lundi 31 janvier 2011

Cea mai perfecta lume posibila

Incercam cu totii sa facem una-alta ca sa ne simtim mai bine, in primul rand umila-ne persoana si apoi, daca nu am obosit prea tare, restul. Vrem sa ne simtim bine unii cu altii, asa cum ne simtim cand ne uitam in oglinda, daca nu mai bine. Uitatul in oglinda e o arta, un gest subiectiv, o interpretare poetica a liniilor, curbelor si formelor care ne invaluie: aproape ca nu avem nevoie de ochi sa o facem, si poate si oglinda e in plus in unele cazuri. De fapt, stim ca nu suntem scunzi, ci hainele s-ar putea sa fie prea lungi, nu avem un gram peste greutatea pe care ne-am dorit-o dintotdeauna, trebuie doar sa ne sucim rotunjimile in asa fel incat sa prinda lumina cea mai favorabila si umbrele sa puna in valoare cantitatea exacta de carne, grasimi si piele (eventual oase), joc de uite-o nu e care sa faca pe oricine sa exclame cu ochii cat cepele 'vai tu, ce bine arati'. In oglinda nu se vad cearcane, ci urme de trairi intense, de preferinta cat mai repede trecatoare.

Atat. Asta vrem de la oglinda, asta vrem de la ceilalti, suntem siguri pentru ca si ceilalti au oglinzi acasa si explicatii care sa estompeze orice colturosenie sau rotunjime care nu cedeaza de buna voie privirii artistice. Si am dat un nume acestei atitudini menite sa ne faca sa ne simtim bine in masa, sa stearga orice detaliu care nu-si are locul printre oamenii lumii asteia intru a carei imbuntatire simtitoare lucram in fiecare clipa: "political correctness". Sa nu suparam pe nimeni. Niciodata. Sa ne punem manusi de catifea si ciunga mentolata si sa ne transformam in oglinzi vorbitoare pentru semeni. Umpic de control a ceea ce emitem la adresa celorlati nu a stricat niciodata, ba cu cat mai mult, cu atat oglinzile care suntem devin mai limpezi si mai clare.

Sa dam asadar dovada de finete si sensibilitate si nu in ultimul rand, empatie, si sa nu ne mai tratam semenii cu "vorbesti numai prostii!", ci "daca intr-adevar crezi ce spui, eu nu am nimic de zis". Sa inlocuim degraba pe "vai, tu, ce te-ai ingrasat" cu "noile rotunjimi de pe solduri le fac mult mai planturoase, da-mi si mie reteta, te rog" si pe "cum naiba ai putut sa iesi din casa imbracata in halul asta" cu "clar e la moda combinatia asta de rosu cu verde si floricele colorate, o adooooooor".

Tema de meditat, pentru dezvoltarea armonioasa a competentelor lingvistice necesare exprimarii in limbaj "politically corect" si crearea unei lumi mult mai bune, imaginile 1, 2 si 3:

1.

2.
3.

mardi 25 janvier 2011

Imortalizare: Filipine

Dupa fo 4 luni in Shanghai, fara prajituri nici inghetata, cu patruj si ceva de grade la umbra, umiditate cat incape plus ce mai dadea pe dinafara, ne-am zis sa luam o pauza. Am cautat o agentie de voiaj (nu din snobism, dar chineza mea aproximativa nu ne-ar fi dus mai departe de restaurantul preferat) si fatuca vorbea engleza!!! Chiar vorbea, pe bune, nu numai dadea din cap fara sa cauzeze in ici un fel reactia in lant numita conversatie. De atunci am devenit clienti fideli, fara sa credem ochilor si urechilor norocul de a dat peste noi. Jessica o chema.

