Shame, shame, shame

Nu ma uit la Game of Thrones, nu de el ii vorba. Ca m-am uitat la un episod, si toti mor si caca maca, de-aia.

Citii o carte, de doua ori chiar, de Oliver Burkeman, ceva despre antidotul fericirii, cum e ea vanduta de autorii de self-helpuri, si a fericirii punct. Nu ca ar avea el ceva impotriva ei, si nici eu de altfel, ci mai degraba impotriva ridicarii acesteia la rang de conditie sine qua non a unei vieti reusite. Zice si despre "daca ai un lucru de facut, fa-l, la naiba, nu mai astepta sa te simti motivat ca sa il faci", si si asta e bine, dar e acum secundar. Primar e vanatul aprecierii a cat mai multor oameni din jurul tau, sau si al aprecierii tale insesi, deci hai sa distrugem mitul asta, prin actiuni de "inrusinare" voita a propriei persoane. Ca sa vezi ca cei din jurul tau sunt complet indiferenti la ce ti se intampla tie, si daca prin nu stiu ce minune, discuta despre tine, o fac in 3 vorbe 2 barfe si atat.

Scenariul era sa se urce in metrou si sa anunte tare si raspicat statiile, asa cum urmeaza ele. Autorul a facut asta, vreo 2 persoane s-au uitat la el, nu mai indelung decat la oricare alta persoana, si si-au vazut linistite de treaba. "Alt nebun". Si ce daca? Fiecare se da jos din metrou si uita complet de existenta celuilalt in maxim 3...2...gata secunde. 

Nu mi-am propus sa anunt statiile in transportul in comun, ca merg mai mult pe jos, dar am renuntat (aproape) complet sa ma gandesc o eternitate la ce cred altii despre mine. Probabil ca "altii" acestia isi petrec exact la fel de mult timp ca mine gandindu-se la alte persoane, printre care, eu, cam 2 minute pe zi (?). Nu merita.

Si am hotarat asta. Si sa mor io daca imi mai pasa daca altii ma considera ridicola (ca asta era cel mai mare cosmar al meu) sau altceva in ton cu "ridicola". De exemplu, vorbeam cu o colega in cancelarie despre ceva, se baga alta in vorba, imi vine sa zic o chestie, o zic, se supara colega ca de ce am intrerupt-o. Imi atrage atentia: "inceteaza sa ma intrerupi". Incetez. Imi sorb cafeaua. Ma gandesc cum o sa ma gandesc la cum o sa ma faca sa ma simt faptul ca am suparat-o pe colega respectiva, desi nu suntem prietene sau cine stie ce apropiate. Cu ceva timp in urma, m-as fi gandit inainte sa adorm la asta cam o saptamana. Plus ce crede colega aialalta despre mine ca astalalata m-o tras de maneca.

Acuma am fost gen "o sa zica unora ca sunt penibila, ca am intrerupt-o cand ea povestea una si alta, si vai ce aiurea, si era si aialalata acolo, si uite cum face chestii din astea blablabla". Si ce daca? Am fost penibila, as fi putut sa-mi cer scuze, dar n-am fost pe faza. Am murit? Nici pe departe. Ma simt super magar? Nu. Desi nu a fost cea mai politicoasa miscare de care as fi putut da dovada, necerandu-mi scuze. Is magar. Ihim. Poftim, rusine. Nu s-a deschis pamantul in fata mea, nu m-am aruncat in nici o groapa, nu m-am gandit in asa fel incat sa-mi stric somnul (e gata stricat, dar asta e alta poveste).

Cum o sa reactionez cand o sa dau ochii cu ea data viitoare? Pai astept sa vad. Exact caca maca. Ii dau buna ziua, si mi se pare chiar ca ea e mai jenata decat mine, si eu ma port exact normal, fara lingusiri artificiale ca sa imi rascumpar iesirea, si nici jena de vreun-fel. Nu am nimic cu colega respectiva, ar fi putut sa fie oricare alta, dar am folosit ocazia ca pe "public shaming" recomandat de Burkeman. Avea dreptate: ce credem ca o sa ne provoace vanzoleala mare in trairi, e de fapt o nimica toata. 

