Cu o ocazie speciala

Avem sambata o ocazie speciala, o seara in ger (pentru mine ger e orice cantitate de mercur care coboara sub 25°, dar nu mai mult de 5°, cand ating un prag psihologic "siberian" si nu ma mai dezlipesc de radiator), vant si eventual ploaie, unde o sa defilam in fata familiei extinse si a numerosilor prieteni de, adica oameni pe care ii vad o data la 3 ani.

Asadar cu ocazia asta speciala, mi-am zis ca ar fi cazul sa imi iau ceva de imbracat, si anume o rochie-pulover-tunica, intr-o singura culoare, groasa si crosetata, care sa nu fie atat de "transparenta" cu noile mele 4 kile puse recent pe buca stanga, aia dreapta si pe fund. Doar atat voiam, preconizam maxim o juma de ora, caci ma insotea barbatul mic, non-fan de cumparaturi. In timp ce ma/il imbracam, studiam atent problema, si m-am intristat subit: stiam foarte bine ce voiam si ca de obicei in cazurile astea precise, eram sigura ca nu o sa gasesc obiectul dorintelor, o sa trebuiasca sa ma multumesc cu ceva net inferior, desi am vazut modelul asta de chestie la mai mult de o purtatoare. Usor enervata deci, am purces la piata. Am avut grija, ca intodeauna sa pun in portmoneu cu cel putin 150% mai multe unitati monetare decat prevazusem pentru RPT-aua respectiva, ca cine stie.

La prima taraba era intr-un fel ce cautam eu (cu mici exceptii: fara guler si dezavantajand prea tare ramasitele de silueta pe care le mai arat fara sa ma codesc ceasuri intregi), dar voiam sa vad ce mai e in rest, piticul era ocupat cu urmaritul din coltul glugii a gagicilor in carucioare si cateilor in lesa. Incep tura, ma gandesc ca parca as avea nevoie de o pereche de pantaloni largi, dar nevoia nu a atins inca culmea absoluta, cum ar fi nevoia de o a treia pereche de cizme pentru iarna, deci continui tura. O haina de iarna larga: e nevoie sau nu? Masor repede pe scara cizmelor, si constat ca nu a atins cota maxima nici asta. Dau de un nene cu ciorapi, nu mai masor nici o cota, is negri, grosi, par largi si fac numa' juma din cat am platit anul trecut pe perechea maro, deci adjudecat. Culoarea neagra nu imi stirbeste libertatea de cautare a RPT-elei, nici un fel de constrangere in plus pentru model sau culoare, cu incredere si sperante noi, trec la impins caruciorul printre randuri.

Increderea si sperantele astea noi noute se erodeaza repede cand vad ca nu prea am de ales, sunt doar 3 vanzatori de chestii din astea de vreau eu, in total doar 7 modele: cum pot sa aleg in deplina cunostinta de cauza, saptamana trecuta erau cel putin 7 vanzatori!!! Ma cutremur, modelul pe care il aveam in cap incepe sa se destrame, sa vezi ca (IAR) nu gasesc ce vreau, cumparaturile sunt un chin, o sa fiu rau-dispusa tot weekendul, unde pe langa frig, ploaie si vant o sa am parte de o chestie pe care am imbracat-o deja de cel putin 2 ori si cel putin 3 persoane din adunare au mai vazut-o. Iui.

Ma duc inapoi la prima taraba, incerc un pulover din asta, care imi placea mai mult, desi in culori diferite si un pic cam numeroase pe gustul meu: prea scurt!!! Deznodamant ca asta n-o vazut tragedia greaca de cand mama ei o facut-o. Incerc modelul doi, culoarea unu. Mda, sa zicem (era ala de-l ochisem la inceputul inceputurilor): prea decoltat, nu destul de gros, da molicel, provoca o senzatie placuta la atingere cu palma, ca nu il simteam pe corp din cauza de flanela groasa de bumbac. Cu gat. Flanela. Vanzatoarea ma flateaza in mod ordinar si evident, zice ca imi vine foarte bine, ca-s inalta si slaba, sunt complet de acord, astfel incat indraznesc sa ma uit la mine si din spate. Cand dau cu ochii de kilele alea, ma rotesc la loc cat ai zice 29 de euro, ii las si ma pregatesc de plecare, nu inainte de a-i arata cu ce ciorapi vreau sa asortez vesmantul, imi zice ca se duce si ea mintenas sa isi ia o pereche, ca e exact ce cauta de nu stiu cata vreme si ce gusturi bune am. Prind aripi, imi revine si memoria si cu ea imaginea unei tarabe de bijuterii. Scara nevoilor s-a prabusit de mult, clar ca nu puteam sa ma duc cu un model de imbracaminte care nu imi placea asa de mult fara sa ii asortez si niscai bijuterii care tot la fel de putin imi placeau, de care mai am 5 kile acasa, dar pe care le-am purtat de cel putin 2 ori, alea pe care nu le-am purtat niciodata inseamna ca nu mi-au convenit post-achizitie.

Aici caut repede-repede, caci nivelul sonor venind din directia caruciorului creste-creste, mi-a atras atentia si un nene care pierdea vremea printre ate si ace de cusut, ma uit urat la el, isi retrage remarca injurioasa din priviri. Intre timp imi gasesc si colierul pe care mi-l doream in mod moderat, ii asortez niste cercei, si, culmea, gasesc si doua bratari, nu aveam timp sa caut mai multe, ca unde nu imi placea asa calitatea ma gandeam sa compensez cu cantitatea, insa urletele se transformau in ragete, si dau sa plec.

In drum spre iesire, multumita fiind de achizitii, imi aduc aminte (ce chestie, cum imbunatatesc cumparaturile starea memoriei) ca nu mai am prea multe mere acasa, intru in piata de alimente, iau 4 pere si un strugure mare, si ma retrag spre casa.

Bilanul cumparaturilor unui singur obiect intr-o juma de ora maxim: achizitionat 5 obiecte (si jumate de fapt, ca puloverul ala vine cu o esarfa) plus strugurii plus perele intr-o ora jumate. Nu-i rau deloc, am si un proiect personal pentru data viitoare, sa imi imbunatatesc recordul in mod vizibil.