumpa si mai faina, la etajul unu, cu vedere la biserica. Am regretat si noi vederea la parcare, si ne-am mutat cu un oftat resemnat in noua camera. Ioi.

Orasul e din ala de carte postala, seamana cu Bruges, dar e mai mic si mai cochet. Casele sunt in stil normand, cu barne de lemn pe dinafara, colorate si vesele. Am intrat in toate bisericile si catedralele de pe acolo (cam trei cred), am vazut unde a fost arsa pe rug Jeanne d'Arc si am mancat intr-un restaurant tare dragut seara, scumpic, dar mancare facuta de mana lor, nu de a celor de la Picard. Am vizitat si muzeul de arta: aici, spre deosebire de Bruges, am asistat la un "defileu" in cinstea fecioarelor biblice si am vazut si ceva Monet, ca doar era in ton cu catedrala din oras.

Mai departe am mers la Deauville, pe plaja, am ascultat cum bateau valurile nisipul, si ne-am mirat de curajul unora care faceau surf pe niste valuri de cel putin un metru jumate. Dar batea vantul tare. Orasul parca e galeriile Lafayette revarsate in strada, o masina din trei era cu numere de Paris si pun pariu ca trei sferturi din locuitori erau de fapt saptejcincioptarzi sau -septarzi. Dragut, dar cam prea comercial, deci am trecut pe partea cealalata, la Trouville. Asta e ca un satuc, mai mic decat primul, dar mai "normal", vedeai din cand in cand mesdames imbracate cu haine de fas, nu numai de blana. Am mancat intr-un restaurant de familie, unde am ascultat ceva jazz-rock fain si meniul era lipit pe coperti de discuri de vinil. Aveau si un foc adevarat, si un curent simpatic tragea pe la picioare, erai ca intr-un salon nu prea pretentios dintr-o casa primitoare.

Plimbarea de digestie am facut-o iar pe plaja, unde am vazut o madam scaldandu-se in mare, pe cam 3 grade afara si probabil cu 3 mai multe in apa. Chapeau pentru curaj.

Ne-am relaxat cum trebe, pacat ca nu am avut raspunsul de la rectorat inainte ca sa fie farniente total, dar am facut deja planuri pentru februarie, cred ca o sa stam 2 nopti, ca e prea fain.

La intoarcere l-am gasit pe Philippe cu 2 dinti si lipsa de somn ziua, baga cate o juma de ora pe ici pe colo, dar nu plange mai mult decat de obicei sau ceva, e doar non-dormicios.

Si ceva poze. Imi place tara asta din ce in ce mai mult.

Philippe facand automasaj la dinti:


Ce pun francezii pe masa de Craciun si anul nou. De revelion o sa ne adaptam si noi cutumelor locale, si scoatem somonul afumat, ceva foie gras si macar niste langustine (usor, sa nu avem probleme cu digestia). Se acompaniaza in drumul catre interior cu sampanie, normal (si asta ajuta la digestie).

Madam care prefera baia in mare, nu in cada:

Restaurantul familial de la Touville, semineul langa care eram confortabil asezata in timp ce degustam o salata de-a casei, cu ficat de pui, sunca si branza calda de capra:


Philippe plecand ca din sageata ca Rambo catre bucatarie (nu merge in 4 labe, dar are o viteza apreciabila si asa, in coate)


Noua biserica ridicata pentru Jeanne d'Arc, o tusa de modernitate care gadila ochiul in mod placut impreuna cu vitraliile mai vechi si mai "prafuite"


Restaurantul de seara de la Rouen, la etaj. In fund era un radio din ala vechi, de trej de kile, care mergea!! Imi venea sa iau o carte si sa ma asez in fotoliul ala si sa nu mai plec.

Hotelul nostru de cinci stele, noaptea


Catedrala din Rouen
Plaja la Deauville

Biserica Saint Ouen
O strada din Rouen (in centru cam toate strazile arata asa, cochete, parca-s de jucarie)


Garguiele catedralei
Alte case din Rouen

"Street art"

Catedrala si targul de Craciun

Mostra de alt fel de "street art":
Hotelul nostru (de cinci stele) ziua:


Catedrala (mi-a placut enorm, daca ar fi sa incerc o personalizare, as zice ca e o mamzel la un defileu de lenjerie intima din dantela)

jeudi 29 décembre 2011

Rectoratul are onoarea

...de a ma informa intr-o scrisoare din data de 12 decembrie, primita ieri, ca FAC PARTE DIN CORPUL PROFESORILOR TITULARI!!!

Am deschis o sticla de sampanie (pe care am si terminat-o), am primit flori (pe care Pili inca nu le-a tras de pe masa), si mi-am luat o pereche de papuci de casa si un halat.

Si ma simt asa de usurata, de n-am cuvinte, asa ca ma opresc aici, sa mai savurez momentul (adica sa stau in cur si sa nu fac nimic, mai incolo poate o baie).

samedi 24 décembre 2011

Ze masa de Craciun

Si totusi, am facut pregatiri pentru Craciun, in sensul ca mama a trebaluit prin buca de pe la 10 dimineata pentru a infaptui niste sarmale si o placinta cu mere. Eu am supravegheat mai tanarul membru al familiei, care azi a facut greva somnului si a fost intr-o continua catarare pe diverse suporturi solide sau mai putin, urmate de cazaturi zdravene sau mai putin. Am curatat si un kil de mere.

Seara ne-am pus la masa in trei, caci juniorii au picat in urma grevei (Victor a executat-o si el, ca Philippe nu-l lasa sa doarma cu plansete diverse) pe la 8 seara, de unde am preluat stafeta cu sarmele si o sticla de vin bun, ceva din 1996, care gadila in mod placut papilele. Am ascultat povestile mamei de cand era ea in liceu si iesea seara numai cu bilet de voie de la conducerea scolii si la filme numai cu clasa. O data a prins-o mosu', care era directorul scolii, si a pedepsit-o. A purtat uniforma pana la terminarea liceului, si i se parea normal (si mie de altfel). Normala i se parea si practica agricola (si mie), si mi-am adus si eu aminte cum lucram la cules de porumb, cartofi si sortat arpagic de prin a cincea pana printr-a a opta. In rest, numai voie buna si sarme de calitate. Dovada:



PS: planta de pe masa e loctiitoarea bradului, aia de care tragea Philippe mai deunazi si-i manca frunzele.

vendredi 23 décembre 2011

L'instituteur

Magia Craciunului

Numai aia care nu stau destul in fata televizorului ca sa auda ca 40% din cifra de afaceri a marilor magazine se face de Craciun mai poa' sa creada ca exista vreo magie legata de cacatul asta de perioada in care toti se inghesuie sa cumpere de toate, ca sa aiba o "perioada magica".

Si Mosi Craciuni in care copiii cred ca sa aiba parintii umpic de liniste cu o luna inainte de "perioada magica".

Plus filmele in care neaparat ninge in noaptea de Craciun si ii" magic" de minunat, rahatul asta alb ma imbolnaveste numai cand il vad la televizor: ud si rece, intra in papuci, trece prin haine, cum naiba sa iti doresti asa ceva, daca nu esti nascut si crescut pe acolo pe unde zace tot anul si unii isi mai si fac veacul in case de gheata. Amintirile mele legate de zapada sunt de pe cand eram copil la mama si mergeam la Moldova unde toata ziua si noaptea erau catre minus dooj si ceva de grade si nu aveam cizme ca lumea in care sa nu ma ud, si scartaia sub picioare si imi inghetau mucii in nas, ca nu aveau timp nici sa iasa, se transformau in turturi instantaneu. Si fulare pe gura, si caciuli, si strampi, si izmene de bumbac, si sosete de lana, si pantaloni de fas cu dublura nush de care, de ma dezbracam intr-o juma de ora si care se uscau o noapte intreaga langa soba. Ma mai dadeam io cu sania din cand in cand, si cadeam, si imi intra zapada in cizme pe deasupra si imi erau picioarele vesnic ude.

La scoala aveam mereu o balta sub banca, pe podeaua data cu motorina si cand venea salbaticul ala de muzica de ne punea in genunchi, imi erau murdari pantalonii (creca unicii de iarna) de imi venea sa plang de ciuda ca nu aveam altii.

Si magazinele care vand, vand, vand in nestire, si Mosi Craciuni mai "magici" decat explicatia ca "uite mama, la sfarsitul anului e un moment special in care ne reunim cu totii si ne facem cadouri si mancam ca niste oameni normali felul intai, doi si un desert si poti sa te joci cu toti verisorii la un loc".

mercredi 14 décembre 2011

Am (re)testat serviciul de urgente

Testul de anul trecut nu se pune, ca Victor tusea pana vomita, l-au bagat urgent intr-o boxa si pediatrul a fost langa el in 5 minute. Ceva cu saturatie mica de oxigen, nu mai stiu exact, era naspa.

Saptamana trecuta nu am testat cand a cazut de pe balansoarul care are balanselele (sau cum le-o zice la talpicii aia) de lemn. I-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU SE MAI BALANSEZE IN SPATE ca o sa cada, si a cazut. A avut o vanataie colorata vanat-galben-verde sub ochiul drept fo' cateva zile.

Nu am testat serviciul respectiv nici cand la ora mesei sambta s-a apucat sa urle ca un nebun, ca "bobo bobo" si ne arata degetele. Avea cate o basica pe buricul fiecarui deget de la mana dreapta, dar nimeni nu a vazut cand, ce si cum. Banuiesc ca s-a urcat pe scaun si a pus mana pe plita, desi i-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU PUNA MANA PE PLITA ca face "bobo", si a facut "bobo".

Sambata seara l-am testat insa. Am sarit din bucatarie in sufragerie cand am auzit asa ca un zgomot surd, urmat de altul mai innabusit, urmat de urlete ca de pe alta planeta. Se hatzana pe fotoliul cu arc, care fotoliu se hatzana spre deliciul celor care stau normal in el, nu cu capul in jos si cracii pe spatar, desi i-am zis si raszis, in franceza si in romana, i-am urlat in cap, pe langa urechi, de la distanta, de mai aproape, de si mai aproape sa NU SE MAI HATZANE PE FOTOLIU, ca o sa cada, si a cazut. Si-a facut o gaura (faine si simetrica de altfel) exact in mijlocul fruntii, ca a dat cu capul de masa. Si cum sangele nu se oprea din scursu-i la vale, taxu l-a luat si au plecat la urgente. Dar nu erau "urgenti". Au revenit dupa 3 ceasuri, i-au pus numai un lipici si un plasture, ca era faina crapatura si nu a avut nevoie de lucru manual gen cusaturi.

