Cine pleaca-n America

Vine consortul cu veste: a primit oferta de lucru la Boston, daca vreau sa plec. Ai de capu' meu cum era cat p-aci sa sar din fotoliu de bucurie, alea alea, eu am vrut sa merg in America toata viata, acolo-i fain, nu alta. Am schimbat canalul (ca mie imi place sa ma uit la televizor) si am dat mai incet ca sa discutam detalii. 

Stiam eu de ce numa' era cat p-aci sa sar din fotoliu, si nu am efectiv sarit ci am preferat doar sa schimb canalul. Deocamdata cineva i-a propus o chestie gen plecat la Boston ca i-au citit CV-ul pe net sau nush pe unde pe net. Si dupa aia valuri valuri: gradinita costa, cine ne plateste casa, asigurari medicale, ce facem cu apartamentul si cu ratele lui, tre' sa stau acasa cu Pili, ca cresa costa si aia, nu o sa pot lucra, ne tre' masina, costa si aia, to'ma am gasit o fata sa stea cu Pili din septembrie si nu mai sunt chiar treij de grade afara si innabusitor de cald. Azi dimineata au cazut si ceva stropi de ploaie, imi revin.

Am reschimbat canalul sa ma gandesc mai bine dupa ce am zis ca-s gata sa plec din septembrie. Mnoa, serios, nu asa. Nu mi-a venit sa cred la ce concluzie am ajuns: imi place aici, cu pizdicii si restul francezilor, si cu hazbandul, pe care, in treacat fie spus, il iubesc. Daca aici mi-i bine, mi-i bine oriunde, daca oriunde mi-i bine, mi-i bine si aici. Bag pula-n ea America.

Amanare

Nu mi-a placut niciodata sa aman lucrurile pe care puteam sa le fac imediat, nici macar pe cele care nu erau chiar asa de placute. La dentist ma duceam pe acelasi principiu, stateam la injectii cu Moldamin fara sa scot un sunet, imi faceam temele cand altii erau la joaca dupa-masa, si citeam sambata si duminica fara nici o grija. Imi placea sa citesc sambata si duminica, de fapt mai mult sambata dupa-masa, ca dimineata faceam curat. Nu amanam, nu-mi faceau prea mare placere datul cu aspiratorul si stersul prafului cu o bucata de furou sintetic, ci mai mult gandul ca o data terminata treaba, pot sta fara grija. Imi mai trageam cate o linie rosie la caiete, dubla de fapt, imi faceam geanat de scoala, de vineri, ca duminica seara sa ma bag in pat cu un colt de pita, si sa ma uit linistita la un film pe care il mai vazusem deja, dar mai demult, asta dupa episodul original de Star Trek.

Asta inainte sa inteleg ca jumate din grijile lumii atarnau de umerii mei, si mi-i trageau in jos, si-mi plecau si capul cu ele. Cum nu intelegeam de unde atata responsabilitate pe bietii mei umeri, ososi si impielitati, explicatiile nu au incetat sa vina, care mai de care. Bineinteles ca eu sunt de vina pentru ce nu merge bine pe ici pe colo, si uite si de ce: ca mi-am luat flori pe care uit sa le ud, si care mor in ghivece ca niste soldati la datorie, ca nu fac tot ce ar trebui pentru copii, ca pot sa fac mai mult, de fapt nu-s sigura, dar na, asta este, umerii mei o duc si pe asta, ca nu fac cursuri destul de bune si de aia elevii nu stiu engleza, si alte rele din astea lumesti.

Si cand ma gandesc ca exista o solutie, sar pe ea imediat si o inghit, cade greu la stomac, dar nici nu se compara cu Moldaminul: ia un lucru care tre' facut si nu-l fa, asa indiguiesti sentimentul de vina absoluta impotriva ta cu diguri puternice, stabile, in stare sa infrunte orice val, oricat ar fi el de napraznic. Amana un lucru pe care poti sa il faci, care nu te costa nimic sa il faci, dar care nu e foarte suparator nici daca sta nefacut. Un lucru absolut banal, fara nici un rost. Stai si lasa vinovatia sa-ti umple toate colturile fiintei, doar puteai sa il faci si nu l-ai facut. Si dupa ce incepi sa plesnesti pe la cusaturi, fa-l. Fa-l intr-o doara, asa cum l-ai fi facut prima data, cu usurinta, eleganta, in deplina recunoastere si acceptare a sentimentului de bunastare care insoteste facerea cat si implinirea lui. Si sa vezi cu cat spor ataci rezolvare problemelor lumii o data ce le-ai rezolvat pe ale tale. Sau ma rog, amanat.

