samedi 27 novembre 2010

De la Bruges, cu imprevizibilitate

Imaginile mai intai, ca tot nu pot sa le pun in text unde vreau eu. Explicatiile pe larg is la coada.



Alee din orasul vechi (ala nou nu stiu cum arata, n-am fost).


Papusa gonflabila masculina de care vorbesc in explicatiile pe larg.

De pe unde au venit oameni sa viziteze muzeul cartofului prajit.


N-am rezistat sa pun o poza a teatrului, ridicat in slavi de ghidul belgian pentru eleganta si splendoare. Nu stau sa discut gusturile creatorilor de ghiduri, ci doar sa constat ca sunt la fel de patriotic efervescente ca ale francezilor. Sfat practic: luati ghiduri frantuzesti pentru culturalizarea personala de acasa din canapea, dar nu pentru a afla unde sunteti si unde vreti sa mergeti pe teren. La capitolul asta sunt la fel de utile ca un tutu pentru un cioban.

Casuta pe malul unui canal.


Magazinul de bere si alte bauturi: sinequanonul oricarui turist care se respecta.


De pe canale adunata.



Magazin de ciocolata.
Am reusit saptamana trecuta s-o farmec peste masura pe mama soacra cu un osso-bucco prins zdravan de fundul olii, dar (aproximativ) salvat in extremis gratie talentului meu deosebit in domeniu. Un mare plus: si tata socru a fost impresionat, era aproape la fel de ars ca ala de i-l serveste consoarta de obicei, familiaritatea pretuieste uneori mai mult decat noutatea in domeniu. Plusul asta a fost asadar pus la treaba si supralicitat cu o oferta de mare exceptie: sa stea cu nepotu' un weekend intreg. Ne-au parasit plini de bucurie, eu experimentam acelasi sentiment, astfel incat nici nu mi-am dat seama cat de repede au trecut cele cateva ore pe parcursul a doua zile in care am racait intens carbunele de pe fundul olii respective.


Aveam un plan perfect: plecarea vineri dimineata, 3 ore de drum, 2 nopti al Bruges, sambata vizitat Bruges, duminica dimineata plecat la Gand, vizitat asta, si intoarcere acasa pe la 4-5 ca sa nu ne gasim ca fraierii in mareea de populatie care se intoarce si ea, ca noi, din weekend. Am plecat asadar vineri la 4 dupa masa, 4 ore jumate de drum (avantaj: manichiura executata in masina, nu in timpul efectiv de vacanta) ca musiu a avut sedinte, am stat sambata la Bruges, am mancat la pranz ceva care clar nu era in acord cu principiile cavitatilor noastre stomacale, ne-am suit in masina direct din buda duminica, am ajuns acasa la 3 jumate, am dormit pana la 6 cand am recuperat piticul si ne-am culcat din nou.


Mai in detaliu despre oras: noaptea nu prea se vede nimic, sunt baruri si restaurante multe, am gasit cu greu unul in care nu canta Lady Gaga si in care nu se fuma, ne-am pus la degustat eu un ceai, musiu berea locala, unul din motivele deplasarii in tara asta mirifica cu 6 din cele 7 manastiri care fac cea mai buna bere din lume (conform umilei opinii a subsemnatei). Foarte buna berea, am savurat si eu o juma de Belle Vue cu zmeura, mai fina decat Mort Subite, musiu o Achel si o Westmalle - foarte recomandate pentru cei (creca mai mult "cele") care se plang ca berea ii amara, baloneaza etc. Asta e SU PER BA, o prefer chiar vinului. Asta fiind berea facuta in manastirile trapiste.


Dupa bere, am trecut in revista magazinele de ciocolata, noroc ca nu sunt amatoare, ca daca eram imi petreceam trei sferturi din bugetul timp si bani pe langa tejghelele astora. Mi-am luat doua cojacuri in spirala ca aratau imbietor, aranjate frumos in buchete pe marimi si culori, o minunatie.


In pauzele pe care le luam de la statul in birturi si degustat bere (eu mai putin, dar stiu unde o sa vin ca sa sarbatorim venirea pe lume a juniorului doi) am vizitat muzee. Tot a doua casa ii un muzeu. Casele in sine sunt ca niste obiecte de muzeu, cu fatadele alea inguste si portile stramte, parca erau case de pitici. Muzeele erau dedicate sau berii sau artei religioase. De ultima ne-am plictisit destul de repede, incepand cu primul muzeu, un spital. Ma asteptam sa vad ceva unelte medicale de pe vremuri, poze cu operatii (chiar daca doar trepanaje si ciopartit de oase), am dat in schimb de o gramada de icoane, dinti de sfinti, petice de haine de sfinti, si explicatia care ne-a luminat: principala metoda de vindecare era rugaciunea. La etaj era o papusa gonflabila masculina, atarnata de tavan, de cam dooj si ceva de metri - arta contemporana. Da. Urmatoarele cam la fel, daca nu erau biserici sau catedrale, adaposteau oricum tone de tablouri pe teme originale si care nu se repetau deloc: crucificari, inaltari, nasteri, botezuri.


Am fost si la muzeul cartofului prajit, care e belgian de origine, normal, nu frantuzesc, dejaba l-au interzis americanii cand francejii au refuzat politicos oferta lui Bush de cautare de arme nucleare prin Orient. Am mancat niscai cartofi prajiti, ca de, daca la muzeul lor nu mananci, unde altundeva (in afara de TOATE restaurantele si barurile din oras) cu maioneza, dupa care am mai admirat niste tablouri din astea religioase originale si ne-am retras la hotel. Seara am reinceput vizitarea barurilor, la fel de faine, berea la fel de buna, insa stomacurile nu ne-au lasat prea mult timp de pauza. Le-am ascultat cuminiti, ca ce era sa facem, si ne-am abtinut de la orice in afara de cereale cu cafea. Am plecat acasa dupa ce am mai vizitat un muzeu plin de creatii artistice deosebit de originale, recte scene religioase.


A, inainte de a pleca ne-am umplut portbagajul cu bere, logic, ne-am bucurat ca nu a plouat, am ajuns la Paris, unde ploua, am luat tanarul, medicamente care sa faca pace intre diversele care ne populau stomacurile si am zis ca tre' neaparat sa mai vizitam barurile de peste granita. Cat de repede se poate.
PS: partea pozitiva, pe langa bere, e ca e primul oras unde m-am simtit cel mai putin "la altcineva acasa": toata lumea de pe strada e turist, sunt sigura ca localnicii se simt stanjeniti ca nu sunt si ei turisti.

2 commentaires:

Dan V. a dit…

Ciucalata, berea si cartofii prajiti, asta-i religia belgienilor. Dupa cum se poate constata, pentru ca totul este cât se poate de adevarat, belgienii sunt politeisti.
Mult te mai plimbi!

Ioana a dit…

Ma dedic trup si suflet zeilor lor atunci :)

Asta-i prima iesire in doi de paisp'ce luni, nu chiar exageram cu umblatul, am constatat ca imi cam lipseste...

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...