Asa arata cu cruciulita de plasture in frunte, si mai pun una ca imi place cum se uita unu' la altu':



Sezonul torturilor

...nu al prajiturilor, ci al torturilor aplicate cu buna stiinta in deplina cunostinta de cauza:

1. Intrevederea cu inspectorii: ma duc in cladirea D, caut sala 14 A. La parter. Nimeni nu stie unde e. Urc la primul etaj. Nimeni nu stie de sala 14 A, acolo sunt salile cu o suta si ceva. Intreb la toti care stau in birouri cu usile deschise unde e sala 14 A. Iese unul, ma acompaniaza la alt birou cu usa deschisa pe care nu-l vazusem, intreaba de sala aia, ne zice ca e la parter totusi, langa masina de cafea. Cobor. E acolo, numai ca se cheama F 14. Normal. Astept langa masina de cafea, vine una si imi zice ca intrevederea e in cladirea A. Ma duc cu ea, urc 3 etaje din alea cat un turn Eiffel, ajung, nu mai pot respira. Intrevederea e bine, discutam "in general" desi eu aveam pregatite raspunsuri super concrete. Problema de severitate se pune in treacat, insista pe "cum ma asigur ca elevii inteleg despre ce e vorba intr-un document sonor". Zic eu ce stiu, cu discriminare fonica, clasare a cuvintelor pe categorii, facut de rezumat etc, nu prea au aerul ca apreciaza raspunsul meu, nu stiu ce sa le zic mai mult. Cum gestionez clasele eterogene. Dau din colt in colt, ca atata eterogenitate ca in clasele mele mai rar, nu mai stiu ce le-am zis, nu aveam raspuns pregatit. Dar au fost surazatori, nu am avut impresia ca-s acolo din motive pur sadice. Am intrebat cand imi dau raspunsul cu privire la titularizare, au zambit si au dat din umeri.
Normal.

2. Cadourile: dupa 9 ani de convietuire cu consortul respectiv si doi pizdici facuti dupa consultari si mitinguri varii, am ajuns la concluzia mai mult decat inteleapta ca anul asta ii mai iau 2 pulovere, ca anul trecut, ca alea vechi au intrat la apa. Mie sa-mi ia un parfum, ca nu mai am Kenzo Jungle. Nu mai am nici Kenzo Flower, da' nush daca e cazul sa insist. Nu stiu cum naiba a trebuit sa treaca 9 ani ca sa nu-mi mai fut creierii cu "ce surpriza vrea iar, de ce vrea surpriza, pe mine ma innebunesc surprizele, is nula la surprize, mereu iau tampenii care ajung pe undeva pe raftul cel mai de sus, dupa care la gunoi". Eu stiu intotdeauna ce vreau, de ce sa chinui pe X si Y sa imi ia "surpriza" cand cea mai mare placere mi-o face lucrul despre care stiu ca imi face MIE placere. Mai greu e cu parintii consortului respectiv, ei mereu zic "a, nu vrem nimic". MOR. Macar stiu sa se prefaca multumiti de orice le dai. Mie nu-mi reuseste faza asta tot timpul. De exemplu cand cumnata mi-a oferit o vaza anul trecut, fara nici un model, nimic, era ca o sticla de bere dar fara gat. Si fara eticheta. Mi-am admirat intens botul cizmelor fo' 15 secunde si am pupat-o totusi cand i-am multumit.

3. Bradul. Acu fo' sta si ceva de ani, faceam brad. Unul mic, natural, care ma enerva tot timpul, ca respectivul consort a luat el globurile si beteala, si nu se potriveau. Eu voiam argintiu si albastru, el a venit cu ceva argintiu, auriu, rosu, verde si albastru, globuri mici si mari (eu voiam numai din alea mari) si o beteala din aia lunga, care se incalceste ca un cacat, de nu mai poti sa o dai jos, ca-i plina de noduri. Statea bradul ala pana ii cadeau toate acele, constatam cu nervi moderati ca ce naspa is acele alea pe jos si ca tre' sa le strangem la un moment dat. Care ace se imprastiau si faceau carare pana afara la "loc de depozitat brazii" cand veanea momentul ejectarii pomului, dupa aia da cu aspiratorul peste tot, mai gaseam ace pana prin martie prin casa.

Anul asta insista mama, sa le facem brad, sa se bucure, sa-l punem pe masa in salon. Nici nu a terminat bine de de zis, ca sar la Philippe, care era tare linistit intr-un colt, mi se parea suspecta linistea. Am avut dreptate: manca frunzele de la planta de pe masa, dupa ce a tras ghiveciul pe rotobil. Cu o mana indesa frunze in gura, cu aialalta dadea pamantul jos din ghiveci si de pe masuta rotobilului. Uite d-aia nu le fac brad, ma duc cu ei la supermarché si se uita la aia o suta si unu de brazi de acolo, oricum al nostru nu o sa fie nici pe jumate asa de fain ca aia de la Auchan. Era unul facut din sticle verzi de plastic reciclate, draguta ideea, dar ocupa mult loc.

Am terminat asadar cu cadourile: mama vrea o pereche de Doc Martens, din aia mai scurti, Victor primeste un tren, Philippe niste cuburi de cauciuc pe care o sa i le ia fraxu, evident, eu - parfumul, consortul - puloverele, cumnatele - pulovere cu maneca scurta, cumnatii - beuturi, socrii - TBD, eu intre timp mi-am mai luat o pereche de Doc Martensi, cizme, asta pe cand eram in stare de convalescenta urmata de "retail therapy" dupa ce aflasem ca ma convocasera la interviu. Faini papucii aia, is a treia pereche pe care mi-i iau, greu as mai pune piciorul in altceva o data ce am incercat docsii. Nu ca le fac reclama, dar chiar is o chestie de treaba. Voilà, vorba francezului, de poimaine is in vacanta (sau cautare activa de lucru).

jeudi 8 décembre 2011

Ultima sedinta

P-acisilea la sfarsitul fiecarui trimestru se fac sedinte de clasa, unde se discuta cazul fiecarui elev, se completeaza buletinul de note, se fac observatii etc. Unul din etc-uri e ca elevii au o nota de comportament ("vie scolaire" ii zice, pe scurt VS), din 20: 14 puncte date de profesori (dupa 6 criterii) si 6 puncte vin de la administratie, in functie de absente si intarzaieri (justificate sau ne-).

Am inceput discutia, cu directorul si adjunctul si 4 profesori (au uitat sa dea foaia de prezenta la semnat, dar na, poate vin maine cu ea. Sau se bazeaza pe memorie). Se uita adjunctul la observatiile dirigintei, si ii zice diplomatic ca are cea mai mica nota de VS din scoala. Pai da, ca car ca mar, nu stau in loc, is nush cum alea alea.

Luam cazurile unul cate unul: brazilianca. Foarte buna, invata bine, e desteapta, motivata, serioasa, o felicitam? No. Nota de VS ii de 13. Adica diriginta ii daduse 13-6=diferenta. Tacere stanjenitoare, diriginta zice ca nu renunta la nota, ca atata merita, sa faca mai bine trimestrul urmator. Moldoveanca. Foarte motivata, invata bine, franceza e din ce in ce mai buna, nimeni nu are nimic cu ea, numai de bine. O felicitam? Ntz. Nota de VS ii 13,2. Incepe directorul sa rada, cum naiba i-a iesit femeii cu virgula. rade asa de tare ca i se face un carcel la spate. Continua sedinta in picioare. Toti radem de numa', mie mi-au dat lacrimile. Dau sa scot un mar, se uita directorul urat la mine "vai, dar nu o sa incepeti sa mancati la SEDINTA!". Bag speriata marul la loc.

Continuam: columbianca. Perfecta, vorbeste o engleza de calitate, comportament exemplar la toate cursurile, stie matematica, joaca badminton si tenis de masa super bine, franceza nu-i chiar OK ca sa fie integrata 100% intr-o clasa normala. O felicitam? D-apai cum, nota de VS ii 12,1. Iar cu virgula, hihihi hahaha, ii perfecta dar diriginta i-a dat doar 6,1. Pe profa de mate o apuca un carcel la umar. Intre timp, carcelul directorului era pe vindecate, putea sa stea pe scaun normal. Eu jinduiam dupa marul ala de parca era ultimul lucru de pe pamant.

Am incheiat sedinta ca o sa fiu prezenta saptamana viitoare, ca nush cum se face ca din cei doi romani care au venit acum, unul nu scrie mai deloc. Sunt frati, nu-i nici un an diferenta intre ei, unul scrie normal pentru varsta lui, alalaltul are nevoie de 5 minute pentru un cuvant de 5 litere dintre care 4 nu-s bune. Au cam 15 ani. Nu impreuna.

Na, si cu asta s-a terminat trimestrul "administrativ", urmeaza sa dau buletinele de note cu diriginta clasei de straini, sambata, de la o ora pe care mi-e si frica sa o pronunt: 8h30. Iar trezit la 7 fara un sfert dimineata, SAMBATA, iar plecat cu nenorocirea aia de tramvai, iar La Défense, iar autobuzul, iar iar iar.

mercredi 7 décembre 2011

Cum se fute o amenda in tramvai

...de catre idiotii de controlori la nenorocitii si hotii aia de calatori, 'tu-le muma undeva de jmekeri care profita de sistem. Deci.

Trupa de controlori era deja in tramvai, ii vedeam in geamul din fata mea, ca am prins looooooooc pe scaaaaaaaun!!! I-as fi vazut si din picioare, dar asa i-am studiat mai bine: unul mai miculut asa, cu un cercel in ureche, semana cu Tom Cruise, alalalt cu un artist pictor cel putin, daca nu chiar sculptor, nu foarte inalt, cu ceva plete si barba intr-o dezordine calculata la milimetru. Amandoi in costumele alea de RATP, gri-verzui si cu gecile albastre cu dunga verde. Restul erau mai incolo.

Ajung ei la vecinul din stanga. Dialog.
Tom: - Buna ziua, va rog sa prezentati titlul de transport la control.
Calatorul: - Buna ziua. Ii arata cardul de transport. Tom il verifica la aparatul de verificat cardurile.
Tom: - A, imi pare rau, dar aveti abonament integral pentru zonele 1 si 2, aici suntem in zona 3.
Calatorul: - A, da (?). Mutra jenata, dar nu la maxim, se vedea din prima ca stia foarte bine in ce zona se afla.
Tom: - Da, uitati (ii arata banderola de deasupra usii), aici suntem in zona 3, zona 2 e pana aaaaici.
Calatorul: - Stiti, e prima data cand iau tramvaiul in directia asta (mda, il "cred"), si nu mi-am dat seama.
Tom: - Nu-i nici o problema, amenda e de 25 de euro. Platiti cu cardul?
Calatorul: - Da, cu cardul. Ia masina de la Tom, tasteaza codul. E frig rau azi, parca a si inceput sa ploua.
Tom: - Aveti dreptate, azi dimineata a fost mult mai bine, cred ca vine iarna.
Calatorul: - Pai e cazul, suntem in decembrie, nu? (pe un ton glumet, in timp ce ii intinde inapoi aparatul)
Tom: - Asa e! Va doresc o zi buna, la revederea doamnelor si domnilor, calatorie placuta in continuare!

Pictorul - sculptor saluta si el din cap, pleaca. Asa le trebe, idiotii, sa mai ia tramvaiul fara sa plateasca, ii fut io pe unde nici in vis n-au visat.

samedi 3 décembre 2011

Lene mare

Dupa ce timp de 5 ani m-am tot plans ca frecam la vase cu mana in chiuveta, acu' avem masina de spalat vase. Mi-i lene si sa pun vasele in masina, stau pe bufet pana a doua zi cand vine mama si le baga ea. Minunile tehnicii.