Administrativo frantuzesti

Mi-a ramas asa ca un gust amar dupa participare la toate miscarile astea inter si intra academice ca sa am un post fix de la anul, asa ca am zis sa scot penita sa le astern, ca poate mai trece din scarbicie.

Uno, ca sa ai pot fix dupa ce ai fost stagiar tre' sa participi la o miscare intra academica, unde ceri academiile care te intereseaza in ordinea respectiva, pe internet, dupa care tre' sa dai niste documente si gata. Atat de simplu in cuget si simtiri, atat de mirobolesc aiuritor in practica.

Catindatii au niste puncte. De unde vin punctele: de la copii, de la viata in cuplu plus 50 de ele pentru fostii stagiari. Academiile se aleg pe internet deci, si o data inregistrata cererea, primesti aviz de receptie la scoala pe care tre' sa il verifici, corectezi, completezi cu alte documente justificative si toate data inapoi la rectorat in timpul record de maxim 3 zile lucratoare. Noroc ca stiam ce documente imi trebuie, ca am cerut la timp de la consort "attestation", ca si aia de la resursele umane din privat se misca in sensul ca le ia 2 saptamani sa produca attestation asta. 

Nu stiu de ce pentru viata in cuplu iau in considerare din start domiciliul profesional, de parca pula mea, 99% din profi n-au altceva mai bun de facut decat sa lucreze "in zona" consortului, nu conteaza cat de la dracu in praznic este fata de casa. Deci am gresit ca nu am corectat, si administrativii au luat in considerare ca vreau sa ajung in alt departament decat ala unde stam.

La miscare inter academica (20 de cereri se pot inregistra), duo, m-am trezit ca am 80 de puncte pentru primul loc si 30 pentru restul, gen ultimul stagiar neconcubinat si fara nici macar un maidanez la intretinere.  De unde se face ca sun, ca sa vaz de unde suma asta microscopica. Pai uite de unde: cum nu am corectat "domiciliu profesional" pe prima pagina de la avizul de receptie, nu au luat in seama primul oras, ca nu era in departamentul domiciliului astuia profesional al consortului. Deci punctele pentru viata de cuplu si copii nu au fost luate in considerare. Logic, inca o data, sa iti dea ei pe formular ceva si tu sa trebuiasca sa corectezi, in loc sa te lase sa alegi singur, ca tot omul. Plus ca timpul meu de corectat o fost de 5 minute in biroul statuii de cremene denumita secretara de colegiu, care abia mi-a dat un pix sa semnez si mi-o zis ca fac cum vreau eu. Mersi.

Cum au rezolvat problema: mi-au luat orasul din pozitia 14 si l-au pus pe prima pozitie, ca era in departamentul sotului. Pentru orasul ala am 280 de puncte, pentru urmatoarele am doar 230 de puncte, ca doar pentru prima dorinta se pun punctele de ex stagiar, alea 50. Deci am cacalau de puncte pentru un oras in care este un singurc collège, nici un post liber, si liceu nu este. Deci am cam futut miscarea inter academica. 

Miscarea asta cu schimbatul pozitiei unui oras a fost pare-se mai simpla decat sa corecteze departamentul pe prima pagina a avizului de receptie. Asa au lucrat cel putin 3 persoane la dosarul meu: responsabila mea, responsabila ei, plus responsabilul de miscare inter academica. Au facut o sedinta ai au hotarat ca varianta cu schimbatul orasului, retrimisul avizului de receptie pentru validare, statul la telefon nush cat cu mine e mai simplu decat sa lase lista mea neschimbata si sa traga cu creionul peste departamentul 78 si sa treaca in locul lui 92.

Si inca nu e gata: de la anul vreau sa cer juma de norma, care e de drept pentru cresterea unui copil de pana la 3 ani. Sun la rectorat si imi zice ca tre' sa fac cerere la scoala mea unde sunt acum, ca ei sa aprobe timpul de lucru partial pentru la anul cand nu o sa mai fiu la ei si dupa aia le trimit lor cererea. Mi se pare normal, cel putin nu o sa imi puna bete in roate ca nu imi aproba "voilà Madame, nu ma deranjeaza ca la anul cand nu mai lucrati pentru mine, sa nu lucrati decat 50% din timp, ba chiar ma bucur si va doresc toate cele bune. Va pup". Nu se poate si este ilogic ca o asemenea cerere sa fie facuta direct persoanei care se ocupa de dosarul meu pentru la anul. Drumul unei hartii birocratice tre' sa fie cel mai alambicat posibil, cu implicarea unui numar maxim dar perfect inutil de persoane, care o flutura si o semneaza, si eventual o discuta in pauza de cafea.

