Iar pregatiri

De fapt, mai scurte decat data trecuta caci acum am hotarat in urma unui consiliu de urgenta si de familie sa impactam juma de casa, sa fim siguri ca nu am uitat nimic. Continutul a trei dulapuri si unu' mai mic in valize, rucsacuri, plasi, plascioare, gentute, in portbagaj direct si pe bancheta din spate.

Tot in Bretagne merem, noi suntem de moda veche, cum vedem bunici disponibili, cum gasim o gramada de chestii de facut care implica neaparat absenta juniorului. Cica noile generatii de parinti sunt de tip cangur, cu odrasla la purtator. Io stiu (?!)

Si mai cica nu ploua in Bretagne asta saptamana viitoare, s-ar putea sa ma intorc cu doar 2 kile in plus nu cu recordul de care nu vreau sa imi mai amintesc, realizat in fata semineului, departe de ploaie, prea aproape de masa cu felurite d-ale gurii.

Dupa intoarcere am de povestit despre "jocoteca" din comuna vecina, azi ne producem a doua oara la fata locului, dar din cauza impactarii din paragraful unu nu am timp sa relatez indirect de la fata locului.

De prin parcuri adunate

De cand am o "parc buddy" cu un bibil chinezo-francez de opt luni ca un cartof cu freza, am zis ca gata, sunt cea mai norocoasa, nu mai fug de una singura dupa al meu, o sa am cu cine impartasi chestii importante. Marea mea speranta a fost ca putem depasi momentele biberon, dormit, caca, boli, fructe crude sau fierte, haine, concurs de cine-i mai lung si mai greu si cu mai multi dinti. Marea mea speranta a fost spulberata, ca de obicei, caci cu siguranta creatura sus-mentionata e facuta dintr-un material fooooarte perisabil, demn de dispozitivul in care isi petrecea noptile regretatul M Jackson.

Cum ultima data Victor, intr-un elan de tandrete foarte putin controlat, l-a zgariat un pic pe cestalalt, cestalalt a urlat cam un sfert de ceas si nu si-a terminat biberonul (a se nota ca e destul de sferic individul de felul lui, deci zic ca i-a facut mai mult bine decat rau). Micuta familie s-a retras de pe teritoriul nostru in graba, lingandu-si ranile, si nemaidandu-ne noutati despre ei de ceva timp. Ieri imi iau inima in dinti si le propun sa iesim in parc. Dupa o intarzaiere de doar o juma de ora, se produc in parc. Cred ca totusi gagica mi-a simtit lipsa, caci m-a bombardat cu stiri si cereri diverse, la care eu ridicam din umeri sau dadeam cu eternul "ah ouais, c'est cela".

- Vai cand am fost in Elvetia in vacanta, toata lumea si-a facut program in functie de Pierre (prejudecata mea: Pierre e cineva care a atins destul de bine cinj de ani, e la fel de ciudat ca una de cinj de ani pe care o cheama Virginica): cand a adormit in masina inainte sa ajungem la piscina, am stat in parcare si am asteptat sa se trezeasca! (o ora)
- Oups, Victor are diaree?! Vai, crezi ca e virus? Viiiruuuuuus?!?! Sa stii ca la varsta asta se ia foarte repede, si poate face gastroenterita!
- Vai, chéri, nu te urca peste geanta aia, ca sunt biberoanele lui Pierre acolo, poate le spargi! (eu: las' mai draga ca nu are chiar o tona)
- Victor chéri, nu pune mana in biberonul lui Pierre, ca trebuie sa ramana curat!
- Am trecut la iaurturi bio, ca si piureurile de fructe, asa a zis pediatrul, noroc ca si la cresa o sa aiba meniuri bio, sper sa nu se imbolnaveasca prea des, acum ar trebui sa il protejez mai mult, ca sa capete imunitate ("imunitatea" e un concept magic, se obtine in urma incantatiilor si practicilor la domiciliu cu grija alese, fiecare mama are procedeurile ei specifice, nu intru in detalii, dar toate sunt coordonate cu mare grija de un pediatru, cel mai tare din parcare), sa nu fie tot timpul bolnav! Viiiruuuuuus ai zis!!! Oh là là là là...
- Uite, Victor i-a dat un picior in gura lu' asta micu'!!! Las' ca abia l-a atins...Da' atunci de ce urla asa? Nu stiu, se preface! De ce nu ii scoti papucii? Pentru ca il mai tin sa umble pe jos, e mai greu in iarba in picioarele goale (priviri aruncatoare de flacari, profund dezaprobatoare)
- Chéri, nu il trage de par pe Pierre, nu linge caruciorul...nici jucariile lui!
- Unde-s servetelele? A...la Victor! Mda, uite sunt ude, le-a bagat in gura, zambet fortat politicos. da, le-a bagat, da-i ma servetelele lui Pierre, ia-le tu pe-ale tale, ca-s portocalii, mult mai faine, mozoleste-le cat vrei...
- A, nu stiu daca putem veni seara (nu stiu ce m-a apucat sa ii propun sa treaca intr-o seara pe la noi in formula completa, la cina, incepusem sa regret in momentul cand am auzit primele silabe luandu-si zborul din zona corzilor vocale catre afara...prea tarziu, nu le-am mai putut prinde!), ca stii, Pierre cu somnul, nu poate dormi decat la el in pat, baia, biberonul...A, tu nu ii faci baie cand iesiti si ii dai biberonul in carucior? Mda, nu stiu, zau, e prea greu, nu ma pot hotari acum, ne tinem la curent, o seara buna, mua mua