Sezonul miracolelelor

De doua nopti, dorm. Adica ma pun in pat la ore varii, si ma trezesc la nu mai variu decat 7 dimineata, fara un sfert in zilele de scoala. Se simte altfel.

La scoala pustanul ala de a patra de nu facea nimic numai scandal, sta cuminte ca o icoana de o saptamana (3 cursuri). Joi i-am pus un cuvant bun in carnet, am refuzat politicos pupatul oferit in timp ce sarea in sus, si vineri i-am day un 8/10 ca a facut un super dialog cu colegul, na, nu ireprosabil, dar fata de nimicul de pana atunci, a fost ca un nush ce aproape perfect.

Ceilalti de a patra sunt hotarati sa saboteze cursul: nici unul nu tace din gura, nu fac nimic, pur si simplu sunt 32 de prepuberi cu creierul vraieste care fac pe nebunii. Is curioasa unde te invata sa remediezi situatii din astea, inainte de a face cu ei activitati "comunicative, culturale si lingvistice". Am incercat cu controale pentru cei care vorbesc, ca le-am zis ca daca tot nu tac din gura inseamna ca stiu foarte bine ce facem si au timp de un control sa-si mai mareasca notele. Vorbesc in timp ce scriu la controalele alea mai acatarii decat inainte, au niste note de cacat, dar tot nu tac din gura. Joi am facut un raport, au luat la administratie patru dintre ei, si adjunctul mi-a zis ca gigi ala care zambeste dintr-un colt al gurii cu o insolenta de-ti vine sa-l iei la palme insinctiv, la fel a facut si acolo. Cand s-au intors vineri, a fost si mai rau. Asta pe langa gigina care poarta tricouri cu spatele gol, de i se vad cele mai tainice cusaturi ale sutienului, care e de o prostie fenomenala in rest. I-am amenintat ca tot ce o sa facem o sa fie in scris si notez, iau numai lucrarile alora de vorbesc. Sa vedem ce-o sa urmeze.

Aia micii s-au calmat cu controalele, pot sa fac ceva cu ei si lunea. Tot cu mine stau in pauza (vreo 3-4 in fiecare zi), mancam biscuiti cu ciocolata si vorbim despre emisiuni de la televizor.

Intre timp rectoratul mi-a trimis o scrisoare recomandata cu aviz de primire, pe vechea adresa, noroc ca mai avem o saptamana din contractul cu posta de retrimitere a scrisorilor la noua adresa. Zice scrisoarea sa ma prezint la ei intr-o saptamana, in legatura cu titularizarea. Cred ca vor sa discute cu mine, ca raportul tutoresei a fost OK, al directorului la fel, numai minunea aia de inspectoare m-o fi descris ca pe un monstru.

Io zic ca pentru un sfarsit de noiembrie - inceput de decembrie, am atins cota normal-suportabila de miracolele.

mardi 29 novembre 2011

Cat inveti, traiesti

De cand cu mutatul asta al nostru in zona tramvai mai putin zona metrou, am dat si de autobuze. De buna voie si nesilita de nimeni, in afara de imprejurari, am inceput sa ma constitui in calator cu autobuzul (ala de la lucru nu se pune, ca-i direct, e un fel de apendice al tramvaiului).

Ultima experienta bleah a fost asta vara cand m-am dat jos cu doua statii dupa a mea, ca nu am stiut unde sunt exact, si mi-a fost rusine sa intreb ca unde sa ma dau jos. Dupa aia mi-a fost rusine sa intreb pe strada pe unde sa ma duc ca sa ajung unde vreau, am asteptat nush cat sa termine consortul sedinta ca sa ma ghideze telefonic. Da, da, stiu, asa-s eu, incerc sa remediez.

Saptamana trecuta, dupa chestia cu inspectia, trebuia sa iau autobuzul sa ma duc la nush ce "formation". Statutul de turist de care imi era atat de rusine nici ca si-a mai facut simtita prezenta, m-am urcat in autobuz, am constatat ca statia mea era terminus minus unu, am stat linistita pana am trecut de pod, si intreb daca mai e mult pana la statia mea. Trei (TREI) oameni au sarit cu gura sa imi explice ce si cum, ba am si dat de liceul unde trebuia sa ma prezint, ca o madam a fost extra saritoare si mi-a zis ca e chiar perpendicular pe strada paralela cu aia a autobuzului.

La intoarcerea de la liceu la scoala mea am luat doua autobuze: primul OK, ca terminus si cand ma urc, nici nu ma chinui sa vad unde tre' sa ma dau jos (ca avusesem o convorbire cu un monsieur de la sindicat, si iar mi-am pisat ochii) ci ii zic soferului sa opreasca la cutare statie. Stau jos in spatele lui, cand ajungem imi face semn, imi ureaza o zi buna, si imi zice si unde e statia celuilalt autobuz. Ma urc in el, ii zic soferului sa se opreasca la statia mea, se opreste, imi ureaza o zi buna. Fantastic.

Azi, la fel, reusesc sa ma urc in el, ii zic soferului sa se opreasca la statia mea, si cand ajung il mai si intreb unde e statia pentru intors. Imi zice sa il iau din acelasi loc, sa stau pana la terminus, ca lucrau pe strada si ajungeam mai greu pe jos. Incredibil. La intors il iau, explic situatia, noul sofer imi ureaza o zi buna si constata ca e frig afara. Monumental.

Deci a ajutat la ceva si inspectia aia: sa ma deplasez cu autobuzul.

dimanche 27 novembre 2011

Life lessons one shouldn't fail

  1. Life is not fair—get used to it!
  2. The world will expect you to accomplish something before you feel good about yourself.
  3. You won't be a vice president with a car phone until you earn both.
  4. If you think your teacher is tough, wait till you get a boss.
  5. Your grandparents had a different word for burger flipping—they called it opportunity.
  6. Before you were born, your parents weren't as boring as they are now. They got that way from paying your bills, cleaning your clothes and listening to you talk about how cool you thought you are.
  7. In some schools they have abolished failing grades and they'll give you as many times as you want to get the right answer. This doesn't bear the slightest resemblance to anything in real life.
  8. Life is not divided into semesters. You don't get summers off and very few employers are interested in helping you find yourself. Do that on your own time.
  9. Television is not real life. In real life people actually have to leave the coffee shop and go to jobs.
  10. Your school may have done away with winners and losers, but life has not.
Love number 1 and 6, and parents / teachers should definitely take a second and ruminate number 7.
From Psychology Today.

samedi 26 novembre 2011

Apogeul plangerii

Ca tot am inceput cu ele "in public": in clasa de straini mi-au aciuat o moldoveanca, doi romani, doi brazilieni si un polonez care nu vorbesc o boaba de franceza. Ma inteleg cu ei in felul urmator: cu moldoveanca si romanasii in romana, cu brazilienii, nu, cu polonezul o pun pe moldoveanca sa ii traduca in rusa ce are de facut. Unul din romani scrie de parca ar fi in clasa intai, alalalt in a doua, o litera de mana, trei de tipar, nici un cuvant in engleza nu-i scris cum trebuie. Polonezul mai mult nu intelege (sau se face ca nu intelege) ce are de facut, si la sfarsitul orei nu are mai nimic in caiet.

Asta dintr-un total de fo' 10 elevi, dintre care draguta din Coasta de Fildes pronunta in engleza cum se scrie, dar e simpatica, lucra de numa, insa nu-i reuseste mai nimic. Face cursuri de a treia in paralel, ca dupa un an cica musai sa ii integreze in ceva clasa conform varstei lor. Deci acum am 4 nivele pentru care tre' sa pregatesc cursuri, ca alea de a sasea nu le mai pot face cu curcubeul asta de nationalitati exotice. Asta pe langa cele doua brazilience care vorbesc engleza (aproape) la fel de bine ca mine, care fac lecturi de a treia, si de care tre' sa ma ocup in paralel.

Si creca ma paste o infectie urinara ceva, ca am febra si ma dor rinichii, a trecut ceva timp de cand faceam cam 2-3 pe an din cauza oboselii, acu vad ca revin cu succes. Si ex-biroul meu, la 2 statii de tramvai de mine, o duce bine, mersi...vacooooooooo

Io vs sistem 0-1

Acu 10 zile am fost "supusa" unei inspectii din partea rectoratului. M-au anuntat cu o saptamana inainte, trebuia sa le fac un proiect de secventa in detaliu, plus fiecare cuvant pe care urma sa il zic la cursul inspectat. Am lucrat la cacatul ala 2 zile jumate, plus descrierea clasei, plus activitatea finala, plus instructiunile pentru activitatea finala, bref, un dosar cat China, pentru 6 cursuri. Cu documente anexa cu tot, imprimat in culori de catre consort, in dublu exemplar, ca cine stie, impachetat intr-un dosar mov-deschis, ca nu am gasit in cateva zile unde sa o leg, sau cum pula mea ii zice la cand ii pui un arc din ala de plastic si coperti transparente.

Inspectia a fost la aia micii, cu cazurile particulare de copii cu nevoi speciale (nu intru in detalii), care nu stau in loc mai mult de 5 minute, pentru care ar trebui inventat un cuvant foarte amplu care sa descrie cantitatea de povesti pe care o produc intr-o ora de curs. Cum mai ziceam, imi sunt dragi, dar cand depasesc masura, ne suparam. Lunea inainte de inspectie a fost un cosmar, am zis sa ii tin mai din scurt miercuri, ca auzisem din stanga dreapta (ca nu zice nimeni nimic oficial) ca tre' sa tii bine clasa, sa fie cuminti alea alea. Beeei, si nu ii las sa povesteasca mai de loc (apropos, a sasea de ii are tutoreasa mea stau cuminti fara sa zica un cuvant toata ora), o cert pe una ca pe la sfarsit scosese o carte in franceza si citea neperturbata de eforturile mele de a-i face sa lege mai mult de doua silabe, pe unu altu' ca nu copia cum trebe de la tabla etc. Beeei, si ma ia asta la suturi cand termin ora cu ei, ca uite cum ma port cu ei, ca urlam la saracii copii, ca ce daca povestesc, ce daca citesc carti, nu-i grav, dar eu...cum ma port eu alea alea. Am stat in picioare si am ascultat-o cum ma facea cu cacat cam trei sferturi de ora, dupa aia cum imi tranteste ca oricum cursul nu a fost conform metodologiei actuale, ca n-am inteles nimic din metodologia asta, ca nu trebuia sa le zic ca a treia persoana singular ia un "s" (dupa ce l-au auzit pe CD), ca trebuia sa le zic "sa emita ipoteze asupra s-ului aluia" (ii si vedeam pe astia de unspe ani cum sar cu ipoteze, cum ca vine din engleza veche, o reminiscenta de la nush care mare transhumanta lingvistica, cum pula mea nu mi-a trecut in cap sa ii solicit intelectual in felul acesta de vaca d-aia).

Si imi vine mie un gand asa pe cand o ascultam si imi mai si pisam ochii, uitandu-ma la dosarul mov-deschis pe care nici nu l-a deschis, ca ce dracu' m-o apucat pe mine sa ma fac profesoara, sa imi fut toate weekendurile cu planuri de lectie, nu puteam sa stau naibii pe curul meu la cafele si cantina si tabele excel, si cate un meeting pe ici pe colo.