Am aranjat asadar marea plecare, ne-am uitat pe reclame, am ales ce parea o plaja faina, cu nisip din ala alb, cu apa albastru deschis catre turcoaz, ai fi zis vacanta de vis, ai fi zis. Doar nu era sa intrebam ce sezon e acolo, cald sau nu, ploaie sau nu, asa ca ne-am lamurit la fata locului: era inceputul sezonului ploios, de unde lipsa absoluta de turisti - noi plus un cuplu de nemti si niscai japonezi. Ar fi trebuit totusi sa ridicam mai multe semne de intrebare asupra facturii, ca ni se parea suspect de marunta, da' am zis e fiindca Jessica ne iubeste si pentru aia o iubim.

Pentru a zecemiadouasutesaptezecisicincea oara mi-am spus, odata instalati in camera de hotel, sa nu ma mai avant sa imi imaginez paradisul oricand se iveste la orizont ceva nou. Foarte bun sfat, dar eu insist sa stabilesc un record aici, deci continui numaratoarea cu spor. "Hotelul" e o succesiune de casute de cate o camera si o baie, care se termina pe plaja, cu a noastra in cap de sir. Avem deci camera care da spre apa. Romantic? Dezastru...Marea nu-i ca oceanul, asa ca am investit in primul suvenir de vacanta, dopuri de urechi. Ne-am imprietenit repede cu ingrijitorul locurilor, ca la fiecare acces de ploaie - in fiecare dupa masa, se facea o baltuca la picioarele patului. Ne-am imprietenit la fel de repede cu receptionerul ca in fiecare zi mergeam sa punem de o excursie de privit in fundul oceanului care se anula de fiecare data din cauza ploii.

Asteptand excursia pe funduri, ne-am indreptat catre oras, Cebu, in care ne-am plimbat cu tuk-tuk-urile, am vizitat nush ce fort plus crucea lui Magelan, am vazut si alti turisti (e bine totusi sa stii ca ai companie intr-o situate ridicola), am mancat pentru prima data un mango original, din ala decupat cubulete si lasat pe coaja - perfect, ce mai si inr est faceam plaja in fata camerei de hotel. A, plaja: cam cat apartamentul nostru, ca de fapt pozele dupa care am ales statiunea in compania Jessicai (pe care deja nu o mai iubeam atat de mult) erau de la plaja vecina unde nu aveam voie sa mergem. Nisipul era albicios, intr-adevar, dar acoperit cu alge si scoici, ca in sezonul ploios. M-am prajit cum am putut, intens pe alocurile pe unde nu am pus crema, caci dupa un calcul rapid am gasit ca soarele nu ardea asa de tare - aritmetica nu a fost niciodata punctul meu forte. Nu am putut intra in apa mai deloc ca era rece, dar am profitat de super piscina hotelului, nici aia prea calda, dar aveam de gand sa ii zic fo doua Jessicai la intoarcere, indeajuns ca sa imi pun sangele in miscare.

Na, cam asta a fost in Filipine, a, locuitorii chiar nu pot sa il pronunte pe F, il inlocuiesc cu P, dar vorbesc engleza si is simpatici fata de turisti si saritori la nevoie. Saracie mare cam peste tot, dar cu un sarm aparte, ca prin Asia in general, un fel de reintoarcere la origini (-le in care te stergi cu frunze la poponeata si manci orez sau orez sau orez) - si acolo m-as intoarce oricand. Si niscai poze de la fata locului:


Un tuk-tuk:

Crucea lui Magellan:


Io si o biserica si niste capre:


Statiunea noastra (stateam in ultima casuta de pe dreapta):



Restaurantul si inceputul piscinei:


lundi 24 janvier 2011

Ce mie nu-mi place

Na, a venit momentul sa imi vars umpic naduful si sa eman o critica in general la adresa diversilor si diverselor care imi bantuie sau mi-au bantuit viata. Mai bine zic ce nu imi place, ca termin mai repede (se vede ca am o latura pozitiva mai pronuntata decat banuiam), asadar nu imi place de cei care:

1. nu iarta in veci, sau zic ca te iarta si nu uita - n-am inteles niciodata cum pot unii sa zica "te iert" si cu orice ocazie sa iti aduca aminte de obiectul iertarii pe care tocmai ca vrei sa il uiti. Asta in cazul in care am gresit si accept ca am gresit si imi pare rau ca am facut-o si ma mai si analizez sa vad de ce si cum pot sa nu mai fac a doua oara aceeasi chestie. Nu am nici o problema sa zic ca am gresit, sa imi cer iertare, sa trec peste si sa nu stric o relatie. Am ceva probleme cu cei carora le gresesc, care se fac ca dau cu buretele si vezi ca de fapt tot au asa ca un spin in cur si ii manca limba din cand in cand sa dezgroape cacatul, de obicei cand ti-i lumea mai draga sau mai grea.

2. sunt foarte entuziasmati de un plan si se dezumfla la fel de repede. Stiu ce-i aia sa fii impulsiv, si eu sunt asa, dar daca ma inham la ceva, fac tot ce pot sa o duc la capat, chiar daca pe parcurs scade entuziasmul. Vai, hai sa mergem acolo weekendul urmator! Cum sa nu, luam masina, facem aia, aialalta, sa vezi ce fain o sa fie! incepi sa te si imaginezi prin locurile respective, si dupa aia auzi ca Vai, nu mai pot, am piscina weekendul ala.

3. nu au simtul umorului. Oribil.

4. se iau (prea) in serios. De parca ar fi intr-o permanenta misiune de evitare a apocalipsei, doar ei singuri contra tuturor. Autococotati pe un piedestal permanent, tre' sa platesti bilet si sa stai la rand sa auzi un cuvant de la ei, sa iti zica in 99,9% din cazuri ca opinia/solutia ta e de cacat.

5. nu vad padurea de copaci. Am lucrat o data cu o colega in binom, cica impreuna ar fi trebuit sa terminam treaba mai repede. Ce mi-ar fi luat mie singura 3 ore max, s-a transformat intr-un weekend intreg in urma "colaborarii". Dupa ce am reusit sa punem la punct treaba, ma trezesc cu ea dupa 2 zile ca nu-i convine nush ce rahatel si schimba totul. A ajuns sa faca un lucru total diferit de ce planuisem impreuna, mie nu mi-a chiar placut ce facusem nici atat, da' ca sa scap mai repede am lasat dupa ea, si iaca asa 2 zile pe apa sambetei (lucram la un plan de lectie). Detaliul care ii dadea dureri de cap era o mutra pe care o desenasem pentru un exercitiu, cica avea gene prea lungi pentru un baiat (!!). Si cand a schimbat mutra, a mai schimbat si exercitiile de pe foaie.

6. au detalii "intime" de aparat. Si dupa ce ii stii de ani de zile, tot la nivel de discutie in metrou ai ramas. Am intrebat pe niste "prieteni" cat a costat apartamentul lor, nu ca sa fiu indiscreta, dar asa, ca sa vedem la ce sa ne asteptam in cautarile noastre. Se uita gigelu' la mine de parca i-as fi cerut sa imi zica lungimea penisului dumisale in inci si el e francez. Un pic cam indiscret, dar uite atat a costat. Nu am fost prea buna niciodata la stiutul regulilor astea de societate, ce se intreaba/discuta si ce nu, ca pe mine daca ma intreaba cineva ceva si nu vreau sa zic, spun ca nu vreau sa discut respectiva treaba, fara jigniri suplimentare din priviri sau tonul vocii. Mare lucru.