Desfasurarea iesirii la parc in varianta "reported speech" catre consort: ioi ce m-o inervat ma asta-i nebuna auz' tu Victorasu' ii contagios sa nu puna mana sa nu il atinga ma io zic ca unii nu-s normali ce naiba ii asa de sclifosita cand aude de boli parca aude de extraterestrii care ii abducteaza progenitura si nu i-o mai dau inapoi io gata nu mai ies cu ea eram sigura ca asa o sa fie cu bio-ul ei cu tot ce daca ii da branza de la raionul branza normala nu organica ii sta in gat cat bio/organic am mancat noi la viata noastra si ce suntem mai bolnavi nu stiu ce m-o apucat sa ii invit la noi totusi ce idioooooaaaaaaata sunt ca de obicei sa imi zici ca NU-s idioata si ca intelegi de ce fac asa bineeeee? Intelegi, nu? Abia astept sa plecam in vacanta hai sa ne uitam la un film piticu' o adormit.

Nu-i bine nici cand ii bine

Caz: o asistenta medicala din Franta hotaraste ca in tara asta "oamenii sunt prea asistati/ajutati/ocrotiti", deci se hotaraste sa faca ceva mirific pe cont propriu, si anume sa plece ea in India sa ii vindece pe cei care nu au atata "noroc" ca francezii.

Varianta: niste studenti catolici vor sa faca la fel, tot in India, sa isi "testeze" credinta banuiesc.

Varianta 2: un cuplu obisnuit pleaca in India, sa faca la fel, tipul simte o dragoste netarmurita pentru omenire, ca s-a trezit dintr-o coma care a durat nush cat timp.

Problematica: ce-i in capul astora de fapt?

Desfasurare: odata ajunsi in India, la Calcutta parca, se prezinta intr-un centru unde sunt adapostiti oameni de pe strazi, cu diverse boli, care mai de care in faza terminala sau mai grave, de la copii la batrani foarte batrani, toti neputinciosi, fara un ban/haina pe ei/mancare. Centrul subzista gratie donatiilor, si voluntarii mai pun si ei din cand in cand mana la buzunar ca sa cumpere d-ale medicilor, ca resursele sunt putine catre inexistente.

Asistenta face masaj batranilor, ii plimba, se fataie printre ei toata ziulica, nu poate comunica cu ei, nu vorbeste limba, nici ei pe-a ei. Studentii se ocupa de copii, dintre care majoritatea cu boli psihice, nu to'ma placute la vedere. Barbatul iesit din coma ii barbiereste pe cei care au nevoie.