Acu' mai tre' sa depasesc momentul post-inspectie: sa incerc sa dorm noaptea, sa nu ma mai uit la fiecare madam si sa ma gandesc daca ar putea sa fie inspectoare sau nu, sa ma duc totusi la medicul de familie si sa o iau mai in serios, ca pula mea, singuri profii, singuri, da' nici in halul asta.

Nimeni nu stie cand o sa vina rezultatele juriului, in decembrie cica, daca nu ma titularizeaza, ma apuc sa caut ceva decent de lucru, care pasiune ma cac in ea daca imi macina neuronii unul cate unul pana ajung sa nu mai ies din casa, sa visez numai cursuri si inspectori isterici. Ce-si face omul cu mana lui, stupiditate absoluta se cheama (ex-biroul meu e acu' la 2 statii de tramvai de noi...). Mea maxima futu-i maica ma-sii de culpa...idioato!

mardi 8 novembre 2011

Sapte luni jumate

Era sa zic ca nici nu am bagat de seama cand a trecut timpul, dar am bagat mult si bine. Numai ca de sapte luni jumate incoace, viata in patru pare mult mai naturala decat in trei, asa ca nu ne mai luam de cap cu maini si picioare cand creste temperatura la patruj' de grade, cand nu mananca, cand nu termina biberoanele si altele. Temperatura mare? Paracetamol. Tuseste si respira greu? Plecat la cabinet urgent, fara intrebari suplimentare. Bronsita? Kinetoterapie respiratorie, 5 sedinte de stors mucii in 5 zile. Tuseste noaptea? Supozitor. Tuseste ziua? Inhalare. Inhalarea il agita ca naiba? Nu-i nimic, sta la desene. Se strica matza-lampa de noapte ? Deschidem lumina la baie. Nu isi pune hainele noi? Nu pleaca la parc. Constipatie? Apa cu magneziu.

La capitolul vocabular, constat o imbogatire de pe o zi pe alta, mai nou face "fraze" de cate doua-trei cuvinte, de tipul "mama, taci, mimic (= nimic)", "mami, mimic", "dada, mimic", "nani, mimic", "papa, mimic". Zice mai multe cuvinte in franceza decat in romaneste, dar in acelasi timp sunt mai usoare: couche, nu scutesc, manteau nu haina, pantoufles nu papuci de casa, pomme nu mar, Pili nu Philippe, Iaia nu Ioana etc. Azi Totorolu' a mancat pentru prima data intr-o juma' de an ceva nou in afara de paste, cartofi, orez, supa: mazare cu pui.

Pili nu mai prea vrea biberoanele de seara, tre' sa amestec laptele cu cereale si sa i-l dau cu lingurita. Ieri a tusit cu chestia aia in gura...da, de doua ori...da, pe mine. Baga soamne de la 8 seara pana pe la 7 jumate, dimineata de la 9 jumate la 11, la pranz de la 1 pana pe la 3 jumate. Seara nu mai doarme, se agita, adica tre' sa il tin in brate sa ma plimb cu el. Nu pot sa il tin in brate punct sau sa il tin in brate pe canapea, numai in picioare si plimbat. Azi s-a ridicat in genunchi pe parcarea lu' fraxu, sa caute nush ce elicopter, nu prea am savurat momentul ca s-o aruncat mai marele pe el: "Pili! Nu! Bêtise! Mimic!".

Cam in ritmul asta au trecut cele sapte luni jumate de cand a venit Pili la noi (somnul il executa ca la carte numai de vreo doua luni), parca incepem sa mai respiram un pic (in afara de cand sunt bolnavi, cam o saptamana pe luna in medie, am facut ceva calcule, in afara de vacanta, cand au fost amandoi bolnavi tot timpul). Acum numai asta mai recentul ia antibiotice, si Victor inhaleaza nush ce spray pentru astm. Eu zic ca nu-i chiar asa de rau.

Am gasit o poza de-a mai marelui la 7 luni, si de-a mai micului la 7 luni.

Doi ani si ceva:

Sapte luni fara o zi:

Vic la 7 luni fix:

La 7 luni fix, in acelasi carucior:

dimanche 6 novembre 2011

Mama vitrega a cartilor

Ce-mi placea mie sa ma duc la biblioteca. Era una mica la Alba, avea salile un pic mai mai decat sufrageria noastra, dar mirosea asa de fain a carti, de as fi stat acolo zi de vara pana-n seara. La sala de lectura nici nu indrazneam sa visez: tin minte ca am cautat nush cat timp o carte pe care sa o cer "la sala", ca sa stau pe scaunele alea cu spatar inalt si sa o rasfoiesc pe mesele lungi, acoperite cu catifea rosu inchis, mai gaurita pe ici pe colo pe la colturi. Nu voiam sa le dezamagesc pe bibliotecare, cerand ceva "slabut", sau "nu de nasul meu", ca aveau niste priviri infioratoare, mai ceva decat secretarele de la scoli. Nici nu stiam cum se tine o carte in mana cand citesti la masa, eu citeam in pat, sau in cur, cu ea pe o perna. Ii mai si indoiam colturile paginilor in semn de oprire temporara. La sala am luat o gentuta cu mine in care varasem un caiet, ca sa notez pagina unde ramasesem. Am citit "Arta Conversatiei" de Ileana Vulpescu. Atat de impresionata am ramas de "sala" aia ca, spre rusinea mea, am uitat cu totul despre ce era vorba in carte. La biblioteca am avut prima data revelatia faptului ca ii fain sa alegi ce vrei tu si sa ai de unde alege.

Aici am fost la François Mitterand cand pregateam concursul: au o tona de sali de lectura, cu mese de lemn, neacoperite de nimic si lampi verzi, ca alea de biliard. Au si niste leduri care se aprind cand iti vin cartile, pe care poti sa le comanzi inainte, pe internet (dar nu merge) sau cand ajungi, si te pui sa le astepti. In genere, ti le aduc destul de repede. Nu am fost chiar asa de impresionata ca de aia de la Alba, poate un pic mai speriata de vigilii de la usi care te controlau ca la aeroport, si de scarile rulante de cel putin un kilometru. Pe jos aveau mocheta visinie, si toata lumea vorbea in soapta. Dupa vreo 5 vizite am indraznit sa caut si eu carti in "libre service", dupa ce-am meditat profund la unde naiba sa le caut dupa cote. Mi-am dat seama ca sistemul e perfect logic (te trimitea exact la cartea ta), dar atat de alambicat, ca acu' n-as mai putea sa o iau de la capat fara o repriza de meditate inainte.

Cu astea-n cap, ma uitam eu mai deunazi la teleu la o emisiune despre biblioteca Sainte Geneviève: am stat si m-am uitat cu rasuflarea taiata. Toate detaliile dinauntru au fost gandite pentru cititori. Arhitectonic, structura vorbeste fara ascunzisuri despre intentia "parintilor" ei, nici un material nu-i rusinos, desi ziceau ca prea multe elemente de fier te fac sa te crezi intr-o gara. Detaliile sunt infricosator de...detaliate, chiar daca la zeci de metri de la sol, unde nu le vede nimeni cu ochiul liber. Bibliotecarii au niste scarite minuscule in spirala, unde incap doar daca isi pastreaza o silueta de invidiat. Tot ce nu e carte, e ascuns in spatele paravanelor, tot ce nu e cititor, se plimba prin spatele lor. Scaunele au spatarul destul de scurt, ca sa "taie" spatele, dupa ceasuri intregi de stat cocosat pe mese. "Stiinta la indemana tuturor" (ma rog, mai intai la a barbatilor, dupa aia la a femeilor - studente straine, ca sa nu poate intretine relatii "nedemne" de o biblioteca in incinta ei).

Povestesc toate detaliile astea tehnice ca sa ascund o anumita neindemanare in a descrie starea pe care am avut-o cand ma uitam la ce faina chestie e biblioteca asta. Admiratie e putin spus, mai mult o mutenie si o dorinta de a intra si eu acolo, printre bibliotecarii in halate gri si cititorii de toate felurile, si sa ating mesele alea, si coloanele de piatra, sa simt cum miroase si care-i "sentimentul". Sunt putine locuri unde m-am simtit bine in viata mea, bibliotecile sunt cred pe primul loc (si garile...cred). Nu ca as fi profitat eu din plin de stiinta aia la indemana mea, dar imi place sa ma simt covarsita de ceva mai mare decat mine, care nu e nici amenintator, nici nu te judeca, ci asteapta cu rabdare sa fie descoperit, daca vrei, bineinteles. Daca nu, ea tot acolo sta, cu o demnitate amabila as zice, si sunt sigura ca daca ar putea executa o actiune vreodata, primul lucru ar fi sa zambeasca, asa, nonsalant si atotintelegator, dintr-un "colt al gurii".




jeudi 3 novembre 2011

S-o terminat vacanta-n Franta

Mi-am terminat si eu calmantele pe care le luam in loc de somnifere, ca ma trezeam (trezesc) pe la 3 noaptea si de atunci pana suna ceasul numar oi, sau alte bestii, de am ajuns sa nu mai stiu "pronunta" numerele atat de departe de infinitul pozitiv am ajuns. Acu ma multumesc cu ceva pastile cu valeriana care miros a pipi, dar cica tre' sa le iau o luna. Le iau de o saptamana si in afara de un gust infect nu constat alte chestii iesite din comun.

Continui cu Magnebe6le, ca poate ma destresez, ca-s stresata, si cu inca unele cu B6, ca de la stres imi cade parul, si mai iau si fier, care ma constipa. Din cand in cand mai iau si laxative, sa ma deconstip. Ce mai iau, ce mai iau...a, niste picaturi de somn de mi le dadu un medic acu 2 ani cand iar eram stresata si nu puteam dormi, au expirat de 2 luni, dar te mai uiti... mere? mere.

Iar m-am apucat sa nu mananc, dar nu am timp, la scoala am cate doua ore jumate pauza joia si vinerea, dar am chestii de facut si nu vreau sa firmitesc paine pe tastatura, deci la un moment dat o dau pe apa si mar. Am cinjcinci de kile si tot un metru saptejcinci, cat aveam in liceu, toti nadragii cad de pe mine. Incerc sa mananc in weekend, dar cateodata mi se face rau cand mananc, deci contez clar pe urmatoarea vacanta sa ma apuc sa ingurgitez normal.

Azi 3 pici de a sasea au stat cu mine in pauza, un ceas, sa ii fac sa repete nush ce, am tot repetat, mor de dragul lor, sunt asa de faini cand povestesc detalii despre viata lor cu toata increderea, si le iau asa de in serios de parca ar fi primii si ultimii care trec prin "aventurile" alea. Este unul care seamana cu Victor, blondoran si buclat si slabut, la fel de agitat, dar cand ramane la urma cu mine, parca-i altul, se transforma in cel mai genial si dragastos pui de gaina, iti vine sa il iei in palma sa-i sufli in cioc atata-i de dulce.