7. ultima categorie, combinatia abuzatori de diminutive + persoana intai plural si discurs romglezesc. Vai, cat de bine arata copilasul tau, ce bine ii vine tricouasul si pulovarelul! Ne place sa umblam imbracati frumos, nuuuuu? E asa de cute, really...Am dormit bine azi? Daaaaa? Oh my god, ce mutrisoara draguta face cand isi bea lapticul! I-au iesit dintisorii? Daaaa, si ne-a durut tare tare? Maselutele mai multisor? It's OK, really, si noi am plans cand ne-au iesit maselutele, am facut si temperaturica. By the way, neaparat sa ii pui cremica X, e the best! Creta care scartie pe tabla e dulce simfonie fata de...de chestia asta. Si de restul.

vendredi 21 janvier 2011

Femei in carne si...carne

Stau si ma uit la televizor (io ma uit la televizor in general) si ce imi vad ochii dupa ce i-am frecat de cateva ori ca sa nu fie probleme de captare: 2 gigici care canta cu Puff Daddy sau cum si-o mai zice acu, si care ocupa un spatiu non-nesemnificativ pe scena. Daca trec repede cu vederea aripile uneia din ele, ceea ce vad mi se pare foarte cunoscut per global: uite mai, o buca de marimea unei buci de femeie, niste picioare cat niste picioare de femeie, o pereche de sani la care multe femei viseaza, adica usor identifiabili de la distanta ca sani si nu bubite.

Ma asteptam la sentimente contradictorii: sa ma oripilez una la mana, ca nu i se vad cel putin 3 perechi de coaste cum se vad de obicei la teleu si doi la mana sa imi treaca vinovatia ca uite mai iar am comandat indian si chiar mi-era pofta si o sa se vada pe cur si burta. In locul astora, un si mai ciudat sentiment de normalitate pe care nu l-am mai experimentat pana cum. Adica, ce vedeam acolo era ceva ce cunosteam deja si mi se parea banal de normal. Ca atunci cand manci un mar si simti gust de vara-toamna nu de nimic.

Si mai era ceva: avea ce-lu-li-ta, din aia care te face sa scuipi de trei ori in sani cand o vezi pe strada si sa te uiti in tavan daca inainte te uitai la televizor. Nu se balanganea ostentativ, dar era acolo. Si asta o cunosteam si pe aia si mi-am zis 'uite ma ce fain canta asta'. Ce vinovatie, ce rusine, numa o stare de 'da, mai, asta sunt/-em', astea care nu apar la televizor si pe pagini lucioase, care se gasesc pe canapea sau in dormitor, pe strada sau in bucatarie. Cu masuri non-standard, par ciufulit dimineata, pijama cu 101 dalmatieni si nu dantela neagra de matase, cu haine de firma chinezului de peste drum, cu ceva kile in plus dupa sarbatori care ne parasesc sau nu, mai mult nu, ca le suntem dragi.

Na, am consemnat si ma asez si mai confortabil in canapea cu blidul de pui tikka masala in fata si cu gandul la desert. Sara buna.

mardi 11 janvier 2011

Sfintenia si canalul

Abia am terminat sa ma felicit ca ce bine ca nu-s in Romania de sarbatori, ocazie cu care poporul joaca impecabil rolul unui stol de lacuste nemancate de un an si lasate in voia lor printre rafturile de mancare, cand din mijlocul ecranului se desprinde stirea unui alt fenomen iesit din comun, invazia sutanelor negre.

Din categoria ritualurilor dejaba efectuate de acesti adevarati truditori intru inaltare spirituala a neamului si golirea buzunarelor lui, este mersul cu botezul. Dejaba e partea cu mersul, evident, caci pentru restul, stie tot omul cat bine face apa imprastiata cu somoiogul de busuioc, cumparata 5 RON / 10 picaturi. Partea cu mersul este deci aia negativa, ca unii nu-s acasa cu ocazia asta speciala care fapt implica si venituri scazute, desi efortul depus e maxim. Modernizarea intra pe fir, sau ma rog, pe canal, si uite cum se rezolva treaba à la secolul 21: timisorenii nu pot sa se planga ca nu-s sfintiti cu generozitate, ba pot sa o faca singuri, cand vor ei, caci sfintenia vine in casele oamenilor prin canal si robinete de fo cateva zile incoace:
http://www.liberation.fr/monde/01012312109-en-roumanie-l-eau-benite-jaillit-du-robinet

Vestea a ajuns pana in Franta asadar, si de aici cu siguranta o sa faca ocolul lumii, si sa te tii atunci pelerinaje fara numar la Sfantul Rezervor si de-a lungul Neprihanitelor Canale. Cititorii francezi sunt primii impresionati de aceasta mare realizare:
"Les canalisations du seigneur sont vraiment impénétrables...J'espère que ça a supprimé le calcaire pendant qu'on y est !"

