mercredi 7 juillet 2010

Printre statuturi

Ma tot gandeam zilele astea, pe un fond frecmentuiesc intens, ca ce si cum cu femeia, mama, iubita, gospodina si alte chestii de felul acesta in fata carora in mod normal sinapsele-mi ingheata automat cand bastonasele si carligusele de pe fundul retinei se intalnesc cu ele.

Studiu de caz derivat din propria-mi experienta, un fel de autoanaliza cu ocazia speciala de anul 2010, iulie 07.

Cam dintotdeauna am auzit tot felul, care mai de care mai inteligente si mai rasculate impotriva celor dinainte, carevasazica idei, m-am simtit tot cam dintotdeauna destul de pierduta. Trebuie sa faci asa, daca nu, vezi tu ce se intampla, maritata, cu casa ei, cu servici, salar, pensie, loc de veci in pamant si in ceruri. Independenta, atragatoare, neincrezatoare in barbati (spurcaciunea pamantului), cel putin doi copii la activ, scolita, citita in toate domeniile, practicanta a gatitului, curateniei, mersului la cumparaturi. Catarata pe scara sociala, cu o casa daca nu macar un apartament cu trei camere, in zona buna, linistita, mergatoare la cinema/teatru, degraba convietuitoare cu vecinii si ganditoare independenta. Se continua dupa caz.

Un aspect din astea ma mai deranjeaza: daca toti stiu ce trebuie sa fie unul si altul, eu cum stiu ca eu sunt ce vreau sa fiu eu? Pai nu stiu, normal. Si incep sa cred ca vreau sa am mai-sus mentionatele calitati, ca nu se poate sa nu am un servici bun, sa nu fiu perfecta la serviciul asta bun, sa nu ii urasc pe barbati (aceste adevarate spurcaciuni), sa nu vreau sa imi dau copiii la cresa (ca liberarea femeii asta ne-a adus, sa lucram 50 de ore pe saptamana si sa credem ca de fapt asta vrem), sa imi placa sa gatesc si sa stau cateodata cu curu pe canapea doar fiindca pot si vreau, fara carti care sa stimuleze inteligenta, fara documentare care umfla aichiuul ca drojdia aluatul de pita.

Si ma gandesc asa, cand e soare si 25 de grade maxim la Paris: vai ce pacat de-a dreptul ca am vrut sa stau acasa pana creste piticul, in loc sa ma bucur de cei maxim 4 metri patrati in cei 40 metri patrati, impartiti egal intre cel putin 8 persoane, scaldati ce-i drept din cand in cand intr-un binevoitor aer racoros suflat de aparatele de climatizare. E ingrozitor sa ma plimb pe strazi cand toti sunt la lucru, sa povestesc cu vanzatorii de prin magazine, plini de rabdare si nestresati, cu aia de la aprozarele locale, sa stau pe banca in parc, sau pe iarba, in functie de moftul de moment. E oribil sa vin seara acasa, sa caut o reteta si sa ma dau mare ca fac ceva bun si ca imi face o placere monstru sa vad cum consortului ii gadila papilele. Si dupa aia bem impreuna o bere. Duminica e vin.

Cel mai oribil e ca nu imi dau de fapt seama despre ce tot vor sa zica unii si altii despre femeie si rolul ei, sau rolurile ei, si ma lafai in nestiinta mea asa cum cred eu de cuviinta, si fara absolut nici o teama si nici o prejudecata. Nu mi-e teama nici macar sa ies seara (nu destul de des pentru gustul meu) si sa las minunea consortului, care il spala, impijamaleaza, biberoneaza si culca. Nu mi-e teama sa ii dau aceleiasi minuni sa manance din borcane de la supermarket, si nici macar nu mi-e teama sa zic ca nu mi-a placut sa il alaptez. Nu mi-e teama sa nu fiu la curent cu ultimele din moda/viata mondena si restul. Nici ca mi se face un singur por ca de gaina cand ma gandesc ca am o singura viata si fac ce vreau cu ea, ca prea am facut ce am crezut ca vor altii pana la un moment destul de tarziu.

Ma mai gandesc ca abia astept sa se puna la punct reproducerea asexuata si uterele tip borcan, ca sa pot profita de rolul placut al aparatului pe nedrept denumit in exclusivitate "reproducator", sa pot avea cati copii vreau si sa ma mai si recunosc dupa aia, fizic.

Nici macar nu sunt suparata pe cei care dau cu generozitate sfaturi in dreapta si stanga, care cred ca eliberarea femeii inseamna sa faca ce face un barbat si poate mai mult si nu ce i-ar place cu adevarat sa faca. Mi-s indiferenti, dar cum ziceam mai sus, nu imi las neuronii sa se oboseasca prea mult cu digerearea unor astfel de idei. Ca s-a trezit juniorul si vrea la parc, si deocamdata eu vreau ce vrea el. Sau viceversa. Si imi place.

2 commentaires:

Anonyme a dit…

Aolio, cine te-a suparat asa? Recunosc ca eu am spus aia cu borcanele de la supermarket... dar a fost doar o intrebare!:)
Acu' ma gandesc ce-am mai zis pe 7 iulie:))

Nashica

Ioana a dit…

Noa mai draga, ca asa ma stii, sa iti reprosez ceva online, de parca nu as avea curajul sa te contrazic cand vorbim laiv :)

De cand hranesc cainii salata de menta, ma tot dau pe internet si ii mau aud pe unu' pe altu' si ma inspir, ma inervez, scriu, si imi trece :)

Hai pusic, doar stii ce esti cea mai perfecta pentru mine :)

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...