Gagicuta care a stat cu el si inca unul imi zice cu o naivitate dementiala, dupa ce se uita pe orarul meu: "vai ce dragut, aveti numai ore de engleza". Prima data am crezut ca glumeste, dar nu, era pe bune "invidioasa" ca fac numai engleza. I-au explicat colegii cum vine cu orarul, si a "inteles" pana la urma.

Unu' mai mic si mai gingas de a patra imi zice azi, dupa ce l-am certat ca nu tacea din gura "oui, maman".

Cand ma striga unu' altu' "teacher" parca creste inima-n mine: nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa fac ce am visat sa fac o viata intreaga. Nu m-am simtit atat de profund impacata si multumita de cand i-am nascut pe bibili si i-au pus pe mine. Credeam ca o sa imi pis ochii, cum faceam inainte cand ma uitam pe la teleu la cate una care nastea, dar nu, a fost un moment atat de perfect la locul lui, parca il cunosteam dintotdeauna, incat am ramas fara cuvinte si fara sentimente. Numai bebeul.

Si acu' inapoi la lucru, cica ma titularizeaza in decembrie. Pana atunci mai am doua cursuri unde ne pune pedeefuri teoretice ca sa invatam cum sa facem practic o lectie, si ni le mai si citeste, de parca am fi chiori. Fain. Dupa patru zile de pedeefuri din astea de la 9h la 16h cu un ceas pauza, ei zic ca stagiarii pot sa fie profi. Fara sa puna mana pe un creion sa scrie niste activitati la un "listening" sau "reading", doar asa, ne fac "din cuvinte". Magnific, nu?

mardi 25 octobre 2011

O venit vacanta-n Franta

In penultima zi de scoala era sa fac apoplexie urmata de moarte clinica: aia de a patra au fost...normali: au ridicat mana, au rapuns cuminti, au invatat lectiile, au stat ca niste oameni cu scaun la cap toata ora. In ultima zi de scoala am zis ca le servesc eu o apoplexie urmata de moarte clinica, parca aveau o tona de scarmuci in cur, cand a sunat, deja jumate erau pe hol.

M-am certat cu unu' de-a patra ca i-am scris in carnet ca nu copiase lectia cum trebe, desi insistasem sa scrie tot, cu fonologie in rosu, nu a facut nimic. Nu ca ar fi un geniu care stie sa zica "married" si "lived" de unu' singur, ca m-am saturat de "maried" si "laived", cu accent pe ultima silaba, normal. Mai si il apuca pandaliile, ca "fais ton truc de meuf, putain, mets ton mot" samd. Raport urgent la directorul adjunct, dupa consultarea cu diriginta lor. Numa' nervi. Noroc ca mi-am uitat geanta cand am iesit val vartej de prin scoli, hai inapoi din statia de autobuz, am scapat autobuzul, am stat inca un sfert de ora dup halalalt, am ajuns acasa cu 45 de minute mai tarziu, ca normal, in primul tramvai nu am incaput.

Imi zisese mie tutoreasa ca tre' sa ii iau incet, cu chestii de baza, da' cine naiba sa isi inchipuie ca dupa 7 sau 8 (ooooooopt) ani de engleza nu stiu NIMIC. Cand zic nimic, e nimic. Nu ar putea nici sa strige ajutor daca vreodata au nevoie, cine ar sari urgent la unu' care striga "eeelp"?. Fac eu niste intebari cu ei, la trecut, si dupa cam patrujcinci de minute, ala din fata mea ma intreaba "ce-i aia 'did'?". Reexplic, cu exemple, conchide "j'ai rien compris". No bine.

Sambata am dormit de la 9 dimineata la 11 si dupa aia de la 1 la 3. Seara la opt jumate sforaiam. Duminica, dupa meci, ca nu am putut sa ratez mutra consortului de "na, iar am luat-o-n gura ca niste falnici franceji ce suntem" am mai tras o tura de la 2 la 4. Luni, siesta la pranz, ca piticu' are bronsita, deci duminica noaptea am fost de servici la sters muci si tinut respectivul in brate vertical, ca orizontal isi scuipa plamanii. Azi mai putin.

Ieri am avut meci si cu Victor, ca isi gaseste niste momente cheie sa faca tampenii, de exemplu cand ii dau biberonul lu' fraxu si nu pot sa ma misc. Dadea in sus si in jos de butonul de la calorifer, si eu urlam linistita la el de pe fotoliu. Imi face semn cu mana ca "stop" si din gura "taci, taci, nimic". Nu stiam daca sa rad sau sa continui cu urletele, asa ca l-am pus pe ala micu' pe jos si l-am tras de langa calorifer. S-a dus la usa si a inceput sa o tranteasca de perete. Si tot asa. In continuare avem meciuri cand sa isi puna haine noi: nu vrea, se tavaleste pe jos, urla ca nebunul. Nu ca as vrea eu sa ii pun nu stiu ce, i-am luat exact aceleasi polare ca anul trecut, nu vrea si pace. O lasa mai moale cand zic ca is de la varu-su, Cayden. Tot vine acu' de la "Cay". Asa am putut sa ii schimb papucii de casa si sa il fac sa poarte fular, ca la cat tuseste si alearga, daca nu are fular putem merge direct la doctor dupa ora de "relaxare" in parc.

Acu' asta micu' face greva somnului, urla preventiv cum ma apropii cu el de camera, m-am intors deja din drum de trei ori. Si asta e doar inceputul "vacantei". Noroc ca nu-i lunga tare.

dimanche 16 octobre 2011

Getting your message through...

in the most spare-your-audience-some-time-friendly fashion, or other ways.

Other ways: you have something to say, you believe someone gives a damn about it and it is worth discussing it for more than 5 minutes. In the end, you hope your audience will do something about the topic they have just heard and that it will stay with them for more than the time it takes to turn around and see to their own business.

You have to be neat and tidy, yet straightforward and precise, so that you hit the right chords. You can start by building a thesis statement, which contains the subject of your speech/discourse. You then should prepare at least 3 topic sentences, to develop the subject in more detail. Examples and illustrations should follow each topic sentence, to gain credibility and convince your audience you're not just ranting away.

The conclusion should reiterate the thesis statement, but in a slightly different manner so as to open new ways of pondering over things.

...OR you can just tell the truth. See Dexter's speech following Batista's gibberish about religious matters:

"Look, I know this is a little bit basic, but how do we know there really is a God?" Dexter asks, "you know, so I can explain it to Harrison."

"Honestly, when you really get down to it, it's all about faith," Angel says. "It's something you feel, not something you can explain. It's very hard to put into words."

Dexter in his head: Because it makes no sense.

Dexter aloud: "Thanks, Angel. You've really made it all much more clear."

vendredi 14 octobre 2011

Probleme tineresti

Am un fatfrumosgreuceanuharapalb intr-una din clase, cu un cap mai mare decat mine, daca il vedeam pe strada ii ziceam mesio nu alta. Mai, si are tanarul asta plin de probleme, nu stiu ce, dar face pe ala care duce toata lumea asta pe umeri si inca fo doua planete. Si gagica aia care nu tace din gura o secunda (nu aia cu tzatze mari) ii tot ia apararea, si aproape ii dau lacrimile cand imi zice sa nu ii scriu aluia in carnet ca nu face nimic numai se scarpina pe gambe la ore. Sa-l mai iert o data.

Mereti, mai tinerilor, cu problemele voastre d-acisilea. Asa li se pare de interesant ca li se despart parintii sau mai stiu eu ce cacat care ii face "mai deosebiti" si surfeaza pe valul asta cu nesimtire, chiar daca in fond nici nu-i intereseaza de parinti. Isi arata slabiciunile exact atat cat sa le intrevezi dar nu mai mult, sa le tot plangi de mila in secret, ca stii ca are o problema, dar "nu o face cunoscuta". Nu o pula. Se da el mare scula pe bascula si pleaca de la ora ca i-am cerut sa imi arate carnetul cand intra in clasa, ca asa daca nu il are se duce sa ia hartie de la aia care ii dau hartie, si eu il pun in intarzaiere. Daca il las fara carnet, si am nevoie de el in ora, tre' sa il trimit cu un alt elev sa ia hartie cum ca n-are carnet de la aia care ii dau hartie ca nu are carnet. Am zis ca e mai scurta prima varianta si mai putin deranjanta, plus ca la trei intarzaieri au o ora de pedeapsa. Si iac-asa cand i-am cerut carnetul s-a ofensat public si a plecat catre iesire, aratand cat e el de nervos pe "sistem" si cum isi baga piciorul in reguli. Azi era convocat la aia care ii cearta pe elevii nesimtiti si nu a venit la scoala. Nu cred ca din cauza mea, ca i se rupe ca imi cere scuze de fata cu aia care il cearta.

Atata incearca sa faca pe normalii si nu prea in acelasi timp, ca e bine sa fii ca restul, dar si sa iesi in evidenta (de cele mai multe ori cu cacaturi, bineinteles), ca la un moment dat cred ca chiar ajung sa creada ca is cei mai speciali si ca pot sa isi permita orice, fiindca "au o problema". Asta e mantra celor care sunt in lipsa de idei originale si totusi nu vor sa para imbecili(i care sunt).

Daca ar putea urmari mai mult de doua cuvinte monosilabice in engleza, le-as zice la toti cautatorii astia de atentie ce-i zice Walt lu' gigi ala de-l intalneste la radiografia pentru cancer (cum care Walt, Walt din "Breaking Bad"):
Gary: It's like what they say: man plans and God laughs.
Walter: That is such bullshit.
Gary: Excuse me?
Walter: Never give up control. Live life on your own terms.
Gary: Yeah, no, I get what you're saying, but, uh, cancer is cancer.
Walter: To hell with your cancer. I've been living with cancer for the better part of a year. Right from the start, it's a death sentence. That's what they keep telling me. Well, guess what? Every life comes with a death sentence, so every few months I come in here for my regular scan, knowing full well that one of these times - hell, maybe even today - I'm gonna hear some bad news. But until then, who's in charge? Me. That's how I live my life.

mardi 11 octobre 2011

Jesus don't want me for a sunbeam...or do he?

Sometimes it's just so good to take a plunge into the moment and not think about the why and where and how and what and when. What's with this never ending race for meaning and for putting things together and finding comfort in the stupidest reasonings. Sometimes (most of the times, I daresay always) things are just the way they are because they are like that. We are nibbling at details and meanings and feelings and a intricate web of shoudacouldawoulda and then at an Advil to be able to deal with the whole shit.

I was riding that long long train from the suburbs to Paris for a long long time, and stumbled upon good ol' Kurt. And I felt sorry for him, well, actually not for him, I felt sorry he had to cut deep into things and too much into himself looking for something (or not) and he just came to the end of everything too abruptly. Or at least this is what I like to imagine. Maybe if it weren't for his life ending too soon (as if there's a standard duration of life and whoever does not reach at least 60 is "too young to die") I'd have listened to this song differently, but now it's just something that goes well with whatever is going on in my brain and words can't spit it out. I count on that accordion to do it instead of my grey matter, which is sometimes awfully lazy.