Abia astept sa ajung inapoi in Timisoara, sa vad poate canalele sfintite pe dinauntru au capatat proprietati magice, cum ar fi reacoperirea de la sine cu pamant si asfalt intru imbunatatirea circulatiei (catre biserici pentru a-mi plati darile, evident). Amin (?)

lundi 10 janvier 2011

Amintiri din China

Pana cand trece durerea de spate si lenea si iarna, m-am gandit sa notez cate una alta de prin preumblarile noastre, sa ramaie ceva si pentru posteritate.

Prima parte e din China. Cum is o gramada de povestit, mai bine zic mai putine si esentiale, desi nu bag mana in foc ca nu ma apuc de discutat pe coclauri intre punctele astea cele mai cele.

1. Impresie generala: luna iunie la Shanghai, luna celor o mie de cuptoare, la fel si iulie, august, septembrie si juma din octombrie. Cuptoare care functioneaza cu vapori fierbinti de apa, care se lipesc definitiv de tine imediat ce iesi din casa. Multi chinezi pe strada, asa de multi ca la un moment dat nici nu ii mai observam. In fiecare zi, la orice ora, sambata si duminica mai dihai decat in restul saptamanii, plin de ei ei metrouri, autobuze, magazine. 2-3 chinezi la un loc produc un volum de zgomot egal cu un picamer, in grup mai creste cu ceva mii de decibeli.

2. Orasul: fain, mare, curat-murdar, cu zgarie nori à la New York si si mai si, imprastiati printre strazi de cocioabe cu acoperisuri din saci de plastic. Is de toate: magazine de super lux si piete unde vand mancare pe jos, biciclete de 2 bani si masini de sute de mii de euro. Nici un moment de liniste, niciodata.

3. Limba: noroc cu mainile. Pana la plecare am apucat sa invat sa negociez preturile la piata, am facut sa rada o gramada de chinezi cu pronuntia mea, am inteles ce-i aia sa se inteleaga mutu' cu surdu'. Stratagema de supravietuire: sa fiu atenta la ce-i in jur si sa arat cu dejtu ca aia vreau - valabil de la restaurante la baruri la saloane de coafura si restul. Detaliile nu mai conteaza, important era sa obtinem macar 20% din ce voiam. De unde cand am cerut carne de pui in Muntii Galbeni ne-am trezit cu un lighean cu zama de spalatoare si un pui intreg in el, am mai primit si un lighean de tofu cu ciuperci da' nu mai stiu ce am cerut samd. Nimeni nu vorbeste engleza, si oricum daca dau impresia ca vorbesc nu inteleg de fapt nimic, te aproba doar ca sa "save face".

4. Mancare: e de toate. Am inceput cand nu aveam stratagema de supravietuire de la 3 intr-un restaurant Sichuan, cu meniu in chineza exclusiv si poze. Dupa ce am mancat 3 bucati de carne innecata in ce am deliberat dupa ca era un sos de piper si ardei iute, nu mi-am mai simtit cavitatea bucala o zi intreaga. Cele mai faine: "all you cand eat and drink" sushi, cu 17 euro de persoana: stai pana la 2 dimineata si tot comanzi de toate, loc preferat pentru petrecerile de zile de nastere. Printre favorite: gambas in sare la restaurantul Hong Kong, orez cu lapte de cocos de la thailandez, hot pot de pe strada, galuste cu legume de pe strada, creveti vii de la shanghaiez, rata à la Beijing. Pe ultimele locuri: dulciurile care nu erau din orez lipicios cu sos de soia sau fasole rosie, prajiturile ca niste bureti, inghetata facuta cu apa colorata. Dubitative: crenvursti cu porumb, oua fierte in ceai.