De pe internet zicere: cererile de timp partial se fac pana pe 6 ianuarie 2012, 2 zile dupa vacanta de iarna, si eu am aflat ca is titularizata prin 30 decembrie. Da, da, tre'ia sa ma concentrez umpic mai tare, sa ma gandesc ca asa ceva se face cu 6 luni inainte, sa nu ascult de ala de la sindicat care mi-a zis ca cererea de timp partial se face in iunie cand aflu unde m-au trimis aia de la rectorat. 

Si mai una: cum am lucrat in China un an jumate, vreau sa imi ia in considerare experienta asta si sa schimb gradul mai repede, ca daca nu am cate un punct pe an, asa imi vin cam doua puncte jumate in plus dintr-o data. De la rectorat imi zica ce tre' sa contactez ministerul afacerilor externe, care nu are numar de telefon pe site, dar le-am trimis un mail, la care un raspuns automat imi spune ca ei au sute de mailuri pe zi si nu pot sa le rezolve pe toate, dar ca le citesc cu mare placere. 

Macar  gaseste cineva niste placere in jungla asta administrativa.

De pe la scoli

Maine nu se lucra aici, e nush ce sarbatoare, si Vic ii cu tac-su in Bretagne, deci am o tarasica de timp. Plus ca imi curg mucii, sper sa fie o raceala mare la orizont, sa stau in pat macar 3 zile. Mneajuta. 

Mi-am adus aminte de o faza draguta de la scoala, eram cu non francofonii, tip romani si portugheji (si indianca, da' aia chiar nu vorbeste nimic franceza). Si ii pun sa faca ritualul cu vremea, what's the weather like today, it's aia si aialalta. O intreaba unul din romani pe portugheza, si fata nu stie sa spuna "cloudy", se tot balbaie, ii da cu "cla, cli" si alte sunete bizare. La un moment dat partenerul de dialog se intoarce si imi zice plictisit "clutz o zis...trecem mai departe?"

O mai fost una, cu o fata de a treia, franceza. A primit o scrisoare de la biroul de obiecte pierdute de pe Heathrow, ca i-au gasit cartea de identitate si inca nush ce document si nu poate sa ii sune ea, ca nu intelege, nici sa scrie, ca nu poate, si sa scriu eu. Scrisoare. Adica voia sa scriu de mana, sa punem hartia in plic si sa o trimita cu posta, ca cica o data o trimis un mail pe internet si nu o ajuns (?!?). Am zis ca glumeste, ca ma testeaza. No. Nici nu isi mai stia parola de la email, are una de msn pe care cetuieste din cand in cand. Nu are nici telefonul mobil cu ea la scoala. Am trimis mail de pe contul prietenei ei, care daca primeste raspuns, imi scrie pe adresa de la scoala, ca nu am vrut sa o dau pe aia la tot omul, si nici pe a mea personala elevilor. 

Ce mai mai mira, cand inca mai sunt care vorbesc la telefon gen iau aparatul de la ureche si il tin in fata gurii. "Clutz o zis...trecem mai departe"?

Valori, competente si schimbatul scutecelor

Tocmai am primit insiintare politicoasa de la primarie ca nu avem loc in cresa pentru asta micu. Fait chier, vorba francezului, ca tre' sa ma apuc de cautat asistente maternele, sa ma duc sa le vad, sa vorbesc cu ele, chestii de care nu am nici un chef si nici timp si cel mai grav, nici un chef.

Am gasit si o varianta de cresa, aia parentala. Unde nush de ce ii cheama pe parinti 2 ore pe saptamana sa faca "de garda" plus ceva comisioane, gen sa cumperi legume si fructe sau sa te ocupi de fantastice activitati birocratice, care sunt aici, mama mea, cat China si India la un loc. Plus ca garda aia tre' sa o faci si daca e copilul bolnav, si tot anul de fapt, deci daca poti sa iti iei o saptamana liber, cum ar veni in cele shpe mii de vacante scolare pe care le am eu, nu poti. Daaaar...

