Lauda pozitiva

Citisem eu prin tot felul de chestii, ca eu imi fac temele cu constiinciozitate, si inainte de a deveni profesoara mi-am umplut biblioteca de carti despre predat, despre psihologia copchilului si in general, pe care carti le-am citit deja de cel putin doua ori. Aia despre pragmatica numai o data, ca e super plictisitoare si se leaga prea mult de gramatica generativ-transformationala a lui Chomsky pe care am digerat-o tare greu in facultate, dar care e interesanta de dezbatut in diverse situatii, cu cunoscatori, dupa o introducere gen Chivas Regal sau echivalentul.

Despre cum functioneaza feedbackul pozitiv auzisem numai de bine, plus confirmari de pe la formatorii la ale caror traininguri asistasem. Una mi-a retinut atentia, madam povestea ca nush pe unde, in State sau Anglia, cand a asistat la un training, a fost foarte surprinsa sa vada ca formatorii de acolo acceptau cam toate punctele de vedere venite din public, iar ea si colega nu indrazneau sa caste gura, ca nu erau sigure ca parerea lor e perfecta. Recunostea asta ca o trasatura a scolii franceze (desi mi se pare ca si aia romaneasca tot cam la fel e) unde daca nu ai raspunsul la care se asteapta profesorul, mai bine taci. 

Acu' nu zic sa cadem in extrema cealalalta, unde toate pasarelele iesite de prin cuiburi neaerisite sa fie lasate sa dea din aripi liber si nestingherite, dar cand e vorba de aspecte mai subiective, unde nu exista de fapt o teorie clara si de nezdruncinat, nu vad de ce nu am lasa fiecaruia sansa sa se exprime, chiar daca pare bizar si ciudat.

Aplic aspectul a doilea, cu parerile libere cand e vorba de analizat opere literare sau tablouri, unde reactiile au evoluat de la inceputul anului scolar intr-un fel care ma multumeste personal, si anume, nimeni nu se mai uita ciudat cand un elev nu e de aceeasi parere cu majoritatea, daca isi justifica punctul de vedere. Am ajuns sa am opinii diferite, de la "imi place foarte mult fiindca..." pana la "mi s-a parut super plictisitor fiindca...". Bineinteles ca ultima nu-mi pica bine, dar mi-am manufacturat un zambet destul de autentic cand aud asa ceva, si vad ca merge, sunt din ce in ce mai increzatori in a-si exprima opiniile. La sfarsitul orei, cand este asa dezbatere, am grija sa le zic ca "I love it when you have different opinions and you justify them", si nimeni nu se mai uita ciudat la nimeni.

Prima chestie, cu feedbackul pozitiv, inca nu stiu exact cum functioneaza, nu prea am instrumente de masura, doar feelingul meu in ceea ce priveste activitatea in clasa, mai ales curajul de a lua cuvantul, pentru cei mici, care inca nu pronunta asa de bine, si fac greseli destul de mari. Le zic mereu ca la nivelul lor, A1 catre A2 au dreptul sa faca greseli, atata timp cat mesajul e cat de cat inteligibil, nu prea insist cu ortografierea, ci mai mult cu pronuntia.

Le zic ca e bine de fiecare data cand pronunta bine, ca e vorba de data sau de cum e timpul afara, si am grija sa par placut surprinsa (ca sa vada ca nu ma asteptam de fapt) cand reusesc sa faca o activitate, mai ales pe care nu au facut-o pana atunci. Cand iau cuvantul, ii felicit de fiecare data, si le multumesc, cand e cazul ii corectez, dar le zic "that was good, now can you please make an effort and say...", si ii pun sa repete de cate trei ori (le arat pe degete) si termin cu "thank you". Am vazut ca incep si ei sa zica "thank you" cand colegii iau cuvantul, si le face placere. Per total, cred ca ii felicit mai tot timpul, si am asa ca o retinere sa o zic, si cand nu pronunta chiar bine si cand fac greseli, tot le zic ca fac bine, in speranta (vorba formatoarei) ca mai incolo o sa isi dea seama singuri cand fac greseli si o sa se autocorecteze. Nu ma astept sa faca mai bine anul asta, poate nici la anul, dar peste doi ani, ma gandesc ca daca ii tot incurajez, o sa aiba mult mai multa incredere in ei si o sa se lanseze si corect si fluent. 

Azi alora mari le-am dat inapoi scrisorile de motivare, pe care le-au facut dupa metoda "analizat doua scrisori, scris una in grup dupa model, in care am inlocuit informatiile vechi cu cele noi si am pastrat bucatile de text care erau aplicabile noii scrisori". Asta a fost individuala, dupa aceeasi metoda. Au fost unii care nu au avut nici o greseala (aici nu prea e meritul meu, ii duce capul si nivelul de engleza e superb, eu sper ca le-am aratat o metoda de a scrie corect texte), si pe foaia de evaluare a fiecaruia m-am chinuit sa scriu ceva personal (32 de texte, noroc ca am imaginatie). Unde vreau sa ajung: sunt cativa dintre ei, super agitati si penibili, inca se mai joaca de-a aruncatul cu capace de pixuri si hartii, carora le-am scris totusi (din tot sufletul, dar si cu ganduri ascunse, gen, "termina cu prostiile acum, depaseste nivelul grupa mica") "amazing :)", "just lovely:)", cu smiley cu tot. Unul din ei cand si-a vazut feedbackul, s-a asezat la loc pe scaun, si a stat linistit o secunda, si il vedeam zicandu-si "elle dit que je suis amazing".

De fapt nici nu stiu daca o sa isi schimbe comportamentul sau ceva, dar pentru "elle dit que je suis amazing" ala soptit, privind in gol cu ceva neincredere si speranta, ma gandesc ca o sa il tina minte pana pe la sfarsitul zilei, si poate o sa fie mai fericit si mai linistit la alte cursuri. 

Alt de fapt, nu stiu nici daca metoda asta (si de lucru, si de feedback) o sa ii faca sa progreseze, poate sunt altele si mai bune, si cum ziceam, nu pot sa masor rezultatele, si nu as sti daca e din cauza metodei sau din cauza ca is ei "amazing", dar ii vad ca se simt mai bine, si ca fac diferenta intre felul cum lucreaza si atitudinea lor, ca mereu le-o repet, "your work is amazing, your attitude is ridiculous".

Asteptand sa descopar altele prin carti, continui cu asta, mi se pare OK, desi e prima pe care o aplic, deci nici nu pot macar sa compar cu altele. M-as inscrie pe la un master ceva in metodologie, poate de pe la anul, cand is amandoi tinerii scoliti si eu am cursuri pentru mai toate nivelurile.