5. Oamenii: nu poti sa ii cunosti daca nu vorbesti limba. M-am imprietenit cu profa mea de chineza, care plangea la filme, ma tine de brat pe strada, abia astepta sa se marite ca sa il aduca pe taica-so din provincie sa stea cu ea, purta sandale cu sosete vara si avea cel mai superb par lung si negru si intins pe care l-am vazut vreodata. Facea un master in lingvistica engleza, copia de pe unde apuca, eu ii corectam ce scria in engleza, se pregatea de un doctorat in acelasi fel ca masterul, ca la ei nu exista copyright, numai plagiat.

Colegii de la universitate: cei mai super. Toti veniti acolo in gap year sau altceva asemanator, iesiri la baruri cel putin o data pe saptamana, tinut curs cu cate 50 de chinezi cand vreunul nu se trezea din mahmureala. Dupa nici 5 minute de stat de vorba cu un american, am aflat de tunsoarea pubiana a prietenei lui si ca ii place de mine, si ca daca vreodata raman single sa il caut neaparat. Dupa 10 minute de povesti cu o australianca, am aflat despre toti fratii si surorile ei, cumnati, cumnate, parinti, catei, pisici, nepoti, nepoate. Facea baby sitting la directorul de studii, care cel putin o data pe luna ne aduna la el la pizza. De unde prostul obicei de a crede ca la lucru te poti intelege fain cu toti colegii, inclusiv sefii.

6. Cumparaturile: cu japca, faceam triajul acasa. O pereche de papuci pe saptamana, haine purtate de cel mult 2-3 ori, de unde alt prost obicei de a-mi lua chestii ieftine si multe in loc de scumpe si de calitate. Mancarea "normala" de la supermarketul de import, da' nu aveam de ales, nu puteam sa ma duc cu ulceluta cu orez dupa mine la scoala cum faceau colegii mei chinezi.

7. Altele: nici o sala de curs nu avea incalzire iarna / clima vara, purtam palton si scriam cu manusi, studentii nu aveau apa calda nici caldura in dormitoare, pentru aia nu i-am auzit mai mult decat constatand faptul si incalzindu-se cu sticle de ceai. Toti invatau pe rupte, in clasa nu vorbeau de loc neintrebati, ba chiar si intrebati era greu sa scoti ceva de la ei. De unde impresia ca scoala e un loc unde in general te produci ca sa inveti. Impresie iremediabil schimbata in Franta.

Conceptul de "saving face": nu stiu inca daca ader la el 100%. Practic nu trebuie sa jignesti pe nimeni in fata, mai ales daca sunt si altii prezenti, si e valabil si in sensul de "give face" - sa zici ceva de bine despre interlocutor, sa ii dai satisfactie. Era aplicat de toata lumea, inclusiv de profesori studentilor: sa certi un student in fata clasei e oroarea maxima pentru ala certat. Nu am auzit de asemenea cazuri cat am stat acolo. Incet, incet se cam toceste simtul critic dar si nevoia de a baga de vina prea repede.

Cand aveam autobuz la 7 ca sa ajung in campusul meu, trebuia sa fiu in statie la 7 fara un sfert, ca la fara 10 pleca. Peste tot trebuia sa fii mai repede cu un sfert de ora decat ora anuntata.

Barbatii scapa de barba cu penseta, femeile nu se rad la subrat nici pe picioare (dar nimeni nu miroase a transpiratie, ciudat), toate au umbrela vara ca sa nu se bronzeze. Pot dormi in picioare in autobuz, in metrou, oricunde, oricand, in orice conditii. Ca sa te urci in metrou sau autobuz tre' sa dai viguros din coate, urcarea si coborarea se fac in acelasi timp, castiga cei mai puternici.