And now, obviously, I'm missing the right words. Instead of an ode to the one who just sits there and has the weight of the world on his shoulders, I actually feel sorry for myself. Coz I'm not sure this is exactly what I was meaning to say...anyways, our Kurt is translating my thoughts into something I'd have to translate back and see if it makes any sense. Oh, yeah, I forgot, I wasn't looking for sense, just a nice song to replay and replay and replay and stay trapped in those lingering sounds and that dirty train. It is however sad he let "life" get the better part of him.

lundi 10 octobre 2011

Bref

Am dat de ceva fain pe Canal+, ni un episod, poate va place:


Nemtii si ciresele de cauciuc

Care-i chestia cu povestea asta: cand ne-am adunat noi trei sferturi de apartament si juma de pivnita sa plecam la Timisoara in vara asta, am uitat tetina lu' piticu' mic. Avea el una in forma de ceva, nu mai stiu ce, creca reciclata de la fraxu, ca Victor nu a vrut tetina, dar ii luasem una, ca speram sa urle mai putin cu ea (nu a fost cazul, dar asta e alt subiect).

Si cand ajungem la Munchen pe aeroport zic eu "hai sa ii luam o tetina, ca ajungem seara tarziu si poate nu adoarme fara ea". Intram in farmacia aeroportuara, luam ce gasim acolo, fara sa ne uitam prea mult la marca alea alea, erau mari, in forma de cireasa si de cauciuc. Nu au fost probleme cu ele, pana cand una s-a gaurit si a doua a inceput sa faca niste bulbuci mici pe ea, semn de "check engine", ba chiar "cumpara alta". Si ma apuc eu sa ii iau tetine de aici, care mai de care mai fiziologice, mai mari, mai mici, mai plate, mai ne-, mai nu stiu cum, in total cred ca am luat cel putin 10 (vin in pachete de cate doua). Le scuipa cum le baga in gura. Problema e ca nu adoarme fara ele. Ziua sta si fara, in carucior adoarme fara ele, dar in pat la sieste, nu. Na, nu ma mai intind, pe scurt, nu scria nici o marca pe ele, nu le-am gasit pe amazon (m-am uitat la 26 de pagini de tetine, nici una in forma de cireasa), gata, panica plus eventual o hiperventilatie, cum naiba sa nu mai doarma, cand abia a inceput sa bage soamne de la opt la opt.

Si imi vine mie o idee, sa caut farmacia aia de pe aeroport, sa ii rog sa imi trimita tetine. Trimit un mail joia trecuta, zic nu aveti tetine din alea cireasa, zice ba da, zic nu-mi trimiteti si mie 4 ca sunt bune izolante de timpane, zice da, zic uite adresa, zice maine le trimit, zic mersi, azi ajung, zic iar mersi. No, daca asta nu-i eficienta nemteasca, nu stiu ce este. Uite-l si pe amatorul de cirese cu obectu-n bot. Monika de la farmacia de pe aeroport zic ca e cea mai tare.


vendredi 7 octobre 2011

Se-ngroasa gluma

Am incercat mereu sa-mi imaginez o gluma obeza, in forma de omulet Michelin, cu ceva celulita si colacei pe ici pe colo. Poate si umpicut bulimica. Ma rad singura ca o din aia care se rade singura. M-am mai ras iar singura ca am vazut o cautare pe internet dupa "cum ii zice la ala care inchide automat usa" si persoana respectiva a dat peste blogul meu. Ce naiba ii ala care inchide usa automat? A, cu ocazia asta mi-am mai adus aminte de cuvinte care ar trebui inventate, de exemplu, cum ii zice la cand oamenii fac coada la check-in-ul de la aeropoarte si se invart printre stalpii aia cu curele legate de ei. Se "melcesc"? Se "labirintesc"?

Ma rog. Am terminat asadar prima luna de scoala, tutoreasa m-a vazut ce fo 5 ori, eu pe ea de 3 ori, ca marti cand m-am dus special la scoala de la 11 ca sa asist la cursul de la unu jumate al ei a uitat sa imi zica de schimbarea de orar, si ca ora se mutase de la 9. Mirific. Partea pozitiva e ca l-am ascultat pe consort si i-am aratat ce pregatisem pentru saptamana asta, si normal, a schimbat mai totul, inclusiv o chestie pe care o fotocopiasem in 40 de exemplare. Se la vi. Da' macar acum stiu cam in proportie de 13,589% ce trebuie sa fac conform metodologiei in vigoare. Mi-a taiat craca de sub picioare o data saptamana trecuta, ca facusem ceva prea greu pentru ametitii din ultimul an si ca nu-i destul de "comunicativ". Ca erau cuvinte ca "undernourished" si ca astia habar n-au sa zica mai mult de o silaba la rand, daramite "undernourished". Dar fiindca era asa ciudat, l-au scos de atunci la fiecare curs, si unii il si pronuntau (aproximativ) inteligibil. Ieri i-a placut de mine, ca s-au pus pe lucru si ca i-am certat ca nu au pronuntat cum trebe.

Una din clasele de a treia s-a pus pe treaba, chiar nu ma asteptam de la ei, ca is 29 si destul de greu stapanibili. Azi aialalti de a treia au inceput sa se miste si ei, ca lipsea mister pister ala de se crede buricul si care atat nu face nimic, ca nimeni nu face nimic (se mai scarpina din cand in cand prin parul de pe picioare, dar aia e extracuricular). Am avut mai putin impresia ca ma aflu intr-un azil de alzheimeristi nonagenari, am dat chiar un noua din zece pentru lectie invatata cum trebe.

Ultimii de a patra pe care i-am avut azi de la 2 jumate pana la 4 jumate mi-au distrus ce mi-a mai ramas din coardele vocale. Nu au tacut o clipa, si sunt sigura ca ala de rade ca idiotul si se trezeste vorbind singur (si tare, si prost) are ceva probleme la cerebel. Chiar din ultima banca a reusit sa o enerveze pe singura care lucreaza mai bine, de sta in prima banca, langa mine. Tutoreasa imi zice ca clasa de am vazut-o azi is "sinistratii" ei, ca is ca ai mei. Mda. Au ascultat-o pe asistenta de engleza vorbind nush cat despre ea si familie si Leeds, si au scris un rezumat de cel putin 10 fraze, si cica is "sinistrati". Sunt convinsa ca mi-au dat clasele cele mai naspa, nu mai e urma de indoiala. Am vorbit cu alta colega, sa vad daca nu pot asista la cursurile ei cu din astia care nu stiu ce e aia "did", si imi zice ca nu are asa ceva. Deci e sigur.

La aia micii micii m-am dat ca la carte. Un sunet n-au scos primele dooj de minute, dupa aia potopul. Am luat acasa posterele de sfarsit de secventa sa le corectez, au inteles fix nimic din ce ar fi trebuit sa faca. Era (destul de) clar "luati fraze din caiet, despre scoala, Paris si voi insiva, lipiti poze sau faceti desene blablabla". O gagicuta (draguta, na, nu-i vorba) mi-a lipit o poza cu Eiffel-ul si cinci cu ea. Data viitoare o sa le dau un numar de cuvinte sub care sa nu prezinte nimic la corectat (desi asa, cu cate 2-3 fraze pe poster, e super usor de verificat), ma simt cam prost, ca nu prea stiu cum sa ii iau pe astia micii, is atat de bebei, tre' sa le dau totul si inca mai sunt surprize dupa aia. A, la control cu "have / has got" le-am zis sa imi scrie 2 fraze cu "ce que TU as / n'as pas" acasa si in loc de "I have got", sunt care au scris "You have got". Trebuia sa le fi scris "I" ca inceput de fraza. Cei mai simpatici au fost aia care au scris de doua ori "has got" pentru "she" si de doua ori "have got" (ca le cerusem 4 fraze pentru "Mary"). Probabil se gandeau ca ii plictisitor "she has" de 4 ori si sa mai schimbe.

Daca nu le dau teme, nu fac nimic acasa, daca le dau, imi ia o eternitate sa le corectez, imi strica derularea normala si iar ramane cacalau nefacut in clasa pe care il tarasc pana la cursul urmator cand nu invata si nu fac nimic din ce le-am cerut sa faca singuri, si tot nu fac nimic la sfarsit. Imi calculez fiecare minut, cum depasesc cu trej de secunde ceva, cum se strica totul, ca iau in calcul si timpul cat ii cert ca nu fac treaba, si ca pentru o activitate de 5 minute, dupa cam 4 minute incep sa isi deschida caietele si sa lipeasca fisele, si dupa aia imi zic ca nu au inteles ce sa faca, da au foile fain lipite in caiet. Tre' sa termin cu cel putin 5 minute inainte de pauza, prima parte imi ia cam 20 de minute, pana intra, pana nu isi gasesc locurile, pana nu scot carnetele pe masa, pana ii mai scol o data in picioare ca nu tac din gura, pana scot caietele sa repete lectia, pana raspunde cate unul-doi maxim si fac corectura la tabla. Timpul practic de curs nou e cam de 25 de minute. Ma adaptez si reusesc sa fac ce mi-am propus dar daca nu ar trebui sa ma intrerup de atatea ori ar merge si mai repede si mai bine. Se la vi. Daca termin anul asta si ma titularizeaza, de la anul cer sa lucrez numai 50%, ca ii sinucigasa misiunea cu opspce ore de predat si doi pizdicei acasa.

Asa arata asadar gluma ingrosata, care este.

jeudi 6 octobre 2011

Banc cu (mult) sex

- Bai Ioane, ce-ai facut aseara?
- Mei, Gheo, m-am angajat intr-un act sexual, cunoscut de asemenea ca și copulație. Uite cum sta treaba: el se referă de obicei la momentul când organul reproducător masculin intră în organul reproducător feminin.Cele două entități pot fi de sex diferit sau același sex, sau pot fi hermafroditice, cum este cazul melcului. În ultimii ani, penetrarea organelor non-sexuale (sexul oral, sexul anal) sau de către organe non sexuale (penetrarea cu degetele sau cu pumnul) au fost de asemenea incluse în definiție.Tradițional, actul sexual a fost văzut ca punctul culminant al tuturor relațiilor sexuale dintre bărbat și femeie. Împerecherea este termenul cel mai des folosit pentru a descrie actul sexual dintre animale (altele de cât oamenii); pentru cele mai multe, împerecherea are loc în timpul ciclului de călduri (cea mai fertilă perioadă a femelei), ceea ce crește șansele de împregnare. În ciuda acestui fapt, bonobonii, delfinii, și cimpanzeii se împerechează cu femela chiar și atunci când nu este în călduri sau practică acte sexuale cu parteneri de același sex. De cele mai multe ori, oamenii fac sex din plăcere. Acest comportament în animalele menționate mai sus este probabil tot pentru plăcere, ceea ce întărește legăturile sociale.
- Hahahahahahahahahahahahahaaaaa, mai Ioane, ce m-am cacat pe mine de ras...

Voi nu? Ei na, cum se poate? Nici macar un pic? Probabil ca va vine sa ii omorati pe aia care se angajeaza in astfel de activitati cu parteneri de acelasi sex. Nu va vine sa le faceti nush ce, stiind ca activitatile astea se practica in intimitatea camerei lor? Cum, nu va deranjeaza nici macar asa putin, ce fac altii sub cearsafuri?

