mercredi 6 octobre 2010

Mega organizare

Imi vine sa scriu despre weekendul asta plus luni ca asa organizare nu am mai vazut nici la mine. Nu in viata personala, de tip dulapuri, sertare, dulapioare, rafturi, camari si restul, ci in aia profesionala, unde stiu si cea mai mica foaie de hartie de acu 3 ani si pot sa indic cu precizie unde se afla. Plictisitor de organizata e viata mea la lucru, cel mai mic derapaj declanseaza crize de anxietate. Intotdeauna am totul cu mine si un back-up, pentru orice situatie. Niciodata nu am fost luata prin surprindere de ceva iesit din comun, gaseam o solutie pentru tot si toate. De aia probabil munca in echipa imi displace profund, caci nu pot controla 100% totul.

Sa trec la ilustrare totusi: juniorul face bronsiolite destul de des, duminica am aterizat cu el la urgente, ca jumatatii mele mai bune i se parea ca nu respira bine. Si avea dreptate. Dupa un mini triaj la intrare, ne trimit intr-un box. In 2 minute se prezinta o asistenta, care in tot 2 minute ii instaleaza ceva fire colorate peste tot, ii ia temperatura, tensiunea, masoara cantitatea de oxigen, completeaza fisa, ne zica ca a chemat pediatra, paraseste sala. Vine pediatra: ia fisa, intrebari in plus, ascultat pieptul, spatele, nu ii place cum respira, hai in alt box la aerosoli. Hai. Alt asistent vine in alte 2 minute, tac-pac instaleaza chestiunea, ii pune masca, il tine de maini, tac-su de picioare, eu in brate, urla din ce plamani i-au mai ramas intacti, dar rezista. 6 sedinte de cate 10 minute cu 10 minute pauza. Pentru restul, puteam sa imi reglez ceasul dupa ritmul in care veneau sa ii reinstaleze chestiunea, intre 9 si 11 minute maxim. Dupa ce terminam chestiunea, pediatra revine, il asculta, tot nu ii place, faceti o radiografie. Asteptam cam 10 minute. Facem. revenim in box. Revine pediatra, il interneaza. Mergem la receptie, ne ia in primire o asistenta, ne conduce in alta cladire, ajungem, alta asistenta ne instaleaza in camera, o trimite pe prima inapoi ca a uitat niste hartii, ii da un compot lui Tzo intre timp, il mananca.

Vine pneumologul: ne ia in primire, ne explica ce si cum, aveti intrebari, duh, ne-ai zis tot, ce sa mai intrebam, aerosoli la 4 ore, am inteles, ne-am cutremurat, consortul sta noaptea cu el, eu ziua. Vine alta asistenta, ne intreaba ce mananca, ii zic, ii aduce exact laptele pe care il bea el, cu exact cerealele pe care i le pun eu in lapte. Un mic plus: ale lor is cu aroma de vanilie. Ne instalam, descoperim setingul: cam vetust, vopsea cazanda, nu am inteles de ce intre camere sunt geamuri mate si nu ziduri, parca eram intr-un box de cai. Las' ca mere. Are o camera cu jucarii, prieteni de astm si lego, no problemo pentru tanar. Fix la 9 au revenit cu aerosolii, constantele. Dupa aia fix din 4 in 4 ore, dixit ma man. Dimineata preiau stafeta: rediscutie cu pneumologul, alte asistente decat alea de ieri, fiecare stia exact despre ce e vorba. Perfect. Ziua lunga, copiii urlatori, culoarele misunau de oameni, toti calmi si binedispusi. Interna de seara: zica ca daca totul e OK a doua zi dimi ii da drumul, inainte de 10, cu tratamentul de facut acasa. Vine seara, trece noaptea, revin pe baricade: la 9 vine alta asistenta, isi face treaba, la 9 jumate interna, ne da fisa de externare, protocolul de ingrijiri, explica pe unde ies, ma fac ca inteleg, le zic la revedere la asistente, ies. Ma pierd, ploua, nu am umbrela, mi se strica freza intinsa cu atat de mare grija, la naiba cu toamna la Paris, la naiba cu externarile alea, unde sunt, a, la internari, normal. Exista si internari de adulti la spitalul de copii? Tanti din spatele ecranului face ochi mari, deduc ca da, las' ca va rezolv eu de aici, sa nu mai mergeti 10 minute la externari pardon internari copii, mercic, oricum excursia ar fi fost mult mai vasta in timp pentru mine, imi retin gandul. Plecam. Ajungem in statia de autobuz, intr-un minut se prezinta magaoaia, ajungem in pace si liniste.

Seara, un mic plus: are ceva sedinte de kinesiterapie respiratorie de facut, ma risc sa ma prezint la cabinet fara randevu, terapistul de serviciu ma recunoaste, il suna pe cel care se ocupa de tanar de obicei, era 6 fara un sfert, zice ca vine la 6, OK. Vine la 6 fara zece, il stoarce de muci timp de 15 minute, urla, las ca-i pentru binele tau, il impachetez, merci, plecam. Revenim maine.

Concluzie: chapeau spitalul de tinere progenituri, is clar geloasa pe cum merge treaba pe acolo.

3 commentaires:

Dan V. a dit…

Aici asa e, ai dreptate. Organizare, bani multi, zâmbete etc. De aia se zice ca sistemul de sanatate francez e asa si pe dincoace. Dar ia sa le iei aparatele alea scumpe sau numai curentul! Doar daca ai norocul sa dai peste vreun român care opereaza si la lumânare.

Ioana a dit…

Au generatoare de urgenta si asteptau si o romanca in sectie, pe care o cheama Ioana, asa ca o sa fim in continuare pe maini bune :)

Dan V. a dit…

Românca va fi mai de baza ca generatorul.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...