Asta (si) ca sa pot iesi azi fara prea mare jena in papucii cu puf roz, despre care am auzit ca is de piţi suta la suta. De aia nu mai pot. Absolut nimeni nu s-a uitat ciudat la mine, si daca au facut-o, a fost fara sa ii observ eu. Nu ma mai gandesc la ce se gandesc altii despre mine. Nu ca s-ar fi gandit altii astia vreodata prea mult. Sunt libera de mine insami. Pam pam. 

Sex simbol prin inadvertenta

Deja o trebuit sa caut "inadvertenta" in dictionar, ca nu eram sigura ca imi aduc aminte exact ce inseamna. Ok, ok, nu stiam ce inseamna deloc. dar aveam o idee, ca de aia m-am gandit la el acuma, in legatura cu asta ce voiam sa zic. L-am gasit, este ceea ce ma gandeam ce este, voilà, noroc ca am vocabular pasiv la purtator.

Asadar ma gandeam eu la inadvertenta si daca e potrivit cu ce urmeaza. Dupa aia la un fel de determinism de tip "inchid ochii, vad io ce urmeaza", m-am trezit de ceva timp ca tot insistand cu tocurile si parul nu stiu cum, si unghiile, ca sunt un fel de decor, per totalul persoanei mele. Nu ma gandeam vreodata ca pot sa apar in rolul asta, asa ca nu am nici un fel de reactie la constientizarea faptului implinit. E ok, trecem mai departe. Nu inainte de a da ceva exemple, evident. Ma gandeam sa ma fac blonda, suvite macar, nu au iesit chiar blonde blonde, mai degraba un fel de auriu-roscatel, dar in degrade, si cand e parul cret, e chiar aproape asa cum voiam sa fie. Cand nu e cret, e mai degraba niste varfuri blondicele de pe la jumate si restul mai inchis, nu conteaza. Imi mai pun tocuri din cand in cand, potrivite dealurilor pe care tre' sa le urc catre scoala, si sa le cobor. Si acum, ca e vara si cald, imi pun rochiile pe care le port de 3 ori pe an cand ma duc la Timisoara, ca in rest aici is pantaloni si daca insist, cizme, din mai pana in mai. Sunt un pic scurte. Nu scurte scurte, dar nu lungi. Rochiile. 

Si cum ma invart eu asa printre functionarii statului francez, tot vede unu' si altul ca ba unghiile, ba parul, ba, vai, tocurile. Bizu bizu la cei mai simpatici, proful de istorie a constatat azi ca is un fel de rahat de trandafiri. Nu a zis chiar "rahat" dar asta e ideea dindaratul "locum à la rose", dupa ce m-am dat cu parfumul din dotare, ca transpirasem si ma gandeam sa astup macar mirosul, daca nu pot altceva la chiuveta din baia unisex, cu usa care sta deschisa non stop. Mi-o mai zis si altele pe parcurs, pe care ma prefaceam ca nu la inteleg sau le dezamorsam cu glume. "La reine" il retin si ma folosesc de el cand il servesc cu cafeaua facuta de el. 

Cand am fost cu bibilii la campionatul de handbal interclase, am hotarat eu, cu de la mine putere, ca is numai de decor in zona, si ca nu am chef sa fac pe arbitrul, cu tocurile din dotare, nici sa fug nush pe unde. Proful de sport a zis ca e de acord, dupa doua, trei glumite despre nu mai stiu ce cafea tare, dar amara. 

Toate fetele de la scoala stiu de unghiile mele, si am auzit ca ma imbrac bine, nu numai cu ce imi cade sub maini dimineata la cascatul ochilor. Am mai auzit ca sunt ok blonda, si ca tin la silueta mea. 

Nu pot sa ii contrazic, mai ales ca dupa ce stau cu mine in pauza, pe tabla apar tot felul de mesaje de cat is de asa si pe dincolo, si ca ma iubesc in engleza si franceza, cu un minim de greseli de ortografie. 

Oftez adanc de fiecare data cand vad mesajele, si astept sa imi ceara autografe, dar nu le dau decat in zilele cand sunt mega multumita de unghii, sa avem toti aminitiri placute. Si de par.