Dupa fo doua zile, incep maraielile: vai, nu este apa/lame de barbierit/pansamente, ii cald, sunt muste/lipsa de igiena, fac curat ca in doua minute sa fie murdar, si altele la fel. Studentii sunt cam dezorientati, tinerii de care se ocupa isi fac nevoile pe unde apuca, iar ei trebuie sa curete. Au grupuri de discutie seara, unde evident se plang, ca orice francez adevarat, de tot si toate: "asa ceva nu se poate, uite eu fac, ei desfac, nu asculta, nu-i curat, nu-s conditii de ingrijit oameni astea". Totul li se pare cam dejaba, si cam arata a fi asa, lumea nu se face mai buna sub ochii lor, bolnavii tot bolnavi, ba din ce in ce mai rau.

Asistenta nu mai poate, "cracheaza" si pleaca la un alt centru, unde crede ea ca o sa fie mai folositoare: dand ingrijiri muribunzilor. Ajunge intr-o hala cu paturi de campanie peste tot, cu numere pe ele, cu oameni de care cand imi aduc aminte mi se ridica parul de pe brate. Si printre ei, frantuzoaica noastra si inca doua-trei indience, panseaza si sterg rani, fara sa se spele pe maini, cu muste gramada in jurul lor, caldura mare, apa murdara intr-un lighean, nix medicamente, numa' niste unturi bizar colorate cu care ii dau pe toti de pe acolo. Asistenta e oripilata, nu stiu daca a dat pe acolo doua zile in total. Si ce sa auzi ca zice? "Vai, nu se respecta conditiile de igiena cele mai de baza, asa ceva nu se poate, IN FRANTA nu se face asa ceva (ha?!? parca nu era bine cu atata bine, ce vorbesti acolo?!?), in loc sa se vindece, ranile se imput si mor din cauza lor" - ca sa vezi...realitatea nu pusca de loc cu scenariul din capul ei din Franta, caci nu era lasata sa isi indeplineasca rolul ei mesianic, si anume sa eradicheze bolile din India. Din care cauza s-o suparat, si-o strans jucariile, o plans si o plecat acasa.

Studentii au urmat cam acelasi scenariu, nu stiu daca credinta lor a trecut testul, sau inca mai cred ca suferinta e ceva inaltator. Mi se pare ca au jucat un pic mai mult rolul lui Sisif, cu o descurajare crescanda, discutau la grup seara, si dupa aia au plecat acasa. Nu poci spune cu certitudine ce era in capul lor.

Cuplul de o mai ramas a continuat ea sa spele vase, el sa faca nush ce pe acolo, resemnati, ca niste rotite prinse intr-un angrenaj infernal, din care nu poti sa scapi, pe care nu poti sa il opresti, si nici sa il faci sa functioneze mai bine. Cred ca credeau ca a-i ajuta pe altii implica un gest simplu, un zambet de multumire si evental vesnica pomenire pentru marinimie, cand colo, e sa muncesti fara sa te bage nimeni in seama, sa cumperi "ajutoarele", si cei pentru care faci asta sa nici nu te bage in seama, atat de mare le e durerea si suferinta.

Numai am vrut sa povestesc despre asta, ca si pe mine ma batea gandul ca iai ce fain ii sa merg in tari sarace sa ii ajut pe altii. Cand am auzit ca exista scoli in Franta pentru asta, ma gandeam ce prosti, ce iti trebuie sa fii scolit ca sa dai o mana de ajutor. Pai, iti trebe, ca in orice meserie, nu cred ca se naste nimeni intrajutorator de aproape: pisatul si cacatul put destul de tare, mai ales cand toti fac pe jos, cancerul neingrijit e mai rau la vedere decat la o persoana ascunsa sub cearsafuri albe imaculate, sa mori de foame si sete e groaznic, sa te multumesti cu gandul ca nu poti face nimic, in afara de a le arata celorlalti ca sunt mai putin singuri, nu cred ca ceva vine de la sine.

Si ma intreb in concluzie daca mai crede cineva ca poate salva lumea pe cont propriu.

