Am strans ceva lucruri de cand cu mutatul, ca vechii proprietari ne lasasera bucataria cu cuptor, frigider si microunde, de care nu aveam nevoie, dar na, daca le-au lasat, nu am zis nu, si le-am bagat in boxa cand le-am inlocuit cu ale noastre. Mai zilele trecute am hotarat si sa scoatem canapeaua de oaspeti din camera tanarului, ca sa ii punem o comoda cu sertare pentru jucarii (cu care nu se joaca, da' sa fie, de). Canapeaua nu e cine stie ce, dar o am folosit-o pe oaspeti cam de cand suntem noi in Franta. E din aia care se intinde pe jos, nu foarte incomoda, dar mama, utilizatorul cel mai frecvent, vocifera la somnul in ea, ca nu se poate ridica repede sa se duca la buda noaptea.
Am luat alta care se face pat mai inalt si am pus-o in salon, si am zis sa facem un gest mai acatarii, sa le dam pe toate la Emmaus, nu sa le vindem pe internet. Am mai pus la dat si un covor, un aparat de facut mancare pentru bebei, o masa de bucatarie, toate in stare buna, cu semne de de trecere a timpului, dar nu urate, nici jegoase sau ceva. Folosite.
Vine mai draga azi echipa de la binefacatori, si zice seful ei (care vorbea franceza cam de 10 ori mai rau decat mama), ca nu nu ia canapeaua. Pe alealalte nu le vazuse, ca erau in boxa, jos. Pai cum adica, nu o ia? Ca astea sunt de obicei murdare. Beeeeei, simteam cum mi se urca sangele la cap incet incet. Adica mama poate sa doarma pe ea, cei care vin la noi, pot, si aia care nu au (cica) dupa ce bea apa, nu pot. Ii aleg cu un ochi critic si dupa interviuri detaliate si indelungi pe cei care sa le daruiasca din preaplinul lor. Nu-i murdara, bei, o fi prafuita pe spate, dar e o canapea folosita pe care nu o mai vrem, ca de aia o dam. Ii face cu ochiul un coechipier, sa o ia totusi, stramba din nas, le da ordin sa o ia, si plecam spre boxa. Aparatul de facut mancare ii place, farfuriile, mda, masa, ok, in general imi da de inteles cu destul de putina subtilitate ca nu-i convine marfa. Ma pune sa semnez pe peretele parcarii un bon de nush ce, si sa ii indic suma purboarului. Ii zic ca nu am cash, tocmai ii dadusem mamei sa ia niste smantana si paprika. Chiar nu aveam. Zice ca nu-i problema, simt ca nu-i convine si ii spun ca putem sa trimitem un cec la asociatie daca-i musai. Nu, nu-i musai. Urc inapoi, dupa 5 minute, bate la usa. Ca totu-i bine? Pai da, mersi ca ati mai urcat o data sa ne intrebati, ma duc repede sa caut in geanta la mama, ca poate i-au mai ramas ceva bani marunti. Gasesc o bancnota de 5, si i-o dau. Acu' nu ma mai pune sa semnez purboar, imi multumeste si pleaca. Hai pa.
Nu m-am simtit in viata mea mai prost ca am vrut sa fac bine cuiva.