Am citit pe site-ul lor ca au valori. Cum ar veni "savoir-être" care tradus de mine aduce vag cu ceva tip "sa stii cum sa fii". Nu-i deajuns valoarea asta, ci mai are si competente, care influenteaza "savoir-faire" (sa stii sa faci) si realizarile noastre, sau invers, de aia ei le dedica un intreg soclu, incepand cu bebeii de 2 luni jumate. Printre temele propuse spre dezvoltarea soclului care duce la afirmarea de sine se numara cum sa aplanezi conflictele, cum sa te afirmi si nu doar sa reactionezi si altele care parca-s luate din misiunea electorala a ex canditatilor la presedintie si care umple la cresa asta 16 pagini de word transformate in pdf. Daca nu ma innegresc cand aud pe unii si altii vorbind de valori (si principii, nush la care e negrul mai negru), de parca ar fi viziuni ale inceputului si sfarsitului universului nu alta. Ce pula mea vor sa zica decat ca fac unele lucruri si altele nu, si le zic copiilor sa le faca pe alea unele, si pe altele nu. Deci niste comportamente. Se comporta intr-un anumit fel si incearca sa se comporte in acelasi fel in mai multe situatii, de unde rezulta principiile si zic altora ca cum se comporta ei de minunat, de unde valorile. Intre timp schimba scutece si fac piureuri de legume. 

Si imi cer sa "ader la valorile lor" si sa dau dovada de motivare daca semnez contractul, ca daca nu, ma taie de pe lista. Cum is ei indreptatiti sa taie si sa spanzure daca iti flutura inainte cu "valorile" si "principiile" pe la nas. Cam cum se simte "patria" indreptatita sa iti ceara sa mori pentru "valorile" ei. Deci incep sa fac interviuri de asistente maternele, ca am si eu ceva principii, no?

Ce voiam sa zic (despre nunti)

Mi-am adus aminte: am o prietena aici, nu intru in detalii de cum si cand si cat is eu de sociala de dupa 5 ani mi-am facut o prietena, de fapt doua, chiar trei, dar doua au plecat din regiune, si am ramas cu una. Mai am una la scoala, da' ii cam originala.

Si cum ziceam, am avut mereu oameni in jurul meu in functie de dispozitia mea. Nush cum se face ca spiritele universale au pus mereu de intalniri la care nu m-as fi gandit niciodata in mod normal, dar cand ma uitam in urma, imi dadeam seama ca raspundeau mai mult unor nevoi de care nu stiam, decat unor dorinte explicit formulate gen "ce pula mea nu am nici o prietena aici". Cred ca exista si o eroare logica pe undeva, pe care o presimt, dar nu o poci bunghi exact, aia cand daca te uiti in urma poti face anumite legaturi intre lucruri, care de fapt nu au nimic de-a face cu derularea insipida si nepasatoare a evenimentelor, dar care capata a anumita tusa personala atat de draga mie, determinist-emotionala in sensul ca "da, ma, uite ca chiar in 13 vineri o fost exact trej de grade afara, e clar ca treispele de pica vineri imi este favorabil".

Dar cum tot divaghez, sa raman totusi in zona subiectului. De cand cu scoala si copiii, ma simteam mai putin vinovata ca nu am trasatura de caracter esentiala dobandirii cu usurinta a unor relatii cu un sens adanc si personal. Nu cu mult, dar cu atat incat sa tin legatura cu o ex colega de la scoala de profi, ca mi se parea ca nu-i asa de franceza ca restul de primprejur. Nu generalizez in general, ci in special in legatura cu francezii pe care i-am cunoscut eu. Acu' imi dau seama ca nu foarte multi, si ca mai bine nu as fi generalizat, dar sa trecem peste. Cand ma intalnesc cu ea, povestim de toate, de parca ne stim de cand lumea, dar in afara vizitelor mensuale, nu prea tinem legatura (scoala e de vina, normal). Dar totusi ma numar printre cei care constituie cercul ei restrans de prietene, gen triunghi mai mult, eu si inca o tipa pe care o stie de ceva ani. Si m-a invitat la nunta.