Gradina à la française

Dupa ce ne-am vai, tu, piticu are deja 10 luni, sa-i tragem o poza aniversara

am zis ca si cele trejsiceva de grade de duminica o sa le sarbatorim mai dihai decat pe alea doojnoua de sambata, ne-am apucat de pregatiri intense si anume de randuit frumos indispensabilele unei iesiri cu familia. Am randuit ce-am randuit, si la final am purces catre Vaux le Vicomte, caci zic francejii ca e cea mai tare cea mai faina cea mai superba gradina (franceza, evident) din Franta. Am ajuns. Prima impresie: vai ce cald e!

A doua: iai, cat pietris! A treia: cand nu era pietris, erau bolovani de pavaj. A patra: in plus nu te lasa sa stai pe iarba (bancile de la umbra erau toate sub fese de pensionari). Calcul la prima vedere: ce curu' meu facem noi in gradina asta, nu mai bine ne miscam in jurul ventilatorului acasa.

Luam calea pentru handicapati, ca poate nu dam de atatea scari si teren mai ferm sub picioare/carucior. Inaintam un nivel sa zicem, in jos e mai usor, si ajungem dupa fix vreo 2 minute la inceputul urmatorului nivel, unde ce sa vezi, logic as zice, scari. Handicapatii sper ca platesc bilet cu 80% mai ieftin, data fiind amploarea (minima) a plimbarii prin gradini. Daca nu, sa faca greva.

Gradina asta mirifica sa compune dupa cum am aratat in poze din: pietris, iarba, flori si copaci; Mai incolo este o balta.

Am vazut in ordine alfabetica: o lacusta, un paun, multe viespi. Ne-am asezat (in ilegalitate cred) pe iarba sa hranim juniorul de gustare, nu mult ca viespile erau destul de numeroase. Ne-am indreptat de spate, destins bicepsii, tricepsii, deltoizii, scuturat dejtele de la maini - efecte adverse dar secundare clar ale impinsului caruciorului pe teren nefavorabil si purtatul lui nenatural pe sus la coborat/urcat scarile.

Ne-am invartit in jurul baltii din fundul gradinii, mai mult de nevoie dacat de altceva, ca era singura cale catre afara. Mda.

In concluzie: gradina are un puternic caracter frantuzesc, de epoca dedemult, premergatoare gimnasticii la sol: dupa balurile din sala de bal, se mutau gratios in fata ferestrelor, sa admire gradinile. Doamnele de curte nu cred ca ar fi pus un varf de piciorus in pietrele alea, domnii ce sa caute afara fara doamne. Cam 99% din gradina se vede de pe geamurile din castel. Balta aia din spate nu e chiar asa de interesanta sa se justifice deplasarea pana la ea, dar cine stie, poate cu vreo caleasca cu patru cai era si ea vizitata din cand in cand, cu ocazia vreunui turneu de pescuit. Reprezinta per total asadar culmea lenei de la curte.

Practic: daca vreti sa vizitati 'jardin'-uri, mai bine stati in fata teleului si va uitati la ele comod din canapea. 'Parc'-urile sunt mai 'visitor-friendly', te lasa sa stai pe iarba si copacii nu tin umbra numai pensionarilor care pun stapanire ad vita aeternam pe bancile de sub pomi.

Uite o poza cu barbatii mei si dupa aia cu mine si cu barbatul in devenire. Cu o lupa puternica, se vad dintii de sus ai juniorului, dar racnetele care ii insotesc se aud foarte bine cu urechea libera.

Despre familie

Mai demult: era ceva care asa se cuvenea sa fie, doi oameni intr-o fotografie veche care miroase a trecut, cu greutati, pamant la tara, animale, copii, vise, case. Din ei au mai ramas povestile bunicii despre barbatul ei, caruia ii scaparau ochii dupa fete si cartile de gramatica ale mosului, acum nu mai stiu unde sunt, erau batrane tare, de pe cand se scria cu A cu caciulita peste tot.

Mai incoace: a ramas bunica, cu spaimele ei, mama ca sa o linisteasca, sora sa ne zapaceasca pe toti, tatii care au plecat catre alte familii, fetele mamei care si ele au plecat catre familiile lor. Goana dupa medicamente, telefoanele, vacantele cu mama.

Si mai incoace: eu si el si asta micu', el - lucrator harnic, care citeste ziarul, face poze si se joaca pe internet. Avem poze electronice, in culori, nu mai miros a nimic. Mergem la restaurante, cumparam scutece 4+ (nu 4maxi, dragule, de cate ori nu ti-am mai spus asta), discutam aprins si mai caldut, mergem in vacante, ne intoarcem intotdeauna acasa.

Imi place familia mea.

Aduceri aminte

Dadui mai deunazi de niste ganduri de care aproape am uitat, si am zis sa le notez repede repede pana nu se intorc de unde au venit si ma lasa cu buza umflata. Ele erau despre chestii si anume:

- la camin i-am scos dintele unui coleg cand ne jucam de-a cateii. Mult mult sange, cosmaruri cu mult sange
- cand inghiteam guma de mestecat credeam ca mi se incalcesc matele, sufeream zile intregi daca se intampla, pana imi juleam f-un genunchi si uitam
- eram batausa cartierului
- nu puteam sari o data si da coarda pe sub picioare de doua ori. Era una care putea sa o faca. O uram.
- cum imi dadea bunica in gura mamaliga cu lapte, cu lingurita mea speciala, "babana". Daca nu aveam lingurita, nu mancam. Umblam insa cu placere cu pantofii ei cu tocuri.
- toate papusile mele erau tunse scurt de catre subsemnata. In afara de una, cu care ma jucam cateva minute sub ochii bunicii, dupa care o punea sus in dulap, unde nu ajungeam la ea.
- nu puteam sa ma sterg singura la fund. Urlam in gura mare "gata caca dolofleaaaacaaaa" pana venea in fuga cineva sa ma elibereze de pe tron.
- ce faini erau pantalonii crosetati de mama pentru cand m-au facut soim! Din lana "bouclé", albastru, alb si negru, se potriveau cu fusta albastra.

- la scoala am vrut imediat sa fiu profa. Stiam ca daca o sa fiu profesoara o sa fiu la fel de faina ca invatatoarea mea nemtoaica. Mi-o trecut speranta ca o sa fiu blonda cu ochi albastri, dar nici nu am vrut sa fac altceva in viata. Desi mai tarziu am facut.
- am fost comandanta de grupa, dupa aia de detasament, cu snururile aferente. Scriam colegii care vorbeau pe o lista, si dupa aia Genosse Lehrerin le dadea cu batul in palma. Am luat-o si eu o data, nu mai stiu cu ce ocazie. Doare tare.
- participam la concursurile despre socialism si tov Ceausescu. Invatam intrebari si raspunsuri pe de rost, dupa aia ieseam prima-ntai pe scoala. Nu intelegeam nimic din ce invatam.
- l-am rugat pe Mos Craciun sa imi aduca o fusta de pionier. Mi-a adus. Am fost foarte fericita, ca avea si curea cu centura aia cu spice
- muream de ciuda ca nu eram comandant de altceva, din aia cu snur albastru. Ce fain dadeau raportul la sfarsitul anului scolar! Noi, restul, stateam in soare si muream de cald
- adunam caini si pisici de pe strada, ma ocupam de ei o zi-doua, dupa aia ma plictiseam. Buna-mea chema o vecina sa innece puii de pisica si pe aia de catel ii dadea pe la cine apuca
- am inventat o inventie la elastic. La Sibiu ii zicea "sencal" (cu S de la sacal si A din ala cu caciula - tre' sa instalez dicriticele astea in romana ca nu se mai poate asa), la Alba "elastic". Ce mandra am fost cand in curtea scolii am vazut niste copii care executau "inventia lu' Ioana" - si acu' ma luminez cand imi aduc aminte!
- munca de convingere ca sa scoata mama sau bunica punctele de grasime din salam, ca daca nu, nu mancam senviciurile la scoala. Le preferam pe alea cu zacusa, magiun sau hecium-pecium
- uram parul meu ondulat si cat eram de inalta, cea mai girafa dintre fete, numai un baiat era mai mare decat mine. Ma iubeam tare cateodata cu baiatul ala, ne pupam pe ascuns.
- scriam declaratii de amor pe carti pe care le schimbam cu colegul din fata, cand ala inalt nu ma baga in seama (porcul). Nu mai stiu ce, da muream de curiozitate sa ajung la pagina unde a scris ceva.
- am zis o data ceva urat despre profa de engleza, diriga, si cineva m-a parat. Cred ca a fost colega mea de banca, ca numai cu ea imi faceam confidente, desi nu inteleg de ce sa ma parasca. A dracului copii. M-a amentintat (diriga) ca imi scade nota la purtare. Am crezut ca mor de rusine.
- am luat un 3 la atelier, ca nu am invatat normele de protectie a muncii

Mai sunt si altele, da' imi vin mai incet si mai incolo.

In caz de noua pandemie

In sfarsit

s-a terminat si cucupa asta, hai sa ne culcam zice consortul.

Am urmarit cu interes cam o juma de ora de meciuri si am concluzionat ca nu o meritat, mai ales ca Germania nu a castigat, si chiar daca castiga nu mi-as fi marit timpul de vizionare, caci nema Ballack.

Noa, sa vedem in ritm de ce vuvuzele locale mai beu io bere seara daca nu mai i cine sa fuga dupa o minge pe ecranu' plat. A, este turul Frantei, ii ca si cum te-ai uita la cum creste iarba, la fel de palpitant si de plin de neprevazut. Merge creca cu berea.

Micile placeri ale zilei de azi

Trezirea la opt juma', din cauza rebeliunii de somn a piticului pe ziua de ieri (+ culcat la sapte juma' ieri seara din aceeasi cauza ca sa putem si noi ca omenii bea o bere la meci, dar daca o sa fie Germania-Olanda in finala nu garantez ca ma uit intens, ca nu este Ballack - prea-s triste meciurile fara el).

Soare mult, caldura, liniste din cauza de vacanta scolara, nix urlete de plecat/intors la/de la scoli prin fata blocului.

Una bucata mierla pierduta in pinul din fata balconului executa niste arii fantasticminunate (sper ca ia totusi o pauza azi, ca am o induranta destul de scazuta pentru fantasticminunatul in doze XXXL).

Am zis de liniste? Mda, dar nu conteaza, e buna, deci merita mentionata de cel putin doua ori.

A, sa nu uit, o inghetata Magnum de menta, fain invelita intr-un strat de ciocolata cu lapte nici prea gros, nici prea subtire, pe subt care s-a strecurat ca din intamplare un piiiiiiicut mic mic mic de caramel crocant, si o urma de alune, dar numai atat cat sa se imbine placut inainte de a se invalmasi toate si de a-mi provoca dorinta sa se termine inceeeet, incet. Raman de pe urma ei cu un gust proaspat de menta, dulce-carameliu, ciocolata se face discreta, ca asa-i politicos.

Pe viitor(ul apropiat al dupa-mesei): plimbare lenesa in parc, tarat sandalele in praf (iar is maturatorii francezi in greva), probabil putina naduseala la orizont, ca se arata cald, si o pauza de la pauza generala, in iarba, pe o patura si cu multe jucarii care, scuturate temeinic, vor deranja putin ratele care se leagana pe iarba si le vor face sa se refugieze plictisite in lac, bobocii mai incet, ca asa le este felul.

Ultima placere, dar nu cea din urma, e noua pozitie a juniorului, care din curiozitate, stim noi de la cine ii vine, si-a zis ca la nivelul solului a vazut tot, ia sa vad eu ce se da mai sus un pic, asa ca il gasesc ca pe un om mare, pe picioarele dansului:

Printre statuturi

Ma tot gandeam zilele astea, pe un fond frecmentuiesc intens, ca ce si cum cu femeia, mama, iubita, gospodina si alte chestii de felul acesta in fata carora in mod normal sinapsele-mi ingheata automat cand bastonasele si carligusele de pe fundul retinei se intalnesc cu ele.

Studiu de caz derivat din propria-mi experienta, un fel de autoanaliza cu ocazia speciala de anul 2010, iulie 07.

Cam dintotdeauna am auzit tot felul, care mai de care mai inteligente si mai rasculate impotriva celor dinainte, carevasazica idei, m-am simtit tot cam dintotdeauna destul de pierduta. Trebuie sa faci asa, daca nu, vezi tu ce se intampla, maritata, cu casa ei, cu servici, salar, pensie, loc de veci in pamant si in ceruri. Independenta, atragatoare, neincrezatoare in barbati (spurcaciunea pamantului), cel putin doi copii la activ, scolita, citita in toate domeniile, practicanta a gatitului, curateniei, mersului la cumparaturi. Catarata pe scara sociala, cu o casa daca nu macar un apartament cu trei camere, in zona buna, linistita, mergatoare la cinema/teatru, degraba convietuitoare cu vecinii si ganditoare independenta. Se continua dupa caz.

Un aspect din astea ma mai deranjeaza: daca toti stiu ce trebuie sa fie unul si altul, eu cum stiu ca eu sunt ce vreau sa fiu eu? Pai nu stiu, normal. Si incep sa cred ca vreau sa am mai-sus mentionatele calitati, ca nu se poate sa nu am un servici bun, sa nu fiu perfecta la serviciul asta bun, sa nu ii urasc pe barbati (aceste adevarate spurcaciuni), sa nu vreau sa imi dau copiii la cresa (ca liberarea femeii asta ne-a adus, sa lucram 50 de ore pe saptamana si sa credem ca de fapt asta vrem), sa imi placa sa gatesc si sa stau cateodata cu curu pe canapea doar fiindca pot si vreau, fara carti care sa stimuleze inteligenta, fara documentare care umfla aichiuul ca drojdia aluatul de pita.

Si ma gandesc asa, cand e soare si 25 de grade maxim la Paris: vai ce pacat de-a dreptul ca am vrut sa stau acasa pana creste piticul, in loc sa ma bucur de cei maxim 4 metri patrati in cei 40 metri patrati, impartiti egal intre cel putin 8 persoane, scaldati ce-i drept din cand in cand intr-un binevoitor aer racoros suflat de aparatele de climatizare. E ingrozitor sa ma plimb pe strazi cand toti sunt la lucru, sa povestesc cu vanzatorii de prin magazine, plini de rabdare si nestresati, cu aia de la aprozarele locale, sa stau pe banca in parc, sau pe iarba, in functie de moftul de moment. E oribil sa vin seara acasa, sa caut o reteta si sa ma dau mare ca fac ceva bun si ca imi face o placere monstru sa vad cum consortului ii gadila papilele. Si dupa aia bem impreuna o bere. Duminica e vin.

Cel mai oribil e ca nu imi dau de fapt seama despre ce tot vor sa zica unii si altii despre femeie si rolul ei, sau rolurile ei, si ma lafai in nestiinta mea asa cum cred eu de cuviinta, si fara absolut nici o teama si nici o prejudecata. Nu mi-e teama nici macar sa ies seara (nu destul de des pentru gustul meu) si sa las minunea consortului, care il spala, impijamaleaza, biberoneaza si culca. Nu mi-e teama sa ii dau aceleiasi minuni sa manance din borcane de la supermarket, si nici macar nu mi-e teama sa zic ca nu mi-a placut sa il alaptez. Nu mi-e teama sa nu fiu la curent cu ultimele din moda/viata mondena si restul. Nici ca mi se face un singur por ca de gaina cand ma gandesc ca am o singura viata si fac ce vreau cu ea, ca prea am facut ce am crezut ca vor altii pana la un moment destul de tarziu.

Ma mai gandesc ca abia astept sa se puna la punct reproducerea asexuata si uterele tip borcan, ca sa pot profita de rolul placut al aparatului pe nedrept denumit in exclusivitate "reproducator", sa pot avea cati copii vreau si sa ma mai si recunosc dupa aia, fizic.

Nici macar nu sunt suparata pe cei care dau cu generozitate sfaturi in dreapta si stanga, care cred ca eliberarea femeii inseamna sa faca ce face un barbat si poate mai mult si nu ce i-ar place cu adevarat sa faca. Mi-s indiferenti, dar cum ziceam mai sus, nu imi las neuronii sa se oboseasca prea mult cu digerearea unor astfel de idei. Ca s-a trezit juniorul si vrea la parc, si deocamdata eu vreau ce vrea el. Sau viceversa. Si imi place.