dimanche 27 avril 2014

Pitzi de Paris - Beauvais

Mai un episod inainte de ala final despre vacanta in Romania, si anume intalnirea de grad destul de inalt cu o pitzi de pitzi, despre care credeam ca exista doar in imaginatia colectiva. Nu ca nu am dat nas in nas cu pitzi din astea si prin Franta, dar nu am putut sa evaluez profunzimea fenomenului cand le vedeam scurt pe strada, plus ca cea mai pitzi de pana acum a fost o eleva de-a mea de a treia de anul trecut, dar careia ii gasisem diverse scuze cand o vedem ca-si face unghiile in timpul cursului sau se machiaza: ca-i pasionata de altceva decat de engleza (sau de oricare alta materie, ca nu avea rezultate mai stralucite pe nicaieri), ca nu intelege ce se intampla in clasa etc. Nu prea am stat la discutii cu ea, si de fapt nu mi s-a parut ca se incadreaza in categoria pitzi adevarata, doar o copila pasionata de machiaj si vopsitul unghiilor.

Mamzel asta care m-a socat usor statea destul de cuminte la coada la imbarcare, alaturi de gagicul ei si un alt cuplu de prieteni, tot pitzi si motanel. Nu pareau mai trecuti de clasa a doispea maxim anul intai. Ea era faina de fapt, inaltuta, gratie ghetelor cu tocuri de cel putin cinspe centimetri, design probabil al unui ortoped pasionat de pusul gleznelor in ghips, slabuta si varata intr-un tricou de dantela neagra, cu gaurele multiple, cam dese si mari pentru timpul de afara. Avea un par lung si drept, blond-inchis, un ruj rosu aprins pe buze si niste ochi albastri cu gene intoarse mestesugit cu intorsatorul de gene, plus date cu rimel sa fie. Avea un gest cu care isi dadea parul pe spate care mi-a placut prima si a doua (si a tria oara), dupa aia nu mai puteam sa-mi dezlipesc ochii de la ea, incepuse sa ma irite prinsul parului cu mana intr-o parte si smucitul brusc al capului in partea cealalata, ma irita din ce in ce mai tare, dar nu am scapat nici o suita de miscari, una mai precisa si mai enervanta decat alta. 

Ii era cald, nu era frig inauntru, si motanel cu camasa albastra si puncte roz inchis si deschis, frumos scoasa peste blugii skinny care ii atarnau destul ca sa se vada inceputul unor chiloti Calvin Klein, se duse repede sa ii aduca o sticla de apa, si la fel de urgent o duse inapoi, caci evident era prea rece direct din frigider. S-a racorit intr-un final mamzel si a inceput sa zica ceva de valiza, prea mare pentru un bagaj de cabina, si cum probabil aveau de gand sa procedeze ca sa o pacaleasca pe madam de la poarta de imbarcare sa ii lase cu valiza fara sa plateasca in plus. Motanel i-a raspuns unui agent de paza care l-a intrebat unde merge: "La Paris, normal!" intr-un mod vesel, sonor si ridicat gratios pe varfuri.  

Am trecut de poarta inaintea lor, dar i-am vazut cu valiza in autobuz, deci au convins-o pe madam. In avion m-am asezat in spatele lor, eram curioasa de urmare. Era probabil prima data cand luau avionul, ca a trebuit sa le atraga atentia o hostess sa isi ia haina de pe spatarul scaunului din fata, sa puna masuta sus si sa inchida telefonul pana decolam. S-au executat, dar am cam o vaga banuiala ca pitzi nu a inchis telefonul, ca nici nu a plecat bine hostess asta, si striga "Selfie!" la motanel, care se apropie dragastos de ea, si se trag in poza, eu dandu-ma respectuos la o parte, sa nu le stric imaginea. O dau repede pe facebook probabil, cat le mai mergea internetul, discuta de ce au mai postat unii-altii, si se agita, rad si pitzi continua sa isi dea parul pe spate, in acelasi fel enervant si care inca ma fascina la maxim.

Era cald si in avion, pitzi ii cere simetricei ei, asezata cu motanelul danse in fata, un servetel. Muream de nerabdare sa o vad cum isi sufla nasul, daca tot asa m-ar fi fascinat ca datul parului in spate, dar de fapt isi face doar vant cu servetelul, despaturit si reimpaturit cu grija in 4, pentru un vant mai puternic probabil. Nu am mai stat sa ascult ce ziceau, ca Victor avea povesti despre avion si pe cine invita el la ziua lui in septembrie, dar nu am putut sa nu observ toaleta lui pitzi doi, camasa deschisa la culoare, imprimeu inchis, pana la mijloc, deasupra centurii, care lasa sa i se vada talia, mai groasa decat a lui pitzi unu, dar nu dizgratioasa. Avea un lant de cel putin un kil la gat, auriu, probabil nu de aur, si pantofi imaginati de acelasi ortoped indragostit de ghipsul sub forma de papuci, negri de data asta.

Cand am ajuns si ne-am indreptat catre cladirea aeroportului, am mai apucat sa aud o ultima replica adresata lui pitzi doi de catre pitzi unu, in timp ce-si evident dadea parul pe spate si-si facea vant cu servetelul:
- Vai draga, aici la Paris miroase a balega de vaca...
Nu am putut sa nu ii dau dreptate.

3 commentaires:

Anonyme a dit…

chiar ai avut o plimbare pe cinste!
Si stii sa povestesti, m-ai cucerit cu demoazela si tinut in suspans ;)

Ioana a dit…

nu te plimbi in asa companie in fiecare zi, ii drept :)

Dan a dit…

Nu cumva se tinuse mirosul dupa ea?

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...