Barbatii sunt niste "armasari"si femeile "curve" cand executa un act sexual, nu?...ba da, zice clar in definitie, e pe wikipedia, ce naiba. Oribil, ce porcarii mai fac si oamenii astia. A, oricum a nu se practica inainte de a avea in buzunar actul roz de la primarie unde zice ca statul va declara familie pentru plata impozitelor. Cum de ce, de aia. Nici copii nu se dau spre adoptie persoanelor care sunt interesate de persoane de acelasi sex, se stie ca orfelinatele sunt focare de moralitate si de seriozitate, toti cei care le-au trecut pragul oameni au iesit, nu d-aia care starnesc rasul alora civilizati.

Si cu MO RA LI TA TEA cum ramane? Asa si trebuie, sa nu se practice activitati din astea extracuriculare decat cu scopul precis de a procrea, in rest e de rasul lumii si pentru ele merita reintrodusa pedeapsa cu moartea ...tot nu sunteti pe spate de ras sau indignare? A, n-am zis inca "vagin" sau "penis"...nici macar pe burta? Umpicut asa? Daca zic "cot" sau "calcai", normal ca nu cadeti lati de ras, doar nu folosim coatele sau calcaiele ca sa ne reproducem sau sa (ne) producem placere, deci radeti, ce naiba, am zis "vagin" (a doua oara).

Incredibil.

dimanche 2 octobre 2011

Si cu barbatii cum ramane?

Asta micu mare a facut 2 ani acu 2 saptamani. Am chemat famelia franceza si pe mama (ma rog, am strigat-o sa iasa din camera cand au inceput sa soseasca oaspetii). Am comandat un tort de ciocolata neagra cu zmeura, ca mie nu-mi prea place ciocolata neagra, dar ii place lu' ala micu' a lu' sora consortului, care nu l-a mancat ca era cu roz de zmeura in el, nu numai negru si amar.

Victor s-a indopat cu chipsuri si carnati cu alune si a varsat un pahar de suc pe el, ca nu mai vrea sa bea decat din paharul cu nush ce fete colorate, singur fara ajutor. A primit un tren pe sine de lemn, cu care s-a jucat vreo juma de ora, dupa aia a mai luat un pahar de suc. Cu sinele il mai executa in tartacuta pe Philippe cand asta din urma se catara pe ele si baleaza pe gara. Calul de lemn a disparut, la fel si un copac. Mai are ceva carti, pe care tre' sa le tin departe de Philippe ca a inceput sa bage tot in gura, rasfoitul ii face placere, si il calmeaza si gastronomic. Ieri a ros o juma de bilet de tramvai pana mi-am dat seama ca-i suspect de linistit in coltul lui.

A mai primit si niste vase de plastic, cu tacamuri foarte multe si mici care acum stau prin toata casa, mai ales sub canapea, pe unde aud si locomotiva trenului din cand in cand, ca ii place sa o bage pe o parte si sa o astepte sa iasa pe aialalta. Azi nu a mai iesit, a ramas intepenita in perete. Cu ocazia asta am dat cu aspiratorul si dupa canapea. Am mai dat si pe sub covor, ca a dezvoltat o noua activitate preferata, bagatul sub el si salutat publicul: "baibai pa orvoaaar". Toate astea pe o caldura de care nu am avut parte nici in august nici in iulie, 28 de grade au fost de o saptamana, nici urma de nor. Ma apuca depresia de atata caldura si soare, nu am nici garderoba de vara pentru scoala, ca mi-am luat cizme si pulovere.

Philippe a inceput sa colinde apartamentul in coate (de unde urgenta datului cu aspiratorul), ii place la firele de la lampa, la prize si sa scoata carti din biblioteca. Victor nu mai scoate carti, se urca pe rafturi direct (noroc ca le-am legat de pereti). Philippe a inceput sa manance piureuri la pranz, Victor nu mai mananca mai nimic in afara de macaroane, cartofi, nuggets, cuscus si orez natur. Nici nu inceraca sa vada daca altceva nu i-ar placea, stramba din nas, zice "nu" si pleaca.

Am inceput sa le fac baie impreuna, asta micu' sta intr-un scaunel de plastic si da din picioare ca un nush ce care da din picioare in apa tot timpul, Victor il cearta si pleoscaie si mai tare, dupa ce termin cu baia lor, nu mai am voce. Consortul a avut ideea geniala sa le fac eu baie la amandoi ieri, ca el sa duce sa nush ce. De obicei fac baia dubla cu mama, eu il scot pe unul, ea pe alalatul, acu eu ce sa fac cu ei amandoi? L-am scos pe Philippe, ca deja urla, Victor a mai stat si a inceput sa goleasca apa pe jos, cu o sticla cu castane in ea, ca are o tona de castane prin casa, de unde si in sticla de baie. Ma rog. Dupa baie, ritualul cu Victor e: se pune in cur pe covor ca sa il sterg, dar nu inainte sa facem cucu bau cu prosopul de cel putin 10 ori, dupa care fuge gol prin casa, urla ca nu vrea sa il imbrac, il usuc pe jumate pe par dupa aia iar o tura de alergat prin casa, dupa care cad lesinata pe canapea. Sau pe unde ma gasesc in momentul respectiv.

Azi cand faceam curat, am vrut sa misc planta: nu se misca din cauza de olita, ca se joaca Victor cu ea si cu legourile, le pune in olita ca sa le imprastie mai cu spor, ca unul cate unul nu merge destul de repede. Oare cum fac oamenii normali cand ii invata pe astia micii sa faca la olita, ca eu nu-mi inchipui. Il intreb daca a facut caca, zice "nu", daca vrea sa faca, zice "nu" (oricum, orice il intreb tot "nu" raspunde), cum sa stiu cand sa il pun pe ea, ca niciodata nu face in acelasi moment, azi nu a facut deloc. Mai avem un an ca sa il invatam, sunt sigura ca o sa reusim, ca altfel nu ni-l ia la gradinita.

Nu ca i-ar face mare placere in colectivitate, la cresa cica urla de cand il duce pana pe la tarziu, si de la cand se scoala pana cand il iau, la 4. Da, m-am laudat ca ii sociabil alea alea, dar se duce numai o zi pe saptamana, poate de-aia, cand am facut adaptarea s-a dus in fiecare zi timp de o saptamana, si a fost impecabil. Cand sun lunea sa vad ce face, aud acelasi lucru, cu mici variatiuni "nu pot sa va ascund, madam, a fost foarte dificil azi dimineata...si dupa masa, si a dormit numai o ora si nu a mancat mai nimic". Dar din luni in luni, timpul de plans se reduce, ma rog de directoare in fiecare saptamana sa ii mai gaseasca o zi, cica-i plin. Is fo 10 copiluti acolo lunea, si 3 madame in jurul lor, cum plm nu mai poate sa il ia inca o zi, ca banuiesc ca nu or fi trej de ei in restul saptamanii. Sa vedem. Nu renunt la ziua asta, ca ce ma fac cu el la anul cand o sa stea toata saptamana la gradinita, urla cinci zile pe saptamana? Nu ca ar fi ceva exceptional, mama mi-a anuntat ca eu am plans in fiecare dimineata in toti cei trei ani de gradi.

Cam asta ii de pe la noi, scarbos de cald, dar barbatilor le place, si asta-i bine.

mercredi 28 septembre 2011

Si totusi evolutia lucreaza

Si face, mai draga, noi specii destul de des. Una din ele e Homo Calatorus in Autobusus. Mai este si subspecia Calatorus in Metrous/Tramvaius, dar principala creanga de pe care au sarit e Calatorus in Autobusus.

Caracteristicile cele mai importante sunt: neintelegerea conceptului de coada. Adica, oamenii se strang in fata usii autogarii intr-o ordine non aleatoare a sosirii in fata usii respective. Se formeaza o subspecie a cozii, un grupuscul. Grupusculul sta inauntrul garii, ca afara nu e voie, zice un semn mare, pus in fata fiecarei usi. Noua specie de hominide nu poate descifra nici semnele, de unde un minigrupuscul de ei se gaseste mereu de partea cealalta a usii, afara. Cand autobuzul soseste, cei de afara se imping pe scari in sus, aia din gara la fel, cei din urma sunt mereu cei dintai.

Datul cu cardul de transport peste aparatul de validare sau bagatul biletului in alalalt aparat sunt deasemenea gesturi bizare, probabil aprig judecate ca nefolositoare sau de-a dreptul ridicole. Soferul (nu ca la Londra, cand nu pleaca pana nu composteaza sau cumpara bilet) le zice frumos buna ziua, da drumul la caseta cu "va rugam validati si mergeti in fundul autobuzului" si pleaca.

Nici semnul "in caz de afluenta, nu va asezati" nu e captat de neuronii noii specii. Stau, mai draga, ca niste plesti in cur pe cacaturile alea de scaune care se pliaza cand in jurul lor nu ai loc nici sa respiri. Se mai uita si urat daca ii calci pe picioare. Deh.

Ei se si reproduc, si progeniturile si le poarta in carucioare care ocupa fix tot locul din mijlocul autobuzului. In ce-a mai ramas din spatiu, se sta atarnat deasupra alora care nu-si ridica fesele in caz de afluenta si se mai si suporta privirile lor pline de repros, ca de, ii incomodezi. Carucioarele cele mai mari cu plozii cei mai galagiosi se transporta in autobuze la orele de varf, normal.

Noroc ca evoluam si ne reproducem si ne diversificam.

mardi 27 septembre 2011

Au inceput sa cada perle, si nu a stat

Am avut primul control cu astia mai mari. Am folosit si rasfolosit modalele, rasdiscutat si rasexemplificat, cu reguli si tot tacamul. La control (reading comprehension) textul era facut in asa fel incat sa poata da un sfat candidatului la echipa de fotbal a liceului. Ma intreaba daca-i obligatoriu sfatul asta, le zic ca daca citesc cu atentie o sa vada ca e nevoie, deci da. Unul singur si-a dat seama de sfatul respectiv, restul zero. Unul din ei zice "I don't have should for you", ca "should" exprima "un conseil".

Candidatul era Paul: la partea cu "spuneti daca e candidatul ideal pentru echipa voastra", au trecut pe rand de la "she is", la "they is" la "it's", nu stiu daca jumate din ei i-au facut dreptate si l-au considerat un "he". A, ba a fost unul care ii zice amabil "he don't candidat idéal because".

Eu is teapana de ceafa, dupa mega faringita si raguseala de saptamana trecuta. Nu-mi pot intoarce capul decat cu jumate de corp cu tot si doctorul mi-a dat niste decontractante. Ma fac sa ma simt ca dupa jumatea de joint testata la Amsterdam acu nush cati ani, minus starea de hlizeala constanta in care ma cacam pe mine de ras cand ma gandeam la Jack Malone din FBI Disparuti fara urma. Voilà.

samedi 24 septembre 2011

Curatenia de toamna la franceji

Se realizeaza in sensul ca Chirac (francez) a fost lasat sa "boleasca" linistit acasa de cand s-a redeschis procesul unde-l judeca pentru joburile alea fictive de pe cand era primar. Jérôme Kerviel Greuceanu Harap Alb (francez) de-o facut sa dispara 2 miliarde si ceva centime de la Société Générale: nu am mai auzit nimic de el, parca si el are un proces, sper sa nu se fi imbolnavit si asta subit. Continental continua sa inchida fabrici in Francia si sa angajeze muncitori in Timisoara, cu dooste si ceva de euro pe luna. Profii in Franta dispar, elevii sunt 28,4 pe clasa minim in primara.