Nu stiu sa stea la coada, prima replica invatata in chineza a fost" stai la coada", repetata de zeci de ori, de la un moment dat era chiar ciudat daca nu strigam la vreunul "pai dui le!!".

Da' a fost fain, m-as intoarce oricand, mai ales cu piticul, i-ar placea, sunt sigura...

jeudi 6 janvier 2011

Starea de vorba

Dupa ce am impactat iar juma de apartament in masina ca sa schimbam ninsoarea de la Paree cu ploaia din Bretagne, dupa ce am facut cei 500 de kilometri corespunzatori, si dupa ce ne-am odihnit regulamentar fo 5 zile dupa care m-o luat durerea de cap, am constatat cu stupoare ca in jumatea de apartament situata acum in camera nu exista nici un fir de paracetamol.

M-am felicitat pentru rigoarea impactatului (te mai uiti la un amarat de paracetamol cand aveam cu mine unelte pretioase de machiat - 2 cutii, plus uscator de par plus inclusiv descretitor de podoaba capilara) si am pornit la farmacia satului, in 3 ianuarie la orele unsp'ce catre amiaza. Am luat pretiosul odor cu mine, in caruciorul respectiv, sa mai scoata nasul prin aerul proaspat de Atlantic, cu vagi accente de scoici si alge esuate, ceea ce nu prea gasesti la oras de exemplu. Intru si ma caut la buzunar de rabdare, constat ca sunt inarmata cu doza dubla, cate una in fiecare teaca. In fata mea 4 persoane. Dupa 2 minute in spatele meu 3 persoane. Un nene de cel mult treij' de kile imbracat asezat in unicul scaun de acolo. Miros de alifii promotionale, siropuri de tuse, uleiuri esentiale scoase la testat, toate raspandite intr-o intensa duhneala de mahoarca, venind dinspre musiu' cela de pe scaun. Atmosfera propice discutiilor deci, care se si desfasoara de altfel, cu o usurinta care ma inspaimanta un pic, caci eu nu aveam pregatita alta replica decat urari de anul nou si o cutie de paracetamol va rog multumesc.

- 59,60 de euro va rog, multumesc (fuga in spate) uite, aveti aici si un calendar pe 2011
- Multumesc frumos, ce draaaaagut...imi pare rau sa va inoportunez dar ati mai putea sa imi dati unul pentru mama, scris mai mare daca se poate
- Dar bineinteles (fuga 2 in spate), acesta e singurul model ramas, sper ca merge!
- Merge, merge, e cam mic scris, dar o sa ii spun sa isi puna ochelarii hahaha! Priviri complice catre restul clientilor, zambete de la cunoscuti, incurajari de la cea din spatele meu, eu il sterg de muci pe tanar. Multumesc inca o data si an nou fericit!
- La fel si dumneavoastra, o dupa amiaza placuta la toata familia, transmiteti urarile mele mamei!
blablabla

Nenea cu reteta:
- Vai, aveti o rinofaringita nu? V-a dat antibiotice, inseamna ca e destul de grav, va doare gatul, nu?
- Da, cred, nu stiu exact, ma doare si tusesc
- Sa stiti ca e sezonul, nu sunteti primul, sa faceti si inhalatii, trece mai repede, aveti grija la frig, sa va puneti bine fularul la gat!
- Multumesc.
- Va notez pe cutii modul in care trebuie sa le luati: Spune pe litere in timp ce scrie pe cutii ce scrie deja pe reteta care ramane la nenea respectiv. Uitati exact asa scrie si pe reteta (!!) sa incepeti sa luati chiar acum cand ajungeti acasa si (vai, nu calendar!!) uitati un calendar si pentru dumneavoastra pentru 2011! (asta arata ca si cand ar putea citi litere mai mici de 20, hai ia-l si du-te, te rooog)
- Multumesc (ufffff!), dragut din partea dumneavoastra, multumesc frumos, la revedere!
blablabla

Tanti fara reteta:
- As dori un sirop de tuse, seaca, pentru fata lui Madam X, o cunoasteti, nu? Tuseste de 2 zile si madam mama e ingrijorata (incepe sa ma doara spatele, ma uit la usuraticul de pe scaun, nu da seamna ca ar vrea sa se miste, frumos din partea lui)
- Deci dureaza de 2 zile...a vazut un doctor?
- A, nu, nu e foarte grav, sa ia siropul mai intai, dupa aia se duce la musiu Y daca nu trece.
- Cam cate kilograme are?
- Imi pare rau, dar nu stiu detaliile astea, are 12 ani e lui Madam X de langa posta.
- O cunosc pe Madam X bineinteles, dar nu imi aduc aminte de fata ei...e aproape la fel de inalta ca mine, nu?
- Ar fi bine sa stiti cate kilograme are, e important pentru dozajul siropului (dilema asta TREBUIE rezolvata la farmacie in cel putin 10 minute de catre 2 persoane care nu o cunosc asa de bine pe fata aia). Va dau Z, va scriu dozajul pe cutie, in functie de greutate (spune pe litere fiecare cuvant in timp ce scrie) si uitati si (nuuu caleeeeendaaaaar!) niste esantioane (uffff) de crema si gel de baie, asa puteti descoperi noua gama pe care o avem de anul acesta.
- Multumesc frumos!
blablabla

Usuraticul:
Povesteste ceva cu farmacista in barba, tine la confidentialitatea client-vanzator de medicamente, imi ciulesc urechile si aud ca nu ii mai stau dintii in gura de cand nu stiu ce si ii trebuie exact gelul asta cu al carui tub gol a venit direct de acasa. Tuseste ca sa ma indepartez, nu o fac, trece la un volum normal pentru restul cererii.
- Si niste nu stiu ce ca sa ma las de fumat, exact modelul asta care asa si pe dincolo, stiti numai asta merge.
- Vai dar modelul asta (sa nu zici ca nu mai este!) nu mai este, vai blablabla
- Blablabla...blabla, multumesc, cu placere
-...blabla?
-Blablabla (calendar?) o dupa amiaza placuta
- ...blabla! blablabla (mi se ruuuupe spatele)

Imi vine randul. Sare cu gura tanti de un metru zece si opj de ani din spatele meu
- Buna ziua (pe un ton de repros maxim tradus de mine ca "iar am venit, a nush cata oara azi, ceva nu e in regula, nu imi place sa vin de nush cate ori, ar fi cazul sa va mobilizati"). Nu indraznesc sa o intrerup, are si un caine in poseta. Pe un ton sec: am venit dupa siropul lui Madam W, ha, asteapta de azi dimineata, ha (in "ha"ul ala recunosc lucruri grave, inabusite de dragul pastrarii unor relatii sociale decente).
Farmacista se fastaceste toata, ii aduce siropul: va dau si reteta inapoi.
- Poftim?
- Reteta de la doctor, e aici cu siropul! pe un ton cu trei sferturi de octava mai sus decat normal
- Daaaa? Multumesc (la fel de sec). Si, ati vazut ca are asigurare complementara, no?
- Vai, nu m-am uitat (nu te uitaaaaaa, te rooooog), dar o sa rezolvam cand trece ea dupa-masa!
- Mda, cum doriti, dar sa stiti ca are, ha, puteti sa va uitati (nu, draga, nu se uita, intelege, pleaca, plimba poseta!)

Imi vine randul, iau paracetamolul si plec. Fara calendar, fara dozaj scris pe cutie si repetat litera cu litera. Durata socializarii la farmacie: dooj de minute in cap. La intoarcere unchiul consortului imi confirma ca farmacia e sezatoarea satului, mai ceva ca tutungeria, si inca acu e bine, ca vara e si mai multa lume, toti trec sa dea buna ziua farmacistei, deosebit de amabile si saritoare. Traiasca politetea hexagonala.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...