jeudi 25 novembre 2010

Minune

Az mi s-a intamplat o minune. Nu mi s-a mai intamplat asa ceva de mult, era si cazul. Orcum, a venit pe un fond clar anti-minune: ploaie, trezit cu japca la 8 jumate, trezit tanarul cu japca la 8 treijcinci trecute fix cand toata saptamana asta s-a trezit singur la 7 jumate. Sa mori nu alta, contra-minune.

Plecam de acasa la randevu cu pediatrul la 10h14 ca sa fim acolo la 10h20. Mustrari de constiinta, sa vezi ca mai si intarzaiem, prima data in paisp'ce luni. Ma calmez in fuga, ca virtutea asta a mea nemaintalnita de a fi unde zic la cat zic/trebe incepe sa se macine incet incet sub forta presiunii culturale. Continui cursa, ajung la cabinet, deschid usa, ma introduc in sala de asteptare, imi regulez respiratia. Imi vine asa ca un flashback: "nu umbla pe sub scaune, nu da cu piciorul in acvariu, nu linge acvariul, nu rupe planta, nu imprastia pamantul din ghiveci pe jos, nu pune mana cu pamant in gura, nu lua jucaria fetei/baiatului, nu ii trage de par, nu trage de perdea, nu iesi pe geam, nu rupe cartile, nu urca pe scari, nu plaaaaaaange/urla/racni, nu nu nu nu nu NIMIC NU-I VOIE" - toata povestea repetata de cel putin 10 ori timp de cel putin o ora de asteptare, maxim 2.

Nici nu incep sa respir ca oamenii, ca aud:
-Intrati, intrati !
Ha? Io? Aaa, noooi?!
- Nu, nu, in cabinet va rog...
?!? Ceasul de perete arata 10h21, o fi ca sa ma certe ca am intarzaiat, caut o scuza, a, micul vomitat inainte de a intra in lift, stanga-mprejur + schimbat de unde intarzaierea.

- Madame, puteti sa il dezbracati, e perfect, in forma, fara daune majore de cand ne-am vazut ultima data, ii fac vaccinul, va rog sa il tineti, multumesc, vai ce dragut esti, nu plange chéri, uite o reteta pentru un alt vaccin, mergeti va rog la farmacie sa il luati si i-l fac cand va intoarceti, multumesc frumos.
- ?!?
Intru a doua oara (in afara de "multumesc" x 10, mi s-a blocat complet aria lui Broca), acelasi "intrati, intrati, madam e aici pentru un vaccin, a mai fost azi dimineata", eu "multumesc".

Cand ajung acasa, ma dumiresc, nu indraznesc sa analizez, imi fac o portie festiva de cartofi cu paparada si castraveti murati si ma hodinesc - stresul pozitiv oboseste la fel de mult organismul.

Aucun commentaire:

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...