Ce mai dispare, ce mai dispare, a, mai deunazi, celebrul si faimosul magazin de mancare inghetata de pe aici (francez), care a facut un miliard si dooste de milioane profit in 2010, vrea sa ii dea afara pe aia care livreaza marfa la domiciliu.

Iar a, inca nu l-au gasit pe nea capul de familie (francez) care si-a omorat nevasta si copiii, patru la numar, prin vara. Mai sunt si cativa soldati (francezi) care au disparut prin Afganistan, din cauza de deces.

Si asta e doar inceputul, caci intr-o tara ultradezvoltata, ce nu se vede, nu exista, deci problema-i (aproape) rezolvata. Grosul trebii a fost inceput de musiu ministrul justitiei acu fo' saptamana, el descinzand inconjurat de o gramada de jurnalisti si fotografi care sa imortalizeze momentul, istoric de altfel, pe Campiile Elizee locale. Tiganii romani care cersesc pe campiile astea ale lor, unde isi cumpara posete si brelocuri stimabilii turisti, vor disparea si ei, caci strica la imaginea Frantei, care traieste pentru turistii de pe Elizee, dupa cum se stie. Francezii amatori de vizitatori, dar nu si de miliardele lui Kerviel si ale lui Picard & co pot rasufla usurati. Sunt sigura ca o data alungat norul de cersetori romani, curatenia la francezi isi poate relua ritmul calm si neinfrigurat, cu rezultate mai mult decat satisfacatoare pentru alegatorul local.

Chestia e ca si pe minorii romani prinsi in flagrant delict de cersetorie (nu si de disparitii de miliarde din banii pusi deoparte de cetateni in simpaticele banci franceze) o sa ii dea afara, deci o sa rasufle dublu usurati autohtonii, si o sa intre in iarna cu zambetul pana la urechi. Noroc cu ministrul asta, ca altfel cine stie unde ar fi ajuns treaba cu cersetorii romani.

jeudi 22 septembre 2011

Ce se-ntampla, profesore?

Mai sunt 4 saptamani si vine vacanta...am reintrat in ritmul atat de cunoscut al celor care merg la scoala: viata se traieste intre doua trimestre. Parca am renascut, nu ca nu mi-ar fi placut sa stau acasa cu piticii, a fost foarte fain si as mai face-o inca o data sau de doua ori, dar e atat de bine sa te infunzi in ce ti-i drag sa faci, ca e perfect, ce mai.

Am inceput sa "ne cunoastem" mai bine, s-a dus poleiala de la inceput, au inceput sa nu mai vina cu caietele, cu cartile, sa nu mai taca din gura decat daca le scriu observatii pe carnete. Aia micii si dulcii de a sasea s-au transformat in niste demoni, nu tac din gura nici 2 secunde. Nu prea stiu ce sa fac cu ei si cum sa fac, ca nu-s in stare sa se concentreze la un curs normal, le trebuie desene si poze si filme, de un' naiba sa le iau, la scoala si imprimanta alb-negru functioneaza o zi pe saptamana, si nu am gasit cablul de alimentare de la singurele doua boxe din colegiu ca sa merg cu laptopul meu. Nu am chef sa iau doua cartuse color pe luna ca sa le printez chestii si singura tabla electronica ii in sala 14, unde am curs o data pe saptamana. Inca nu-s atat de organizata ca sa fac chestii cu ea fix in ziua aia.

Azi aia micii s-au foit in spate 5 minute, ca ramasese un scaun gol in stanga. Ieri nu am scris data la tabla, iar mormaieli si nedumeriri, fosnaieli si "maaaadaaaaaame, ati uitat daaataaa". Aia marii-s teribili, au inceput cu minciunile "vai, dar nu azi e controlul, e luni, asa ati zis", "nu ati spus sa invatam lectia pe azi, e pe maine", dar cand ii intreb cati au invatat-o pe azi, mai mult de jumate ridica mana. A, am facut o lectura cu aia de a sasea, si dupa aia rezumatul la tabla si le-am cerut sa il invete, ca de obicei de 2 saptamani, in fiecare zi invata lectia de la tabla. Jumatate din ei au invatat TEXTUL...Cei si mai mari s-au prins ca nu numar cum trebuie minutele: le dau o limita de timp pentru activitati si daca vad ca merge repede, scurtez, zic "2 minute" desi ar mai fi ramas 5. Daca nu, invers, le mai dau cateva minute in plus. Azi la control am vrut sa termine mai repede, ca o lalaiau, si le zic ca dureaza 20 de minute in total, dar dupa cam putin timp ii anunt ca au mai ramas 5 minute. Musiu din fata se sesizeaza ca "ce scurte sunt minutele mele". M-o pufnit rasul, dar am intors-o ca oricum au intrat cu intarzaiere in clasa si de-aia se scurteaza timpul. Nu vreau sa le zic de metoda numaratului, ca dupa aia se intind ca elasticele si nu mai termina nimic, si asa cand zic ca au 5 minute, dupa 5 minute sunt care nici nu si-au deschis caietele.

Si oare si "pe vremea mea" eram asa de tolomaci de ne trebuiau explicatii kilometrice sa facem un lucru? Cand ii pun sa asculte ceva si le dau un exercitiu cu raspunsuri multiple, inca mai sunt care ma intreaba ce trebuie sa faca. Daca le cer sa sublinieze ceva, o fac cu rigla, si daca nu au, cer de la colegi. Mneferi sa incadrez ceva la aia micii la tabla, ca fac un dreptunghi tot cu liniarul, 5 minute de desen pentru un cacat. Sa nu uit, sa nu uit, sa nu uit, fac ovale, fac ovale, fac ovale.

Cam asa sta treaba, cursul meu de o data pe luna e in sensul ca vine o tanti si ne pune DVD-uri sau prezentari power point si vorbeste, vorbeste, vorbeste, 6 ore mi-a tocat creierii marti, cand am iesit imi exploda capul, nici foame nu imi era.

Oare am zis ca mintenas vine vacanta?

mercredi 21 septembre 2011

Arbitrariul semnului lingvistic: "respect"

Zice in wikipedia francezilor urmatoarele (ca in DEX online nu gasesc etimologia pana la capat): "Du latin respectus (« regard en arrière ; égard ; refuge »), dérivé de respicere (« regarder en arrière, derrière soi »). Ce dernier est formé sur le radical de specereregarder ») avec le préfixe re- exprimant le retour en arrière, la répétition."

De unde pana unde cuvantul asta a ajuns sinonim cu "teama"?! Sau cu tacutul din gura in fata unei persoane considerate mai sus cu o treapta pe scara sociala (sau oricare alta scara) decat noi? Sau cu executatul de ordine cand nu intelegi motivele? "Trebuie sa respecti pe [mama, tata, profesori, sef, directori] sa faci ce zice / sa nu comentezi / sa nu pui intrebari". 'te fleosc. Ce are a face "uitatul de doua ori" inainte de a deschide gura cu ne-exprimatul punctului de vedere in cazul in care ai o alta parere decat a interlocutorului?

Daca respectivul zice o tampenie cat Eurasia, eu sa dau din cap incurajator, doar ca sa ii "arat respect"? Si ala e multumit?
A nu se confunda cu politetea, un set de conventii sociale care fac viata in comun mai usoara. Daca intri intr-o incapere cu mai multi oameni, dai "buna ziua", daca cineva vorbeste, il asculti pana la capat, sau il intrerupi politicos. Daca nu esti de acord, poti sa o spui pe un ton normal, si daca nu ai chef de o discutie in contradictoriu, poti si sa te retragi, fara a jigni persoana respectiva. A nu se confunda cu "faci cutare si cutare pentru ca asa zic eu, care sunt unul din cei din paranteza dreapta de mai sus".

Pentru mine respect e respiratul de 10 ori inainte de a raspunde cuiva intr-o situatie sensibila, uitatul de doua ori la o persoana inainte de a o califica definitiv si irevocabil plus incercarea de a intelege ce-o face sa actioneze sau sa gandeasca in felul respectiv. Doar atata "respect" pot sa am: nu pot sa aprob "din respect" pe cineva, nu pot sa nu dau explicatii cand cer cuiva sa faca ceva (inclusiv progeniturilor si elevilor).

Asta ca am auzit prin sala profilor discutii despre respect, ca elevii nu indraznesc sa deschida gura in fata nu stiu carui profesor, era invidiat ca e "respectat". Ala nu-i respectat, ala le starneste teama elevilor. Elevi care o sa devina amploaiatii / cetatenii care nu indraznesc sa deschida gura in fata sefului / conducerii. Aia nu o sa faca greve. Din respect.

Care pe care

Io nu-s chitibusara (tare) de felul meu, da-mi place sa fac lucrurile bine (dupa puteri). Mai dau in bara cateodata, o mai iau de la capat, pana iese treaba. Treaba asta iese cu putin efort, cascat ochii sau urechile sau fiecare cu reteta lui. De exemplu, vorbitul corect, sau scrisul corect. Nu-i mare lucru sa faci greseli, ne intelegem oricum, "m-ai" bine sau mai putin bine, dar de ce sa nu fie bine din prima?

Avem o limba, destul de usoara zic eu (fata de franceza, de exemplu), ce naiba o maltratam asa, mai ales la televizor, mai ales la televiziunea nationala internationala?! Cum poti sa ii iei un interviu unui om si sa il intrebi "si tepe, ai luat?". In fata blocului la o bere si o samanta, merge, dar la ditamai televiziunea romana?! Si omul sa ii dea inainte cu "nevasta-mea care fara ea nu stiu ce m-as fi facut", "succesul care l-am avut" si "care"-le asta imprasiat asa in nestire, parca ar fi noul "deci". Dixit mama ca e saracu' de doispe ani in Spania si o fi uitat limba. Pai francezi care stau in nu stiu ce tari exotice de do'oj de ani vorbesc la fel de bine franceza si la fel de prost engleza, aia de ce pot sa nu uite limba lor?

Nu vreau sa o iau pe panta patrioto-limba noastra-i o comoara, da' asa-i de mangaietor la urechi cand auzi cate o persoana vorbind mai acatarii, parca are si gandurile asezate mai frumos si si pricepe mai repede ce-i zici. De asta imi place franceza, are un registru oral pe care il dibuiesti destul de repede si apoi vine greul, la scris, parca-i alta limba. Si sa scrii un mail oarecare iti cere un efort de gandire, alte prepozitii, alte locutiuni, alte timpuri, e ca si cand esti obisnuit sa mananci pe masa de cafea in sufragerie si dintr-o data treci in salon cu un serviciu complet, cu furculita de peste cu tot.

Nu-i musai, da-i tare fain.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...