I-am cerut detalii spumoase, despre cerere, oferitul inelului alea alea. A fost ceva atat de normal ca nu imi pregatisem nici o replica in afara de alea cu "iupiiiii, ce faaaain, te invidieeez si eu as fi vrut sa fi blablabla", asa ca am fost poate umpic prea non entuziasmata, dar nici ea nu parea mai cu aripi decat mine. Ei bine, au discutat despre casatorie de mai multe ori, au hotarat ca e bine sa se ia inainte de terminarea anului scolar, ca sa aiba puncte daca face cerere de mutare la anul, au ales inelul impreuna, rochia ei, costumul lui, invitatiile, tot. Am fost la primarie, ne-am trezit de la 7 dimineata, ca era prima casatorie, la 9, dupa aia am fost la un suc la braseriea de vizavi, dupa aia cu autobuzul la restaurant, am mancat 4 feluri, am dansat fix 3 dansuri, a venit tortul, si la 5 toata lumea a plecat. Pe bune. Patruj de oameni, dintre care mai mult de jumate nemti, ca hazbandul ei e neamt. De prin familia ei nu au venit toti, ca nush ce povesti de familie si pamant si case au avut de impartit si unii nu se pot vedea cu altii. Mirele a facut pe DJ-ul, mama neamtului a facut pozele, eu am facut pe traducatoarea si entertainerita de nemti (famelionul ei stie sa zica "ish kann nish... comment on dit...mince alors...Deutsch spreshen?"), si mirare, mi-am dat seama ca sa-m bag piciorul daca nu vorbesc chiar bine germana, dupa jde ani in care nu am scos o boaba pe gura. Ich bin die cea mai tare.

La primarie nu a avut flori, ca a uitat buchetul acasa. Nimeni nu i-a luat flori, ca pe aici nu se prea ofera flori, decat soacrelor cand te cheama la masa duminica. Am vrut sa ii iau un buchet de la low costul de la colt, dar dupa aia m-am gandit ca ce face cu ele, alea alea. Si prietena din triunghi mi-a zis ca s-a gandit la fel, deci o fo' fata fara o petala in mana, i le-o adus sora-sa dupa primarie, la restaurant. 

Na, asta a fost nunta.Si vizitele o data pe luna ma aranjeaza de minune.

Revenire

Dupa o perioada de laxitudine maxima, cunoscuta stiintific sub numele de lene, revin cu impresii. Am fost spectatoare a urmatoarelor evenimente: o pre-alegere si o alegere de presedinte, a iesit ala de seamana cu Krtek, aka Flanby, adica crema de zahar ars. Sa vedem cum creste el salariile profesorilor si cum creeaza saijdemii de posturi de profesori. Daca tot ii gratuita vizionarea, o sa stau si in continuare.

Am mai asistat si la reprize de ploaie in Bretagne, cam 5 pe zi gen, in medie, si am mancat si am beut. Nush cum am reusit sa nu pun nici un kil pe mine, desi mancam de cel putin 2 ori pe zi. Ma uit cum se scurg blugii din ce in ce, am trecut la fuste pe care la incing cu curele. 

Majoritatea timpului nu am facut nimic, nici in Bretagne, nici acasa in vacanta, decat am constatat ca ce repede trece timpul. Ritmul se incetineste insa cand ma uit neputincioasa cum tuseste iar Victor de ceva zile, ca dixit doctorul ca putem sa intrerupem tratamentul de fond, ca nu a mai facut nici o criza. Cum l-am intrerupt, cum a venit criza. In prima noapte a dormit hazbandul cu el in balansoar, a doua nu mai stiu, dar sigur batuiam pe undeva prin casa, nu in pat, a treia a dormit cu consortul in pat la noi, si eu cu Pili. Crizele se deruleaza in felul urmator: tuseste si plange, tuseste si urla, tuseste si plange, tuseste si vomita, tuseste si urla cam toata noaptea. Si ziua.

Profesionalmente, am fost martora unei ameliorari simtitoare a calitatii cursurilor, gen mere treaba ca lumea. Pacat ca tinerii nu prea invata. Mai voiam sa zic ceva, da' am uitat intre timp. 

A, azi am fost parte activa: la cumparaturi la piata de cartier de primavara. Haine de copii cu 1 euro, papuci pentru mine cu maxim 8, Camper nu alta. Am facut garderoba de vara piticilor si eu am economisit cel putin o suta (si ceva) de euro, cat costau Campersii aia in magazin. Constat cu mai multa placere decat uimire ca terapia prin cumparaturi ramane acelasi panaceu extraordinar care a fost intotdeauna pentru mine.

PS: asta-i Krtek noul presedinte francez: