Martinica

Cum toata lumea pleaca la schi in jurul nostru, ne-am hotarat si noi sa plecam in Caraibe, tot un fel de schi si acolo.

 

Program de vacanta, 7 zile pline: dimineata - mic dejun, plaja, pranz - apéro, mancat, plaja, seara - apéro, mancat, stat pe langa bar, ascultat muzica pana pe la 9 jumate, ca dupa aia numai adultii mai stateau pana la miezul noptii. Am luptat cu decalajul orar 5 zile (culcat pe la 10 fara un sfert, trezit la 5), ultimele doua zile au fost mai usoare, culcat la 10, trezit la 7.

 

Partile mai putin placute:

- hazbandul nu inceta sa ma intrebe in fiecare zi ce facem, de unde mi-am manufacturat privirea specifica "ce curu meu crezi ca vreau sa fac azi, ca ieri si ca alaltaieri si ca de cand am ajuns aici", de unde s-a implicat singur si personal in activitati gen plimbare activa, plonjon, volei pe plaja

- a treia zi musiu care avea sezlongul sub ciuperca de plaja langa care ma puneam eu, s-a mutat de acolo, de unde o usoare senzatie de neliniste si anchietudine, care m-a parasit a patra zi, cand a revenit cu fiu-su la locul stiut

- din cand in cand nu gaseam sezlongul pe care il foloseam de obicei, de unde aceeasi senzatie de neliniste si anchietudine, si ma puneam direct pe nisip

- gasitul cu greu a unei pozitii placute fizic pe sezlong, care sa nu implice mai mult de trei intoarceri burta-spate-burta

- obositul bratelor in apa, cand dadeam trei ture prin fata palmierului, de unde am redus numarul turelor la doua, eventual doua jumate, dar doua, ca jumatea aia ma anchieta in mod neplacut

- pierdutul cartii pe care am inceput-o in prima zi la plaja, cautatul unei alteia (deci plimbat pana la receptie dupa ea, intretinut conversatii cu receptionerii alea alea), terminat cartea de imprumut, destul de interesanta, de plaja specifica, care puteam sa sar linistita doua pagini, ca tot intelgeam ce se intampla. Am inceput o alta in ultima zi, dar m-am anchietat in mod neplacut cand a trebuit sa o dau inapoi citita pe jumate. C'est la vie.

- o arsura de soare drept pe buci si spate in ultima zi (azi dimineata cum ar veni), desi am stat doar la umbra, si 10 minute in plus fata de timpul regulamentar impus de mine mie insami. O sa-mi aduc aminte inca cel putin 3 zile de vacanta asta in mod neplacut, cand vreau sa stau pe sus-amintitele buci si nu o sa pot. Noroc ca arsura de pe burta a inceput sa se duca, deci am pozitie, nu-i vorba.

 

Partile absolut placute

- inceputul lecturii "Idiotului" a lui Dostoievski, superba arta de a povesti, mai putin superba arta de a aduce in scena cam 10 personaje pe capitol cu cel putin 3 nume de cel putin 5 silabe, deci pierdutul sirului povestirii si al personajelor pe la capitolul 5, dar dupa cateva pagini adormeam instantaneu, de aia am pus-o pe lista lucrurilor bune

- intalnirea cu personaje interesante, cu care am avut nenumarate lucruri a impartasi, Mojito si Déborah. Mojito - clasic, cu pai, menta si rom, Déborah o madam de varsta mea, cu la fel de multe opinii si un fel destul de enervant de a le prezenta, deci am ajuns la concluzia ca nu-s eu cea ma unic enervanta si sacaitoare din lume, deci madam e adorabila, deci o ador

- trecutul de la statultul de milf (pe care nici nu l-am simtit de altfel intr-un mod de care sa-mi aduc aminte acum, de exemplu) la ala de cougar, impreuna cu Déborah, concluzia amandurora e ca de la o anumita varsta "je sais ce que je veux, je sais ce que je vaut, et je m'en fous du reste". Ea venise singura la Club Med, isi lasase hazbandul cu odraslele, si a profitat de activitatile nenumarate oferite in satul de vacanta exact ca mine in primul paragraf. Ne-am legat de un animator de acolo, pe care l-am facut sa se rusineze ca un copil de dooj de ani ce era, zicandu-i cat ii de fain si in genere' producandu-i o senzatie probabil anchietanta, dar pana la urma i-a placut, ca a acceptat sa se ia in poza cu noi si a venit sa ne faca bisous inainte de plecare. Am concluzionat ca niste cougars adevarate ca nu il sacaim cu schimbat de adrese de mail alea alea, da' ca era fain de tot, da' ca avea numai dooj de ani.

 

Si poze drept dovada:

 

Cu prietenul mojito:

Vedere cu ocazia activitatii celei mai practicate, din cand in cand ma mai uitam in stanga si in dreapta, in functie de numarul miscarii pe sezlong la care ma aflam:

Sezlongurile noastre (al meu ai al madamei):

Sezlongul lui musiu, l-am luat in poza sa i-l arat in caz ca il greseste iar si ma anchieteaza in mod neplacut:

Restaurantul satului de vacanta:

Eu, cougar style, aratam destul de obosita, creca era deja 9 seara:

Déborah, tanarul absolut superb si moa:

Tot noi:

 

Voilà, ma pregatesc deci intensiv sa planific urmatoarea iesire la Martinica, in acelasi sat, cu aceleasi activitati la program, de la anul.

Semne bune

Ma motivam azi dimineata, nu la 5 jumate, ci mult mai tarziu, la 7, ca au binevoit tinerii sa doarma in mod normal, pe facebook, cand dau de urmatoarea zicala:

Instant mi-am revenit la sentimente mai bune, dupa ce am despartit lupta pe telecomenzi si pe care canal sa vizioneze desenele de miercuri. Si m-am pus pe asteptat momentul X, ala bun.

 

Nu a venit la 9, cum ma asteptam, desi eram gata sa plec. Mai aveam de spalat dintii tinerilor, de machiat, de schimbat hainele mele a treia oara, ca nu se potriveau culorile in mod natural, si gata, plecam sa depunem cerere de pasaport si sa il inscriu pe Lali la gradinita. Nu a venit nici la 10 fara un sfert, cand am fost aproximativ mai gata de plecare decat la 9, ca Lali a facut caca, asa ca dezbracarea de palton, cizme, pantaloni si la schimbat scutecul.

 

Autobuzul ne-a plecat de sub nas, am asteptat 8 minute dupa urmatorul, desi al doilea venea in 3 minute dupa al nostru, dar de fapt au sosit impreuna, macar am avut de unde alege in care din ele sa ne urcam. Ajunsi la primarie, ma duc la "accueil", unde mi-am cerut scuze instant in cap ca am deranjat-o pe madam care trebuia sa ne dea informatii, probabil nu se astepta la asa intrare intempestiva in spatiul ei personal. Se stramba la mine, ca cum n-am stiut ca tre' sa completez nush ce document, pe care sa il duc inapoi personal, NU sa-l trimit prin posta, si dupa aia sa astept sa ne sune ca sa imi fixeze un randevu ca sa il inscriu. Am mormait incet in fular ca acu' doi ani nu a fost asa pentru primul tanar, se face ca nu ma aude, ma fac ca nu am zis nimic. Imi da hartia, si ii zic sa ma indrume la pasapoarte, dar judecand dupa supararea pe care am pricinuit-o si cu cererea asta, probabil ca ar fi trebuit sa stiu dinainte ca ii la etajul unu, iar nu mi-am facut temele, vai mie.

 

Mergem la unu, Vic gaseste untr-un colt niste jucarii, Lali se descalta, il incalt, se descalta, il las descult, urla ca vrea papucii, si-i da jos, il lasa asa sa urle. Ma asez la birou, unde stau doua madame, una, ma cutremur, e "en formation". Am avut dreptate sa ma cutremur. Incepem circul scoaterii si verificarii documentelor, si se apuca sa lipeasca timbrele fiscale si pozele pe un formular. Imi ziceam in cap ca o sa il completeze tot ea, ca e cam riscant sa lipesti toate alea si dupa aia sa gresesc eu ceva cand completez, de unde naiba ii mai dau poze si timbre. M-am inselat, ma pune sa scriu eu. Imi tremurau dejtele, acu' daca gresesc, sa vezi cum se uita formatoarea care si asa se uita destul de urat la mine, cu nici o ocazie in particular.

 

Am ajuns la 10 si 10 la primarie, am plecat la 11. Intre timp, madam "en formation" a facut toate actiunile in triplu exemplar, ca din prima nu ii iesea niciodata. Computerul era super lent, imprimanta nu imprima bine, xeroxurile dupa cartile de identitate nu ii ieseau, a uitat sa completeze numarul meu de telefon cand a completat nush ce, a redeschis programul, a pierdut copia cererii, a refacut copia cererii, a introdus numarul de telefon, a gresit adresa, a corectat adresa, a salvat operatia, care era foarte greu de salvat, 5 minute gen. Mi-a dat sa semnez in mod oficial si m-a instiintat si prin viu grai ca daca in 3 luni de cand e gata pasaportul nu ma duc sa il iau, il trimit la subprefectura sa il distruga. Mi-a subliniat pasajul ala pe hartie, am semnat, patrunsa de semnificatia si solemnitatea momentului, si mi-a cerut sa verific pe ecranul ei ca datele tanarului sunt bune. Erau bune, si acum salveaza inca o data ceva, care e lent, dar m-a incurajat (zambind) ca asa e sistemul, si ca o sa fie gata imediat. A fost gata in tot circa cateva minute, timp in care Lali si-a aruncat papucii nush pe unde, a chelit planta de langa birou de cel putin 2 ramuri cu frunze si a aruncat un pumn de bile din ghiveci primprejur. M-am facut ca nu vad, am multumit, am luat papucii in geanta si am dat sa plec sa completez formularul pentru gradinita. Din prima l-am bagat la loc, ca imi trebuia un numar de nush ce, pe care nu il aveam.

 

Tot asteptam momentul X, cand Vic are ideea geniala sa mergem la McDonalds, aprob instant, ca simteam o lene maxima la gandul de a face de mancare. Ajungem, suntem primii, ne ia comanda, ne da totul, in afara de hamburgerul lui Vic. Ma duc intre timp sa il instalez pe Lali in scaun si ii dau un balon, ca azi era zi cu baloane, Vic ia altul, si ma intorc sa astept hamburgerul. Intre timp s-a umplut de lume, toti isi luau meniurile linistiti, Vic a dezumflat 3 baloane, Lali si-a prins un picior in scaun, ca a vrut sa se extraga si nu a putut, a inceput sa urle. Se umplea din ce in ce mai tare, toti  plecau dupa cateva minute cu hamburgeri, io nimic. Ma ratoiesc la madam sa-mi dea o cuite de nuggets, ca nu mai astept dupa cacatul ala care probabil era de import din comuna vecina si se blocase la vama sau ceva, se uita urat la mine, ma uit si mai urat la ea, ii multumesc si plec. Tinerii au mancat per total 4 nuggets si vreo 10 cartofi cu cele 6 plicuri de ketchup, plus deserturile si sucul, ceea ce era acceptabil, si dam sa plecam, cu alte baloane proaspete si umflate.

 

Pe strada Lali pierde balonul, nu urla, culmea, si ajungem in sfarsit acasa, dupa ce evit discutiile interminabile ca cine aprinde lumina in holul blocului, cine apasa pe butonul liftului afara si cine inauntru, cine apasa pe sonerie etc, le-am facut eu pe toate.

 

Deocamdata momentul X e ca toti cu care am intrat in contact azi is vii si nevatamati, sa vedem cum o sa fie dupa-masa, incerc un tur de manej si o ciocolata calda la Starbucks, cu amandoi, bineinteles.

Marile discutii

Ma tot gandeam cum o sa povestesc tinerilor despre marile chestii din viata, gen nastere, sex si moarte. Bineinteles ca ma fastaceam toata in gandul meu, si imi imaginam cu precizie momentul in care o sa abordam subiectul, stand la masa, cu eventual o carte in mana ca sa vada si poze. Si sa inteleaga mai bine. Deci era ca si rezolvata treaba.

Dar, cu micile surprize ale vietii nu te pui asa de usor, deci imi masuram eu sambata cantitatea de grasime de pe burta, in chiloti si sutien prin casa, in fata oglinzii, cand vine Vic si ma trage de cercelul din buric, si ma face sa zambesc placut cand zice suav "mais il est très beau ton cercel, maman", ii zic mersi, dau sa plec, dar continua:

- C'est par là que les bébés viennent au monde, non?

- Pai nu, cum sa vina prin buric, numa' prostii vorbesti, vin prin zizi. Nici nu m-am gandit de doua ori ce sa-i zic, o iesit singura singurica afirmatia.

- Ils viennent par le zizi? Mais...

- Pai da, cand se nasc bebeii is mici mici, si pot sa iasa prin zizi. Da sa ma traga si de chiloti, ii zic ca nici lui nu-i place cand Phil il trage de zizi si ca ar fi bine sa se linisteasca.

- Regarde maman, j'ai mis le t-shirt bleu tout seul.

Sfarsit logic al discutiei. Ce scenarii, ce carti, ce imagini. Gata, pur si simplu.

 

Azi, partea a doua. Vorbeam cu mama pe skype si i-am zis ca a murit un unchi al consortului. A auzit Vic, bineinteles, si a inceput cu intrebarile:

- Dominique? C'est qui Dominique?

- Pai de la maison bleue din Bretagne, era batran si foarte bolnav, si a murit. Asa mor oamenii cand is batrani si bolnavi tare tare.

- Et papy, il est vieux lui?

- Nu-i asa batran ca Dominique, stai linistit.

- Et moi je vais mourir moi aussi?

- Toti oamenii mor, Vic, da mai este muuuult timp pana atunci, cand o sa fii foarte foarte batran, nu-ti fa griji acum.

- Ah, ouais. Je vais me cacher dans le placard alors.

Sfarsit din nou logic al conversatiei. Nu stiu cat a captat din discutii, dar important e ca am povestit normal de chestiile astea, si a iesit destul de bine si fara pregatiri alea alea. Poate ca imi fac eu griji aiurea, si tinerii is de fapt mult mai normali si non-paranoici decat imi imaginam. Ceea ce e chiar fain.