lundi 31 décembre 2012

Povestea cozonacilor

Ultima data cand am facut cozonaci cu mama, au iesit niste bombe turtite si tari (ca niste bombe), asta acu' fo cativa ani buni. Anul asta am zis sa iau reteta de la Dollo. Sa va povestesc cum a decurs treaba.

Am inceput ca orice gospodina cu chef de facut cozonaci, cu o cafea si dupa aia o dunga trasa cu grija cu creionul maro pe la ochi. Si un pic de fard de obraji, normal. Mi-am pus si pe pleoape, peste creion, sa fie ton pe ton, si dupa aia am dat si cu anticearcan. Am tascuit doi-trei stropi de Sicily de la D&G, si am pornit inspre bucatarie, unde mama, contrar retetei unde tre'ia puse galbenusurile in aluat, le amestecase deja cu zahar intr-un castron. Am zis las' ca nu-i bai, tot aia-i. Tot aia o fost. Pana ea freca la ele, am inceput o partida de Spy Mouse. Ne-am scuipat in san, 'mnea-ajuta, sa creasca, sa le placa la noi in cuptor, sa fie buni. Drojdia a dospit foarte repede in vailing, asa ca am trecut la framantat (eu) si la tinut recipientul (mama). Am inceput la 8h37 si ma gandeam ca daca bag tare, pana la 9 si un sfert ar trebui sa fie gata. Dupa 5 minute de framantat, dialogam cu mama:
- Tu, nu mai bine luam o briosa de la bulanjerie? Din aia cu stafide si zahar, ii ca un cozonac plat, nu alta!
- Da ce-i draga, deja nu mai poti? Ca mosi-tu framanta la ei de-i cadea transpiratia de pe nas in lighean (mit: asta e semn ca incepe sa fie gata framantatul)

Dupa alte 5 minute:
- Ioana, un panetone cu fructe uscate ar fi fost bun si ala!
- No, mersi, acu' imi spui?!
- Hai intoarce coca...nu asa se face (mit: se framanta intr-un anume fel, pe care daca nu-l respecti, nu iasa nimic)...impinge tare.. lipeste mainile sa nu se ia coca in palme (mit: nu trebuie sa se ia coca pe palme, ca e semn de rea gospodina)... invarte... trage... intoarce ligheanul si pe parte aialalta...vai, ce emotii am, sper sa iasa!
- Ma, mama, maaaaa, mai lasa-i in pastele ma-sii, daca nu iasa, nu iasa si gata, mancam mandarine la desert!
Framant dupa modelul masajului cardiac vazut la "Allô, Docteur" de pe 5, lasat cu putere in lighean toata greutatea partii superioare, neindoit coatele, nici incheieturile, ca sa nu fac febra musculara.Simt aluatul cam vartos la mana, incearca mama: "mda, cam tare". Pune niste lapte in castronul unde au fost galbenusurile si-l toarna inauntru (mit: coca se ajusteaza dupa ureche, nimeni din cei care fac cozonac extra bun nu stie sa iti spuna cantitatile exacte). Tot vartos ii, mai baga niste lapte, ne certam ca nu-i cald, eu stiu ca tre' sa fie cald, urca tonul, ca nu tre' sa intrerup framantatul ca nu iasa (mit: framantatul nu se intrerupe nici o secunda, asistentul la tinut ligheanul sterge sudoarea de pe fruntea framantatorului, ca daca nu, NU IASA).

Dupa 20 de minute:
- Faaaai, ce ma doare spatele (mama) de stat asa adunata peste lighean! Trage si cu ochiul la cana de cafea de pe masa.
Inteleg aluzia, dau strigare:
- Luuuuuuuuuuuc, treci la treaba. Apare ca o boare hazbandul, in halat de casa si cu ochii cat cepele, plus Lili dupa halatul lui, plus Vic dupa curul lui Lili.
- Lasa mai tribul la desene si hai tine de lighean. Te rog. Nu tine bine ligheanul, se misca, ma enerveaza, mai sunt 15 minute de framantat. Cine naiba m-o pus sa fac cozonacii maicii ma-sii. Imi curg sudorile intre tzatze, mama zice ca alea nu se pun, musai sa fie de pe frunte pe varful nasului si in lighean.  

Terminam intr-un final cestiunea, ma intind stoarsa, continui partida de Spy Mouse, o termin, ma face sa o repet iar, ca cica nu am terminat bine nivelul. Iar ma inervez. Ma duc in bucatarie sa vad ce face mama: pusese tavile in cuptor fara sa mute gratarul mai jos, de unde rezulta o crusta maro inchis catre cacaniu pe ei, dupa nici 10 minute la caldura. Ca ea nu-i la ea acasa, si nu se pricepe.
- Pai mai mujer, tu nu vezi ca is taman pe rezistentele de grill de sus?!N-ai putut sa dai gratarul ala mai jos?
- Pai nu.

Ajustam temperatura, tot dupa ureche, am pornit de la 180° si am terminat cu ei la 150°. Intr-un final ii scoatem, nu-s chiar asa negri cum ma asteptam, puteau sa fie mai dulci, da' am pus multa nuca si rahat, na, sa fie. Nu-s nici pe departe ca ai bunicii mele, dar sunt mult mai buni decat aia de ultima data. Nu ca m-as mai apuca vreodata de facut cozonaci cat timp nu vine sfarsitul lumii si inca se gasesc briose si panetoni la tot pasul.


6 commentaires:

dollo a dit…

de dulci nu știu de ce nu-s dulci, că ai mamei sunt suficient. dar de frumoși sunt, și crescuți, deci trebuie că și fără picătura aia de sudoare de pe vârful nasului tot bine fură frământați :)
să-ți fie de bine și să-i mâncați sănătoși!

Ioana a dit…

creca zaharul pe aici nu-i asa de dulce, habar n-am, ca am respectat cantitatile (in afara de lapte:)

b a dit…

de aratat arata bine, se vede ca ai muncit ceva la ei :)
nici ai nostri n-au iesit destul de dulci, si la fel am zis si eu: data viitoare cumparam panetone :))

blo a dit…

pardon, am apasat aiurea pe send. comentariul de mai sus i-al meu, blo:)

Ioana a dit…

parca nici prea pufosi n-au fost ai mei:) clar ca nu mai pun mana sa fac chestii din astea pana exista panetone la tot coltul strazii

arakelian a dit…

felicitari!!
stii, secretul cozonacilor nu e sa framanti mult. ci ingredientele si temp . de crescut.

in rest - am robot de bucatarie, framanta el un timp, apoi eu ca mai adug faina sa fie mai dens aluatul.

de craciun insa nu facui nimic. De lene.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...